ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2443/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2443/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 119/D din 09 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în

dos. 6630/110/2012, s-a dispus condamnarea inculpaților U.D.I. (cetățean român,

4 clase, fără ocupație, fără antecedente penale) și R.G. (cetățean român, 4

clase, fără ocupație, fără antecedente penale), ambii pentru săvârșirea

infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de

câte 14 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi

localitatea pentru ambii inculpați. S-au interzis inculpaților drepturile

prevăzute de la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și

pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a

luat act că părțile civile D.Z.L.A. și G.A.V. nu s-au constituit părți civile

în cauză.

Au

fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 5448, 56 lei

reactualizată către Spitalul Județean Bacău, precum și la plata sumei de 476,75

lei reactualizată către Serviciul de Ambulanță Județean Bacău.

În

baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de

la inculpați.

Pentru

a pronunța aceasta sentința instanța de fond a avut în vedere că prin

rechizitoriu nr. 951/P din 05 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bacău s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a

inculpatului U.D.I. (cetățean român, 4 clase, fără ocupație, fără antecedente

penale), pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin.

(1) C. pen., constând în aceea că în după-amiaza zilei de 04 martie 2012, în

jurul orelor 18:00, în timp ce se afla în locuința victimei Z.D.S. situată pe

str. N.T. nr. 19/A/3 din mun. Bacău, împreună cu inculpatul R.G. au lovit-o pe

aceasta cu pumnii și picioarele în zona capului, a spatelui și a toracelui,

cauzându-i leziuni ce au dus la deces, precum și punerea în mișcare a acțiunii

penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului R.G.

(cetățean român, 4 clase, fără ocupație, fără antecedente penale), pentru

săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.,

constând în aceea că în după-amiaza zilei de 04 martie 2012, în jurul orelor

18:00, în timp ce se afla în locuința victimei Z.D.S. situată pe str. N.T. nr.

19/A/3 din mun. Bacău, împreună cu inculpatul U.D.I. au lovit-o pe aceasta cu

pumnii și picioarele în zona capului, a spatelui și a toracelui, cauzându-i

leziuni ce au dus la deces.

Din

actele și lucrările dosarului instanța a reținut că victima Z.D.S., în vârstă

de 62 de ani locuia singură într-un imobil compus din două camere, bucătărie și

hol situat la parterul blocului nr. 19/A/3 de pe str. N.T. din mun. Bacău.

În

ultimii ani de viață aceasta a avut probleme de sănătate, fiindu-i amputate

trei degete de la piciorul drept și suferind o intervenție chirurgicală la cap

în urma căreia i-a fost implantată o placă de ciment dentar. Din cauza stării

precare de sănătate victima avea o constituție firavă, fiind foarte slab și se

deplasa foarte greu, folosindu-se de o cârjă. Având nevoie de sprijin aproape permanent,

fiica sa D.Z.L.A. i-a angajat o femeie, respectiv pe numita C.L.A., persoană ce

avea grijă de victimă, pregătindu-i hrana, efectuând menajul și cumpărăturile,

conform unui program ce se desfășura pe timp de zi, de luni până vineri.

Victima mai era vizitată la domiciliu de către inculpatul U.D.I. care,

ocazional, îi făcea cumpărături și, împreună, fumau și consumau băuturi

alcoolice.

S-a

mai reținut că inculpatul U.D.I. locuiește împreună cu mama sa U.M. zisă

"M.", fratele său O., nepoții săi R., C. și M., concubina fiului său

M.C., numita A. și concubinul mamei sale zis "îngeraș" în imobilul cu

nr. 21 (B) (a doua unitate locativă) de pe str. N.T. din mun. Bacău, situat în

imediata apropierea a blocului nr. 19 (pe latura de vest), în care a locuit numitul

Z.D.S.

De

mic copil, inculpatul U.D.I. l-a cunoscut pe inculpatul R.G., care de la vârsta

de 9 - 10 ani a fost crescut de către mama sa U.M. și au locuit împreună în

imobilul nr. 21 B.

După

efectuarea stagiului militar, inculpatul R.G. nu a mai locuit la familia U.M.,

dar a ținut legătura cu aceasta vizitând-o destul de des, iar cu inculpatul

U.D.I. avea preocupări comune, mergând împreună la colectat de fier vechi. De

asemenea, cei doi mergeau împreună, în zilele de sărbători religioase, la Biserica

de pe str. R. din mun. Bacău, unde asigurau paza (protecție) numitelor S.A.E.

și A. (concubina fratelui inculpatului - numitul M.C.) în timp ce acestea

apelau la mila publică. De altfel o parte din bunurile obținute din cerșit,

erau date de cele două fete numitei U.M.

Prima

instanță a mai reținut că inculpatul R.G. a cunoscut-o pe martora S.A.E. cu

care a intrat într-o relație de concubinaj, locuind ca persoane fără adăpost în

diferite locații de pe raza mun. Bacău, ultima din acestea fiind o casă nelocuită

de proprietar, situată pe str. M.E. nr. 17.

În

urmă cu câțiva ani de zile, inculpatul R.G. l-a cunoscut și pe Z.D.S., pe care

l-a ajutat la diferite munci în gospodărie, mai ales în perioada când trăia

mama acestuia din urmă și au avut o relație bună. Conform declarației sale,

inculpatul R.G. nu l-a mai vizitat la domiciliu pe Z.D.S. de circa 10 ani de

zile (aspect confirmat și de vecini), dar s-a întâlnit des cu acesta pe stradă,

cu ocazia vizitelor pe care le efectua la familia U.M., iar în perioada 1998 -

2007 a lucrat ca "om de casă" la familia A., ce locuia pe aceeași

stradă la nr. 22 bis.

În

dimineața zilei de 04 martie 2012 (zi de duminică) în jurul orelor 08:00 -

08:30, inculpatul R.G. s-a deplasat împreună cu concubina sa S.A.E. la Biserica

de pe str. R. din mun. Bacău, unde aceștia, de regulă, fac rost de bunuri și

bani din cerșit, iar inculpatul îl mai ajută pe preotul paroh la diferite

munci.

