ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 233 din data de 06 decembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a hotărât următoarele:

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, prev. de art. 6<SUP>1</SUP>

din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata C., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) rap. la art. 163 și urm. C. proc. pen. a fost ridicat sechestrul asigurator luat prin Ordonanța nr. 141/02.12.2010 a D.N.A.- Serviciul Teritorial Pitești asupra autoturismului marca x, serie sașiu 043433, aparținând inculpatului A. și asupra sumei de 19.279,18 RON, consemnată la D. de inculpatul B. cu Recipisa nr. 518062/1 și chitanța din 03.12.2010.

S-a reținut prin actul de trimitere în judecată că la data de 27 septembrie 2010, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești s-au sesizat din oficiu, în temeiul art. 221 alin. (1) C. proc. pen., cu faptul că inculpatul A., în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a pretins și primit de la diferite persoane, cu precădere administratori ai unor societăți comerciale de pe raza județului Vâlcea, sume de bani, bunuri și alte valori, pentru a interveni pe lângă magistrații din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea sau pe lângă magistrații celorlalte parchete arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât și pe lângă organele de poliție din județul Vâlcea a căror activitate este supravegheată de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea sau procurorii de la parchetele arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a se dispune soluții favorabile în dosarele în care persoanele respective erau cercetate.

În concret, s-a stabilit că în perioada 2006 - 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A., în calitatea sa de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a primit în mod repetat de la inculpatul B. bunuri electrocasnice în valoare totală de 5.215,70 RON, cât și diferite servicii sub forma unor lucrări la locuința acestuia și la locuința fiicei sale, învinuita E. și a ginerelui său, F., în valoare totală de 14.062,48 RON, lucrări executate de către S.C. G. S.R.L. Râmnicu Vâlcea, inculpatul A. lăsând să se înțeleagă că are influență la organele poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Vâlcea, cât și la procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea sau procurorii din cadrul parchetelor arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în sensul intervenirii sale pentru a se adopta soluții favorabile în dosarele în care era cercetat inculpatul B., în dosarele formate la plângerile acestuia din urmă sau în dosarele în care erau părți, persoane apropiate inculpatului B.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpații A., C. și B.

La dosar au fost depuse motive scrise de apel, acestea fiind menționate, în sinteză, în încheierea de dezbateri și amânarea pronunțării deciziei din data de 5 mai 2015 care face parte integrantă din hotărârea pronunțată la data de 9 iunie 2015.

În etapa judecării apelurilor, Înalta Curte a efectuat pe parcursul mai multor termene o amplă cercetare judecătorească, fiind audiați, cu acordul lor, inculpații A. și B., inculpata C. invocând în apel dreptul la tăcere, aceasta limitându-se la a arăta că menține toate declarațiile date în cursul urmăririi penale și al judecății.

Totodată, sub prestare de jurământ, au fost audiați martorii H., I., J., K., L., F., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., E., W., J., I. (Înalta Curte, după punerea în discuție contradictorie, a încuviințat probele propuse de acuzare ți de apărare conform încheierii din data de 11.1.2014).

Prin Decizia penală nr. 213 din 9 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 233 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a desființat-o, în parte, și rejudecând:

Au fost condamnați inculpații:

În baza art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 din C. pen. anterior raportat la art. 82 din C. pen. anterior s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. anterior.

În baza art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 din C. pen. anterior raportat la art. 82 din C. pen. anterior s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani, care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. anterior.

S-a constatat că inculpatul B. este deținut în altă cauză.

În baza art. 257 alin. (2) din C. pen. anterior rap. la art. 256 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata către stat a sumei de 8.794,37 RON, reprezentând contravaloarea materialelor și la plata sumei de 2.494,16 RON, reprezentând contravaloarea manoperei.

În baza art. 257 alin. (2) din C. pen. anterior rap. la art. 256 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea specială, de la inculpatul A., a următoarelor bunuri electrocasnice: televizor LCD marca x C 3005, Stație x (fier de călcat) GV 5120, aspirator marca x, frigider cu 2 uși marca x reciver 61 X. AVR 135.

