ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3626/2013

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 108/D/din 02 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală, a fost condamnat inculpatul T.V. la pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) din C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II lit. a) și b) C. pen. în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen.

s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestul preventiv începând cu data de 20 ianuarie 2013 la zi. A fost obligat inculpatul T.V. la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 200 lei lunar, pentru minorul A.R.A. începând cu data de 19 ianuarie 2013 și până la data la care va deveni major. În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul să plătească suma de 350 RON către Serviciul de Ambulanță Bacău, suma reprezentând cheltuielile de transport pentru victima D.F. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău și consemnate în procesul-verbal încheiat la 16 iunie 2012. S-a constatat ca inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 RON către stat reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul și victima D.F. erau concubini. Aceasta din urmă avea un copil dintr-o altă relație. Relațiile dintre cei doi erau tensionate pe fondul consumului excesiv de alcool, context în care inculpatul avea un comportament violent și o bătea frecvent pe aceasta.

De acest "tratament" a avut parte victima și în perioada 14 - 19 decembrie 2012, după întoarcerea inculpatului din mun. București unde a lucrat în construcții. În seara zilei de 19 decembrie 2012, după ce ambii concubini au consumat băuturi alcoolice, a izbucnit un nou scandal, mai violent decât cele anterioare, încât, de data aceasta, loviturile aplicate cu pumnii și picioarele în zona capului, abdomenului, spatelui și membrelor și proiectarea acesteia de diferite obiecte de mobilier din casă i-au fost fatale victimei; totuși aceasta nu a decedat imediat, ci în noaptea de 19 - 20 decembrie 2012 în timp ce dormea, echipajul medical sosit dimineața cu ambulanța la fața locului neputând decât să constate acest lucru.

În urma necropsiei efectuate, medicii legiști au stabilit că moartea numitei D.F. a fost violentă și s-a datorat stopului cardio-respirator, consecință a hemoragiei subdurale masive, iar leziunile s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure. Aceste concluzii confirmă faptul că inculpatul a lovit victima cu pumnii, dar a și proiectat-o de corpuri dure aflate în încăpere (mobilier, pereți, pardoseală etc.) Examinarea cadavrului a scos în evidență numeroase leziuni externe pe întregul corp (echimoze și excoriații), inclusiv în zone vitale - cranian și toraco-abdominal, fiind dovedit astfel numărul mare de lovituri aplicate victimei, dar și duritatea acestora și implicit faptul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale și a acceptat producerea decesului concubinei sale.

Înaintea citirii actului de sesizare, inculpatul T.V. a declarat că recunoaște comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, așa cum s-a reținut în rechizitoriu, fiind de acord ca judecata să se facă în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, aplicându-se astfel procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 din C. proc. pen. În drept, fapta inculpatului T.V. de a o ucide pe concubina sa prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii și picioarele și proiectarea acesteia de pereți și de obiecte de mobilier, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acestora instanța, conform art. 72 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceasta infracțiune, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În concret instanța a constatat că fapta inculpatului este de o gravitate deosebită, aducând atingere dreptului la viață, un drept fundamental a cărei încălcare reprezintă acțiunea cea mai reprobabilă și odioasă a ființei umane . În același timp instanța a avut în vedere că inculpatul nu a cooperat cu organele judiciare în timpul urmăririi penale, ba chiar a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin solicitările făcute martorului D.N.

