ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2103/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A., E.C., V.E. și A.F.D., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 253 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că faptele imputate nu există, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare. În considerentele acestei rezoluții s-a reținut că persoana vătămată D.D. a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A., E.C., V.E.

și A.F.D., solicitând tragerea la răspundere penală a acestora, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., art. 215 1 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 253 C. pen., art. 257 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 293 C. pen. și art. 254 C. pen. Partea vătămată a motivat în plângerea depusă faptul că magistrații de la nivelul instanțelor arondate Curții de Apel Ploiești au soluționat mai multe cauze civile, hotărâri prin care „sunt ascunse infracțiunile săvârșite de S.E. Doicești, inginer Z.S.M. și complicii săi, oameni din subordinea sa și a instanței de judecată, cum ar fi Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești". În cuprinsul plângerii penale, persoana vătămată a descris faptele pretins comise de către făptuitorii de mai sus, precum și de magistrații judecători, într-o manieră proprie apreciind că faptele reclamate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a formulat plângere.

Plângerea persoanei vătămate a făcut obiectul Dosarului penal nr. 23/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, soluționat prin rezoluția cu același nr. din data de 30 iunie 2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii Z.S.M., S.G. și E.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 254 C. pen. și art. 257 C. pen., disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare pentru infracțiunile prev. de art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 253 1 C. pen., art. 256 C. pen., art. 264 C. pen., în favoarea Parchetutul de pe lângă Judecătoria Târgoviște. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, plângerea a fost înregistrată sub nr. 2504/P/2007, fiind soluționată prin rezoluția cu același nr. din data de 11 mai 2008. Totodată s-a reținut că dosarul penal mai sus menționat a avut ca obiect mai multe plângeri penale formulate de persoana vătămată.

Cu ocazia audierii, aceasta a declarat că plângerea sa vizează săvârșirea de către făptuitori a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, înșelăciune, delapidare, primire de foloase necuvenite, favorizarea infractorului, fals intelectual și uz de fals, fapte pretins comise prin aceea că, făptuitorul C.S. a intervenit pe lângă conducerea S.E. Doicești, pentru eliberarea unei adeverințe privind veniturile realizate de D.D., pentru a fi folosită la instanța de judecată, adeverință întocmită de E.C. și V.E. și semnate de către făptuitorii Z.S.M. și S.G., precum și faptul că făptuitorul G.I.A. a depus adeverința menționată la instanță și parchet. În plângerile sale, partea vătămată a mai invocat faptul că magistrații judecători care au soluționat cauze civile în care acesta a avut calitate de parte, au comis fapte de corupție.

Prin rezoluția nr. 2504/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște din data de 11 mai 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.S., A.F.D., Z.S.M., E.C., V.E. și G.I.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., art. 215 1 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., art. 293 C. pen. și art. 53 din Legea nr. 54/2003, și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu privire la săvârșirea de către făptuitori a infracțiunii prev. de art. 253 C. pen. În urma declinării, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a format Dosarul nr. 417/P/2009.

În urma verificărilor efectuate de această unitate de parchet a rezultat că persoana vătămată a fost căsătorită cu făptuitoarea A.F.D., iar după divorț cei doi copii minori i-au fost încredințați acesteia. Nemulțumirea persoanei vătămate vizează obligarea sa de către instanțele civile competente, respectiv Judecătoria Târgoviște, corelativ cu veniturile comunicate de angajatorul SC E. SA - Sucursala Doicești, la plata unei pensii de întreținere datorate celor doi minori într-un cuantum apreciat ca fiind prea mare. În concret, persoana vătămată a reclamat atât magistrații judecători învestiți cu soluționarea cauzelor civile în care a avut ori calitate de reclamant, ori calitate de pârât, avocații care i-au apărat interesele, cât și angajații S.E.

Doicești, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, a unor infracțiuni în legătură cu serviciul oria unor infracțiuni de fals intelectual și uz de fals. La nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au fost identificate următoarele cauze penale: - Dosar penal nr. 373/P/2007, soluționat prin ordonanța cu același nr. din data de 22 februarie 2008, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători I.C., S.D., M.D., M.C., C.S.P., magistrat procuror M.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 168 C. pen., art. 194 C. pen., art. 215 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 267 C. pen., art. 9 din Legea nr. 241/2005, art. 268 C. pen.

