ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1255/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1255/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 201 din

23 noiembrie 2011, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul C.M., pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen. la pedeapsa de 9

ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a ll-a și b) C. pen.

Pe durata executării

pedepse a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a

și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului C.M.,

iar în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii

și arestării preventive de la 23 februarie 2011 la zi.

A admis acțiunea

civilă formulată de partea vătămată constituită parte civilă C.C. și a obligat inculpatul

C.M. să-i achite acesteia suma de 3.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 313

din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul C.M. să achite părților civile Spitalul

Clinic de Urgență Profesor Dr. N.O. lași suma de 10.380,44 RON și Serviciul Județean

de Ambulanță Vaslui suma de 1.203,60 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

A obligat inculpatul

C.M. la 1.850 RON cheltuieli judiciare către stat, la urmărirea penală și la judecata

cauzei, din care suma de 600 RON reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu

asigurat inculpatului la urmărirea penală și la judecată, s-a dispus a se achita

din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept: Inculpatul

C.M., în vârstă de 42 ani, este locuitor al satului D., corm. R., jud. Vaslui, este

cunoscut cu antecedente penale de violență și, din acest motiv, este temut în colectivitate.

Partea vătămată

C.C. este locuitor al aceluiași sat și mai în vârstă decât inculpatul, având 59

ani, nefiind cunoscut cu un comportament violent.

În cursul lunii

ianuarie 2011 partea vătămată C.C. i-a tăiat niște lemne inculpatului C.M., nefiind

plătit pentru această activitate.

În seara zilei

de 14 februarie 2011, în jurul orelor 19

:

00, partea vătămată

C.C. se deplasa pe drumul public, împreună cu martorul V.C., în deplasarea acestora

trecând pe lângă curtea inculpatului C.M., care este de dimensiuni mari și împrejmuită

cu gard de scândură.

În deplasarea

sa, partea vătămată C.C. se afla în coborâre pe partea stângă a drumului, la circa

un metru de gardul inculpatului.

În curte se afla

inculpatul, care a început să discute cu partea vătămată referitor la plata lemnelor

tăiate anterior, discuția degenerând în replici acide, inculpatul refuzând practic

să plătească partea vătămată pentru serviciul prestat anterior.

Cele arătate s-au

petrecut la câteva zeci de metri, mai la vale de poarta inculpatului.

Pe fondul celor

arătate inculpatul C.M., folosind un corp contondent alungit, care nu a putut fi

identificat, cel mai probabil o furcă cu coadă lungă sau un par de aceleași dimensiuni,

i-a aplicat părții vătămate C.C. o lovitură în zona dreapta a capului, cauzându-i

astfel leziuni traumatice severe care au provocat căderea vătămatului pe solul acoperit

de zăpadă.

Martorul V.C.,

văzând ce s-a întâmplat, a plecat pentru a cere ajutor iar prin zonă a trecut și

martorul N.P. care ducea caii la apă, partea vătămată fiind transportată la spital,

urmare demersurilor arătate.

Încă de la începerea

cercetărilor, inculpatul a avut o conduită recalcitrantă, a amenințat familiile

polițiștilor implicați și a încercat să intimideze organele de urmărire penală.

Între timp, inculpatul

s-a deplasat în municipiul lași, unde I-a contactat pe martorul C.R., care consuma

în loc public alcool, I-a convins pe martor să declare, în mod mincinos, că în seara

conflictului s-ar fi aflat în satul D., la locuința inculpatului și că a perceput

împrejurarea că vătămatul ar fi intrat în curtea inculpatului cu intenția de a-l

agresa pe acesta.

Martorul C.R.

a fost luat de inculpat la D., cu promisiunea că îi va găsi un ioc de muncă, iar

în zilele ulterioare martorul I-a însoțit pe inculpat și aceștia au mers la sediul

Judecătoriei Vaslui, unde au contactat un avocat, însă, după începerea cercetărilor,

martorul și-a dat seama că este folosit pentru a fi acoperită o faptă gravă, astfel

că a recunoscut procurorului că anterior nu a spus adevărul și că s-a profitat de

către inculpat, pe fondul consumului de alcool al martorului, pentru a-i oferi un

alibi inculpatului, în condițiile în care, la data de 14 februarie 2011, martorul

nu se afla în localitatea D. și nu a perceput ceea ce s-a întâmplat.

