ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2506/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Vaslui prin sentința penală nr. 358 de la 19 octombrie 2009 a respins cererea inculpatului D.C.V. și părților civile S.T. și S.V. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații D.C.V. și I.R.C. S-a dispus condamnarea inculpatului D.C.V. la pedeapsa de 18 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. S-a constatat că fapta pentru care inculpatul D.C.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 196 din 08 mai 2009 a Judecătoriei Huși este concurentă cu fapta din prezenta cauză.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele arătate mai sus în pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. S-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 64 lit. a), b) și art. 71 alin. (2) C. pen. S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului D.C.V. și s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata reținerii și arestării preventive de la 27 octombrie 2009 la zi. S-au anulat formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 196/2009 a Judecătoriei Huși, dispunându-se emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri, menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii arătate mai sus.

Prin aceeași sentință, inculpatul I.R.C. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. Au fost aplicate inculpatului dispozițiile art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea acestei pedepse iar în baza art. 82 C. pen. s-a fixat taxa de încercare de 2 ani și 3 luni. S-a atras atenția inculpatului I.R.C. asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea. Pe durata suspendării condiționate a exercitării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Au fost admise cererile părților civile Serviciul de Ambulanță Iași și Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. N.O. Iași și inculpatul D.C.V. a fost obliga la plata sumelor de 295,20 lei și respectiv 146,67 lei, actualizate la data executării, conform art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006. Au fot admise în parte acțiunile părților civile S.T. și S.V. Inculpatul D.C.V. a fost obligat la plata de despăgubiri civile în cuantum de 15.000 lei către părțile civile S.T. și S.V. Inculpatul D.C.V. a fost obligat la plata sumei de 100.000 lei daune morale către partea civilă S.T., iar inculpatul I.R.C. la plata sumei de 50.000 lei daune morale către aceeași parte civilă S.T. S-a respins cererea părților civile S.T.

și S.V. de obligare a inculpatului I.R.C. la plata de despăgubiri materiale. Martorii P.S.F. și O.C. au fost scutiți de la plata amenzilor judiciare în cuantum de câte 500 lei aplicate prin încheierea din 22 iulie 2009. Inculpatul D.C.V. a fost obligat să achite 400 lei cheltuieli judiciare către părțile civile S.T. și S.V. și 1.000 lei către stat. Inculpatul I.R.C. a fost obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui nr. 713/P/2009 întocmit la data de 10 februarie 2009 și înregistrat la această instanță la data de 11 februarie 2009 sub nr. 317/89/2009 au fost trimiși în judecată inculpatul D.C.V.

în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. și inculpatul I.R.C. în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. S-a reținut prin actul de sesizare al instanței că în noaptea de 25/26 octombrie 2008, în jurul orelor 24,00, după ce inculpatul I.R.C. a aplicat o lovitură de pumn victimei C.D., inculpatul D.C.V. a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele victimei, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia. Inculpatul D.C.V. a înțeles să dea declarație în instanță, arătând că în timp ce se afla pe ringul de dans victima a început să-l provoace în sensul că a început să-l ghiontească, în condițiile în care între ei fusese un conflict anterior, ocazie cu care el a fost cel bătut e victimă, că din București unde se afla la muncă, victima îi trimitea mesaje de amenințare.

Nu a înțeles să formuleze plângere împotriva victimei nici pentru loviri și nici pentru amenințare. Când victima a încercat să plece de la discotecă, a ajuns-p din urmă și în timp ce se afla în mașină pentru că aceasta continua să-l jignească a lovit-o cu pumnul prin geamul de la portiera dreaptă ce era deschis. Ulterior, când victima a coborât din mașină i-a mai aplicat o lovitură în zona feței, astfel că aceasta a căzut jos, după care i-a mi aplicat 3 lovituri cu piciorul în zona capului. Inculpatul I.R.C. a sosit și el la locul unde se afla victima, căruia în discotecă inculpatul D.C.V. a recunoscut fapta și a regretat-o, prezentându-se singur la organele de poliție. Inculpatul I.R.C. nu a înțeles să dea declarație în fața instanței, prevalându-se de dreptul la tăcere, cu precizarea că și-a menținut declarațiile date în timpul urmăririi penale.