Înainte

de a ajunge la lăcașul de cult, cei doi au trecut pe la domiciliul inculpatului

U.D.I. pentru a-l lua și pe el la biserică, acesta din urmă trebuind să o aducă

la cerșit pe numita A. - concubina fratelui său M.C., ce locuia la acea dată în

casa numitei U.M.

Întrucât

inculpatul U.D.I. nu se trezise, cei doi concubini au plecat înainte, iar după

circa 30 - 60 de minute a ajuns la biserică și inculpatul U.D.I. împreună cu

numita A. În timp ce fetele apelau la mila publică, la un moment dat, cei doi

inculpați s-au deplasat la "Ceainăria" din Piața Centrală din mun.

Bacău, unde au consumat băuturi alcoolice, după care au revenit la biserică. În

jurul orei 12:30 inculpatul U.D.I., inculpatul R.G., A. și S.A.E. au plecat la

domiciliul numitei U.M. unde au rămas o perioadă mai lungă de timp și unde au

consumat băuturi alcoolice iar inculpatul U.D.I. a băut din vinul adus de A. de

la biserică și, potrivit declarației martorei S.A.E., a consumat

"etnobotanice" întrucât, la un moment dat, părea schimbat total la

față și în comportament și ajunsese într-o stare avansată de ebrietate.

Când

i-a auzit pe cei doi concubini că vor să plece, inculpatul U.D.I. s-a hotărât

să meargă cu ei și a luat cu el o sticlă de jumătate de litru plină cu vin

amestecat roșu cu alb ("carcalete"), adusă de A. de la biserică.

Cu

privire la momentul și motivul plecării din locuința numitei U.M., martora

S.A.E. a declarat că inițiativa i-a aparținut inculpatului U.D.I., care le-a

propus să meargă la domiciliul lui Z.D.S. să-i dea și lui o cană cu vin.

După

ce au ieșit din locuința numitei U.M., inculpatul U.D.I., aflat sub influența

băuturilor alcoolice și a "etnobotanicelor", a afirmat în fața

martorei S.A.E. și a inculpatului R.G. că "ar vrea să bată pe

cineva".

În

acel moment, din scara blocului nr. 19 în care a locuit victima, ieșea martorul

B.C. zis "C.", persoană fără adăpost, care în acea perioadă locuia în

apartamentul numitului Z.D.S.

Când

l-a văzut pe B.C., inculpatul U.D.I. a afirmat în fața celor doi concubini că

vrea să-l bată pe acesta și a pornit în direcția lui, fiind urmat de învinuit

și S.A.E. la câțiva metri distanță. Inculpatul nu și-a putut pune în aplicare

amenințarea întrucât B.C. s-a deplasat în direcția opusă.

Ajuns

în dreptul aleii de acces în blocul nr. 19 inculpatul și-a schimbat intenția

afirmând că "vrea să-l bată pe Z.". Cei trei au intrat în

apartamentul victimei pe ușa de acces ce era descuiată, așa cum rămăsese după

plecarea martorului B.C., în ordinea: inculpatul U.D.I., inculpatul R.G.,

martora S.A.E. și, cu acordul lui Z.D.S., au mers în bucătărie și s-au așezat

la masă.

Z.D.S.

a scos două căni din ceramică, una pentru el și cealaltă pentru inculpatul

U.D.I., în care inculpatul R.G. a turnat vin roșu din sticla de jumătate de

litru adusă de inculpat.

După

aproximativ 5 minute, inculpatul R.G. a plecat din apartamentul victimei până

la magazinul numitului "C.", situat tot pe str. N.T. nr. 13, de unde

a cumpărat trei țigarete superlungi marca W. și o bere la jumătate, după care a

revenit în imobil.

Martora

H.A.E. a declarat că, în ziua de 04 martie 2012, pe la orele 17:30 l-a văzut pe

inculpatul R.G. ieșind din scara blocului nr. 19 și a presupus că acesta a mers

la "chioșcul din apropiere", întrucât s-a întors imediat. De

asemenea, aceasta a mai afirmat că inculpatul a mers la "vecinul Z. pentru

că nu avea unde în altă parte".

După

revenirea în apartament, din țigările cumpărate inculpatul i-a dat una

inculpatului U.D.I., una victimei, iar pe cea de a treia a păstrat-o pentru el

și concubina sa.

Cei

patru au discutat diverse probleme, timp în care inculpatul U.D.I. a consumat

vin din cana sa și a fumat țigara primită de la inculpatul R.G. a consumat

berea și a fumat țigara împreună cu concubina sa, iar victima nu a băut vin,

nici nu a fumat, păstrând țigara pentru mai târziu.

Cu

ocazia cercetării la fața locului, în bucătăria locuinței victimei, pe masă, au

fost găsite două căni din ceramică, una goală, dar cu urme de lichid roșu și

miros specific de vin, iar alta plină cu lichid de culoare roșie, cu miros

specific de vin. Între cele două căni a fost găsit un bidon din plastic de 0,5

litri având un conținut de aproximativ 1/4 de lichid de aceeași culoare ca cel

din căni și cu miros specific de vin. Pe aceeași masă s-a mai găsit o scrumieră

în care se aflau două resturi de țigară cu filtru marca W.

Cei

trei au stat în bucătăria victimei circa jumătate de oră, timp în care nu a

avut loc niciun incident între părțile prezente, iar la un moment dat, la

inițiativa inculpatului R.G., cei trei s-au ridicat de la masă și s-au

îndreptat spre ușă cu scopul de a pleca din imobil.

Când

au ajuns pe holul locuinței, fără motiv și fără să spună nimic, inculpatul

U.D.I. a lovit puternic victima cu pumnul în zona capului, aceasta căzând pe

pardoseală pe o parte, cu capul spre sufragerie oarecum oblic raportat la holul

locuinței, cu picioarele spre bucătărie, după care a încuiat ușa de intrare în

apartament.

