ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3626/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3626/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

cauzei de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 108/D/din 02 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală, a fost condamnat inculpatul

T.V. la pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a

interzicerii drepturilor prev. art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) din C.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II lit. a) și b) C. pen. în condițiile art.

71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art. 88 C.

pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestul

preventiv începând cu data de 20 ianuarie 2013 la zi.

A fost obligat

inculpatul T.V. la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 200 lei

lunar, pentru minorul A.R.A. începând cu data de 19 ianuarie 2013 și până la

data la care va deveni major.

În temeiul art. 14 și

art. 346 C. proc. pen. și art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat

inculpatul să plătească suma de 350 RON către Serviciul de Ambulanță Bacău,

suma reprezentând cheltuielile de transport pentru victima D.F.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la

data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 109 C.

proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă aflate la Camera

de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău și consemnate în procesul-verbal

încheiat la 16 iunie 2012.

S-a constatat ca

inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 RON

către stat reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul și victima

D.F. erau concubini. Aceasta din urmă avea un copil dintr-o altă relație.

Relațiile dintre cei doi erau tensionate pe fondul consumului excesiv de

alcool, context în care inculpatul avea un comportament violent și o bătea

frecvent pe aceasta.

De acest

"tratament" a avut parte victima și în perioada 14 - 19 decembrie

2012, după întoarcerea inculpatului din mun. București unde a lucrat în construcții.

În seara zilei de 19

decembrie 2012, după ce ambii concubini au consumat băuturi alcoolice, a

izbucnit un nou scandal, mai violent decât cele anterioare, încât, de data

aceasta, loviturile aplicate cu pumnii și picioarele în zona capului, abdomenului,

spatelui și membrelor și proiectarea acesteia de diferite obiecte de mobilier

din casă i-au fost fatale victimei; totuși aceasta nu a decedat imediat, ci în

noaptea de 19 - 20 decembrie 2012 în timp ce dormea, echipajul medical sosit

dimineața cu ambulanța la fața locului neputând decât să constate acest lucru.

În urma necropsiei

efectuate, medicii legiști au stabilit că moartea numitei D.F. a fost violentă

și s-a datorat stopului cardio-respirator, consecință a hemoragiei subdurale

masive, iar leziunile s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure.

Aceste concluzii confirmă faptul că inculpatul a lovit victima cu pumnii, dar a

și proiectat-o de corpuri dure aflate în încăpere (mobilier, pereți, pardoseală

etc.)

Examinarea cadavrului

a scos în evidență numeroase leziuni externe pe întregul corp (echimoze și

excoriații), inclusiv în zone vitale - cranian și toraco-abdominal, fiind

dovedit astfel numărul mare de lovituri aplicate victimei, dar și duritatea

acestora și implicit faptul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale

și a acceptat producerea decesului concubinei sale.

Înaintea citirii

actului de sesizare, inculpatul T.V. a declarat că recunoaște comiterea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, așa cum s-a reținut în

rechizitoriu, fiind de acord ca judecata să se facă în baza probelor

administrate în timpul urmăririi penale, aplicându-se astfel procedura

simplificată prevăzută de art. 320

1

din C. proc. pen.

În drept, fapta

inculpatului T.V. de a o ucide pe concubina sa prin aplicarea mai multor

lovituri cu pumnii și picioarele și proiectarea acesteia de pereți și de

obiecte de mobilier, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

La alegerea pedepsei,

precum și la individualizarea cuantumului acestora instanța, conform art. 72 C.

pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat

atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale afectate,

limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceasta infracțiune, datele ce

caracterizează persoana inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

În concret instanța a

constatat că fapta inculpatului este de o gravitate deosebită, aducând atingere

dreptului la viață, un drept fundamental a cărei încălcare reprezintă acțiunea

cea mai reprobabilă și odioasă a ființei umane .

În același timp

instanța a avut în vedere că inculpatul nu a cooperat cu organele judiciare în

timpul urmăririi penale, ba chiar a încercat să zădărnicească aflarea

adevărului prin solicitările făcute martorului D.N. de a da declarații

favorabile, anterior a provocat numeroase scandaluri în familie și a avut un

comportament agresiv și imoral în familie - inclusiv față de fiul și tatăl victimei.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel inculpatul T.V.

Prin Decizia penală

nr. 91 din 21 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat T.V.

împotriva Sentinței penale nr. 108/D din data de 02 aprilie 2013, pronunțată de

Tribunalul Bacău în dosarul 1547/110/2013.

În baza art. 383

alin. 1

1

C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen., a fost menținută

arestarea preventivă a apelantului-inculpat.

