ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 973 din data de 27 mai 2024 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-au dispus, printre altele, următoarele:

I. În baza art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpata B., la pedeapsa închisorii de 1 an și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism (faptă din perioada mai- noiembrie 2018).

În baza art. 213 alin. (1) teza finală C. pen. și art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și la art. 66 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară s-a interzis exercitarea dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pedeapsă care se execută numai în caz de executare în regim de detenție a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen stabilit în condițiile art. 92 C. pen. și care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul CSM Ploiești - Hipodrom Ploiești sau în cadrul Bibliotecii Județene "Nicolae Iorga", pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Un exemplar al prezentei sentințe se comunică Serviciului de Probațiune Prahova.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligațiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum și în caz de săvârșirea a unei noi infracțiuni.

II. În baza art. 213 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism (faptă din perioada mai- noiembrie 2018).

În baza art. 213 alin. (1) teza finală C. pen. și art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și la art. 66 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pedeapsă care se execută numai în caz de executare în regim de detenție a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen stabilit în condițiile art. 92 C. pen. și care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 1 sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector I, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligațiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum și în caz de săvârșirea a unei noi infracțiuni.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpata B. suma de 6215 RON, sumă dobândită prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 6215 RON, sumă dobândită prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea terminalului mobil ridicat de la inculpata B., bun folosit la săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

În baza art. 255 alin. (1) C. proc. pen.., s-a luat act de faptul că, în cursul urmăririi penale, s-a dispus restituirea către inculpata B. a unui pistol "C." 357, tip Replică, calibru 6 mm., cu un număr de șase cartușe, mai multe bile de metal și cartușe folosite pentru pistol revolver.

S-a constatat că, prin încheierea din data de 02.11.2022, instanța a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit de procurorul de caz prin ordonanța nr. 5917/P/2018, din data de 05.02.2019, asupra bunurilor ridicate de la inculpata B., în vederea confiscării speciale, precum și în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., au fost obligați inculpații la plata sumei de 7600 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (5600 de RON, pentru faza de urmărire penală, și 2000 de RON, pentru faza de judecată).

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata B., avocat D., în cuantum de 250 de RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova, rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. civ..pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B. și A. împotriva sentinței penale nr. 973 din data de 27 mai 2024 pronunțate de Judecătoria Ploiești.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., s-a dispus obligarea fiecărui inculpat la plata sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

De asemenea, s-a dispus ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu să fie avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova.

Împotriva deciziei penale nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 11 iulie 2025, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost comunicată părților, fiind respectate dispozițiile art. 439 din C. proc. pen.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29.07.2025.

În argumentarea căii de atac, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație și, pe cale de consecință, casarea deciziei penale și, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) din C. pen.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, a precizat că toate criticile formulate împotriva deciziei penale atacate se referă la interpretarea eronată a elementelor constitutive ale infractiunii pentru care a fost condamnat, analiză care se răsfrânge în mod direct asupra modului în care a fost soluționată latura penală și latura civilă a cauzei.

Astfel, recurentul a invocat lipsa elementelor material și subiectiv specifice infracțiunii de proxenetism, lipsa elementului constitutiv referitor la urmarea imediată, în ceea ce privește activitatea reținută în sarcina inculpatului, concursul formal dintre norma penală prevăzută de art. 213 C. pen. și incriminarea faptei contravenționale prevăzute de art. 2 pct. 6 și 7 din Legea 61/1991, prin raportare la elementul material reținut în sarcină sa. Prin urmare, recurentul a precizat că împotriva hotărârii atacate s-au adus critici care vizează, exclusiv, analiza răspunderii penale prin raportare la elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății, solicitarea inculpatului vizând verificarea hotărârii în drept, fără a solicita cenzurarea stării de fapt reținute.

În concret, a arătat recurentul că sumele de bani percepute de coinculpata B. pentru închirierea camerelor, în regim hotelier, cu ziua, și în legătură cu care se retine și activitatea infracțională în sarcina recurentului inculpat A. nu erau plătite de persoanele care practicau prostituția după ce acestea ar fi consumat, în incintă, acte sexuale tipice activității de prostituție, astfel încât să fie reținută ipoteza prevăzută de art. 213 C. pen., în sensul că "de pe urma practicării prostituției acestea și-ar fi plătit contravaloarea cazării", din contră, așa cum rezultă și din conținutul înregistrărilor convorbirilor telefonice, toate sumele de bani erau achitate înainte, adică încă de la momentul luării camerei în primire, situație în care activitatea sa ar putea fi plasată, cel mult, în sfera ilicitului contravențional, potrivit art. 2 pct. 6 și 7 din Legea 61/1991 (pct 6 prevede atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și îndemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte, iar pct. 7, presupune acceptarea sau tolerarea practicării faptelor prevăzute la pct. 6 în hoteluri, moteluri, campinguri, baruri, restaurante, cluburi, pensiuni, discoteci sau în anexele acestora de către patronii sau administratorii ori conducătorii localurilor respective).