În

timp ce victima era căzută, inculpatul U.D.I. a lovit-o de mai multe ori cu

pumnii și picioarele în zona capului și a toracelui, iar la un moment dat a

lovit-o cu capul de partea de jos a tocului ușii de la dormitor.

În

momentul în care victima l-a amenințat pe inculpat că oricum îl va reclama la

poliție, acesta a devenit mai înverșunat, lovind-o puternic cu picioarele de

sus în jos, în cap și zona toracică și, la un moment dat, s-a urcat cu

genunchii pe pieptul său. De asemenea, inculpatul a întors victima pe o parte

și a lovit-o de mai multe ori cu picioarele în spate.

După

ce Z.D.S. a ajuns în stare de inconștiență, inculpatul U.D.I. i-a cerut

inculpatului R.G. să lovească victima spunându-i "Dă-i și tu!",

situație în care, conform declarațiilor sale, de teamă acesta din urmă, a lovit

victima în cap și în piept, după care a sărit cu picioarele pe ea. Potrivit

declarațiilor martorei S.A.E. și a inculpatului R.G., în timp săvârșirii

faptei, inculpatul U.D.I. a purtat mănuși la ambele mâini.

Inițial,

inculpatul R.G. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii declarând că victima a

fost agresată numai de U.D.I., care l-a amenințat și pe el cu acte de violență

dacă intervine în vreun fel în ajutorul acesteia și dacă deschide ușa de acces

în apartament.

Ulterior,

după ce martora S.A.E. a întrerupt relația de concubinaj și a declarat că și el

a lovit victima de mai multe ori, inculpatul R.G. a revenit asupra

declarațiilor inițiale, recunoscând că la cererea inculpatului U.D.I. și de

teamă, a lovit victima o singură dată cu piciorul în zona toracică și tot o

singură cu palma peste față. Acesta a precizat că cele două lovituri au fost de

mică intensitate și, la momentul aplicării lor, victima era deja în stare de

inconștiență ca urmare a loviturilor primite de la inculpatul U.D.I.

Văzând

că loviturile aplicate de inculpatul R.G. sunt de mică intensitate, inculpatul

U.D.I. l-a tras de o parte și a continuat el agresarea victimei sărind cu

"fundul" pe gâtul acesteia.

Inculpatul

a acționat violent asupra victimei sub privirile îngrozite ale martorei S.A.E.

și ale inculpatului R.G., care inițial a încercat să-l oprească, dar nu a

reușit, fiind amenințat la rândul său cu acte de violență de către agresor.

Inculpatul

R.G. și martora S.A.E. nu au putut părăsi locuința în timpul agresiunii

întrucât ușa era încuiată, au fost amenințați de inculpat pe care-l cunoșteau

ca fiind o persoană violentă, iar pe holul scării blocului se aflau vecinii.

În

urma loviturilor primite, victima a ajuns în stare de inconștiență.

Spre

finalul conflictului, căutând o cale de scăpare, inculpatul U.D.I. a spart cu o

lovitură de picior tăblia din mijloc a ușii de acces în sufrageria

apartamentului victimei, care era încuiată cu lacăt, și prin golul astfel

creat, atât el cât și inculpatului R.G. împreună cu concubina sa, au pătruns în

această încăpere de unde au părăsit imobilul pe fereastra ce dă în curtea

clădirii cu nr. 21, sărind în dreptul locuinței aparținând familiei S.V., în

colțul format de gardul din lemn ce separă blocul nr. 19 de imobilul cu nr. 21

și porțile din policarbonat ce despart curtea interioară a familiei U.M. de

curtea celor patru familii din spate (S., C., N., C.Ț.).

Cei

trei au sărit pe fereastra apartamentului victimei, pe rând, mai întâi martora

S.A.E., inculpatul R.G. și ultimul, inculpatul U.D.I., care a sărit direct de

pe geam în curte.

După

ce au sărit pe fereastră, în timp ce încă se mai aflau în apropierea gardului

despărțitor, la o distanță de circa 1 metru în curtea imobilului nr. 21 lângă

porțile din policarbonat inculpatul U.D.I., inculpatul R.G. și martora S.A.E.,

au fost văzuți de vecina A.M., care se afla la fereastra dormitorului locuinței

sale de la etajul I - blocul nr. 19.

Martora

A.M., care se deplasase special în dormitorul locuinței pentru a vedea dacă nu

cumva agresorii părăsesc locuința victimei pe fereastra de la sufragerie, a

strigat la cei trei rostindu-le prenumele și întrebându-i ce fac, dar niciunul

dintre ei nu i-a răspuns și și-au continuat deplasarea prin curtea imobilului

cu nr. 21, inculpatul U.D.I. intrând în locuința mamei sale, iar concubinii

R.G. și S.A.E. ieșind în str. N.T. și luând-o în direcția str. O.

În

timpul agresiunii, la ușa apartamentului victimei a venit mai întâi martora

A.M. - vecina de la etajul I, trimisă de soțul ei A.C.G. care, în timp ce se

afla în locuința sa, a auzit zgomote suspecte la Z.D.S., apoi martorul B.C. zis

"C.", care a auzit "bufnituri suspecte", acesta fiind

intrigat totodată și de faptul că ușa de acces în imobil era încuiată, în

situația în care cu o oră în urmă personal o lăsase descuiată la plecare, iar

Z.D.S. îl aștepta.

La

prima deplasare la ușa victimei, martora A.M. nu a auzit niciun zgomot, fapt ce

a determinat-o să revină la locuința sa de la etaj. După aproximativ 5 minute,

la ușa locuinței sale a venit martorul B.C., care a rugat-o să meargă la

apartamentul victimei întrucât ușa locuinței este încuiată și, din interior, se

aud zgomote ca niște bufnituri.

Cei

doi martori s-au deplasat la fața locului, A.M. a bătut în ușa apartamentului

și cum nu i-a răspuns nimeni, i-a amenințat pe cei din interior că nu va pleca

de pe hol și că va anunța poliția.

În

timp ce se afla la ușa apartamentului martora A.M. a observat pe vizor mișcări

în interiorul locuinței victimei pe hol, ca și cum cineva ar fi privit să vadă

cine se află pe casa scării.

