ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3023/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3023/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 259/D din data de 15 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău,

a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice și s-a dispus

condamnarea inculpaților:

- T.V., pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76

alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile

și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la

data de 27 decembrie 2010 la zi.

- T.C., pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de

art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) - art. 176 alin.

(1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 75 lit. a) C.

pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercițiului drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a interzis inculpatului

exercițiul drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile

și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la

data de 27 decembrie 2010 la zi.

Prin aceeași sentință

penală s-a dispus condamnarea inculpatului T.R.V.

În baza art. 14

și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată O.M. nu s-a

constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 14

și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 313 alin. (1) din

Legea nr. 95/2006 modificată, au fost obligați inculpații, în solidar, la plata

sumei de 3.908,79 RON către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Bacău.

În baza art. 14

și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. și 1003 C. civ. și art. 313

alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată, au fost obligă inculpații, în solidar,

la plata sumei de 630,3 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanță Bacău.

În baza art. 118

lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul T.C. a cuțitului folosit

la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 7

din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații:

T.R.V., T.V. și T.C. în vederea obținerii și stocării în Sistemul Național de Date

Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 189

C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul

Bacău, a sumei de 900 RON, reprezentând onorarii apărători oficiu, respectiv 300

RON pentru avocat B.M., 300 RON pentru avocat N.S. și 300 RON pentru avocat G.P.C.

În baza art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de câte

1.500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de

pe lângă Tribunalul Bacău nr. 665/P/2010 din data de 07 aprilie 2011 s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest a inculpaților: T.R.V., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 alin.

(1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C.

pen., T.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută

de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea

art. 75 lit. a) C. pen. și T.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175

alin. (1) lit. i) - 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

În fapt, prin

actul de sesizare s-a reținut că în noaptea de 26/27 decembrie 2010 în timp ce se

aflau la barul din centrul comunei P., județul Bacău, în prezența mai multor persoane

toți trei au atacat-o pe persoana vătămată O.M. cu intenția de a o ucide, împrejurare

în care inculpatul T.C. a înjunghiat-o cu un cuțit în zona toracică și i-a produs

leziuni corporale cu potențial tanatogenerator.

La primul termen

de judecată din data de 02 iunie 2011, inculpații T.R.C. și T.V. au solicitat aplicarea

procedurii accelerate de judecare a cauzei prevăzută de art. 320

1

C.

proc. pen., cereri ce au fost respinse motivat de către instanță prin încheierea

de ședință din aceeași dată.

După citirea actului

de sesizare, în cursul cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile

art. 323 C. proc. pen. și art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpații nu au dorit

să dea declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Potrivit art.

326 C. proc. pen., a fost audiată partea vătămată O.M., care a declarat că nu se

constituie parte civilă în procesul penal.

Instanța a procedat

la audierea martorilor: O.A.I., O.F., D.G., Ț.M., R.I., O.M.A., L.I., M.C. și T.Ș.,

declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Analizând întregul

material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de

26/27 decembrie 2010, în jurul orei 01.11, în timp ce se aflau în barul situat în

fostul bufet al cooperației din comuna P., județul Bacău, partea vătămată O.M. a

avut o discuție contradictorie cu inculpatul T.R.V.

Inculpatul a negat

provocarea acestei discuții, însă martorii prezenți au remarcat replicile persoanei

vătămate de genul „Măi, omul, ce ți-am făcut!” și gesturile cu mâna făcute de aceasta,

însă între cei doi nu a avut loc o agresiune.

Atât inculpatul,

cât și persoana vătămată, erau sub influența băuturilor alcoolice, iar urmare a

acestei discuții, inculpatul T.R.V. l-a sunat pe fratele său T.C., aflat și el în

localitate, la locuința părintească, ocazie cu care i-a solicitat să vină la bar

să-l sprijine în conflictul cu persoana vătămată.

La scurt timp,

în bar și-a făcut apariția și inculpatul T.C., iar cei doi inculpați au avut din

nou o discuție cu persoana vătămată. Inculpații au încercat chiar să o agreseze,

dar au intervenit mai multe persoane, care au aplanat incidentul.

Ulterior, în bar

și-a făcut apariția și tatăl celor doi inculpați, T.V., care a venit înarmat cu

două cuțite și o bâtă de cioban.

Încă de la intrare,

acest din urmă inculpat a spus că în acea seară îl va tăia pe O.M., după care s-a

apropiat de fiii săi și le-a spus ceva de genul „A adus tata ce trebuie”.

Pentru a nu se

ajunge la bătaie, barmanul de serviciu i-a luat bâta din mâini inculpatului T.V.,

dar nu a știut că acesta avea asupra sa și două cuțite, iar martorul D.D. i-a luat

din buzunare unul dintre cuțite (cel mai mare) și l-a îndepărtat.

La îndemnul persoanelor

care îl însoțeau, persoana vătămată s-a retras din bar cu scopul de a pleca acasă

și pentru a evita un eventual conflict fizic cu cei trei inculpați.

Imediat după ieșire,

în timp ce persoana vătămată se deplasa către autoturismul său, parcat în șosea,

aceasta a fost atacată de către cei trei inculpați care au ieșit după ea.

Primul care a

atacat-o pe persoana vătămată a fost inculpatul T.C., acesta fiind înarmat cu un

cuțit tip briceag (brișcă, după cum îi spun o parte din localnici) cu plăsele de

culoare albă, cuțit pe care îl primise de la tatăl său sau pe care i-l luase acestuia

din mână (aspect pentru care nu există o certitudine, întrucât toți inculpații îl

neagă, iar scena s-a petrecut doar între ei).

