ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3681/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3681/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 242 din 30 aprilie 2010 a

Tribunalului Iași s-a respins cererea procurorului de schimbare a încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 - 176 lit. a)

C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului

P.C. la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a)

și art. 76 lit. a) C. pen.

S-a interzis inculpatului P.C. exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 4 ani.

S-a aplicat inculpatului P.C. pedeapsa

accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

S-a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și

arestării preventive de la 08 octombrie 2009 la zi.

Inculpatul P.I. a fost condamnat la

pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor,

prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76

lit. a) C. pen.

S-a interzis inculpatului P.I. exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 74 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 4 ani.

S-a aplicat inculpatului P.I. pedeapsa

accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe

durata prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

S-a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și

arestării preventive de la 18 noiembrie 2009 la zi.

A fost respinsă ca nefondată

acțiunea civilă a părții civile V.E.

A fost confiscat biciul - corpul

delict folosit la săvârșirea faptei. S-au restituit către inculpatul P.C. obiectele

ridicate cu ocazia cercetărilor.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

Între victima V.P. și mama

inculpaților, P.E., exista o relație amoroasă clandestină, de o perioada

îndelungată de timp. Relația celor doi a condus de-a lungul timpului la

numeroase conflicte în comunitate, în condițiile în care V.P. era căsătorit iar

P.E. avea copii mari, care apreciau relația ca fiind dezonorantă pentru mamă (în

acest sens fiind cvasi totalitatea declarațiilor luate în cauză).

În după amiaza zilei de 7 octombrie 2009,

V.P. i-a cerut martorei P.E. să se întâlnească, cei doi mergând într-o cultură

de viță de vie, sub un nuc, unde s-au așezat și au început să consume vin.

Profitând de aparentul moment de singurătate, V.P. s-a așezat cu capul în poala

martorei P.E., punându-și totodată mâna între picioarele acesteia.

La trecerea dinspre drum înspre

plantația de viță-de-vie, P.E. a fost observată de inculpatul P.C., care se

întorcea în sat de la câmp. Bănuind că mama sa se întâlnește cu V.P., P.C. s-a

hotărât să aplice celor doi o corecție, solicitând în acest sens ajutorul

fratelui său, P.I., pe care l-a sunat. P.C. a lăsat căruța pe marginea drumului

și a plecat pe jos pentru a se întâlni cu fratele său și a merge împreună în

căutarea celor doi. În acest sens, martorele H.A.G., C.A.M. și G.V. au declarat

că, întorcându-se de la școală, l-au observat pe P.C. în dreptul magazinului,

oprind căruța și mergând pe stradă, vorbind în acest timp la telefon. Acesta a

mers în spatele lor câteva minute, până în dreptul unui bar. Când P.C. a ajuns

în dreptul barului, P.I. a ieșit de după un stâlp și amândoi au început să

alerge înainte, au sărit un canal și au luat-o înspre vie. Martora C.A.M. a

indicat că l-a întrebat pe C. pe cine vrea să bată, întrucât acesta avea biciul

în mana, iar el i-a răspuns că vrea să bată un om. În același sens, conform

căruia ambii inculpați s-au deplasat înspre vie, în aceleași împrejurări, este

și declarația martorei P.E. din cursul urmăririi penale (f. 54), martora

indicând că „în momentul în care P.C. a venit în locul unde mă aflam cu V.P.,

l-am văzut pe fiul meu P.I. apropriindu-se”.

Indignat de poziția în care i-a

surprins pe P.E. și V.P., P.C. s-a deplasat direct spre aceștia și a început să

îl lovească pe V.P. cu biciul. Întrucât P.E. a încercat să intervină, P.C. a

îmbrâncit-o pe aceasta, martora dezechilibrându-se și lovindu-se în zona

sprâncenei într-un spalier de vie. Fiind lovită și sângerândă, P.E. a părăsit

zona culturii de vie, iar cei doi inculpați P.C. și P.I. au continuat să-l

lovească pe V.P. Astfel, P.C. l-a lovit de mai multe ori cu coada biciului și

apoi cu piciorul, punându-l totodată la pământ, iar inculpatul P.I. l-a lovit

de mai multe ori cu picioarele în zona, lombara, fesieră și în zona abdominala.

