ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1593/2011

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 358 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 317/89/2009 s-a dispus:

- Respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul D.C.V. a fost trimis în judecată, respectiv cea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., formulată de inculpatul D.C.V. prin apărător;

- Respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul D.C.V. a fost trimis în judecată, respectiv cea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) C. pen. sau infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. d) C. pen. formulată de părțile civile S.T. și S.V. prin apărător;

- Respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul I.R.C. a fost trimis în judecată, respectiv cea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de complicitate la omor calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., formulate de părțile civile S.T. și S.V. prin apărător;

- Condamnarea inculpatului D.C.V.,  în prezent aflat în Penitenciarul de maximă siguranță Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. la pedeapsa de 18 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a constatat că fapta pentru care inculpatul D.C.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentința penală nr. 196 din 08 mai 2009 a Judecătoriei Huși, rămasă definitivă la data de 26 mai 2009 prin neapelare, este concurentă cu fapta ce formează obiectul prezentei cauze.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 196 din 08 mai 2009 a Judecătoriei Huși cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 27 octombrie 2008 la zi.

S-a anulat mandatul de executare nr. 217 din 26 mai 2009 emis de Judecătoria Huși în baza Sentinței penale nr. 196 din 08 mai 2009 a Judecătoriei Huși și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform dispozițiilor prezentei hotărâri.

S-au menținut celelalte dispoziții din Sentința penală nr. 196 din 08 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Huși și au fost înlăturate cele contrarii.

Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul I.R.C., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

Pe durata executării pedepsei i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Conform dispozițiilor art. 81 alin. (1) C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 alin. (1) C. pen. respectiv pe durata de 2 ani și 3 luni.

În temeiul dispozițiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

S-au admis cererile formulate de părțile civile Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui și Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași și în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul D.C.V. să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 195,20 RON Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui și suma de 146,67 RON Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași, sume actualizate la data executării.

S-a admis în parte cererea inculpatului D.C.V. și s-a constatat că S.V. are calitate procesuală de parte civilă numai în ceea ce privește daunele materiale.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile S.T. și S.V.

A fost obligat inculpatul D.C.V. să plătească părților civile S.T. și S.V. cu titlu de despăgubiri civile suma de 15.000 RON.

A fost obligat inculpatul D.C.V. să plătească părții civile S.T. cu titlu de daune morale suma de 100.000 RON, iar inculpatul I.R.C. să plătească acelorași părți civile, cu aceIași titlu suma de 5.000 RON.

S-a respins cererea formulată de părțile civile S.T. și S.V. privind obligarea inculpatului I.R.C. la plata daunelor materiale.

S-a dispus scutirea de la plata amenzii judiciare în sumă de câte 500 RON aplicată prin încheierea din 22 iulie 2009 martorilor P.S.F. și O.C.

A fost obligat inculpatul D.C.V. să plătească părților civile S.T. și S.V., cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 400 RON.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul D.C.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000 RON, iar inculpatul I.R.C. la plata sumei de 300 RON, cu aceIași titlu.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, nr. 713/P/2008, întocmit la data de 10 februarie 2009 au fost trimiși în judecată inculpatul D.C.V. în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. și inculpatul I.R.C. în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

S-a reținut prin actul de sesizare al instanței că în noaptea de 25/26 octombrie 2008, în jurul orelor 24,00, după ce inculpatul I.R.C. a aplicat o lovitură de pumn victimei C.D., inculpatul D.C.V. a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele victimei, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia.

Inculpatul D.C.V., în declarația dată în fața instanței a arătat că în timp ce se afla pe ringul de dans, victima a început să-l provoace în sensul că a început să-l înghiontească, în condițiile în care între ei avusese loc un conflict anterior, ocazie cu care el a fost cel bătut de victimă și că din București unde se afla la muncă, victima îi trimitea mesaje de amenințare. Inculpatul nu a înțeles să formuleze plângere împotriva victimei nici pentru loviri și nici pentru amenințare.

A mai arătat inculpatul că atunci când victima a încercat să plece de la discotecă, a ajuns-o din urmă și în timp ce se afla în mașină, pentru că aceasta continua să-l jignească, a lovit-o cu pumnul prin geamul de la portiera dreaptă, care era deschis. Ulterior, când victima a coborât din mașină i-a mai aplicat o lovitură în zona feței, astfel că aceasta a căzut jos, după care a mai lovit-o de trei ori cu piciorul în zona capului.

Inculpatul I.R.C. a sosit și el la locul unde se afla victima. În discotecă inculpatul D.C.V. i-a adus la cunoștință inculpatului I.R.C. discuția dintre el și victimă. Acest inculpat nu a înțeles să dea declarații în fața instanței prevalându-se de dreptul la tăcere.

Din oficiu, cât și la solicitarea inculpaților și a părților civile, au fost audiați martorii: C.P., P.S.A., C.A.A., C.M.I., C.A., L.M., H.F.I., S.M., C. I.C., C.C., G.M., O.C. și P.S.F.