S-a menținut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești nr. 141/P/2010 din 02 decembrie 2010 asupra bunurilor mobile/imobile ale inculpatului A., până la concurența sumei de 11.288,53 RON.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești nr. 141/P/2010 din 02 decembrie 2010 asupra bunurilor mobile/imobile ale inculpatului B.

S-a dispus restituirea sumei de 19.279,18 RON, consemnată la D. S.A. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, la data de 03 decembrie 2010, pe numele inculpatului B., la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție - ST Pitești, conform recipisei de consemnare din 03.12.2010 și chitanței din 03.12.2010.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, cu privire la inculpata C.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., C. și B. împotriva Sentinței penale nr. 233 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești au rămas în sarcina statului.

Au fost obligați inculpații A. și B. să plătească către stat suma de câte 10.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale și al judecății.

A fost obligată apelanta intimată inculpată C. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, ocazionate de soluționarea apelului.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați,până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Înalta Curte a reținut că prin administrarea probelor în cursul cercetării judecătorești, efectuată în etapa apelului, a fost confirmată situația de fapt expusă în actul de sesizare a instanței, situație de fapt, reținută ca atare și de către judecătorul instanței de fond care, însă, a făcut o altă interpretare a probelor/situației de fapt în legătura cu motivația primirii de către inculpatul prim-procuror A. a bunurilor, materialelor și manoperei aferente menționate în rechizitoriu și, respectiv, în legătură cu motivația dării acestor foloase de către coinculpatul B. (om de afaceri, deținătorul unei importante firme în mediul de afaceri local).

S-a constatat că o particularitate a prezentei cauze penale este aceea că, preponderent, situația de fapt rezultă, pe de o parte, din situații faptice/fizice/obiective necontestate nici de către inculpați (găsirea bunurilor electronice și electrocasnice în imobilele aparținând inculpatului A., în urma perchezițiilor efectuate, starea fizică actuală a imobilelor menționate în rechizitoriu), iar pe de altă parte, din probe constând în înscrisurile/documente contabile/financiare - nici acestea, în esență, nefiind contestate de inculpați - chiar și inculpatul B. recunoscând că bunurile electronice și electrocasnice primite de inculpatul A. nu au fost refacturate pe numele persoanei fizice A., ci au fost facturate pe numele societății, în gestiunea căreia au și fost descărcate; în gestiunea aceleiași firme au fost descărcate și materialele - și manopera aferentă - activităților de reparații/reconfigurare/îmbunătățire a imobilelor în litigiu. De asemenea, inculpatul B. a recunoscut, neechivoc, că nu poate prezenta documente ale firmei sale din care să rezulte că bunurile electronice și electrocasnice, precum și materialele și manopera aferentă activităților de reparații/reconfigurare/îmbunătățire a imobilelor în litigiu ar fi fost achitate/plătite de inculpatul prim-procuror A. A mai arătat inculpatul B. că niciodată inculpatul A. nu i-a solicitat documente justificative de plată (ceea ce relevă că, în realitate, inculpatul A. nu a plătit nicio sumă de bani pentru respectivele bunuri și foloase). La probatoriul constând în înscrisuri se adaugă și înscrisurile referitoare la dosarele penale aflate pe rolul organelor judiciare în perioada ce interesează prezenta cauză, fișele de lucrări, facturi de achiziționare a bunurilor etc.

În aceste condiții, s-a reținut că declarațiile inculpaților și martorilor, precum și interceptările convorbirilor telefonice, au o valoare, juridică subsecventă, acestea contribuind însă, mai ales, la stabilirea completă a condițiilor și modalității în care au fost, în concret, primite/date bunurile și foloasele, la stabilirea contextului și motivației dării/primirii bunurilor electronice și electrocasnice, precum și a materialelor și manoperei aferentă activităților de reparații/reconfigurare/îmbunătățire a imobilelor în litigiu.