Inculpatul T.C.

l-a prins pe O.M. cu o mână de umăr, l-a tras către înapoi și a vrut să-l lovească

cu cuțitul. Persoana vătămată a avut o reacție firească de apărare, cu mâinile,

însă inculpatul a continuat să lovească spre aceasta cu cuțitul, reușind în cele

din urmă să o înjunghie în zona toracică, timp în care asupra persoanei vătămate

s-au năpustit și ceilalți doi inculpați.

Inculpații - toți

trei - au pus-o la pământ pe persoana vătămată și s-au urcat peste aceasta, continuând

să o lovească cu pumnii și cu picioarele.

Inculpatul T.C.

a fost dezarmat de către martorul O.A.I., care a intervenit în conflict, acesta

împingându-l în lături pe inculpat, moment în care inculpatul a scăpat cuțitul din

mână. Cuțitul a fost ridicat de jos și închis chiar de către persoana vătămată,

dar imediat i-a fost luat din mâini de către soția sa, care ulterior l-a predat

organelor de poliție.

Pentru a-l putea

trage jos de pe victimă, martorul a fost nevoit să rupă geaca de pe inculpatul T.C.,

iar apoi inculpatul T.R.V. a fost convins de alte persoane să nu se mai apropie

de persoana vătămată, acestea văzând că victima sângerează abundent.

Cei trei inculpați

s-au retras și ca urmare a strigătului public, însă inculpatul T.V. ar fi vrut să

se întoarcă la victimă, dar nu a mai fost lăsat de către ceilalți doi inculpați

- fiii săi.

Ulterior inculpatul

T.C. a încercat să se sustragă urmăririi penale, părăsind în aceeași noapte locuința

tatălui său și ascunzându-se într-o anexă, la domiciliu.

Persoana vătămată

a fost de urgență transportată la Spitalul Județean Bacău, unde a fost suspusă unei

intervenții chirurgicale de necesitate, intervenție care a fost de natură să-i salveze

viața.

Potrivit examinării

medico-legale de către specialiștii S.M.L. Bacău, reiese că victima O.M. prezintă:

„Plagă înjunghiată hemitorace drept cu hemotorax masiv. Șoc hemoragic.

Leziunea a putut

fi produsă prin lovirea victimei la nivelul hemitoracelui drept cu un obiect înțepător

tăios (posibil cuțit) și care necesită 30-35 zile îngrijiri medicale.

Având în vedere

regiunea interesată, profunzimea ei, considerăm că aceasta a fost de natură să-i

pună în primejdie viața victimei. Leziunile pot data din 26/27 decembrie 2010.”

Instanța de fond

a motivat că situația de fapt reținută se probează cu: procesul-verbal de sesizare,

procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, dovezi de

predare-primire a cuțitului cu care a fost înjunghiată persoana vătămată și a aparatelor

telefonice ale inculpaților T.C. și T.R.V., analiza listing-ului telefonic, proces-verbal

de recoltare probe biologice inculpat T.C., dispoziția de examinare a persoanei

vătămate, certificatul medico-legal, concluziile provizorii și scrisoarea medicală,

declarațiile părții vătămate O.M., adresele cu relații ale celor doi furnizori de

servicii medicale, foaia de observație clinică generală a persoanei vătămate, declarațiile

martorilor: Z.I., O.A.J., O.M.A., L.I., O.F., C.M., C.S., D.D., C.N., L.V., L.V.E.,

toate coroborate cu declarațiile inculpaților: T.C., T.V. și T.R.V.

Instanța de fond

a apreciat că în drept, faptele inculpaților: T.C., T.V. și T.R.V., comisă în forma

de vinovăție a intenției directe, întrunesc elementele constitutive ale tentativei

la infracțiunea de omor deosebit de grav și, respectiv, tentativă la infracțiunea

de omor calificat, fapte prevăzute și pedepsite de art. 20 C. pen., raportat la

art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) - 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. (față de inculpatul T.C.),

art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. (față de inculpatul T.R.V.) și

respectiv art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (față de inculpatul T.V.).

În consecință

în raport de aceste considerente, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului T.R.V.

La individualizarea

pedepselor prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: gradul ridicat de pericol social al faptei,

împrejurările concrete in care a fost comisa fapta, urmările produse sau care s-ar

fi putut produce, contribuția fiecărui inculpat la producerea rezultatului socialmente

periculos, precum și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat.

Privitor la inculpatul

T.V., instanța de fond a reținut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale

și a avut o atitudine constantă, afirmând de la început că a înjunghiat-o pe partea

vătămată, contrar probelor administrate în cauză, în scopul de a-l scăpa pe inculpatul

T.C. de răspunderea penală, este în vârstă și pe parcursul procesului a dat dovadă

de regret în comiterea faptei. Toate aceste împrejurări, dar și contribuția la comiterea

faptei au fost reținute ca circumstanțe atenuante conform art. 74 - 76 C. pen. și

instanța a aplicat inculpatului o pedeapsa sub minimul special.

Instanța de fond

a arătat că aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în

baza art. 71 și art. 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor

Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția

României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții

de către România prin Legea nr. 30/1994.

În aplicarea jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului enunțată anterior, instanța de fond statuat

că nu va aplica ope legis pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I,

ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura

și gravitatea infracțiunii săvârșite sau de comportamentul inculpatului.

