ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3195/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3195/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 din

01 februarie 2012, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul M.S.C. la

pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174,

art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. și art. 99 C. pen.

În temeiul

art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale, a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen.

A luat act că

partea vătămată D.M. a renunțat la pretențiile civile cu care s-a constituit

parte civilă pe parcursul procesului penal.

A admis

acțiunile civile formulate de Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae

Oblu" Iași și de Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui.

În temeiul

art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. și art. 313 din

Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. 72/2006, a obligat pe inculpatul

M.S.C., în solidar cu părțile responsabile civilmente M.C. și M.M., să

plătească Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași suma

de 5.878,89 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, iar Serviciului de

Ambulanță Județean Vaslui suma de 1.075,80 lei reprezentând cheltuieli de

transport.

În temeiul

art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat o bâtă înregistrată la

poziția 75/2011 din Registrul de Corpuri delicte al instanței.

În baza art.

191 alin. (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpat, în solidar cu părțile

responsabile civilmente M.C. și M.M., la plata cheltuielilor judiciare către

stat în cuantum de 650 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu - av. B.M. și suma de 198 lei, reprezentând

contravaloarea expertizelor medicale, urmând a se avansa din fondul Ministerul

Justiției.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în data de 27 iulie 2010, partea

vătămată D.M. a fost la muncă împreună cu martorul M.C.G., iar la întoarcere,

s-au oprit într-un bar pentru a bea bere, unde s-au întâlnit cu B.A. și cu P.G.L.,

care venise cu căruța. Au băut împreună bere, iar în jurul orelor 17.00 s-au

hotărât să plece acasă.

Între timp,

inculpatul M.S.C. a fost împreună cu P.A.F., în cursul dimineții, cu căruța,

pentru a colecta fier vechi, iar după-amiază au lăsat căruța și au mers într-un

bar pentru a bea bere. De aici, au plecat pe jos către un alt bar, unde vinde

martorul P.L.

S-a reținut că

partea vătămată și prietenii săi, după ce au băut berea, s-au hotărât să plece

acasă, astfel încât au ieșit cu toții în drum și s-au urcat în căruța lui P.G.L.

în timp ce se deplasau cu căruța, au trecut pe lângă inculpat și martorul P.A.F.,

care mergeau pe jos.

În momentul în

care P.G.L. a ajuns cu căruța în dreptul lor, inculpatul M.S.C. s-a urcat în

coșul căruței și a mers câțiva metri. P.G.L. i-a spus să se dea jos din căruță,

dar inculpatul a refuzat. Atunci, martorul a oprit căruța, s-a dat jos, a luat

scândura pe care stătea și s-a dus la inculpat, moment în care și acesta a

sărit din căruță. Au început să se îmbrâncească, iar P.G.L. a încercat să-1

lovească pe inculpat cu scândura. în acest moment, a sărit din căruță și partea

vătămată D.M., care a intervenit între ei să nu se bată, i-a luat lui P.G.L.

scândura din mână și 1-a împins să urce în căruță.

Au urcat în

căruță și au mai mers circa 200 metri, pană în dreptul unui bar, unde vindea

numitul P.L. Aici au coborât din căruță D.M., M.C.G. și B.A., P.G.L. continuându-și

drumul spre casă cu căruța.

Partea

vătămată a intrat în bar împreună cu M.C.G., iar aici s-au întâlnit și cu

martorul M.J. Și-au luat cu toții cate o bere și au jucat la aparatele

electronice.

Între timp, au

ajuns în bar și inculpatul M.S.C. împreună cu martorul P.A.F.. Cei doi și-au

comandat câte o bere, au consumat-o și au plecat fiecare către casa sa. Cât

timp au stat în bar, nu a existat niciun conflict între partea vătămată și

inculpat.

După ce a

plecat din bar, inculpatul s-a întâlnit pe drum cu vărul său, C.L.N., care era

cu mașina, au mers împreună și au băut o cafea, după care s-au dus pe un șes să

vadă de niște cai, iar la final, s-au hotărât să meargă în barul unde vindea P.L.

pentru a bea un suc. Era în jurul orelor 23.00.

Pentru că era

ora târzie, martorul P.L., care vindea la bar, le-a spus părții vătămate și

prietenilor săi să iasă afară pentru că vrea să închidă.

Partea

vătămată D.M. și martorii M.J. și M.C.G. și-au luat câte o bere și au ieșit în

drum, în fața barului, unde au consumat băuturile și stăteau de vorbă.