și art. 291 C. pen., întrucât nu s-a confirmat existența faptelor și față de avocații M.D., V.D., M.B. și M.D., cercetați pentru aceleași infracțiuni de mai sus, întrucât faptele nu erau prevăzute de legea penală. Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei față de făptuitorul G.I.A. și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște; - Dosar nr. 21/P/2008, soluționat prin ordonanța cu același nr. din data de 04 iunie 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător D.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. (faptă pretins comisă în legătură cu soluționarea Dosarului nr. 861/315/2007 al Judecătoriei Târgoviște) și disjungerea cauzei față de Z.S.M., S.G.

și E.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 247 C. pen. și art. 264 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște; - Dosar nr. 25/P/2008, soluționat prin ordonanța cu același nr. din data de 28 mai 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător D.M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. (faptă pretins comisă în legătură cu soluționarea Dosarului nr. 861/315/2007 al Judecătoriei Târgoviște) și față de B.M., avocatul persoanei vătămate în această cauză. Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei față de G.I.A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște; - Dosar nr. 314/P/2008, soluționat prin rezoluția cu același nr. din data de 30 noiembrie 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu existau; - Dosar nr. 625/P/2008, soluționat prin rezoluția cu același nr. din data de 14 ianuarie 2009, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător B.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.; - Dosar nr. 536/P/2008, soluționat prin ordonanța cu același nr. din data de 07 octombrie 2008, prin care s-a dispus neînceperea urmării penale față de magistratul judecător M.D.

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște în vederea efectuării de cercetări față de A.F.D., V.G.O., S.G., E.C., V.E., G.I.A., Z.S.M., C.S., D.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 264 C. pen. Faptele de corupție reclamate în sarcina unor magistrați judecători și a angajaților S.E. Doicești, precum și a fostei soții a persoanei vătămate au făcut obiectul Dosarelor penale nr. 88/P/2008 și nr. 50/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial Ploiești, soluționate la datele de 16 februarie 2009 și 05 mai 2009 dispunându-se soluții de neîncepere a urmăririi penale față de magistrații judecători N.C., M.D.L., D.M.E., C.G., C.M., P.C.S., B.G., C.C.I.; angajații S.E. Doicești, V.G.O., G.I.A., S.G., E.C., V.E. și fosta soția a persoanei vătămate, A.F.D., pentru săvârșirea unor fapte de corupție. Prin aceleași ordonanțe s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești față de persoanele cercetate, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., art. 215 1 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art. 247 C. pen., art. 289 C. pen.

și art. 302 C. pen., art. 221 C. pen., art. 263 C. pen. și art. 43 din Legea nr. 82/1991. Disjungerile formează obiectul Dosarului penal nr. 102/P/2009 aflat în lucru la procuror. În ce privește săvârșirea de către făptuitorii din această cauză a infracțiunii prev. de art. 253 C. pen., s-a reținut că nici în plângerea penală formulată și nici în declarațiile ulterioare date, persoana vătămată nu a descris elementele care să se circumscrie laturii obiective a acestei infracțiuni. Totodată, s-a constatat că în plângerile penale formulate de-a lungul timpului, persoana vătămată a făcut și o încadrare în drept a faptelor reclamate, deși încadrarea în drept a faptelor pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor împotriva cărora s-a formulat plângere este atributul organelor judiciare, deoarece, potrivit art. 222 C. proc.

pen. și art. 223 C. proc. pen., în plângerea penală sau în denunț există obligativitatea descrierii faptei care formează obiectul plângerii sau a denunțului. În concluzie, s-a apreciat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat acte sau fapte în sarcina făptuitorilor care să se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 253 1 C. pen. În consecință, pentru argumentele anterior prezentate, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A., E.C., V.E. și A.F.D., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 253 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că faptele imputate nu există, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Plângerea formulată de petiționarul D.D. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 275 - 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 1271/II/2/2009 din 10 noimebrie 2009. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul D.D. a formulat plângere la Curtea de Apel Ploiești, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., solicitând instanței să dispună admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor dispuse în cauză și, pe cale de consecință, să se dispună trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați, cauza fiind înregistrată sub nr. 996/42/2009.