Astfel, circumstanțele

personale ale inculpatului, care a comis o tentativă la infracțiunea de omor calificat,

natura infracțiunii săvârșite deduse judecății, urmările imediate, durata pedepsei

principale, au determinat instanța a aprecia că aplicare acestei pedepse accesorii

se impune, și în consecință, în baza art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, va interzice inculpatului

exercițiului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În susținerea

aprecierii justei aplicări a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota,

s-a subliniat faptul că într-o societate democratică este inacceptabil ca o persoană

condamnată pentru o infracțiune contra vieții persoanei, izolată pentru o perioadă

în penitenciar să aibă posibilitatea de a participa la viața socială și politică

a semenilor săi liberi și care nu au comis infracțiuni de acest gen.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul T.C., instanța de fond a motivat că se constată că acesta

este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist postexecutoriu, fiind anterior

condamnat prin sentința penală nr. 62/D/2003 a Tribunalului Bacău la pedeapsa de

4 ani închisoare, tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor calificat,

ceea ce denotă perseverența infracțională în comiterea de infracțiuni de o violență

gravă și care a avut o atitudine de nerecunoaștere a faptei, contrar probelor evidente,

care au dovedit, dincolo de orice dubiu, că lovitura de cuțit a fost aplicată de

acest inculpat. Având în vedere toate aceste împrejurări, dar în special contribuția

determinantă la comiterea faptei și la producerea rezultatului socialmente periculos,

instanța de fond a apreciat că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante

în favoarea acestui inculpat, urmând a fi aplicată o pedeapsă în limitele prevăzute

de lege.

În raport de circumstanțele

personale ale inculpatului T.C., care a comis o tentativă la infracțiunea de omor

deosebit de grav după ce anterior mai fusese condamnat pentru o infracțiune gravă

împotriva persoanei, respectiv tentativă la infracțiunea de omor calificat, natura

infracțiunii săvârșite deduse judecății, urmările imediate, durata pedepsei principale,

prima instanță a apreciat faptul că aplicare acestei pedepse accesorii se impune,

și în consecință, în baza art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În susținerea

aprecierii justei aplicări a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota

s-a subliniat faptul că într-o societate democratică este inacceptabil ca o persoană

condamnată pentru două infracțiune contra vieții persoanei, izolată pentru o perioadă

în penitenciar să aibă posibilitatea de a participa la viața socială și politică

a semenilor săi liberi.

În baza art. 350

C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpaților, apreciindu-se că

temeiurile care au stat la baza luării, prelungirii și a menținerii măsurii arestului

preventiv subzistă și impun în continuare privarea de libertate.

Sub aspectul laturii

civile, în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că partea

vătămată O.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Spitalul Județean

de Urgență Bacău s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.908,79

RON, reprezentând cheltuieli de spitalizarea părții vătămate O.M., dovedite conform

decontului de la dosar urmărire penală.

Serviciul de Ambulanță

Bacău s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 630,3 RON, reprezentând

cheltuieli efectuate cu transportul victimei la unitatea spitalicească dovedite,

conform decontului de la dosar instanță.

Instanța a constatat

că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: există faptă

ilicită (infracțiunea), există prejudiciu cert și nereparat, există raport de cauzalitate

între faptă și prejudiciu și există vinovăția inculpatului sub forma intenției și

în consecință în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C.

civ. și art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată, au fost obligați inculpații,

în solidar, la plata sumei de 3.908,79 RON către partea civilă Spitalul Județean

de Urgență Bacău și la plata sumei de 630,3 RON, către partea civilă Serviciul de

Ambulanță Bacău.

Împotriva acestei

hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bacău, precum și cei trei inculpați.

Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bacău a criticat hotărârea apelată, susținând că aceasta este nelegală

și netemeinică pentru următoarele motive:

apelată s-a dispus față de inculpatul T.V. interzicerea exercițiului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata și în condițiile

art. 71 alin. (2) C. pen. și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii acelorași

drepturi pe o durată de 2 ani.

Având în vedere

circumstanțele personale ale inculpatului T.V. (acesta având o vârstă înaintată

și neposedând antecedente penale), natura infracțiunii săvârșite (tentativă la infracțiunea

de omor calificat), urmările imediate (punerea în primejdie a vieții victimei),

s-a considerat că interzicerea dreptului de a alege nu are legătură cu activitatea

infracțională a inculpatului și, în consecință, în baza art. 71 C. pen. și art.

3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța

trebuia să interzică doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și

lit. b) C. pen.

sarcina inculpaților T.R.V. și T.V., atât circumstanțe agravante, cât și circumstanțe

atenuante, instanța de judecată trebuia să rețină și dispozițiile art. 80 C.

pen., care reglementează concursul între cauzele de agravare și de atenuare.

C. civ. (modificat și renumerotat) a intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011,

în mod greșit au fost obligați inculpații în solidar la plata despăgubirilor civile

în temeiul art. 998 C. civ., răspunderea acestora trebuia să se dispună în temeiul

art. 1357 C. civ.

Apelanții-inculpați

T.V., T.R.V. și T.C. nu au motivat apelurile în scris, iar în susținerile orale

făcute prin apărători au criticat hotărârea apelată pentru motivele reținute în

încheierea de amânare a deliberării și a pronunțării.

Prin decizia penală

nr. 42 din 23 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bacău, a desființat în parte sentința penală apelată, a reținut cauza spre rejudecare

și, în consecință:

I. A reținut cu

privire la inculpatul T.V. dispozițiile art. 80 C. pen. și a majorat cuantumul pedepsei

principale aplicate acestui inculpat de la 4 ani și 6 luni închisoare, la 6 ani

închisoare.

