ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3024/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3024/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 58 din 28

ianuarie 2011, Tribunalul Iași a dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen., a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor

calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracțiunea de omor calificat prevăzută

de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de omor calificat prevăzută și

pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b)

C. pen., în infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 –

art. 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44

alin. (l) și (3) C. pen., a achitat pe inculpatul C.L., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

A constatat că inculpatul C.L. a fost

reținut și arestat de la data de 20 august 2009 la data de 19 mai 2010.

În baza art. 350 C. proc. pen., cu

referire la art. 139 C. proc. pen., a revocat măsura preventivă a obligării de

a nu părăsi localitatea Iași luată fața de inculpatul C.L., măsură dispusă prin

încheierea din 18 mai 2010 în dosarul nr. 443/99/2010 al Tribunalului Iași.

În baza art. 14 și art. 346 alin. (l)

C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a admis în parte acțiunile civile

formulate de părțile civile C.M.C., C.D.A., P.M., C.F., C.E., și, a obligat pe

inculpatul C.L. să plătească părților civile următoarele sume de bani:

- 15.000 lei cu titlu de daune morale

în favoarea părții civile C.D.A.;

- 7.500 lei cu titlu de daune morale

în favoarea părții civile C.M.C.:

- 7.500 lei cu titlu de daune morale

în favoarea părții civile C.E.:

- 5.000 lei cu titlu de daune morale

și 9.000 lei cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile P.M.;

- 5.000 lei  cu titlu de daune morale

în favoarea părții civile C.F.;

A luat act că partea civilă C.C., în

prezent deținut în P.N.T. Iași, a renunțat la pretențiile civile formulate în

cauza.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006

raportat la art. 14 și art. 346 alin. (l) C. proc. pen., raportat la art. 998

C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.J.A. Iași

și, a obligat pe inculpatul C.L. să plătească acesteia suma de 180,6 lei, cu

titlu de daune materiale .

În baza art. 109 alin. (5) C. proc.

pen., a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate de la acesta,

cuțit (sac 1), bara metalică (sac 5), obiecte de îmbrăcăminte (sac 9) aflate la

Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iași, după rămânerea definitiva a

prezentei sentințe.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc.

pen., a dispus restituirea către părțile civile C.D.A. și C.M.C. a bunurilor

ridicate de la victimă, obiecte de îmbrăcăminte (geacă, pantalon, tricou,

adidas) - (sac nr. 6 și sac 8), aflate la Camera de Corpuri delicte a

Tribunalului Iași, după rămânerea definitiva a prezentei sentințe.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc.

pen., a dispus restituirea către martorul C.C. a bunurilor ridicate, capăt

metalic cilindric 6 cm (sac 4), 2 bastoane telescopice (sac nr. 5), aflate la

Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iași, după rămânerea definitiva a

prezentei sentințe, celelalte corpuri delicte reprezentând mijloace materiale

de proba.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (1)

pct. 1 lit. c) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1000 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, în esență a reținut că victima C.D. a venit în cartierul Păcurari, la

solicitarea expresă a martorului C.C., care hotărâse că este necesară aplicarea

unei corecții fizice inculpatului C.L. În acest sens, s-a reținut de către

instanță că atât C.C., cât și C.D. s-au înarmat cu bastoane telescopice și un

cuțit. Deși martorul C.C. a negat că ar fi avut vreun obiect contondent asupra

lor, poziția sa este contrazisă de probele administrate. Astfel, atât martorul

R.A.A., cât și inculpatul au susținut constant că singurele obiecte aduse de

inculpat din casa au fost un cuțit și o bara metalică. Or, la cercetarea la

fața locului au fost descoperite o bara din metal cu lungimea de 73 cm,

diametrul de 2 cm având la un capăt filet prin interior, iar celălalt capăt

lățit prin presare, un baston telescopic cu mâner de 20cm și braț din două

elemente cu lungimea totala a bastonului de 51 cm, la capătul brațului având

bila metalică, respectiv un baston telescopic cu mâner de 20 cm,cu brațul din

două elemente și bilă metalică la capăt. În consecință, declarațiile

inculpatului se coroborează, potrivit art. 69 C. proc. pen., cu declarațiile

martorului R.A.A. și cu procesul verbal de cercetare la fața locului, poziția

martorului C.C. fiind singulară și nesusținută probator. De altfel, instanța

reține că martorul a încercat, prin declarațiile date, să se exonereze de orice

responsabilitate atât în angrenarea conflictului inițial, cât și în organizarea

atacului ulterior, deși toate probele cauzei converg în a susține rolul

determinant al martorului în evenimentele tragice din noaptea de 19 din 20

august 2010.