La data de 02 octombrie 2009 același petiționar a investit Curtea de Apel Ploiești, separat, printr-o plângerea penală întemeiată tot pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., formulată împotriva acelorași acte procedurale, formându-se Dosarul penal nr. 1087/42/2009. Constatându-se că între cele două plângeri există identitate de obiect, părți și cauză în sensul art. 32 rap. la art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen. și la cererea procurorului, în ședința publică din 17 decembrie 2009 instanța a dispus reunirea cauzelor, conexându-se Dosarul nr. 1087/42/2009 la Dosarul nr. 996/42/2009. Prin criticile dezvoltate în scris și precizate oral, petiționarul persoană vătămată D.D.

a susținut că rezoluțiile atacate sunt nelegale și ne temeinice, deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză ar rezulta suficiente date pentru continuarea cercetărilor împotriva făptuitorilor intimați sub aspectul infracțiunilor reclamate, confirmându-se susținerile sale că la judecata cauzelor civile în care a fost parte, magistrații nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, în mod legal. Astfel, aceștia au adoptat hotărâri judecătorești pe baza unor acte nule, care nu indeplineau condițiile de formă și fond, în final cuantumul pensiei de întreținere datorată copiilor săi minori, stabilindu-se pe baza unor adeverințe de venituri nereale, calculate intenționat greșit de juristul societății.

Referitor la intimatul avocat, devenit apoi judecător, petiționarul a susținut că prejudicierea intereselor sale s-a realizat prin acordarea asistenței juridice cu nerespectarea formelor legale, depunându-se contractul încheiat cu multă întârziere. În consecință, petiționarul a conchis că, existând date că prin modalitatea exercitării funcției, persoanele reclamate i-au produs prejudicii materiale și morale s-ar impune admiterea plângerii promovate și restituirea cauzei la procurorul competent pentru începerea urmăririi penale iar în subsidiar, reținerea acesteia spre rejudecare, în completul legal constituit și pronunțarea unei soluții conform art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen.

În susținerea motivelor invocate, la fiecare termen de judecată, petiționarul - persoană vătămată a depus în xerocopie atât actele procedurale criticate în prezenta cauză, cât și alte dosare în care procurorul sau judecătorii s-au pronunțat asupra faptelor reclamate în legătură cu hotărârile judecătorești prin care a fost obligat la plata pensiei de întreținere ori prin care s-a dispus majorarea acesteia. Prin sentința penală nr. 17 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 996/42/2009, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.D. împotriva rezoluției nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009, menținându-se rezoluția atacat.

Petiționarul a fost obligat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. în contul Baroului Prahova În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A., O.E.C., V.E.

și A.F.D., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese incriminată de art. 253 C. pen., este legală pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Prin sentința civilă nr. 729 din 04 martie 2003 pronunțată de Judecătoria Târgoviște (judecător I.C.) s-a admis acțiunea civilă introdusă de intimata A. (fostă D.) F.D., dispunându-se desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul D.D., încredințarea minorilor spre creștere și educare mamei, iar corelativ, obligația tatălui la plata pensiei de întreținere în cuantum de 300 RON (câte 150 RON pentru fiecare dintre minori).

Ulterior, la cererea aceleași făptuitoare, instanța a majorat cuantumul pensiei de întreținere, adoptându-se mai multe hotărâri judecătorești (nr. 4255 din 06 decembrie 2004 și nr. 1556 din 14 aprilie 2006). În final, luându-se în calcul adresa din 07 aprilie 2006 eliberată de angajatorul SC E. SA, prin care se comunicau veniturile nete realizate pentru perioada octombrie 2005 - martie 2006, inclusiv primele, premiile și sporurile, în sarcina de plată a petiționarului s-a stabilit suma de 470 lei lunar, cu acest titlu. Deși nu a fost de acord că venitul său mediu ar fi în sumă de 1432 lei lunar, astfel cum rezulta din înscrisul înaintat de societatea comercială, petiționarul nu a declarat recurs împotriva sentinței civile, ci a reinvestit prima instanță cu o acțiune civilă separată prin care critica legalitatea și temeinicia soluției.