În

timp ce martora a rămas pe hol în fața apartamentului nr. 3, B.C. a ieșit din

clădire, luând-o în dreapta spre imobilul nr. 17, a mers în spatele blocului să

vadă dacă poate intra în apartamentul victimei pe geamul de la bucătărie sau

dormitor. Acest lucru nu a fost posibil întrucât ambele ferestre erau închise

pe interior.

La

sugestia martorului B.C. cum că persoane necunoscute ar putea părăsi locuința

victimei pe geamul de la sufragerie, care dă în curtea imobilului nr. 21, A.M.

a urcat în apartamentul său și pe geamul de la dormitor a observat că dincolo

de gardul de scândură ce separă cele două imobile, pe zăpadă, la o distanță de

circa 1 metru "era căzut cu fața în sus inculpatul R.G., lângă el se afla

S.A.E., care era în picioare", iar în fața acesteia, tot în picioare se

afla inculpatul U.D.I. A strigat la cei trei, dar niciunul nu i-a răspuns

continuându-și deplasarea prin curtea imobilului nr. 21. U.D.I. a intrat în

curtea locuinței mamei sale, iar concubinii R.G. și S.A.E. au ieșit în str.

N.T., luând-o la stânga pe spre str. O.

Cu

privire la acest moment al părăsirii locului infracțiunii de către cei trei, în

modalitatea descrisă mai sus, martora A.M. a dat o primă declarație în care nu

i-a menționat decât pe concubinii R.G. și S.A.E., ca fiind cei care au ieșit

din locuința victimei pe fereastra de la sufragerie, dar ulterior, după decesul

numitului Z.D.S. a precizat că l-a văzut și pe inculpatul U.D.I. care la fel,

nu i-a răspuns la întrebarea ce face acolo lângă gard.

Știind

că vecina de la imobilul nr. 21 - numita U.M. (mama inculpatului U.D.I.) are în

posesie o cheie de la ușa de acces în locuința victimei, martora A.M. a

strigat-o de la aceeași fereastră a dormitorului său și în pragul ușii a ieșit

o fată pe nume A. căreia i-a cerut să o anunțe pe "M." să iasă afară.

După

ce i-a spus vecinei că s-a întâmplat ceva în locuința lui Z.D.S., s-a încercat

deschiderea ușii de acces prin exterior cu cheia de la U.M., dar nu s-a reușit

acest lucru întrucât yala era încuiată pe interior și avea cheile în broască.

Atunci,

martorii B.C. și U.S.R. au intrat în locuință prin escaladarea geamului de la

sufragerie, același prin care concubinii R.G. și S.A.E. și inculpatul U.D.I. au

ieșit din imobil. Cu această ocazie, cei doi martori au observat că geamul

respectiv era întredeschis și avea plasa ruptă.

Când

au pătruns în sufragerie, martorii au constatat că ușa de la această încăpere

era spartă în zona de mijloc, având o tăblie ruptă în întregime și, prin gaura

astfel formată au văzut că pe holul apartamentului, în fața ușii de acces, se

află căzută pe pardoseală cu fața în sus, în stare de inconștiență și

prezentând urme de sânge în zona capului victima Z.D.S.

După

deschiderea ușii, martorii A.M., H.A.E., D.C., U.M. au observat victima întinsă

cu fața în sus, în stare de comă și prezentând urme de violență și de sânge în

zona capului. Victima Z.D.S. a fost transportată, cu ambulanța, în aceeași

seară, la Spitalul Județean de Urgență Bacău, fiind internată la Secția

Neurochirurgie, unde a suferit o intervenție chirurgicală complexă, iar la data

de 16 martie 2012 a decedat la Secția ATI.

Potrivit

raportului medico-legal de necropsie nr. 68 din 16 martie 2012 moartea

numitului Z.D.S. a fost violentă și s-a datorat unui politraumatism complex TCC

cu hemoragie și contuzie cerebrală, fractură de bază de craniu, traumatism

cervical cu fractură os hioid drept asociat și a unui traumatism

toraco-abdominal cu fracturi costale bilateral - contuzie hepatică.

Potrivit

aceluiași raport, leziunile constatate s-au putut produce prin lovirea repetată

a victimei cu mijloace și obiecte contondente cu proiectare pe plan dur și

comprimare toraco-abdominală. Traumatismul cervical s-a putut produce prin

comprimare antero-laterală a gâtului cu mijloace contondente. Concluziile

raportului de expertiză medico-legale se coroborează cu probatoriul

administrat, în special cu declarațiile martorei S.A.E.

Inculpatul

U.D.I., în cursul urmăririi penale, nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii,

declarând că: - în după-amiaza zilei de 04 martie 2012 în jurul orelor 18:00,

la inițiativa inculpatului R.G. a mers împreună cu acesta și martora S.A.E. în

apartamentul victimei pentru a consuma o sticlă de vin de 1 litru marca

"C.", băutură alcoolică, pe care anterior o cumpăraseră de la

chioșcul numitului C. situat pe str. N.T. din mun. Bacău; - în ziua respectivă

nu s-a întâlnit cu inculpatul și concubina sa până înjurai orelor 17:00; -

inculpatul R.G. nu a părăsit nicio clipă locuința victimei cât timp el a fost

prezent în imobil; - în locuința victimei s-a consumat numai vinul marca

"C.", cumpărat de la chioșcul numitului C.; - vinul cumpărat a fost

consumat de toți cei prezenți în locuința victimei, fiind folosite în acest

scop patru pahare din sticlă; - în timp ce consumau vin și fumau țigări în

bucătăria locuinței victimei, cei doi concubini s-au luat la ceartă, iar el a

părăsit apartamentul și nu știe ce s-a întâmplat în urma sa; - după circa 20 de

minute după ce a părăsit locuința victimei, în timp ce se afla pe scări în fața

locuinței sale, a fost strigat de martora A.M., care i-a cerut să o cheme pe

mama sa U.M. zisă "M."; - în timp ce intra în casă pentru a o chema

pe mama sa, i-a observat pe inculpatul R.G. și martora S.A.E. alergând prin

curtea locuinței sale.

