ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2103/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2103/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

rezoluția nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A.,

E.C., V.E. și A.F.D., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.

253 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat

că faptele imputate nu există, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în

mișcare.

În considerentele acestei rezoluții s-a reținut că

persoana vătămată D.D. a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor C.S.,

Z.S.M., S.G., G.I.A., E.C., V.E. și A.F.D., solicitând tragerea la răspundere

penală a acestora, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (2)

C. pen., art. 215

1

C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art.

253 C. pen., art. 257 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 293 C.

pen. și art. 254 C. pen.

Partea vătămată a motivat în plângerea depusă faptul

că magistrații de la nivelul instanțelor arondate Curții de Apel Ploiești au

soluționat mai multe cauze civile, hotărâri prin care „sunt ascunse

infracțiunile săvârșite de S.E. Doicești, inginer Z.S.M. și complicii săi,

oameni din subordinea sa și a instanței de judecată, cum ar fi Tribunalul Dâmbovița

și Curtea de Apel Ploiești".

În cuprinsul plângerii penale, persoana vătămată a

descris faptele pretins comise de către făptuitorii de mai sus, precum și de

magistrații judecători, într-o manieră proprie apreciind că faptele reclamate

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a formulat

plângere.

Plângerea persoanei vătămate a făcut obiectul Dosarului

penal nr. 23/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, soluționat

prin rezoluția cu același nr. din data de 30 iunie 2008 prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii Z.S.M., S.G. și E.C., pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 254

C. pen. și art. 257 C. pen., disjungerea cauzei și declinarea competenței de

soluționare pentru infracțiunile prev. de art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art.

247 C. pen., art. 253

1

C. pen., art. 256 C. pen., art. 264 C. pen.,

în favoarea Parchetutul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște,

plângerea a fost înregistrată sub nr. 2504/P/2007, fiind soluționată prin

rezoluția cu același nr. din data de 11 mai 2008.

Totodată s-a reținut că dosarul penal mai sus

menționat a avut ca obiect mai multe plângeri penale formulate de persoana

vătămată. Cu ocazia audierii, aceasta a declarat că plângerea sa vizează

săvârșirea de către făptuitori a infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, înșelăciune, delapidare, primire de foloase

necuvenite, favorizarea infractorului, fals intelectual și uz de fals, fapte

pretins comise prin aceea că, făptuitorul C.S. a intervenit pe lângă conducerea

S.E. Doicești, pentru eliberarea unei adeverințe privind veniturile realizate

de D.D., pentru a fi folosită la instanța de judecată, adeverință întocmită de

E.C. și V.E. și semnate de către făptuitorii Z.S.M. și S.G., precum și faptul

că făptuitorul G.I.A. a depus adeverința menționată la instanță și parchet.

În plângerile sale, partea vătămată a mai invocat

faptul că magistrații judecători care au soluționat cauze civile în care acesta

a avut calitate de parte, au comis fapte de corupție.

Prin rezoluția nr. 2504/P/2007 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Târgoviște din data de 11 mai 2009, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de făptuitorii C.S., A.F.D., Z.S.M., E.C., V.E. și G.I.A.

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., art. 215

1

C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen.,

art. 293 C. pen. și art. 53 din Legea nr. 54/2003, și declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești cu privire la săvârșirea de către făptuitori a infracțiunii prev. de art.

253 C. pen.

În urma declinării, la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești s-a format Dosarul nr. 417/P/2009.

În urma verificărilor efectuate de această unitate de

parchet a rezultat că persoana vătămată a fost căsătorită cu făptuitoarea A.F.D.,

iar după divorț cei doi copii minori i-au fost încredințați acesteia.

Nemulțumirea persoanei vătămate vizează obligarea sa de către instanțele civile

competente, respectiv Judecătoria Târgoviște, corelativ cu veniturile

comunicate de angajatorul SC E. SA - Sucursala Doicești, la plata unei pensii

de întreținere datorate celor doi minori într-un cuantum apreciat ca fiind prea

mare.

În concret, persoana vătămată a reclamat atât

magistrații judecători învestiți cu soluționarea cauzelor civile în care a avut

ori calitate de reclamant, ori calitate de pârât, avocații care i-au apărat

interesele, cât și angajații S.E. Doicești, pentru săvârșirea unor infracțiuni

de corupție, a unor infracțiuni în legătură cu serviciul oria unor infracțiuni

de fals intelectual și uz de fals.

La nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

au fost identificate următoarele cauze penale:

- Dosar penal nr. 373/P/2007, soluționat prin

ordonanța cu același nr. din data de 22 februarie 2008, prin care s-a dispus,

în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători I.C., S.D., M.D., M.C.,

C.S.P., magistrat procuror M.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped.

de art. 168 C. pen., art. 194 C. pen., art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art.

247 C. pen., art. 267 C. pen., art. 9 din Legea nr. 241/2005, art. 268 C. pen.

și art. 291 C. pen., întrucât nu s-a confirmat existența faptelor și față de

avocații M.D., V.D., M.B. și M.D., cercetați pentru aceleași infracțiuni de mai

sus, întrucât faptele nu erau prevăzute de legea penală.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei

față de făptuitorul G.I.A. și declinarea competenței de soluționare în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște;

- Dosar nr. 21/P/2008, soluționat prin ordonanța cu

același nr. din data de 04 iunie 2008, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistratul judecător D.M., pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. (faptă pretins comisă în legătură cu

soluționarea Dosarului nr. 861/315/2007 al Judecătoriei Târgoviște) și

disjungerea cauzei față de Z.S.M., S.G. și E.C. pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 247 C. pen. și

art. 264 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște;

- Dosar nr. 25/P/2008, soluționat prin ordonanța cu

același nr. din data de 28 mai 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistratul judecător D.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 246 C. pen. (faptă pretins comisă în legătură cu soluționarea Dosarului

nr. 861/315/2007 al Judecătoriei Târgoviște) și față de B.M., avocatul

persoanei vătămate în această cauză. Prin aceeași ordonanță s-a dispus

disjungerea cauzei față de G.I.A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.

246 C. pen. și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de

pe lângă Judecătoria Târgoviște;

- Dosar nr. 314/P/2008, soluționat prin rezoluția cu

același nr. din data de 30 noiembrie 2008, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistratul judecător C.G., pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. și art. 264

C. pen., întrucât faptele nu existau;

- Dosar nr. 625/P/2008, soluționat prin rezoluția cu

același nr. din data de 14 ianuarie 2009, în care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistratul judecător B.G., pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.;

- Dosar nr. 536/P/2008, soluționat prin ordonanța cu

același nr. din data de 07 octombrie 2008, prin care s-a dispus neînceperea

urmării penale față de magistratul judecător M.D. pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. și

art. 291 C. pen., disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare

în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște în vederea

efectuării de cercetări față de A.F.D., V.G.O., S.G., E.C., V.E., G.I.A., Z.S.M.,

C.S., D.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art.

289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 264 C. pen.

Faptele de corupție reclamate în sarcina unor

magistrați judecători și a angajaților S.E. Doicești, precum și a fostei soții

a persoanei vătămate au făcut obiectul Dosarelor penale nr. 88/P/2008 și nr. 50/P/2009

ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul

Teritorial Ploiești, soluționate la datele de 16 februarie 2009 și 05 mai 2009

dispunându-se soluții de neîncepere a urmăririi penale față de magistrații judecători

N.C., M.D.L., D.M.E., C.G., C.M., P.C.S., B.G., C.C.I.; angajații S.E. Doicești,

V.G.O., G.I.A., S.G., E.C., V.E. și fosta soția a persoanei vătămate, A.F.D.,

pentru săvârșirea unor fapte de corupție. Prin aceleași ordonanțe s-a dispus

disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești față de persoanele cercetate,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., art. 215

1

C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art. 247 C. pen.,

art. 289 C. pen. și art. 302 C. pen., art. 221 C. pen., art. 263 C. pen. și art.

43 din Legea nr. 82/1991. Disjungerile formează obiectul Dosarului penal nr. 102/P/2009

aflat în lucru la procuror.

În ce privește săvârșirea de către făptuitorii din

această cauză a infracțiunii prev. de art. 253 C. pen., s-a reținut că nici în

plângerea penală formulată și nici în declarațiile ulterioare date, persoana

vătămată nu a descris elementele care să se circumscrie laturii obiective a

acestei infracțiuni.

Totodată, s-a constatat că în plângerile penale

formulate de-a lungul timpului, persoana vătămată a făcut și o încadrare în

drept a faptelor reclamate, deși încadrarea în drept a faptelor pentru care se

solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor împotriva cărora s-a

formulat plângere este atributul organelor judiciare, deoarece, potrivit art. 222

C. proc. pen. și art. 223 C. proc. pen., în plângerea penală sau în denunț

există obligativitatea descrierii faptei care formează obiectul plângerii sau a

denunțului.