Pe de altă parte, s-a apreciat că nici elementele de tipicitate specifice infracțiunii de proxenetism nu se regăsesc în cauza dedusă judecății în ceea ce îl privește, astfel cum sunt redate în art. 213 din C. pen., ci se regăsesc în sfera ilicitului contravențional.

De asemenea, recurentul a apreciat că din punct de vedere subiectiv, trebuie să existe o coeziune psihică între făptuitor și persoana care se prostituează, o coeziune asemănătoare celei necesare pentru participația sub forma complicității, ceea ce în cauza dedusă judecății nu poate fi reținut, întrucât nu cunoștea persoanele care prestau activitățile sexuale și nici nu se ocupa de cazarea acestora în camerele oferite spre închiriere în regim hotelier. Astfel, recurentul subliniază că intenția legiuitorului a fost aceea ca faptele de acceptare sau tolerare a practicării prostituției de către patronii, administratorii de hoteluri, pensiuni, etc, să fie încadrate în sfera ilicitului contravențional.

Recurentul a arătat că lipsește elementul subiectiv al laturii subiective a infracțiunii de proxenetism astfel cum a fost reținută în sarcina sa, iar premisele comiterii infracțiunii nu pot fi evidențiate de ansamblul probelor administrate.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 din C. proc. pen., acesta a atacat cu recurs în casație decizia penală nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) din C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura apărătorului ales E., fiind atașată și împuternicirea avocațială nr. x/2025, din data de 10.07.2025, dosar nr. x/2019

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că recurentul-inculpat a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii, făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel (Decizia Î.C.C.J. nr. 220/RC/2019, nr. 350/RC din 08 octombrie 2020, nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 505/RC din 09 noiembrie 2021, încheierile nr. 154/RC din 05 aprilie 2022, nr. 331/RC din 28 iunie 2022 și nr. 332/RC din 28 iunie 2022 și altele).

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege" (minuta deciziei ședinței judecătorilor secției penale din 24 mai 2023 fiind în sensul inadmisibilității verificării condițiilor referitoare la latură subiectivă a infracțiunii în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.).

În atare condiții, se observă că pe calea recursului în casație promovat, recurentul inculpat A. a invocat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., deoarece esența motivelor sale constă în negarea bazei factuale reținute cu caracter definitiv de instanța de apel, sub aspectul comiterii infracțiunii de proxenetism, aspectele invocate de recurentul inculpat cu privire la momentul încasării sumelor de bani pentru închirierea camerelor, în regim hotelier, cu ziua, respectiv, încă de la momentul luării camerei în primire, și în legătură cu care se retine și activitatea infracțională, nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 213 din C. pen., nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat, dar nici subsumat altui motiv din cele expres reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, recurentul face referire în mod formal la lipsa elementului material al infracțiunii de proxenetism, fiindcă în realitate prin motivele de recurs critică interpretarea probatoriului de către instanțele de fond și apel, solicitând o reinterpretare a probatoriului administrat și reevaluarea laturii subiective întrucât nu cunoștea persoanele care prestau activitățile sexuale și nici nu se ocupa de cazarea acestora în camerele oferite spre închiriere în regim hotelier, cu consecința schimbării situației de fapt reținute de instanța de apel, care să conducă la concluzia inexistenței faptei și implicit la modificarea situației de fapt, Înalta Curte, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, neavând această posibilitate, în vederea reconfigurării situației factuale, aspecte care au fost analizate în fond și în apel și stabilite cu caracter definitiv de instanțele de fond.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casație coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Așadar, întrucât motivele prezentate de recurent fac referire în mod formal la lipsa elementului material al infracțiunii de proxenetism, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat pur formal, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., fiindcă în realitate prin motivele de recurs se solicită o reinterpretare a probelor, care să conducă la concluzia inexistenței faptei și implicit la modificarea situației de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanțele de fond. Prin urmare, cererea nu are aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nu este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 711 din data de 19 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2025.