ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 602/2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 154 din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 233/D din

20

septembrie

2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3377/110/2012, în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D.G., fără forme legale în municipiul M., județul Bacău, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 15 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestului preventiv de la 11 aprilie 2012 la zi.

În

baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În

baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a luat act că partea civilă M.I. nu se constituie parte civilă în procesul penal.

A fost obligat inculpatul către Spitalul Județean de Urgență Bacău la plata sumei de 2.851,70 RON, reactualizată; către Spitalul Municipal de Urgență Moinești la suma de 261,46 RON și către Serviciul de Ambulanță Bacău la suma de 650,65 RON.

În

baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărători aleși.

În

baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În

seara zilei de 7 aprilie 2012, în jurul orei 20:30, victima M.S., în vârstă de 16 ani, din municipiul M., județul Bacău, s-a deplasat

împreună cu martorii S.A.M., S.M.A., S.G. și S.I. pe dealurile din împrejurimile municipiului Moinești, unde în noaptea care precede sărbătoarea Floriilor, există obiceiul ca tineri din localitate și din împrejurimi să aprindă focuri și să petreacă împrejurul acestora. În jurul orei 22:30, persoanele susmenționate se întorceau la locuințele lor, deplasându-se pe str. M. din Moinești. unde au fost abordați de un grup format din patru tineri aflați sub influența băuturilor alcoolice, respectiv inculpatul D.G. și martorii S.M., P.C. și I.C., care le-au blocat calea. Martorul I.C. avea asupra sa o scândură ruptă dintr-un gard.

Între I.C. și S.I. a avut loc un schimb de replici, după care I.C. a vrut să îl lovească cu scândura pe S.I., ambii căzând la pământ și începând să se rostogolească. În acest timp, a intervenit inculpatul D.G. care a luat scândura de jos și a început să îl lovească pe S.I. în zona spatelui.

În

altercație a intervenit și victima M.S., pentru a-i despărți, însă inculpatul D.G. a lovit-o cu putere cu scândura pe care o avea în mână în zona capului.

Victima a căzut la pământ, fără a sângera, după care și-a revenit și s-a ridicat. Altercația a încetat la intervenția verbală a martorei M.E. care trecea pe stradă în acel moment.

La scurt timp după agresiune, înainte de a ajunge la domiciliu, M.S. a început să se simtă rău, acuzând dureri în zona capului și a vomitat, după care s-a deplasat la locuința fraților S.G. și S.I., cu intenția de a rămâne la aceștia peste noapte. În cursul nopții, datorită agravării stării de sănătate, victima a fost transportată la Spitalul Municipal Moinești cu autoturismul fraților S., după care, la data de 9 aprilie 2012, a fost transferată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Bacău în stare critică (comă grad IV), iar la data de 14 aprilie 2012 a decedat.

Scândura folosită la săvârșirea agresiunii nu a mai fost găsită. Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul D.G. a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că, dacă victima ar fi fost transportată de la început la un spital dotat cu aparatură medicală performantă și ar fi primit o îngrijire medicală promptă și corespunzătoare, aceasta ar fi supraviețuit.

În

fața instanței de judecată, inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. pen.

Din raportul medico-legal de necropsie din 17 aprilie 2012 emis de S.J.M.L. Bacău, rezultă că: „Moartea numitului M.S. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei și contuziei cerebrale după un TCC acut cu fractură temporo-parietală dreapta, cu iradiere la baza craniului. Leziunea a putut fi produsă prin lovirea victimei în regiunea temporo-parietală dreapta cu un obiect contondent, date ce vor fi stabilite și pe cale de anchetă. Evoluția

clinică s-a complicat cu o bronhopneumonie dreapta, favorizată și de imobilizarea victimei la pat. Moartea datează din 14 aprilie 2012 ".

Situația de fapt a rezultat din următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare; procesul-verbal de conducere în teren; planșe foto; raportul de constatare medico-legală; declarațiile inculpatului D.G.; declarațiile martorilor S.A.M., S.M.A., S.G., S.I., D.V., M.E., P.C., S.M. și I.C.; concluziile preliminare formulate în urma efectuării necropsiei; adresele cu privire la cheltuielile efectuate de către Serviciul Județean de Ambulanță Bacău, Spitalul Municipal Moinești și Spitalul Județean de Urgență Bacău; copii ale foilor de observație clinică generală privind pe victima M.S.; raportul medico-legal de necropsie nr. 95 din 17 aprilie 2012 emis de S.J.M.L. Bacău și declarația numitului M.I., tatăl victimei M.S.