Ca urmare, prin sentința civilă nr. 1069 din 13 martie 2007, Judecătoria Târgoviște a respins acțiunea promovată ca inadmisibilă, constatându-se totodată că sentința civilă nr. 1556 din 14 aprilie 2006 a intrat sub puterea lucrului judecat, prin nerecurare. În aceste condiții, petiționarul a formulat plângere penală împotriva persoanelor ce au semnat înscrisurile ce au stat la baza hotărârilor civile prin care a fost obligat sau prin care s-a majorat pensia de întreținere, precum și a magistraților care au soluționat procesele respective, solicitând tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), art. 2151, art. 246, art. 248, art. 253 1 , art. 257, art. 264, art. 271, art. 293 și art. 254 C. pen.

Ca și situație de fapt, s-a reținut, în esență, că persoana vătămată a susținut că magistrații de la nivelul instanțelor arondate Curții de Apel Ploiești au pronunțat hotărâri prin care '"sunt ascunse infracțiunile săvârșire de inginerul Z.S.M. și complicii săi, oameni din subordinea sa și a instanței de judecată, cum ar fi Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești". Plângerea penală a făcut obiectul Dosarului nr. 23/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar prin rezoluția cu același număr din 30 iunie 2008, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii intimați Z.S.M., S.G. și E.(O.) C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289, art. 291, art. 254 și art. 257 C. pen., întrucât faptele nu există.

Prin aceeași rezoluție conform art. 38, art. 42 și art. 45 C. proc. pen., s-a disjuns cauza sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215, art. 246, art. 247, art. 253 1 , art. 256 și art. 264 C. pen., declinându-se competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, unde s-a format Dosarul nr. 2504/P/2007. Soluția de neîncepere a urmăririi penale a avut la bază faptul că, deși a refuzat să semneze declarația, petiționarul D.D. a precizat că "nu are date" că s-ar fi oferit avantaje materiale funcționarilor de la S.E.

Doicești, iar răspunsul conținut de adresele transmise de serviciul contabilitate este corect, dar judecătorul investit cu soluționarea cauzei "a greșit prin ce s-a cerut unității" .Pe de altă parte, la examinarea Dosarului nr. 861/315/2007 nu s-au identificat elemente de natură a duce la concluzia comiterii vreunui fals de către angajații serviciului de contabilitate ori instanța de judecată, toate actele procedurale încadrându-se în limitele dispozițiilor art. 86 și 94 C. fam. combinat cu art. 112 și urm. C. proc. civ.

După preluarea cercetărilor, pe baza propriilor acte premergătoare efectuate în Dosarul nr. 2504/P/2007 (nou format), la rândul său, prin rezoluția din 11 mai 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște a confirmat propunerea organelor de cercetare penală privind neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, art. 215 1 , art. 246, art. 248, art. 254, art. 257, art. 264, art. 271, art. 289, art. 291, art. 293 C. pen. și art. 53 din Legea nr. 54/2003, față de persoanele reclamate C.S., Z.S.M., S.G., G.I.A., E. (O.) C., V.E. și A.F.D., constatându-se în cauză incidența art. 10 lit. d) C. proc. pen. Prin aceeași rezoluție s-a dispus și declinarea competenței privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 253 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

S-a mai reținut că sub acest aspect, persoana vătămată a susținut că Judecătoria Târgoviște l-ar fi obligat la plata unor sume prea mari cu titlu de pensie de întreținere, pentru cei doi copii minori, sume determinate funcție de veniturile comunicate de angajatorul SC E. SA - Sucursala Doicești și în care, contrar legii, s-ar fi inclus sume încasate ocazional. Mai mult, la adoptarea acestor soluții ar fi existat o înțelegere frauduloasă între fosta soție, făptuitoarea A.F.D., juristul societății comerciale G.I.A., persoanele din conducere care au semnat adeverințele emise (C.S., Z.S.M., S.G., E. (O.) C., V.E.), iar hotărârile judecătorești ar fi rezultatul comiterii unor fapte de corupție precum și a exercitării abuzive a atribuțiilor de serviciu de către judecătorii și procurorii care au participat la instrumentarea dosarelor civile.

