ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 9/RC/2018

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 233 din 6 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/42/2011*, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968), a fost achitată inculpata C., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (1969).

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) raportat la art. 163 și urm. C. proc. pen. (1968), s-a ridicat sechestrul asigurător luat prin Ordonanța nr. 141 din 02 decembrie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești asupra autoturismului, aparținând inculpatului A. și asupra sumei de 19.279,18 lei, consemnată la SC D. SA de inculpatul B. cu recipisa și chitanța din 03 decembrie 2010.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Înainte de începerea cercetării judecătorești în primă instanță, inculpații A. și B. au ridicat o serie de chestiuni prealabile pe care le-au intitulat "excepții de nulitate absolută a unor acte procedurale efectuate în cursul urmăririi penale" iar instanța de fond, prin încheierea de la data de 15 septembrie 2011, a statuat că cererile privind constatarea nulității autorizațiilor de interceptare a convorbirilor telefonice și ale autorizațiilor de percheziție nu sunt chestiuni prealabile incidentale, de natură să împiedice începerea cercetării judecătorești, ci chestiuni care țin de evaluarea legalității și de interpretarea probelor administrate în cursul urmăririi penale. Analiza acestor mijloace de probă, inclusiv analiza legalității administrării acestora, despre care inculpații au susținut că ar fi fost obținute în mod ilegal, iar actele procedurale în baza cărora s-au administrat ar fi lovite de nulitate absolută, a fost făcută în partea expozitivă a sentinței penale nr. 159 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești (pag. 16-20), Înalta Curte apreciind că nu este necesară reluarea acestei analize în prezenta decizie.

Pe fondul cauzei, judecătorul curții de apel a apreciat că se impune achitarea inculpaților A. și B. deoarece faptelor le lipsește un element constitutiv al infracțiunii, menționând, în sinteză, următoarele:

- în ce privește bunurile electronice și electrocasnice achiziționate de la E. Râmnicu Vâlcea, curtea de apel a reținut că este de necontestat faptul că acestea sunt în posesia inculpatului A., că achizițiile au avut în loc în 22 septembrie 2009 și 18 noiembrie 2009, în scriptele SC F. SRL apărând ca fiind achiziționate și plătite de către această societate. Cu toate acestea,curtea de apel a considerat că nu sunt lipsite de credibilitate susținerile celor doi inculpați, confirmate de martora G., potrivit cărora SC F. SRL, prin persoana lui B., și având franciza E., putea să cumpere sau să primească, în compensarea comisionului datorat de E., și apoi să revândă unor persoane fizice,bunuri electronice și electrocasnice de la E. In privința achitării lor de inculpatul A., către inculpatul B., curtea de apel a menționat că, deși nu există un document scris în sprijinul susținerilor inculpaților că plata a fost făcută direct între cei doi, în două rate, totuși există împrejurări ce nu pot fi ignorate. În primul rând, inculpatul A. s-a prezentat personal la magazinul E. și a ales respectivele obiecte, fiind interesat de prețul acestora (depoziția martorului H. - filele 7, 8, d.p.i., vol. 3), apoi a fost văzut la sediul SC F. SRL, când susține că a făcut cele două plăți (depozițiile martorilor I. - fila 31, verso, d.p.i., vol. 3 și J., fila 252, d.p.i, vol. 3). Conchide judecătorul curții de apel că, pentru o persoană având funcția sa, dacă urma să le primească gratuit, un astfel de comportament al inculpatului A. este cel puțin imprudent și inexplicabil, mai ales dacă ar fi avut o înțelegere infracțională datând din 2006 sau 2007 cu inculpatul B., așa cum susține acuzarea;

- în ce privește serviciile de construcții, instanța de fond a arătat că, deși inculpatul A. nu poate justifica integral cu documente scrise plata tuturor lucrărilor de instalații și finisaje, executate cu lucrătorii SC F. SRL la imobilele proprietatea sa sau remiterea obiectelor electronice și electrocasnice, fapta nu îmbracă elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 5, 6 și 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., nefiind probe că ar fi avut aceste beneficii pentru că l-a lăsat să creadă pe coinculpatul B. că are influență asupra polițiștilor sau procurorilor din subordine,în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru a-i determina să rezolve favorabil dosarele acestuia.

In sfârșit, judecătorul curții de apel a apreciat că faptei inculpatei C., care a preferat să declare că nu-și amintește despre conținutul discuțiilor purtate cu B., cu privire la A. și la plângerea formulată de ea împotriva fostului soț K., îi lipsește latura subiectivă, fiind comisă cu vădita intenție de a nu se autoincrimina. S-a susținut că, chiar din modalitatea de formulare a acuzației ar rezulta că martorei C. i se cerea să se auto-incrimineze, ea riscând acuzații de complicitate la trafic de influență sau complicitate la cumpărare de influență, sancționate mai grav, cu închisoare de la 2 la 10 ani sau de la 2 la 8 ani, sancționate mai grav decât mărturia mincinoasă, pentru care pedeapsa este de la 1 la 5 ani închisoare. S-a mai arătat de judecătorul curții de apel că în momentul la care numita C. a fost audiată în calitate de martor în acest dosar, coinculpatul B. era arestat preventiv în Dosarul nr. x/P/2008, acuzat tot pentru fapte de corupție, astfel încât este de înțeles prudența pe care a manifestat-o martora în declarația pe care a dat-o la Direcția Națională Anticorupție, la data de 18 noiembrie 2010 (filele 301-303, d.u.p., vol. l). Chiar dacă legea procesual penală română nu reglementează și situația martorului care se poate autoincrimina prin declarațiile ce-i sunt solicitate, beneficiind de "dreptul la tăcere" doar învinuitul sau inculpatul, judecătorul a apreciat că sunt aplicabile principiile ce se desprind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicabilitatea art. 6 din Convenție pentru persoana care figurează în proces în calitate de martor. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în cauza Serves vs. Franța din anul 1997 că, fată de caracterul autonom al noțiunii de "acuzație în - materie penală", și martorul se bucură de acest drept în măsura în care prin declarația pe care o face s-ar putea incrimina.