În

drept, fapta inculpatului D.G., care în seara zilei de 7 aprilie 2012, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla în municipiul M., județul Bacău, împreună cu martorii P.C., S.M. și I.C., în urma unui conflict spontan cu un grup de tineri alcătuit din victima M.S., în vârstă de 16 ani, și martorii S.A.M., S.M.A., S.G. și S.I., conflict provocat de martorul I.C., l-a lovit pe M.S. cu o scândură în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice grave care au condus la decesul victimei la data de 14 aprilie 2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În

fața instanței de fond, apărătorii inculpatului au solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte.

Instanța a considerat că nu se impune această schimbare, motivat de următoarele considerente:

Omorul se săvârșește cu intenție, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei, ca rezultat al activității sale, a urmărit sau a acceptat producerea acestui rezultat.

Prin latura sa subiectivă omorul se deosebește de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen.

Astfel, dacă în cazul omorului, făptuitorul acționează cu intenția de a ucide, în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, acesta acționează cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind însă totodată în culpă cu privire la producerea morții victimei.

În

cauză nu se poate reține existența infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. deoarece, în raport de obiectul vulnerant folosit, o scândură, de zonele vitale vizate, lovitură în zona capului, de numărul loviturilor aplicate, dar și în raport de momentul lovirii - inculpatul D.G. a luat

scândura de jos și a început să lovească victima în momentul în care a încercat să despartă pe I.C. și S.I., rezultă că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide și nu de a produce doar o vătămare victimei, mai exact, a acceptat producerea acestui rezultat, moartea victimei.

La stabilirea săvârșirii unei infracțiuni contra vieții sau integrității corporale a unei persoane, în cazul de față a unei infracțiuni de omor calificat, este avută în vedere natura loviturii, zona vizată, intensitatea loviturii, natura obiectului vulnerant folosit. Astfel, este necesar a se stabili dacă lovitura aplicată victimei a avut prin ea însăși potențial tanatogenerator, independent de natura și de eficiența intervenției medicale survenite ulterior.

Or, în cauza de față, leziunile, astfel cum au fost descrise mai sus, au fost de o gravitate deosebită, urmare unor lovituri intense cu un obiect contondent, cel puțin în număr de două, potențialul tanatogenerator fiind dovedit cu prisosință.

Urmare celor expuse mai sus, instanța de fond a considerat că, sub aspectul încadrării juridice, este mai puțin relevant modul în care echipa medicală a intervenit, atât timp cât din actele medicale existente la dosar rezultă natura tanatogeneratoare a leziunilor traumatice suferite de victimă. În acest sens, gravitatea leziunilor suferite de victimă este evidențiată în fișele de observație emise atât de Spitalul Municipal de Urgență Moinești, cât și de Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Față de această situație, instanța nu a dispus schimbarea de încadrare juridică, așa cum a fost solicitată.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanță a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, prin lovirea victimei cu o scândură în cap, cauzându-se leziuni care au dus la deces, persoana inculpatului care nu are antecedente penale și poziția acestuia de recunoaștere a faptei.

S-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minim și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Față de circumstanțele reale și personale reținute mai sus, instanța a considerat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate .

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestului preventiv de la 11 aprilie 2012 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În

baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prima instanță a apreciat că aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudentei C.E.D.O. care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din

dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, în cauza Hirst contra Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii” (aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală, n. inst.). Curtea a acceptat „că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru”, însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât „legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri”.

În

consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței C.E.D.O., instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

În

același sens este și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia au determinat instanța să considere că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în temeiul art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Sub aspectul laturii civile, partea civilă M.I., tatăl victimei M.S., a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Prin adresa din 23 aprilie 2012, Spitalul Județean de Urgență Bacău a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2.851,70 RON, reactualizată. Prin adresa din 19 aprilie 2012, Spitalul Municipal de Urgență Moinești a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 261,46 RON iar prin adresa din 24 aprilie 2012 Serviciul de Ambulanță al Județului Bacău a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 650,65 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor privind pe victima M.S.