Înarmați cu obiectele contondente, C.C.

și C.D. s-au deplasat spre blocul inculpatului. La scara blocului, inculpatul

și R.A.A. continuau să bea bere și să discute. Ajungând în apropierea

inculpatului și a martorului R.A.A., C.D. l-a lovit direct pe martor cu

bastonul metalic în regiunea capului. Din cauza forței loviturii, martorul a

căzut la pământ, fiind dezorientat și plin de sânge, astfel încât nu a mai

putut sesiza, pentru o perioada de timp, desfășurarea conflictului. Între timp C.C.

l-a lovit pe inculpatul C.L., fiind secondat imediat de C.D. care a abandonat

să-l mai lovească pe martorul R.A.A. Astfel, martorul cu identitate protejata

„C.” a declarat că de la geam „am văzut un ins care era lovit de alți doi cu un

corp contodent, strălucitor de circa 60 cm (persoana lovită era C.L.)”. La

rândul său, inculpatul C.L. l-a lovit pe C.D. cu țeava luata din casă. În acest

sens, prin raportul medico-legal de necropsie nr. 7920 din 13 noiembrie 2009

s-a constat că victima C.D. a prezentat două plăgi contuze ale feței ce s-au

putut produce prin loviri cu obiect contondent, ușor ascuțit (țeava teșită),

care ar fi necesitat în caz de supraviețuire 16-18 zile de îngrijiri medicale.

La momentul la care și-a revenit

martorul R.A.A. a observat că inculpatul C.L. era „întins pe spate, C.D. era

întins deasupra lui (.) lovindu-l în zona coastelor (.), iar C.C., având un

cuțit în mână era în zona picioarelor inculpatului (.) ulterior C.C. s-a

poziționat în zona înspre capul inculpatului și a început să-l tragă pe acesta

de cap”. Inculpatul a declarat la urmărirea penală „am primit apoi alte

lovituri, inclusiv peste cap, până am căzut pe spate; din acest moment nu mai

rețin cum au decurs lucrurile (.). în fața instanței, inculpatul a atestat în

același sens că a căzut pe spate, victima C.D. fiind peste el. Martorul R.N. a

declarat că inculpatul C.L. i-a spus la secția de poliție că în rest nu-și

amintește ce s-a întâmplat întrucât „îl băteau metru pe metru pătrat”.

În aceste condiții, inculpatul totuși

a reușit să se înarmeze cu cuțitul adus din casă și a aplicat două lovituri cu

acesta victimei C.D. Inculpatul a declarat constant că nu-și amintește momentul

lovirii victimei, însă nu a negat că în acele împrejurări el a fost cel ce a

folosit cuțitul. La secția de poliție, inculpatul i-a spus martorului R.N. „Nea

R.A. nu are nici o treaba, eu am dat cu cuțitul”, fapt atestat și martorul D.A.

Ulterior, inculpatul reușit să se

elibereze singur (și nu cu ajutorul martorului R.A.A.) de sub corpul victimei

și a fugit de la fața locului.

După ce în urma loviturii primite,

martorul R.A.A. se îndepărtase de la fața locului spre scara blocului său,

alertat de strigătele disperate de ajutor ale martorului C.C., martorul R.A.A.

s-a reîntors la fața locului. Cei doi au încercat să acorde primul ajutor

victimei, fiind chemate organele de poliție și ambulanța. Deși s-a încercat

resuscitarea victimei, după aproximativ 45 minute s-a constatat decesul.

Inculpatul a mers la apartamentul

martorului H.I., care a indicat că inculpatul „era lovit, murdar de sânge cu

hainele tăiate, fiind lovit la cap și la genunchi sângerând în zona piciorului.”

Martorul a arătat că întrebându-l ce s-a întâmplat, inculpatul i-a relatat că a

fost bătut, „fiind așteptat la scara blocului de C.C. și fratele lui, care l-au

lovit cu bastonul și l-au tăiat”. Ulterior, inculpatul s-a îndreptat spre scara

blocului, fiind observat de martorul D.A. care a atestat că inculpatul a

alergat pe scări și a putut observa că inculpatul avea cămașa ruptă, fiind

lovit la un picior și părea speriat. Inculpatul a fost descoperit de organele

de poliție, la aproximativ 400 m de locul unde căzuse C.D., respectiv în scara

blocului 530 pe str. Cânta, după scările de acces la etajele superioare „fiind

foarte speriat, sub influența băuturilor alcoolice, având cămașa ruptă, iar

pantalonii în zona piciorului drept erau rupți și plini de sânge”.

Deși martorul C.C. a susținut teza

inocenței sale și a victimei în atacul surprinzător pus la cale de inculpat,

s-a reținut că declarația acestuia nu poate fi apreciată ca reflectând adevărul

obiectiv.

