ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2570/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2570/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată în baza

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. și înregistrată pe rolul

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

la data de 10 decembrie 2009, sub nr. 1568/46/2009, petiționarul P.G.C. din

comuna Beleți - Negrești, județul Argeș, a solicitat desființarea rezoluțiilor

din data de 16 septembrie 2009 și din 11 noiembrie 2009, pronunțate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. 77/P/2009.

S-a mai

menționat, că inițial, această plângere a fost adresată de către petiționar

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, unde a fost înregistrată sub nr.

787/ll/2/2009 din data de 12 aprilie 2009, parchetul înaintând-o, apoi, în

condițiile art. 278

1

C. proc. pen., Curții de Apel Pitești, în cauza

de față.

În esență,

prin plângerea formulată, petiționarul P.G.C. a criticat nelegalitatea soluției

de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de către Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Pitești, în Dosarul nr. 77/P/2009, privind pe intimații P.M. - avocat

și B.E. și l.I. - executori judecătorești, susținând că P.M., în calitate de

avocat, a influențat instanța în pronunțarea unei soluții defavorabile, iar

executorii judecătorești au acționat în mod nelegal atunci când au executat în

mod nelegal Hotărârea civilă nr. 6109 din 11 iulie 2001.

Curtea de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, examinând

actele și lucrările dosarului, prin sentința penală nr. 49/PI din 1 martie

2010, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca

nefondată, plângerea petiționarului P.G.C. și a menținut, ca fiind legală și

temeinică, ordonanța nr. 77/P/2009 din 16 septembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Pitești.

Prin aceeași

sentință prima instanță, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat

pe petiționar la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

avansate de stat.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin ordonanța din 16 septembrie

2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. 77/P/2009,

s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata P.M. - avocat in cadrul

Baroului Argeș, cercetată sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen., B.E. și l.I. - ambii executori judecătorești, cercetați sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., întrucât

faptele nu există.

Totodată,

prin aceeași rezoluție, în temeiul art. 38 C. proc. pen., s-a disjuns și

declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești,

față de experții tehnici A.T., D.M.A. și C.I., în vederea cercetării lor sub

aspectul infracțiunii prevăzută de art. 260 alin. (1) și (4) C. pen.

Prin

rezoluția nr. 787/II/2/2009 din 11 noiembrie 2009, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată în condițiile art. 278 C. proc. pen.

Analizând

soluțiile date, prima instanță a reținut că procurorul a constatat, prin

ordonanța din 16 septembrie 2009, că la data de 3 septembrie 2009 s-a

înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin declinare de

competență de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

plângerea penală formulată de petiționarul P.C., împotriva celor menționați mai

sus.

S-a mai

relevat că în această plângere, petiționarul a reclamat faptul că intimata P.M.

a apărat în calitate de avocat, fără a fi angajată, în mod legal, pe fosta sa

soție Ș.M. într-un dosar civil și că suma de bani achitată cu titlu de onorariu

nu a fost înregistrată în documentele contabile ale biroului de avocatură.

Referitor la

intimații executori judecătorești, petiționarul a susținut că executorul

judecătoresc B.E. a inventariat în mod abuziv bunuri în lipsa sa, fără o

încunoșțințare prealabilă, fiind posibil chiar să nu fi venit la fața locului,

iar executorul judecătoresc lordache Ion a înființat poprire, în mod nelegal,

pe drepturile sale de pensie, având, totodată, un comportament agresiv cu

prilejul actelor de executare pe care Ie-a întreprins, iar cu referire la

experții reclamați, petiționarul a arătat că aceștia au efectuai rapoarte de

expertiză ce nu conțineau date reale.

S-a mai

reținut că procurorul, prin ordonanța menționată, a arătat că, prin sentința

civilă nr. 6109 din 11 iulie 2001, Judecătoria Pitești a admis în parte

acțiunea civilă formulată de Ș.M., împotriva pârâtului P.C. și a sistat

comunitatea de bunuri a soților, atribuind loturi în modalitatea stabilită de

expertizele efectuate.

