ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 212/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La

data de 28 decembrie 2009, B.D. a formulat plângere, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., împotriva ordonanței nr. 407/P/2008 din 31 iulie 2009,

pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, contestând

neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii B.E. și S.I.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că este

nemulțumit de actele efectuate de intimatul B.E. cu ocazia executării unei

hotărâri judecătorești.

Intimatului S.I. i s-a reproșat de către petent că

și-a depășit atribuțiile de apărător în cursul soluționării unei cauze civile.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea a

reținut următoarele:

Prin ordonanța nr. 407/P/2008 din data de 31 iulie

2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de numiții B.E.A. - executor judecătoresc, și S.I. -

avocat în cadrul Baroului Argeș, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

242 C. pen., art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., respectiv art. 291 C. pen., art.

26 C. pen. raportat la art. 293 C. pen.

Pentru a dispune astfel, parchetul curții a reținut,

în esență, că faptele pentru care petentul a formulat plângere nu există în

materialitatea lor și că, activitatea îndeplinită atât de executor cât și de

avocat, în virtutea atribuțiunilor de serviciu, nu sunt prevăzute de legea

penală.

Plângerea împotriva acestei rezoluții a fost

soluționată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești care, prin rezoluția nr. 857/II/2/2009 din data de 11 decembrie 2009, a

dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Nemulțumit de soluțiile adoptate, petentul s-a

adresat instanței solicitând, în aceste condiții, trimiterea cauzei la procuror

în vederea începerii urmăririi penale față de cei doi intimați, vinovăția

acestora în săvârșirea infracțiunilor reclamate fiind dovedită cu prisosință.

În legătură cu temeinicia plângerii adresată

instanței de judecată, curtea reține ca situație premisă faptul că intimatului

B.E.A. - executor judecătoresc, a scos la licitație imobilul proprietatea

petentului și că la respectiva licitație trebuia să participe, în mod

obligatoriu, reprezentantul asociației de proprietari F. și nu administratorul

acesteia, N.I., care nu avea o astfel de calitate.

Aceluiași executor judecătoresc i se reproșează că în

actele de executare a atestat că adjudecatarul se numește A.C. și nu A.C.F.,

trecându-i în mod fraudulos, inclusiv, adresa de domiciliu, făcându-se vinovat,

totodată, și de infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri,

întrucât în Dosarul de executare nr. 619/2004 nu se regăsesc recipisele din 15

iunie 2005, care atestau că sumele obținute, urmare a adjudecării imobilului,

erau consemnate la CEC.

Față de intimatul S.I., Curtea de Apel Pitești a

reținut ca situație premisă, faptul că acesta, având calitatea de avocat, a

reprezentat interesele numitului A.C.F. în Dosarul nr. 6035/280/2005, ce s-a

aflat pe rolul Tribunalului Argeș, petentul susținând că avocatul, în mod

nereal, a atestat că partea pe care o reprezintă se numește A.C., în loc de A.C.F.

și, prin aceasta, l-a ajutat pe clientul său să se prezinte sub o altă

identitate în fața organelor judiciare.

Pornind de la această situație premisă, amplu

prezentată de petent în plângerile sale, instanța de fond a apreciat că

infracțiunile pentru care petentul a formulat plângere nu există în

materialitatea lor, iar actele efectuate de intimați, ca executor judecătoresc,

respectiv avocat, nu sunt prevăzute de legea penală.

Această opinie se desprinde din actele premergătoare

realizate de procuror, în raport și de principiile de bază care guvernează

procesul penal.

Din această perspectivă, între principiile de bază

ale procesului penal se regăsește scopul acestuia și anume, descoperirea la

timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni și tragerea la

răspundere a persoanelor care le-au săvârșit.

În acest cadru, vinovăția unei persoane nu se poate

stabili în lipsa probelor care să o susțină, inexistența probelor de vinovăție

determină inexistența faptelor reclamate.

În opinia instanței de fond, este evident că

intimații nu au săvârșit nici una din faptele pentru care petentul a formulat

plângere penală și anume, infracțiunile de fals, abuz în serviciu contra

intereselor persoanei și de neglijență în serviciu.

În acest sens, executorul judecătoresc B.E.A., în

timpul punerii în executare a sentinței civile nr. 3085 din 8 septembrie 2003, pronunțată

de Judecătoria Pitești, anulată în parte prin sentința civilă nr. 238 din 19

ianuarie 2004 a aceleiași instanțe, a respectat dispozițiile legale în materie,

punând în executare o hotărâre judecătorească definitivă.

Actele de executare întocmite de acesta nu cuprind

date necorespunzătoare realității, iar atribuțiile de serviciu au fost

îndeplinite în acord cu normele ce reglementează profesia de executor

judecătoresc.

Chiar și admiterea unei contestații privind

executarea pe care de altfel a exercitat-o petentul, nu atrage răspunderea

penală a făptuitorului.

În ceea ce-l privește pe intimatul S.I., curtea

constată că activitățile pe care acesta le-a desfășurat ca avocat al numitului

A.C.F. nu au depășit cadrul atribuțiilor de serviciu ale unui apărător pe

parcursul judecării cauzei civile.

Eventuala eroare cu privire la numele clientului său,

nu echivalează cu săvârșirea vreunei infracțiuni de fals.

Instanța de fond, prin sentința penală nr. 33/ F din

16 martie 2010 constatând legalitatea și temeinicia soluțiilor adoptate de

procuror, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.D. împotriva

ordonanței nr. 407/P/2008 din 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Pitești, menținând ordonanța procurorului.

Împotriva sentinței penale nr. 33/ F din 16 martie

2010 a Curții de Apel Pitești a declarat recurs petiționarul B.D., cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1/46/2010.

Înalta Curte, constată că recursul declarat de

petiționarul B.D. este tardiv.

În conformitate cu prevederile art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu

dispune altfel.

Termenul de recurs se socotește pe zile libere și

curge potrivit dispozițiilor legale privind curgerea termenului de apel.

Sentința penală atacată cu prezentul recurs a fost

comunicată petiționarului la data de data de 19 martie 2010 potrivit filei 27

dosar Curte de Apel, iar recursul a fost declarat la data de 11 iulie 2010,

potrivit datei poștei de pe plicul cu care a fost transmis recursul la instanța

de recurs, conform filei 4 dosar recurs, fiind depășit termenul procedural

legal de declarare a recursului.

Instituția termenului în procesul penal prefigurează

un principiu fundamental al acestei activități judiciare, și anume

operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor

măsuri procesuale, și pe de altă parte împiedică tergiversarea desfășurării

procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa

soluționare a cauzelor penale.

Dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen.

reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia inculpatul

putea și trebuia să-și exercite dreptul procesual, sancțiune care constă în

pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremtoriu

prevăzut de lege.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge, ca tardiv,

recursul declarat de petiționarul B.D., în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de

petiționarul B.D. împotriva sentinței penale nr. 33/ F din 16 martie 2010 a

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2011.