În concluzie, s-a apreciat că din actele

premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat acte sau fapte în sarcina

făptuitorilor care să se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prev. de art.

253

1

C. pen.

În consecință, pentru argumentele anterior

prezentate, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A.,

E.C., V.E. și A.F.D., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.

253 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat

că faptele imputate nu există, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în

mișcare.

Plângerea formulată de petiționarul D.D. împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 275 - 278 C.

proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 1271/II/2/2009 din 10

noimebrie 2009.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, petiționarul D.D. a formulat plângere la Curtea de Apel Ploiești, în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., solicitând

instanței să dispună admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor dispuse în

cauză și, pe cale de consecință, să se dispună trimiterea cauzei la procuror în

vederea începerii urmăririi penale față de intimați, cauza fiind înregistrată

sub nr. 996/42/2009.

La data de 02 octombrie 2009 același petiționar a

investit Curtea de Apel Ploiești, separat, printr-o plângerea penală întemeiată

tot pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., formulată împotriva

acelorași acte procedurale, formându-se Dosarul penal nr. 1087/42/2009.

Constatându-se că între cele două plângeri există

identitate de obiect, părți și cauză în sensul art. 32 rap. la art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen. și la cererea procurorului, în ședința publică din 17

decembrie 2009 instanța a dispus reunirea cauzelor, conexându-se Dosarul nr. 1087/42/2009

la Dosarul nr. 996/42/2009.

Prin criticile dezvoltate în scris și precizate oral,

petiționarul persoană vătămată D.D. a susținut că rezoluțiile atacate sunt

nelegale și ne temeinice, deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză

ar rezulta suficiente date pentru continuarea cercetărilor împotriva

făptuitorilor intimați sub aspectul infracțiunilor reclamate, confirmându-se

susținerile sale că la judecata cauzelor civile în care a fost parte,

magistrații nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, în mod legal.

Astfel, aceștia au adoptat hotărâri judecătorești pe

baza unor acte nule, care nu indeplineau condițiile de formă și fond, în final

cuantumul pensiei de întreținere datorată copiilor săi minori, stabilindu-se pe

baza unor adeverințe de venituri nereale, calculate intenționat greșit de

juristul societății.

Referitor la intimatul avocat, devenit apoi

judecător, petiționarul a susținut că prejudicierea intereselor sale s-a

realizat prin acordarea asistenței juridice cu nerespectarea formelor legale,

depunându-se contractul încheiat cu multă întârziere.

În consecință, petiționarul a conchis că, existând

date că prin modalitatea exercitării funcției, persoanele reclamate i-au produs

prejudicii materiale și morale s-ar impune admiterea plângerii promovate și

restituirea cauzei la procurorul competent pentru începerea urmăririi penale

iar în subsidiar, reținerea acesteia spre rejudecare, în completul legal

constituit și pronunțarea unei soluții conform art. 278

1

alin. (8) lit.

c) C. proc. pen.

În susținerea motivelor invocate, la fiecare termen

de judecată, petiționarul - persoană vătămată a depus în xerocopie atât actele

procedurale criticate în prezenta cauză, cât și alte dosare în care procurorul

sau judecătorii s-au pronunțat asupra faptelor reclamate în legătură cu

hotărârile judecătorești prin care a fost obligat la plata pensiei de

întreținere ori prin care s-a dispus majorarea acesteia.

Prin sentința penală nr. 17 din 11 februarie 2010 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 996/42/2009, în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul D.D. împotriva rezoluției nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009,

menținându-se rezoluția atacat.

Petiționarul a fost obligat la plata sumei de 250

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J. în contul Baroului Prahova

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că

soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații C.S., Z.S.M., S.G.,

G.I.A., O.E.C., V.E. și A.F.D., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de conflict de interese incriminată de art. 253 C. pen., este legală pentru

considerentele ce se vor expune în continuare:

Prin sentința civilă nr. 729 din 04 martie 2003

pronunțată de Judecătoria Târgoviște (judecător I.C.) s-a admis acțiunea civilă

introdusă de intimata A. (fostă D.) F.D., dispunându-se desfacerea căsătoriei

încheiată cu pârâtul D.D., încredințarea minorilor spre creștere și educare

mamei, iar corelativ, obligația tatălui la plata pensiei de întreținere în

cuantum de 300 RON (câte 150 RON pentru fiecare dintre minori).

Ulterior, la cererea aceleași făptuitoare, instanța a

majorat cuantumul pensiei de întreținere, adoptându-se mai multe hotărâri

judecătorești (nr. 4255 din 06 decembrie 2004 și nr. 1556 din 14 aprilie 2006).