S-au depus la dosar de către părțile civile S.T. și S.V. xerocopii de pe biletele de călătorie auto, xerocopie după contractul individual de muncă al victimei, chitanța nr. 63 din 27 octombrie 2008 privind ajutorul de înmormântare, referat de anchetă socială întocmit de Protecția și Asistența Socială din cadrul Primăriei comunei Stănilești, biletele de ieșire din spital.

Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul D.C.V. și inculpatul I.R.C. locuiesc în comuna Lunca Banului, județul Vaslui, iar victima C.D. locuia în comuna Stănilești, județul Vaslui.

Întrucât în comuna Lunca Banului nu se organizează discotecă, tinerii de aici merg la discoteca ce se organizează săptămânal în comuna Stănilești.

Conform declarației inculpatului D.C.V., în cursul lunii martie 2008 victima C.D. și doi prieteni ai săi, l-au bătut pe drum, în timp ce se întorcea acasă, crede el și datorită unei fete, C.V., care a fost prietenă atât cu victima cât și cu inculpatul. Nu a formulat plângere penală la poliție împotriva victimei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, astfel încât aceste aspecte nu au fost verificate.

În seara zilei de 25 octombrie 2008, victima C.D. a plecat la discoteca organizată în comuna Stănilești împreună cu prietenii săi, P.S.A. și R.R., cu mașina celui din urmă, însă acesta nu a rămas la discotecă ci s-a întors acasă. Au ajuns în jurul orelor 21,30 și, pentru că discoteca se deschidea la orele 22,00 au mers într-un bar din apropiere unde C.D. a consumat un suc, iar prietenul său o bere. Când s-a deschis discoteca, cei doi au intrat și au început să se distreze. Aici s-au întâlnit cu inculpatul D.C.V. care venise cu prietenii săi, precum și cu inculpatul I.R.C., care venise singur.

Inculpatul D.C.V. a consumat două beri, și, conform spuselor sale, „era în curaj". Și-a amintit de conflictul anterior avut cu victima C.D. și s-a hotărât să-l bată. Și-a exprimat această intenție și față de agentul de pază al discotecii, martorul H.F.I., care i-a spus să se liniștească și să nu facă scandal. Inculpatul a continuat însă, să fie agitat, intrând și ieșind din discotecă. Despre intenția inculpatului a aflat și victima C.D. care s-a hotărât să plece, temându-se să nu fie bătut.

În jurul orelor 24,00, victima C.D. l-a rugat pe martorul C.I.C. să-l ducă cu mașina acasă, întrucât „niște băieți vor să-l bată", însă nu i-a spus martorului numele acestora.

Victima i-a spus și prietenului său cu care venise la discotecă, P.S.A. ca vrea să plece acasă, pentru că nu vrea să fie bătut și l-a întrebat dacă merge și el. Martorul i-a spus că vrea să mai rămână, iar C.D. l-a rugat să-l însoțească până la mașină, întrucât găsise pe cineva să-l ducă acasă. Astfel, victima a ieșit din discotecă, fiind urmată îndeaproape de C.I.C. și de P.S.A., și s-a îndreptat către mașina lui C.I.C., parcată pe partea dreaptă a sensului de mers spre poarta discotecii.

Inculpatul D.C.V. l-a văzut pe C.D. părăsind discoteca și a ieșit după el hotărât să-l bată și să se răzbune. Împreună cu inculpatul D.C.V. a ieșit și inculpatul I.R.C.

Când s-au apropiat de mașină, martorul C.I.C. a deschis-o din telecomandă, iar victima s-a urcat pe locul din dreapta față al autoturismului. În acel moment au ajuns lângă mașină și inculpații D.C.V. și I.R.C.

Inculpatul I.R.C. s-a prins de portiera mașinii, împiedicând victima să o închidă, iar inculpatul D.C.V. a lovit-o cu pumnul în față prin portiera întredeschisă, solicitându-i victimei să coboare.

Pentru că victima a refuzat să coboare, inculpatul I.R.C. a lovit-o cu pumnul în față, tot prin portiera întredeschisă a autoturismului și i-a solicitat încă o dată să coboare, însă victima a refuzat.

Întrucât s-a temut să nu-i fie lovită mașina, martorul C.I.C. i-a cerut inculpatului I.R.C. să nu se bată în mașină, acesta din urmă spunându-i martorului că și el are mașină ca a lui și ar trebui să înțeleagă situația.

Atunci, inculpatul I.R.C. l-a apucat de haine pe C.D. și l-a scos forțat din mașină. În acest moment, inculpatul D.C.V. i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față victimei, aceasta căzând în partea lateral-spate a mașinii. Aici inculpatul D.C.V. a început să lovească victima mai întâi cu pumnii, apoi cu picioarele, toate loviturile fiind aplicate în zona capului, după care a sărit de mai multe ori cu picioarele pe capul victimei, aceasta rămânând la pământ inconștientă.

Tinerii din discotecă au ieșit și ei afară, imediat după începerea conflictului, însă s-au temut să intervină și să-l oprească pe inculpat.