A înlăturat, cu

privire la acest inculpat, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie,

interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.

A majorat cuantumul

pedepsei principale aplicate inculpatului T.R.V. de la 4 ani închisoare, la 7 ani

și 6 luni închisoare și pe cale de consecință:

A majorat și cuantumul

pedepsei principale rezultante aplicate acestui inculpat, prin aplicarea dispozițiilor

art. 61 C. pen., de la 4 ani închisoare, la 7 ani și 6 luni închisoare.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate. În baza art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., a dedus, în continuare, din pedepsele principale aplicate inculpaților T.V.

și T.C. și perioadele executate prin arest preventiv, începând cu data pronunțării

sentinței penale apelate, respectiv, de la data de 15 noiembrie 2011, la zi.

În baza art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen., a menținut arestarea

preventivă a inculpaților T.V. și T.C.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina

statului.

II. În baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate

de apelanții-inculpați: T.V., T.R.V. și T.C. împotriva sentinței penale nr. 259/D

din data de 15 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, în opinie unanimă, faptul

că instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate,

a dat faptelor săvârșite de cei trei inculpați o corectă încadrare juridică, dar

a greșit cu privire la reținerea circumstanțelor atenuate, prevăzute de art. 74

alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C.

pen., pentru inculpatul T.R.V., la cuantumurilor pedepselor principale aplicate

inculpaților T.V. și T.R.V., cu privire la acest din urmă inculpat, și la cuantumul

pedepsei rezultante în urma aplicării dispozițiilor art. 61 C. pen. și la greșita

interzice a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., atât

ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie, inculpatului T.V.

Instanța de control

judiciar și-a însușit motivarea făcută de instanța de fond, făcând următoarele completări:

Referitor la solicitarea

inculpaților de a se dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute

în sarcina fiecăruia, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută

de art. 20, raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. pentru inculpatul T.C., respectiv

în art. 180 alin. (2) C. pen., pentru inculpații T.R.V. și T.V., instanța de control

judiciar a reținut, că din raportul de expertiză medico-legală aflat la dosarul

cauzei, rezultă că partea vătămată a suferit o: „Plagă înjunghiată hemitorace drept

cu hemotorax masiv. Șoc hemoragic.

Leziunea a putut

fi produsă prin lovirea victimei la nivelul hemitoracelui drept cu un obiect înțepător

tăios (posibil cuțit) și care necesită 30-35 zile îngrijiri medicale.

Având în vedere

regiunea interesată, profunzimea ei, aceasta a fost de natură să-i pună în primejdie

viața victimei.”

Se mai arată că,

prin latura sa obiectivă, omorul se deosebește, printre altele, de infracțiunea

de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., vătămare corporală,

prevăzută de art. 181 C. pen., sau lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180

C. pen.

Dacă în cazul

omorului făptuitorul acționează cu intenție, directă sau indirectă, de a ucide,

în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, sau vătămare corporală, făptuitorul

nu acționează cu intenția de a omorî, ci cu aceea de vătămare corporală.

Așa fiind, pentru

încadrarea juridică corectă a unei fapte ca infracțiune de omor sau vătămare corporală

gravă, de cea mai mare însemnătate este determinarea poziției psihice cu care a

acționat inculpatul.

Astfel, dacă inculpatul

a acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide, fapta constituie infracțiunea

de omor.

Poziția psihică

a inculpatului trebuie stabilită în fiecare caz în raport cu împrejurările concrete

și îndeosebi, în raport cu instrumentul vulnerant folosit de inculpat, instrument

apt sau nu de a produce moartea, regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu),

numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat și victimă anterioare

săvârșirii infracțiunii și de atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii

(a încercat să-i dea prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o

ca urmare a violențelor exercitate).

Instanța de control

a mai reținut faptul că, din actele medico-legale depuse la dosarul cauzei, reiese

o legătură directă de cauzalitate între leziunile traumatice și punerea în primejdie

a vieții victimei.

În raport de obiectul

vulnerant folosit, cuțit, cu care a lovit victima, regiunea corpului lovită, respectiv

hemitorace drept, regiune vitală a organismului, aplicarea unei lovituri cu acel

cuțit și cu o mare intensitate (plagă înjunghiată hemotorax masiv și șoc hemoragie)

și atitudinea inculpaților, care după lovirea părții vătămate cu cuțit și în timp

ce aceasta era căzută la pământ și sângera abundent, au continuat să o lovească

cu pumnii și picioarele, rezultă că fapta săvârșită de inculpați constituie infracțiunea

de tentativă de omor calificat, după caz tentativă la omor deosebit de grav, pentru

inculpatul T.C., iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de

art. 182 C. pen., vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., sau

lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 C. pen., așa cum au solicitat apelanții-inculpați

prin apărători.

Relativ la cererea

apelanților vizând reținerea în favoarea lor a circumstanței legale atenuante a

provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., instanța de apel a arătat că,

pentru a se reține săvârșirea infracțiunii în stare de provocare, se impune, potrivit

art. 73 lit. b) C. pen., îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- infracțiunea

să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, adică într-o

stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare, ori de emoție

puternică;

- starea de puternică

tulburare sau emoție să fi avut drept cauză o provocare din partea părții vătămate

prin infracțiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracțiunii săvârșite

de cel provocat;

- provocarea să

fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau prin altă acțiune ilicită gravă;

- riposta infractorului

la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator,

iar nu împotriva altei persoane.