II.

Prin Decizia penală nr. 1801 din 27 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile (la data respectivă, devolutive integral, În fapt și în drept) declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpații A., C. și B. împotriva sentinței penale ar. 159 din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. A fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Ploiești.

III. Rejudecarea cauzei în primă instanță;

Curtea de Apel Ploiești, secția penală, rejudecând cauza, prin sentința penală nr. 233 din 6 decembrie 2013, a dispus următoarele:

- în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 257C. pen. rap. la art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.;

- în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, prev. de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.;

- în baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata C. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 C. pen.

Conform art. 357 alin. (2) lit. c) rap. la art. 163 și urm. C. proc. pen. a ridicat sechestrul asigurător luat prin Ordonanța nr. 141 din 02 decembrie 2010 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești asupra autoturismului, aparținând inculpatului A. și asupra sumei de 19.279,18 lei, consemnată la SC D. SA de inculpatul B. cu recipisa și chitanța din 03 decembrie 2010.

S-a dispus ca toate cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, judecătorul curții de apel, în rejudecare, a reținut următoarele:

In prealabil, și instanța de rejudecare a examinat criticile inculpaților referitoare la legalitatea unor mijloace de probă (pag. 14-15 din sentința atacată).

Cu referire la faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, judecătorul instanței de rejudecare în fond a cauzei penale a reținut următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 5-7 din Legea nr. 78/2000, în formă continuată. Potrivit art. 257 C. pen., constituie infracțiunea de trafic de influență, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență aspra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Infracțiunea prev. de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Pentru săvârșirea infracțiunilor, legea nu prevede vreo situație premisă ori vreo calitate specială a autorului, subiect activ putând fi orice persoană.

În ceea ce privește latura obiectivă a primei infracțiuni, aceasta are două componente principale, pe de o parte este necesar să se realizeze elementul material într-una din cele trei modalități constând în: „primire", „pretindere" ori „acceptarea de promisiuni, de daruri. Cea de a doua componentă a laturii obiective constă în necesitatea ca autorul să promită o intervenție, întrucât are influență sau să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar pe care l-ar putea influența și în a cărui atribuție de serviciu cade solicitarea cumpărătorului de influență, pentru care se realizează prima componentă a laturii obiective (primirea, pretinderea ori acceptarea de promisiuni de daruri).

Referitor la primul aspect al laturii obiective, și anume modalitatea sub care se comite elementul material al infracțiunii de trafic de influență, judecătorul fondului a reținut că acesta s-a realizat de către inculpatul A. sub forma primirii de bunuri ori servicii.

Astfel, s-a reținut, din probele administrate în ambele faze procesuale, că la datele de 22 septembrie 2008 și 18 noiembrie 2008 inculpatul A. a achiziționat de la magazinul E. Rm. Vâlcea, mai multe produse electrocasnice, printre care un TV LCD, Stane Tefal, aspirator, frigider și un receiver, bunuri în valoare totală de 5.215,70 lei. Modalitatea prin care au fost achiziționate aceste bunuri electrocasnice nu este contestată de către inculpatul A. ori inculpatul B..

În aceste sens, din probele administrate în cauză (declarațiile martorilor H., G., I. și J. coroborate cu declarațiile celor doi inculpați) rezultă că magazinul E. din Râmnicu Vâlcea își desfășoară activitatea de vânzare într-un imobil (spațiu) închinat de la SC F. SRL, firmă administrată de către inculpatul B., iar acesta din urmă deține franciza E. și, în temeiul contractului, are un comision din vânzarea bunurilor, dar poate și să primească, în compensare, asemenea produse după care, să le revândă.

Inculpatul A. s-a deplasat împreună cu fiica sa, numita L., la magazinul E. interesându-se de anumite produse, ocazie cu care a aflat că acestea pot fi achiziționate și direct de la firma inculpatului B., cu plata în rate.

În continuare, inculpatul A. a urmat procedura de achiziție a bunurilor electrocasnice de la magazinul E. prin firma inculpatului B., întrucât gradul de îndatorare la bănci nu îi permitea alte credite.

Referitor la plata acestor bunuri, judecătorul fondului a reținut că inculpatul A. nu a putut prezenta documente din care să rezulte că a făcut plata către firma SC F. SRL, afirmând însă că plata efectivă s-a făcut direct către inculpatul B., în numerar, fără ca acesta să-i remită vreo chitanță. Totuși inculpatul nu arată motivul pentru care nu a solicitat chitanță inculpatului B., mai ales că bunurile erau vândute de firma acestuia.

In susținerea acestei afirmații, inculpatul A. a invocat declarațiile martorilor I., J. și M. (acesta din urmă - șofer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Râmnicu Vâlcea și audiat în rejudecare, la termenul din 27 noiembrie 2013), care l-au văzut la sediul firmei SC F. SRL când susține că a făcut plata celor două rate.

Judecătorul fondului a apreciat însă că declarațiile date de acești martori nu confirmă plata pe care ar fi făcut-o inculpatul A. direct inculpatului B. deoarece au declarat că nu au văzut personal acest lucru pentru că inculpatul A. a intrat în biroul inculpatului B.. Martorii au confirmat numai prezența inculpatului A. la sediul firmei SC F. SRL, iar nu și efectuarea plății către inculpatul B.

Nici martorul M., audiat în al doilea ciclu procesual, nu a văzut dacă inculpatul A. a plătit vreo sumă de bani inculpatului B., întrucât a rămas în autoturism, neintrând în sediul firmei SC F. SRL, odată cu șeful său.

