ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin ordonanța nr. 403/P/2010 din 1 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen. și art. 30 lit. a), c) și d) C. proc. pen. și art. 32 C. proc. pen. raportat la art. 34 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de P.E. și P.V., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 289 C. pen., avocat M.G.I., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (1) C. pen.
și art. 209 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale; - disjungerea cauzei și conexarea acesteia la dosarul nr. 336/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, privind pe executorul judecătoresc N.A. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. - declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii de către I.F., H.F.C., P.E.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 259 C. pen., art. 208 C. pen., art. 209 C. pen., art. 291 C. pen.
și art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În motivarea ordonanței, procurorul de caz a reținut că prin adresa din 9 august 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești ordonanța nr. 4015/P/2009 din 28 iunie 2010 prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii de către notarii publici P.E. și P.V. a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 289 C. pen., avocat M.G.I. a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (1) C. pen. și art. 209 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
și executorul judecătoresc N.A. a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. La data de 30 septembrie 2009 numitul R.M., în numele părții vătămate R.G.C. a sesizat, în declarația pe care a dat-o în fața organelor de poliție, că avocatul M.G.I., notarii publici P.E. și P.V. ar fi săvârșit, în cursul anilor 1996-1999, infracțiunile sus menționate. În raport de data comiterii pretinselor fapte penale, în cauză s-a constatat că făptuitorii nu mai pot fi trași la răspundere penală întrucât s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut și pedepsit de art. 122 alin. (1) lit. b), c) și d) C. pen. Prin urmare, în cauză nu s-au mai verificat aspectele sesizate de petent. În legătură cu faptele sesizate de petent împotriva executorului judecătoresc N.A.
s-au mai efectuat anterior cercetări în dosarul nr. 336/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în care, prin ordonanța din 4 martie 2010 s-a dispus, între altele, neînceperea urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., motiv pentru care s-a dispus disjungerea cauzei și conexarea ei la dosarul nr. 336/P/2009. Petentul R.M. a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului din dosarul nr. 403/P/2010, care a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești la data de 12 noiembrie 2010. În plângerea formulată, petentul a criticat soluția adoptată de procuror ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul că nu a dat dovadă de rol activ în administrarea tuturor probelor pentru lămurirea situației de fapt, iar, pe de altă parte, nu a apreciat în mod corect actele efectuate în cauză.
Prin rezoluția nr. 791/II/2/2010 din 29 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a respins plângerea formulată de petentul R.M. împotriva ordonanței nr. 403/P/2009 din 1 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Împotriva ordonanței procurorul de netrimitere în judecată nr. 403/P/2010 din 1 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. a formulat plângere petiționara R.G.C. solicitând desființarea ordonanței și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați. În plângerea formulată la instanță, petiționara a reiterat aspectele reclamate în plângerea adresată organului de urmărire penală.
Verificând ordonanța nr. 403/P/2010 din 1 octombrie 2010, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, așa cum cer dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționara R.G.C. este nefondată. Din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 403/P/2010 prin prisma criticilor formulate de petiționară, rezultă că soluția dată de procuror la data de 1 octombrie 2010 este legală. Astfel, în cauza ce a format obiectul dosarului cu nr. 403/P/2010, petiționara a sesizat comiterea unor fapte penale, în perioada anilor 1996-1999 de către notarii publici P.E. și P.V. și avocatul M.G.I., dată în raport de care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzută de art. 122 alin. (1) lit. b), c) și d) C. pen., astfel că în cauză acțiunea penală nu mai poate fi exercitată față de persoanele reclamate, existând cazul prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc.
pen. Referitor la executorul judecătoresc N.A., în mod corect s-a dispus de către procuror conexarea cauzei la dosarul nr. 336/P/2009 al acestei unități de parchet, soluționat prin ordonanța cu același număr din data de 4 martie 2010, motivat de faptul că, față de acesta, aceeași petiționară a formulat plângere penală pentru comiterea aceleiași infracțiuni. Referitor la alte persoane reclamate de petiționară (I.F. ș.a.), procurorul a dispus în mod corect și legal declinarea competenței pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor sesizate.
Referitor la cererile formulate de petiționară privind conexarea tuturor dosarelor penale și civile și trimiterea acestora spre soluționare la organul competent, intervenția parchetului în dosarele civile nr. 8011/280/2008, nr. 7176/280/2009, trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru redeschiderea dosarului nr. 688/P/2008, corect s-a apreciat că aceste cereri nu pot face obiectul plângerii îndreptate împotriva soluției procurorului care urmează procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., nefiind îndeplinite nici condițiile legale pentru admiterea unor astfel de cereri. Cu privire la cererea formulată în cuprinsul plângerii împotriva ordonanței nr. 403/P/2010, privind cercetarea penală a procurorului C.A.
și a judecătorilor L.P. și A.D.D., s-a constatat întemeiat că lipsesc elementele prevăzute de art. 222 alin. (8) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010. În consecință, plângerea formulată de petiționara R.G.C. se va respinge, ca nefondată, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și se va menține ca legală și temeinică ordonanța nr. 403/P/2011 din 1 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Potrivit art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara R.G.C. împotriva ordonanței nr. 403/P/2010 din 1 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Menține ordonanța atacată. Obligă petiționara să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 octombrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.