În final, luându-se în calcul adresa din 07 aprilie

2006 eliberată de angajatorul SC E. SA, prin care se comunicau veniturile nete

realizate pentru perioada octombrie 2005 - martie 2006, inclusiv primele,

premiile și sporurile, în sarcina de plată a petiționarului s-a stabilit suma

de 470 lei lunar, cu acest titlu.

Deși nu a fost de acord că venitul său mediu ar fi în

sumă de 1432 lei lunar, astfel cum rezulta din înscrisul înaintat de societatea

comercială, petiționarul nu a declarat recurs împotriva sentinței civile, ci a

reinvestit prima instanță cu o acțiune civilă separată prin care critica

legalitatea și temeinicia soluției.

Ca urmare, prin sentința civilă nr. 1069 din 13

martie 2007, Judecătoria Târgoviște a respins acțiunea promovată ca

inadmisibilă, constatându-se totodată că sentința civilă nr. 1556 din 14

aprilie 2006 a intrat sub puterea lucrului judecat, prin nerecurare.

În aceste condiții, petiționarul a formulat plângere

penală împotriva persoanelor ce au semnat înscrisurile ce au stat la baza

hotărârilor civile prin care a fost obligat sau prin care s-a majorat pensia de

întreținere, precum și a magistraților care au soluționat procesele respective,

solicitând tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), art. 2151, art. 246, art. 248, art.

253

1

, art. 257, art. 264, art. 271, art. 293 și art. 254 C. pen.

Ca și situație de fapt, s-a reținut, în esență, că

persoana vătămată a susținut că magistrații de la nivelul instanțelor arondate

Curții de Apel Ploiești au pronunțat hotărâri prin care '"sunt ascunse

infracțiunile săvârșire de inginerul Z.S.M. și complicii săi, oameni din

subordinea sa și a instanței de judecată, cum ar fi Tribunalul Dâmbovița și

Curtea de Apel Ploiești".

Plângerea penală a făcut obiectul Dosarului nr. 23/P/2008

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar prin rezoluția cu același

număr din 30 iunie 2008, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi

penale față de făptuitorii intimați Z.S.M., S.G. și E.(O.) C., pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289, art. 291, art. 254 și art. 257 C.

pen., întrucât faptele nu există.

Prin aceeași rezoluție conform art. 38, art. 42 și art.

45 C. proc. pen., s-a disjuns cauza sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prev. de art. 215, art. 246, art. 247, art. 253

1

, art. 256 și art. 264

C. pen., declinându-se competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria Târgoviște, unde s-a format Dosarul nr. 2504/P/2007.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale a avut la

bază faptul că, deși a refuzat să semneze declarația, petiționarul D.D. a

precizat că "nu are date" că s-ar fi oferit avantaje materiale

funcționarilor de la S.E. Doicești, iar răspunsul conținut de adresele

transmise de serviciul contabilitate este corect, dar judecătorul investit cu

soluționarea cauzei "a greșit prin ce s-a cerut unității" .Pe de altă

parte, la examinarea Dosarului nr. 861/315/2007 nu s-au identificat elemente de

natură a duce la concluzia comiterii vreunui fals de către angajații

serviciului de contabilitate ori instanța de judecată, toate actele procedurale

încadrându-se în limitele dispozițiilor art. 86 și 94 C. fam. combinat cu art. 112

și urm. C. proc. civ.

După preluarea cercetărilor, pe baza propriilor acte

premergătoare efectuate în Dosarul nr. 2504/P/2007 (nou format), la rândul său,

prin rezoluția din 11 mai 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște a

confirmat propunerea organelor de cercetare penală privind neînceperea

urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, art. 215

1

,

art. 246, art. 248, art. 254, art. 257, art. 264, art. 271, art. 289, art. 291,

art. 293 C. pen. și art. 53 din Legea nr. 54/2003, față de persoanele reclamate

C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A., E. (O.) C., V.E. și A.F.D., constatându-se în cauză

incidența art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus și declinarea

competenței privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 253 C. pen., în

favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

S-a mai reținut că sub acest aspect, persoana

vătămată a susținut că Judecătoria Târgoviște l-ar fi obligat la plata unor

sume prea mari cu titlu de pensie de întreținere, pentru cei doi copii minori,

sume determinate funcție de veniturile comunicate de angajatorul SC E. SA -

Sucursala Doicești și în care, contrar legii, s-ar fi inclus sume încasate

ocazional. Mai mult, la adoptarea acestor soluții ar fi existat o înțelegere

frauduloasă între fosta soție, făptuitoarea A.F.D., juristul societății

comerciale G.I.A., persoanele din conducere care au semnat adeverințele emise

(C.S., Z.S.M., S.G., E. (O.) C., V.E.), iar hotărârile judecătorești ar fi

rezultatul comiterii unor fapte de corupție precum și a exercitării abuzive a

atribuțiilor de serviciu de către judecătorii și procurorii care au participat

la instrumentarea dosarelor civile.

