ÎCCJ, Secția penală

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 198/A din data de 04 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în majoritate, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești împotriva Sentinței nr. 27 din data de 05 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A desființat în totalitate sentința apelată și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se execută numai în cazul revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 92 C. pen. s-a stabilit termen de supraveghere a condamnatului de 3 ani, termen care curge de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatului i s-au impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciu de Probațiune Ploiești la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. instanța a impus condamnatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de încercare condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la S.C. C. S.R.L. și Administrația parcului memorial D..

A atras atenția asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen. a confiscat de la inculpat suma de 107.090 contravaloarea foloaselor primite.

A menținut sechestrul asigurator dispus prin Ordonanța nr. 11/P/2013 din 08.12.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești până la concurența sumei de 107.090 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe condamnat la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 220 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prin Rechizitoriul nr. x/2013 din data de 21.12.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Prahova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 lit. "b" din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., faptă săvârșită de denunțătorul B., întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege - art. 292 alin. (2) din C. pen., constând în denunțarea faptei mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat.

S-a reținut în actul de sesizare că, la data de 30.01.2013, numitul B. a sesizat unitatea de parchet prin denunț faptul că, în perioada 2008 - 2009, A., judecător în cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală, a pretins și primit, în repetate rânduri, de la aceasta, sume de bani, produse alimentare, materiale de construcție, bunuri electrocasnice și manopera unor lucrări efectuate la două imobile deținute de magistrat și familia acestuia, în municipiul Ploiești, situate în str. x, respectiv, str. x, precum și contravaloarea unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternității, din municipiul Ploiești, toate în valoare de aproximativ 83.000 euro, în schimbul promisiunii că își va exercita influența pe lângă judecătorii care aveau spre soluționare cauza penală în care denunțătorul avea calitatea de inculpat (Dosar nr. x/2006 al Tribunalului Prahova format urmare Rechizitoriului nr. x - Serviciul Teritorial Ploiești, nr. 6/D/P/2005), în scopul adoptării unei soluții favorabile acestuia.

În drept, se arată că, fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de judecător la Curtea de Apel Ploiești, secția penală, în perioada anului 2008 a pretins și primit de la denunțătorul B., foloase materiale, constând în contravaloarea materialelor de construcție și manopera unor lucrări efectuate la două imobile deținute de magistrat și familia acestuia în municipiul Ploiești (situate în str. x, respectiv str. x) în sumă de 226.743 RON, astfel cum a fost calculată prin raportul de expertiză tehnică judiciară construcții dispus în cauză, precum și a unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternității din municipiul Ploiești, cu o valoare estimată la 4.700 RON, în schimbul promisiunii că își va exercita influența pe lângă judecătorii care aveau spre soluționare cauza penală în care denunțătorul B. avea calitatea de inculpat (Dosar nr. x/2006 al Tribunalului Prahova format urmare Rechizitoriului nr. x al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești), în scopul adoptări unei soluții favorabile acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. "b" din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Prin încheierea din data de 4.03.2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 546/19.04.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 345 din C. proc. pen. s-au respins cererile și excepțiile invocate de către inculpatul A., cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În baza art. 342 din C. proc. pen. s-a constatat competența și legalitatea sesizării instanței de judecată cu rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Ploiești, privind pe inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 lit. "b" din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății, urmând a se acorda termen pe fondul cauzei după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.

Prin Sentința penală nr. 27 din data de 05 martie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen., faptă comisă în perioada anului 2008.

A dispus ridicarea sechestrului asigurator dispus prin Ordonanța nr. 11/P/2013 din 08.12.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune această soluție, prima instanță, a reținut, în esență, că din toate probele administrate în cauză a reieșit că organul de urmărire penală, pe baza denunțului și a declarațiilor martorului denunțător, a construit întreaga acuzație, coroborând cele relatate de acesta cu împrejurările în care s-au derulat relațiile privind amenajarea imobilelor și a raclei, ajungând la concluzia că inculpatul i-ar fi promis martorului denunțător intervenția la judecătorii ce aveau de soluționat cauza penală.

Or, chiar dacă pe baza acestor elemente s-au putut formula unele supoziții și eventual suspiciuni asupra conduitei inculpatului, în lipsa unor probe care să creeze convingerea că în schimbul lucrărilor de construcție inculpatul i-a promis martorului denunțător intervenția la judecătorii ce soluționau cauza, nu se poate conchide că a fost săvârșită fapta corelativă ce ar putea întregii și constituii infracțiunea de trafic de influență.