Din oficiu, cât și la solicitarea inculpaților și a părților civile, au fost audiați martorii: C.P., P.S.A., C.A.A., C.M.I., C.A., L.M., H.F.I., S.M., C.I.C., C.C., G.M., O.C. și P.S.F. S-au depus la dosar de către părțile civile S.T. și S.V. xerocopii de pe biletele de călătorie auto, xerocopie după contractul individual de muncă a victimei, chitanța nr. 63 din 27 octombrie 2008 privind ajutorul de înmormântare, referat de anchetă socială întocmit de Protecția și Asistența Socială din cadrul Primăriei comunei Stălinești, bilete de ieșire din spital. Din actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul D.C.V. și inculpatul I.R.C. locuiesc în satul Oțetoaia, comuna Lunca Banului, județul Vaslui, iar victima C.D.

locuia în satul Hura Văii, comuna Stănilești, județul Vaslui. Întrucât în comuna Lunca Bradului nu s-a organizat discotecă, tinerii de aici merg la discoteca ce se organizează săptămânal în comuna Stănilești. Conform declarației inculpatului D.C.V., în cursul lunii martie 2008, victima C.D. și doi prieteni ai săi, l-au bătut pe drum, în timp ce se întorcea acasă, crede el datorită unei fete, C.V., care a fost prietenă, atât cu victimă, cât și cu inculpatul. Nu a făcut plângere penală la poliție pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, astfel încât aceste aspecte nu au fost verificate. În seara zilei de 25 octombrie 2008, victima C.D. a plecat la discoteca organizată în comuna Stănilești împreună cu prietenii săi, P.S.A.

și R.R., cu mașina acestuia din urmă, însă acesta nu a rămas la discotecă, ci s-a întors acasă. Au ajuns în jurul orelor 21,30 și, pentru că discoteca se deschidea la orele 22,00, au mers într-un bar din apropiere unde C.D. a consumat un suc, iar prietenul său o bere. Când s-a deschis discoteca, cei doi au intrat și au început să se distreze. Acolo s-au întâlnit cu inculpatul D.C.V., care venise cu prietenii săi, precum și cu inculpatul I.R.C., care venise singur. Inculpatul D.C.V. a consumat două beri și, conform spuselor sale, „era în curaj”. Și-a amintit de conflictul anterior avut cu victima C.D. și s-a hotărât să-l bată. Și-a exprimat această intenție și față de agentul de pază al discotecii, martorul H.F.I., care i-a spus să se liniștească și să nu facă scandal.

Inculpatul a continuat, însă, să fie agitat, intrând și tot ieșind din discotecă. Despre intenția inculpatului a aflat și victima C.D., care s-a hotărât să plece, temându-se să nu fie bătut. În jurul orelor 24,00, victima C.D. l-a rugat pe martorul C.I.C. să-l ducă cu mașina acasă, întrucât „niște băieți vor să-l bată”, însă nu i-a spus martorului cine anume vrea să-l bată. Victima i-a spus și prietenului său cu care venise la discotecă, P.S.A., că vrea să plece acasă, pentru că nu vrea să fie bătut și l-a întrebat dacă merge și el. Martorul i-a spus că vrea să mai rămână, iar C.D. l-a rugat să-l însoțească până la mașină, întrucât găsise pe cineva care să-l ducă acasă. Astfel, victima a ieșit din discotecă, fiind urmată îndeaproape de C.I.C.