S-a mai reținut că, niciunul dintre inculpați nu a negat existența faptelor în materialitatea lor (darea/primirea bunurilor, darea/primirea/beneficierea de servicii/executarea lucrărilor de construcții/renovare/reconfigurare la imobilele în litigiu, audierea ca martor în cauza penală ere); apărările inculpaților au vizat alte aspecte, iar nu existența faptelor în materialitatea lor care, de altfel, nici nu poate fi negată într-o manieră rezonabilă în condițiile multitudinii de probe existente la dosarul cauzei - înscrisuri, documente financiar-contabile, declarații de martori etc. - dar, mai ales, a găsirii în domiciliul inculpatului A. a respectivelor bunuri și, respectiv, a realității faptice decurgând din starea fizică a imobilelor menționate în rechizitoriu.

Prin urmare, Înalta Curte, în baza probelor administrate, a reținut că, fapta inculpatului A., care în calitate de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă Curte de Apel, în perioada 2007 - 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit, de la inculpatul B., administrator al S.C. G. S.R.L. cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, în două rânduri, bunuri electronice și electrocasnice în valoare de 5,215,70 RON, care au fost facturate și plătite de această societate comercială, și, în patru rânduri, a primit de la același inculpat servicii constând în executarea unor lucrări (materiale și manopera aferentă) la imobilele proprietatea sa sau la imobilul proprietatea fiicei sale, numita E., în valoare totală de 11.288,53 RON, lucrări executate de S.C. G. S.R.L., fără să fie facturate și plătite, inculpatul A., având influența reală sau lăsând să se înțeleagă că are influență asupra organelor poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Politie județean Vâlcea, asupra procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât și a procurorilor de la parchetele arondate Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru ca dosarele în care se efectuau cercetări față de inculpatul B. și față de salariați ai S.C. G. S.R.L., cât și dosarele formate ca urmare a plângerilor inculpatului B. sau a persoanelor apropiate acestuia, să primească soluții favorabile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, faptă prev de art. 257 C. pen. rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului B., care în calitate de administrator S.C. G. S.R.L., în perioada 2007 - 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dat inculpatului, A. - prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă Curte de Apel, în două rânduri, bunuri electronice și electrocasnice în valoare de 5,215,70 RON, care au fost facturate și plătite de această societate comercială, și, în patru rânduri, servicii constând în executarea unor lucrări (materiale și manopera aferentă) la imobilele proprietatea inculpatului A. sau la imobilul proprietatea fiicei sale, numita E., în valoare totală de 11.288,53 RON, lucrări executate de S.C. G. S.R.L., fără să fie facturate și plătite, inculpatul A. având influență sau lăsând să se creadă ca are influență, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată, prev. și ped. de art. 6<SUP>1</SUP>

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

Împotriva hotărârii nr. 213/A din data de 9 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2011, inculpatul B., prin intermediul apărătorului ales, avocat Y., la data de 29 octombrie 2015 a formulat cerere de recurs în casație.

În motivarea cererii sale inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și, pe fond, achitarea.

La data de 28 decembrie 2015, inculpatul B., prin apărător ales, a depus la dosarul cauzei excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 434 alin. (1) C. proc. pen. În motivarea cererii a arătat că, în opinia sa, dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen. contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2) și, respectiv art. 24 alin. (1) din Constituția României, încălcând principiul egalității în fața legii, accesul la justiție și dreptul la apărare.

Prin încheierea din data de 06 ianuarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015 s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul B. și s-a trimis cauza Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 1/RC din data de 06 ianuarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2015 s-a respins cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva Sentinței penale nr. 233 din data de 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2011.

La data de 13 iulie 2017, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată, sub numărul x/1/2017, cererea de revizuire a Încheierii nr. 1/RC din 6 ianuarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015, formulată de revizuentul B.

Prin cererea formulată, revizuentul B., prin apărător ales, a arătat, în esență, că, ulterior pronunțării Încheierii nr. 1/RC din data de 06 ianuarie 2016, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul în casație, textul de lege în temeiul căruia a fost respins, a fost declarat neconstituțional, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În opinia apărării, dispoziția legală declarată neconstituțională a avut o înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunțate în cauză, reprezentând, în realitate singurul motiv pentru care recursul în casație a fost respins, ca inadmisibil.