După ce a sărit pe capul victimei, inculpatul D.C.V. s-a depărtat, îndreptându-se către poarta discotecii, afirmând că vrea să se întoarcă și să continue să bată victima. Inculpatul I.R.C. i-a spus atunci să-l lase în pace, că-l omoară, dar inculpatul i-a răspuns: „îl omor și plătesc eu!". În cele din urmă, inculpatul nu s-a mai întors la victimă, fiind oprit de tinerii din fața discotecii.

Inculpatul D.C.V. a plecat de la locul incidentului împreună cu inculpatul I.R.C. cu mașina acestuia, după ce a văzut că prietenul victimei sună la 112. De victima C.D. s-au apropiat mai multe persoane care l-au mutat, ca să nu stea în balta de sânge creată în jurul său până la venirea ambulanței. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iași, unde a decedat.

Conform raportului de necropsie medico-legală din 11 noiembrie 2008 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, „moartea numitului C.D. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardiorespiratorii acute consecutivă unui traumatism craniocerebral cu contuzie cerebrală, hemoragie subarahnoidiană, fractură de piramidă nazală. Topografia și morfologia leziunilor pledează pentru producerea lor prin lovire activă cu mijloace contondente, urmată de cădere. Între leziunile craniocerebrale și deces există legătură directă de cauzalitate. Decesul datează din 26 octombrie 2008".

În drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului D.C.V. de a aplica victimei C.D. lovituri cu pumnii și picioarele cauzându-i leziunile descrise în actul medico-legal sus-menționat, care au condus către deces, faptă comisă în loc public, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. și că fapta inculpatului I.R.C. de a aplica o lovitură de pumn victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

Instanța a respins solicitarea apărătorului inculpatului D.C.V. de a dispune achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., motivat de faptul că infracțiunea există, a fost săvârșită de inculpat, recunoscută și regretată de către acesta și dovedită cu declarațiile martorilor: C.P., P.S.A., C.A.A., C.I.C., C.C. etc.

Totodată, instanța a apreciat că nu pot fi reținute în favoarea inculpatului D.C.V. dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din conduita victimei nu a rezultat că aceasta l-ar fi provocat pe inculpat în așa măsură încât să-i pricinuiască o stare puternică de tulburare ori o agresiune așa de puternică, încât să justifice o asemenea circumstanță. Prin urmare, instanța a respins și această cerere formulată de inculpatul D.C.V. prin apărător.

De asemenea, a fost respinsă și cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului D.C.V. din infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. d) C. pen., nefiind dovedit faptul că acest inculpat a ucis victima din motive josnice, respectiv din răzbunare, ci pe fondul unei ambiții exacerbate, a conflictului preexistent între el și victimă, precum și a discuțiilor reciproce de amenințare din discotecă.

Părțile civile, prin apărător S.R., au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul I.R.C. a fost trimis în judecată din infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de complicitate la infracțiunea de omor calificat, cerere care a fost respinsă de instanța de fond cu motivarea că din probele administrate în cauză nu rezultă că între cei doi inculpați ar fi existat o înțelegere prealabilă privind înlesnirea sau ajutarea cu intenție a inculpatului D.C.V. de către inculpatul I.R.C. în săvârșirea faptei.

În cauză nu există dovezi că inculpatul I.R.C. ar fi avut reprezentarea acțiunii pe care a comis-o inculpatul D.C.V. și a urmărilor ei, precum și a împrejurării că actul de complicitate a contribuit la săvârșirea faptei.

Intenția inculpatului implică o anumită legătură subiectivă între acesta și autor. Această legătură se poate manifesta printr-o înțelegere expresă sau tacită, prealabilă sau concomitentă. Instanța de fond a concluzionat că nu există probe în acest sens.

A fost respinsă și cererea părților civile S.T. și S.V. prin care au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului D.C.V. din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. a) C. pen., deoarece omorul este săvârșit prin cruzime atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta folosind metode cauzatoare de suferințe prelungite și de maximă intensitate, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față.

Instanța a respins cererea inculpatului I.R.C. formulată prin apărător și prin care s-a solicitat achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât din declarațiile martorilor P.S.F., P.S.A., C.I., C.C., rezultă că cel care a lovit victima în timp ce se afla în mașină, pe scaunul din față dreapta și cel care a tras victima jos din mașină a fost inculpatul I.R.C. Au fost înlăturate acele depoziții nuanțate date de martori în timpul cercetării judecătorești și care sunt în contradicție cu declarațiile date în timpul urmăririi penale, cu motivarea că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. A concluzionat instanța de fond că dacă inculpatul I.R.C. nu ar fi lovit victima în mașină și nu ar fi tras-o jos, inculpatul D.C.V. nu ar fi avut cum să-și continue activitatea infracțională, iar victima ar fi fost și astăzi în viață.

Pentru infracțiunile săvârșite, inculpaților li s-a aplicat câte o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general prevăzut de art. 52 C. pen. și 72 C. pen., au fost avute în vedere conduita procesuală a inculpaților, antecedența penală, împrejurările comiterii faptelor, urmarea produsă, gradul de pericol social concret al fiecărei fapte, instanța de fond apreciind că nu se impune a se acorda inculpaților beneficiul circumstanțelor atenuante facultative prevăzut de art. 74 C. pen.

