ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5354/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 23 iulie 2003 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ., împotriva deciziei

civile nr. 574 din 27 martie 2003, pronunțată de Curtea de apel Pitești. S-a

susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Examinând recursul în anulare, precum și

dosarele atașate, se constată următoarele:

Prin decizia nr. 224 din 5 februarie

2002, Curtea de apel Pitești, secția civilă, a respins ca nefondat recursul

declarat de pârâții A.C. și  A.M. împotriva deciziei civile nr. 2520 din 27

noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, care soluționase, după

strămutare, apelul reclamantei D.I.I. împotriva sentinței nr. 8333 din 21

decembrie 2000 a Judecătoriei Slatina, apel care a fost admis, cu consecința

modificării sentinței și în fond a admiterii acțiunii în rezoluțiune a

contractului de întreținere prin care bunica reclamantei înstrăinase pârâților

imobilul său din Slatina, compus din 1600 mp teren și casă cu trei dormitoare,

sufragerie, hol, baie și bucătărie.

Împotriva deciziei nr. 224/2002 a Curții

de apel Pitești pârâții au formulat două contestații în anulare: prima,

introdusă la 30 mai 2002, în baza art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.,

soluționată prin decizia civilă nr. 976 din 28 octombrie 2002 a fost respinsă;

cea de-a doua introdusă la 4 februarie 2003 în baza art. 318 teza a 2-a C.

proc. civ., a fost de asemeni respinsă prin decizia nr. 574 din 23 martie 2003

a Curții de apel Pitești. A reținut instanța că în soluționarea recursului,

decizia nr. 224/2002 a examinat toate motivele invocate de recurenții-pârâți,

care se subsumau aceleiași critici de fond, anume că își îndepliniseră

obligația de întreținere asumată, astfel că acțiunea în rezoluțiune ar fi

trebuit respinsă.

Această ultimă decizie pronunțată în

contestația în anulare a fost atacată prin calea extraordinară de atac de față.

Se susține că instanța de reformare a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor

art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și ar fi trebuit să observe că în soluționarea

recursului, instanța avea datoria să examineze toate probele administrate, iar

nu să facă o apreciere globală asupra motivelor de recurs.

Prin întâmpinare, intimata

reclamantă a solicitat respingerea recursului în anulare, mai întâi ca

inadmisibil, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii pronunțate în

recurs, ceea ce excede dispozițiilor art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ.; apoi

ca nefondat, contestația în anulare soluționată prin decizia atacată fiind

oricum inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 321 C. proc. civ., potrivit

cu care nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data

celei dintâi.

La  23 octombrie 2003 Curtea, din

oficiu, a repus cauza pe rol pentru a fi pusă în dezbaterea părților excepția

de ordine publică a lipsei mențiunii “pronunțată în ședință publică” din

dispozitivul deciziei civile nr. 574/27 martie 2003 a Curții de apel Pitești.

Părțile și-au exprimat poziția în

legătură cu excepția ridicată, astfel cum rezultă din practicaua prezentei

decizii.

Conform art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra acestei excepții de procedură,

care face de prisos în totul, cercetarea în fond a pricinii, inclusiv a

apărărilor formulate prin întâmpinarea intimatei-reclamante.

Excepția este întemeiată, ea urmând

a fi admisă și în consecință va fi admis, pentru acest motiv, recursul în

anulare, va fi casată hotărârea atacată, cu trimiterea spre rejudecare la

aceeași instanță, în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 258 alin. (1) C. proc.

civ., după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul

hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în

care se va arăta , când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în

minoritate. Iar conform alin. (2), dispozitivul se pronunță de președinte în

ședință, chiar în lipsa părților.

În interpretarea și aplicarea

acestui text de lege, doctrina și jurisprudența au statuat că pronunțarea în

ședință publică reprezintă un moment solemn al judecății, iar nerespectarea

acestei cerințe atrage după sine nulitatea hotărârii. Întrucât redactarea

hotărârii judecătorești are loc, prin forța lucrurilor, la mai mult timp de la

data deliberării și a pronunțării, mențiunea în dispozitiv a pronunțării în

ședință publică nu este de natură să acopere omisiunea din minută a

îndeplinirii cerinței impuse de art.258 alin. (2) C. proc. civ. Într-adevăr,

astfel cum rezultă și din textul menționat, precum și din art. 105 alin. (1)

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a judecătoriilor,

tribunalelor și curților de apel, aprobat prin ordinul ministrului justiției

nr. 125/C din 17 ianuarie 2000, președintele completului sau unul dintre

judecătorii din complet va trece în condica de ședință, înainte de pronunțarea

în ședință publică, datele esențiale din minută. Or, în lipsa părților, singura

garanție a respectării principiului publicității, consacrat și în art. 121

alin. (3) C. proc. civ. (“hotărârea se pronunță întotdeauna în ședință

publică”) rămâne mențiunea din minută, care se întocmește de îndată după

deliberare, a faptului că pronunțarea s-a făcut în ședință publică. Cum

principiul publicității este un pilon de bază al desfășurării actului de

justiție, încălcarea lui se sancționează cu nulitatea absolută, fiind vorba în

cauză de o nulitate intrinsecă a actului de procedură.

În speță, astfel cum rezultă din

dosarul  nr. 333/2002 al Curții de apel Pitești, secția civilă, minuta

întocmită de judecători după deliberare la 27 martie 2003 nu conține mențiunea

“pronunțată în ședință publică”, omisiune de natură să atragă nulitatea

deciziei.

De aceea, conform art. 312 C. proc.

civ., recursul în anulare se va admite, decizia va fi casată, urmând ca la

rejudecare să se respecte toate principiile ce guvernează procesul civil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile

nr. 574/R din 27 martie 2003 a Curții de Apel Pitești, pe care o casează și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2003.