Instanța de apel

nu a constatat ca fiind îndeplinite niciuna dintre condițiile cumulative enumerate

mai sus, astfel că nu a reținut în favoarea acestora circumstanța atenuantă legală,

cea a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În raport de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de consecințele faptei comise, partea vătămată fiind salvată

doar prin intervenția urgentă și calificată a medicilor, de urmările produse și

care s-ar fi putut produce, de împrejurările concrete în care a fost comisă, partea

vătămată fiind atacată prin surprindere și pe la spate, mobilul infracțiunii săvârșite,

precum și poziția inculpaților pe parcursul procesului penal, instanța de apel a

constat că se impunea înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74

alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C.

pen., pentru inculpatul T.R.V. și pe cale de consecință majorarea cuantumurilor

pedepsei principale aplicate acestui inculpat T.R.V., precum și a inculpatului T.V.

Referitor la reținerea

în favoarea inculpaților T.R.V. și T.C. a circumstanțelor atenuante, s-a reținut

faptul că existența uneia sau a unora din împrejurările enumerate exemplifîcativ

în art. 74 C. pen., sau a altora asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să

le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală,

deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea

unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței

de judecată.

În acest sens,

instanța de control a arătat că este obligatoriu să se țină seama de pericolul social

concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea,

de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana

infractorului, astfel încât toate aceste aspecte au imprimat faptei comise de cei

doi inculpați o asemenea gravitate încât ar fi inoportun ca eventualele aspecte

favorabile acestora să fie valorificate pe calea circumstanțelor atenuante, întrucât

prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile

comise s-ar ajunge la o pedeapsă vădit disproporționată față de gravitatea faptelor,

pedepse care nu ar fi în măsură să-și atingă scopul preventiv-educativ.

De altfel, s-a

reținut faptul că, în cauză, circumstanțele atenuante ar intra în concurs cu circumstanțele

agravante prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., respectiv art. 37 lit. b) C.

pen. și art. 75 lit. a) C. pen., iar în conformitate cu dispozițiile art. 80 C.

pen., coborârea pedepsei principale sub minimul special prevăzut de lege nu mai

este obligatorie.

Cât privește comportarea

inculpaților, instanța de apel a reținut că inculpații sunt cunoscuți cu un comportament

violent, iar referitor la persoanele inculpaților, atât inculpatul T.R.V., cât și

inculpatul T.C. au mai cunoscut rigorile legii penale, tot pentru infracțiuni comise

cu violență.

În ceea ce privește

interzicerea dreptului de a alege instanța de control judiciar a constatat faptul

că atunci la aprecierea asupra măsurii interzicerii unor drepturi, inclusiv a restrângerii

exercițiului dreptului de a alege, instanța trebuia să ia în considerare: interzicerea

acestui drept să fie prevăzută de alege, natura și gravitatea infracțiunii săvârșite

și a pedepsei principale aplicate și consecințele juridice produse prin infracțiunea

săvârșită să fie proporționale cu scopul urmărit prin interzicerea exercițiului

unor drepturi.

Având în vedere

aceste aspecte și infracțiunea săvârșită de inculpatul T.V., precum și persoana

acestuia, s-a constat că în mod nelegal prima instanță i-a interzis, ca pedeapsă

complementară și ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, respectiv dreptul de a alege, fiind contrară

art. 3 din Protocolul nr. 1.

Examinând cauza

prin prisma motivelor de casare invocate și prev. de art. 385

9

pct. 17

și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile declarate

de către inculpații T.C. și T.V. sunt neîntemeiate.

Potrivit art.

385

9

pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei

săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

Referitor la critica

adusă de inculpatul T.V. privind greșita încadrare juridică dată faptei în tentativă

la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C.

pen., în loc de infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C.

pen., în același sens fiind și motivul de recurs promovat de către inculpatul T.C.,

vizând greșita încadrare juridică a faptei în tentativă de omor deosebit de grav,

prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) - 176 alin.

(1) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și art. 75 lit. a) C.pen,

în loc de infracțiune de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen.,

Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

În acest sens,

se reține faptul că elementul definitoriu de distincție între infracțiunea de omor,

în oricare dintre variantele sale dintre cele prev. de art. 174, 175 sau 176 C.

pen., și infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen. vizează

poziția subiectivă a inculpatului față de fapta săvârșită, precum și față de urmările

acesteia. Așadar, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca infracțiune

de omor sau, dimpotrivă, de vătămare corporală gravă, esențială este determinarea

elementului subiectiv din conținutul constitutiv al infracțiunii reținute.

Astfel, dacă în

cazul infracțiunii de omor inculpatul acționează cu intenția, directă sau indirectă,

de a curma viața părții vătămate, în situația vătămării corporale grave, făptuitorul

urmărește producerea doar a unei lezări a integrității fizice sau a sănătății.

Înalta Curte reține

faptul că, întrucât discuția se poartă asupra unui element subiectiv, de ordin intern

al inculpatului, care nu poate fi dovedit, cu excepția unor cazuri limitate, în

mod direct, revine instanței de judecată rolul esențial de a stabili, dincolo de

orice echivoc, poziția subiectivă a inculpatului față de fapta săvârșită și față

de urmările acesteia, situație în care aceasta va avea în vedere o serie de criterii

cristalizate în jurisprudență, respectiv instrumentul vulnerant folosit de inculpat,

apt sau nu de a produce moartea, regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu),

numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat și partea vătămată

anterioare săvârșirii infracțiunii și de atitudinea inculpatului după săvârșirea

infracțiunii (a încercat să-i dea prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în

care a adus-o ca urmare a violențelor exercitate).

