ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1788/2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 28 din 5 martie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată, în baza art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de persoana vătămată petentă D.C.B.,

împotriva rezoluților nr. 513/P/2009 din 27 octombrie 2009 și nr. 1381/II/2/2009

din 23 decembrie 2009, pe care le-a menținut.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 150 lei.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin rezoluția nr. 513/P/2009

din 27 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în

temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen.

și art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de făptuitoarea C.E.L. - avocat, cercetată sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art.

208 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și față de

făptuitoarea A.E., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute

de art. 208 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că fapta nu

există în ceea ce o privește pe C.E.L. și respectiv faptei îi lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii în ceea ce o privește pe făptuitoarea A.E.,

astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză, rezultă că persoana vătămată D.C.B. și

făptuitoarea A.E. se află în litigiu civil, cauza, având ca obiect un partaj

succesoral aflându-se pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub numărul de dosar

6258/315/2008.

Persoana vătămată a

susținut că fosta soție a tatălui său, A.E., a sustras sume mari de bani și

bunuri de valoare din masa succesorală, fiind instigată de avocatul care îi

acordă asistență juridică, C.E.L.

Parchetul a constatat

că bunurile pretins sustrase se aflau în posesia legitimă a făptuitoarei A.E.,

iar avocatul C.E.L. i-a acordat asistență juridică acesteia în condiții legale,

fără a o fi instigat la săvârșirea vreunei fapte penale.

Împotriva măsurii

dispuse de procuror a formulat plângere persoana vătămată D.C.B., în condițiile

art. 275 - 278 C. proc. pen.

Prin rezoluția nr.

1381/II/2009 din 23 decembrie 2009, procurorul general al Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă plângerea persoanei vătămate, aceasta

adresându-se, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., instanței competente.

Curtea de Apel

Ploiești a constatat că actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat

elemente care să intre din punct de vedere obiectiv și subiectiv în latura

subiectivă a infracțiunilor pentru care au fost efectuate cercetările.

În urma verificărilor

efectuate nu s-a stabilit că avocata C.E.L. ar fi oferit sfaturi care să

exceadă cadrului legal reglementat de Legea nr. 51/1995 privind exercitarea

profesiei de avocat și, ca atare, aceste demersuri nu pot fi asimilate unei

instigări, neputând fi considerate ilicite.

În ceea ce privește

acțiunile de luare a unor bunuri din masa succesorală de către făptuitoarea A.E.,

așa cum pretinde persoana vătămată, s-a stabilit că o mare parte din banii

proveniți din vânzarea unor terenuri au fost transferați anterior decesului lui

A.D., ceea ce a implicat voința acestuia în acest sens.

Cu privire la

transferurile și retragerile care au avut loc înainte de decesul defunctului A.D.,

cât și după aceea, precum și al întregii mase succesorale ce face obiectul

dosarului civil de partaj judiciar nr. 6258/313/2008 aflat pe rolul

Judecătoriei Târgoviște, urmează a fi clarificate de către această instanță.

În consecință, apreciind

ca legală și temeinică rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale,

instanța a menținut-o ca atare, respingând ca nefondată plângerea persoanei

vătămate.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționara D.C.B., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că

procurorul nu a efectuat cercetarea penală în mod corespunzător, nu a lămurit

cauza sub toate aspectele în vederea aflării adevărului, iar instanța de fond a

preluat argumentele acestuia, fără a face o apreciere proprie asupra dovezilor

existente la dosarul cauzei.

Instanța a ignorat

probele administrate de persoana vătămată, iar motivația acesteia că nu s-au

indicat probe noi din care să rezulte o situație de fapt este inutilă și neconcludentă

câtă vreme rezoluția procurorului nu a stabilit ea însăși o situație de fapt

anume.

Totodată, instanța a

ignorat amploarea și durata faptelor deduse judecății și împrejurarea că se

creează un precedent periculos pentru procesele de partaj, încurajându-se

sustragerile din masa supusă împărțelii.

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea

plângerii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile art. 278

1

alin.

(8) lit. c) C. proc. pen., la Curtea de Apel Ploiești.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată următoarele:

Curtea de Apel

Ploiești a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, respingând ca nefondată

plângerea petiționarei și menținând rezoluția de netrimitere în judecată dată

de procuror.

Judecând plângerea,

instanța s-a conformat dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc.

civ. și a verificat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, în cauză neprezentându-se de către părți înscrisuri noi.

Din examinarea

actelor premergătoare efectuate de organele de urmărire penală a rezultat

incidența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a Acțiunii penale

prevăzute de art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., astfel că în mod corect

instanța a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de

procuror.

Verificările întreprinse

au stabilit că toate bunurile pretins sustrase se aflau în posesia făptuitoarei

A.E. Or, luarea unui bun mobil - pentru a constitui infracțiunea de furt în

sensul dispozițiilor art. 208 alin. (1) C. pen. - trebuie să afecteze posesia

sau detenția asupra acestuia care revine altei persoane decât însuși posesorul

sau detentorul; în consecință, în mod corect s-a constatat neîndeplinirea

elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În cauză nu s-a

dovedit că avocatul C.E.L. și-ar fi instigat clientul - pe făptuitoarea A.E. - la

săvârșirea infracțiunii de sustragere a bunurilor din masa succesorală

partajabilă, astfel că inexistența faptei împiedică începerea urmăririi penale

în cauză.

Înalta Curte constată

că în cauză nu s-a făcut dovada unei activități de determinare de către

făptuitoarea C.E.L. asupra făptuitoarei A.E., conduita avocatului circumscriindu-se

obligațiilor legale ale acestuia de a asigura asistența juridică.

Verificările

întreprinse sunt necesare și suficiente stabilirii concordanței faptelor sesizate

cu realitatea faptică și fundamentării convingerii organului de urmărire penală

pentru a ajunge, potrivit normelor din art. 228 alin. (4) și (6) C. proc. pen.,

la soluția de a nu se începe urmărirea penală.

Dat fiind specificul

și natura actelor premergătoare, ele nu presupun efectuarea de acte de

cercetare penală ci se opresc la nivelul cunoștințelor și constatărilor care determină

convingerea organului de urmărire penală că nu este în posesia probelor sau

indiciilor temeinice care să determine începerea urmăririi penale.

În consecință,

organul de urmărire penală nici nu are obligația de a audia toate persoanele și

de a stabili exhaustiv situația de fapt, cu atât mai puțin de a aprecia asupra

„amploarei și duratei” furtului sesizat, incidența cazurilor care împiedică punerea

în mișcare a acțiunii penale limitându-i verificările și investigațiile la

nivelul actelor premergătoare.

Instanța de fond a

examinat aceste acte premergătoare și a argumentat corespunzător hotărârea

dispusă, aceea de a menține rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, soluția

dată de procuror fiind în concordanță cu realitatea faptelor stabilite și cu

dispozițiile legale în materie.

Pentru aceste

considerente, constatând că în cauză nu există motive de casare a sentinței

atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiționarei și va

dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara D.C.B. împotriva sentinței penale nr. 28 din 5

martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Obligă recurenta-petiționară

la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

5 mai 2010.