ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3264/2010

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 35 din 18 martie 2010 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții A.G., A.E. și A.C. împotriva Ordonanței din 10 noiembrie 2009 dată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a Ordonanței din 19 ianuarie 2010 dată do procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, ordonanțe pe care le-a menținut. A obligat petenții la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 20 RON fiecare. Pentru a hotărî astfel, instanța Curții de Apel Iași, a reținut următoarele: Prin plângerea formulată de petenții A.G., A.E.

și A.C. împotriva ordonanței procurorului din 10 noiembrie 2009 și din 19 ianuarie 2010 aceștia au solicitat desființarea acestora întrucât intimații - executori judecătorești - nu și-au respectat atribuțiile de serviciu, au efectuat abuzuri la punerea în executare a unor hotărâri judecătorești care nu erau definitive. În conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen. instanța a verificat legalitatea și temeinicia ordonanței contestate prin prisma susținerilor petenților, al actelor și lucrărilor dosarului. Prin plângerea adresată procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași petenții au formulat plângere penală împotriva numiților A.C., av. T., T.A., P.N., P.M., C.P., A.V.A.S. București, R.B.

Iași, A.C., A.C., B.G. și B.E.J. - invocând săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen.; asociere în vederea comiterii de infracțiuni, constituirea și aderarea la un grup infracțional, corupție, înșelăciune, fals, uz de fals, complicitate, tăinuire, distrugere, violare de domiciliu, tulburare posesie, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență, sustragere înscrisuri și altele; Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, față de calitatea unora dintre persoanele reclamate. În cauză procurorul a audiat petentul A.G. (în calitate de reprezentant și al SC G. SRL) pentru a preciza obiectul plângerii (cadrul procesual al cercetărilor prealabile), a evaluat susținerile petentului raportat la înscrisurile depuse și infracțiunile reclamate.

Prezenta plângere constituie obiectul plângerii de față și vizează ordonanța procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași din 10 noiembrie 2009 raportându-se la dispozițiile acesteia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen. (intimați B.G. și A.C. și infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (intimat A.C.). În fața Curții de Apel, petentul A.G. și-a precizat obiectul plângerii formulate. Din actele și lucrările dosarului (respectiv înscrisurile depuse de petent la dosar) s-a constată că acestea au fost just analizate de procuror prin prisma elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate, reținându-se temeinic că faptele reclamate nu există, executorii judecătorești, respectiv intimații B.G., A.C.

și A.C. au acționat în conformitate cu atribuțiile de serviciu și aplicării unei hotărâri judecătorești. Față de aceste argumente, susținerile petentului nu au confirmat săvârșirea vreunor acte materiale infracționale, nefiind întrunite niciunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu sau tulburarea posesiei. Nemulțumirile petentului ce au constituit obiectul plângerii au fost considerate neîntemeiate nefiind însoțite de material probator; considerând că urmează a fi rezolvate în cursul acțiunilor civile promovate de acesta și nu pot constitui argumente în fapt sau drept de soluționare în calea unei plângeri penale reglementată prin dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petiționarul A.G. La termenul de astăzi 22 septembrie 2010, acesta, deși legal citat, nu s-a prezentat la instanță pentru a-și susține recursul, însă a depus la dosarul cauzei înscrisuri în susținerea recursului și a solicitat acordarea asistenței juridice din oficiu. Examinând recursul declarat de petiționar sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat. Cu privire la acordarea asistenței juridice din oficiu, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 302 alin. (1) art. 171 și art. 173 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de desemnare a unui apărător din oficiu, pe de-o parte față de obiectul cauzei, iar pe de altă parte având în vedere împrejurarea că, nu s-a apreciat că recurentul petiționar nu-și poate formula singură apărarea.

Astfel, instanța de fond, în mod corect în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că rezoluția contestată este legală și temeinică, intimații B.G., A.C. și A.C. nu au săvârșit vreun act material infracțional, nefiind întrunite niciunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu sau tulburarea posesiei. Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reține în sarcina intimaților săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 220 C. pen. (intimați B.G. și A.C. și de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., (intimat A.C.) întrucât în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală a intimaților.

Pe de altă parte, deși petiționarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulțumire a acestuia, angajează răspunderea penală a intimaților, ci doar dacă se dovedește reaua-credință cu care acționează aceștia în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunilor reclamate. Înalta Curte, a apreciat că nu există indicii ale săvârșirii acestei infracțiuni, întrucât nu se poate vorbi de o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către funcționarul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, intimatul executor judecătoresc și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale.

De altfel, criticile recurentului petiționar reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acestei, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din aceIași cod va obliga recurentul petiționar la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.G. împotriva Sentinței penale nr. 35 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2010.