Ulterior inculpații au plecat, P.I. îndreptându-se spre fântâna din apropriere,

unde se oprise mama sa pentru a se spăla. Inculpatul P.C. s-a îndreptat spre

căruța, spunându-i fratelui său să aibă grija de mama sa.

P.I. a luat-o pe mama sa și

bicicleta pe care și-o abandonase pe marginea drumului și a pornit spre casă.

Între timp, din vie a ieșit și victima V.P. care a început să se deplaseze spre

casă, în spatele celor doi, P.E. și P.I. Martora S.R. a atestat că, în data de

07 octombrie 2009, a văzut-o pe P.E. căreia îi curgea sânge pe fața din zona

capului, iar lângă ea se afla băiatul cel mic P.I., pe bicicleta, iar din

spatele lor venea V.P. Băiatul i-a spus mamei "vezi că îți curge sânge"

iar aceasta i-a răspuns "nu am nimic". V.P. mergea pe picioarele lui,

în spatele celor doi. Martorul V.P.D. a indicat că l-a văzut pe bunicul său, V.P.

ce părea cam băut și a văzut și sânge în fântână, lucruri pe care le-a relatat

învățătoarei. Martora D.G., învățătoare, confirmă cele atestate de martor, dar

indică că ea personal nu a văzut nimic, dar a aflat ulterior de la M.R. că

inculpatul P.C. l-ar fi bătut pe V.P.

La domiciliul familiei P. a fost

chemată salvarea pentru P.E., iar ulterior inculpații P.C. și P.I. au relatat

martorului C.I. cele întâmplate. Martorul C.I. a arătat că după plecarea

ambulanței S. care a luat-o pe P.E. a vorbit în fata porții cu P.I. și C., care

i-au spus că au prins-o pe mama lor cu nea P. în vie și i-ar fi bătut pe amândoi.

Ulterior, a arătat martorul că a mers împreună cu P.C. până la poarta casei lui

V.E., unde se aflau V.T., V.D. și V.A.M. Inculpați au recunoscut și față de

alte persoane că l-au bătut pe V.P. Mai mult, s-a glumit, inculpații spunând că

V.P. nu o să mai poată sta pe fund o săptămână de zile întrucât a fost bătut cu

biciul. Inculpatul P.C. a povestit că el l-a lovit pe V.P. cu biciul, iar I. a

spus că i-a dat lovituri cu picioarele. Mai mult, martorul C.I. a arătat că P.I.

i-a dat o oglindă mică de buzunar și i-a spus că i-a căzut lui V.P.

Martora V.T. a indicat că, în data

de 07 octombrie 2009, a văzut ambulanța S. la vale, la familia P., iar după ce

ambulanța a trecut la deal, la fântână, s-a întâlnit cu frații P.C. și P.I. I-a

întrebat ce s-a întâmplat și aceștia i-au relatat că au luat-o pe mama lor cu

ambulanța și că l-au bătut pe V.P., iar acestuia „nu o să îi mai trebuiască

femei”.

La rândul său, partea vătămată V.P.,

ajungând acasă, s-a întins în pat, adormind. Spre seara s-a trezit și a

întrebat de soția sa, care era plecata la muncă. La momentul sosirii părții

civile V.E. acasă, V.P. i-a cerut iertare acesteia, spunându-i că „l-au omorât

țiganii”. Partea civilă a arătat că ea nu și-a dat seama la acel moment de cât

de rău era lovit soțul său, însă la rugămintea acestuia i-a dat o pastila de k.

contra durerii, iar când a dorit să-l maseze cu oțet, a observat că acesta avea

în toată zona lombară urme mari de bici, vinete, fiind de asemenea vânăt pe

fese. Partea civilă a arătat că, în timpul nopții, partea vătămată a rugat-o

să-l dea cu spirt și atunci a descoperit niște deformații puternice pe partea

dreaptă, sub braț.