În urma efectuării

constatării medico-legale traumatologice privind vătămatul C.C. s-a stabilit că

în urma agresiunii comise de inculpatul C.M., acesta a suferit, urmare unei lovituri

active în partea dreaptă a extremității cefalice, o fractură cominutiva cu înfundare

fronto-parietală dreaptă, cu traiect iradiat la stânca temporalului, care a necesitat

50-55 zile îngrijiri medicale și a pus în primejdie viața părții vătămate.

Leziunile s-au

produs prin lovire activă cu obiect contondent, au pus în primejdie viața părții

vătămate, care a rămas cu infirmitate fizică permanentă, prin lipsă de substanță

osoasă, urmare a craniectomiei.

Deși inculpatul,

în mod constant, nu a recunoscut săvârșirea faptei, din analiza și coroborarea întregului

material probator administrat în cauză, tribunalul a apreciat că s-a dovedit că

inculpatul a săvârșit fapta și că este vinovat. Pentru a ajunge la această concluzie,

instanța a avut în vedere declarațiile părții vătămate care se coroborează cu datele

ce rezultă din raportul de expertiză medico-legală traumatologică și declarațiile

martorilor V.C., N.P., M.C., C.R. și B.P.

Inculpatul a prezentat,

pe durata procesului, mai multe variante de derulare a faptelor. Astfel, la urmărirea

penală, inițial inculpatul a adresat o plângere șefului postului de poliție, în

care reclama faptul că în seara zilei de 14 februarie 2011 i-a surprins pe C.C.

și V.C. rupând scânduri din gardul său. V.C. a sărit peste gard, în curtea sa, fiind

înarmat cu un par și l-a alergat prin curte, până în fața ușii, unde a fost atacat

de câini. La conflict a asistat mama sa și martorul C.R., care ieșiseră din casă.

Partea vătămată a rămas la gard și nu s-a implicat în conflict.

Aceeași variantă

a prezentat-o inculpatul în declarația dată în fața judecătorului, când a fost prezentat

cu propunere de arestare.

La cercetarea

judecătorească, inculpatul a prezentat o variantă modificată față de ce a susținut

la urmărirea penală. A susținut că V.C. a sărit în curtea lui, moment în care inculpatul

a aruncat cu o bucată de lemn în direcția acestuia. Nu a recunoscut că l-ar fi lovit

partea vătămată însă nici nu a negat această posibilitate. Inculpatul și-a explicat

leziunile pe care Ie-a prezentat partea vătămată prin posibilitatea ca aceasta să

fi căzut și să se fi lovit de o fosă din beton, aflată în acea zonă.

S-a reținut că

ipoteza producerii leziunilor prezentate de partea vătămată prin cădere este exclusă

de concluziile raportului de expertiză medico-legală traumatologică, rezultând din

aceste concluzii că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii

cominutive cu înfundare, fronto parietală dreaptă cu traiect iradiat la stânca temporalului,

leziuni care s-au putut produce prin lovire activă cu un obiect contondent.

Astfel, susținerile

inculpatului precum că leziunile prezentate de partea vătămată s-ar fi produs prin

cădere au fost constatate că sunt fără suport probator.

Din declarațiile

părții vătămate și ale martorului V.C. a rezultat că inculpatul a lovit partea vătămată

cu un obiect contondent, cu o formă alungită, peste gard și în zona capului, cauzându-i

leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Instanța de fond

a reținut că fapta inculpatului C.M., așa cum a fost expusă, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 raportat

la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen., aplicându-i o pedeapsă la individualizarea

căreia, în cadrul general, prev. de art. 52 și 72 C. pen. au fost avute în vedere

gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului,

atitudinea acestuia în timpul procesului penal, precum și urmările produse.

Împotriva hotărârii

primei instanțe inculpatul a declarat apel arătând, în fața instanței de apel că

își recunoaște fapta în totalitate formulând critici pe planul individualizării

pedepsei.

Curtea examinând

actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată, prin prisma motivelor

de apel invocate, a reținut că din analiza coroborată a materialului probator administrat,

respectiv declarațiile martorilor V.C., N.P., declarațiile părții vătămate, declarațiile

inculpatului, a constatării medico-legale, în mod judicios și temeinic argumentat

instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului C.M. în săvârșirea faptei, în

raport de situația de fapt reținută.

În cauză s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitor la aprecierea

probelor, fiind evidențiate aspecte ce susțin vinovăția inculpatului și stabilindu-se

corect că fapta acestuia care în seara zilei de 14 februarie 2011 i-a aplicat părții

vătămate C.C. o lovitură peste gard, cu un corp contondent alungit, în partea dreaptă

a corpului, cauzându-i leziuni traumatice severe, care i-au pus în primejdie viața,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat,

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C.

pen.