In opinia judecătorului instanței de fond, faptul că inculpatul A. nu a achitat prețul bunurilor electrocasnice luate de la E., prin firma SC F. SRL, nu rezultă numai din nedovedirea prin martori de către el a plății efective, ci rezultă, în primul rând, din documentele existente la dosar.

A arătat judecătorul instanței de fond că inculpatul nu trebuie să-și demonstreze nevinovăția, iar în concret faptul principal corelativ (plata produselor), însă poate să probeze lipsa de temeinicie a probelor acuzării, conform art. 66 C. proc. pen., numai că, în speță el nu a putut demonstra acest din urmă aspect.

Astfel, în agenda martorei G. (angajată la SC F. SRL), ridicată cu ocazia percheziției în Dosarul nr. x/P/2008, în care era cercetat inculpatul B. (fila 17 vol. V), se precizează că bunurile electrocasnice au fost ridicate la 22 septembrie 2008 de către inculpatul A. Totodată, din factura în valoare de 3.917,80 din 30 septembrie 2008, găsită cu acest prilej, rezultă că bunurile ridicate de inculpatul A. la 22 septembrie 2008 au fost achiziționate de SC F. SRL (fila 13, vol. IV), respectiv LCD, fier de călcat, aspirator și un frigider.

De asemenea, la data de 18 noiembrie 2008 inculpatul A. a ridicat de la SC E. SRL un receiver, bun achiziționat tot de la firma inculpatului B. conform facturii întocmită ulterior la 29 noiembrie 2008, în valoare de 1.297,90 lei.

Din nota de constatare întocmită de Garda Financiară - Secția Ag. rezultă, că produsele achiziționate în baza facturilor fiscale din 30 aprilie 2008 și din 29 noiembrie 2008. în baza cărora firma inculpatului B. a achiziționat bunurile ridicate de inculpatul A., au fost descărcate din gestiune în baza unor bonuri de consum colectiv, din 02 septembrie 2008 și, respectiv din 01 noiembrie 2008, întocmite pentru o lucrare la Primăria Borbești (fila 5-6).

Judecătorul fondului a menționat că, având în vedere aceste documente, rezultă veridicitatea acuzației și dovedirea primirii bunurilor de către inculpatul A. fără a le plăti, mai ales că, așa cum reiese din actele firmei SC F. SRL, bunurile respective au fost consumate înainte de a fi achiziționate.

În concluzie, judecătorul instanței de fond a reținut că bunurile electrocasnice ridicate de inculpatul A. de la magazinul E. Râmnicu Vâlcea, în baza dispoziției inculpatului B., nu au fost achitate.

De asemenea, referitor la lucrările efectuate de către firma inculpatului B. la imobilele aparținând inculpatului A. și a fiicei acestuia, numita L., judecătorul fondului a reținut că probele administrate în cauză confirmă faptul că inculpatul A. a beneficiat de serviciile oferite de această firmă.

În acest sens, din verificările efectuate de organele fiscale, la firma inculpatului B., rezultă inexistența documentelor care să ateste plata lucrărilor efectuate de angajați ai SC F. SRL, lucrări recunoscute de către inculpatul A. și fiica sa L.

Din nota de constatare încheiată la data de 26 noiembrie 2010 de către Garda Financiară Ag. s-a constatat că în perioada 2006-2010, în contabilitatea firmei inculpatului B., în sistemul informatic, aceasta a înregistrat consumuri materiale pentru construcții și instalații, evidențiate în cinci fișe de lucrări cu titulatura „x", în valoare de 11.273,06 lei (fila 59-79 vol. IV dosar urmărire penală). Aceste consumuri de materiale din cele cinci fișe au fost înregistrate pe cheltuieli de SC F. SRL (filele 60-61, vol. IV). În opinia instanței de fond este eronată însă perioada consemnată de Garda Financiară, întrucât lucrările au avut loc după anul 2007, așa cum reiese din declarațiile martorilor ce au efectuat reparațiile și amenajările.

În opinia judecătorului instanței de fond, nota de constatare menționată demonstrează aspectul că în baza contabilă a firmei SC F. SRL nu s-a facturat și încasat costul acestor lucrări de la beneficiar.

Singura plată efectivă a inculpatului A. a fost cea în sumă de 440,80 lei din data de 11 aprilie 2008, așa cum rezultă din aceeași notă de constatare a Gărzii Financiare Argeș.

Instanța de fond a reținut că inculpatul A. nu contestă efectuarea lucrărilor la imobilul său de către angajați ai SC F. SRL, dar susține faptul că a plătit c/val. acestora inculpatului B. numai că, la fel ca și în cazul bunurilor electrocasnice, doar acesta din urmă confirmă plata, în timp ce din documentele contabile rezultă contrariu.

Efectuarea lucrărilor de construcție la imobilul inculpatului A. este confirmată și de martorii N., O., I. și P., angajați ai firmei SC F. SRL.

În faza judecății, martorul R. a declarat că a efectuat o lucrare pentru inculpatul A., prin firma sa de construcții, iar nu ca sub-antreprenor pentru SC F. SRL, lucrarea a fost în anul 2007 și a constat în schimbarea acoperișului unei case (tabla), inculpatul A. procurându-și tabla separat. Pentru această manoperă, în sumă de 35 mii. lei, a emis factură și chitanță, pe care le-a depus la dosarul de urmărire penală. Mai declară martorul că a luat și câteva materiale de la SC F. SRL (șuruburi, două foi de tablă, autofiletante la cutie etc.) pe bonuri de consum (fila 94 dosar instanță vol. 111). Declarația martorului este considerată veridică de către instanța de fond, în condițiile în care se bazează pe documente necontestate și aflate la dosar, astfel că nu se va reține în sarcina inculpatului A. neplata manoperei acestor reparații.