În

instanță inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc.

pen.

Prima

instanță a apreciat că declarațiile inculpatului U.D.I. nu se coroborează cu

probatoriul administrat în cauză, din care a rezultat fără echivoc, faptul că

în după-amiaza zilei de 04 martie 2012 înjurai orelor 18:00, în timp ce se afla

în locuința numitului Z.D.S., împreună cu inculpatul R.G. a lovit victima de

mai multe ori cu pumnii și picioarele în zona capului, a spatelui și a

toracelui provocându-i leziuni ce au dus la decesul acestuia.

În

acest sens, s-a arătat că atât martora S.A.E. cât și inculpatul R.G. l-au

plasat pe inculpatul U.D.I. la locul săvârșirii infracțiunii, iar martora A.M.

l-a observat imediat după comiterea faptei lângă gardul ce desparte blocul nr.

19 de imobilul cu nr. 21 alături de inculpatul R.G. și martora S.A.E., după ce

toți trei săriseră pe fereastra sufrageriei apartamentului victimei.

Tribunalul

a apreciat declarația martorei S.A.E., dată în fața instanței, ca fiind, în

parte, nesinceră, întrucât aceasta a reluat conviețuirea cu inculpatul R.G. și

nu a dorit ca acesta să fie tras la răspundere penală, considerând adevărată

declarația dată la urmărirea penală, în care martora a arătat că și inculpatul

R.G. a agresat victima lovind-o "o singură dată cu piciorul în burtă și

tot o dată cu palma peste față".

În

ceea ce privește pe martora A.M., prima instanță a arătat că aceasta inițial a

ținut sub tăcere faptul că l-a văzut pe inculpat lângă blocul nr. 19 imediat

după săvârșirea faptei, precizând că la momentul când a strigat-o pe U.M., în

ușa casei acesteia a ieșit numita A., care a și chemat-o și, nici într-un caz

inculpatul U.D.I.

În

declarația dată în fața instanței inculpatul R.G. a negat participarea sa la

activitatea infracțională, plasându-1 însă pe inculpatul U.D.I. la locul

faptei.

Tribunalul

a arătat că situația de fapt menționată anterior rezultă din următoarele

mijloace de probă: - proces-verbal de sesizare din oficiu: - act medical -

concluzii preliminarii cauze deces - victimă Z.D.S.; proces-verbal de examinare

criminalistică; raport medico-legal de necropsie cu planșe foto; declarații

părți vătămate D.Z.L.A. și G.A.V.; adresă constituire parte civilă Spitalul

Jud. de Urgență Bacău; procese-verbale de cercetare la fața locului cu planșe

foto; adresă IPJ Bacău - Serviciul Criminalistic privind valorificarea

amprentelor digitale ridicate de la fața locului; proces-verbal - ridicare

materiale de probă cu planșe foto; proces-verbal de percheziție domiciliară cu

planșă foto; declarațiile martorilor S.A.E., A.M., A.C.G., R.C.I., B.C., U.M.

zisă "M.", H.A.E., D.C., C.L.A., C.D., U.S.R., C.C., S.V., C.Ț.R.,

C.P.; procese-verbale de confruntare; declarațiile inculpatului U.D.I.;-

declarațiile inculpatului R.G.

S-a

apreciat că, în drept, fapta inculpaților U.D.I. și R.G. care, în după-amiaza

zilei de 04 martie 2012, înjurai orelor 18:00, în timp ce se aflau în locuința

victimei Z.D.S. situată pe str. N.T. nr. 19/A/3 din mun. Bacău, au lovit-o pe

aceasta cu pumnii și picioarele în zona capului, a spatelui și a toracelui,

cauzându-i leziuni ce au dus la deces, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Cu

privire la forma de vinovăție cu care poate fi săvârșit un omor, tribunalul a

arătat că făptuitorul acționează cu intenția de a ucide, lucru care s-a și

întâmplat în cauză, ambii inculpați lovind victima, cu pumnii și picioarele în

zona capului, a spatelui și a toracelui, s-au urcat cu picioarele pe acesta și,

chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, au acceptat acest lucra fapt ce

reiese din situația de fapt descrisă mai sus cât și din leziunile cauzate

victimei.

Astfel,

s-a reținut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că în după-amiaza

zilei de 04 martie 2012, în jurul orelor 18:00, inculpatul U.D.I. și inculpatul

R.G., însoțiți de martora S.A.E. s-au deplasat la locuința victimei și, după ce

au consumat vin și au fumat câte o țigară, aparent fără motiv, au lovit-o pe

aceasta cu pumnii și picioare peste cap, gât, spate și torace și au sărit cu

picioarele corp, provocându-i leziuni ce au dus la deces. Intensitatea

loviturilor a fost una apreciabilă, numărul acestora a fost însemnat, din

raportul medico-legal reieșind cu certitudine faptul că leziunile constatate au

putut fi produse prin lovirea victimei cu mijloace contondente (pumn, picior,

lovire cu capul de tocul ușii, etc.) cu proiectare pe plan dur (pardoseala

holului locuinței), comprimare toraco - abdominală (sărituri cu picioarele pe

corpul victimei) și comprimarea antero laterală a gâtului cu mijloace

contondente (sărituri pe capul și gâtul victimei în timp ce aceasta avea corpul

întors pe o parte).

Întrucât

ambii inculpați cunoșteau faptul că victima era o persoană în vârstă cu o

constituție fizică firavă și având grave probleme de sănătate, dar cu toate

acestea au acționat cu o violență extremă asumându-și riscul interveniții

ulterioare a decesului, ceea ce s-a și întâmplat, prima instanță a apreciat că

este dovedit pe deplin disprețul celor doi autori față de viața victimei și,

chiar clacă inițial nu au urmărit să o omoare, prin numărul loviturilor

aplicate, a intensității lor și a zonelor vitale vizate, au prevăzut rezultatul

și au acceptat producerea lui, acționând cel puțin cu forma de vinovăție a

intenției indirecte.

