ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 141/P/2010 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, sa dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.C.F., judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, V.A. și P.D., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 și art. 249 C. pen., apreciindu-se că faptele invocate de persoana vătămată nu există.

Nemulțumit de această soluție, petiționarul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care, prin rezoluția nr. 523/11/2/2009 din 27 iulie 2010, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată, reținându-se că magistrații au soluționat câteva cauze în care petentul a fost parte, însă nu le este imputabil că soluțiile adoptate nu au corespuns dorinței ori preferințelor petiționarului, concluzionându-se inexistența faptelor imputate în materialitatea lor. Împotriva rezoluției nr. 141/P/2008 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, petentul H.C.

a formulat plângere și a solicitat desființarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, întrucât toți intimații sunt vinovați de comiterea infracțiunilor reclamate, susținând că magistrații au adoptat hotărâri nelegale și netemeinice, în cauzele pe care le-au avut de judecat și care au constituit obiectul dosarelor nr. 5718/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, și, respectiv 69/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Prin sentința penală nr. 127/ F din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul H.C. împotriva rezoluției din 7 iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 141/P/2008, menținându-se rezoluția, atacată.

A fost obligat petiționarul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul și în decizia penală nr. 839 din 3 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar H.C. împotriva sentinței penale nr. 127/ F din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și a fost obligat recurentul petent la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, având în vedere dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, constatându-se că, în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 30 noiembrie 2010, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reținând că hotărârea pronunțată este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate. La data de 31 august 2011, împotriva deciziei penale nr. 839 din 3 martie 2011, petentul H.C. a formulat contestație în anulare solicitând, în esență, judecarea cererii sale depuse la data de 28 iunie 2011 în dosarul nr. 1112/46/2010 și anularea cheltuielilor judiciare. În conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat admisibilitatea cererii de contestație, fără citarea părților. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise de instanța de recurs care poate greși, fie prin nerespectarea unor dispoziții legale după care se desfășoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanță cu materialele aflate la dosar. Contestația în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi. Pentru a asigura respectarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în care calea de atac poate fi primită și anumite particularități în privința soluționării cererii.

Față de motivele invocate de contestator și față de prevederile dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., care prevăd expres și limitativ cazurile în care se poate face contestație în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă. Astfel, dispozițiile art. 386 C. proc.

pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) - când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) - când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) - când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare, a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) - când împotriva unei persoane s-au pronunțat doua hotărâri definitive pentru aceeași fapta.

e) - când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc. pen. Pe de altă parte contestația a fost formulată la data de 31 august 2011, iar potrivit dispozițiilor art. 388 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere. Din actele dosarului atașat rezultă că, hotărârea a fost pronunțată la data de 3 martie 2011, iar contestatorul a formulat prezenta contestație în anulare la data de 31 septembrie 2011, astfel că, termenul prevăzut de lege, respectiv de dispozițiile art. 388 alin. (l) C. proc.

pen., pentru introducerea contestației în anulare, este cu mult depășit. Față de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul primei etape de verificare prealabilă a îndeplinirii condițiilor de formă a contestației în anulare, instanța admite în principiu contestația în anulare numai dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv dacă cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestație este din cele prevăzute la art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun sau se invocă dovezi care sunt depuse la dosar. În consecință, termenul prevăzut de lege pentru introducerea contestației în anulare nu a fost respectat, iar motivele invocate de către contestator, respectiv judecarea cererii sale și anularea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat, nu se încadrează în niciunul din cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., ca atare, contestația în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul H.C. împotriva deciziei penale nr. 839 din 3 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1112/46/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.