Martorul S. (gestionar la SC F. SRL) a confirmat că martorul R. a ridicat pe bază de bon de consum materiale de la firmă, iar mențiunile de pe bonurile de consum aflate în vol. V al dosarului de urmărire penală sunt făcute de el sau de șeful de echipă (mențiuni constând în „bloc Luxor, ap. A. sau ap. Luxor - A.). Totodată, martorul mai arată că și numitul T. a ridicat bunuri din magazia SC F. SRL, acesta fiind cel care s-a ocupat inițial de o lucrare de construcții aparținând fiicei inculpatului A., dar terminată în final de firma inculpatului B. (fila 96

). De asemenea, martorul P. (director tehnic la SC F. SRL) a confirmat efectuarea mai multor lucrări la imobilele inculpatului A. în anul 2007, iar mențiunile de pe bonurile de consum „ap. A. sau procuror A." le-a făcut pentru a da o locație bunurilor folosite. Faptul că nu au existat devize de lucrări o explică prin aceea că acestea se întocmeau pentru lucrări mai mari, ori atunci când i se spunea de șefi săi (fila 4 vol. III).

În ceea ce privește lucrările de construcție de la apartamentul fiicei inculpatului A., numita L., s-a apreciat că cele mai pertinente declarații sunt date de martorii O., N. și T., întrucât primii doi au efectuat personal lucrări, iar cel din urmă a lucrat inițial la apartament cu subantrepriză pentru SC F. SRL.

Din declarațiile martorului T. reiese că a fost angajat prin firma inculpatului B. să efectueze o lucrare la un apartament din centrul orașului Râmnicu Vâlcea (un apartament cu patru camere din care să se facă două camere pentru birouri, plus montat gresie, faianță etc), dar pentru că nu avansa cu lucrarea, persoana responsabilă a renunțat la serviciile sale și nu i-a plătit nimic. Această persoană nu era inculpatul A. ci, o altă persoană al cărui nume începea cu litera „S" (filele 248-250

vol.

III dosar instanță). Judecătorul instanței de fond a menționat că este vorba de martorul U., ginerele inculpatului A. Mai arată martorul M. că inculpatul B. i-ar fi dat ulterior o sumă de 25 sau 30 mii. lei pentru lucrările efectuate la apartamentul respectiv până când s-a renunțat la serviciile sale.

Martorii O. și N. sunt angajați ai SC F. SRL și cei care au terminat lucrările începute de martorul T. la apartamentul martorei L.

Totuși, s-a reținut că nici din declarațiile acestor doi martori nu rezultă că firma inculpatului B. a emis devize de lucrări ori a încasat prețul manoperei ori al materialelor folosite de la firmă ci, doar efectuarea lucrărilor și ridicarea - pe baza unor bonuri de consum - unor materiale de la firmă (din magazia SC F. SRL).

Instanța de fond a reținut că inculpatul A. nu neagă efectuarea acestor lucrări la imobilul său ori la apartamentul fiicei sale, de către firma SC F. SRL,

probele administrate fiind elocvente și pertinente, dar afirmă că ar fi plătit pentru aceste lucrări, declarând că ginerele său, numitul U. ar fi plătit inculpatului B. suma de 5.000 lei.

În opinia instanței de fond, aspectul invocat de inculpatul A. este confirmat de ginerele său (fila 25 vol. III), precum și de inculpatul B., numai că, concluzionează judecătorul fondului, declarația martorului nu poate fi valorificată în condițiile existenței relației de rudenie dintre ei (afinitate) și a faptului că nu se coroborează cu alte probe, ci doar cu declarațiile celor doi inculpați, care susțin efectuarea plății, dar aceștia sunt acurați tocmai de inexistența plății.

Totodată, s-a reținut că documentele contabile ale firmei inculpatului B. relevă contrariul, respectiv că nu au fost emise devize de lucrări și că nu s-a emis vreo factură ori chitanță de plată, documente care se coroborează cu declarațiile martorilor susmenționați, care au arătat că, s-au folosit bunuri din magazia firmei SC F. SRL, și nu au cunoștință de emiterea vreunui deviz ori factură.

În opinia instanței de fond, aspectul că la apartamentul fiicei inculpatului A. au mai fost cumpărate și alte materiale de construcții - așa cum afirmă martorul U. - și pentru care există documente (facturi), nu înlătură faptul că s-au folosit și unele materiale din magazia firmei inculpatului B., așa cum au arătat martorii ce au lucrat efectiv la respectivele amenajări interioare.

În concluzie, judecătorul instanței de fond reține că inculpatul A. a beneficiat de lucrările de construcție efectuate de firma inculpatului B., la locuința fiicei sale și de unele materiale folosite de martorul R. la imobilul său, când a schimbat tabla de pe acoperiș, fără însă a plați și c/val. acestor lucrări.

În legătură cu cea de-a doua componentă a laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență respectiv, ca primirea să se facă pentru că autorul are influență ori a lăsat să se înțeleagă, că are influență pentru a determina un funcționar, să facă ori să nu facă, un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu și, totodată să promită cumpărătorului intervenția, instanța de fond a apreciat inexistența acestui element esențial al infracțiunii de trafic de influență, prev. de aii. 257 C. pen.

Săvârșirea de către autor a uneia dintre cele trei modalități alternative a elementului material (primirea, pretinderea ori acceptarea promisiunii ori de daruri) nu poate conduce la existența tipicității infracțiunii de trafic de influență, dacă elementul material nu este în legătură directă cu influenta pe care subiectul activ o are sau lasă să se creadă că o are asupra unui funcționar public și nu-i promite cumpărătorului de influență că în schimbul beneficiilor va face intervenția. In cazul de față elementul material al infracțiunii s-a comis prin modalitatea primirii, dar instanța de fond a considerat că această primire nu s-a făcut de către inculpatul A. datorită promisiunii pe care ar fi făcut-o inculpatului B., ci din alte cauze nedovedite de anchetatori dar deduse din ansamblul evenimentelor, așa cum s-a arătat în continuare.