Astfel, martorul a atestat „când am

ajuns în fata scării l-am observat pe R.A.A., sprijinit cu spatele de un perete

iar C.L. așezat pe scări lângă el. Eu am ajuns primul, iar R.A.A. s-a desprins

de zidul respectiv, s-a îndreptat spre mine și a încercat să mă lovească cu o

bară de fier. Am pus mâna dreaptă la cap în zona în care fusesem atins, l-am

lovit la rândul meu pe R.A.A. care s-a dezechilibrat și a venit înspre mine. În

aceste împrejurări, C.D. a trecut în fața mea și în fracțiunea aceasta de

secundă nu știu ce s-a întâmplat. Fratele meu a căzut pe partea stângă jos, a

căzut ca secerat. Am crezut că a fost lovit cu ranga de către C.L., însă când

m-am uitat spre C.L. acesta era pe scări, având un cuțit într-o mâna și în

cealaltă o țeava de fier.”

Or, realitatea agresiunii asupra

inculpatului C.L. și R.A.A. rezultă atât din declarațiile martorilor audiați,

așa cum au fost expuse, dar și din actele medicale depuse la dosar. De

asemenea, raportul de primă expertiza medico-legala nr. 939/ OF din 06 iulie

2010 a concluzionat că inculpatul C.L. a prezentat o excoriație parietală stg.

și o plagă contuză gamba dreapta 1/3 sup.; leziunile au necesitat 7-9 zile de

îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile s-au putut produce cel mai

probabil prin loviri active cu corpuri contondente, nefiind exclusă

posibilitatea rănirii accidentale sau autoagresiunii, fapt ce va fi dovedit pe

cale de ancheta”.

S-a mai reținut că raportul de

necropsie nr. 7920 din 13 noiembrie 2009 emis de I.M.L. Iași a concluzionat

următoarele:

„Moartea numitului C.D. a fost

violentă. Ea s-a datorat șocului hemoragie consecutiv hematomului

retroperitoneal masiv, prin plaga tăiata a pedicolului renal stâng, Leziunea

s-a produs prin lovire cu obiect înțepător tăios cu o lățime maximă de 3 cm și

o lungime minimă de 17 cm, poziția agresor-victimă fiind fața în fața, iar

lovirea s-a produs de jos în sus și dinafară înăuntru. între această leziune și

deces există legătură directă de cauzalitate.

Cadavrul mai prezenta o plagă tăiată

penetrantă abdominală a fosei iliace stângi, fără rol tanatogenerator ce ar fi

necesitat în caz de supraviețuire 16-18 zile de îngrijiri medicale. în momentul

decesului, sângele victimei nu conținea alcool”.

Prin suplimentul la raportul

medico-legal de necropsie nr. 7920 din 13 noiembrie 2009 s-a apreciat că în

cauza cuțitul ridicat de la fața locului era în măsură să producă leziunile

abdominale atât cea care a condus la deces, cât și cea de la nivelul fosei

iliace stângi.

S-a subliniat că martorul C.C. nu a

putut dovedi existența unor leziuni corporale ca urmare a evenimentelor din

noaptea de 19 din 20 august 2009.

În drept, instanța a reținut că, fapta

inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul vinovăției, instanța a

reținut că prin actul de sesizare al instanței s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută

și pedepsită de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea

art. 73 lit. b) C. pen., în dauna părții vătămate C.D.

Instanța din oficiu a pus în discuție,

în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, din

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită

de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a)

C. pen. Apărarea a solicitat reținerea, în favoarea inculpatului, a cauzei care

înlătură caracterul penal al faptei, prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen.

S-a reținut că, pentru a fi incidență

circumstanța atenuantă a provocării, reținută în actul de sesizare al instanței

este necesar întrunirea cumulativa a condițiilor prevăzute de lege:

infracțiunea să fie săvârșita sub stăpânirea unei puternice tulburări sau

emoții; aceasta stare de tulburare sufletească să fie determinată de o

provocare din partea victimei; provocarea să se fi produs prin violența ori

printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită

gravă.

Potrivit art. 44 C. pen., nu

constituie infracțiune fapta prevăzuta de legea penala, săvârșita in stare de

legitima apărare. Este in stare de legitima apărare acela care săvârșește fapta

pentru a înlătura un atac material, direct, imediat si injust, îndreptat

împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, si care pune in

pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Legitima apărare propriu-zisă este

reglementată în art. 44 alin. (2) C. pen. și are ca principală caracteristică

că apărarea este proporțională cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în

care s-a produs atacul.