Față de situația de fapt reținută, prima instanță a constatat, sub un prim aspect, că în contextul multiplelor sesizări făcute de persoana vătămată, inclusiv a cererilor depuse în Dosarele penale nr. 23/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și nr. 2504/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pretinsele fapte de corupție comise de magistrații judecători, conexe cu faptele ce ar fi fost săvârșite de angajații S.E. Doicești, au fost verificate separat în Dosarele nr. 373/P/2007, nr. 21/P/2008, nr. 25/P/2008, nr. 314/P/2008, nr. 625/P/2008, nr. 536/P/2008, instrumentate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Separat de aceasta s-au format și Dosarele penale nr. 88/P/2008 și nr. 50/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial Ploiești, iar prin ordonanțele din 16 februarie 2009 și 05 mai 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii N.C., M.D.L., D.M.E., C.G., C.M., P.C.S., B.G., C.C.I., precum și față de angajații S.E. Doicești, intimații V.G.O., G.I.A., S.G., E.C., V.E. și A.F.D., constatându-se că faptele de corupție reclamate nu există în sensul art. 10 lit. a) C. proc. pen. Totodată, unitatea de parchet a disjuns cauza cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2) C. pen. art. 215 1 C. pen., art. 246 C. pen., art. 248 C. pen., art. 264 C. pen., art. 247 C. pen., art. 289 C. pen., art. 302 C. pen., art. 221 C. pen., art. 263 și art. 43 din Legea nr. 82/1991, imputate acelorași persoane cercetate, declinând competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Verificările efectuate de procurorul de caz au stabilit că disjungerile formează obiectul Dosarului penal nr. 102/P/2009, aflat în lucru la procuror. Prin urmare, s-a constat că obiectul rezoluțiilor nr. 417/P/2009 și nr. 1271/II/2/2009 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și criticate în prezenta cauză îl constituie soluția de netrimitere în judecată adoptată față de cei șapte făptuitori intimați, reclamați pentru comiterea infracțiunii incriminate de art. 253 C. pen.

Sub un alt aspect, primaa instanță a reținut că potrivit art 253 1 C. pen., existența infracțiunii de conflict de interese este condiționată de probarea faptului că, aflându-se în exercițiul atribuțiilor de serviciu, funcționarul public a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos, material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul doi inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de natură.

Analizând plângerile formulate de petiționarul D.D., precum și rezoluțiile adoptate în dosarele sus menționate, prin prisma dispozițiilor penale citate, procurorul de caz nu a identificat elemente de fapt care să se circumscrie laturii obiective ce intră în compunerea conținutului legal al infracțiunii de conflict de interese sancționată în art. 253 1 C. pen. Conduita procesuală s-a concretizat și prin concluziile orale susținute în ședința publică din data de 11 februarie 2010, cu toate că acesta a fost asistat de avocat desemnat din oficiu, la cerere, măsură dispusă de curtea de apel tocmai pentru garantarea exercitării depline și calificate a drepturilor procesuale.

Or în atare situație, având în vedere disjungerile menționate după investirea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, s-a apreciat că, întemeiat, prin rezoluția nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei șapte făptuitori, limitând actele premergătoare la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 253 1 C. pen. S-a reținut că, așa cum s-a expus în prezentul dosar, procurorul nu a fost sesizat pentru cercetarea pretinselor fapte de corupție, fals și uz de fals, abuz în serviciu, favorizarea infractorului, înșelăciune sau delapidare, reclamate de petiționarul D.D., atâta timp cât sub acest aspect, potrivit dispoziției Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatei și Justiție, D.N.A.