Față de situația de fapt reținută, prima instanță a

constatat, sub un prim aspect, că în contextul multiplelor sesizări făcute de

persoana vătămată, inclusiv a cererilor depuse în Dosarele penale nr. 23/P/2008

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și nr. 2504/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pretinsele fapte de corupție

comise de magistrații judecători, conexe cu faptele ce ar fi fost săvârșite de

angajații S.E. Doicești, au fost verificate separat în Dosarele nr. 373/P/2007,

nr. 21/P/2008, nr. 25/P/2008, nr. 314/P/2008, nr. 625/P/2008, nr. 536/P/2008,

instrumentate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Separat de aceasta s-au format și Dosarele penale nr.

88/P/2008 și nr. 50/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, iar prin ordonanțele din

16 februarie 2009 și 05 mai 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de judecătorii N.C., M.D.L., D.M.E., C.G., C.M., P.C.S., B.G., C.C.I., precum

și față de angajații S.E. Doicești, intimații V.G.O., G.I.A., S.G., E.C., V.E. și

A.F.D., constatându-se că faptele de corupție reclamate nu există în sensul art.

10 lit. a) C. proc. pen.

Totodată, unitatea de parchet a disjuns cauza cu

privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen. art.

215

1

C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art.

247 C. pen., art. 289 C. pen., art. 302 C. pen., art. 221 C. pen., art. 263 și art.

43 din Legea nr. 82/1991, imputate acelorași persoane cercetate, declinând

competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

Verificările efectuate de procurorul de caz au

stabilit că disjungerile formează obiectul Dosarului penal nr. 102/P/2009, aflat

în lucru la procuror.

Prin urmare, s-a constat că obiectul rezoluțiilor nr.

417/P/2009 și nr. 1271/II/2/2009 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești și criticate în prezenta cauză îl constituie soluția de

netrimitere în judecată adoptată față de cei șapte făptuitori intimați,

reclamați pentru comiterea infracțiunii incriminate de art. 253 C. pen.

Sub un alt aspect, primaa instanță a reținut că

potrivit art 253

1

C. pen., existența infracțiunii de conflict de

interese este condiționată de probarea faptului că, aflându-se în exercițiul

atribuțiilor de serviciu, funcționarul public a îndeplinit un act ori a

participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect,

un folos, material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul

doi inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi

comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat

ori beneficiază de servicii sau foloase de natură.

Analizând plângerile formulate de petiționarul D.D.,

precum și rezoluțiile adoptate în dosarele sus menționate, prin prisma

dispozițiilor penale citate, procurorul de caz nu a identificat elemente de

fapt care să se circumscrie laturii obiective ce intră în compunerea

conținutului legal al infracțiunii de conflict de interese sancționată în art. 253

1

C. pen. Conduita procesuală s-a concretizat și prin concluziile orale susținute

în ședința publică din data de 11 februarie 2010, cu toate că acesta a fost

asistat de avocat desemnat din oficiu, la cerere, măsură dispusă de curtea de

apel tocmai pentru garantarea exercitării depline și calificate a drepturilor

procesuale.

Or în atare situație, având în vedere disjungerile

menționate după investirea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, s-a

apreciat că, întemeiat, prin rezoluția nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi

penale față de cei șapte făptuitori, limitând actele premergătoare la

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 253

1

C. pen.

S-a reținut că, așa cum s-a expus în prezentul dosar,

procurorul nu a fost sesizat pentru cercetarea pretinselor fapte de corupție,

fals și uz de fals, abuz în serviciu, favorizarea infractorului, înșelăciune

sau delapidare, reclamate de petiționarul D.D., atâta timp cât sub acest

aspect, potrivit dispoziției Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatei și

Justiție, D.N.A. - Serviciului Teritorial Ploiești, s-a format Dosarul nr. 102/P/2009,

aflat pe rolul aceleiași unități de parchet, în curs de instrumentare.