În art. 44 alin. (3) C. pen., este

reglementat „excesul justificat de apărare”, caz de depășire a limitelor

legitimei apărări și asimilat legal cu legitima apărare perfectă, care are ca

principală caracteristică depășirea limitei unei apărări proporționale, pe

fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit cel care a săvârșit fapta

pentru a înlătura atacul.

Excesul scuzabil de apărare este

reglementat art. 73 lit. a) C. pen. și desemnează acea ripostă exagerată care

nu este determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac, ci

eventual de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în fața violenței nejustificate.

Spre deosebire de „excesul justificat

de apărare”, „excesul scuzabil” nu este asimilat cu legitima apărare, ci

constituie o circumstanță atenuantă legală potrivit art. 73 lit. a) C. pen., și

constă în depășirea limitelor legitimei apărări, atunci când nu este cauzată de

tulburare sau temere.

Pornind de la considerațiile teoretice

expuse, instanța de fond a reținut că inculpatul a acționat pe fondul atacului

material, direct, imediat și injust al fraților C., care au venit înarmați la

scara blocului inculpatului și au exercitat acte directe de agresiune împotriva

inculpatului și a martorului R.A.A.

S-a mai reținut că, din starea de fapt

rezultă că atacul a fost unul material, obiectivizat prin acțiuni fizice menite

să pericliteze valorile sociale apărate, respectiv dreptul la integritate

fizică al persoanei atacate. De asemenea, s-a reținut că atacul exercitat de C.D.

și fratele său era și unul direct vizând persoana inculpatului și a martorului R.A.A.,

precum și un atac imediat, în speță, pericolul social pentru valoarea ocrotită,

integritatea fizică a persoanei și sănătatea, fiind unul concret și actul,

neexistând nici o altă posibilitate de înlăturare a pericolului cauzat prin

atac, în condițiile în care acesta a fost și intempestiv. Atacul era și injust

în condițiile în care nu avea vreun temei legal și era susceptibil obiectiv și

subiectiv de a pune în pericol grav persoana celui atacat, având în vedere

intensitatea acestuia, numărul agresorilor, obiectele care erau folosite la

atac.

Or, în condițiile în care probele

cauzei relevă fără echivoc caracterul actual și continuu al atacului, în cauză

nu poate fi incidență legal circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de

art. 73 lit. b) C. pen., astfel că, susținerile acuzării referitoare la

săvârșirea faptei de către inculpat a faptei în stare de provocare, nu are

susținere legală, motiv pentru care va fi înlăturată.

În ceea ce privește apărarea

exercitată de inculpat instanța a reținut că aceasta a fost îndreptată

împotriva agresorului, victima C.D., a urmărit îndepărtarea atacului și

protecția propriei persoane și a avut ca rezultat final săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală, uciderea victimei C.D.

Relativ la cerința ca apărarea să fie

proporțională cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs

atacul, instanța a reținut că, în practică și în doctrină s-a arătat că analiza

nu poate fi una matematică, evaluarea proporționalității mijloacelor folosite

în apărare în raport cu cele ale agresorului neputându-se realiza aprioric ori

prin simpla comparare abstractă a armelor folosite de cei în cauză, fără să

aibă în vedere persoana care le folosește, împrejurările în care s-a comis

atacul, relațiile anterioare dintre agresor și victima.

S-a reținut că acțiunea inculpatului

de înjunghiere a victimei C.D. s-a produs pe fondul stării de temere create de

atacul agresiv al fraților C., în cauza nu pot fi incidente dispozițiile art.

73 lit. a) C. pen., depășirea limitelor stării de legitimă apărare,

datorându-se stării de tulburare în care se găsea inculpatul.

În consecință, în baza art. 334 C.

proc. pen., instanța a respins cererea de schimbare a încadrării din

infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea

art. 73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., dispunând schimbarea

încadrării din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 –

art. 175 lit. i) C. pen.

Din punct de vedere juridic s-a

reținut că, excesul justificat de apărare este asimilat cu legitima apărare

propriu zisă. Fapta săvârșită în condițiile art. 44 alin. (3) C. proc. pen., nu

este săvârșită cu vinovăție, deoarece făptuitorul nu a acționat cu voința

liberă, ci constrâns de necesitatea apărării valorilor sociale amenințate grav

prin atacul periculos, acesta fiind și temeiul înlăturării vinovăției și al

caracterului penal al faptei săvârșite în legitima apărare.