și P.S.A., și s-a îndreptat către mașina lui C.I.C., un V.G., parcată pe partea dreaptă cum ieși pe poarta discotecii. Inculpatul D.C.V. l-a văzut pe C.D. părăsind discoteca și a ieșit după el hotărât să-l bată și să se răzbune. Împreună cu inculpatul D.C.V. a ieșit și inculpatul I.C. Când s-au apropiat de mașină, martorul C.I.C. a deschis-o din telecomandă, iar victima s-a urcat pe locul din dreapta față. În acel moment au ajuns lângă mașină și inculpatul D.C.V. și inculpatul I.R.C. Inculpatul I.R.C. a prins de portiera mașinii, împiedicând victima să o închidă, iar inculpatul D.C.V. i-a tras un pumn în ață prin portiera întredeschisă, solicitându-i victimei să coboare. Pentru că victima a refuzat, inculpatul I.R.C.

i-a tras un pumn în față, tot prin portiera întredeschisă și i-a solicitat încă o dată să coboare, însă victima nu voia. Întrucât s-a temut să nu-i fie lovită mașina, martorul C.I.C. i-a spus inculpatului I.R.C. să nu se bată în mașină, să nu i-o strice spunându-i că are și el malină ca a lui și ar trebui să înțeleagă situația. Atunci, inculpatul I.R.C. l-a apucat de haine pe C.D. și l-a scos forțat din mașină. În acest moment, inculpatul D.C.V. i-a aplicat o lovitură de pumn victimei în față, aceasta căzând în partea lateral-spate a mașinii. Aici, inculpatul D.C.V. a început să lovească victima mai întâi cu pumnii, apoi cu picioarele, toate loviturile fiind aplicate în zona capului, după care a sărit de mai multe ori cu picioarele, toate loviturile fiind aplicate în zona capului, după care a sărit de mai multe ori cu picioarele pe capul victimei, aceasta rămânând la pământ inconștientă.

Tinerii din discotecă au ieșit și ei afară, imediat după începerea conflictului, însă s-au temut să intervină și să-l oprească pe inculpat. După ce a sărit pe capul victimei, inculpatul D.C.V. s-a depărtat, îndreptându-se către poarta discotecii, afirmând că vrea să se întoarcă și să continue să bată victima. Inculpatul I.R.C. i-a spus atunci să-l lase în pace, că-l omoară, dar inculpatul a spus „îl omor și plătesc eu!” Cu toate acestea, inculpatul nu s-a mai întors la victimă, fiind oprit de tinerii din fața discotecii. Inculpatul D.C.V. a plecat de acolo împreună cu inculpatul I.R.C., cu mașina acestuia, după ce a văzut că prietenul victimei sună la 112.” De victima C.D. s-au apropiat mai multe persoane care l-au mutat, ca să nu stea în balta de sânge până la venirea ambulanței.

Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. N.O. Iași, unde a decedat. Conform raportului de necropsie medico-legală nr. 5992 din 11 noiembrie 2008 întocmit de I.M.L. Iași, moartea numitului C.D. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu contuzie cerebrală, hemoragie subarahnoidiană, fractură de piramidă nazală. Topografia și morfologia leziunilor au pledat pentru producerea lor prin lovire activă cu mijloace contondente, urmată de cădere. Între leziunile cranio-cerebrale și deces există legătură directă de cauzalitate. Decesul datează din 26 octombrie 2008. Fapta inculpatului D.C.V. de a aplica victimei C.D.

lovituri cu pumnii și picioarele cauzându-i leziunile descrise anterior, care au condus către deces, faptă comisă în loc public, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. Fapta inculpatului I.R.C. de a aplica o lovitură de pumn victimei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. Instanța a respins solicitarea apărătorului inculpatului D.C.V. de a dispune achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., motivat de faptul că, infracțiunea există, a fost săvârșită de inculpat, recunoscută și regretată de către acesta, dovedită cu declarațiile martorilor: C.P., P.S.A., C.A.A., C.I.C., C.C.

