ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2937/2010

Asupra recursului

penal de față constată:

Prin Încheierea de ședință de la 3 august

2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată

în Dosarul nr. 0317/89/2009, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art.

300

2

C. proc. pen., cu referire la art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., menținerea stării de arest a apelantului-inculpat D.C.V., trimis în

judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de omor calificat prevăzută de

art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., constatându-se că temeiurile care au

determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate,

având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptei

reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziția

instanței de apel, sub aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii

sale în arest preventiv.

Examinând încheierea

atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Din actele dosarului

se reține că recurentul-inculpat este acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor

calificat prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea

că, în noaptea de 25/26 octombrie 2008, în jurul orelor 24.00, în fața

discotecii din comuna Stănilești, județul Vaslui, a aplicat mai multe lovituri

cu pumnii și picioarele victimei C.D. cauzându-i leziuni traumatice ce au

condus la decesul acesteia.

Arestarea preventivă

a fost dispusă pe temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea

existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a

necesității protejării ordinii publice de sentimentul de insecuritate generat

de lăsarea în libertate a unui inculpat acuzat de săvârșirea unei fapte de

omor.

Ulterior, măsura

preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, atât subsecvent

condamnării în primă instanță pronunțată de Tribunalul Vaslui, în cadrul

procedurii din apel, cât și în rejudecarea apelului inculpatului, după casare

cu trimitere, prin încheierea ce formează obiectul recursului de față.

Analizând temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de

recurentul-inculpat, Înalta Curte constată că acestea se mențin și justifică în

continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și

instanța de apel.

Infracțiunea reținută

în sarcina inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de

pericol social particularizat prin circumstanțele săvârșirii faptei - pe fondul

consumului de alcool, inculpatul a luat hotărârea de a se răzbuna pe victima

C.D. cu care avusese anterior un conflict - modalitatea de comitere - lovirea

repetată a victimei cu pumnii și picioarele în zona capului și consecința

produsă - moartea violentă a victimei datorată insuficienței

cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu

contuzie cerebrală, în actul de inculpare reținându-se că inculpatul ar fi

acționat împotriva victimei într-un loc public, fără ca aceasta din urmă să fi

avut o atitudine provocatorie față de inculpat.

Natura și gravitatea

deosebită a infracțiunii de care inculpatul este acuzat și împrejurările

concrete în care se reține că acesta a acționat demonstrează o periculozitate

socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea

inculpatului în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere

potențialul risc de recidivă, în contextul în care infracțiunile de violență

înregistrează o amploare crescută în ultima vreme, fiind intens mediatizate

cazuri similare petrecute în diverse localități ale țării, în care au fost

implicate, de obicei, persoane aflate sub influenta băuturilor alcoolice.

În consecință,

reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației

inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat

arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent, pentru

considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța

de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen. menținând starea de arest a inculpatului, circumstanțele favorabile

inculpatului nefiind decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării

prevenției.

Așa fiind, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat D.C.V. și va dispune

obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.V. împotriva Încheierii din 3

august 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 0317/89/2009.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 august 2010.