- Serviciului Teritorial Ploiești, s-a format Dosarul nr. 102/P/2009, aflat pe rolul aceleiași unități de parchet, în curs de instrumentare. Totodată s-a constat că pronunțarea sentințelor civile prin care, începând cu anul 2003, instanțele judecătorești au stabilit și respectiv majorat pensia de întreținere în sarcina de plată a petiționarului persoană vătămată, solicitându-se relații prin adrese emise fără indicarea numelui judecătorului sau grefierului, ori alte date incomplete, sau acceptându-se asistarea petiționarului pârât de avocat ales mai înaintea prezentării contractului de asistență juridică, nu constituie acțiuni ori inacțiuni specifice realizării laturii obiective din conținutul infracțiunii de conflict de interese reclamate.

Dimpotrivă, s-a apreciat că din considerentele actelor procedurale criticate rezultă cu certitudine că soluțiile s-au adoptat pe baza înscrisurilor oficiale emise de angajatorul S.E. Doicești, iar petiționarul a confirmat verosimilitatea relațiilor transmise, contestându-se numai modalitatea de calcul a veniturilor medii lunare, respectiv includerea sumelor încasate ocazional (premii, sporuri, etc), ca având caracter permanent. Atatea nemulțumiri nu cad sub incidența legii penale, iar corecta aplicare a legii civile și concordanța hotărârilor adoptate cu jurisprudența aplicabilă în speță, puteau fi verificate exclusiv prin promovarea căilor ordinare de atac, posibilitate procedurală de care acesta nu a uzitat în termenele și condițiile prevăzute de lege.

Prin urmare, s-a concluzionat că, față de cele ce preced, afirmațiile petiționarului reprezintă simple susțineri, pe drept considerate neverosimile în lipsa unor date certe care să confirme existența vreunui interes direct sau indirect a persoanelor reclamate pentru prejudicierea intereselor sale personale sau patrimoniale și în folosul copiilor săi minori și ai făptuitoarei A.F.D., motiv pentru care, în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.D. împotriva rezoluției nr. 417/P/2009 din 1 octombrie 2009, menținându-se rezoluția atacat. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul D.D., invocând nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, motivând în scris calea de atac, conform art. 385 10 C. proc.

pen.

În cuprinsul amplelor motive de recurs dezvoltate în memoriul aflat la filele 2-7 din dosar, recurentul petiționar a reiterat aspectele menționate în plângerile penale și în plângerile împotriva rezoluțiilor procurorului și a invocat, în esență, următoarele critici:l.cerecețările efectuate de procuror sunt derizorii pentru că nu au ținut cont de faptul că în fluturații cu drepturile salariale al petiționarului, care au stat la baza stabilirii și respectiv, majorării pensiei de întreținere la care acesta este obligat, cuprindeau premii, sporuri, prima de vacanță, impozit salariu, C.A.S., C.A.S.S., ajutor de șomaj, abonamet, acestea fiind sume de bani care nu au caracter permanent și care nu trebuiau luate în calcul la stabilirea pensiei de întreținere; 2.angajații SA E. Doicești au emis aceste adeverințe de venit cu încălcarea dispozițiilor legale; 3. magistrații Judecătoriei Târgoviște nu au comparat fluturașii cu drepturile salariale cu adeverințele emise de angajații SA E. Doicești; 4. Angajatorul și consiliarul juridic G.A.

îi opresc din salariu o sumă mai mare decât cea stablită de instanță, în condiții de nelegalitate, ca pensie de întreținere; 5. procurorul C.V. nu a semnat și nu a ștampilat rezoluția din 1 octombrie 2009, dată în Dosarul nr. 417/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. 6. adeverințele „false emise de angajator și de consilierul juridic G.A. „sunt semnate în calitate de consilier juridc și avocat „Concluzionând, recurentul petiționar a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacare și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieșri pentru „exercitarea aspectelor semnalate„ iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea plângerii, desființarea ambelor rezoluții și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați.

