ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 391/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 391/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 177/ D din 08 august 2011 a Tribunalului Bacău s-a dispus:

În temeiul art.

20 C. pen., cu art. 174 alin. (l) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen., a fost

condamnat inculpatul C.N., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 3 (trei)

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), teza Il-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art.

71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului C.N., pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a Il-a și lit. b) C.

pen.

În temeiul art.

88 C. pen., s-a computat din pedeapsă durata executată prin reținere din data

de 14 decembrie 2010.

S-a constatat

că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul art.

14 și 346 C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, pretențiile civile

formulate de partea civilă V.A.

În temeiul art.

14 și 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006,

s-a admis pretenții civile formulate de părțile civile Spitalul Județean de

Urgență Bacău și în consecință obligă inculpatul să plătească suma de 703,02

RON către Spitalul Județean de Urgență Bacău reprezentând cheltuielile efectuate

cu spitalizarea părții vătămate V.A.

În temeiul art.

7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la

inculpatul C.N., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a dispus

păstrarea corpurilor delicte aflate la Camera de Corpuri delicte din cadrul

Tribunalului Bacău și înregistrate la nr. 8 din 17 februarie 2011.

S-a dispus

plata din fondurile M.J.L.C. către B.A. Bacău a sumei de 200 lei cu titlu de

onorariu avocat oficiu, pentru avocat B.C.

În temeiul art.

191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei către

stat cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus cheltuielile

judiciare efectuate la urmărirea penală, și onorariul pentru asistența juridică

din oficiu la instanță.

Pentru a pronunța

această hotărâre, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut,

în fapt, următoarele:

Inculpatul și

martora C.C. trăiesc în concubinaj și locuiesc fără forme legale într-un imobil

situat în mun. Bacău, vis-a-vis de penitenciar.

În noaptea de

13 decembrie 2010, partea vătămată V.A. a consumat băuturi alcoolice și, în

jurul orei 03,00, intenționând să întrețină raporturi sexuale cu o femeie, a

sunat-o pe concubina inculpatului, al cărui număr de telefon mobil îl avea

anterior de la o cunoștință și i-a făcut o propunere în acest sens, ocazie cu

care s-au înțeles și asupra prețului.

Concubina

inculpatului

i-a

precizat părții

vătămate adresa la care să se prezinte, iar aceasta s-a deplasat pe jos până la

locul convenit. Sus-numita a invitat-o pe partea vătămată în locuință, loc în

care acesteia nu i-a mai convenit prețul, având în vedere înfățișarea fizică a

femeii, fapt pentru care între cei doi a început o discuție contradictorie

legată de faptul că partea vătămată îi achitase deja aproape toată suma de bani

convenită și îi cerea să i-o restituie, lucru cu care martora nu era de acord.

Deși inculpatul

și martora susțin că partea vătămată ar fi pătruns fără drept în locuință, din

cercetarea locului faptei reiese că sistemul de închidere al ușii este intact,

nu prezintă urme de forțare, iar depozițiile martorei sunt oscilante.

În discuția

contradictorie dintre cei doi, a intervenit inculpatul, care a pus mâna pe un

cuțit și a lovit-o pe victimă de mai multe cu acesta în zona gâtului. Partea

vătămată a încercat să se ferească și s-a apărat cu mâinile așa cum a putut și

a reușit să fugă, fiind ulterior internată în spital cu diagnosticul de plagă

înjunghiată jugulară externă stângă.

După cum singur

și declară, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată însă nu a mai găsit-o și

s-a întors la domiciliu, timp în care a scăpat cel mai probabil și de cuțit,

iar la ora 07,10, a fost condus la sediul organelor de politie pentru

cercetări.

La fața locului

au fost identificate mai multe urme de sânge situate la o înălțime care

confirmă cele declarate de persoana vătămată, iar inculpatul și martora nu

neagă prezența acesteia în locuință.

Chiar dacă

leziunile produse victimei nu au fost prin ele însele apte de a pune în pericol

viața victimei și nu au avut potențial tanatogenerator, având în vedere zona

anatomică a victimei vizată (cervicală - a gâtului) și obiectul vulnerant

folosit (cuțit, apt prin el însuși a provoca decesul unei persoane), precum și

împrejurările concrete ale comiterii faptei, instanța de fond a apreciat că

intenția inculpatului a fost cea de a suprima în mod violent viața persoanei vătămate

și nu doar una simplă, numai de a-i crea suferințe și leziuni corporale de altă

natură, de mai mică intensitate. Victima a avut șansa de a scăpa cu viață datorită

reacției sale rapide.