În cauza dedusă

judecății, din analiza întregului probatoriu administrat, Înalta Curte constată

faptul că instrumentul folosit de către inculpatul T.C. pentru a-și desăvârși atacul

împotriva părții vătămate constă într-un briceag având lama de 8-9 cm, obiect apt

să pună în primejdie viața părții vătămate, iar inculpatul a aplicat lovitura vătămătoare

în zona hemitoracelui stâng al părții vătămate, așadar într-o zonă vitală a organismului,

deși, în împrejurările concrete ale faptei, acesta putea alege un punct al organismului

părții vătămate prin lezarea căruia să nu se primejduiască viața acesteia.

Înalta Curte reține

din declarațiile coroborate ale părții vătămate și martorilor O.F. și O.A.I., din

planșele fotografice, precum și din certificatul medico-legal aflat la dosar, că

în momentul în care partea vătămată cobora scările din fața barului, inculpatul

T.C. s-a repezit din spate spre parte vătămată, trăgându-l cu o mână de umăr către

înapoi, iar cu cealaltă încercând să-l taie cu un briceag având lama de 8-9 cm.

În acel moment, partea vătămată a încercat să se apere de loviturile inculpatului,

împingându-l cu mâinile, însă inculpatul T.C., după cca. 2-3 tentative neizbutite,

a reușit să-i aplice părții vătămate o lovitură de cuțit în hemitorace drept.

Din declarațiile

martorilor O.A.I., C.M. și O.F., coroborate cu declarațiile părții vătămate și cu

planșele fotografice depuse la dosarul cauzei, se constată faptul că, după ce a

observat că inculpatul T.C. a scos cuțitul din hemitoracele părții vătămate, pe

lama căruia a sesizat urme de sânge, martorul O.A.I. l-a împins pe inculpatul menționat,

proiectându-l de sol. În acel moment, inculpatul a scăpat cuțitul din mână, acest

cuțit fiind luat de jos de către partea vătămată, din dorința de a nu mai fi folosit

la atac de către inculpat.

Înalta Curte mai

constată faptul că, deși inculpatul a reușit să aplice părții vătămate o singură

lovitură cu briceagul menționat, totuși aceasta a fost realizată cu o intensitate

deosebită, reținându-se și faptul că inculpatul a dat dovadă de o îndârjire accentuată

în a lovi partea vătămată. Astfel, în condițiile în care nu a reuși, în primă instanță,

să lovească partea vătămată cu briceagul, inculpatul a mai încercat de cel puțin

2-3 ori să aplice lovitura vătămătoare, nereușita acestuia datorându-se numai gesturilor

de apărare ale părții vătămate. Mai mult, deși în sprijinul părții vătămate a sărit

și martorul O.A.I., acesta încercând să-l împiedice pe inculpat să înjunghie partea

vătămată, totuși, inculpatul, printr-o temeritate care denotă agresivitatea ridicată

a acestuia, a înțeles să urmărească în mod obsesiv lovirea părții vătămate cu briceagul.

În ceea ce privește

raporturile dintre inculpat și partea vătămată anterioare săvârșirii infracțiunii,

Înalta Curte, din întreg probatoriul administrat în cauză, reține faptul că, fiind

înștiințat de către inculpatul T.R.V. că acesta a avut un conflict verbal cu partea

vătămată, prima reacție a inculpatului T.C. a fost aceea de a merge în localul din

centrul satului, iar în momentul când s-a întâlnit pentru prima dată cu parte vătămată,

a amenințat-o pe aceasta că o va tăia.

Din declarația

părții vătămate, coroborată cu cele ale martorilor O.A.I., Z.I., C.M., precum și

O.M.A., Înalta Curte reține faptul că între partea vătămată și inculpatul T.R.V.

a avut loc o discuție în contradictoriu, cu invective adresate reciproc, în cadrul

căreia inculpatul a atenționat că îl va chema pe fratele acestuia și îl va tăia

pe O.M.

Susținerile părții

vătămate coroborate cu depoziția martorului C.M., cu declarațiile inculpatului T.C.,

precum și cu listing-ului telefonic al inculpatului T.V. formează convingerea

Înaltei Curți că, imediat după discuția mai aprinsă avută cu partea vătămată, inculpatul

T.R.V. l-a sunat pe telefonul mobil pe fratele său, respectiv inculpatul T.C., solicitându-i

să vină în localul unde se găsea primul, cu argumentul că acesta a fost agresat

de către partea vătămată. Inculpatul T.C. a purtat discuția precizată pe speaker-ul

telefonului său mobil, astfel încât acest dialog a fost auzit și de către inculpatul

T.V.

La puțin timp

după ce inculpatul T.R.V. a solicitat sprijinul fratelui acestuia, inculpatul T.C.

și-a făcut apariția în local, moment în care s-a îndreptat către fratele său, inculpatul

T.R.V., purtând o scurtă discuție cu acesta.

Așa cum rezultă

din declarațiile martorilor O.M.A., O.F., Z.I., coroborate cu susținerile părții

vătămate, se reține faptul că partea vătămată s-a ridicat de la masa la care se

găsea și s-a îndreptat spre barul localului pentru a solicita un pahar pentru cumătrul

acestuia, numitul C.N., care tocmai sosise în local.