În ceea ce-l privește pe inculpatul D.C.V. s-a reținut că acesta a mai fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare prin Sentința penală nr. 196 din 8 mai 2009 a Judecătoriei Vaslui.

Pentru că fapta din prezenta cauză este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală sus-menționată, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și art. 36 alin. (1) C. pen., și în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

Ca pedeapsă complementară i-au fost interzise inculpatului D.C.V. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 7 ani.

În cazul inculpatului I.R.C. s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile privind lipsa plângerii prealabile, întrucât victima a fost în imposibilitatea de a-și exercita dreptul procesual de a formula sau nu plângere pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., situație în care principiul disponibilității în procesul penal este înlocuit de principiul oficialității, statul fiind acela care este chemat să apere interesele victimei atunci când aceasta nu și le pot promova - cum este cazul de față -, al cărei deces a fost cauzat prin activitatea infracțională a inculpatului.

Pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului D.C.V. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., iar inculpatului I.R.C. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și lit. b) C. pen., cu mențiunea că gravitatea faptelor comise îi fac pe ambii inculpați nedemni de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective implicând exercițiul autorității de stat.

Inculpatului D.C.V. i-a fost interzis și dreptul de a alege pe durata executării pedepsei, precum și pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei.

Fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 81 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului I.R.C. pe durata prevăzută de art. 82 alin. (1) C. pen., respectiv pe durata de 2 ani și 3 luni. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, iar conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

Pentru că urmărirea penală și cercetarea judecătorească s-au desfășurat cu inculpatul D.C.V. în stare de arest preventiv și pentru că acestuia i s-a aplicat o pedeapsă cu executare în penitenciar, conform art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a acestui inculpat, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 27 octombrie 2008 la zi.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, s-au admis cererile formulate de părțile civile Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui și Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași și a fost obligat inculpatul D.C.V. să plătească acestora cu titlu de daune materiale, suma de 295,20 RON Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, iar Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași suma de 146,67 RON sume actualizate la data punerii în executare.

S-a respins cererea părților civile S.T. și S.V. de a fi obligat inculpatul I.R.C. la plata daunelor materiale, neexistând legătură de cauzalitate între faptă și rezultatul acesteia.

De asemenea, instanța a admis în parte cererea inculpatului D.C.V. prin care acesta a solicitat să se constate că partea civilă S.V. nu are calitatea procesuală de a i se acorda daune materiale și morale. Instanța a admis în parte cererea și a constatat că acesta are calitate procesuală, numai în ceea ce privește acordarea de daune materiale, dar nu și morale, având în vedere că este tatăl vitreg al victimei. A reținut instanța de fond că este adevărat că victima a fost crescută de tatăl vitreg de la vârsta de 6 - 7 ani, însă nu s-a făcut dovada relațiilor afective puternice dintre cei doi.

Părțile civile S.T. și S.V. s-au constituit părți civile și au solicitat cu titlu de daune materiale suma de 17.850 RON, iar cu titlu de daune morale, suma de 200.000 RON.

În cauză s-a făcut dovada cu acte și cu declarațiile martorilor S.M. și L.M., că părțile civile au cheltuit cu înmormântarea și cu pomenirile suma de 15.000 RON, fapt pentru care acțiunea civilă a fost admisă în parte, iar inculpatul D.C.V. a fost obligat în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. să plătească celor două părți civile suma de 15.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

În ceea ce privește acordarea de daune morale, suma de 200.000 RON a fost apreciată ca exagerată, astfel că și această solicitare a fost admisă în parte, și a fost obligat inculpatul D.C.V. să plătească cu acest titlu suma de 100.000 RON, iar inculpatul I.R.C. suma de 5.000 RON, instanța constatând că acordarea daunelor morale în acest cuantum este în concordanță cu suferința psihică produsă părții civile S.T. și de natură să îi asigure o atenuare reală a acestei suferințe.

În termen legal, sentința a fost apelată de inculpații D.C.V. și I.R.C. și de părțile civile S.T. și S.V.

Curtea de Apel Iași, prin Decizia penală nr. 28 din 23 februarie 2010 a respins ca nefondate apelurile exercitate și a menținut sentința fondului. A fost menținută starea de arest a inculpatului D.C.V. și s-a dedus la zi durata arestului preventiv de la 19 octombrie 2009.

Decizia pronunțată în apel a fost recurată de inculpații D.C.V. și I.R.C.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală - prin Decizia nr. 2506 din 24 iunie 2010 a admis recursul declarat de inculpatul D.C.V., a casat decizia penală atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului acestui inculpat la instanța de apel, Curtea de Apel Iași; a menținut măsura arestării preventive a acestui inculpat și a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.R.C. împotriva aceleiași decizii.

În pronunțarea acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Din analiza cauzei rezultă că instanța de apel, în considerentele deciziei pronunțate, s-a limitat la a face afirmații generice prin prezentarea doar a unor aprecieri asupra modului în care prima instanță a reținut situația de fapt, că aceasta corespunde probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, fără să existe o evaluare reală proprie asupra materialului probator administrat, în raport cu motivele de apel invocate de apelantul inculpat D.C.V. și soluția dispusă de prima instanță.