Totodată s-a constat că pronunțarea sentințelor

civile prin care, începând cu anul 2003, instanțele judecătorești au stabilit

și respectiv majorat pensia de întreținere în sarcina de plată a petiționarului

persoană vătămată, solicitându-se relații prin adrese emise fără indicarea

numelui judecătorului sau grefierului, ori alte date incomplete, sau

acceptându-se asistarea petiționarului pârât de avocat ales mai înaintea

prezentării contractului de asistență juridică, nu constituie acțiuni ori

inacțiuni specifice realizării laturii obiective din conținutul infracțiunii de

conflict de interese reclamate.

Dimpotrivă, s-a apreciat că din considerentele

actelor procedurale criticate rezultă cu certitudine că soluțiile s-au adoptat

pe baza înscrisurilor oficiale emise de angajatorul S.E. Doicești, iar

petiționarul a confirmat verosimilitatea relațiilor transmise, contestându-se

numai modalitatea de calcul a veniturilor medii lunare, respectiv includerea

sumelor încasate ocazional (premii, sporuri, etc), ca având caracter permanent.

Atatea nemulțumiri nu cad sub incidența legii penale, iar corecta aplicare a

legii civile și concordanța hotărârilor adoptate cu jurisprudența aplicabilă în

speță, puteau fi verificate exclusiv prin promovarea căilor ordinare de atac,

posibilitate procedurală de care acesta nu a uzitat în termenele și condițiile

prevăzute de lege.

Prin urmare, s-a concluzionat că, față de cele ce

preced, afirmațiile petiționarului reprezintă simple susțineri, pe drept considerate

neverosimile în lipsa unor date certe care să confirme existența vreunui

interes direct sau indirect a persoanelor reclamate pentru prejudicierea

intereselor sale personale sau patrimoniale și în folosul copiilor săi minori

și ai făptuitoarei A.F.D., motiv pentru care, în temeiul art. 278 alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul D.D. împotriva rezoluției nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009,

menținându-se rezoluția atacat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a

declarat recurs petiționarul D.D., invocând nelegalitatea și netemeinicia

sentinței atacate, motivând în scris calea de atac, conform art. 385

10

C. proc. pen.

În cuprinsul amplelor motive de recurs dezvoltate în

memoriul aflat la filele 2-7 din dosar, recurentul petiționar a reiterat

aspectele menționate în plângerile penale și în plângerile împotriva

rezoluțiilor procurorului și a invocat, în esență, următoarele

critici:l.cerecețările efectuate de procuror sunt derizorii pentru că nu au

ținut cont de faptul că în fluturații cu drepturile salariale al petiționarului,

care au stat la baza stabilirii și respectiv, majorării pensiei de întreținere

la care acesta este obligat, cuprindeau premii, sporuri, prima de vacanță,

impozit salariu, C.A.S., C.A.S.S., ajutor de șomaj, abonamet, acestea fiind

sume de bani care nu au caracter permanent și care nu trebuiau luate în calcul

la stabilirea pensiei de întreținere; 2.angajații SA E. Doicești au emis aceste

adeverințe de venit cu încălcarea dispozițiilor legale; 3. magistrații

Judecătoriei Târgoviște nu au comparat fluturașii cu drepturile salariale cu adeverințele

emise de angajații SA E. Doicești; 4. Angajatorul și consiliarul juridic G.A. îi

opresc din salariu o sumă mai mare decât cea stablită de instanță, în condiții

de nelegalitate, ca pensie de întreținere; 5. procurorul C.V. nu a semnat și nu

a ștampilat rezoluția din 1 octombrie 2009, dată în Dosarul nr. 417/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. 6. adeverințele „false emise

de angajator și de consilierul juridic G.A. „sunt semnate în calitate de

consilier juridc și avocat „Concluzionând, recurentul petiționar a solicitat,

în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacare și trimiterea

cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieșri pentru „exercitarea

aspectelor semnalate„ iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii

atacate, iar pe fond, admiterea plângerii, desființarea ambelor rezoluții și

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

intimați.

În susținerea recursului, recurentul petiționar a

depus la dosarul cauzei, în copie xerox, un amplu set de înscrisuri, aflat la

filele 8-91.

De asemenea, recurentul petiționar a depus în

suținerea recursului următoarele documente: concluzii scrise la filele 116-124,

140-148, 150-152, 174-175, 186-187, 194-201, 230-237, 239-243 și înscrisuri la

filele 125-139, 153-172, 176-185,188-192, 202-229, 244-264.