La

individualizarea pedepsei aplicate inculpaților instanța de fond a avut în

vedere gradul ridicat de pericol social al faptei - prin suprimarea vieții unei

persoane; faptul că ambii inculpați au mai comis fapte de natură penală,

nefiind recidiviști, poziția procesuală a acestora.

Astfel,

s-a arătat că inculpatul U.D.I. este cetățean român, necăsătorit, are 4 clase,

fără ocupație, este cunoscut cu antecedente penale și nu a recunoscut

săvârșirea infracțiunii. Prin ordonanța nr. 176/P/2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Bacău i s-a aplicat amendă administrativă în cuantum de

1.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.

208 - 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen.

În

ceea ce îl privește pe inculpatul R.G. zis "L.", s-a arătat că acesta

este cetățean român, necăsătorit, are 4 clase, cunoscut ca persoană fără

adăpost, cu antecedente penale și a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunii.

Din evidența operativă a Serviciului Cazier Judiciar din cadrul I.P.J. Bacău, a

rezultat că înv. R.G. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 944 din 23

martie 2005 a Judecătoriei Bacău, la pedeapsa de 1 ani și 2 luni închisoare cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii

de furt calificat, prevăzută de art. 210 C. pen. raportat la art. 208 alin.

(4), 209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. De asemenea, s-a constatat că prin

ordonanța 5651/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău i s-a aplicat

amenda administrativă în cuantum de 300 lei pentru săvârșirea infracțiunii de

furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g)

C. pen.

Sub

aspectul laturii civile, s-a reținut că părțile civile D.Z.L.A. și G.A.V. -

descendente de gradul I ale victimei Z.D.S. nu s-au constituit părți civile în

procesul penal în cursul urmăririi penale, iar în instanță nu s-au prezentat.

Totodată, Spitalul Județean de Urgență Bacău s-a constituit parte civilă în

cauză cu suma de 5448,56 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate

victimei cu ocazia spitalizării sumă la care vor fi obligați inculpații, în

solidar, la plata sumei de 476,75 lei, reactualizată, către Serviciul de

Ambulanță Județean Bacău.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel inculpații U.D.I. și R.G., motivele fiind

expuse pe larg în preambulul deciziei.

Prin

Decizia penală nr. nr. 161 din 24 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a fost respins ca nefondat

apelul declarat de inculpatul U.D.I. împotriva Sentinței penale nr. 119/D din

09 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 6630/110/2012.

În

baza ari 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul formulat de

inculpatul R.G. împotriva aceleași sentinței penale numai în ceea ce privește

nereținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., a

dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. și cuantumul pedepselor principale și

complementare aplicate.

A

fost desființată sentința atacată sub aceste aspecte, a fost reținută cauza

spre rejudecare și în fond s-au reținut favoarea inculpatului R.G. circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și dispozițiile art. 76 alin.

(2) C. pen.

A

fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului R.G. de la 14 ani închisoare

la 8 ani închisoare.

A

fost redusă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului de la 8 ani la 6 ani.

Au

fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a procedat la audierea martorilor S.A.E.,

P.V.S. și C.G.I. și, analizând probatoriul administrat în cauză, a reținut

situația de fapt expusă în sentință, însușindu-și-o, apreciind că a fost

încadrată corespunzător și în drept.

Astfel,

a reținut că faptele inculpaților U.D.I. și R.G. care în după-amiaza zilei de

04 martie 2012, în jurul orelor 18:00, în timp ce se aflau în locuința victimei

Z.D.S. situată pe str. N.T. nr. 19/A/3 din mun. Bacău, au lovit-o pe aceasta cu

pumnii și picioarele în zona capului, a spatelui și a toracelui, cauzându-i

leziuni ce au dus la deces întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de omor prevăzută în art. 174 C. pen.

Cu

privire la apărările inculpatului U.D.I., curtea a reținut că prin motivele de

apel, prin apărător ales, acesta a precizat că nu a participat la săvârșirea

faptei, în acel moment aflându-se în alt loc, lucru confirmat de declarațiile

martorilor audiați în apel, însă această apărare nu poate fi primită, fiind

contrazisă chiar de declarațiile de inculpat pe întreg parcursul procesului

penal.

Astfel,

s-a arătat că în declarațiile date în faza de urmărire penală, declarații

menținute în fața instanței de fond, inculpatul a precizat că la data de 04

martie 2012, în jurul orelor 18,00 împreună cu inculpatul R.G. și martora

S.A.E. s-a deplasat la locuința victimei pentru a consuma o sticlă de vin,

locuință pe care a părăsit-o după 20 de minute. Faptul că inculpatul s-a aflat

la locuința victimei a fost confirmat și de martorul A.M. care l-a văzut pe

inculpat ca fiind una dintre persoanele care a ieșit din apartamentul victimei

pe fereastra de la sufragerie.

De

asemenea, inculpatul R.G. și martorul S.A.E. au declarat în mod constant că

inculpatul s-a aflat la locuința victimei și a avut cea mai mare contribuție la

săvârșirea faptei.

Raportat

la aceste concluzii, curtea a înlăturat declarațiile martorilor audiați în apel

apreciind că sunt subiective, fiind influențate de relațiile lor de prietenie

cu inculpatul și făcute în vederea disculpării acestuia. S-a apreciat că

probele directe dovedesc în mod nemijlocit vinovăția sau nevinovăția

inculpatului, ele conținând informații care pun în lumina, fără ajutorul altor

probe, aspectele legate de rezolvarea problemelor esențiale în cauza penală.

Examinând

lucrările dosarului de față, instanța de prim control judiciar a constatat că

probele directe administrate în cauză (declarațiile coinculpatului R.G. și

declarațiile martorului S.A.E.) prin conținutul lor informativ permit

formularea unor deducții logice din care se poate se poate stabili fără echivoc

existența faptei de omor comisă în participație penală și vinovăția

inculpatului față de această infracțiune.