Situația dosarelor pentru care procurorul susține că inculpatul A. și-a traficat funcția este următoarea:

Dosarul nr. x/3050166 din 12 noiembrie 2007, în care numitul V. reclamase că lucrători ai SC F. SRL îi tulburaseră proprietatea, s-a soluționat prin retragerea plângerii acestuia, martorii X., nepotul părții vătămate, decedate în prezent arătând că litigiul s-a stins în mod amiabil, fără să se fi făcut vreo intervenție sau presiune din partea cuiva (fila 248, dosar fond, vol. 3), situație prezentată în același mod și de lucrătorul de poliție Z. (fila 246 dosar fond, vol. 3).

Dosarul nr. x/3011842 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea sub nr. x/P/2007 s-a soluționat prin neînceperea urmăririi penale față de B. și C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., aceștia fiind acuzați că nu ar fi executat o hotărâre judecătorească, în sensul popririi veniturilor unui fost salariat (speța nu ridica probleme deosebite).

Dosarul nr. x/3010752 din 29 aprilie 2008, având nr. x/P/2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, soluționat conform rezoluției din 15 iulie 2008 prin neînceperea urmăririi penale față de angajații SC F. SRL și SC Y. SRL pentru art. 217 C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă, situație prezentată și de martorul A.A., reprezentantul părții vătămate B.B. Râmnicu Vâlcea (fila 251 dosar fond, vol. 3). Litigiul privea folosirea infrastructurii părții vătămate de către firma inculpatului pentru montarea de interfoane în blocuri, situația care nu s-a mai repetat după ce partea vătămată a făcut sesizarea respectivă la poliție.

Dosarul nr. x/1750101 din 25 noiembrie 2009, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești sub nr. x/P/2009, pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale fată de autori necunoscuți, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 208 - 209 C. pen., de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea (care preluase dosarul) în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. Direcția Națională Anticorupție a susținut că preluarea s-a făcut prin rezoluția inculpatului A., situație reală, dar valabilă și în privința altor zeci sau sute de dosare, atunci când unitatea de parchet era prea aglomerată (depozițiile martorilor procurori C.C. - fila 286, D.D. - fila 200, E.E. - fila 201 și grefier F.F. - fila 202, dosar fond, vol. 3).

În această speță, societatea SC F. SRL era parte vătămată, reclamând un furt de materiale, iar soluția i-a fost defavorabilă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar faptul că societatea a atacat cu plângere soluțiile procurorului la instanța de judecată, nu este decât exercitarea unui drept procesual și o dovadă care să-l incrimineze pe inculpatul B. în vreun fel.

Dosarul nr. x/1750017 din 1 martie 2010, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești cu nr. x/P/2010 unde SC F. SRL are calitatea de parte vătămată, cercetările nefiind definitivate la trimiterea în judecată a inculpaților.

Dosarul nr. x/3011448 din 04 iunie 2010, înregistrat la Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea - Biroul de Investigații Criminale, privind plângerea adresată de numitul G.G., fost salariat al SC F. SRL, împotriva conducerii societății, asupra căruia a relatat lucrătorul de poliție însărcinat cu cercetările - H.H., fila 247 dosar fond, vol. 3 și martorul I.I. - inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Râmnicu Vâlcea - fila 245 dosar fond, vol. 3, cercetările evidențiind că fapta imputată era la momentul respectiv contravenție, drept pentru care societatea fusese și sancționată contravențional și obligată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă să intre în legalitate. Lucrătorul de poliție a arătat că a propus neînceperea urmăririi penale, soluția fiind confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și că nimeni nu s-a interesat de dosar.

Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, format ca urmare a plângerii făcute de către inculpata C. împotriva fostului ei soț, martorul K. pentru săvârșirea infracțiunii de furt sau tâlhărie.

În fapt, la data de 30 aprilie 2009, pe fondul unei discuții contradictorii, K., fostul soț al inculpatei C., i-ar fi luat acesteia, forțat, din mână, un telefon mobil.

În opinia instanței de fond, aceasta este singura cauză despre care există dovezi că inculpatul A. a avut cunoștință, lucru ce a rezultat din propriile sale declarații, declarația inculpatului B. și din înregistrările telefonice redate în procesul verbal din 20 octombrie 2010 și efectuat în baza autorizației nr. 61 din 24 aprilie 2009 emisă de Tribunalul Argeș, respectiv convorbirile din: 4 mai 2009, ora 7,28 - convorbire B. - C.; 4 mai 2009, ora 10,26 - convorbire B. - A.; 4 mai 2009, ora 21,22 - convorbire B. - A.; 4 mai 2009, ora 21,36 - convorbire B. - C.; 5 mai 2009, ora 20,21 - convorbire B. - C.; 6 mai 2009, ora 11,02 și ora 20,58 - convorbiri B. -A., 6 mai 2009, ora 21,24 - convorbire B. cu C.; 9 mai 2009, ora 19,19 - convorbire B. cu C.

Conform sentinței atacate, unele dosare sunt înregistrate la poliție ori parchet, ulterior săvârșirii modalității normative a elementului material al infracțiunii de către inculpatul A., respectiv cel al primirii bunurilor electrocasnice ori lucrărilor de construcție.

A arătat instanța de fond că infracțiunea de trafic de influență presupune, de regulă, existența în curs de soluționare într-o procedură anume declanșată, a unei activități ce urmează să aibă o finalitate prin adoptarea unei soluții. Această soluție (rezultat final) cade în competența de serviciu a unui funcționar public și de funcția căruia se leagă activitatea traficantului de influență și a cumpărătorului de influență. De aici rezultă că cel care cumpără influența trebuie să aibă cunoștință de respectiva activitate în derulare a funcționarului public, întrucât ar fi ilogic să se cumpere o „eventuală" influență la care să se apeleze în viitor atunci când va fi nevoie. Or, aceasta este situația în care se găsesc inculpații A. și B., cel puțin în legătură cu primirea bunurilor electrocasnice și stadiul dosarelor penale în care se susține de către acuzare că s-a intervenit.