Totodată, prima instanță de control judiciar nu a demonstrat de ce nu echivalează cu o motivare a hotărârii, modul în care prima instanță a ajuns la concluzia că situația de fapt reținută de procuror prin actul de sesizare al instanței este identică cu cea rezultată din probele administrate în cursul cercetării judecătorești și a reținut aceeași situație de fapt, rezumându-se doar la afirmația concluzivă că în acest fel au fost respectate prevederile art. 356 C. proc. pen., redând situația de fapt reținută, așa cum a fost expusă în actul de sesizare.

Or, această modalitate de redactare a hotărârii judecătorești nu reflectă un proces de examinare efectivă asupra mijloacelor de probă și nu evidențiază concluziile care rezultă ca urmare a acestuia, a argumentelor în reținerea sau nereținerea unora dintre acestea, în raport cu motivele de apel formulate, așa încât soluția pronunțată apare ca fiind susținută numai prin considerente vagi, expuse într-o manieră generică, ceea ce atrage imposibilitatea instanței de recurs de a verifica modul în care prima instanță de control a reținut cele prezentate, ceea ce constituie o nemotivare a deciziei pronunțate, fiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte a considerat că instanța de apel nu și-a fundamentat afirmațiile pe analiza și sinteza mijloacelor de probă, în sensul evidențierii celor care se coroborează sau dimpotrivă, a celor pe care le înlătură, nu și-a argumentat neluarea acestora în considerare, cu precizarea cauzei care afectează valoarea probantă a mijlocului de probă respectiv.

Astfel, instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate ca motive de apel de către apelantul inculpat D.C.V., în sensul că nu s-a făcut o examinare asupra conținutului declarațiilor martorilor audiați în cauză în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, cât și în aceea a cercetării judecătorești, respectiv C.I.C., P.S.A., H.F.I., C.I.A. și I.V., B.M., C.C., C.S.G., P.S.F., O.C., D.M.D., C.I., I.M.I., R.D.A.G., C.V., C.A.A., C.M. I., C.A., L.M., S.M., G.M., în raport cu declarațiile inculpatului D.C.V., precum și cu raportul de necropsie medico-legală din 11 noiembrie 2008 al Institutului de Medicină Legală Iași.

Înalta Curte a mai constatat că prima instanță de control judiciar nu a examinat mijloacele de probă mai sus menționate în raport cu motivele de apel formulate de apelantul inculpat și nu a putut stabili contribuția inculpatului D.C.V. în raport cu aceea a coinculpatului I.R.C. la comiterea faptei, ca urmare a unui proces de evaluare prin coroborarea, reținerea sau înlăturarea declarațiilor unora din martori și față de lovitura tanatogeneratoare evidențiată în concluziile raportului medico-legal, existând contradicții între ce a reținut instanța și acest din urmă mijloc de probă cu valoare științifică, ce trebuiau analizate și înlăturate motivat de instanță.

Totodată, Înalta Curte a considerat că nemotivarea deciziei se reflectă și în ceea ce privește latura civilă a cauzei, reținând că nici sub acest aspect instanța de apel nu a examinat criticile apelantului inculpat referitoare la soluționarea laturii civile, rezumându-se în considerentele hotărârii să conchidă că sunt corecte, apreciind în mod generic că pretențiile au fost dovedite pe baza probelor administrate, fără a le raporta la criticile inculpatului.

Așadar, Înalta Curte, referitor la nemotivarea deciziei instanței de apel în raport cu motivele de apel formulate, a constatat că hotărârea pronunțată aduce atingere dreptului la un proces echitabil și că s-au încălcat prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea Europeană a statuat în jurisprudența sa constantă, că una din funcțiile obligatorii ale instanței este aceea de a motiva hotărârea pronunțată prin a demonstra părților că au fost ascultate și chiar dacă instanța internă și-a motivat pe scurt hotărârea indiferent dacă a făcut-o preluând motivele instanței inferioare sau altfel, să fi examinat probele esențiale ce i-au fost supuse atenției și nu să se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile instanței inferioare, în acest din urmă sens fiind și cauzele Helle contra Finlanda (parag. 60) și Boldea contra României (parag. 33).

Înalta Curte în contextul concret al cauzei a constatat că decizia instanței de apel pronunțată în cauză nu corespunde exigențelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului mai sus menționate.

În consecință, Înalta Curte considerând criticile formulate de recurentul inculpat D.C.V. cu privire la nemotivarea hotărârii și la nepronunțarea asupra motivelor de apel formulate, inclusiv motivele privind latura civilă a cauzei, ca fiind întemeiate, a concluzionat că se impune reformarea în aceste limite a deciziei pronunțate de instanța de apel numai privind pe recurentul-inculpat D.C.V.

În rejudecare, instanța de apel s-a constatat învestită numai cu judecarea apelului declarat de inculpatul D.C.V. motivat de faptul că soluția pronunțată în cauză în ce privește recursul declarat de inculpatul I.R.C. este definitivă iar părțile civile S.T. și S.V. nu au înțeles să recureze decizia instanței de apel.