În

consecință, inculpatul a fost obligat la plata acestor cheltuieli.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul D.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

apelul său, inculpatul a arătat, pe de o parte, că în mod greșit a respins prima instanță solicitarea sa privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar pe de altă parte, că pedeapsa aplicată de instanța de fond este prea mare în raport de împrejurările comiterii faptei.

Referitor la încadrarea juridică, inculpatul a susținut că din actele și lucrările dosarului nu rezultă că ar fi acționat cu intenția de a ucide victima, ci că între acesta și victimă a avut loc o încăierare. De asemenea, a precizat că victima nu a beneficiat de un tratament medical corespunzător, administrându-i-se calmante pentru sciatică, sens în care a solicitat instanței de fond proba cu expertiza medico-legală care să lămurească aceste aspecte, probă ce a fost respinsă în mod nejustificat de către instanță.

În

concluzie, față de probatoriul administrat, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, efectuarea unei expertize medico-legale.

În

subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 183 C. pen., reținerea circumstanțelor atenuante privindu-l pe inculpat și aplicarea unei pedepse corespunzătare noii încadrări juridice.

Prin decizia penală nr. 154 din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul D.G. împotriva sentinței penale nr. 233/D din 20 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3377/110/2012, numai în ceea ce privește nereținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. și cuantumul pedepselor principale și complementare aplicate.

A desființat sentința atacată sub aceste aspecte, reținând cauza spre rejudecare și, în fond:

A reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen.

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului D.G. de la 15 ani închisoare la 11 ani închisoare.

A redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicată inculpatului, de la 8 ani la 6 ani.

Pedeapsa de executat a fost stabilită la 11 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În

baza art. 383 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a apelantului inculpat.

În

baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată apelantului inculpat perioada executată de la 20 septembrie 2012 la zi.

A constatat că apelantul inculpat a fost asistat de apărător desemnat din oficiu și, în baza art. 192 alin. (3), cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Analizând și verificând probele existente la dosarul cauzei, cererile formulate în cadrul apelului declarat de inculpat, precum și cauza în ansamblul său, atât în ceea ce privește descrierea și reținerea situației de fapt, încadrarea acesteia în drept, dar și legalitatea îndeplinirii procedurilor penale, sub un prim aspect, Curtea de apel a constatat și reținut că motivele de apel formulate privind schimbarea încadrării juridice a faptei și administrarea probei cu expertiza medico-legală sunt nefondate.

a) Referitor la motivul de apel privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., instanța de apel a reținut următoarele:

Pe baza probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că situația de fapt a fost reținută în mod corespunzător de către prima instanță, fiind încadrată corespunzător și în drept. Astfel, s-a considerat că fapta inculpatului D.G. care în seara zilei de 7 aprilie 2012, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla în municipiul M., județul Bacău, împreună cu martorii P.C., S.M. și I.C., în urma unui conflict spontan cu un grup de tineri alcătuit din victima M.S., în vârstă de 16 ani, și martorii S.A.M., S.M.A., S.G. și S.I., conflict provocat de martorul I.C., l-a lovit pe M.S. cu o scândură în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice grave care au condus la decesul victimei la data de 14 aprilie 2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Din punct de vedere al laturii obiective, s-a apreciat că acțiunile inculpatului constituie elementul material al infracțiunii de omor calificat, căci

inculpatul a lovit victima cu mare intensitate, în zona capului, care este o zonă vitală a organismului uman.

De asemenea, inculpatul a lovit victima cu o scândură, instrument care, deși nu este destinat să provoace decesul unei alte persoane, folosit în acest scop a devenit apt să producă un asemenea rezultat, nefiind exclus din categoria „instrumentelor idonee” ale omorului.

Curtea a reținut că există legătură de cauzalitate între lovitura aplicată de inculpat și decesul victimei. Din raportul medico-legal de necropsie din 17 aprilie 2012, emis de S.J.M.L. Bacău, rezultă că: „Moartea numitului M.S. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei și contuziei cerebrale după un traumatism cranio-cerebral acut cu fractură temporo-parietală dreapta, cu iradiere la baza craniului, leziune ce a putut fi produsă prin lovirea victimei în regiunea temporo-parietală dreapta cu un obiect contondent.”