La termenul acordat pentru soluționarea recursului,

27 mai 2010, recurentul petiționar D.D., care avea termen în cunoștință, și

apărătorul ales al acestuia, avocat Z.E.C. (împuternicire avocațială fila 104)

nu s-au prezentat pentru a susține calea de atac.

Analizând recursul declarat, potrivit motivelor de

casare invocate de petiționar, a actelor și lucrărilor de la dosar, a sentinței

pronunțate în cauză, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și

temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același

cod, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

vor fi dezvoltate în continuare.

În vederea realizării obiectului urmăririi penale,

astfel cum acesta a fost definit prin art. 200 C. proc. pen., legea procesual

penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a

procesului penal.

Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221

C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire

penală, în succesiunea prevăzută de lege.

În anumite situații, actele premergătoare având ca

scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a

cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la

constatarea unora din cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care

punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În raport de această împrejurare, nejustificându-se

începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se

confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este

de competența procurorului, se dispune neînceperea acesteia.

În cauză, organul de urmărire penală a constatat, din

actele premergătoare efectuate că intimații C.S., Z.S.M., S.G., G.I., E.C., V.E.

și A.F.D., nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei infracțiunii, fapta

reclamată de petiționarul D.D., care a făcut obicetul cercetării în Dosarul nr.

417/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca urmare a

disjungerii și a declinării de competență dispusă prin rezoluția nr. 2504/P/2007

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, respectiv infracțiunea de

conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen., neexistând în

materialitatea ei și, în consecință, corespunzător dispozițiilor legii

procesual penale, a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin.

(4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Infracțiunea de conflict de interese constă în fapta

funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu,

indeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a

realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul sau, o rudă

ori un afin pâăa la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a

aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea

căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. Funcționarul

public este obligat să-și îndeplinească în mod corect atribuțiile de serviciu,

ceea ce presupune abținerea acestuia de la luarea vreunei decizii de natură

sa-i confere, direct sau indirect, un avantaj material. Pentru existența

acestei infracțiuni este obligatoriu ca cel care o săvârșește să aibă calitatea

de funcționar public.Infracțiunea poate fi săvârșită prin două acțiuni

alternative: îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii. Îndeplinirea

unui act echivalează cu îndeplinirea unei atribuțiuni de serviciu. În ceea ce

privește participarea la luarea unei decizii, aceasta se realizează în cazul în

care funcționarul public face parte din conducerea colectivă a persoanei

juridice (de exemplu, membru în consiliul de administrație al instituției din

care face parte), funcție în baza căreia, împreună cu ceilalți membri, ia

decizii păgubitoare pentru instituție și aducătoare de avantaje materiale

pentru sine. soțul sau, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau

pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă

în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii

sau foloase de orice natură. Pentru existența infracțiunii se cere ca

funcționarul public să acționeze cu intenție, adică să aibă reprezentarea

faptului că, prin îndeplinirea actului ori prin participarea la luarea unei

decizii, va realiza, direct sau indirect, pentru sine, soțul său, o ruda ori un

afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în

raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a

beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, un folos

material, consecință pe care o urmărește sau o acceptă.

Raportând conținutul infracțiunii la activitățile

desfășurate de C.S., Z.S.M., S.G., G.I., E.C., V.E. și A.F.D., rezultă că

aceștia și-au îndeplinit obligațiile legale, pronunțarea sentințelor civile

prin care, începând cu anul 2003, instanțele judecătorești au stabilit și

respectiv majorat pensia de întreținere în sarcina de plată a petiționarului

persoană vătămată, solicitându-se relații prin adrese emise fără indicarea

numelui judecătorului sau grefierului, ori alte date incomplete, sau

acceptându-se asistarea petiționarului pârât de avocat ales mai înaintea

prezentării contractului de asistență juridică, neconstituind acțiuni ori

inacțiuni specifice realizării laturii obiective din conținutul infracțiunii de

conflict de interese reclamate.

De altfel, recurentul petiționar putea cere, dar nu a

solicitat reformarea soluțiilor pe care le consideră nelegale, prin exercitarea

căilor de atac prevăzute de lege.

Neexercitarea căilor de atac ordinare împotriva

hotărârilor civile contestate și deci intrarea sub puterea lucrului judecat a

unor soluții pretins ca defavorabile intereselor sale, nu constituie un motiv

suficient de puternic pentru reinvestirea procurorului și continuarea

cercetărilor penale.