În consecință, pentru motivele

arătate, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10

lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 alin. (1) și (3) C. pen., s-a

dispus achitarea inculpatului C.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor

calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., cu

referire la art. 139 C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii preventive a

obligării de a nu părăsi localitatea Iași luată fața de inculpatul C.L., măsură

dispusă prin încheierea din 18 mai 2010 în dosarul nr. 443/99/2010 al

Tribunalului Iași, în condițiile în care prin dispunerea soluției de achitare

față inculpat s-a constatat că acesta nu a acționat cu vinovăție penală. În

acest context, măsura preventivă nu poate subzista nici obiectiv, nici din

perspectiva finalității măsurii, potrivit art. 136 C. proc. pen.

Deși s-a dispus achitarea

inculpatului, s-a reținut că potrivit art. 346 alin. (1) C. proc. pen.,

instanța se pronunță, în caz de achitare, prin aceeași hotărâre și asupra

acțiunii civile. în speță, nu există vreunul din cazurile arătate în art. 346

alin. (3) C. proc. pen., în care nu pot fi acordate despăgubiri civile și nici

vreunul din cazurile prevăzute de art. 346 alin. (4) C. proc. pen., în care nu

se soluționează acțiunea civilă.

În consecință, s-a apreciat că,

acțiunea civilă, în cazul achitării pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. e) C.

proc. pen., a fost soluționată prin verificarea elementelor răspunderii civile

delictuale, prevăzute de art. 998 C. civ. și urm.

Reținând că soluția dată în latură

penală cu privire la existența faptei și persoanei făptuitorului se impune în

soluționarea laturii civile și reținând că toate părțile civile au pretins

suferirea unui prejudiciu cert și în legătură de cauzalitate directă cu fapta

săvârșită, în determinarea răspunderii civile a inculpatului, este necesar a se

stabili existența culpei inculpatului în producerea rezultatului prejudiciabil,

în condițiile în care sfera vinovăției civile este mai extinsă decât cea a

vinovăției penale, în latură civilă autorul răspunzând și pentru cea mai ușoara

culpă.

S-a reținut că, în doctrină și

practica judiciară s-a arătat, sub aspectul vinovăției, că este necesar a se

face distincție între legitima apărare perfecta, prevăzută de art. 44 alin. (2)

C. pen. și legitima apărare asimilată, prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen. În

ceea ce privește prima teză s-a considerat că răspunderea civilă a

făptuitorului este exclusă în mod absolut, lipsind orice culpă a făptuitorului,

care săvârșește fapta exclusiv în cadrul unei acțiuni de apărare proporțională

cu gravitatea atacului. în ceea ce privește cea de a doua ipoteză s-a apreciat

că depășirea limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea atacului, pe

fondul unor factori subiectivi, poate determina reținerea unei culpe în sarcina

făptuitorului.

Or, în cauza este indubitabil că prin

uciderea victimei C.D., inculpatul a depășit limitele unei apărări rezonabile

cu gravitatea atacului, pe fondul stării de temere în care se găsea, însă

această depășire îi este imputabilă inculpatului în baza culpei fără prevedere.

Or, s-a reținut de către instanță că la producerea rezultatului, moartea

victimei a contribuit, cu rol precumpănitor, fapta martorului C.C. care a

organizat și a declanșat atacul, dar și fapta inculpatului defensor care a

supraestimat pericolul, utilizând un cuțit în conflict. Având în vedere că în

principal inculpatul a fost determinat să acționeze ca urmare a atacului

imediat, material, direct, injust la care era supus ceea ce i-a determinat o

stare de puternică tulburare, instanța a reținut o culpă, în proporție de 30 %,

în sarcina inculpatului C.L. în producerea prejudiciului.

În consecință, în ceea ce privește

pretențiile civile formulate în cauză de Serviciul de Ambulanță Iași, în baza

dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 998 – art. 999 C. civ., raportat

la art. 14 și art. 346 C. pen., instanța a obligat pe inculpatul C.L. să

plătească părții civile Serviciului de Ambulanță Iași suma de 180,6 lei

cheltuieli transport.

În ceea ce privește pretențiile civile

formulate de celelalte părți civile instanța retine următoarele.

Sub aspectul daunelor materiale,

instanța a reținut că doar partea civilă P.M. a solicitat suma de 100.000 lei

cu titlu de daune materiale, C.C. renunțând la pretențiile civile formulate.

Suma a fost solicitată cu titlu de cheltuieli de înmormântare, pomenirea

victimei conform obiceiului locului. în susținerea pretențiilor civile au fost

depuse înscrisuri și au fost audiați martorii A.E. și V.M.

Totodată, instanța a reținut, că din

punct de vedere civil, răspunderea inculpatului nu poate fi antrenată decât

pentru cheltuielile necesare și utile, acesta neputând răspundere și pentru cheltuielile

voluptuarii efectuate de familia victimei pentru grandoare și fast, în

condițiile în care însăși apărătorul părții civile a recunoscut acest caracter

unora din cheltuielile efectuate.