Toate probele administrate în cauză au condus la concluzia că martorul denunțător a avut tot timpul impresia că inculpatul, fiind judecător la Curtea de Apel Ploiești, îl va putea ajuta să i se soluționeze favorabil dosarul penal aflat pe rolul Tribunalului Prahova, motiv pentru care s-a oferit și a acceptat să efectueze lucrări de construcție la imobilele inculpatului, să suporte costul materialelor și a manoperei așa cum a stabilit cu inculpatul, fără să emită facturi, pentru a-i lăsa de înțeles, dar fără rezultat, că dorește de fapt o soluție favorabilă în cauza sa penală.

Martorul denunțător a recunoscut că la începutul efectuării lucrărilor inculpatul i-a spus ca la finalizarea acestora să se emită factură, ceea ce constituie un element concludent în sensul că respectivele amenajări/construiri urmează să fie achitate și nu sunt efectuate pe gratis.

Având în vedere toate aceste aspecte, prima instanță a apreciat că elementul material al laturii obiective (ce în rechizitoriu se precizează a fi acela de primire), nu este realizat în lipsa existenței celor două condiții esențiale expuse, respectiv ca inculpatul să aibe influență ori să lase să se creadă că are influență asupra funcționatului public, precum și să promită intervenția sa pe lângă funcționarul public spre a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În lipsa întregirii elementului material cu cele două cerințe esențiale, dintre care cea de-a doua reprezintă în opinia instanței o acțiune corelativă la primire, pretindere sau acceptare de promisiuni, nu s-a putut concluziona că inculpatul a comis infracțiunea de trafic de influență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești împotriva Sentinței nr. 27 din data de 05 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, l-a constatat a fi fondat și l-a admis, reținând că pentru a motiva hotărârea de achitare instanța de fond a reținut că singura probă în acuzare o reprezintă declarația martorului denunțător, deoarece, niciunul dintre aceștia nu a asistat la vreo discuție dintre martorul denunțător și inculpat, ci cunosc numai aspectul că B. cumpăra materiale de construcție și le achita salariul, lucru recunoscut și de inculpat.

Or, având în vedere probatoriul administrat, inclusiv în mod direct și nemijlocit de către instanța de apel, Înalta Curte nu și-a însușit această constatare a instanței de fond, reiterând faptul că pentru a constata existența infracțiunii de trafic de influență este necesar ca funcționarul să fie determinat prin calitatea acestuia și să fie competent să efectueze actul la care se face referire.

Totodată, poziția ocupată de către inculpatul A., de magistrat judecător, presupune o conduită exemplară, atât în exercitarea profesiei, cât și în afara ei, astfel încât încălcarea legii penale de către un magistrat, trebuie în mod obligatoriu sancționată, cu atât mai mult cu cât atitudinea sa are în mod direct legătură cu profesia exercitată în momentul comiterii faptelor.

Având în vedere aceste considerente, pe baza argumentelor de fapt și de drept expuse pe larg în considerentele apelului, Înalta Curte a constatat că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de judecător la Curtea de Apel Ploiești, secția penală, în perioada anului 2008, a pretins și primit de la denunțătorul B., foloase materiale, constând în contravaloarea materialelor de construcție și manopera unor lucrări efectuate la două imobile deținute de magistrat și familia acestuia în municipiul Ploiești (situate în str. x, respectiv str. x) în sumă de 226.743 RON, astfel cum a fost calculată prin raportul de expertiză tehnică judiciară construcții dispus în cauză, precum și a unei racle edificate în incinta Cimitirului Eternității din municipiul Ploiești, cu o valoare estimată la 4.700 RON, în schimbul promisiunii că își va exercita influența pe lângă judecătorii care aveau spre soluționare cauza penală în care denunțătorul B. avea calitatea de inculpat (Dosar nr. x/2006 al Tribunalului Prahova format urmare Rechizitoriului nr. x al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești), în scopul adoptări unei soluții favorabile acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 lit. "b" din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

În același timp, s-a respins cererea inculpatului prin care a solicitat cererea de constatare a intervenirii prescripției răspunderii penale, făcând trimitere la Decizia nr. 297/2018 dată de către Curtea Constituțională, raportat la faptul că pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea 78/2000 este de la 2 ani și 8 luni închisoare la 9 ani și 4 luni închisoare, deci până la 10 ani, condiții în care ar fi aplicabile în cauză dispozițiile art. 154 lit. c) din C. pen.