Totodată, s-a susținut că este îndeplinită și condiția privind faptul că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cauză și a fost considerată ca admisibilă.

În acest context, s-a arătat că, în Dosarul nr. x/2016 al Curții Constituționale, nu s-a mai analizat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) teza I C. proc. pen., întrucât, între momentul înregistrării cauzei și momentul judecării acesteia, Curtea Constituțională se pronunțase deja asupra aceleiași excepții ridicată într-o altă cauză.

În cauză, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 914 din data de 29 septembrie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva Încheierii nr. 1/RC din 6 ianuarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015.

A fost anulată încheierea atacată și s-a dispus rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul B.

Cauza a fost trimisă la repartizare aleatorie. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuent, în cuantum de 65 RON, s-a dispus a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut că, ulterior pronunțării soluției de respingere, ca inadmisibil, a recursului în casație formulat, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 841/24.10.2016, a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 434 alin. (1) teza I C. proc. pen. care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, este neconstituțională.

De asemenea, s-a constatat că, în cadrul dosarului privind promovarea recursului în casație, inculpatul B. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, s-a constatat că și în prezent, consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Instanța a reținut că admisibilitatea cererii de revizuire se întemeiază, în mod evident, pe decizia Curții Constituționale, întrucât dispoziția legală declarată neconstituțională a avut o înrâurire decisivă asupra Încheierii nr. 1/RC din data de 06 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a format, la data de 18 octombrie 2017, Dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B., împotriva Deciziei penale nr. 213/A din data de 9 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2011, cauza fiind repartizată aleatoriu C8 filtru, stabilindu-se termen în vedere examinării admisibilității în principiu, la data de 6 decembrie 2017.

Prin cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. la data de 29 octombrie 2015, acesta a invocat cazul de casare prevăzut de 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În motivarea scrisă a recursului în casație, inculpatul a susținut că hotărârea atacată este contrară regulilor de drept aplicabile, întrucât instanța care a pronunțat-o a apreciat în mod nelegal, că fapta imputată era prevăzută de legea penală, fiind interpretată în mod extensiv norma de incriminare.

A mai susținut că instanța a dispus condamnarea pentru o faptă care nu era prevăzută nici de legea penală în vigoare la momentul comiterii acesteia și nici de legea nouă, în vigoare la data soluționării apelului.

A arătat că în opinia instanței de apel, chiar dacă în speță nu a existat sau nu s-a probat o promisiune efectivă a prim-procurorului A., conținutul infracțiunii este realizat, deoarece nu este necesară o formă expresă sau neechivocă a promisiunii traficantului de influență.

O astfel de interpretare, a susținut inculpatul, este una care excede voinței legiuitorului, care s-a exprimat clar și contravine flagrant normei de incriminare și principiului legalității incriminării, întrucât echivalează cu atribuirea unei semnificații lărgite a termenului promite, determinând o interpretare extensivă.

Conform DEX, în sens propriu cuvântul promite înseamnă asumarea unei obligații, făgăduială sau angajament.

Verbul a promite nu permite în niciun caz accepțiunea dată în cuprinsul hotărârii instanței de apel, respectiv aceea de conduită (chiar) echivocă, pe baza căreia să se poată trage concluzia, eventual incertă, că este vorba despre un angajament sigur sau o asumare efectivă a unei obligații de către traficantul de influență.

A susținut că în speță, fiind vorba despre o faptă care nu poate fi integrată în modelul legal, deoarece nu este avută în vedere de norma de incriminare, se desprinde concluzia că instanța de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Analizând, recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 213/A din data de 9 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2011, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpatul B., cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

Astfel, prin administrarea probelor în cursul cercetării judecătorești de către instanța de apel a fost confirmată situația de fapt expusă în actul de sesizare a instanței în sensul că în perioada 2006 - 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A., în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a primit în mod repetat de la inculpatul B. bunuri electrocasnice în valoare de 5.215,70 RON, cât și diferite servicii sub forma unor lucrări la locuința acestuia și la locuința fiicei sale, numita E. și a ginerelui său în valoare totală de 14.062,48 RON, lucrări executate de către S.C. G. S.R.L. cu sediul în Râmnicu Vâlcea, inculpatul A. lăsând să se înțeleagă că are influență la organele poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Vâlcea cât și la procurorii din cadrul parchetelor arondate Pachetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în sensul intervenirii sale pentru a se adopta soluții favorabile în dosarele în care era cercetat inculpatul B., în dosarele formate la plângerile acestuia din urmă sau în dosarele în care erau părți persoane apropiate inculpatului B.