de a da declarații favorabile, anterior a provocat numeroase scandaluri în familie și a avut un comportament agresiv și imoral în familie - inclusiv față de fiul și tatăl victimei. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul T.V. Prin Decizia penală nr. 91 din 21 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat T.V. împotriva Sentinței penale nr. 108/D din data de 02 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul 1547/110/2013. În baza art. 383 alin. 1 1 C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a apelantului-inculpat. În baza art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., a fost dedusă în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv de la data de 02 aprilie 2013, la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul-inculpat a fost obligat să plătească statului suma de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare. Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că la data de 02 aprilie 2013, după citirea actului de sesizare, și după aducerea la cunoștința inculpatului a prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. și a efectelor juridice ale acestor dispoziții procedurale de către președintele completului de judecată, inculpatul a fost audiat de prima instanță, recunoscând în totalitate acuzațiile aduse prin actul de sesizare al instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Așa fiind, în mod corect prima instanță a luat act de voința inculpatului, aplicând în cauză procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc. pen. și constatând că probele de la urmărirea penală relevă existența faptei supuse judecății și vinovăția inculpatului față de aceasta. În consecință, schimbarea atitudinii procesuale în apel de către inculpat, în sensul recunoașterii parțiale a faptei, în lipsa unor motive plauzibile și convingătoare care să justifice retractarea de către inculpat a declarației de recunoaștere a faptelor dată în prima instanță, nu poate fi primită de instanța de apel, având în vedere caracterul definitiv, irevocabil al acestei manifestări de voință.

Referitor la motivul de apel privind individualizarea judiciară pedepsei Curtea a reținut că, pentru a-și îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei, apreciindu-se că acesta a fost judicios individualizată.

Totodată instanța de apel a găsit neîntemeiată cererea de aplicare a prevederilor art. 73 lit. b C. pen., apreciind că nu este justificată, întrucât circumstanța atenuantă a provocării presupune existența unei puternice stări de tulburare sau emoție generată de conduita agresivă a părții vătămate, așa încât activitatea infracțională să apară ca o consecință a acestei tulburări, însă, în speță, relațiile dintre inculpat și victimă au fost mereu tensionate, datorită obiceiului ambelor părți de a consuma alcool în cantități mari, iar cearta provocată pe acest fond nu are semnificația unui act de provocare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 6 și pct. 12 C. proc.

pen., cu referire la art. 197 alin. (1), din același cod a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Examinând recursul declarat de inculpatul T.V. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: - deși a fost declarat în termen, recursul de față nu a fost motivat decât oral, cu prilejul dezbaterilor ce s-au urmat în ședința publică de judecată din 20 noiembrie 2013, contrar prevederilor 385 10 alin. 2 C. proc.

pen.; - în această situație, potrivit art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare (întotdeauna) din oficiu; - decizia atacată a fost pronunțată la 21 mai 2013, adică după intrarea în vigoare - la 15 februarie 2013 - a Legii nr. 2/2013; - invocând în lipsă pct. 17 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., abrogat expres prin art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013 - pct. 12 al aceluiași articol de lege, caz de casare rămas în vigoare, inculpatul, prin apărător, încearcă să denatureze de la finalitatea sa reală acest caz de casare, care în mod evident, are în vedere o altă faptă în materialitatea sa, iar nu aceeași faptă sub altă încadrare juridică.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) din același cod. Rezultă așadar că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu se pot analiza decât motivele de recurs care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Așa fiind, se constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, a fost și cel reglementat anterior de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., situație în care criticile formulate de inculpat care se subsumau acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, recursul limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, între care nu se mai regăsește și greșita încadrare juridică a faptei, invocată de inculpat aspect care nu poate fi examinat nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de pct. 12; în plus, se conturează că, prin motivul de recurs privind greșita încadrare juridică a faptei, se tinde, în realitate, spre modificarea situației de fapt reținute prin decizia atacată, ceea ce nu poate fi admis din moment ce cazurile de casare consacrate de art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. în realitatea actuală vizează numai legalitatea iar nu și temeinicia deciziei în apel. În ce privește obiecțiunea întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. pe care, întrucât a fost formulat abia la dezbateri, Înalta Curte are datoria să o examineze din oficiu potrivit alin. (3) teza I al sus-evocatului articol art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. - se constată a fi neîntemeiată, din practicaua decizie atacate rezultând, fără niciun echivoc, că la judecata în apel, inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, care a și dezvoltat mai multe motive de desființare a sentinței atacate. Față de considerentele expuse, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva Deciziei penale nr. 91 din 21 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 450 RON, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva Deciziei penale nr. 91 din 21 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 20 ianuarie 2013 la 20 noiembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AM