În consecință, ținând cont de

declarațiile martorilor, însă statuând în echitate, instanța a apreciat

cheltuielile legate de înmormântare și toate celelalte praznice creștinești la

suma de 30.000 lei. Reținând sub aspectul întinderii prejudiciului material

întinderea culpei inculpatului în producerea daunei este de 30 % instanța a

admis în parte cererea părții civile P.M. și a obligat inculpatul la plata în

favoarea acestei părți civile a sumei de 9.000 lei, cu titlu de daune

materiale.

În ceea ce privește daunele morale,

instanța a reținut că răspunderea civilă a inculpatului este antrenată în

condițiile art. 998 și urm C. civ., pentru săvârșirea unei fapte ilicite care a

cauzat un prejudiciu cert, nereparat, faptă săvârșită cu vinovăție. Sub

aspectul daunelor morale, instanța a reținut că moartea rudei apropiate C.D.

s-a cauzat părților civile un prejudiciu de ordin nepatrimonial, susceptibil de

reparație prin mijloace bănești conform art. 14 alin. (5) C. proc. pen.

Stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului

nepatrimonial cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni presupune o apreciere, în

raport cu criterii precum consecințele negative suferite în plan fizic și

psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate

aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării,

măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială. În

acest context, instanța a reținut că sub aspectul daunelor morale trebuie

făcută o distincție între gradul de rudenie al părților civile, iar sumele

acordate nu pot fi aceleași.

În ceea ce o privește pe partea civilă

C.D., în calitate de fiica a defunctului, instanța a reținut că moartea

prematură a tatălui său i-a produs o traumă psihologică, așa cum rezultă din

declarația martorului A.E. Reținând necesitatea ca daunele morale să reprezinte

o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit, dar și necesitatea ca

acestea să nu devină o sursă de venit nejustificata, proporția de culpă a

inculpatului, în producerea rezultatului prejudiciabil instanța a admis în

parte cererea părții civile C.D. și a obligat inculpatul la plata în favoarea

acestei părți civile a sumei de 15.000 lei, cu titlu de daune materiale (30 %

din 50.000 lei).

Reținând că între defunct și părțile

civile P.M. și C.F. exista o strânsă legătură de familie și sufletească, că

ambele părți civile au resimțit tragic moartea fratelui său, instanța a

apreciat că este necesară acordarea unor reparații patrimoniale. În consecință,

instanța a admis în parte cererea părților civile P.M. și C.F. și a obligat, în

limita culpei sale, inculpatul la plata în favoarea acestei părți civile a

sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune materiale.

În ceea ce privește părțile civile C.M.

și C.E., instanța a reținut că în cauza nu au fost produse dovezi cu privire la

legăturile afective existente între defunct și părțile civile. Totuși având în

vedere calitatea celor două părți civile, de soție și mama, fiind firesc și

uman să resimtă dureros moartea soțului, respectiv fiului, instanța a apreciat

că acordarea sumei de 7.500 lei cu titlu de daune morale reprezintă o reparație

echitabilă, în raport și de întinderea culpei inculpatului (30 % din 25.000

lei).

Din punctul de vedere al sumelor

acordate, instanța a reținut că finalitatea daunelor morale nu este de a acoperi

material prejudiciul produs, în condițiile în care dauna produsă este

ireversibilă, având și are caracter nepatrimonial, ci de a reprezenta o

recunoaștere jurisdicționala a suferințelor resimțite de membrii familiei, ca

urmare a morții unei rude de care îi lega profunde sentimente de afecțiune și

respect.

Instanța a lua act că partea civilă C.C.,

a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

Întrucât dispozițiile art. 118 lit. b)

C. pen., sunt aplicabile doar în cazul săvârșirii unei infracțiuni, iar în

prezenta cauza s-a constat incidența unei cauze care înlătură caracterul penal

al faptei, legitima apărare, în baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., a dispus

restituirea către inculpat a bunurilor ridicate de la acesta, cuțit (sac 1),

bara metalică (sac 5), obiecte de îmbrăcăminte (sac 9) aflate la Camera de

Corpuri delicte a Tribunalului Iași (proces verbal din 19 ianuarie 2010, după

rămânerea definitiva a prezentei sentințe

În baza art. 109 alin. (5) C. proc.

pen., s-a dispus restituirea către părțile civile C.D.A. și C.M.C., ca

succesoare directe, a bunurilor ridicate de la victimă geacă, pantalon, tricou,

adidas, (sac nr. 6 și sac 8), aflate la Camera de Corpuri delicte a

Tribunalului Iași, după rămânerea definitiva a prezentei sentințe.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc.

pen., s-a dispus restituirea către martorul C.C. a bunurilor ridicate capăt

metalic cilindric 6 cm (sac 4), 2 bastoane telescopice (sac nr. 5), aflate la

Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iași, după rămânerea definitiva a

prezentei sentințe, reținând că în fapt celelalte corpuri delicte reprezintă

mijloace materiale de proba.