În hotărârea instanței de apel se reține că situația de fapt rezultă atât din împrejurări necontestate de inculpați, cum ar fi găsirea bunurilor electronice și electrocasnice în imobilul inculpatului A. în urma perchezițiilor efectuate și starea fizică a imobilelor menționate în rechizitoriu și documentele financiar contabile și de gestiune ale S.C. G. S.R.L., de asemenea necontestate de inculpați. De altfel, inculpatul B. a recunoscut că bunurile și serviciile primite de inculpatul A. au fost facturate pe numele societății, în gestiunea căreia au fost descărcate și nu poate prezenta documente din care să rezulte că toate aceste bunuri și servicii au fost achitate de către inculpatul Z.

Totodată s-a mai reținut că la probatoriul constând în înscrisurile menționate se adaugă și cele referitoare la dosarele penale aflate pe rolul organelor judiciare în perioada ce interesează prezenta cauză, declarațiile martorilor și interceptarea convorbirilor telefonice.

Raportat la multitudinea de probe existente la dosar, niciunul dintre inculpați nu a negat existența faptelor în materialitatea lor, apărările acestora, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel vizând alte aspecte.

Astfel, în acord cu instanța de fond, instanța de apel a reținut ca reală situația de fapt expusă în rechizitoriu, în sensul că inculpatul A. (prim-procuror) a primit de la inculpatul B. (om de afaceri) bunurile electronice și electrocasnice, materialele și manopera pentru lucrările de renovare, reconfigurare a imobilelor menționate în actul de sesizare, fără a achita prețul acestora.

S-a reținut, totodată că, din perspectiva inculpatului B., motivul acordării acestor importante beneficii materiale prim procurorului A. pe parcursul unui interval de timp semnificativ constă în asigurarea intervențiilor acestuia, fie în dosarele în care era cercetat chiar el, fie în dosarele formate la plângerile acestuia sau în dosarele în care erau părți persoane apropiate inculpatului.

Aceasta în condițiile în care, din probatoriul administrat a rezultat faptul că inculpatul B. - om de afaceri cunoștea funcția inculpatului A., aceea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, fiind rezonabil a se aprecia că, prin prisma acestei funcții de conducere la nivel județean cunoștea și limitele competenței materiale și teritoriale a unității de parchet pe care o conducea. În același timp, inculpatul A. cunoștea persoana inculpatului B. - om de afaceri, deținător al unei importante firme pe plan local, fiind rezonabil din perspectiva funcției sale și a mijloacelor de informare la care avea acces să cunoască statutul economic și financiar al acestuia precum și posibila existență a unor litigii penale ori civile în care era implicat inculpatul B., personal sau firma sa.

Totodată, s-a mai reținut că acceptând primirea repetată a unor bunuri de valori semnificative, inculpatul A. a format și consolidat convingerea inculpatului B. că are influență asupra organelor judiciare din raza sa teritorială de competență pentru soluționarea dosarelor aflate pe rolul organelor judiciare.

Primirea repetată de către inculpatul A. a bunurilor, materialelor și manoperei aferente, menționate în actul de trimitere în judecată a fost de natură de a fi interpretată de inculpatul B. ca o veritabilă "promisiune" de influențare a funcționarilor publici aflați în subordinea sa, în sensul dispozițiilor art. 291 C. pen.

Potrivit dispozițiilor legale prevăzute de textul de incriminare, infracțiunea de cumpărare de influență presupune cerința ca vânzătorul de influență să promită că îl va determina pe funcționarul public vizat să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Cu toate acestea, în opinia instanței de apel, chiar dacă în speță nu s-a probat o promisiune efectivă a prim-procurorului A., conținutul infracțiunii este realizat deoarece nu este necesară o formă expresă sau neechivocă a promisiunii traficului de influență.