etc. Instanța a apreciat că nu pot fi reținute în favoarea inculpatului D.C.V. dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., vizând acordarea circumstanțelor atenuante, întrucât din conduita victimei nu a rezultat că aceasta l-ar fi provocat pe inculpat în așa măsură, încât să-i pricinuiască o stare puternică de tulburare ori o agresiune așa de puternică, încât să justifice o asemenea circumstanță. Așa fiind, instanța a respins și această cerere formulată de inculpatul D.C.V. prin apărător. A fost respinsă și cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei privind pe inculpatul D.C.V. din infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 75 lit. d) C. pen., nefiind dovedit că acest inculpat a ucis victime din motive josnice, respectiv din răzbunare, ci pe fondul unei ambiții exacerbate, a conflictului preexistent între el și victimă, precum și a discuțiilor reciproce de amenințare din discotecă. Nu a rezultat din probele administrate că agresivitatea cu care inculpatul D.C.V. a acționat s-a datorat unei dorințe de răzbunare. Părțile civile prin apărător S.R. au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul I.R.C. a fost trimis în judecată din infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de omor calificat. Din probele administrate în cauză nu au rezultat că între cei doi inculpați ar fi existat o înțelegere prealabilă privind înlesnirea sau ajutarea cu intenție a inculpatului D.C.V.

de către inculpatul I.R.C. Nu au existat dovezi că inculpatul I.R.C. ar fi avut reprezentarea acțiunii pe care o va comite inculpatul D.C.V. și a urmărilor ei, precum și a împrejurării că actul de complicitate a contribuit la săvârșirea faptei. Intenția inculpatului a implicat o anumită legătură subiectivă între acesta și autor. Această legătură se poate manifesta printr-o înțelegere expresă sau tacită, prealabilă sau concomitentă. Or, în cauză nu există probe în acest sens. A fost respinsă și cererea părților civile S.T. și S.V. prin care au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei față de inculpatul D.C.V. din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 176 lit. a C. pen., deoarece omorul este săvârșit prin cruzime atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta folosind metode cauzatoare de suferințe prelungite și de maximă intensitate ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față. Instanța a respins cererea inculpatului I.R.C. formulată prin apărător și prin care s-a solicitat achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât din declarațiile martorilor P.S.F., P.S.A., C.I., C.C. a rezultat că cel care a lovit victima în timp ce se afla în mașină, pe scaunul din fața dreaptă și cel care a tras victima jos din mașină a fost inculpatul I.R.C.

Au fost înlăturate acele declarații nuanțate date de martori în timpul cercetării judecătorești și care sunt în contradicție cu declarațiile date în timpul urmăririi penale, pentru că nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză. Dacă inculpatul I.R.C. nu ar fi lovit victima în mașină și nu ar fi tras-o jos, inculpatul D.C.V. nu ar fi avut cum să-și continue activitatea infracțională, iar victima ar fi fost și astăzi în viață. Pentru infracțiunile săvârșite, inculpaților li s-a stabilit câte o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general prevăzut de art. 52 C. pen. și 72 C. pen. au fost avute în vedere conduita procesuală a inculpaților, antecedența penală, împrejurările comiterii faptelor, de urmarea produsă, de gradul de pericol social concret al fiecărei fapte.

S-a apreciat de către instanță că nu se impune a se acorda inculpaților beneficiul circumstanțelor atenuante facultative, prevăzut de art. 74 C. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., inculpații D.C.V., I.R.C. și părțile civile S.T. și S.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivarea apelurilor părților civile S.T. și S.V. au arătat că în mod greșit instanța de fond nu a ținut cont de apărările lor, formulate și în scris, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații și în mod netemeinic nu i-au fost acordate toate despăgubirile solicitate și pentru toți cei care le-au solicitat.