Inculpatul nu a

recunoscut săvârșirea faptei, susținând că a găsit pe partea vătămată în

locuința sa agresând-o pe concubina sa, și că nu a făcut decât să o elibereze

pe aceasta din brațele părții vătămate, izbindu-1 de perete. Nu a recunoscut

folosirea cuțitului, afirmând că leziunea produsă, sangerarea produsă s-au

datorat unei „înțepături” pe care și-a făcut singură partea vătămată,

lovindu-se într-un cui aflat în tocul ușii atunci când a fugit spre ieșire. Că

partea vătămată și-a luat din fugă un prosop de pe masa sa și l-a așezat pe

rană. Afirmă inculpatul, că la scurt timp a plecat după aceasta pentru a-l

căuta și întrebând șoferii de taxi, a aflat de la aceștia că s-a dus la spital

și l-a urmat. Acolo nu a reușit să discute cu partea vătămată, doar cu

asistentele și că a doua zi a sosit poliția la poarta lui pentru cercetări.

Instanța nu

putut reține această apărare deoarece în cuprinsul expertizei medico-legale

întocmită de S.M.L. Bacău, se menționează faptul că partea vătămată a fost

internată de urgență la Spitalul jud. Bacău, în data de 14 decembrie 2010, ora

4,45, cu diagnosticul „plagă înjunghiată laterocervical stângă datorată unei

plăgi de 1 cm aflată la mijlocul mușchiului sternocleidomastoidian interesend

pielea și țesutul subcutan, plagă de 1 cm regiunea detroidstâng cu interesare

musculară superficială și plagă de 2 cm. La nivelul pliului retroarticular

drept”. Așadar acea „înțepătură” provocată de un cui din tocul ușii nu poate

produce leziuni, plagă de 1 cm, și respectiv 2 cm., concluziile C.M.L. sunt

evidente, în sensul că plăgile s-au produs prin lovire cu corp înțepător tăios

(cuțit, etc.) și dure și pot data din 14 decembrie 2010.

De asemenea,

s-a apreciat că este puțin credibilă afirmația inculpatului și atitudinea sa de

după incident în sensul că dacă nu l-ar fi înjunghiat așa cum afirmă el, nu se

explică și dorința lui de a-l căuta până la spital. Astfel, par mult mai

aproape de adevăr cele afirmate de partea vătămată, care arată că inculpatul

s-a manifestat deosebit de violent verbal (la început), „lăudându-se cu

palmaresul său bogat petrecut în penitenciar și cu „personalitățile” cu care

și-a efectuat pedepsele”, că după ce l-a înjunghiat și a văzut că sângerează,

dându-și seama de gravitatea situații i-a oferit un prosop, devenind brusc mai

calm și înțelegător, lăsându-l să plece singur.

În ceea ce

privește cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută

de art. 180 alin. (2) C. pen., instanța, a respins-o având în vedere doctrina

și practica judiciară în sensul că, în astfel de situații, când inculpatul

folosește un obiect tanato-generator, cum este cazul cuțitului, și în raport de

faptul că regiunea unde a fost aplicată lovitura este una vitală, „plagă

înjunghiată jugulară externă stg.”.

Aceste

împrejurări denotă o anumită atitudine psihică manifestată de inculpat față de

faptă, de rezultatul ce s-ar produce, atitudine psihică pe care instanța a

apreciat-o, în consonanță cu actul de sesizare, a fi intenție directă.

Rezultatul nu s-a produs urmare a comportamentului părții vătămate care a

presat rana cu un prosop, s-a deplasat de urgență la spital unde i-au fost

acordate îngrijiri medicale de urgență.

Ca atare, s-a

apreciat că, în drept fapta inculpatului, de a înjunghia cu un cuțit prin

aplicarea mai multor lovituri în zona gâtului, pe V.A., într-o zonă vitală, cu

intensitate deosebită, în urma cărora a fost necesară internarea medicală a

acestuia, viața acestuia fiind salvată prin intervenția medicală, întrunește,

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

în raport de ultima condamnare de 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen., cu art. 37 lit. b)

C. pen., art. 239 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen., art.

321 alin. (l) și (2), C. pen., cu art. 37 lit. b) ce i-a fost aplicată prin

sentința penală nr. 1213 din 08 iulie 2008 (în dosar nr. 1641/180/2008) de

către Judecătoria Bacău, pedeapsă executată de la 20 iulie 2008 la data de 04

noiembrie 2009, având un rest de 257 zile.