Instanța de fond

a ținut cont la stabilirea și aplicarea pedepsei de dispozițiile părții generale

a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiași cod, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală, stabilind o justă individualizare

a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului cât și ca modalitate de executare,

fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Faptul că inculpatul

a recunoscut fapta în fața instanței de apel și că are probleme cu sănătatea nu

a putut duce la micșorarea pedepsei aplicate, având în vedere gradul de pericol

social ridicat al infracțiunii de tentativă la omor calificat și mai ales consecința

produsă, infirmitate fizică permanentă prin lipsa de substanță osoasă, a părții

vătămate.

În raport cu cele

menționate, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori , prin

decizia nr. 16 din 24 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul

C.M., împotriva sentinței penale nr. 201 din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Vaslui,

pe care a menținut-o.

Împotriva deciziei

mai sus arătate, a declarat recurs inculpatul C.M. criticând decizia pronunțată

în apel pentru greșita individualizare judiciară a pedepsei invocând dispozițiile

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. invocând, de asemenea afecțiunile medicale

cu care a fost diagnosticat inculpatul.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1317/89/2011.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu, ambele

hotărâri, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată

că instanța de apel și instanța de fond au reținut în mod corect situația de fapt

și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului

probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare,

precum și o corectă individualizare a pedepsei.

La individualizarea

pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanța de fond a luat în considerare

criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C.

pen., aplicând o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, pedeapsă orientată spre

minimul special prevăzut de textul incriminator, pedeapsă care a fost menținută

și de instanța de apel, nefiind însă aplicată pedeapsa cuprinsă între limitele de

pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată așa cum prevedea încadrarea

juridică dată faptei prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 cu referire la

art. 175 lit. i) C. pen., astfel că nu se impune coborârea pedepsei întru-un cuantum

mai redus fată de textul incriminator.

În mod corect

s-a ținut cont de ambele instanțe și de pericolul social la faptei săvârșite de

persoana inculpatului și de împrejurările comiterii faptei respectiv, că în seara

zilei de 14 februarie 2011, în jurul orelor 19

:

00 inculpatul

C.M. a aplicat părții vătămate C.C. o lovitură în partea dreaptă a capului, cu un

corp contondent, cauzându-i leziuni traumatice severe care au provocat căderea părții

vătămate pe solul acoperit de zăpadă, producându-i-se o fractură cominutivă cu înfundare

fronto-parietală, care a necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale, punându-i viața

în primejdie. Înalta Curte constată că nu se impune a se acorda o eficiență mai

mare dispozițiilor generale de reindividualizare, aceste criterii fiind reținute

de instanța de apel și instanța de fond la individualizarea pedepsei stabilite în

sarcina inculpatului.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, constată că ambele instanțe au examinat, în mod judicios,

aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară,

concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 9 ani închisoare reținută în sarcina

inculpatului, evidențiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunii

săvârșite, în mod concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care

a fost săvârșită, respectiv fiind pusă în primejdie viața părții vătămate prin aplicarea

loviturii într-o zonă vitală a corpului, subliniind caracterizările evidențiate

în persoana inculpatului, care este cunoscut în comunitate ca fiind o persoană violentă,

manifestând amenințări chiar și la adresa organelor judiciare ce au participat la

cercetarea penală, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei

nu se mai impune.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de

către inculpat, invocând afecțiunile psihice de care suferă inculpatul, acesta având

o atitudine de nesinceritate pe parcursul desfășurării urmăririi penale și pe parcursul

cercetării judecătorești în fața instanței de fond, acesta încercând chiar să inducă

organelor judiciare și instanței de judecată reținerea unei alte stări de fapt prin

convingerea pe care acesta i-a indus-o martorului C.R. de a declara o altă situație

de fapt, acesta din urmă recunoscând ulterior că a fost rugat de inculpat să declare

împrejurări care nu au legătură cu realitatea, precizând ulterior, că la momentul

săvârșirii faptei martorul se afla în municipiul lași și nu la locuința inculpatului

în satul D., așa cum în mod neadevărat a declarat, inițial, în faza de urmărire

penală.

Astfel Înalta

Curte constată că, întrucât în cauză pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului

proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de

personalitate al inculpatului, nu se justifică reducerea pedepsei reținută deja

în sarcina inculpatului, pedeapsă orientată spre, minimul special al pedepsei stabilit

de textul incriminator.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul C.M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 16 din 24 ianuarie

2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 23 februarie

2011 la 23 aprilie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 aprilie 2012.