Acest argument stă și la baza afirmației inculpatului B. cu ocazia convorbirilor telefonice purtate cu inculpata C., în care spune că inculpatul A. „are datorii morale față de el și-l poate ajuta" în legătură cu Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în care inculpata C. figura ca parte vătămată (convorbire telefonică din data de 04 mai 2009 înregistrată și redată în procesul verbal). Anterioritatea săvârșirii elementului material al infracțiunii de trafic de influentă fată de actul pentru care autorul promite să intervină pe lângă funcționarul public, creează în opinia instanței de fond, mari îndoieli asupra existenței acestei condiții esențiale a laturii obiective a infracțiunii, respectiv al promisiunii făcute de inculpatul A. în schimbul beneficiilor primite.

Arată judecătorul fondului că inexistenta, la momentul săvârșirii elementului material al infracțiunii, a unui act pentru care autorul promite să intervină la funcționarul public, ar putea conduce, eventual, la existența unei infracțiuni de înșelăciune, iar nu de trafic de influență, întrucât nu există o punere în pericol a relațiilor sociale referitoare la exercitarea în bune condiții a relațiilor de serviciu.

Așa cum s-a reținut mai sus, judecătorul fondului arată că bunurile electrocasnice au fost primite de inculpatul A. la datele de 22 septembrie 2008 și 18 noiembrie 2009, iar în raport de aceste date, a apreciat că primirea acestor bunuri nu are nicio legătură cu Dosarele nr. x/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, soluționat la data de 31 ianuarie 2008 prin neînceperea urmăririi penale; nr. x/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, soluționat prin neînceperea urmăririi penale la data de 08 septembrie 2008; Dosar nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, soluționat la data de 15 iulie 2008 cu neînceperea urmăririi penale; dosarele respective, în care figura ca parte vătămată ori ca inculpat firma SC F. SRL ori inculpații B. și C. au fost soluționate anterior primirii bunurilor electrocasnice de către inculpatul A.

În opinia instanței de fond, de aceste trei dosare penale menționate în actul de sesizare s-ar putea lega numai efectuarea lucrărilor la imobilele inculpatului A. și a fiicei sale din anul 2007, dar a apreciat că nici aceste beneficii de care a avut parte inculpatul A. nu pot fi legate de vreo promisiune a acestuia în soluționarea respectivelor dosare deoarece nu există probe care să demonstreze, fără nicio urmă de îndoială, că în schimbul acestor beneficii inculpatul A. a promis intervenția sa pentru soluționarea favorabilă a dosarelor.

În Dosarul nr. x/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, partea vătămată V. reclamase săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen., pentru faptul că angajați ai firmei inculpatului B. intraseră pe proprietatea sa, s-a dispus neînceperea urmăririi penale deoarece partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă. Referitor la acest dosar, nici martorul X. (nepotul părții vătămate decedată ulterior), nici lucrătorul de poliție Z. ce a propus soluția în dosar, nu au confirmat vreo intervenție din partea vreunei persoane pentru a se da o anumită soluție (declarația aflată la filele 246-248 vol. III). Chiar dacă pentru infracțiunea de tulburare de posesie legea nu prevede retragerea plângerii - așa cum susține acuzarea - acest lucru nu conduce la concluzia că în cauză s-a făcut vreo intervenție pentru a se dispune neînceperea urmăririi penale, în condițiile în care exista manifestarea neechivocă de voință a părții vătămate (decedate) de stingere amiabilă a litigiului. Argumentul de nerespectare formală a dispozițiilor legale privind procedura de stingere amiabilă a litigiului dintre cele două părți invocat de procuror (respectiv că art. 220 C. pen. nu prevede decât împăcarea părților iar nu și retragerea plângerii prealabile) este unul izolat și nu poate în mod automat, fără a fi coroborat cu vreo probă palpabilă, să conducă la concluzia că soluția a fost influențată de vreo persoană.

În Dosarul nr. x/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea s-a dispus, la data de 08 septembrie 2009, neînceperea urmăririi penale față de inculpații B. și C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen., aceștia fiind acuzați că nu ar fi executat o hotărâre judecătorească în sensul popririi veniturilor unui fost salariat. Nici în cazul acestui dosar nu există vreo dovadă că soluția adoptată a fost ca urmare a vreunei intervenții, întrucât, pe lângă faptul că speța nu era complexă, niciun funcționar public ce a lucrat la dosar nu a confirmat susținerea acuzării.

Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost soluționat prin rezoluția din 15 iulie 2008 cu soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 C. pen., deoarece a fost retrasă plângerea prealabilă de către partea vătămată B.B. Râmnicu Vâlcea față de angajații firmei inculpatului B.

Conform instanței de fond, în aceste trei dosare - de care acuzarea leagă traficul de influență comis de inculpatul A. ori cumpărare de influență din partea inculpatului B. - nu se face vreo diferență în legătură cu bunurile primite ori lucrările efectuate întrucât, așa cum s-a apreciat de către instanța de fond, primirea bunurilor electrocasnice (acuzarea nu se bazează pe acceptarea de promisiuni din partea inculpatului A. ca element material) nu poate avea nicio legătură, acestea fiind primite la o dată mult ulterioară soluțiilor adoptate.

Astfel, în cazul dosarelor înregistrate ulterior datelor de săvârșirea a „verbului regens" al infracțiunii de trafic și cumpărare de influență, instanța de fond a apreciat că nici nu se putea promite de către inculpatul A. vreo intervenție întrucât nu exista declanșată o anchetă penală (ori vreo sesizare penală) pentru care să fie nevoie de intervenție.