La

individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute

de art. 72 C. pen. Privitor la persoana și conduita inculpatului s-a reținut că

este necăsătorit, nu are copii minori, are 2 clase, stagiul militar satisfăcut,

fără loc de muncă, nu a recunoscut fapta săvârșită, însă a fost de acord cu

plata cheltuielilor efectuate de unitatea sanitară, de Spitalul jud. Bacău, cu

vindecarea părții vătămate V.A., în cuantum de 703,02 RON.

S-a apreciat

că, indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o, nu

se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de

vot, neexistând nici o legătură între interdicția votului și scopul pedepsei,

acela de a prevenii săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția

socială a infractorilor. În consecință inculpatului i s-au interzis numai

drepturile prevăzute de art. 64

alin. (l)

teza a II-a, lit. b) C. pen., potrivit art. 71 alin. (2) C. pen.

S-a luat act că

inculpatul este arestat în altă cauză și s-a dedus reținerea din 14 februarie

2012.

În ceea ce

privește latura civilă, având în vedere că partea civilă nu a probat sub nici o

formă pretențiile cerute, instanța a respins cererea de acordare a daunelor

materiale.

În baza art. 313

din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă

Spitalul Județean de Urgență Bacău, la plata sumei de 703,02 reprezentând

contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a victimei.

S-a dispus

prelevarea de probe biologice de la inculpat, după ce prezenta hotărâre va

rămâne definitivă, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008.

De asemenea,

s-a dispus păstrarea corpurilor delicte aflate la Camera de Corpuri delicte din

cadrul Tribunalului Bacău și înregistrate la nr. 8 din 17 februarie 2011, respectiv:

un cuțit tip briceag cu mâner din plastic, culoare negru găsit pe șifonier; un

cuțit tip briceag, cu mâner din plastic de culoare albastru găsit sub pat; un

recoltor exudat faringian cu probă din urmele sub formă de culoare brun-roșcată

cu aspect de sânge, de pe geamul ușii de acces, partea superioară, în exterior;

un recoltor exudat faringian cu probă din urmele sub formă de culoare

brun-roșcată cu aspect de sânge, de pe geamul ușii de acces, partea inferioară,

în exterior; un recoltor exudat faringian cu probă din urmele sub formă de

culoare brun-roșcată cu aspect de sânge, de pe ușa de acces, partea inferioară;

un recoltor exudat faringian cu probă din urmele sub formă de picături culoare

brun-roșcată cu aspect de sânge, de pe pragul ușii de acces, partea inferioară;

un recoltor exudat faringian cu probă din urmele sub formă de stropi culoare brun-roșcată

cu aspect de sânge, de pe peretele interior și tocul lateral, partea inferioară

din stânga ușii de acces.

S-a dispus

plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești către

B.A. Bacău a sumei de 200 lei cu titlu de onorar avocat oficiu, pentru av. B.C.

Inculpatul a

fost obligat la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat, atât pe

parcursul urmării penale cât și în faza de cercetare judecătorească, potrivit art.

191 C. proc. pen.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel inculpatul C.N., apel ce a fost respins prin

decizia penală nr. 129 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie.

Pentru a

dispune astfel, Curtea de Apel Bacău a constatat că instanța de fond a reținut

situația de fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele

administrate, încadrând corect în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită.

Referitor la

certificatul de constatare medico-legală, emis de S.M.L. Bacău, care

concluzionează că leziunile traumatice cauzate părții vătămate, produse prin

lovire cu un corp dur cu marginea tăietoare (cuțit), au necesitat 12-14 zile de

îngrijiri medicale, dar nu au pus în primejdie viața victimei, Curtea a

apreciat că acest medical nu poate conduce la schimbarea încadrării juridice,

fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale tentativei la

infracțiune de omor, întrucât cele două noțiuni de „punere în primejdie a

vieții” și de „tentativă la omor” sunt total diferite, prima depinzând de

aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub

aspectul tentativei.