Înalta Curte a considerat că Decizia nr. 297/2018 dată de către Curtea Constituțională, în sine, astfel cum a fost ea motivată nu elimină prescripția specială, așa cum a susținut inculpatul A.

Curtea Constituțională nu a declarat integral neconstituțional alin. (1) al art. 155 din C. pen., fiind declarată neconstituțională sintagma "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul textului legal.

Pe cale de consecință, art. 155 alin. (1) din C. pen. are în prezent următoarea formă determinată de intervenția instanței de contencios constituțional și de neîndeplinirea de către legiuitor a obligației pozitive ce îi revenea:

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea."

Chiar dacă textul legal apare ca fiind unul inform, rezultă că acesta nu este ieșit din fondul activ al legislației, iar instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale nu a fost declarată neconstituțională în întregul său.

În aceste condiții, instanței de judecată îi revine obligația de a aplica prevederea legală, neputând a considera că este în imposibilitate de interpretare a conținutului textului.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei pentru infracțiunea de luare de mită, comisă de către inculpatul A., instanța a ținut cont de contextul în care s-au derulat evenimentele, intervalul de timp foarte mare care s-a scurs de la momentul în care au avut loc evenimentele (anul 2008), de vârsta inculpatului (75 de ani fiind pensionar), de faptul că nu are antecedente penale, astfel încât o pedeapsă orientată spre minimum este considerată suficientă de către instanța de apel, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva Deciziei penale nr. 198/A din data de 04 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe condamnatul A., a formulat contestație la executare Serviciul de Probațiune Prahova, astfel cum se află depus în scris la dosarul cauzei.

În esență, Serviciul de Probațiune Prahova a solicitat "un punct de vedere cu privire la punerea în executare a obligației prevăzute de art. 93 alin. (3) din C. pen., în sensul de a se comunica dacă zilele de muncă în folosul comunității precizate în conținutul obligației pot fi executate într-una din cele două instituții stabilite sau numărul total de zile de muncă în folosul comunității trebuie efectuate în ambele instituții."

Contestația la executare formulată de Serviciul de Probațiune Prahova împotriva Deciziei nr. 198/A din data de 04 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe condamnatul A. este fondată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. "contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei".

Din cuprinsul motivelor invocate de Serviciul de Probațiune Prahova, rezultă că acesta a formulat prezenta contestație întemeiată pe dispozițiile ar. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., dorind a se stabili dacă zilele de muncă în folosul comunității precizate în conținutul obligației pot fi executate într-una din cele două instituții stabilite sau dacă numărul total de zile de muncă în folosul comunității trebuie efectuate în ambele instituții.

Verificând aspectele invocate, Înalta Curte constată că în considerentele și dispozitivul deciziei contestate, cu ocazia stabilirii obligației prevăzute de art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a indicat ca pe parcursul termenului de încercare condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la S.C. C. S.R.L. și Administrația parcului memorial D., ceea ce a generat prezenta nelămurire ce formează obiectul cauzei de față.

În această ordine de idei, în considerarea argumentelor de fapt și de drept anterior expuse, Înalta Curte constată că pentru înlăturarea oricărui caracter echivoc și a oricărei nelămuriri, conjuncția și trebuie înlocuită cu sau, astfel încât devine foarte clar textul în raport cu care Serviciul de Probațiune Prahova urmează să pună în executare obligația instituită potrivit dispozițiilor art. 93 alin. (3) din C. pen. față de condamnatul A. prin care acesta este obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

Prin urmare, Înalta Curte urmează a admite contestația la executare formulată de Serviciul de Probațiune Prahova împotriva Deciziei penale nr. 198/A din data de 04 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe condamnatul A. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația la executare formulată de Serviciul de Probațiune Prahova împotriva Deciziei penale nr. 198/A din data de 04 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe condamnatul A.

Stabilește ca în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de încercare, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la S.C. C. S.R.L. sau Administrația parcului memorial D..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 septembrie 2019.

Procesat de GGC - NN