În baza art. 383

alin. (2) C. proc. pen., a fost dedusă în continuare din pedeapsa principală

aplicată apelantului-inculpat perioada executată prin arest preventiv, începând

cu data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv de la data de 02

aprilie 2013, la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., apelantul-inculpat a fost obligat să plătească

statului suma de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a decide

astfel instanța de control judiciar a reținut că la data de 02 aprilie 2013,

după citirea actului de sesizare, și după aducerea la cunoștința inculpatului a

prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. și a efectelor juridice ale

acestor dispoziții procedurale de către președintele completului de judecată,

inculpatul a fost audiat de prima instanță, recunoscând în totalitate

acuzațiile aduse prin actul de sesizare al instanței, solicitând ca judecata să

se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Așa fiind, în mod

corect prima instanță a luat act de voința inculpatului, aplicând în cauză

procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. proc. pen. și

constatând că probele de la urmărirea penală relevă existența faptei supuse

judecății și vinovăția inculpatului față de aceasta.

În consecință,

schimbarea atitudinii procesuale în apel de către inculpat, în sensul

recunoașterii parțiale a faptei, în lipsa unor motive plauzibile și

convingătoare care să justifice retractarea de către inculpat a declarației de

recunoaștere a faptelor dată în prima instanță, nu poate fi primită de instanța

de apel, având în vedere caracterul definitiv, irevocabil al acestei

manifestări de voință.

Referitor la motivul

de apel privind individualizarea judiciară pedepsei Curtea a reținut că, pentru

a-și îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii

(privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei, apreciindu-se că acesta a fost judicios individualizată.

Totodată instanța de

apel a găsit neîntemeiată cererea de aplicare a prevederilor art. 73 lit. b C.

pen., apreciind că nu este justificată, întrucât circumstanța atenuantă a

provocării presupune existența unei puternice stări de tulburare sau emoție

generată de conduita agresivă a părții vătămate, așa încât activitatea

infracțională să apară ca o consecință a acestei tulburări, însă, în speță,

relațiile dintre inculpat și victimă au fost mereu tensionate, datorită

obiceiului ambelor părți de a consuma alcool în cantități mari, iar cearta

provocată pe acest fond nu are semnificația unui act de provocare.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care invocând cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 6 și pct. 12 C.

proc. pen., cu referire la art. 197 alin. (1), din același cod a solicitat

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, în principal trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, în rejudecare,

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin.

(1) C. pen. în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art.

183 C. pen.

Examinând recursul

declarat de inculpatul T.V. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

- deși a fost

declarat în termen, recursul de față nu a fost motivat decât oral, cu prilejul

dezbaterilor ce s-au urmat în ședința publică de judecată din 20 noiembrie

2013, contrar prevederilor 385

10

alin. 2 C. proc. pen.;

- în această

situație, potrivit art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen.,

instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare

(întotdeauna) din oficiu;

- decizia atacată a

fost pronunțată la 21 mai 2013, adică după intrarea în vigoare - la 15

februarie 2013 - a Legii nr. 2/2013;

- invocând în lipsă

pct. 17 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., abrogat expres prin

art. I pct. 16 din Legea nr. 2/2013 - pct. 12 al aceluiași articol de lege, caz

de casare rămas în vigoare, inculpatul, prin apărător, încearcă să denatureze

de la finalitatea sa reală acest caz de casare, care în mod evident, are în

vedere o altă faptă în materialitatea sa, iar nu aceeași faptă sub altă

încadrare juridică.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art.

385

9

alin. (1) din același cod.

Rezultă așadar că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu se pot analiza

decât motivele de recurs care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare

limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Așa fiind, se

constată că, printre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr.

2/2013, a fost și cel reglementat anterior de art. 385

9

alin. (1)

pct. 17 C. proc. pen., situație în care criticile formulate de inculpat care se

subsumau acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către

instanța de ultim control judiciar, recursul limitându-se, așa cum s-a arătat

în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege,

între care nu se mai regăsește și greșita încadrare juridică a faptei, invocată

de inculpat aspect care nu poate fi examinat nici din perspectiva cazului de

casare prevăzut de pct. 12; în plus, se conturează că, prin motivul de recurs

privind greșita încadrare juridică a faptei, se tinde, în realitate, spre

modificarea situației de fapt reținute prin decizia atacată, ceea ce nu poate

fi admis din moment ce cazurile de casare consacrate de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. în realitatea actuală vizează numai legalitatea iar nu

și temeinicia deciziei în apel.

În ce privește

obiecțiunea întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. pe care, întrucât a fost formulat abia la

dezbateri, Înalta Curte are datoria să o examineze din oficiu potrivit alin.

(3) teza I al sus-evocatului articol art. 385

9

alin. (1) C. proc.

pen. - se constată a fi neîntemeiată, din practicaua decizie atacate rezultând,

fără niciun echivoc, că la judecata în apel, inculpatul a fost asistat de

apărător desemnat din oficiu, care a și dezvoltat mai multe motive de

desființare a sentinței atacate.

Față de considerentele

expuse, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în

raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se

identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la

casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva Deciziei

penale nr. 91 din 21 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 450 RON, din care suma de 150

RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva Deciziei penale nr. 91

din 21 mai 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 20

ianuarie 2013 la 20 noiembrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AM