S-a arătat că

practica instanței supreme a statuat constant că „există tentativă la omor

atunci când fapta se realizează prin lovirea victimei cu un obiect vulnerant în

zona cervicală, cu consecința unei eviscerații, fără a pune în primejdie viața

victimei”. Or, inculpatul a lovit victima în zona cervicală stângă, cauzându-i

victimei o plagă înjunghiată cu de 1 cm laterocervical stâng la mijlocul mușchiului

sternocleidomastoidian interesând pielea și țesutul subcutan. Și plagă de 2 cm

la nivelul pliului retroauricular, ceea ce constituie tentativă la infracțiunea

de omor.

S-a arătat că,

concluziile actului medical nu contrazic celelalte acte medicale depuse la

dosarul cauzei și nu demonstrează existența unei împrejurări care să infirme

celelalte mijloace de probă administrate.

Ca atare, din

examinarea întregului material probator Curtea a reținut că nu există

contrarietate necontestabilă între actele dosarului și faptele reținute de

instanța de fond, în sensul comiterii unei erori cu privire la încadrarea

juridică dată infracțiunii comise, dimpotrivă mijloacele de probă administrate

conduc la concluzia certă că există tentativă la infracțiunea de omor, întrucât

inculpatul aflându-se într-o stare de nervozitate accentuată, iritat de

comportarea victimei, a lovit-o cu un cuțit într-o zona vitală a corpului, cu

intensitate, viața fiindu-i salvată în urma intervenției chirurgicale efectuate

la timp.

S-a apreciat de

către instanța de apel că acționând în modul descris, inculpatul a prevăzut

neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale, suprimarea vieții victimei,

rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. Mijlocul folosit în

agresiune cuțitul, zonele vitale vizate - cervicală, intensitatea deosebită a

loviturilor și în mod repetat, constituie elemente suficiente pentru a se

reține intenția de a ucide, numai intervenția în timp util, pe cale

chirurgicală-au împiedicat producerea decesului victimei.

În ceea ce

privește cel de al doilea motiv de apel invocat, s-a reținut că dispozițiile art.

72 C. pen., reprezintă coordonate pe baza cărora se realizează în mod concret

individualizarea pedepsei, în raport cu fapta comisă, astfel încât sancțiunea

aplicată să răspundă cerințelor scopului preventiv, coercitiv și educativ

prevăzute de art. 52 C. pen.

Raportat la

persoana inculpatului, persoană care a mai cunoscut repercusiunea penală, fiind

recidivist, la valoarea socială lezată, urmările imediate ale infracțiunii,

timpul și mijloacele folosite pentru săvârșirea infracțiunii, mobilul și scopul

urmărit, poziția inculpatului care nu regretă infracțiunea și o consideră chiar

necesară în împrejurările în care a fost comisă, s-a constatat că acordarea de

circumstanțe atenuante, în condițiile în care nu au apărut elemente noi față de

situația existentă pe parcursul judecării cauzei în fața primei instanțe, nu

poate fi realizată și nici nu este de natură să realizeze, scopul preventiv,

educativ și sancționator al pedepsei.

S-a apreciat că

pedeapsa aplicată, ca și cuantum și modalitate de executare nu este excesivă și

corespunde coordonatelor stabilite de legiuitor prin dispozițiile art. 72 și art.

52 C. pen.

Pentru toate

aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

a respins, ca nefundat, apelul declarat, hotărârea primei instanțe fiind legală

și temeinică.

Împotriva

acestei decizii, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 382 C. proc. pen., a

declarat recurs inculpatul C.N.

Recursul nu a

fost motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (2) C. proc.

pen., criticile formulate cu ocazia dezbaterilor privind greșita încadrare

juridică și greșita individualizare a pedepsei, încadrate în cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 teza I C. proc. pen.,

putând fi însă analizate și din oficiu, conform art. 385 alin. (2

1

) C.

proc. pen. și art. 385 alin. (3) C. proc. pen.

Analizând

hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare

în care acestea se încadrează, dar și din perspectiva cazurilor de casare care

pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce

privește cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.,

recurentul critică încadrarea juridică dată faptei, reluând apărările formulate

pe parcursul întregului proces penal, arătând că aceasta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de

dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen., în raport de numărul de zile de

îngrijiri medicale și de faptul că nu a acționat cu intenția de a suprima viața

victimei.