În acest timp,

se îndreptau către bar și inculpatul împreună cu vărul său, C.L.N. Pe drum,

acesta a fost sunat la telefon de către o prietenă, astfel încât a oprit mașina

pe partea dreaptă, la distanță scurtă de bar, pentru a putea vorbi la telefon. C.L.N.

s-a dat jos din mașină, a traversat strada pe partea cealaltă, pentru a putea

vorbi la telefon fără a-i putea fi auzită conversația.

Atunci,

inculpatul a luat din portiera mașinii o bâtă din lemn confecționată dintr-un

picior de masă, a coborât din mașină ținând bâta la spate, s-a dus direct la

partea vătămată și i-a aplicat o lovitură cu bâta în cap, fără a-i spune ceva

în prealabil, partea vătămată căzând la pământ în stare de inconștiență.

Inculpatul a fugit apoi acasă.

Martorii M.J.

și M.C.G. au încercat să resusciteze pe partea vătămată și au strigat la

martorul P.L. să aducă apă. Acesta a adus apă, a udat partea vătămată, după

care a sunat la apelul de urgență „112".

Până să vină

ambulanța, partea vătămată și-a revenit și a refuzat să meargă la spital, însă,

a doua zi, a fost transportat de urgență la Iași la spital, unde a fost

operată.

Potrivit

concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 282/E din 2010 întocmit

de Serviciul Medico-Legal Județean Vaslui, partea vătămată D.M. a prezentat

leziuni traumatice de tipul hematomului extradural fronto-temporal stâng,

pentru care a fost necesară intervenția chirurgicală de evacuare, hemoragiei

subarahnoidiene, fracturii liniare fronto-temporale stângi, fracturi ale

pereților anteriori și postero-lateral al sinusului maxilar stâng, unghiului

supero-extern al orbitei stângi, la nivelul marii aripi sfenoidale stângi,

apexului orbitar stâng, precum și la nivelul temporal și frontal în stânga, cu

aspect liniar, hemosinus maxilar stâng, hemoragiei subconjunctivale și

hematomului palpebral. S-a reținut că leziunile s-au putut produce prin lovire

cu mijloace contondente, cu și de obiecte contondente, cel mai probabil prin

lovire activă cu corp dur, posibil bâtă, aplicată pe planul superior lateral

stânga al extremității cefalice a părții vătămate, putând data din 27 iulie

2010 și necesitând 65-70 zile îngrijiri medicale de la data producerii.

Constatând că

fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i)

C. pen., prima instanță i-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia a

avut în vedere conduita sinceră a inculpatului pe tot timpul procesului penal,

lipsa antecedentelor penale, pericolul concret al faptei comise, împrejurările

în care a fost comisă fapta, vârsta inculpatului la data comiterii

infracțiunii, urmarea produsă, precum și urmările care se putea produce.

Împotriva

sentinței penale anterior menționate a declarat apel inculpatul M.S.C., care nu

a fost motivat, însă, în cadrul dezbaterilor, apărătorul inculpatului a

solicitat reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării acesteia.

Prin decizia

penală nr. 84 din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul M.S.C. împotriva sentinței penale nr. 139 din 06 iulie 2011

pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință care a fost menținută.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 350 lei cheltuieli

judiciare către stat, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200

lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Curtea de apel

a reținut că prima instanță a administrat legal și a apreciat temeinic toate probele

necesare aflării adevărului cu privire la faptă și la persoana inculpatului M.S.C.,

stabilind corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap.

la art. 174-175 lit. i) C. pen.

Totodată, s-a

constatat că, pentru această infracțiune, prima instanță a aplicat o pedeapsă

individualizată judiciar în acord cu dispozițiile art. 72 C. pen., făcând mai

întâi aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., apoi

dând eficiență dispozițiilor art. 109 și art. 21 alin. (2) C. pen.

Având în

vedere împrejurările concrete în care inculpatul a acționat, gradul de pericol

social și urmarea produsă, curtea de apel a apreciat că pedeapsa aplicată de

prima instanță este necesară pentru formarea unei noi atitudini a inculpatului

față de valorile sociale ocrotite de legea penală și nu constituie un tratament

sancționator aspru.

S-a reținut,

de asemenea, că elementele favorabile inculpatului, referitoare la atitudinea

procesuală, au fost valorificate suficient de prima instanță, iar conduita bună

a inculpatului în cursul procesului penal nu justifică aplicarea unei pedepse

atât de indulgente în raport de gravitatea faptei săvârșite, în plus, aplicarea

unei pedepse care să își atingă scopul trebuind să se raporteze la interesul

general ocrotit de legiuitor și care are prioritate față de circumstanțele

personale ale inculpatului.