Aceasta cu atât mai mult cu cât asupra faptelor de

corupție organele de urmărire penală s-au pronunțat în Dosarele penale nr. 88/P/2008

și nr. 50/P/2009, iar soluția de neîncepere a urmăririi penale este supusă

procedurii plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., în măsura în care nu a expirat termenul de atac.

În plus, se constată că potrivit art. 86 și 94 C.

fam. ce reglementează regimul întinderii obligației de întreținere între

părinți și copiii lor minori, cuantumurile stabilite chiar prin hotărâri

definitive poate fi reapreciat periodic, funcție de schimbările intervenite în

veniturile realizate de întreținător și cheltuielile de creștere și îngrijire

necesare întreținuților, chiar petiționarul putând exercita o astfel de

acțiune.

În acest sens, se reține că pronunțarea unei soluții

care nemulțumește una dintre părți nu este prin ea însăși o faptă abuzivă, iar

cum, în legătură cu această cauză, nu există niciun indiciu că magistrații și

persoanele reclamate de petiționar și-au încălcat cu rea-credință atribuțiile

de serviciu, pentru a cauza o vătămare intereselor legale ale petiționarului,

rezultă că infracțiunea de conflict de interese nu există.

Un argument convingător în susținerea acestei soluții

îl constituie și dispozițiile prev. de art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004,

privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora exercitarea

dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale

ale judecătorilor și procurorilor, în raporturile cu justițiabilii, exclude -

punerea în discuție a soluțiilor pronunțate de aceștia, care sunt supuse căilor

legale de atac.

În ceea ce privește critica referitoare la caracterul

derizoriu al cercetării efectuate de procuror, în cadrul investigațiilor

prealabile, Înalta Curte reține că, potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea

începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte

premergătoare.

Actele premergătoare au menirea fie de a completa informațiile

pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârșirea infracțiunii,

fie numai să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile

corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.

Legiuitorul nu limitează activitățile ce pot fi

desfășurate în faza actelor premergătoare, cu excepția dispunerii unor măsuri

procesuale, ceeea ce conduce la concluzia că organele de cercetare penală

trebuie să acționeze în așa fel încât să epuizeze toate verificările necesare

unei eventuale începeri a urmăririi penale sau pentru formarea convingerii

asupra existenței ori inexistenței elementelor necesare adoptării unei soluții.

În cauză, în mod justificat, parchetul a efectuat

actele premergătoare începerii urmăririi penale, în raport de ansamblul faptic

prezentat de petiționar, procedându-se la atașarea dosarelor invocate în

cuprinsul plângerii, solicitarea de relații de la cele două instanțe,etc.

Neefectuarea altor acte prealabile, în condițiile în

care actele îndeplinite nu constituie indicii cu privire la săvârșirea

infracțiunilor specificate în actul de sesizare penală, nu constituie o

încălcarea a principiului egalității armelor și a dreptului la un proces

echitabil consacrat de C.E.D.O. sau un motiv de nelegalitate a rezoluției

dispuse, procurorul de caz având posibilitatea să administreze actele

premergătoare pe care le consideră necesare în vederea soluționării cauzei.

În plus, în plângerile formulate, petiționarul nu

invocă încălcări concrete ale legii, fapte concrete de conflict de interese,

distinct pentru fiecare prezumtiv autor și pentru fiecare cauză în parte, și

mijloacele de probă cu care înțelege să-și probeze acuzațiile, susținerile sale

având caracter generic și fiind expresia nemulțumirii unei persoane care nu a primit

satisfacția dorită în fața organelor judiciare (instanță de judecată).

Neîntemeiate se dovedesc și celelalte critici

formulate de către recurentul petiționar, care nu se circumscriu unor

veritabile motive de recurs, acestea constituind nemulțumiri cu privire la

hotărârile civile prin care s-a stabilit și respectiv, majorat cuantumul

pensiei de întreținere la care este obligat petiționarul.

De altfel, recurentul petiționar, care, în mod

culpabil, nu a exercitat căile legale de atac împotriva hotărârilor civile mai

sus indicate, urmărește, prin derularea prezentelor proceduri judiciare

obținerea unei căi suplimentare de atac împotriva hotărârilor judecătorești

care îl prejudiciză, interpretând plângerea penală ca pe o cale de reformare a

hotărârilor judecătorești.

În consecință, nefiind fondate criticile formulate de

recurentul petiționar și cum nu se constată existența altor motive susceptibile

de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul petiționar D.D. împotriva sentinței penale nr. 17 din 11 februarie

2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul petiționar D.D. împotriva sentinței penale nr. 17 din 11 februarie

2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200

lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2010.