Înalta Curte

reține că, în baza probatoriului administrat, instanțele au stabilit ca

situație de fapt că, în urma unei discuții contradictorii cu partea vătămată V.A.

privind o sumă de bani pe care o achitase martorei C.C. pentru a întreține

relații sexuale, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu un cuțit, în mod repetat,

în zona gâtului cauzându-i leziuni, după cum urmează: plagă laterocervicală

stâng la mijlocul mușchiului sternocleidomastoidian interesînd pielea și

țesutul subcutan, plagă de 1 cm regiunea deltoid stâng cu interesară musculară

superficială și plagă de 2 cm la nivelul pliului retroauricular drept, leziuni

ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale,

Iară a-i pune în primejdie viața.

Înalta Curte

constată că încadrarea juridică este în concordanță cu situația de fapt

reținută, în drept fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1) C. pen., criticile formulate sub acest aspect fiind nefondate.

Așa cum în mod

constant s-a statuat în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție,

existența tentativei la infracțiunea de omor nu este condiționată de punerea în

primejdie a vieții victimei, esențial pentru încadrarea juridică fiind

stabilirea formei și modalității vinovăției cu care s-a săvârșit fapta. Dacă în

cazul infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., făptuitorul

acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta

acționează cu intenția de ucidere, intenție ce poate fi directă sau indirectă,

după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat

producerea acestui rezultat. Aceasta rezultă chiar din modul de săvârșire a

faptei, din materialitatea acțiunii („dohis ex re”), care evidențiază poziția

psihică a făptuitorul ui. Astfel, folosirea unor instrumente apte să conducă la

deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale corpului

demonstrează neîndoielnic intenția de a ucide.

În prezenta

cauză, Înalta Curte constată că modalitatea de săvârșire a faptei, constând în

lovirea repetată a victimei cu un cuțit în zona gâtului, exclude apărarea

inculpatului, în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu

intenția generală de vătămare. Chiar dacă inculpatul nu a urmărit moartea

victimei, folosirea unui instrument apt să ucidă și aplicarea de lovituri

într-o zonă vitală, impun concluzia că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale

și acceptat posibilitatea producerii lui, împrejurări ce caracterizează

intenția indirectă, a formă a vinovăției.

Ca atare,

instanța de recurs constată că dispozițiile art. art. 385 alin. (1) pct. 17 C.

proc. pen., nu sunt incidente în cauză, încadrarea juridică stabilită de către

prima instanță, menținută în apel, fiind corectă.

Nici criticile

formulate din perspectiva cazului de casare prevăzute art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 teza I C. proc. pen., nu sunt fondate.

Curtea constată

că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 5 ani închisoare, egală cu

minimul prevăzut de lege pentru infracțiune prevăzută de art. 20 raportat la art.

174 C. pen., coborârea sub acest minim fiind posibilă doar în situația

reținerii unor circumstanțe atenuante. Or, probatoriul administrat în cauză nu

relevă elemente de natură a caracteriza favorabil persoana inculpatului sau a

reduce gravitatea faptei și care ar putea fi valorificate ca și circumstanțe

atenuante conform dispozițiilor art. 74 C. pen. Astfel, inculpatul este

cunoscut cu antecedente penale, fapta fiind comisă în stare de recidivă

postexecutorie, fiind condamnat anterior tot pentru săvârșirea unor infracțiuni

de violență (tâlhărie și ultraj), iar în prezent este arestat în altă cauză, a

avut o poziție procesuală nesinceră, susținând că partea vătămată s-ar fi lovit

într-un cui, variantă infirmată de concluziile raportului de expertiză

medico-legală, nu a contribuit în nici un fel la acoperirea prejudiciului

cauzat părții civile Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Ca atare,

niciuna din circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de dispozițiile art. 74

alin. (1) C. pen., nu este incidență în cauză, neexistând nici alte date care

să poată fi valorificate în condițiile alin. (2) al aceluiași articol și care,

în acest fel, să permită coborârea pedepsei sub minimul de 5 ani prevăzut de

lege pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 C. pen.

În raport de

aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile aduse hotărârilor

recurate, și, având în vedere că nu se reține incidența vreunuia din cazurile

de casare care pot fi luate în considerare din oficiu conform art. 385 alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 pct. lit.

b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului ca nefondat.

Va deduce din

pedeapsa aplicată reținerea de la 14 decembrie 2010 și va lua act că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Față de soluția

pronunțată, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la

plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 129

din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de la 14 decembrie 2010.

Ia act că

inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 februarie 2012.