Totodată,

în dezacord cu susținerile inculpatului, s-a apreciat că declarațiile celor doi,

menționați mai sus, sunt suficient de convingătoare astfel încât să răstoarne

prezumția de nevinovăție, în condițiile în care declarațiile acestora, în ceea

ce-l privește pe inculpatul U.D.I., au fost aceleași pe întreg parcursul

procesului penal, coroborându-se perfect între ele. În acest context s-a arătat

că, deși există unele neconcordanțe, acestea nu se referă la inculpatul U.D.I.,

ci la faptul dacă și coinculpatul R.G. a lovit victima.

Așa

fiind, instanța de prim control judiciar a apreciat că întregul material

probator administrat pe parcursul procesului penal, dovedește dincolo de orice

îndoială existența faptei și vinovăția inculpatului U.D.I. față de aceasta.

Cu

privire la inculpatul R.G., curtea a arătat că apărarea inculpatului, în sensul

că nu a lovit victima, nu poate fi reținută având în vedere că în faza de

urmărire penală a recunoscut săvârșirea faptei. În acest sens, s-a arătat că,

deși este real faptul că declarația inculpatului, de recunoaștere a comiterii

faptei, nu este regina probelor, o asemenea depoziție are greutatea sa în

stabilirea situației de fapt și a vinovăției, plecând de la premisa că nimeni,

în condiții normale, nu se poate autoincrimina pentru faptele pe care nu le-a

comis. Acesta este motivul pentru care mai înainte de orice audiere a unui

inculpat, acestuia i se pun în vedere dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc.

pen., respectiv dreptul de a nu face nicio declarație în cauză, cu mențiunea că

ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Astfel,

s-a arătat că în speță, după mai multe declarații, inculpatului i s-au adus la

cunoștință, în prezența unui apărător din oficiu prevederile legale

sus-menționate, și, în aceste condiții, inculpatul R.G. a fost de acord să dea

declarație, în cuprinsul său recunoscând că a lovit victima o dată cu palma

peste cap și încă o dată cu piciorul în zona pieptului.

Totodată,

s-a arătat că este evident că vinovăția sau nevinovăția unei persoane nu se

poate stabili pe baza propriei declarații, însă aceasta poate oferi date care

coroborate cu fapte și împrejurări rezultate din alte probe administrate în

cauză, să contribuie la aflarea adevărului. În acest sens, s-a constatat că

declarația de recunoaștere a inculpatului a fost confirmată de declarația

martorului ocular S.A.E., care a precizat că și inculpatul a lovit victima.

Având

în vedere că legea nu face nicio distincție, în ceea ce privește valoarea

probantă, în raport cu faza în care mijloacele de probă au fost administrate,

instanța de apel a apreciat că se impune ca din coroborarea întregului ansamblu

probator - relevante fiind declarațiile martorului menționat mai sus- să

rezulte cu prisosință vinovăția inculpatului pentru fapta dedusă judecății.

Instanța

de apel a arătat că este adevărat că principiul liberei aprecieri a probelor lasă

instanței de judecată posibilitatea să aprecieze concludenta tuturor probelor,

indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul

aflării adevărului impune instanței de judecată să dea valoare doar acelor

probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul,

însă, tot atât de adevărat este că, în cauză, în cadrul operațiunii de sinteză

a probelor, trebuie să se aprecieze care dintre declarațiile date de martorul

S.A.E. reflectă adevărul, și anume cele date în cursul urmăririi penale și în

care a confirmat că și inculpatul R.G. a lovit victima - ori cele date ulterior

în care a negat participarea inculpatului la săvârșirea faptei. În acest

context, s-a apreciat că în timp ce credibilitatea depozițiilor inițiale nu

poate fi contestată, declarațiile date ulterior apar ca fiind făcute în vederea

disculpării inculpatului.

Deși

martorul și-a justificat schimbarea declarației prin faptul că nu a semnat

declarația dată în faza de urmărire penală și că organele de urmărire penală nu

au înțeles ce a declarat la acel moment, această explicație nu este credibilă

în condițiile în care declarația martorului este semnată și înregistrată pe

suport DVD audio video, din vizionarea căruia rezultă că martorul a declarat în

mod liber, fără a fi influența de organele de anchetă, că și inculpatul R.G. a

lovit victima.

Față

de toate aspectele evidențiate mai sus, întrucât în cauză nu exista niciun

temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile

succesive ale martorului, instanța de apel a considerat că are temeiuri

suficiente să considere - constatând că declarațiile acestuia sunt

contradictorii - că numai cele făcute inițial sunt expresia adevărului,

coroborându-se cu alte fapte și împrejurări ce au rezultat din ansamblul

probelor existente în cauză și să le înlăture motivat pe celelalte.

Arătând

că în ceea ce privește coautoratul, acesta presupune contribuția a cel puțin

două persoane la comiterea faptei, contribuții ce reprezintă elementul material

al laturii obiective a infracțiunii, iar activitățile coautorilor de executare

nemijlocită nu trebuie să fie identice, ci să se completeze într-o activitate

unică, actele de executare de coautorat fiind loviturile aplicate de mai multe

persoane victimei, în cadrul unei hotărâri infracționale comune, de omor, chiar

dacă nu toate au fost mortale, instanța de apel a reținut că, din punct de

vedere al laturii obiective, acțiunile inculpatului R.G. constituie elementul

material al infracțiunii de omor, sub forma coautoratului, căci acesta împreună

cu o altă persoană a aplicat victimei mai multe lovituri în zone vitale.

Din

punct de vedere al laturii subiective curtea a constatat că inculpatul a

acționat cu intenție indirectă, din probele administrate reieșind că inculpatul

nu a urmărit să provoace moartea victimei, însă, prin aplicarea mai multor

lovituri acceptând posibilitatea încetării din viață a victimei Z.D.S.