Prin motivele scrise și susținute în fața instanței de apel inculpatul D.C.V. a formulat următoarele critici:

S-a solicitat admiterea apelului în sensul celor expuse și pronunțarea unei noi hotărâri penale.

Prioritar examinării motivelor de apel, în rejudecare instanța de apel a dispus ascultarea martorilor C. I., P.S.A., C. I.C. și P.S.F.

S-a constatat imposibilitatea audierii martorului C.S., aflat în afara granițelor țării cu adresă necunoscută și conform dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. s-a dat citire depoziției acestuia dată în cursul urmăririi penale.

De asemenea, s-a solicitat Avizul Comisiei de Avizare și Control al actelor medico-legale privind pe victima C.D.

Inculpatul a fost întrebat cu privire la posibilitatea de a face declarații în cauză, dar s-a prevalat de dreptul la tăcere, drept conferit de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului raportat la criticile formulate cât și din oficiu, instanța de apel a reținut următoarele:

În mod temeinic și legal instanța de fond a reținut că inculpatul D.C.V. a comis infracțiunea de „omor calificat" prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., încadrare juridică ce corespunde probelor administrate în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești.

Faptul că instanța de fond a ajuns la concluzia că situația de fapt reținută prin actul de sesizare al instanței este identică cu cea care rezultă din probele administrate în fața acesteia nu echivalează cu o nemotivare, iar aspectele invocate de apelant și reținute de către instanța de recurs urmează a fi complinite în rejudecarea cauzei în apel.

Astfel, ca situație faptică rezultă că în seara de 25 octombrie 2008 inculpații D.C.V. și I.R.C. și victima C.D. se aflau la discoteca organizată în comuna Stănilești.

Pe fondul unei altercații avută anterior între victimă și inculpatul D.C.V., acesta din urmă s-a hotărât să-i aplice victimei o corecție, aspect relatat și de martorul H.F.I. care a arătat că avea ca atribuții supravegherea tinerilor și că l-a sfătuit pe inculpat „să nu facă scandal în discotecă și dacă aveau ceva de împărțit să o facă afară".

Martorii C.C. și G.M. au arătat că în respectiva seară, în timp ce se aflau la dans, victima îl împingea pe inculpat și-i „dădea târcoale", pentru ca ulterior aceștia să afle despre intenția inculpatului. În aceste condiții, victima l-a rugat pe martorul C.I.C. - posesorul unui autoturism - să-l ducă acasă.

Martorul P.S.A. a relatat faptul că aflându-se în discotecă, victima i-a spus „că se duce acasă pentru că nu vrea să ia bătaie și m-a întrebat dacă nu merg și eu. Eu i-am spus că vreau să mai rămân iar el m-a rugat să-l însoțesc până la mașină pentru că găsise un prieten care să-l ducă cu mașina acasă". Martorul a dat curs solicitării victimei, împreună au ieșit afară și au văzut autoturismul proprietatea martorului C.I.C. Din discotecă a ieșit victima, urmată de C.I.C. și P.S.A. și s-au îndreptat spre autoturism.

Pe fondul consumului anterior a două sticle de bere, inculpatul D.C.V. împreună cu inculpatul I.R.C. au ieșit din discotecă în urmărirea victimei. Martorul C.I.C. a deschis autoturismul cu telecomanda, iar C.D. - victima - s-a urcat pe locul din dreapta față. În acel moment au ajuns lângă mașină și cei doi inculpați.

Cum victima nu reușise să închidă portiera, inculpatul I.R.C. a încercat să o scoată afară, moment în care inculpatul D.C.V. i-a aplicat un pumn cerându-i să coboare. În aceIași moment, inculpatul I.R.C. i-a tras un pumn în față și a scos victima forțat din mașină.

Aflându-se în partea laterală - dreapta spate - a mașinii, inculpatul D.C.V. i-a aplicat din nou o lovitură victimei care a căzut jos, apoi a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele în zona capului, după care a sărit de mai multe ori cu picioarele pe capul victimei, aceasta rămânând la pământ inconștientă.

Edificatoare în acest sens este declarația martorului C.I.C., care în mod constant la urmărirea penală, dar și în fața instanței de apel a arătat: „în spatele mașinii inculpatul D. i-a aplicat numeroase lovituri victimei, la un moment dat am văzut victima căzută jos, iar D. era peste el; am perceput direct momentul când victima a căzut la pământ; drumul era de țară acoperit cu pietriș; am văzut că D. era foarte furios, vorbea, țipa, dar nu am înțeles ce anume spunea." AceIași martor a mai arătat: „am văzut într-adevăr victima căzută la pământ, plină de sânge, de fapt era desfigurată".

De asemeni, martorul C. I., vecin cu locul desfășurării faptelor și aflându-se la o distanță de aproximativ 10 m a relatat că: „am văzut când victima a căzut jos și l-am văzut efectiv pe inculpatul D. cum călca în picioare victima".

