ÎCCJ, Secția penală

Deliberând, asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 147 din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 244 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune faptă din decembrie 2014 - iulie 2015 persoană vătămată B. la 2 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, și dreptul de a exercita profesia de avocat, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) și art. 68 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, și dreptul de a exercita profesia de avocat.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. inculpatul este obligat ca pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului obligația ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului sect. 1 București sau Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse, precum și cele ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 19, art. 25 și art. 397 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1358 și art. 1386 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată constituită parte civilă B. și a fost obligat inculpatul la plata către moștenitoarea acestuia C. a sumei de 34000 RON actualizată cu rata inflației.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare către stat și la 1000 RON cu același titlu către partea civilă C..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., avocat în cadrul Baroului București pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., constând în aceea că începând din luna decembrie 2014 și până în luna iulie 2015, a prezentat ca mincinoasă o faptă adevărată în sensul că nu i-a comunicat părții civile B. faptul că suma de bani ce i se cuvenea a fost plătită și de a o menține în eroare cu privire la acest aspect, precum și faptul că a dispus de suma de bani în mod injust, obținând astfel un folos material injust și pricinuind o pagubă părții civile, prin lipsa de folosință a sumei respective.

S-a arătat că situația de fapt anterior expusă rezultă din următoarele mijloace de probă: Plângere formulată de B. și acte anexe, Ordonanță de începere a urmăririi penale, Adresă și ordonanța nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Declarație martor D., Adresa nr. x/2015 al BEJ D., Copie dosar de executare silită nr. x/2014 al BEJ D., Declarație de martor - C., Declarație de parte civilă - B., Ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale nr. x/P/2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Proces-verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect și declarație de suspect - A., Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, Proces-verbal și declarații inculpat A., Încheierile instanței din datele de 19.09.2014, din 31.10.2014, din 11.12.2014, din data de 15.01.2015, din 16.01.2015, din data de 12.02.2015 - Judecătoria Ploiești, Note scrise întocmite de inculpat, Ordine de plată, Încheierea nr. 6 din Dosarul nr. x/2017 a Curții de Apel Ploiești, Adresa nr. x/15.06.2017 a E. și actele atașate și CD.

Prin încheierea din 18.10.2018 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Încheierea din 29.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în aceeași fază procesuală, au fost respinse cererile și excepțiile formulate de inculpat și s-a dispus începerea judecății.

La termenul din 06.02.2018 s-a dat citire actului de sesizare, inculpatul a declarat că nu dorește să se judece în procedura simplificată prev. de art. 374 alin. (4) și 375 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care a fost începută cercetarea judecătorească în primă instanță.

Din probele administrate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt, cu implicare în speța de față:

Prin Sentința nr. 233 din data de 23.03.2011, pronunțată în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Prahova, Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor au fost obligate să restituie părții civile B. suma de 197.769 RON în două tranșe de 40% și respectiv 60%.

Prima transă în cuantum de 79.107,60 RON a fost achitată în anul 2011 (declarație B.).

Pentru obținerea celei de a doua tranșe, partea civilă B. s-a adresat inițial Societății Civile Profesionale a Executorilor Judecătorești " F.".

Deoarece executarea silită stagna, partea civilă a luat legătura, cu avocat A. care i-a promis că va face demersurile necesare, executarea silită urmând să fie făcută prin B.E.J. D.. De asemenea, avocatul urma să îl asiste și să îl reprezinte pe B. și în alte litigii pe care acesta le avea (partea civilă B. era debitor într-o executare silită). Cei doi s-au deplasat la Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești "F.", de unde au ridicat titlul executoriu pentru ca avocat A. să facă demersurile necesare pentru executarea silită.

A. a formulat o cerere de executare silită în numele lui B., pe care a semnat-o și a ștampilat-o, la care a atașat Sentința nr. 233 din 23.03.2011 a Tribunalului Prahova și o împuternicire avocațială semnată doar de avocat. Cererea a fost înregistrată la B.E.J. D. cu nr. x/25.06.2014, executorul judecătoresc demarând procedura de executare silit,.

Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 02.07.2014, de Judecătoria Sectorului 2,.