Raportat

la concluziile sus amintite, instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a

dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Referitor

individualizarea judiciară a pedepselor curtea a reținut că, potrivit art. 72

C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Sub

aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților în speță de față,

curtea a constatat că s-a făcut o justă apreciere a criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social

concret ridicat al faptei comise în raport cu circumstanțele reale de

săvârșire, descrisă detaliat în partea expozitivă a sentinței apelate, dar și

de circumstanțele personale ale inculpaților, dar nu s-a avut în vedere pentru

inculpatul R.G. contribuția, totuși, redusă la săvârșirea faptei (a aplicat

doar două lovituri, o dată cu palma peste cap și încă o dată cu piciorul în

zona pieptului la îndemnul celuilalt inculpat, care a avut inițiativa

săvârșirii faptei și care a aplicat lovituri de mai mare intensitate),

contribuție redusă ce poate fi reținută ca circumstanță atenuantă prev. de art.

74 alin. (2) C. pen.

Având

în vedere modul concret în care inculpații au conceput și săvârșit

infracțiunea, instanța de apel a apreciat că aceștia au manifestat o vădită

lipsă de respect față de valori sociale fundamentale protejată de legea penală

- dreptul la viață al persoanei, motiv pentru care reducerea pedepsei aplicate

de prima instanță se justifică doar pentru inculpatul R.G. și doar în mică

măsură, arătându-se că o pedeapsă de 8 ani închisoare și 6 ani pedeapsă

complementară este în măsură să asigure intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptei și caracterul preventiv al pedepselor, reflectând

gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a acestuia.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs inculpații U.D.I. și R.G.,

considerând-o netemeinică.

Astfel,

prin motivele de recurs depuse la data de 7 februarie 2014, prin apărătorul din

oficiu, inculpatul U.D.I. a criticat decizia din prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (1968),

arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor,

atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective,

motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și,

pe fond, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968). În acest

sens, s-a arătat că din probele administrate în dosar nu rezultă cu certitudine

că inculpatul a participat la săvârșirea faptei, iar un asemenea dubiu trebuie

să îi profite.

În

subsidiar, a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. (1968), apărarea considerând că s-a

făcut o greșită aplicare a legii, solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea

readministrării probatoriului. Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul U.D.I., prin

apărător din oficiu, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen.,

apreciind că legea penală mai favorabilă este legea nouă.

Recurentul

inculpat R.G. nu a motivat în scris recursul promovat, însă, cu ocazia

dezbaterilor, prin apărătorul din oficiu a solicitat aplicarea legii penale mai

favorabile, apreciată ca fiind noul C. pen.

Examinând

recursurile declarate de recurenții inculpați U.D.I. și R.G., Înalta Curte

apreciază că acestea nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Prealabil

verificării temeiniciei susținerilor inculpaților, Înalta Curte arată că, deși

la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind

Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres

Codul de procedură penală din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în

care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de

prevederile art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură

penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse

în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Totodată,

Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunțată la data de 24

septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013),

situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost

modificate prin actul normativ sus menționat.

Consacrând

efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac

ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. (1968) stabilește în alineatul 2

că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale

legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen. (1968).

Instituind,

totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc.

pen. (1968) prevede în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate

examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre

aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului

termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu

singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.

Din

această perspectivă, examinând actele dosarului rezultă că doar inculpatul

U.D.I. a motivat calea de atac cu cel puțin cinci zile înaintea primului termen

de judecată, respectiv la data de 7 februarie 2014, în timp ce recursul

promovat de inculpatul R.G. a fost susținut abia cu ocazia dezbaterilor, deci

cu depășirea termenului prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen. (1968), însă a vizat doar aplicarea legii penale mai favorabile în

contextul intrării în vigoare a noului C. pen., motiv pentru care va fi

analizat doar sub acest aspect.

1.

Referitor la criticile circumscrise de recurentul U.D.I. cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (1968) și care

vizează lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de omor, atât sub

aspectul laturii obiective cât și al laturii subiective, Înalta Curte apreciază

că, prealabil verificării temeiniciei susținerilor recurentului, se impune a se

analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de acesta pot fi

examinate de instanța de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs

menționat, având în vedere modificările aduse dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești.

Astfel,

se observă că, prin acest act normativ, s-a realizat o nouă limitare a

devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate,

iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a

motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C.

proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de

drept.

În

ceea ce privește cele două critici, vizând privind lipsa laturii obiective și a

laturii subiective, Înalta Curte constată că, prin formularea acestora,

inculpatul contestă, în realitate, probele administrate în cauză și situația de

fapt reținută de instanțele inferioare, încercând să acrediteze ideea că

moartea victimei nu a fost cauzată de el, deoarece nu se afla la locul faptei,

ci de loviturile aplicate de coinculpatul R.G., situație care nu se încadrează,

însă, în motivul de recurs menționat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului

de casare de la pct. 18 al art. 385

9

C. proc. pen., în redactarea

anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea

instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de fapt

stabilită de instanțele de fond, însă numai în ipoteza existenței unei erori

grave de fapt.

Însă,

în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de

instanța de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin

actul normativ menționat, context în care critica formulată de recurent nu mai

poate face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni

de drept, nu și la erori de fapt cum este cea invocată de inculpat.

2.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs formulat de recurentul U.D.I., se

constată că potrivit art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

(1968), hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin

acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau

procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv

neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale

care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată

sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Invocând

acest caz de casare, inculpatul U.D.I. a criticat hotărârile instanțelor

inferioare pentru greșita sa condamnare, susținând că materialul probator

administrat în cauză nu dovedește existența faptelor de care este acuzat.

Se

observă, așadar, că și prin formularea acestei critici, inculpatul a contestat

probele administrate în cauză și situația de fapt reținută de tribunal și

curtea de apel, încercând să acrediteze ideea că materialul probator

administrat nu este apt să răstoarne prezumția de nevinovăție care operează în

favoarea sa, situație care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs

menționat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al

art. 385

9

C. proc. pen. (1968), în reglementarea anterioară intrării

în vigoare a Legii nr. 2/2013, situație în care, pentru considerentele expuse

pe larg la pct. 1 din motivare, Înalta Curte nu va putea examina critica

formulată.

3.

Examinând cauza și din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 5