Pentru stabilirea corectă a legăturii cauzale a contribuției inculpatului și a complicării stării de sănătate a victimei cu o bronhopneumonie dreapta, favorizată și de imobilizarea acesteia la pat, Curtea a uzat de „teoria echivalenței condițiilor” denumită în doctrina penală și „teoria sine qua non”, conform căreia se impune a se izola ipotetic fiecare contribuție, spre a se vedea dacă fără aceasta, rezultatul s-ar fi produs în același fel și în aceleași proporții.

În

ipoteza pluralității de contribuții, se impune să se constate legătura dintre ele, lanțul lor neîntrerupt, având în vedere și faptul că întreruperea nu poate avea loc decât prin intervenția unui nou lanț cauzal. Când celelalte contribuții ulterioare nu aparțin unui alt lanț cauzal, legătura de cauzalitate nu este întreruptă.

În

speță, netratarea la timp a traumatismului cranian provocat victimei de către inculpat, nu întrerupe legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și moartea victimei, chiar dacă la decesul acesteia a contribuit și o bronhopneumonie dreapta, favorizată și de imobilizarea victimei la pat.

Din punct de vedere al laturii subiective Curtea a constatat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă. Din probele administrate a reieșit că inculpatul nu a urmărit să provoace moartea victimei intenționând inițial să-i aplice numai o corecție, ca urmare a unui conflict spontan, însă cu ocazia derulării evenimentelor, acțiunile inculpatului au depășit cu mult limitele unei corecții, D.G. acceptând posibilitatea încetării din viață a victimei M.S.

Ceea ce ar fi putut determina reținerea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. ar fi fost numai culpa inculpatului față de producerea consecinței mai grave, respectiv moartea victimei. Inculpatul a prevăzut însă rezultatul grav al faptei și, deși nu l-a urmărit, l-a acceptat, astfel încât nu a acționat cu praeterintenție.

Așa fiind instanța de apel a apreciat că în mod corect instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor

calificat în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

b) Referitor la solicitarea privind încuviințarea probei cu expertiza medico-legală, Curtea apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că raportul medico-legal de necropsie este suficient pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele atât în ceea ce privește situația de fapt cât și încadrarea juridică.

c) În analiza modului în care s-a realizat individualizarea judiciară pedepselor, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea sa specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Apreciind că individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, Curtea a observat că această activitate nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, instanța de prim control judiciar a considerat că, în vederea îndeplinirii funcțiilor care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

S-a reținut că, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului, în speță s-a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise în raport cu circumstanțele reale de săvârșire, descrisă detaliat în partea expozitivă a sentinței apelate, dar nu s-au avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care caracterizează pozitiv persoana sa (lipsa antecedentelor penale și conduita bună a inculpatului avută înainte de săvârșirea infracțiunii), justificându-se reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

Astfel, martorul N.C. (declarația acestuia aflându-se la dosarul de fond) a arătat că îl cunoștea pe inculpat ca pe un băiat cuminte, că nu era o persoană violentă, provenind dintr-o familie de oameni liniștiți.

În

aceste condiții, judecând apelul declarat de inculpatul D.G. sub aspectul modalității de individualizare judiciară a pedepsei, Curtea a apreciat că o pedeapsă de 11 ani închisoare și 6 ani pedeapsă complementară este în măsură să asigure intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptelor și caracterul preventiv al pedepselor, reflectând gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a inculpatului.

Analizând legalitatea și temeinicia măsurii preventive, instanța de apel a constatat că aceasta se impune a fi menținută, atât prin prisma pronunțării soluției în cauză, cât și a condamnării dispuse de prima instanță, în cauză fiind administrate probe suficiente pentru a concluziona asupra faptului că inculpatul se face vinovat de fapta ce i se reține în sarcină, fără însă a fi încălcată prezumția de nevinovăție. S-a constatat, de asemenea, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent, infracțiunea pentru care este trimis în judecată și condamnat inculpatul de către instanța de fond relevând, prin natura sa și consecințele produse, un pericol cert, real și actual pe care l-ar determina lăsarea inculpatului în libertate pentru ordinea publică.