De asemenea,

s-a mai relevat că, în luna octombrie 2002, pentru Ș.M., avocatul P.M. a

formulat acțiune civilă, prin care a solicitat obligarea pârâtului P.C. la

restituirea contravalorii unor bunuri, iar prin sentința civilă nr. 1299 din 26

noiembrie 2002, pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în Dosarul nr. 1463/2002,

a fost admisă acțiunea formulată și a fost obligat pârâtul să plătească

reclamantei suma de 19.165.000 lei, parchetul constatând, în legătură cu acest

litigiu civil, că acțiunea a fost formulată în mod legal, intimata P.M. dovedind

că a fost angajată în baza unui contract de asistență juridică, iar suma de

bani, încasată ca onorariu, a fost înregistrată în documentele contabile.

Totodată, în

legătură cu faptele reclamate în privința executorilor judecătorești, parchetul

a constatat că la data de 14 decembrie 1998, executorul judecătoresc B.E.,

urmare aprobării Judecătoriei Pitești, în Dosarul de executare nr. 2544/1998,

s-a prezentat la domiciliul lui P.C., în vederea „asigurării de dovezi",

în acest sens, întocmind procesul verbal „de asigurare de dovezi", în care

a menționat bunurile existente, procurorul apreciind că și executorul

judecătoresc B.E. a acționat în mod legal, el deplasându-se la fața locului și

neexistând obligația încunoștințării petiționarului P.C.

Referitor la

executorul judecătoresc lordache Ion, procurorul a constatat că la data de 5

septembrie 2006, Ș.M., în calitate de creditoare, a formulat cerere de

executare silită prin poprire împotriva lui P.C., în baza sentinței penale nr. 64/2006,

sentinței civile nr. 127/2005 ale Judecătoriei Topoloveni, definitive și

irevocabile, încuviințându-se, ulterior, executarea silită a acestor hotărâri

în Dosarul nr. 1291/2006, întocmindu-se în acest sens, de către executorul judecătoresc

lordache Ion, Dosarul de executare nr. 98/2006.

La data de 13

iulie 2006, executorul judecătoresc lordache Ion a solicitat Oficiului de

Pensii Argeș înființarea popririi asupra 1/3 din veniturile pe care debitorul

le primește de la terțul poprit până la concurența sumei de 1513 lei,

petiționarul P.C. formulând și contestație la executare, care a fost

soluționată de instanțele competente.

Procurorul a

constatat, de asemenea, că și executorul judecătoresc l.I. și-a exercitat în

mod legal atribuțiile de serviciu, punând în executare hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile și că petiționarul P.C. a fost cel care a avut un

comportament agresiv cu prilejul executărilor silite efectuate, el fiind trimis

în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni și condamnat

prin sentința penală nr. 39 din 1 februarie 2005 a Judecătoriei Topoloveni,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 271 alin. (1) teza I C. pen., și pentru

infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

Față de cele

anterior menționate, urmare actelor premergătoare efectuate, procurorul a

concluzionat că a constatat că nu există elemente constitutive, obiective și

subiective ale infracțiunilor reclamate de petiționar, prevăzute de art. 246, art.

289 și art. 291 C. pen., și, în consecință, a dispus soluția de neîncepere a

urmăririi penale față de avocatul P.M. și de executorii judecătorești B.E. și l.I.

Cu referire la

experții tehnici menționați, s-a constatat că în mod corect s-a dispus

disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria Pitești, organ competent material și teritorial să efectueze

acte de cercetare penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 260 alin. (1)

și (4) C. pen.

Prima

instanță, analizând materialul probator administrat în cauză, a constatat că,

în speță, nu rezultă că sus-numiții P.M. - avocat în cadrul Baroului Argeș,

precum și executorii judecătorești B.E. și l.I., au săvârșit infracțiunile de

abuz în serviciu, fals sau uz de fals, așa cum au fost sesizate de către

petiționar.

