ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2012

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția

nr. 141/P/2010 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, sa dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.C.F., judecător

la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, V.A. și P.D., procurori la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută

și pedepsită de art. 246 și art. 249 C. pen., apreciindu-se că faptele invocate

de persoana vătămată nu există. Nemulțumit de această soluție, petiționarul a formulat

plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, care, prin rezoluția nr. 523/11/2/2009 din 27 iulie 2010, a respins,

ca neîntemeiată, plângerea formulată, reținându-se că magistrații au soluționat

câteva cauze în care petentul a fost parte, însă nu le este imputabil că soluțiile

adoptate nu au corespuns dorinței ori preferințelor petiționarului,

concluzionându-se inexistența faptelor imputate în materialitatea lor.

Împotriva

rezoluției nr. 141/P/2008 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Pitești, petentul H.C. a formulat plângere și a solicitat desființarea

soluției de neîncepere a urmăririi penale, întrucât toți intimații sunt

vinovați de comiterea infracțiunilor reclamate, susținând că magistrații au

adoptat hotărâri nelegale și netemeinice, în cauzele pe care le-au avut de judecat

și care au constituit obiectul dosarelor nr. 5718/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, și, respectiv 69/288/2010 al Judecătoriei

Râmnicu Vâlcea.

Prin sentința

penală nr. 127/ F din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petiționarul H.C. împotriva rezoluției din 7 iunie 2010

dată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Pitești, în dosarul nr. 141/P/2008,

menținându-se rezoluția, atacată. A fost obligat petiționarul la plata sumei de

400

lei

cheltuieli judiciare către

stat.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petentul și în decizia penală nr. 839 din 3

martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil,

recursul declarat de recurentul petiționar H.C. împotriva sentinței penale nr. 127/

F din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, și a fost obligat recurentul petent la plata sumei de

400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, având în vedere dispozițiile

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, constatându-se că, în speță,

sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 30 noiembrie 2010,

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reținând că

hotărârea pronunțată este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în

minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

La data de 31

august 2011, împotriva deciziei penale nr. 839 din 3 martie 2011, petentul H.C.

a formulat contestație în anulare solicitând, în esență, judecarea cererii sale

depuse la data de 28 iunie 2011 în dosarul nr. 1112/46/2010 și anularea cheltuielilor

judiciare.

În conformitate

cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a

examinat admisibilitatea cererii de contestație, fără citarea părților.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise

de instanța de recurs care poate greși, fie prin nerespectarea unor dispoziții

legale după care se desfășoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în

deplină concordanță cu materialele aflate la dosar. Contestația în anulare este

calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din

cauza unui act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi.

Pentru a

asigura respectarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești

definitive și irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în

care calea de atac poate fi primită și anumite particularități în privința

soluționării cererii.

Față de

motivele invocate de contestator și față de prevederile dispozițiilor art. 386 C.

proc. pen., care prevăd expres și limitativ cazurile în care se poate face contestație

în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Astfel,

dispozițiile art. 386 C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) - când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) - când

partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța

despre această împiedicare;

c) - când

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare, a procesului

penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i

1

), cu

privire la care existau probe în dosar;

d) -

când împotriva unei persoane s-au

pronunțat doua hotărâri definitive pentru aceeași fapta.

e) -

când, la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Pe de altă

parte contestația a fost formulată la data de 31 august 2011, iar potrivit

dispozițiilor art. 388 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi introdusă

de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10

zile de la începerea executării, iar de celelalte părți, în termen de 30 de

zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Din actele

dosarului atașat rezultă că, hotărârea a fost pronunțată la data de 3 martie

2011, iar contestatorul a formulat prezenta contestație în anulare la data de

31 septembrie 2011, astfel că, termenul prevăzut de lege, respectiv de

dispozițiile art. 388 alin. (l) C. proc. pen., pentru introducerea contestației

în anulare, este cu mult depășit.

Față de

dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul primei etape de verificare

prealabilă a îndeplinirii condițiilor de formă a contestației în anulare,

instanța admite în principiu contestația în anulare numai dacă îndeplinește

condițiile prevăzute de lege, respectiv dacă cererea de contestație este făcută

în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestație este

din cele prevăzute la art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației

se depun sau se invocă dovezi care sunt depuse la dosar.

În consecință,

termenul prevăzut de lege pentru introducerea contestației în anulare nu a fost

respectat, iar motivele invocate de către contestator, respectiv judecarea

cererii sale și anularea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat, nu se

încadrează în niciunul din cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 386 C.

proc. pen., ca atare, contestația în anulare este inadmisibilă, urmând a fi

respinsă în conformitate

cu

dispozițiile

art. 391 C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul H.C. împotriva

deciziei penale nr. 839 din 3 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1112/46/2010.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.