Având în vedere că inculpatul a fost

obligat doar parțial la repararea pagubei, în baza dispozițiilor art. 192

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1000

lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În termen legal, împotriva acestei

hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, inculpatul C.L.

și părțile civile P.M., C.M.C., C.D.A., C.F. și C.E.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

a invocat nelegalitatea hotărârii recurate, arătând că instanța de fond a

minimalizat unele aspecte care țin de latura obiectivă a infracțiunii și a

exagerat alte aspecte ce țin de poziția psihică a autorului.

Inculpatul a invocat nelegalitatea și

netemeinicia hotărârii sub aspectul despăgubirilor acordate de instanța de

fond, apreciate ca fiind nedovedite.

Părțile civile au invocat

nelegalitatea și netemeinicia hotărârii sub aspectul soluționării acțiunii

penale și civile.

La solicitarea părților, în apel, s-a

procedat la reaudierea martorilor R.A.A., C.C. și T.P.

În apel, inculpatul s-a prevalat de

dreptul la tăcere.

Prin decizia penală nr. 22 din 21

februarie 2013, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a

respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Iași, inculpatul C.L. și părțile civile P.M., C.M.C., C.D.A., C.F. și C.E. împotriva

sentinței penale nr. 58 din 28 ianuarie 2011 a Tribunalului Iași, pe care a

menținut-o.

Examinând apelurile declarate, sub

aspectul motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și

de drept, curtea de apel a constatat următoarele:

Prima instanță a reținut în mod corect

situația de fapt, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză

și, ca urmare a coroborării acestuia, a statuat asupra nevinovăției inculpatului

C.L., pentru infracțiunea omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen.

Din analiza întreg materialului

probator administrat în cursul cercetării judecătorești asupra fondului, dar și

în apel, curtea de apel a reținut că instanța de fond a reținut o situație

faptică fundamentată pe o amănunțită analiză a probatoriului administrat,

expunând în detaliu elementele care au determinat reținerea probelor coroborate

ce au dus la concluzia reținerii incidenței legitimei apărări, în condițiile

art. 44 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a remarcat că instanța fondului a

luat în considerare toate versiunile invocate de părți și a procedat la analiza

acestora, concluzionând în toate situațiile asupra incidenței art. 44 alin. (1)

și (3) C. pen.

Atâta timp cât probele au atestat

caracterul actual și continuu al atacului, s-a apreciat că, în mod corect a

constatat instanța fondului că în cauză nu poate fi incidență circumstanța

atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., sens în care s-a

dispus schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării acestei

circumstanțe. Din punct de vedere formal juridic, circumstanțele atenuante nu

fac parte din încadrarea juridică a faptei, însă pentru acuratețea juridică,

relativ și la discuțiile vizând art. 44 C. pen., curtea de apel a menținut

procedura adoptată de instanța fondului în sensul aplicării art. 334 C. proc.

pen.

Proporționalitatea apărării cu

gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul, a fost

analizată de instanța fondului prin compararea elementelor de circumstanță

vizând „excesul justificat de apărare”, care presupune depășirea

proporționalității apărării ca urmare a stării de temere și tulburare a

făptuitorului, prin comparație cu „excesul scuzabil de apărare”, care implică

depășirea proporționalității apărării ca urmare a stării de indignare, de

revoltă declanșată de victimă, prin atacul injust.

Din această analiză, care a implicat

obiectivizarea elementelor privind contextul situațional, poziția inculpatului,

persoana agresorilor, mijloacele folosite și raportul de forțe, precum și

poziția inculpat, victima, instanța de apel a constatat că s-a reținut corect

că proporția dintre apărarea inculpatului și atacul exercitat nu a fost

obiectiv egală, însă depășirea limitei unei apărări proporționale s-a datorat

stării de temere în care se găsea inculpatul.

Motivele de apel ale Parchetului de pe

lângă Tribunalul Iași și ale părților civile, care au arătat că nu există nicio

probă certă la dosar din care să rezulte că inculpatul ar fi fost la acel

moment proprietarul unui autovehicul, sau apreciat ca nefondate, deoarece

înscrisurile aflate la dosar au confirmat faptul că inculpatul a figurat în

evidența fiscală cu un autoturism în perioada 2005-2011. Pe de altă parte, s-a

remarcat faptul că această situație, a deținerii de către inculpat a unei

mașini, este reținută și în rechizitoriu și, cu toate acestea, parchetul, în

calitate de apelant, își contestă propriile susțineri din actul de inculpare.