Tot astfel,

s-a reținut și că operațiunea de individualizare judiciară a executării

pedepsei rezultante corespunde gravității faptei săvârșite de inculpat,

gravitate ce se evidențiază prin consecințele acesteia și modul de derulare a

evenimentelor, doar un regim sancționator privativ de libertate fiind de natură

să realizeze constrângerea și reeducarea inculpatului.

Împotriva

deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.S.C.,

solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii

de atac promovate și reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege,

prin acordarea unei eficiente sporite circumstanțelor atenuante, precum și

aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., criticile fiind circumscrise cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Totodată, a

solicitat să fie înlăturată pedeapsa complementară, inculpatul fiind minor la

data săvârșirii faptei.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat numai în ceea

ce privește greșita aplicare a pedepsei complementare, celelalte critici

formulate nefiind întemeiate.

Situația de

fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar

este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă,

fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute

în sarcina sa și pentru care a fost condamnat, respectiv infracțiunea de

tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i)

C. pen., inculpatul recunoscând, de altfel, comiterea faptei, beneficiind de

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel fiind,

au fost reținute în favoarea inculpatului dispozițiile privind beneficiul

reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța de fond

aplicându-i o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art.

175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

Înalta Curte

constată că pedeapsa aplicată inculpatului se încadrează în limitele prevăzute

de lege, modalitatea de executare a acesteia fiind, de asemenea, corect

stabilită.

Sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de recurentul inculpat

nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă

individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice

acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii

finalităților acesteia.

Individualizarea

judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată,

ci ținând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabilește anumite

criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre

acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care

agravează sau atenuează răspunderea penală. în literatura juridică s-a precizat

că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date

referitoare la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică,

vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea

faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție

împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni, să fie

proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică,

fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării

pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu

cunoscute.

Chiar dacă

individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al

judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră,

el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material

probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în

lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea

explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea

acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca

să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării

scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii

(privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Se reține că

pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci și un

mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul

prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

În prezenta

cauză, Înalta Curte reține că, în procesul individualizării pedepsei, pornind

de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3

ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum

corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, având în

vedere împrejurările comiterii faptei, precum și circumstanțelor personale ale

inculpatului.

În ceea ce

privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte reține, mai întâi,

că solicitarea formulată de recurentul inculpat, prin apărător, de aplicare a

dispozițiilor art. 81 C. pen., nu poate fi primită, față de împrejurarea că

acesta era minor la data comiterii faptei, putându-se solicita, eventual,

aplicarea dispozițiilor art. 110 C. pen.

Se reține,

totodată, că suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca mijloc de

individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanță dacă

se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în

regim privativ de libertate, ori în speță, față de natura faptei comise și de

modul concret de săvârșire, inculpatul acționând în circumstanțele anterior

menționate, dovedește un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea

unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării ar fi suficientă pentru a

se realiza reeducarea sa și prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

În speță,

datele oferite de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de

pe lângă Tribunalul Vaslui, din care rezultă că recurentul inculpat a abandonat

școala, că nu are o calificare profesională, consumă alcool și are un intelect

liminar - dar și lipsa antecedenței penale, au fost corect evaluate de instanțe

cu prilejul stabilirii modalității de executare a pedepsei, respectiv aceea în

regim privativ de libertate.

Astfel fiind, Înalta

Curte apreciază că o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare în

regim de detenție, este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al

pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului

proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale

inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

În lumina

acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca

nefiind întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale

ale inculpatului nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de reducere

a pedepsei și de schimbare a modalității de executare a acesteia.

Înalta Curte

constată, însă, că recursul declarat de inculpatul M.S.C. este fondat, în ceea

ce privește greșita aplicare a pedepsei complementare, urmând a casa decizia

penală atacată și, în parte, sentința pronunțată de prima instanță, pentru

motivele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit art.

109 alin. (3) C. pen., pedepsele complementare nu se aplică minorului. Cum la

data săvârșirii faptei, inculpatul M.S.C. era minor, rezultă că în mod greșit

Fa fost aplicată acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Fată de aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat împotriva

deciziei penale nr. 84 din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Va casa,

decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 139 din 6 iulie 2011 a

Tribunalului Vaslui, numai în ceea ce privește greșita aplicare a pedepsei

complementare, care urmează a fi înlăturată.

În temeiul

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat

vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum

de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, conform

dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul M.S.C. împotriva deciziei penale nr. 84 din 26

aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează

decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 139 din 6 iulie 2011 a

Tribunalului Vaslui, numai în ceea ce privește greșita aplicare a pedepsei

complementare, pe care o înlătură.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 8 octombrie 2012.