În susținerea recursului, recurentul petiționar a depus la dosarul cauzei, în copie xerox, un amplu set de înscrisuri, aflat la filele 8-91. De asemenea, recurentul petiționar a depus în suținerea recursului următoarele documente: concluzii scrise la filele 116-124, 140-148, 150-152, 174-175, 186-187, 194-201, 230-237, 239-243 și înscrisuri la filele 125-139, 153-172, 176-185,188-192, 202-229, 244-264. La termenul acordat pentru soluționarea recursului, 27 mai 2010, recurentul petiționar D.D., care avea termen în cunoștință, și apărătorul ales al acestuia, avocat Z.E.C. (împuternicire avocațială fila 104) nu s-au prezentat pentru a susține calea de atac. Analizând recursul declarat, potrivit motivelor de casare invocate de petiționar, a actelor și lucrărilor de la dosar, a sentinței pronunțate în cauză, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare. În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin art. 200 C. proc. pen., legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea prevăzută de lege. În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea unora din cazurile reglementate în art. 10 C. proc.

pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune neînceperea acesteia. În cauză, organul de urmărire penală a constatat, din actele premergătoare efectuate că intimații C.S., Z.S.M., S.G., G.I., E.C., V.E.

și A.F.D., nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei infracțiunii, fapta reclamată de petiționarul D.D., care a făcut obicetul cercetării în Dosarul nr. 417/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca urmare a disjungerii și a declinării de competență dispusă prin rezoluția nr. 2504/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, respectiv infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen., neexistând în materialitatea ei și, în consecință, corespunzător dispozițiilor legii procesual penale, a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Infracțiunea de conflict de interese constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, indeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul sau, o rudă ori un afin pâăa la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. Funcționarul public este obligat să-și îndeplinească în mod corect atribuțiile de serviciu, ceea ce presupune abținerea acestuia de la luarea vreunei decizii de natură sa-i confere, direct sau indirect, un avantaj material.

Pentru existența acestei infracțiuni este obligatoriu ca cel care o săvârșește să aibă calitatea de funcționar public.Infracțiunea poate fi săvârșită prin două acțiuni alternative: îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii. Îndeplinirea unui act echivalează cu îndeplinirea unei atribuțiuni de serviciu. În ceea ce privește participarea la luarea unei decizii, aceasta se realizează în cazul în care funcționarul public face parte din conducerea colectivă a persoanei juridice (de exemplu, membru în consiliul de administrație al instituției din care face parte), funcție în baza căreia, împreună cu ceilalți membri, ia decizii păgubitoare pentru instituție și aducătoare de avantaje materiale pentru sine.

soțul sau, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. Pentru existența infracțiunii se cere ca funcționarul public să acționeze cu intenție, adică să aibă reprezentarea faptului că, prin îndeplinirea actului ori prin participarea la luarea unei decizii, va realiza, direct sau indirect, pentru sine, soțul său, o ruda ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, un folos material, consecință pe care o urmărește sau o acceptă.

Raportând conținutul infracțiunii la activitățile desfășurate de C.S., Z.S.M., S.G., G.I., E.C., V.E. și A.F.D., rezultă că aceștia și-au îndeplinit obligațiile legale, pronunțarea sentințelor civile prin care, începând cu anul 2003, instanțele judecătorești au stabilit și respectiv majorat pensia de întreținere în sarcina de plată a petiționarului persoană vătămată, solicitându-se relații prin adrese emise fără indicarea numelui judecătorului sau grefierului, ori alte date incomplete, sau acceptându-se asistarea petiționarului pârât de avocat ales mai înaintea prezentării contractului de asistență juridică, neconstituind acțiuni ori inacțiuni specifice realizării laturii obiective din conținutul infracțiunii de conflict de interese reclamate.