În cursul lunii iulie 2015, partea civilă B. a primit la domiciliu Sentința nr. 4803/2015 a Judecătoriei Ploiești și din lecturarea acesteia a aflat că suma datorată de A.N.R.P. fusese plătită din luna decembrie 2014.

În aceste condiții a luat legătura cu avocatul în persoana inculpatului, care s-a deplasat la domiciliul său, a spus că a făcut o greșeală și că îi va restituit banii.

Această situație este confirmată și de soția părții civile, martora C. care a declarat că nu știe foarte multe despre executarea silită doar că în lunile iulie 2015 soțul ei i-a spus că banii au fost virați din luna decembrie 2014 și el nu i-a primit.

După ce a formulat plângerea penală inculpatul A. i-a plătit în lunile iulie, august, septembrie 2015 și februarie 2016 o parte din suma de bani ce i se cuvenea părții vătămate (50.000 RON - 28.07.2015, 40.000 RON - 25.08.2015, 10.000 RON - 18.09.2015 și 29.552,83 RON în 16.02.2016), restul sumei nefiind achitată deoarece inculpatul o consideră onorariu pentru serviciile sale juridice, față de B..

Relativ la această situație de fapt inculpatul a fost trimis în judecată deoarece:

Primul aspect este confirmat de C. prin declarația mai sus amintită și cea de la d.c.j. declarația persoanei vătămate, declarațiile executorului D., declarațiile inculpatului, G..

În acest sens s-a constatat că singura persoană neimplicată subiectiv, executorul judecătoresc a precizat că "suma a fost virată în contul meu, eu am virat-o imediat în contul indicat de avocat", "am oprit cheltuielile de executare, iar restul sumei a fost eliberară în urma unei cereri formulate de avocat A., într-un cont indicat în cerere... prin încheierea din 22.12.2014 am încetat executarea silită".

Intenția infracțională a inculpatului, este caracterizată de următoarele aspecte:

Încheierea de mai sus invocată de executorul judecătoresc a fost ridicată personal de inculpat iar acesta în data de 22.12.2014 a formulat și cererea prin care a indicat contul mamei sale, care era atașat la un card al cărui singur utilizator era doar inculpatul așa cum chiar el recunoaște.

Nu rezultă din nici o altă probă administrată în cauză susținerea inculpatului că persoana vătămată a cunoscut în ce cont se vor vira banii și pe numele cui este deschis acel cont.

Apărarea inculpatului că persoana vătămată putea oricând să sune executorul judecătoresc (la care avea acces), pentru al întreba dacă suma de bani a fost virată, s-a apreciat că este nerelevantă din moment ce executarea silită se încheiase iar el era cel care se afla în posesia banilor.

O altă situație ce denotă intenția infracțională este că după ce a intrat în posesia sumei de bani, inculpatul nu a adus la cunoștința persoanei vătămate împrejurarea, deși cei doi, au luat legătura personal, aspect ce rezultă din încheierile din 15.01.2015, 26.03.2015 pronunțate de Judecătoria Ploiești în dosarul x/2013 de unde rezultă că ambii au fost prezenți la acele termene de judecată.

De asemenea, o altă susținere a inculpatului formulată cu ocazia cercetării judecătorești conform căreia situația financiară a persoanei vătămate nu ar fi fost una prea bună, este puțin plauzibilă, din moment ce acesta, cu aproximativ trei ani în urmă, încasase o sumă semnificativă ce a reprezentat prima tranșă din cea datorată de ANRP așa cum s-a precizat mai sus.

S-a apreciat că trimiterea procurorului la disp. art. 93 din Statutul profesiei de avocat este corectă prin raportare la situația faptică mai sus descrisă.

Pe de altă parte, chiar și în situația în care inculpatul a încercat să eludeze aceste dispoziții deoarece avea contul cabinetului poprit, se constată că nu a acționat în interesul clientului său, ascunzându-i adevărul cu privire la suma de bani încasată în numele acestuia.

Faptul că inculpatul a dispus de suma de bani în mod injust, rezultă din datele emise de banca la care era înregistrat contul unde au fost virați banii.