Și martorul P.S.F. a relatat că deși nu a perceput momentul inițial al declanșării conflictului, a văzut că „inculpatul D. a început să lovească victima căzută cu piciorul în zona feței".

În același context și martorul O.C. a arătat că fiind la o distanță de aproximativ 20 m de mașină, a văzut când inculpatul I.R.C. i-a cerut lui D. să nu mai lovească victima, fără a cunoaște momentele anterioare ale conflictului.

Aceste declarații ale martorilor se coroborează și cu declarația dată de inculpat în faza judecății la instanța de fond, în care arată: „M-am dus la victimă și i-am aplicat o altă lovitură în zona feței, a căzut jos, după care i-am aplicat alte trei lovituri cu picioarele în zona capului; după aceasta eu am plecat acasă".

Potrivit raportului de necropsie medico-legală din 11 noiembrie 2008, moartea numitului C.D. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardiorespiratorii acute consecutivă unui traumatism craniocerebral cu contuzie cerebrală, hemoragie subarahnoidiană, fractură de piramidă nazală, iar topografia și morfologia leziunilor pledează pentru producerea lor prin lovire activă cu mijloace contondente urmată de cădere. Între leziunile craniocerebrale și deces există o legătură directă de cauzalitate.

Din conținutul avizului Comisiei de Avizare și Control al Actelor medico-legale din 10 noiembrie 2010 emis de Institutul de Medicină Legală Iași rezultă că „mecanismul de producere a leziunilor prezentate a fost complex, cu cea mai mare probabilitate, lovire activă urmată de cădere; atât leziunile de lovire cât și cele de cădere au avut capacitate tanatogeneratoare".

A concluzionat instanța de apel că în mod legal s-a reținut că fapta inculpatului D.C.V. se încadrează în drept în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. iar cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte nu este fondată, întrucât moartea victimei este consecința unei agresiuni al cărei rezultat a fost prevăzut și urmărit de inculpat.

Spre deosebire de infracțiunea de omor care nu poate fi săvârșită decât cu intenție, în una din cele două modalități la care se referă art. 19 alin. (2) lit. a) și b) C. pen., infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. se săvârșește cu intenție depășită, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și prin culpă în ceea ce privește rezultatul produs, moartea victimei.

Ca atare, ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea și rezultatul acesteia, infirmă apărarea inculpatului că el nu a urmărit și nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, care ar fi depășit intenția sa de a aplica o corecție victimei. În sprijinul acestei concluzii este și avizul medico-legal ce arată că atât leziunile de lovire, cât și cele de cădere au avut capacitate tanatogeneratoare.

S-a concluzionat că sub aspectul poziției sale subiective, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii acestuia, chiar dacă, eventual nu l-a urmărit în mod direct.

A mai reținut instanța de apel că nu poate fi reținută ca întemeiată critica inculpatului referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Astfel, rezultă din declarațiile date de inculpat că în cursul lunii martie 2008 între acesta și victimă ar fi avut loc un incident din cauza unei fete.

Martorul C.C. a arătat că ar fi auzit despre un conflict mai vechi între cele două părți, iar la discotecă victima îl împingea și-i dădea târcoale inculpatului, aspect ce rezultă din declarațiile martorilor C.C. și G.M. Evident că aceste aspecte nu au fost de natură a-i crea inculpatului un sentiment de frustrare și o tulburare puternică de natură a-l face să acționeze violent asupra victimei.

Pentru reținerea acestei circumstanțe atenuante se impune ca acțiunea de provocare a victimei să fi constat într-o acțiune produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității inculpatului sau altă acțiune ilicită gravă, ceea ce nu este cazul în speța de față.

S-a apreciat a fi întemeiată însă critica inculpatului referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei.

Rezultă din actele dosarului că după ce a fost încunoștințat de decesul victimei C.D., inculpatul s-a prezentat de îndată și din proprie inițiativă în fața organelor de anchetă, a colaborat cu organele de urmărire penală și a acceptat să dea declarații în cauză, context în care, pedeapsa aplicată inculpatului în urma rejudecării cauzei a fost reindividualizată și coborâtă la limita minimă prevăzută în textul incriminatoriu, respectiv 15 ani închisoare, neexistând temeiuri pentru reducere sub această limită.

Acțiunea civilă a cauzei s-a reținut că a fost corect soluționată de instanța de fond care având în vedere actele depuse de părțile civile și declarațiile martorilor audiați în cauză a admis acțiunile formulate de S.T. și S.V., inculpatul fiind obligat la plata sumei de 15.000 RON față de suma pretinsă de 22.050 RON.

La stabilirea cuantumului acestei sume, instanța de fond a avut în vedere declarațiile martorilor C.A., L.M. cât și înscrisurile depuse, respectiv contractele de muncă nr. 397891 și nr. 87009. Au fost efectuate cheltuielile de înmormântare, cât și pentru praznicele ulterioare conform obiceiului locului apreciate de martora L.M. la aproximativ 150 milioane ROL, iar martora C.A. a arătat că știe că aceste cheltuieli au fost de 80 - 90 milioane ROL la care s-au adăugat și alte sume pe care le-ar fi împrumutat de la alte persoane fizice.