De altfel, recurentul petiționar putea cere, dar nu a solicitat reformarea soluțiilor pe care le consideră nelegale, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Neexercitarea căilor de atac ordinare împotriva hotărârilor civile contestate și deci intrarea sub puterea lucrului judecat a unor soluții pretins ca defavorabile intereselor sale, nu constituie un motiv suficient de puternic pentru reinvestirea procurorului și continuarea cercetărilor penale. Aceasta cu atât mai mult cu cât asupra faptelor de corupție organele de urmărire penală s-au pronunțat în Dosarele penale nr. 88/P/2008 și nr. 50/P/2009, iar soluția de neîncepere a urmăririi penale este supusă procedurii plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., în măsura în care nu a expirat termenul de atac. În plus, se constată că potrivit art. 86 și 94 C. fam. ce reglementează regimul întinderii obligației de întreținere între părinți și copiii lor minori, cuantumurile stabilite chiar prin hotărâri definitive poate fi reapreciat periodic, funcție de schimbările intervenite în veniturile realizate de întreținător și cheltuielile de creștere și îngrijire necesare întreținuților, chiar petiționarul putând exercita o astfel de acțiune. În acest sens, se reține că pronunțarea unei soluții care nemulțumește una dintre părți nu este prin ea însăși o faptă abuzivă, iar cum, în legătură cu această cauză, nu există niciun indiciu că magistrații și persoanele reclamate de petiționar și-au încălcat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, pentru a cauza o vătămare intereselor legale ale petiționarului, rezultă că infracțiunea de conflict de interese nu există.

Un argument convingător în susținerea acestei soluții îl constituie și dispozițiile prev. de art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor și procurorilor, în raporturile cu justițiabilii, exclude - punerea în discuție a soluțiilor pronunțate de aceștia, care sunt supuse căilor legale de atac. În ceea ce privește critica referitoare la caracterul derizoriu al cercetării efectuate de procuror, în cadrul investigațiilor prealabile, Înalta Curte reține că, potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

Actele premergătoare au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârșirea infracțiunii, fie numai să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Legiuitorul nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, cu excepția dispunerii unor măsuri procesuale, ceeea ce conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să acționeze în așa fel încât să epuizeze toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau pentru formarea convingerii asupra existenței ori inexistenței elementelor necesare adoptării unei soluții.

În cauză, în mod justificat, parchetul a efectuat actele premergătoare începerii urmăririi penale, în raport de ansamblul faptic prezentat de petiționar, procedându-se la atașarea dosarelor invocate în cuprinsul plângerii, solicitarea de relații de la cele două instanțe,etc. Neefectuarea altor acte prealabile, în condițiile în care actele îndeplinite nu constituie indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor specificate în actul de sesizare penală, nu constituie o încălcarea a principiului egalității armelor și a dreptului la un proces echitabil consacrat de C.E.D.O. sau un motiv de nelegalitate a rezoluției dispuse, procurorul de caz având posibilitatea să administreze actele premergătoare pe care le consideră necesare în vederea soluționării cauzei.

În plus, în plângerile formulate, petiționarul nu invocă încălcări concrete ale legii, fapte concrete de conflict de interese, distinct pentru fiecare prezumtiv autor și pentru fiecare cauză în parte, și mijloacele de probă cu care înțelege să-și probeze acuzațiile, susținerile sale având caracter generic și fiind expresia nemulțumirii unei persoane care nu a primit satisfacția dorită în fața organelor judiciare (instanță de judecată). Neîntemeiate se dovedesc și celelalte critici formulate de către recurentul petiționar, care nu se circumscriu unor veritabile motive de recurs, acestea constituind nemulțumiri cu privire la hotărârile civile prin care s-a stabilit și respectiv, majorat cuantumul pensiei de întreținere la care este obligat petiționarul.

De altfel, recurentul petiționar, care, în mod culpabil, nu a exercitat căile legale de atac împotriva hotărârilor civile mai sus indicate, urmărește, prin derularea prezentelor proceduri judiciare obținerea unei căi suplimentare de atac împotriva hotărârilor judecătorești care îl prejudiciză, interpretând plângerea penală ca pe o cale de reformare a hotărârilor judecătorești. În consecință, nefiind fondate criticile formulate de recurentul petiționar și cum nu se constată existența altor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar D.D. împotriva sentinței penale nr. 17 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar D.D. împotriva sentinței penale nr. 17 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2010.