ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1788/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 28 din 5 martie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată, în baza art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de persoana vătămată petentă D.C.B., împotriva rezoluților nr. 513/P/2009 din 27 octombrie 2009 și nr. 1381/II/2/2009 din 23 decembrie 2009, pe care le-a menținut. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin rezoluția nr. 513/P/2009 din 27 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc.

pen. și art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea C.E.L. - avocat, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și față de făptuitoarea A.E., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că fapta nu există în ceea ce o privește pe C.E.L. și respectiv faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii în ceea ce o privește pe făptuitoarea A.E., astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că persoana vătămată D.C.B. și făptuitoarea A.E. se află în litigiu civil, cauza, având ca obiect un partaj succesoral aflându-se pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub numărul de dosar 6258/315/2008. Persoana vătămată a susținut că fosta soție a tatălui său, A.E., a sustras sume mari de bani și bunuri de valoare din masa succesorală, fiind instigată de avocatul care îi acordă asistență juridică, C.E.L. Parchetul a constatat că bunurile pretins sustrase se aflau în posesia legitimă a făptuitoarei A.E., iar avocatul C.E.L. i-a acordat asistență juridică acesteia în condiții legale, fără a o fi instigat la săvârșirea vreunei fapte penale. Împotriva măsurii dispuse de procuror a formulat plângere persoana vătămată D.C.B., în condițiile art. 275 - 278 C. proc.

pen. Prin rezoluția nr. 1381/II/2009 din 23 decembrie 2009, procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă plângerea persoanei vătămate, aceasta adresându-se, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței competente. Curtea de Apel Ploiești a constatat că actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat elemente care să intre din punct de vedere obiectiv și subiectiv în latura subiectivă a infracțiunilor pentru care au fost efectuate cercetările. În urma verificărilor efectuate nu s-a stabilit că avocata C.E.L. ar fi oferit sfaturi care să exceadă cadrului legal reglementat de Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat și, ca atare, aceste demersuri nu pot fi asimilate unei instigări, neputând fi considerate ilicite.

În ceea ce privește acțiunile de luare a unor bunuri din masa succesorală de către făptuitoarea A.E., așa cum pretinde persoana vătămată, s-a stabilit că o mare parte din banii proveniți din vânzarea unor terenuri au fost transferați anterior decesului lui A.D., ceea ce a implicat voința acestuia în acest sens. Cu privire la transferurile și retragerile care au avut loc înainte de decesul defunctului A.D., cât și după aceea, precum și al întregii mase succesorale ce face obiectul dosarului civil de partaj judiciar nr. 6258/313/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Târgoviște, urmează a fi clarificate de către această instanță. În consecință, apreciind ca legală și temeinică rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale, instanța a menținut-o ca atare, respingând ca nefondată plângerea persoanei vătămate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționara D.C.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a susținut că procurorul nu a efectuat cercetarea penală în mod corespunzător, nu a lămurit cauza sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, iar instanța de fond a preluat argumentele acestuia, fără a face o apreciere proprie asupra dovezilor existente la dosarul cauzei. Instanța a ignorat probele administrate de persoana vătămată, iar motivația acesteia că nu s-au indicat probe noi din care să rezulte o situație de fapt este inutilă și neconcludentă câtă vreme rezoluția procurorului nu a stabilit ea însăși o situație de fapt anume. Totodată, instanța a ignorat amploarea și durata faptelor deduse judecății și împrejurarea că se creează un precedent periculos pentru procesele de partaj, încurajându-se sustragerile din masa supusă împărțelii.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea plângerii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., la Curtea de Apel Ploiești. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, respingând ca nefondată plângerea petiționarei și menținând rezoluția de netrimitere în judecată dată de procuror. Judecând plângerea, instanța s-a conformat dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. civ. și a verificat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în cauză neprezentându-se de către părți înscrisuri noi.

Din examinarea actelor premergătoare efectuate de organele de urmărire penală a rezultat incidența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a Acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., astfel că în mod corect instanța a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror. Verificările întreprinse au stabilit că toate bunurile pretins sustrase se aflau în posesia făptuitoarei A.E. Or, luarea unui bun mobil - pentru a constitui infracțiunea de furt în sensul dispozițiilor art. 208 alin. (1) C. pen. - trebuie să afecteze posesia sau detenția asupra acestuia care revine altei persoane decât însuși posesorul sau detentorul; în consecință, în mod corect s-a constatat neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În cauză nu s-a dovedit că avocatul C.E.L. și-ar fi instigat clientul - pe făptuitoarea A.E. - la săvârșirea infracțiunii de sustragere a bunurilor din masa succesorală partajabilă, astfel că inexistența faptei împiedică începerea urmăririi penale în cauză. Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada unei activități de determinare de către făptuitoarea C.E.L. asupra făptuitoarei A.E., conduita avocatului circumscriindu-se obligațiilor legale ale acestuia de a asigura asistența juridică. Verificările întreprinse sunt necesare și suficiente stabilirii concordanței faptelor sesizate cu realitatea faptică și fundamentării convingerii organului de urmărire penală pentru a ajunge, potrivit normelor din art. 228 alin. (4) și (6) C. proc.

pen., la soluția de a nu se începe urmărirea penală. Dat fiind specificul și natura actelor premergătoare, ele nu presupun efectuarea de acte de cercetare penală ci se opresc la nivelul cunoștințelor și constatărilor care determină convingerea organului de urmărire penală că nu este în posesia probelor sau indiciilor temeinice care să determine începerea urmăririi penale. În consecință, organul de urmărire penală nici nu are obligația de a audia toate persoanele și de a stabili exhaustiv situația de fapt, cu atât mai puțin de a aprecia asupra „amploarei și duratei” furtului sesizat, incidența cazurilor care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale limitându-i verificările și investigațiile la nivelul actelor premergătoare.

Instanța de fond a examinat aceste acte premergătoare și a argumentat corespunzător hotărârea dispusă, aceea de a menține rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, soluția dată de procuror fiind în concordanță cu realitatea faptelor stabilite și cu dispozițiile legale în materie. Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu există motive de casare a sentinței atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiționarei și va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara D.C.B. împotriva sentinței penale nr. 28 din 5 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală. Obligă recurenta-petiționară la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2010.