Împotriva deciziei penale nr. 154 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, a declarat recurs inculpatul D.G.

În

motivarea recursului a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., a precizat că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

S-a arătat în acest sens, că recurentul nu a acționat cu intenția de a ucide partea vătămată, ci, pe fondul consumului de alcool, acesta și victima au fost implicați într-o încăierare dintre două grupări ce a denaturat într-o altercație violentă, în urma căreia victima, fiind trântită la pământ, a fost lovită cu o scândură și a decedat o săptămână mai târziu, la spital.

În

subsidiar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., considerând că se impune reindividualizarea pedepsei aplicate recurentului inculpat, în sensul aplicării unei pedepse în cuantum mai redus, dându-se o eficiență sporită circumstanțelor reale și personale ale acestuia, sens în care a formulat și memoriul depus la dosar.

Analizând decizia penală nr. 154 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

În

ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., când faptei săvârșite i s-a acordat o greșită încadrare juridică, instanța de recurs apreciază ca neîntemeiată critica formulată împotriva deciziei instanței de apel.

Se constată ca această critică reprezintă o reiterare a cererilor de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.,

formulate de către recurent atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel și care, în mod corespunzător au fost respinse de instanțe.

Apreciind că starea de fapt a fost în mod corect reținută de către instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a lovit victima cu mare intensitate în zona capului, zonă vitală a organismului uman, cu o scândură care, deși nu este un obiect destinat să provoace decesul unei persoane, a devenit apt să producă un asemenea rezultat prin folosirea sa de către recurent.

De asemenea, Înalta Curte reține că există legătură de cauzalitate între lovitura aplicată de inculpat și decesul victimei, aceasta rezultând din declarațiile martorilor audiați în cauză, din recunoașterea recurentului în fața organelor de urmărire penală, dar și din raportul medico-legal de necropsie din 17 aprilie 2012 emis de S.J.M.L. Bacău, în care se concluzionează că moartea victimei s-a datorat hemoragiei și contuziei cerebrale după un traumatism cranio-cerebral acut cu fractură temporo-parietală dreapta, cu iradiere la baza craniului, leziune ce a putut fi produsă prin lovirea victimei în regiunea temporo-parietală dreapta cu un obiect contondent.

Înalta Curte, față de împrejurarea că infracțiunea de omor se săvârșește cu intenția de a ucide și nu cu intenția generală de a vătăma, observă că expresia „uciderea unei persoane” utilizată în textul art. 174 C. pen. corespunde unei îndreptări a acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei.

În

această lumină, în raport de situația de fapt reținută în cauză, se apreciază că îndreptarea conștientă a acțiunii violente spre o zonă vitală a corpului victimei și folosirea repetată a scândurii, obiect apt de a produce moartea, relevă intenția de ucidere, prin prevederea și acceptarea rezultatului decesului, element caracteristic laturii subiective a infracțiunii de omor și nu celei de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în cazul căreia rezultatul morții victimei se produce din culpă și nu cu intenție.

Sub aspectul laturii obiective, deși s-a invocat faptul că decesul victimei s-ar fi datorat netratării la timp sau în mod corespunzător de către cadrele medicale a traumatismului cranian provocat victimei, instanța de recurs consideră, contrar susținerilor recurentului, că aceste împrejurări, chiar reale fiind, nu aveau capacitatea de a întrerupe lanțul cauzal dintre fapta inculpatului și moartea victimei, întrucât fără acțiunea violentă a recurentului inculpat, victima nu ar fi fost adusă în situația de a necesita tratament medical de urgență pentru salvarea vieții sale, cu atât mai mult cu cât nici inculpatul nu a demonstrat vreun interes în determinarea sau ajutorul victimei pentru prezentarea sa la medic, pentru îngrijiri medicale.

Date fiind considerentele ce preced, instanța de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare referitoare la acest aspect sunt temeinice și legale, sens în care urmează a respinge critica formulată de

recurentul inculpat în baza cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.

Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată ca nefiindfondată critica recurentului.