Dosarul penal nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, în care firma SC F. SRL avea calitatea de parte vătămată pentru săvârșirea de către autori necunoscuți a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208-209 C. pen., a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea prin Rezoluția nr. x/P/2010 din 25 mai 2010 a prim procurorului A. și soluționat de către procuror J.J. prin neînceperea urmăririi penale întrucât fapta nu există (art. 10 lit. a) C. proc. pen.). Se susține în rechizitoriu că prim procurorul A. cu nerespectarea disp. art. 209 alin. (4)

1

C. proc. pen. a dispus preluarea acestui dosar, deoarece a existat o înțelegere prealabilă între el și inculpatul B. mai ales că nu existau probe evidente privind fapta de furt reclamată.

În opinia instanței de fond, o așa-zisă înțelegere între cei doi inculpați nu poate rezista la o analiză a probelor. În acest sens, s-a menționat că Dosarul a fost înregistrat la Poliția Zătreni sub nr. x/1750101/25 septembrie 2009, cu mult după primirea bunurilor electrocasnice ori efectuarea lucrărilor de construcție, astfel că argumentul acuzării precum că acestea au fost date pentru o soluție favorabilă nu poate fi acceptat, întrucât nu putea exista la aceea dată promisiunea de „intervenție pentru viitor în vreo cauză penală" din partea inculpatului. O altă chestiune ce prezintă importanță în legătură cu acest dosar este aceea că, deși firma inculpatului B. avea calitatea de parte vătămată, aceasta a primit o soluție nefavorabilă. Or, dacă se susține că inculpatul A. avea o înțelegere cu inculpatul B. ar fi existat cel puțin o intervenție din partea primului pentru a se da o soluție avantajoasă. Susținerea acuzării precum că preluarea dosarului respectiv de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Râmnicu Vâlcea a avut un anumit scop nu este sprijinită pe probe directe și pertinente, ci doar pe o supoziție de ilegalitate a preluării dosarului. Totuși, nici acest ultim argument nu este real deoarece dosarul menționat nu a fost singurul dosar preluat la acel moment de Parchetul de pe lângă Tribunalul Râmnicu Vâlcea, situația fiind valabilă pentru alte zeci de dosare, datorită faptului că unitatea de parchet respectivă funcționa cu un singur procuror, aspect ce rezultă din declarația martorilor procurori C.C., D.D., E.E. și grefier F.F. (vol. III fila 200 și urm.).

A menționat instanța de fond că un alt dosar la care s-a referit acuzarea este Dosarul nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, unde firma inculpatului B. are calitatea de parte vătămată iar cercetările nu erau terminate la data emiterii rechizitoriului. Penultimul Dosar invocat de acuzare poartă nr. x/3011448 din 04 iunie 2010 înregistrat la Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea - Biroul de Investigații Criminale, privind plângerea formulată de numitul G.G. față de reprezentanții SC F. SRL pentru abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. și art. 277 din Legea nr. 53/2003, dosar ce se afla în lucru la data trimiterii în judecată.

S-a menționat că, în cursul cercetării judecătorești, lucrătorul de poliție însărcinat cu cercetările, numitul H.H., a fost audiat ca martor și a declarat că a propus soluția de neîncepere a urmăririi penale ce a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și că nimeni nu s-a interesat de acest dosar.

În fine, a mai menționat instanța de fond că există trimitere în actul de inculpare la Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în care inculpata C. (angajată la firma inculpatului B.) are calitatea de parte vătămată, aceasta formulând la 04 mai 2009 plângere penală împotriva fostului soț pentru săvârșirea infracțiunii de furt, plângere ce a fost înregistrată inițial la poliție ca „lucrare", după care, la data de 14 mai 2009 ca lucrare penală.

În opinia instanței de fond, acuzarea se bazează pe acest dosar despre care, în mod cert, inculpații A. și B. aveau cunoștință și în legătură cu care există înregistrări telefonice dintre ei, convorbiri telefonice recunoscute de cei doi inculpați și redate în procesele verbale aflate la dosarul de urmărire penală, esența acestora - conform acuzării - fiind redată și în cuprinsul rechizitoriului. De asemenea, sunt menționate în actul de sesizare și convorbiri telefonice purtate de inculpatul A. cu adjunctul poliției municipiului Râmnicu Vâlcea - numitul K.K. din datele de 04 mai 2009 și 06 mai 2009, înregistrate în baza unei autorizații emise într-un alt dosar pentru postul telefonic al acestuia din urmă, discuții în care cei doi au stabilit o întâlnire la care, așa cum reiese din dosar, nu au asistat și persoane autorizate să o intercepteze (vol. II, filele 87-89 d.u.p.).

În opinia judecătorului instanței de fond, în mod nejustificat se extinde de către acuzare, plecând de la acest dosar și de la aceste interceptări, concluzia că inculpatul A. a procedat în același fel și în celelalte dosare susmenționate, deși nici din aceste convorbiri telefonice nu rezultă promisiunea inculpatului A. de intervenție, ca și condiție esențială a laturii obiective a infracțiunii imputate. Din întreaga discuție din 04 mai 2009, dintre inculpații A. și B. (și redată mai sus), nu rezultă că cel de al doilea inculpat (cumpărătorul de influentă) i-a solicitat primului inculpat să intervină la organul de poliție pentru a i se da o soluție favorabilă inculpatei C. și că în schimbul acestei intervenții ar oferi bunuri sau servicii. Totodată, nu rezultă nici promisiunea inculpatului A. că va interveni pentru o soluție favorabilă. Din contră, a apreciat instanța de fond că din procesul verbal de redare a convorbirii telefonice dintre inculpații A. și B. rezultă în mod destul de neechivoc faptul că cel de al doilea inculpat îl roagă pe primul inculpat să vorbească cu vreo persoană de la poliție, unde inculpata C. depusese deja plângere penală împotriva fostului soț, ca aceasta din urmă să meargă în audiență și să dea eventual declarații de parte vătămată și să se rezolve într-un fel cazul. Este vorba mai degrabă de un ajutor și o simplă consultație juridică pe care o solicită inculpatul B. în virtutea relației de amiciție pe care credea că o are cu inculpatul A. Niciun moment nu se vorbește despre pornirea, oferirea ori acceptarea vreunui bun ori serviciu în schimbul așa zisului ajutor solicitat de inculpatul B.