Cu privire la susținerile relativ la

atitudinea preventivă pe care ar fi trebuit să o adopte inculpatul, după prima

etapă a derulării evenimentelor, în sensul rămânerii în apartament, curtea de

apel a constatat că acțiunile inculpatului, respectiv coborârea în fața

blocului având asupra sa un cuțit și o țeava teșită la un capăt, în condițiile

în care inculpatul doar a purtat o discuție cu martorul R.A.A., nu s-a deplasat

de la fața locului și nu l-a contactat pe fratele victimei, nu constituie

elemente de natură a certifica intenția de răzbunare a inculpatului, cu atât

mai mult cât, în contextul situațional, inculpatul a utilizat termeni

defensivi, respectiv „apărare”, „teamă”.

Curtea de apel a constatat că instanța

de fond a apreciat corect conduita inculpatului de a lua din casă, un cuțit și

o țeava metalică, neurmată de vreo acțiune inițiatoare agresivă, ca fiind o

exteriorizare a stării de alertă pe care acesta o resimțea.

Dacă inculpatul ar fi efectuat acțiuni

specifice de manifestare a intenției de răzbunare, după prima fază a derulării

conflictului, în sensul deplasării către zona în care locuiau victima și

fratele acesteia sau anunțarea acestora etc. s-ar fi putut concluziona în

sensul reținerii vinovăției inculpatului pentru infracțiunea de omor în stare

de provocare.

Derularea evenimentelor în cea de-a

doua fază a conflictului atestă incidența legitimei apărări, așa cum a reținut

instanța fondului și dovedesc netemeinicia motivelor de apel în această

direcție.

De asemenea, s-a reținut că

raționamentul instanței de fond este corect și complet, în sensul constatării

că poziția inculpatului sub victimă explică obiectiv modalitatea de pătrundere

a cuțitului de jos în sus, față de zona de amplasare a ambelor răni și statura

inculpatului și a victimei.

În ceea ce privește modul de

soluționare al laturii civile, instanța de apel a constatat că valoarea

daunelor materiale stabilită de către instanța de fond, al cărui mod de calcul

este pe larg prezentat în hotărârea apelată, este corectă, fiind în acord cu

probatoriul administrat.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași privind pe

inculpatul C.L. și părțile civile P.M., C.M.C., C.D.A. și C.E.

Concluziile formulate de

reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul intimatului inculpat și

ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

La data de 7 octombrie 2013, în

ședință publică reprezentantul Ministerului Public a învederat că înțelege să

retragă recursul declarat în cauză.

Având în vedere această liberă

exprimare de voință, Înalta Curte, în contextul dispozițiilor art. 369 C. proc.

pen. și în temeiul art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen., va lua act de

declarația reprezentantului Ministerului Public, de retragerea recursului

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale

nr. 22 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, privind pe inculpatul C.L.

În ceea ce privește, recursurile

declarate de recurentele părți civile, se constată că acestea nu au indicat

motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Examinând recursurile declarate de

părțile civile prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen., stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza

numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din

același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva

hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi

decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege,

neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia

dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C.

proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a

devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen., prevede în alin. (2

1

)

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de

recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată sau printr-un memoriu separat, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală

recurată a fost pronunțată de către Curtea de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, la data de 21 februarie 2013, deci ulterior intrării în

vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă

casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C.

proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat,

dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură

penală anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data

intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul

de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat,

însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse

în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al

art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin

amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de

atac, doar la chestiuni de drept.

Verificând îndeplinirea acestor

cerințe, se observă că recurentele părți civile nu și-au motivat recursul,

încălcându-și, astfel, obligația ce le revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte,

ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C.

proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nefiind îndeplinite

condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

și nici nu există motive care, examinate din oficiu, să determine casarea

hotărârilor, în conformitate cu art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate de părțile civile P.M., C.M.C., C.D.A. și C.E. împotriva

deciziei penale nr. 22 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori, vor fi respinse, ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentele părți civile vor fi obligate la plata sumelor de câte 250 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul

inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se vor plăti din fondul

Ministerului Justiției conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale

nr. 22 din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, privind pe inculpatul C.L.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de părțile civile P.M., C.M.C., C.D.A. și C.E. împotriva aceleiași

decizii.

Obligă recurentele părți civile la

plata sumelor de câte 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

octombrie 2013.