A doua zi, întrucât V.E. i-a relatat

inculpatului P.C. că soțul ei se simte rău, P.I. a fost trimis la casa familiei

V. Acesta a intrat în camera părții vătămate și i-a cerut să meargă la spital,

indicând că familia lor îl va ajuta cu banii, dar partea vătămată a refuzat.

Ulterior, la casa părții vătămate a venit și agentul de poliție din Bivolari

care i-a spus lui V.P. să meargă la spital, însă acesta a arătat că nu dorește

să meargă la nici o unitate spitalicească. Deși în după-amiaza zilei de 08

octombrie 2009 a fost chemată ambulanța, personalul medical nu a făcut decât să

constate intervenția decesului numitului V.P.

Prin raportul de constatare medico -

legal din 4 noiembrie 2009 emis de I.M.L. Iași s-au concluzionat următoarele:

violentă.

cardio-respiratorii acute, consecutivă hemoperitoneului masiv produs în cadrul

unui traumatism toraco - abdominal cu multiple fracturi costale bilaterale,

fractură de stern, ruptură renală stângă și ruptură de splină.

pledează pentru producerea lor prin loviri active cu obiecte contondente și

comprimare toraco - abdominală.

victimei nu conținea alcool.

sangvine A.

octombrie 2009.

Prin avizul Comisiei de Avizare și

Control al actelor medico-legale s-au realiza următoarele precizări la

concluziile raportului medico-legal din 04 noiembrie 2009 efectuat de I.M.L.:

„Pacientul a suferit un

politraumatism prin agresiune, cu leziuni interne grave, care au generat

decesul acestuia, prin hemoperitoneu masiv secundar rupturilor splenice. Dacă

s-ar fi intervenit chirurgical în timp util, prognosticul vital postoperator ar

fi fost afectat major (risc mare de complicații) prin afectarea traumatică

toraco-pulmonară care ar fi complicat semnificativ evoluția postoperatorie din

punct de vedere al funcției respiratorii. Acordarea de îngrijiri medicale

competente în perioada imediat următoare agresiunii ar fi putut crea șanse de

supraviețuire, fără însă a exista certitudinea unei evoluții favorabile.”

Inculpații P.C. și P.I. au avut pe

parcursul procesului penal o atitudine oscilantă. În fața instanței, P.C. a

indicat că în data de 07 octombrie 2009 se întorcea cu căruța încărcată și i-am

zărit pe V.P. și pe mama sa, P.E. intrând în vie. A oprit căruța și a coborât,

luându-se după aceștia în vie. Când a ajuns în vie, în dreptul lor, a văzut-o

pe mama sa că stătea în șezut, iar V.P. stătea culcat, cu capul în poala ei și

cu o mână între picioarele acesteia. Întrebându-i dacă nu le este rușine pentru

că sunt numai vorbe în sat, V.P. s-a ridicat și a început să îl înjure și să îl

insulte, întrebându-l de ce îi urmărește și nu îi lasă în pace. Întrucât avea

biciul în mână, l-a lovit de 2-3 ori cu biciul în zona lombară pe V.P., iar pe

mama sa a împins-o, spunându-i "să-i dea drumul acasă și să-i fie

rușine". P.E. s-a dezechilibrat și a căzut cu capul într-un spalier de

vie, curgându-i sânge în zona feței. Inculpatul a arătat că pe V.P. doar l-a

mai împins în partea cealaltă, a luat-o pe mama sa și a ieșit din vie mergând

împreună până în stradă unde l-a văzut pe fratele său P.I. care mergea pe uliță

și i-a cerut să o ducă acasă pe mama, iar el s-a urcat în căruță și a dus

strujenii la un consătean în centru. Inculpatul a precizat că nu l-a lovit pe V.P.

cu nimic altceva, decât cu biciul, de 2-3 ori în zona lombară, iar P.I. nu era

în vie.