Analizând extrasul de cont pentru perioada 23.12.2014 - 15.07.2015, s-a constatat că la data de 23.12.2014 a fost virată suma de 164.452,83 RON soldul final la 31.12.2014 fiind de 745.746,72 RON, iar la data de 15.07.2015 soldul final era de 24,30 RON. Marea majoritate a tranzacțiilor au fost plăți făcute în diverse magazine, precum și retrageri de numerar. Din aceste date se constată că au fost efectuate achiziții de uz personal, nefiind un cont utilizat doar în scop profesional de inculpat.

Rezultă astfel, fără putință de tăgadă, că inculpatul a folosit fără drept suma de bani care în realitate revenea persoanei vătămate.

Pe de altă parte, faptul că din întreaga sumă, a reținut 34.000 RON apreciată ca fiind onorariul său de avocat deși nu a existat o convenție bilaterală (toate contractele fiind exclusiv unilaterale), inculpatul și-a înfăptuit propria sa justiție privată.

S-a apreciat că, toată această situație de fapt, relevată prin aspectele de mai sus, conduce la concluzia că omisiunea direct intenționată a inculpatului de a aduce la cunoștința persoanei vătămate, faptul că a intrat în posesia sumei de bani o perioadă de aproximativ 7 luni, deși exista cel puțin o relație contractuală, avocat-client, folosindu-se de această sumă fără drept, caracterizează acțiunea comisivă, de prezentare a unei fapte mincinoase ca adevărate, în scopul de a obține pentru sine un folos patrimonial.

La individualizarea sancțiunilor penale, prima instanță a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., astfel:

S-a apreciat că, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, caracterizate de calitatea de avocat a inculpatului care s-a folosit de cunoștințele sale juridice și cele reduse în acest domeniu ale victimei pentru inducerea și menținerea în eroare a celui din urmă dar și de al stopa a utiliza o sumă importantă pentru o perioadă de aproximativ șase luni, impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

Circumstanțele personale ale inculpatului reprezentate de lipsa antecedentelor penale, faptul ca este o persoana bine integrată în societate, având și o familie organizată cu copii minori și o conduită care nu a necesitat alte sancțiuni, conduc la stabilirea unui cuantum redus al pedepsei principale dar și la suspendarea executării acesteia, pe durata unui termen de încercare stabilit conf. art. 92 C. pen.

Reținând aceleași circumstanțe reale ale comiterii infracțiunii, s-a apreciat că impune atât interzicerea ca pedeapsă accesorie, a exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dar și dreptul de a exercita profesia de avocat, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., dar și interzicerea ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, exercitarea acelorași drepturi, în baza art. 67 alin. (1) și art. 68 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.. Acest din urmă drept se impune cu prisosință a fi interzis deoarece numai beneficiind de această calitate inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății dar și pentru a-l împiedica sa mai comită acte antisociale beneficiind de această calitate în perioada proximă.

Referitor la acțiunea civilă s-a constatat că prin declarația dată de B. acesta a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 34000 RON rămasă nerestituită de către inculpat. Această cerere de constituire de parte civilă a fost însușită și continuată de soția sa supraviețuitoare C., prin precizarea formulată în procedura de cameră preliminară.

Așa cum s-a reținut în situația de fapt, după ce a formulat plângerea penală inculpatul A. i-a plătit persoanei vătămate în lunile iulie, august, septembrie 2015 și februarie 2016 o parte din suma de bani ce i se cuvenea părții vătămate (50.000 RON - 28.07.2015, 40.000 RON - 25.08.2015, 10.000 RON - 18.09.2015 și 29.552,83 RON în 16.02.2016), restul sumei nefiind achitată deoarece inculpatul o consideră onorariu pentru serviciile sale juridice, față de B..

Suma de 34000 RON rămasă nerestituită de către inculpat a fost justificată de acesta ca reprezentând cuantumul onorariilor pentru serviciile pe care i le-a adus persoanei vătămate în diverse afaceri judiciare.

Fără a se nega dreptul unui avocat de a fi remunerat pentru serviciile acordate unui client, s-a constatat din copiile presupuselor contracte încheiate cu persoana vătămată că aceste înscrisuri nu sunt semnate decât de inculpat, fiind practic încheiate în mod unilateral de către acesta fără a exista un consens cu cealaltă parte (în speță B.) în privința cuantumului onorariului.