Astfel, s-a

apreciat că intimata P.M., în calitate de avocat și-a exercitat atribuțiile în

condițiile legii și în virtutea mandatului conferit de contractul de asistență

juridică, încheiat cu fosta soție a petiționarului Ș.M., într-un proces civil,

iar suma de bani primită cu titlu de onorariu a fost înregistrată în

contabilitatea unității, așa cum a rezultat din copia depusă la dosar.

De asemenea,

prima instanța a conchis că și intimații B.E. și l.I., executori judecătorești,

nu au acționat cu rea-credință în virtutea atribuțiilor de serviciu, în

detrimentul intereselor și drepturilor petiționarului P.C., primul procedând în

mod legal la efectuarea unui inventar de bunuri în lipsă, având în vedere

dosarul de executare întocmit în condițiile legii, în vederea „asigurării de

dovezi", iar cel de-al doilea, de asemenea, a procedat în mod legal, tot

în executarea unei hotărâri judecătorești, prin care s-a dispus înființarea

popririi pe o parte din pensia pe care petiționarul o primea de la Oficiul de

Pensii Argeș.

Așa fiind,

prima instanță a constatat că ordonanța atacată din 16 septembrie 2009, dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 77/P/2009, a fost

legală și temeinică și, în consecință, în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea, menținând ordonanța

atacată.

Împotriva

sentinței penale nr. 36/F din 25 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, petiționarul a

declarat recurs la data de 8 aprilie 2010.

Pe rolul

secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr.

1568/46/2009, fixându-se prim termen de judecată la 17 mai 2010, când, la

solicitarea recurentului petiționar, formulată în scris, de acordare a unui

termen în vederea angajării unui apărător, s-a amânat judecarea cauzei la

termenul din 28 iunie 2010.

La termenul

fixat, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a)

teza I C. proc. pen., a pus în discuție, din oficiu, excepția introducerii în

termen a recursului promovat de petiționar.

Examinând

recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen. și prin raportare la

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., dar și la

dispozițiile anterior menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este tardiv,

pentru următoarele considerente:

Legiuitorul a

prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile

dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o

garanție a respectării legalității în procesul penal.

Poate face o

astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive de condamnare.

Conform

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.: după respingerea

plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data

comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art.

278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

3

C. proc. pen., „termenul de recurs este de

10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar dispozițiile art. 363 - 365 privind

data de la care curge termenul (.) se aplică în mod corespunzător".

Așadar, în

speță, termenul de recurs este de 10 zile, iar pentru petiționarul, care a fost

prezent la dezbateri, la data de 25 martie 2010, în fața instanței de fond,

termenul curge de la momentul pronunțării sentinței penale pronunțată în primă

instanță.

În cauza

supusă analizei, Înalta Curte constată că petiționarul P.C. a fost prezent și a

formulat personal concluzii cu ocazia dezbaterilor în fața primei instanțe, la

termenul din 25 martie 2010, astfel cum rezultă din partea introductivă a

sentinței penale recurate, dar acesta a declarat recurs la 8 aprilie 2010,

astfel cum rezultă din mențiunile existente pe fila 2 dosar recurs.

Totodată, se

mai constată că ultima zi de declarare a recursului în cauză era, potrivit

dispozițiilor legale mai sus menționate, 5 aprilie 2010, zi de sărbătoare

religioasă - Paști - astfel că termenul de recurs s-a prelungit cu încă o zi și

s-a împlinit la 6 aprilie 2010.

Așa fiind,

calea de atac promovată a fost introdusă de recurentul petiționar cu depășirea

termenului prevăzut de lege și, pe cale de consecință, Înalta Curte, în baza

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc.

pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiționarul P.C. împotriva

sentinței penale nr. 36/F din 25 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar urmează a

fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

tardiv introdus, recursul declarat de petiționarul P.C. împotriva sentinței

penale nr. 36/F din 25 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 iunie 2010.