ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2937/2010

Asupra recursului penal de față constată: Prin Încheierea de ședință de la 3 august 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 0317/89/2009, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a apelantului-inculpat D.C.V., trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptei reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziția instanței de apel, sub aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest preventiv. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului se reține că recurentul-inculpat este acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 25/26 octombrie 2008, în jurul orelor 24.00, în fața discotecii din comuna Stănilești, județul Vaslui, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele victimei C.D.

cauzându-i leziuni traumatice ce au condus la decesul acesteia. Arestarea preventivă a fost dispusă pe temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării ordinii publice de sentimentul de insecuritate generat de lăsarea în libertate a unui inculpat acuzat de săvârșirea unei fapte de omor. Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, atât subsecvent condamnării în primă instanță pronunțată de Tribunalul Vaslui, în cadrul procedurii din apel, cât și în rejudecarea apelului inculpatului, după casare cu trimitere, prin încheierea ce formează obiectul recursului de față.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat, Înalta Curte constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel. Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social particularizat prin circumstanțele săvârșirii faptei - pe fondul consumului de alcool, inculpatul a luat hotărârea de a se răzbuna pe victima C.D.

cu care avusese anterior un conflict - modalitatea de comitere - lovirea repetată a victimei cu pumnii și picioarele în zona capului și consecința produsă - moartea violentă a victimei datorată insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu contuzie cerebrală, în actul de inculpare reținându-se că inculpatul ar fi acționat împotriva victimei într-un loc public, fără ca aceasta din urmă să fi avut o atitudine provocatorie față de inculpat.

Natura și gravitatea deosebită a infracțiunii de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care se reține că acesta a acționat demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea inculpatului în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere potențialul risc de recidivă, în contextul în care infracțiunile de violență înregistrează o amploare crescută în ultima vreme, fiind intens mediatizate cazuri similare petrecute în diverse localități ale țării, în care au fost implicate, de obicei, persoane aflate sub influenta băuturilor alcoolice.

În consecință, reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. menținând starea de arest a inculpatului, circumstanțele favorabile inculpatului nefiind decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat D.C.V. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.V. împotriva Încheierii din 3 august 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 0317/89/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 august 2010.