În motivarea apelurilor părților civile a arătat că sunt nemulțumite de pedeapsa aplicată inculpatului I.R.C. care este prea mică, în timp ce singurul lor copile este mort. În motivarea apelului, inculpatul D.C.V. a arătat că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate, întrucât este nemotivată, nerealizându-se o activitate efectivă de judecată și de rezolvare a fondului cauzei, instanța preluând ad literam situația de fapt expusă în rechizitoriu, fără a-și forma o convingere proprie, nefiind analizate probele pe care se sprijină soluția, enumerându-se doar martorii fără a se arăta în concret care declarații sunt înlăturate. De asemenea, există contradicție în motivarea sentinței și în privința circumstanțelor atenuante, cărora nu le-a dat eficiență conform art. 74 C. pen., deși s-a reținut că inculpatul D.C.V.

a recunoscut și regretat fapta, prezentându-se singur la organele de anchetă. A arătat inculpatul că soluția dispusă este rezultatul reținerii unei situații de fapte greșite și dacă se analizau corect probele se putea observa că lovitura aplicată victimei C.D. de către inculpatul I.R.C. este cea care a determinat căderea victimei și lovirea la cap și nu lovitura aplicată de inculpatul D.C.V. Apărătorul inculpatului D.C.V. a arătat că declarația inculpatului de recunoaștere a lovirii victimei cu pumnul în față înainte de căderea acesteia la pământ nu poate fi reținută în lipsa altor probe certe și concludente, iar acestea nu există, întrucât martorii care l-au acuzat pe inculpatul D.C.V. sunt, fie rude cu inculpatul I.R.C., fie prieteni ai victimei.

A solicitat inculpatul D.C.V. în principal achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a rezultat din probe cu certitudine că el este autorul actelor de violență care au determinat căderea victimei și producerea leziunilor cranio-cerebrale ce au condus în final la decesul acesteia. Inculpatul D.C.V. a arătat că încadrarea juridică dată faptei de instanța de fond este greșită, nerezultând din probe intenția sa de a omorî victima. Astfel, inculpatul D.C.V. se afla la momentul săvârșirii faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de jignirile aduse de victimă, aflându-se și sub influența băuturilor alcoolice. Din declarațiile martorului C. și raportul de necropsie a rezultat că decesul victimei C.D.

a survenit ca urmare a căderii la sol și nu ca urmare a loviturilor directe aplicate asupra sa când se afla în picioare sau căzută la pământ. Față de această situație, încadrarea juridică corectă a faptei este art. 183 C. pen. și s-a impus reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., conduita victimei din seara respectivă, provocându-l pe inculpat înainte de conflict și anterior cu câteva luni în urmă. De asemenea, inculpatul D.C.V. a solicitat reducerea pedepsei aplicate și prin reținerea de circumstanțe atenuante facultative în favoarea sa care, deși au fost arătate de instanța de fond, nu le-a dat eficiență în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege. Inculpatul D.C.V. a arătat că latura civilă a cauzei a fost greșit soluționată, fiind acordate despăgubiri materiale într-un cuantum prea mare față de cel dovedit, iar ajutorul de înmormântare în cuantum de 2.000 lei primit de părțile civile trebuia scăzut din suma totală cerută de acestea.

În contextul reținerii stării de provocare, inculpatul D.C.V. a solicitat respingerea daunelor morale cerute de părțile civile, iar în subsidiar a solicitat reducerea daunelor morale acordate părții civile S.T. sunt exagerate și nemotivate. În motivarea apelului inculpatul I.R.C. a arătat că instanța de fond a apreciat greșit probele administrate, întrucât el nu a lovit victima, doar a scos-o din mașină și a îndepărtat-o de lângă mașină. De aceea a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și pe cale de consecință exonerarea de la plata sumelor de orice natură reținute în sarcina sa. A arătat inculpatul I.R.C. că daunele morale acordate părții civile S.T.

sunt prea mari, solicitând respingerea sau reducerea lor. Prin Decizia penală nr. 28 de la 23 februarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 0317/89/2009 au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile S.T., S.V. și inculpații D.C.V., fiul lui I. și M., deținut în Penitenciarul Iași și I.R.C. împotriva sentinței penale nr. 358 din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui, pe care a menținut-o. A menținut starea de arest a inculpatului D.I.C.V. și a dedus la zi arestarea preventivă de la 19 octombrie 2009. Au fost obligate părțile civile apelante să achite câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Au fost obligați inculpații apelanți să achite câte 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că examinând actele și lucrările cauzei, în mod corect și în concordanță cu materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că inculpatul D.C.V. a comis o infracțiune de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. împotriva victimei C.D., iar inculpatul I.R.C. a comis o infracțiune de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., împotriva părții vătămate C.D. Situația de fapt reținută de instanța de fond este corectă și corespunde probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, probe care au fost judicios interpretate.