Instanța de apel a reținut că prin expresia lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar se înțelege, pe de o parte, situația în care traficantul de influență se laudă că are trecere, că este în bune relații cu o asemenea persoană, că se bucură de încrederea ei, deși afirmațiile sale nu corespund realității, iar pe de altă parte, situația în care traficantul de influență nu dezminte afirmațiile altora sau credința celui interesat (cumpărătorul de influență) cu privire la influența - chiar dacă în realitate nu există - pe care el ar avea-o asupra unui funcționar.

Fapta constituie trafic de influență, indiferent dacă influența este sau nu reală și chiar dacă funcționarul nu a fost individualizat, fiind suficient să se sugereze, să se lase a se înțelege ori să se facă referire la funcția pe care acesta o îndeplinește.

A susținut inculpatul că o astfel de interpretare excede voinței legiuitorului și contravine flagrant normei de incriminare și principiului legalității incriminării întrucât echivalează cu atribuirea unei semnificații lărgite a termenului "promite", determinând o interpretare extensivă.

Astfel, fiind vorba despre o faptă care nu poate fi integrată în modelul legal, deoarece nu este avută în vedere de norma de incriminare, se desprinde concluzia că instanța de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpatul B., cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

După cum se poate observa, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În prezenta cauză, recurentul a susținut că fiind vorba despre o faptă care nu poate fi integrată în modelul legal, deoarece nu este avută în vedere de norma de incriminare, se desprinde concluzia că instanța de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

A arătat că în opinia instanței de apel, chiar dacă în speță nu a existat sau nu s-a probat o promisiune efectivă a prim-procurorului A., conținutul infracțiunii este realizat, deoarece nu este necesară o formă expresă sau neechivocă a promisiunii traficantului de influență.

O astfel de interpretare, a susținut inculpatul, este una care excede voinței legiuitorului, care s-a exprimat clar și contravine flagrant normei de incriminare și principiului legalității incriminării, întrucât echivalează cu atribuirea unei semnificații lărgite a termenului promite, determinând o interpretare extensivă.

În esență, inculpatul susține că în cauză nu sunt întrunite exigentele cerute de lege pentru a se putea reține tipicitatea infracțiunii de trafic de influența și cea de cumpărare de influență.

Înalta Curte reține că pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală se are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În speță nu sunt incidente dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen., inculpatul fiind condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată prev. de art. 6<SUP>1</SUP>

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.

Inculpatul prim-procuror A. a acceptat să primească în mod repetat bunuri și executarea unor lucrări (materiale și manopera aferentă) de la inculpatul B., administrator la S.C. G. S.R.L. fără a achita contravaloarea acestora, formând și consolidând astfel convingerea recurentului inculpat că acesta are influență asupra organelor judiciare din raza sa teritorială de competență (Judecătoria Vâlcea, poliție, unități de parchet) pentru ca dosarele în care se efectuau cercetări față de B. și față de salariați ai S.C. G. S.R.L., cât și în dosarele formate ca urmare a plângerilor inculpatului B. sau a persoanelor apropiate acestuia să primească soluții favorabile.

Este real faptul că promisiunea inculpatului A. nu a fost una explicită, dar, în contextul derulării situației de fapt stabilită de instanța de apel, darea bunurilor și a serviciilor efectuându-se ulterior dobândirii de către inculpatul A. a funcției de prim-procuror, în mod repetat, într-o perioadă ce coincide cu perioada în care dosare privindu-l pe B. sau firma al cărei administrator era se aflau pe rolul organelor judiciare aflate în supravegherea/coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, această promisiune apare ca implicită, dedusă de cumpărătorul de influență din atitudinea inculpatului A., din chiar faptul primirii bunurilor și serviciilor respective, în mod repetat, acestea având o valoare semnificativă.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 213/A din 9 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2011.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 213/A din data de 9 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2018.

Procesat de GGC - NN