Tot din convorbiri telefonice rezultă că inculpatul A. i-a telefonat adjunctului Poliției Râmnicu Vâlcea, martorul K.K., cu care s-a întâlnit, rugându-1 să o primească în audiență pe inculpata C. în legătură cu o plângere penală pe care aceasta a depus-o la poliție. Ulterior, inculpatul B. îi telefonează inculpatei C. și spune că a vorbit „cu omul" și că a doua zi trebuie să se ducă la poliție în audiență. Inculpatul B. Odiu a mai făcut afirmația că persoana cu care a vorbit „are datorii morale și materiale față de el și nu îl poate refula".

A arătat instanța de fond că, audiat în fața instanței, adjunctul poliției martorul K.K. nu a confirmat vreo intervenție a inculpatului A. pentru soluționarea în vreun fel sau altul a plângerii depuse de inculpata C.

Din cuprinsul primei convorbiri telefonice dintre inculpatul B. și C. reiese intenția primului de a-l consulta pe inculpatul A., precum și faptul că ar putea avea nevoie de avocatul L.L. Menționarea numelui de „x" conduce la concluzia instanței că este vorba de respectivul avocat, și nu de numitul M.M., comandantul Poliției Râmnicu Vâlcea, deoarece inculpatul B. nu îl cunoștea pe acesta, pe când avocatul M.M. fusese apărător ales al inculpatei C. în procesul de divorț.

În convorbirea telefonică din 05 mai 2009, ora 20,21, dintre B. și C., primul face afirmația că persoana cu care a vorbit „ar avea datorii morale și materiale față de el".

Instanța de fond a reținut că afirmația făcută de inculpatul B. se referă la inculpatul A., deoarece rezultă din întregul context în care primii doi au purtat discuțiile în legătură cu plângerea depusă de C., mai ales că în convorbirile telefonice anterioare se precizează numele inculpatului A. la care s-ar apela, iar acesta din urmă are discuții telefonice pe aceeași temă cu inculpatul B.

În concluzie, instanța de fond a apreciat, din aceste discuții telefonice, că inculpatul A. nu a făcut altceva decât să îl roage pe adjunctul Poliției Râmnicu Vâlcea, martorul K.K., să o primească în audiență pe inculpata C. în legătură cu plângerea depusă de ea anterior la organul de poliție împotriva fostului soț, dar fără a-i promite inculpatului B. că va uza de influența sa pentru soluționarea favorabilă a plângerii și nici că rugămintea acestuia va fi urmată de vreo prestație ori va fi în contul unei prestații deja efectuată. Această concluzie, privind inexistența promisiunii de intervenție, mai rezultă și din cronologia evenimentelor, în sensul că atât lucrările efectuate la imobilul inculpatului A., cât și primirea bunurilor electrocasnice, a avut loc în anul 2008, când nici măcar nu exista înregistrată plângerea penală a inculpatei C.

În opinia instanței de fond, referirea inculpatului B. la „datorii morale și materiale" ale inculpatului A. față de el se datorează însă respectivelor servicii de care acesta a avut parte anterior, dar care nu sunt în legătură directă cu solicitarea inculpatului B. de a o ajuta pe inculpata C. (pentru care nutrea o simpatie) să poată intra în audiență la o persoană din conducerea poliției pentru a-i rezolva într-un fel plângerea penală depusă fată de fostul soț.

În considerentele sentinței atacate, ca argumente finale ale soluției dispuse, judecătorul fondului menționează că „Ceea ce transpare din toată această derulare a evenimentelor și a celor reținute mai sus de instanță, este o situație ce se întâmplă din ce în ce mai des în viața cotidiană, în care persoane din mediul de afaceri dar și cu potențial financiar, mai ales pe plan local, caută anturajul unor persoane cu funcții publice importante din zona lor de acțiune dar și cu funcții importante în sistemul judiciar și cărora le fac diferite servicii, iar aceștia se complac și își expun prestigiul funcției și demnitatea, cu scopul de a apela atunci când vor avea nevoie, mai ales că asemenea afaceriști sunt, de regulă, la limita legalității ori chiar mai mult (aspect ce rezultă din faptul că inculpatul B. este trimis în judecată în Dosarul nr. x/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești pentru infracțiuni de corupție, așa cum rezultă din prezentul rechizitoriu).

Se poate observa de către instanță că și în cazul de față deși între inculpatul B. și A. nu exista o relație de prietenie apropiată care ar putea justifica neachitarea serviciilor (cei doi nu au copilărit împreună, nu au fost colegi de școală, nu se vizitau și nu își petreceau timpul liber împreună), primul inculpatul având o situație materială bună sau chiar foarte bună, dacă avem în vedere că firma SC F. SRL la care era patron era o firmă cunoscută în mediul de afaceri local și pentru care suportarea unor cheltuieli de nivelul celor menționate în actul de sesizare nu reprezenta prea multă importanță, a căutat să aibă o legătură și cu primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în care cel puțin să aibă numărul personal de telefon și la care să poată apela în cazul în care are nevoie să-i ceară o părere juridică. Numai în acest fel se explică afirmația inculpatului B. făcută la telefon inculpatei C. în care îi spune că inculpatul A. are datorii morale și materiale față de el.

Asemenea situații au existat și există și în prezent în societate și mai ales în mediul local, dacă avem în vedere numărul cazurilor dezvăluite de presă și de comunicatele de presă ale organelor judiciare, atunci când se soldează cu dosare penale.

Nu este de lăudat atitudinea și comportamentul inculpatului A. față de inculpatul B., iar societatea dezavuează și blamează asemenea comportamente, dar p