În momentul când

a ajuns în apropierea inculpatului T.C., acesta l-a amenințat că îi va tăia gâtul,

după care a urmat între cele două părți o scurtă discuție în contradictoriu.

De asemenea, un

același gen de reacție l-a avut inculpatul T.V., care, imediat după ce a aflat că

inculpatul T.R.V. a avut o discuție contradictorie cu partea vătămată, s-a înarmat

cu un cuțit de bucătărie, cu un briceag, precum și cu o bâtă de cioban și a mers

în barul unde se afla acesta din urmă, afirmând, încă de la intrare și în auzul

tuturor clienților localului că îi va tăia gâtul părții vătămate, înștiințându-i

totodată pe inculpații T.R.V. și T.C. că ar asupra sa cele două cuțite, precum și

bâta menționată.

În timpul în care

partea vătămată revenea la masa la care se găseau însoțitorii săi, în bar a intrat

inculpatul T.V., tatăl inculpaților T.R.V. și T.C., iar acest inculpat avea în mână

o bâtă de oi, în lungime de aproximativ 1,5 m, cu o măciulie de circa 3-4 cm diametru,

iar în buzunare două cuțite, dintre care unul de bucătărie cu lama de cca. 25-30cm,

iar celălalt, un briceag cu mâner alb, pe care inculpatul îl purta în mod obișnuit

asupra sa, dată fiind activitatea sa de cioban, așa cum rezultă din declarațiile

coroborate ale inculpatului T.C. și ale martorilor O.A.I. și D.D.

Martorul L.I.,

observând bâta în mâna inculpatului T.V., a intervenit și i-a smuls din mână obiectul

respectiv, depunându-l în magazia localului și solicitând, totodată, celor trei

inculpați să părăsească barul și să plece acasă, ceasul fiind fiind trecut de ora

01.00 noaptea.

De asemenea, așa

cum rezultă din declarația martorului D.D. coroborată cu susținerile părții vătămate,

precum și cu declarațiile inculpatului T.C., Înalta Curte reține faptul că inculpatul

T.V., după ce a ajuns în local, a început să danseze cu un grup de persoane chiar

în fața martorului D.D., moment în care acesta din urmă a zărit în buzunarul pantalonilor

inculpatului un cuțit de bucătărie, a cărui lamă era ieșită din buzunar. Pentru

a-i distrage atenția inculpatului T.V., numitul S.D. l-a luat prietenește de după

gât pe acesta, moment în care martorul D.D. i-a luat cuțitul din buzunar și i l-a

predat martorului L.I.

În același mod

s-a comportat și inculpatul T.R.V., care după ce a auzit partea vătămată că a făcut

o remarcă la adresa sa, a amenințat-o pe aceasta din urmă că îl va chema pe fratele

său și că o vor tăia.

Așadar, deși conflictul

dintre inculpatul T.R.V. a fost unul minor, purtându-se la nivel verbal, totuși

reacția celor trei inculpați a fost una radicală, amenințând de la început partea

vătămată că o vor înjunghia.

Mai mult, cei

trei inculpați au așteptat circa o oră ca partea vătămată să părăsească localul

în care se găsea, purtând în permanență briceagul asupra lor, iar la prima ocazie

în care partea vătămată a prăsit siguranțe relativă a localului în care își petrecuse

seara, l-au atacat cu înverșunare cu briceagul în discuție, lovindu-l și cu pumnii

și picioarele.

Toate aceste aspecte

denotă agresivitatea celor trei inculpați, precum și determinarea neechivocă a acestora

de a înjunghia partea vătămată, deși cunoșteau că aceasta este neînarmată.

Relativ la atitudinea

celor trei inculpați după înțeparea părții vătămate cu briceagul, Înalta Curte stabilește

faptul că, deși aceștia au observat că partea vătămată a fost lovită în hemitorace

și că sângera abundent, totuși toți trei împreună au procedat la agresarea acesteia

cu pumnii și picioarele, până în momentul în care au observat că aceasta își pierde

puterile. Mai mult, deși inculpatul T.R.V. i-a tras pe ceilalți doi inculpați de

lângă partea vătămată, spunându-le să meargă acasă, totuși inculpatul T.V. încerca

să revină la partea vătămată pentru a continua agresarea acesteia.

De asemenea,

Înalta Curte reține faptul că cei trei inculpați, după agresarea părții vătămate,

au manifestat o atitudine de indiferență față de soarta acesteia, singura lor preocupare

fiind aceea de a părăsi locul faptei, iar în cazul inculpatului T.C., de a se sustrage

urmăririi penale.

În urma analizei

detaliate a criteriilor mai sus dezvoltate, Înalta Curte constată faptul că poziția

psihică a celor trei inculpați față de fapta săvârșită se concretizează în mod univoc

în intenția directă de a ucide partea vătămată.

În aceeași ordine

de idei, se reține faptul că există coautorat la tentativa la infracțiunea de omor

atunci când coinculpații au acționat împreună, lovind victima, unul cu briceagul,

după care toți cei trei laolaltă, cu mâinile și picioarele. Faptul că numai lovitura

de briceag aplicată de către inculpatul T.C. a avut aptitudinea unei urmări letale

pentru victimă nu prezintă relevanță din acest punct de vedere, în condițiile în

care activitatea celor trei inculpați se află într-o unitate indivizibilă, iar rezultatul

acestei activități comune constă în punerea în primejdie a vieții părții vătămate,

iar din materialitatea faptelor reiese faptul că toți inculpații au fost conștienți

de urmările faptelor și au urmărit producerea lor.