Și suma de 100.000 RON acordată mamei victimei S.T., cu titlu de daune morale se justifică tocmai ca urmare a pierderii fiului său tânăr și nu reprezintă o îmbogățire fără just temei a acesteia. În speță s-a dovedit mai presus de orice dubiu, că partea civilă a suferit o traumă psihică de excepție determinată de fapta comisă de inculpat, iar suma stabilită reprezintă o compensare a prejudiciului efectiv cauzat acesteia, prin decesul fiului său.

Examinând și din oficiu conținutul hotărârii pronunțate, în afara motivelor analizate mai sus și neconstatând incidența altor temeiuri care analizate să conducă la desființarea sentinței, prin Decizia penală nr. 24 din 2011 din 3 februarie 2001, curtea de apel a admis apelul declarat de inculpatul D.C.V., a desființat în parte sentința în latură penală și rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare aplicată inculpatului D.C.V. în pedepsele componente; a redus de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174, 175 lit. i) C. pen.; în baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 15 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de Judecătoria Huși prin Sentința penală nr. 196 din 08 mai 2009 în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate în ce-l privește pe inculpatul D.C.V. și a înlăturat dispozițiile contrarii.

Prin decizia sus-menționată s-a menținut starea de arest a inculpatului D.C.V. și s-a dedus la zi durata arestului preventiv de la 19 octombrie 2009.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul D.C.V., invocând în scris cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 17, 17

2

și 18 C. proc. pen. în susținerea orală a recursului, inculpatul a invocat și cazul de casare prevăzut în art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Referitor la prima critică adusă deciziei și care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. - „faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică" - inculpatul a susținut că fapta comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen. și nu pe cele ale infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. în sprijinul susținerii sale, inculpatul a invocat concluziile raportului de necropsie nr. 5992/II/11/2008, ale avizului Comisiei de Avizare și Control din cadrul Institutului de Medicină Legală Iași din 10 noiembrie 2010, precum și declarațiile martorilor C.I.C. și C.C., probe din care rezultă că leziunea ce a condus la decesul victimei a fost produsă, nu datorită loviturilor aplicate de către inculpat, ci în urma căderii victimei și lovirii acesteia la cap de suprafața drumului pietruit. A mai susținut inculpatul că instanțele nu au ținut cont de faptul că intenția sa nu a fost aceea de a ucide victima, ci doar de a o lovi, „de a-i aplica o corecție", situație în care sub aspect subiectiv, este evident că a acționat cu praeterintenție, formă de vinovăție ce caracterizează infracțiunea de loviri cu vătămări cauzatoare de moarte și nu infracțiunea de omor.

În ce privește cea de-a doua critică adusă deciziei și care se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. - „... prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii", inculpatul a susținut că în favoarea sa trebuia reținută circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen.

Inculpatul a susținut că atitudinea provocatoare a victimei a fost îndelungată ca interval temporal, aspect ce rezultă din declarația martorului H. și deși reținut de instanța de apel nu a fost valorificat în sensul reținerii prevederilor legale sus-menționate cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Referitor la ultima critică adusă deciziei și care se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. - „... s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare -", inculpatul a susținut că din probele administrate în cauză rezultă că persoana care a aplicat lovitura victimei, lovitură în urma căreia aceasta s-a dezechilibrat și a căzut la pământ este inculpatul I.R.C., persoana care ar trebui să răspundă pentru decesul victimei.

În ce privește individualizarea pedepsei inculpatul a cerut reducerea cuantumului acesteia.

În consecință, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 14, 17, 17

2

și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. ultim din aceIași cod, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Instanța de fond și cea de apel au reținut corect pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, situația de fapt, vinovăția recurentului inculpat și încadrarea juridică a infracțiunii pentru care acesta a fost cercetat, trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, soluție menținută de instanța de prim control judiciar.

Referitor la prima critică adusă deciziei care va fi analizată împreună cu cea de-a treia, întrucât vizează aceleași aspecte de nelegalitate a hotărârii așa cum a susținut și inculpatul în motivele de recurs depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Este necontestată împrejurarea că în seara zilei de 25 octombrie 2008, recurentul inculpat D.C.V., intimatul inculpat I.R.C. și victima C.D. se aflau la discoteca organizată în comuna Stănilești unde, pe fondul unei altercații avută anterior între victimă și recurent, acesta din urmă s-a hotărât să-i aplice victimei o corecție, aspect relatat și de martorul H.F.I. care în virtutea atribuțiilor de supraveghere a tinerilor pe care le exercita în seara respectivă, I-a sfătuit pe inculpat „să nu facă scandal în discotecă și dacă avea ceva de împărțit cu victima să o facă afară".

În sensul celor mai sus arătate și reținute de instanța de apel în considerentele deciziei recurate sunt și declarațiile martorilor C.C. și G.M. care în depozițiile date la instanța de fond au arătat că în seara zilei de 25 octombrie 2008, în timp ce se aflau la dans au văzut cum „victima îl împingea pe inculpa