Inculpatul P.I., la rândul său, a

arătat în fața instanței că în data de 07 octombrie 2009 era pe uliță și l-a

văzut pe fratele său P.C. împreună cu mama sa. Căruța fratelui său era oprită

iar acesta i-a strigat să vină să o ia pe mama. P.C. s-a urcat în căruță și a

plecat, iar el a luat-o pe mama sa și a dus-o la o fântână unde a început să o

spele pe față întrucât era murdară de sânge. In timp ce o spăla, l-a văzut pe V.P.,

depășind canalul dinspre vie înspre uliță. S-a îndreptat spre acesta și

ajungând lângă el, l-a întrebat dacă "nu mai termină cu panarama". El

a început să îl înjure, moment în care inculpatul a început să-l lovească cu

picioarele o dată în stomac și de două ori la coaste. V.P. a căzut dar,

ulterior, s-a ridicat și a venit în urma lor spre casă.

S-a apreciat că pozițiile procesuale

ale inculpaților din faza de cercetare judecătorească, distincte de cele avute

în cursul urmăririi penale, sunt contradictorii cu probele administrate în

cauză.

Astfel, dacă inițial, în cursul

urmăririi penale inculpatul P.C. a susținut că l-a lovit singur pe V.P. cu

biciul și apoi cu piciorul, recunoscând și regretând comiterea faptei (f. 60

dosar urmărire penala), inculpatul P.I. negând orice implicare a sa în

agresarea victimei (f. 47-48), ulterior P.C. a susținut că l-a lovit exclusiv

de câteva ori cu biciul pe V.P., pentru ca P.I. să susțină că el a fost cel ce

a aplicat multiple lovituri victimei, însă în alte împrejurări faptice.

Deși martora P.E. a încercat prin

atestările realizate în fața instanței să susțină teza inculpaților, indicând,

contrar celor relatate la urmărirea penală, că nu l-a văzut pe P.I. în vie, în

fapt declarația sa este în contradicție flagranta cu depoziția inculpatului P.I.

Astfel, martora a relatat că după ce s-a dezechilibrat și s-a lovit în zona

ochiului stâng într-un spalier și a început să sângereze, P.C. a scos-o din

vie. Nepotul său, I., l-a sunat pe fiul său, P.I. să vina sa o ajute, iar la

sosirea acestuia au mers împreună la fântână pentru a se spăla și apoi au

plecat împreună spre casă. Martora a subliniat faptul că, în tot acest timp, P.I.

a stat cu ea la fântâna, nici un moment acesta nu a lăsat-o singură și au

plecat împreună acasă. Or, potrivit tezei inculpatului P.I., acesta și-ar fi

lăsat mama la fântână, a trecut drumul și a început să-l lovească pe V.P.

Din cele indicate reiese că nici o

altă probă nu susține atestarea inculpatului P.I., conform căreia acesta l-ar

fi lovit pe V.P., ulterior conflictului inițial din vie, susținere realizată

exclusiv în scopul diminuării răspunderii penale a fratelui său, P.C. Instanța

de fond a reținut că declarațiile inculpaților pot valora mijloc de probă doar

în condițiile art. 69 C. proc. pen., în măsura în care se coroborează cu date

și împrejurări ce rezultă din ansamblul mijloacelor de probă administrate în

cauză; cum în cauză atestările inculpaților nu se coroborează cu celelalte

probe administrate, acestea nu au fost reținute decât parțial de instanță.

În sensul coparticipării ambilor

inculpați la agresarea victimei V.P., în aceeași împrejurare, în plantația de

vie, converg majoritatea probelor administrate. Astfel, martorele H.A.G., C.A.M.

și G.V., precum și martora P.E. (declarația din cursul urmării penale) îi

plasează pe ambii inculpați la locul și momentul săvârșirii faptei. Martorii C.I.

și V.T. indică faptul că ambii inculpați au recunoscut că l-au agresat pe V.P.

Partea civilă V.E. a indicat că însăși victima i-a relatat că s-a dus în vie cu

P.E., având cu ei o pătură, o sticlă de vin, pahare. Soțul ei i-a spus că în

timp ce se aflau în vie a venit atât P.C., cât si P.I., P.C. fiind primul care

l-a lovit cu biciul, iar apoi C. s-a suit călare peste el și P.I. îl lovea cu

picioarele. I-a mai spus că întrucât nu a mai putut din cauza durerii, a

strigat la P.E. „I., nu mai pot" și atunci a intervenit aceasta pentru a-i

îndepărta, P.E. fiind împinsă de fii săi, moment în care s-a lovit cu capul de

spalier.