Astfel, în cadrul recursului formulat, inculpatul a considerat că decizia atacată este nelegală și netemeinică datorită faptului că instanța de apel nu ar fi dat eficiență circumstanțelor sale personale și respectiv, circumstanțelor reale, solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

Potrivit art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina recurentului sunt de la 15 ani la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Prima instanță l-a condamnat pe recurent la pedeapsa de pedeapsa de 15 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., având în vedere, pe de o parte, gradul ridicat de pericol social al faptei, prin lovirea victimei cu o scândură în cap, cauzându-se leziuni care au dus la deces și, pe de altă parte, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, dar și poziția acestuia de recunoaștere a faptei.

Se constată astfel că prima instanță a aplicat recurentului inculpat o pedeapsă cu închisoarea egală cu minimul special prevăzut de lege și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o durată de 8 ani, considerându-se că scopul educativ al pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate.

În

cadrul apelului declarat de recurent, instanța de prim control judiciar a admis apelul formulat de inculpatul D.G. împotriva sentinței penale pronunțată de instanța de fond, numai în ceea ce privește nereținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. și cuantumul pedepselor principale și complementare aplicate.

S-a reținut că, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului, prima instanță a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. atunci când a dat eficiență gradului de pericol social concret ridicat al faptei comise, în raport cu circumstanțele reale de săvârșire, dar nu a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care caracterizează pozitiv persoana sa (lipsa antecedentelor penale și conduita bună a inculpatului avută înainte de săvârșirea infracțiunii) și care justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute, de art. 74 lit. a) C. pen.

Instanța de apel a avut în vedere, în acest sens, declarația martorului N.C. care a arătat că îl cunoaște pe inculpat ca pe un băiat cuminte, care provine dintr-o familie de oameni liniștiți, nefiind o persoană violentă.

în consecință, instanța de apel a desființat sentința atacată sub aceste aspecte, reținând cauza spre rejudecare și, pe fond, a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen., reducând atât pedeapsa principală aplicată inculpatului D.G., de la 15 ani închisoare la 11 ani închisoare, cât și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., aplicată inculpatului, de la 8 ani la 6 ani.

Ca atare, prin decizia atacată, pedeapsa aplicată recurentului a fost stabilită la 11 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., considerându-se că această pedeapsă este în măsură să asigure caracterul preventiv al pedepsei, dar și să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a inculpatului.

Instanța de recurs constată că pedeapsa principală aplicată de instanța de prim control judiciar este mult redusă față de cea pronunțată de instanța de fond, fiind coborâtă cu 4 ani sub minimul special prevăzut de lege, iar pedeapsa complementară a fost, de asemenea, redusă cu doi ani față de pedeapsa stabilită de prima instanță.

În

acord cu instanța de prim control judiciar, Înalta Curte constată că în mod corespunzător s-a dat eficiență, în cadrul rejudecării cauzei în apel, circumstanțelor personale care caracterizează pozitiv persoana recurentului inculpat, anume lipsa antecedentelor penale și conduita bună a acestuia avută înainte de săvârșirea infracțiunii, justificându-se reținerea circumstanței atenuante prevăzute, de art. 74 lit. a) C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracțiunii de omor, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special prevăzut de lege, ceea ce înseamnă, raportat la situația recurentului inculpat, o reducere de maxim 5 ani din pedeapsa închisorii.

Or, constatându-se că reducerea aplicată de către instanța de apel, în baza dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., a fost situată în imediata apropiere a limitei maxime permise de art. 76 alin. (2) C. pen., fiind în cuantum de 4 ani, instanța de recurs apreciază ca fiind judicioasă soluția dispusă prin decizia atacată, în raport și de gravitatea faptei, de potențialul de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și de aptitudinea acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Similar, Înalta Curte apreciază ca întemeiată și dispoziția instanței de apel privind reducerea de la 8 ani la 6 ani a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., considerându-se că această pedeapsă corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen., pe de o parte, dar și caracterului grav și periculozității sociale a faptei săvârșite de recurentul inculpat.

În concluzie, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului inculpat, în considerarea faptului că pedeapsa stabilită de către instanța de apel este în deplin acord atât cu atitudinea și comportarea corectă a recurentului în familie și societate anterior săvârșirii faptei, dar și cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, prin care s-a adus o gravă atingere relațiilor sociale privind viața persoanei, valoarea socială supremă protejată de lege,

Față de aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 154 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 11 aprilie 2012 la 19 februarie 2013.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 154 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 11 aprilie 2012 la 19 februarie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2013.