Având în vedere că această sumă de 34000 RON a fost reținută în mod nelegal, fără a avea un drept sau un titlu valabil încheiat de către inculpat, Curtea, în baza art. 19 și urm. C. proc. pen. corob. cu art. 1349 C. civ., art. 1357, art. 1358 și art. 1386 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată constituită parte civilă B. și obligat inculpatul la plata către moștenitoarea acestuia C. a sumei de 34000 RON actualizată cu rata inflației, astfel cum aceasta din urmă a cerut în momentul continuării acțiunii civile în cameră preliminară.

Împotriva Sentinței penale nr. 147 din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat apel inculpatul A., solicitând, în principal, achitarea în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia și aplicării dispozițiilor art. 83 din C. pen., respectiv amânarea aplicării pedepsei.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, prin prisma criticilor de apel formulate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoare:

I. În mod judicios, instanța de fond a constatat că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția inculpatului A. și a dat faptei reținute în sarcina acestuia încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

Solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există, nu poate fi primită, deoarece achitarea în baza acestui text de lege se dispune atunci când fapta nu există în materialitatea sa.

Or, din probele administrate în cauză, menționate pe larg în considerentele sentinței rezultă cu certitudine că inculpatul, în calitate avocat al părții civile B., începând din luna decembrie 2014 și până în luna iulie 2015, i-a prezentat acesteia o faptă adevărată, în sensul că i-a comunicat faptul că suma de bani ce i se cuvenea părții civile în baza Sentinței nr. 233 din data de 23.03.2011 pronunțată în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Prahova, respectiv tranșa de 60%, din suma datorată de A.N.R.P., nu a fost plătită, menținând-o în eroare cu privire la acest aspect, și a dispus de această sumă de bani, obținând astfel un folos material injust și pricinuind o pagubă părții civile, prin lipsa de folosință a sumei respective.

Ulterior formulării plângerii penale de către partea civilă B., inculpatul A. i-a restituit o parte din suma de bani, restul sumei, de 34000 RON, nefiind restituită deoarece inculpatul a considerat că reprezintă cuantumul onorariilor pentru serviciile pe care i le-a acordat parții civile.

Astfel, probatoriul administrat în cauză evidențiază realizarea elementelor specifice conținutului constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., fiind neîntemeiate criticile inculpatului în sensul de a se dispune achitarea acestuia.

II. Analizând hotărârea atacată sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului A., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază întemeiate criticile formulate de apelantul inculpat, în sensul reindividualizării pedepsei.

Se reține că, potrivit art. 74 alin. (1) C. pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În conformitate cu art. 3 din Legea nr. 254/2013 scopul executării pedepselor și al măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.

În prezenta cauză, la individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită, gradul de pericol social concret al faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.

Raportat la aceste criterii se apreciază că stabilirea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., este o măsură de constrângere suficientă, dar și un mijloc de reeducare eficient, fiind aptă și necesară creării premiselor conștientizării de către inculpat a faptei sale și asumării consecințelor produse prin săvârșirea acesteia, precum și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, având în vedere în principal circumstanțele favorabile inculpatului și consecințele condamnării asupra situației sale profesionale, se apreciază că scopul pedepsei va putea fi atins doar cu impunerea unor măsuri de supraveghere, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei.

În acest sens, se reține că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este de 3 ani, pedeapsa stabilită este sub 2 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior și a fost de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.

Totodată, se apreciază că, în raport de persoana inculpatului (avocat, persoană integrată social, cu familie, vârstă tânără), precum și de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, ci doar supravegherea conduitei acestuia pe o perioadă determinată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 147 din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va desființa, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 244 alin. (1) C. pen., va stabili în privința inculpatului A., pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 83 C. pen. va dispune amânarea aplicării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. (1) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 83 alin. (4) C. pen., va atrage atenția inculpatului cu privire la consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor ce îi revin sau în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 147 din 28 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 244 alin. (1) C. pen., stabilește în privința inculpatului A., pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 83 C. pen. dispune amânarea aplicării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. (1) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 83 alin. (4) C. pen., atrage atenția inculpatului cu privire la consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor ce îi revin sau în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2020.

GGC - GV