Încercarea inculpaților de

denaturare a adevărului reiese și din declarația martorul C.I.I., care a arătat

că după ce a fost arestat C., a fost chemat acasă la familia P. de către P.I. și

sora acestuia M.R., care l-au servit cu o cafea si o țigara și i-au spus că

dacă îl cheamă la poliție să spună că nu știe nimic și să nu facă declarații.

În consecința, față de ansamblul

probatoriilor administrate, instanța de fond a înlăturat, în parte,

declarațiile inculpaților din fața instanței de judecată ca fiind nesincere,

apreciind că prin toate probele administrate în cauza s-a făcut dovada

contribuției ambilor inculpați la lovirea violentă a victimei, în împrejurările

reținute.

Inculpatul P.C. a încercat să

acrediteze ideea unei provocări din partea victimei, declarând pe de o parte că

a fost profund indignat de poziția în care i-a găsit pe cei doi, pe de altă

parte că V.P. a început să îl înjure. Pentru a fi incidentă circumstanța

atenuanta a provocării este necesar întrunirea cumulativa a condițiilor

prevăzute de lege: infracțiunea să fie săvârșita sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții; această stare de tulburare sufletească să fie determinată

de o provocare din partea victimei; provocarea să se fi produs prin violență

ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită

gravă; or, pe de o parte, chiar inculpatul recunoaște că relația amoroasă

dintre mama sa și V.P. era de lungă durată, fiind cunoscută de aproape toată

lumea din sat, astfel încât nu se poate reține că reacția inculpatului a fost

exclusiv ca urmare a indignării produse de surprinderea celor doi. Pe de altă

parte, din declarațiile martorelor H.A.G., G.V. și C.A.M. reiese că inculpații

au plecat în mod special pentru a-i surprinde pe cei doi, inculpatul P.C. chiar

atestând în fața instanței „având în vedere vorbele care erau în sat despre V.P.

și mama mele, m-am enervat când i-am văzut că pleacă împreună în vie. I-am spus

de nenumărate ori mamei mele să se liniștească și lui V. i-am spus să se

liniștească, să o lase în pace pe mama mea”. Chiar dacă s-ar porni de la

premisa conform căreia vederea celor doi împreună i-a determinat inculpatului P.C.

o stare de enervare, reacția inculpaților - lovirea concomitentă, multiplă și

îndelungată a victimei - nu își poate găsi explicația în pretinsa tulburare

resimțită, fiind o disproporție exagerată între actul pretins provocator și

ripostă.

Față de situația de fapt, astfel cum

a fost reținută, reprezentantul M.P. a solicitat schimbarea încadrării juridice

a faptei din dispozițiile art. 174 alin. (1) în dispozițiile art. 174 - 176 lit.

a) C. pen., cerere respinsă de instanța de fond cu motivarea că, în cauză, s-a

probat că acțiunile inculpaților s-au limitat la lovirea victimei cu obiecte

contondente și cu picioarele în diverse zone ale corpului, pe o perioada

relativ scurtă de timp (ulterior victima s-a deplasat singură spre casă și a

supraviețuit încă o zi, refuzând ajutor medical specializat). În concret,

acțiunea de ucidere a constat în multiple acțiuni comisive mecanico - fizice

exercitate asupra corpului părții vătămate V.P. Însă, deși efectele fiziologice

ale actelor materiale au fost multiple (fracturi costale bilaterale, fracturi

stern, ruptură renala stângă și ruptură splină), actele materiale nu pot fi

calificate ca fiind de o violentă crudă, feroce sau sadică. Este firesc că

orice acțiune de lovire produce victimei o durere fizică, iar în cazul

infracțiunii de omor actele materiale presupun ab initio o anumită gravitate de

natură a conduce la rezultatul socialmente periculos impus de norma

incriminatoare.