În cauză,

Înalta Curte reține faptul că acțiunile celor trei inculpați sunt caracterizate

ca fiind unitare, fiind îndreptate, în urma unui acord de voință, spre uciderea

victimei, cei trei inculpați acționând convergent, unul lovind cu briceagul, iar

toți împreună aplicând părții vătămate lovituri cu pumnii și picioarele după ce

aceasta a fost înjunghiată și a căzut la pământ, din toată această unitate indivizibilă

reținându-se coautoratul celor trei la infracțiunea de omor.

Potrivit art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au

aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În ceea ce privește

motivele de recurs formulate de către inculpații T.V. și T.C., referitor la greșita

individualizare a pedepsei aplicate acestora, motivând că se impune reținerea circumstanței

atenuante legale a provocării, precum și de circumstanțele personale ale celor doi

recurenți-inculpați și împrejurările în care a fost comisă fapta, Înalta Curte reține

faptul că aceste motive de recurs sunt neîntemeiate.

Pentru a se ajunge

la o asemenea concluzie, Înalta Curte constată, în primul rând, faptul că pentru

a se reține săvârșirea infracțiunii în stare de provocare, se impune, potrivit

art. 73 lit. b) C. pen., îndeplinirea cumulativă a unor condiții vizând actul de

provocare și fapta săvârșită în stare de provocare.

În privința actului

de provocare, acesta trebuie: să fie realizat prin violență, atingere gravă a demnității

persoanei sau altă acțiune ilicită gravă; să fie îndreptat împotriva făptuitorului

sau altei persoane; nu trebuie să fie imputabil persoanei care a comis fapta în

stare de provocare; să determine o puternică tulburare sau emoție.

Fapta săvârșită

în stare de provocare trebuie: comisă față de persoana care a efectuat actul de

provocare; să fie săvârșită cu intenție sau praeterintenție; să fie determinată

de actul provocator și să fie concomitentă sau posterioară acestuia.

Ori, din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă a fi îndeplinite aceste condiții expres

prevăzute de lege.

Așa cum rezultă

din toate probele administrate cei care au declanșat conilictul cu victima au fost

tocmai recurenții-inculpați, astfel că actul de provocare este imputabil acestora.

Mai mult, pentru

a se reține circumstanța atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată

să aibă doar o comportare injurioasă sau amenințătoare. Pentru incidența disp.

art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca partea vătămată să fi dat dovadă de o agresivitate

sau altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze recurenților-inculpați

o stare de puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină

de la o ripostă, prin săvârșirea infracțiunii. Legea nu cere ca fapta provocatorului

să fie la fel de gravă ca riposta recurenților-inculpați, însă pentru existența

unei puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă, ca faptele celor în

cauză să aibă o semnificație apropiată.

Ori, în cauză,

fapta părții vătămate a constat într-o remarcă la adresa inculpatului T.R.V. și

în purtarea unor discuții contradictorii cu recurenții-inculpați, în care a folosit

o serie de invective, în timp ce aceștia din urmă au amenințat partea vătămată că

o vor înjunghia, lucru pe care l-au și pus în practică.

Așadar, riposta

recurenților-inculpați nu se poate reține că este proporțională cu actul provocator,

nereținându-se condiția ca fapta recurenților-inculpați să fie determinată de vreo

activitate provocatoare a părții vătămate.

În cauză, nefiind

îndeplinite toate condițiile cumulative enumerate mai sus, nu se poate reține în

favoarea acestora circumstanța atenuantă legală, cea a provocării, prevăzută de

art. 73 lit. b) C. pen.

În ceea ce privește

motivul de recurs vizând nereținerea circumstanței judiciare prevăzute de art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen., acesta este neîntemeiat, Înalta Curte reținând faptul

că dispoziția legală menționată cuprinde împrejurări de fapt care, raportate la

cauza pendinte (fapta și persoana inculpatului), pot dobândi, prin aprecierea instanței,

valențe atenuante. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe

atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de către instanță

reduc în asemenea măsură gravitatea faptei, în ansamblul său, sau îl caracterizează

de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul

special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, în concret, de către recurenții-inculpați

satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Înalta Curte își

însușește motivele instanței de apel care justifică nereținerea în beneficiul recurenților-inculpați

a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76

alin. (2) C. pen., întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor instanța trebuie să aibă în vedere, dispozițiile

părții generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul

de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Potrivit art.

20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu art. 21 alin. (2) C. pen., pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite de către recurenții-inculpați este

de la 7 ani și 6 luni închisoare, la 12 ani și 6 luni închisoare, astfel că aceste

limite denotă un pericol social abstract ridicat al infracțiunii.

De asemenea, se

reține faptul că recurenții-inculpați au dat dovadă de o temeritate și de o înverșunare

deosebite, aceștia luând decizia de a ucide parte vătămată în urma unei simple remarci

a acesteia la adresa inculpatului T.R.V. și a unor discuții contradictorii și urmărind

pe parcursul unei ore să înjunghie partea vătămată. Mai mult, după lovirea acesteia

cu briceagul, recurenții inculpați au continuat să-i urmărească cu tenacitate uciderea

părții vătămate, lovind-o cu pumnii și picioarele. Toate acestea denotă o periculozitate

ridicată a recurenților inculpați, incompatibilă cu reținerea circumstanței atenuante

prev. de art. 74 alin. (1) lit