S-a mai reținut că pentru reținerea

agravantei speciale prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen. este necesar ca

actele materiale să depășească sfera actelor materiale apte de a produce acest

rezultat, intrând în sfera violențelor specifice cruzimii maladive; or, o

astfel de caracterizare nu poate fi dată actelor materiale ale cauzei, acte

limitate la lovirea directă a victimei cu picioarele și un bici. Mai mult, nu

se poate reține că actele inculpaților au fost de natură să inspire oroare sau

groază celor din jur prin modul nemilos în care a fost concepută activitatea

infracțională.

În consecință, instanța de fond a

reținut că fapta inculpaților P.C. și P.I. care, în seara zilei de 07 octombrie

2009, au lovit victima V.P. cu un bici și picioarele, cauzându-i acestuia un

politraumatism cu multiple fracturi costale bilaterale, fractură stern, ruptură

renala stângă și ruptură splină, cu hemoperitoneul masiv produs, provocându-i

insuficiența cardio-respiratorie acută ce a condus la decesul acesteia,

întrunește elementele constitutive ale laturii obiective ale infracțiunii de

omor prevăzută de art. 174 alin. (10 C. pen., fapta fiind comisă în coautorat,

ambii inculpați săvârșind acțiunile de lovire a victimei.

Apărările inculpatului P.C., conform

căror loviturile de bici nu erau de natură a produce rezultatul prevăzut de art.

174 C. pen., nu au putut reținute, probele cauzei relevând colaborarea dintre

cei doi inculpați în punerea în executare a rezoluției infracționale, ambii

exercitând acțiuni de violența asupra victimei. Raportul de necropsie a

concluzionat că decesul victimei V.P. a intervenit ca urmare a unui

politraumatism toraco-abdominal, astfel că instanța de fond a reținut că actele

materiale ale ambilor inculpați (lovirea cu piciorul, compresiunea mecanică

prin urcarea pe victimă) au condus la producerea rezultatului cerut de norma

încriminatorie, neexistând date de natură a exclude responsabilitatea vreunuia

din inculpați în realizarea acestui rezultat.

Sub aspectul laturii subiective,

inculpații au acționat cu intenție indirectă, prevăzând și acceptând producerea

rezultatului socialmente periculos - moartea victimei. Modul de săvârșire a

faptei, disproporția de forțe dintre cei doi inculpați și victimă, lovirea

activă a părții vătămate cu biciul și picioarele, în mod repetat, multitudinea

leziunilor descoperite pe cadavru, sunt elemente de natură a exterioriza

atitudinea subiectivă a inculpaților care, deși nu au urmărit în mod voit

decesul victimei, au acceptat producerea acestuia. Potrivit art. 19 alin. (1) pct.

1 lit. b) C. pen. fapta este săvârșită cu intenție indirectă când făptuitorul

prevede rezultatul faptei sale si, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea

producerii lui. Din punct de vedere subiectiv, intenție indirectă se

caracterizează prin aceea că făptuitorul are capacitatea psihică de percepție

și voință de a înțelege că prin fapta sa poate produce rezultatul socialmente

periculos, rezultat care nu este urmărit, dar acceptat. Or, raportat la vârsta

inculpaților și pregătirea acestora, instanța de fond a apreciat că inculpații

puteau prevedea că în urma aplicării unor multiple lovituri părții vătămate,

aceasta putea suferi leziuni grave care să conducă la decesul acesteia. Deși

inculpații au susținut că au încercat să ajute victima când și-au dat seama de

starea grava în care se găsea, însă acesta a refuzat ajutorul medical

specializat, fapt ce reiese și din probatoriile administrate, totuși se reține

că însăși fapta inculpaților - lovirea repetata a victimei - are rol cauzal în

producerea decesului, refuzul asistenței medicale nefiind de natură a conduce

la modificarea încadrării juridice a faptei. Mai mult, regretul arătat de

inculpați și dorința de ajutorare a victimei sunt elemente posterioare faptei,

elemente ce pot fi avute în vedere la individualizarea judiciara a pedepsei.

În ceea ce privește acțiunea civilă,

instanța de fond a reținut că în cauză s-a constituit parte civilă V.E.,

solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 24.000 lei dată de fiul ei

pentru cheltuieli de înmormântare. Deși i s-a pus în vedere părții civile prin

încheierea din 02 februarie 2010 să propună probe în susținerea acțiunii

civile, aceasta a refuzat expres administrarea de dovezi sub acest aspect,

susținând că „despre banii cheltuiți are cunoștință tot satul”. Or, în

condițiile în care nu a fost administrată nici o probă sub aspectul întinderii

prejudiciului suferit de partea civila, acțiunea civilă a fost respinsă ca

nefondată.

B. Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. Parchetul de pe

lângă Tribunalul Iași și inculpații P.C. și P.I., criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, procurorul a

arătat că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea blânde în raport de faptele

comise și acestea ar trebui să fie exemplare pentru a determina atingerea

scopului de prevenire a săvârșirii de noi infracțiunii.

În motivarea apelurilor, inculpații

P.C. și P.I. au arătat că în mod greșit instanța de fond nu a schimbat

încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen., față de modalitatea concretă în care a fost

săvârșită fapta, ei neavând intenția de a omorî victima, ci doar de a-i aplica

o corecție. De asemenea, inculpații au arătat că victima a refuzat să se

deplaseze la spital pentru îngrijiri medicale.

Prin Decizia penală nr. 122 din 6

iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a

respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Iași și de inculpații P.C. și P.I. împotriva sentinței penale sus menționate,

menținându-se starea de arest a acestora.

C. Împotriva acestei decizii, în

termen legal, a declarat recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași,

criticând ambele hotărâri pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei

individualizări a pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, solicitând

majorarea cuantumului acestora, în raport de gravitatea faptei comise, poziția

procesuală oscilantă a ambilor inculpați și agresivitatea deosebită a acestora

- care și-au lovit chiar și propria mamă.

Examinând decizia recurată prin

prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, Înalta Curte apreciază că

scopul preventiv și educativ al pedepsei, cerut de art. 52 C. pen., poate fi

atins și fără majorarea cuantumului pedepselor ce au fost aplicate inculpaților

de către instanța de fond, acestea fiind just individualizate în raport de

pericolul social concret ce rezultă din modul de săvârșire a faptelor, dar și

față de circumstanțele și datele ce caracterizează persoana inculpaților -

lipsa antecedentelor penale și buna conduită anterioară săvârșirii faptei -

toate acestea pledând pentru clemență din partea instanței. Instanța de fond a

avut în vedere, în mod just, circumstanțele reale ale faptei - aceasta fiind

comisă pe fondul unor neînțelegeri familiale amplificate de rezonanța negativă

pe care o avea în comunitate relația extraconjugală a victimei cu mama

inculpaților - precum și circumstanțele personale ale inculpaților care, deși

au avut o poziție oscilantă în cadrul procesului, au regretat sincer

evenimentele din 7 octombrie 2009 și au încercat să ajute victima, însă aceasta

a refuzat orice ajutor; totodată, inculpații sunt cunoscuți în sat ca oameni

muncitori, liniștiți și la primul contact cu legea penală, inculpatul P.C. este

căsătorit, având un copil minor - toate acestea pledând pentru reținea în

favoarea inculpaților a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C.

pen., cu consecința coborârii pedepselor sub minimul special.

Pentru considerentele deja arătate,

Înalta Curte apreciază că nu se justifică înlăturarea circumstanței atenuante

reținută în favoarea inculpaților și nici majorarea pedepselor spre minimul

special prevăzut de lege (10 ani).

Ca atare, având în vedere și faptul

că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu,

conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în

baza dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

ocazionate de soluționarea recursului declarat de parchet, avansate de stat,

rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale

nr. 122 din 06 iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, privind pe intimații inculpați P.C. și P.I.

Deduce din cuantumul pedepsei

aplicate inculpatului P.C., durata reținerii și arestării preventive de la 08

octombrie 2009 la 20 octombrie 2010 și din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului P.I., durata reținerii și arestării preventive de la 18 noiembrie

2009 la 20 octombrie 2010

Onorariile apărătorilor desemnați

din oficiu inculpaților în sume de câte 300 lei, se vor suporta din fondul M.J.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 octombrie 2010.