Faptul că instanța de fond a ajuns la concluzia că situația de fapt reținută de procuror prin actul de sesizare al instanței este la fel cu cea care a rezultat din toate probele administrate în cursul cercetării judecătorești și a reținut aceeași situație de fapt, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, fiind respectate în cauză prevederile art. 356 C. proc. pen. În seara de 25 octombrie 2008 inculpații D.C.V., I.R.C. și victima C.D. se aflau la discoteca organizată săptămânal în comuna Stănilești. Anterior prin martie 2008, între inculpatul D.C.V. și victima C.D. a mai avut loc un conflict, în care se pare că inculpatul D.C.V. ar fi fost lovit de victimă și amintindu-și de incident, inculpatul D.C.V.

s-a hotărât să-l bată pe C.D., spunându-i acest lucru și martorului H.F.I., agitându-se prin discotecă. Aflând despre intenția inculpatului D.C.V., victima C.D. s-a hotărât să plece acasă cu mașina martorului C.I.C., rugându-l pe martorul P.S.A. să-l însoțească până la mașină, acesta nedorind să meargă acasă. Ieșind în stradă, victima C.D. s-a urcat pe locul din dreapta față în mașina marca V.G. parcată pe partea dreaptă cum ieși pe poarta discotecii, mașina fiind deschisă cu telecomanda de la distanță de martorul C.I.C., însă nu a mai apucat să închidă portiera, întrucât inculpatul I.T.C. care ieșise imediat din discotecă cu inculpatul D.C.V., a prins portiera mașinii. Inculpatul D.C.V. prin portiera întredeschisă i-a tras victimei un pumn în față, cerându-i să coboare.

Inculpatul I.R.C. i-a tras și el un pumn în față cerându-i, de asemenea, să coboare și întrucât victima a refuzat, inculpatul I.R.C. a scos-o forțat din mașină, apucându-o de haine. Inculpatul D.C.V. i-a aplicat apoi victimei o lovitură de pumn în față, aceasta căzând în partea lateral-spate a mașinii, după care a continuat să lovească victima cu pumnii și picioarele în zona capului, sărind de mai multe ori cu picioarele pe capul victimei, apoi plecând cu mașina inculpatului I.R.C. Victima C.D. a fost mutată din locul respectiv de mai mulți tineri pentru a nu sta în balta de sânge, până la sosirea ambulanței anunțată de prietenul victimei, apoi a fost dusă la spital, decedând la data de 26 octombrie 2008 în Spitalul Clinic de Urgență Prof.

Dr. N.O. Iași. Potrivit raportului de necropsie medico-legală din 11 noiembrie 2009, moartea victimei C.D. a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu contuzie cerebrală, hemoragie subarahnoidiană, fractură de piramidă nazală, topografia și morfologia leziunilor pledând pentru producerea lor prin lovire activă cu mijloace contondente urmată de cădere, existând legătură directă de cauzalitate între leziunile cranio-cerebrale și deces. Coroborând probele administrate în cauză, instanța de fond a ajuns la concluzia justă că faptele există, au fost comise de inculpații D.C.V. și I.R.C. și s-a stabilit în mod corect vinovăția acestora, respingându-se motivat cererile de schimbare a încadrării juridice.

Astfel, în mod corect și motivat instanța de fond a respins cererea părților civile S.T. și S.V. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului D.C.V. din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de omor deosebit de grav, cu aplicarea art. 75 lit. d) C. pen., în cauză neputându-se reține că acesta ar fi comis fapta prin cruzimi, nefiind vorba de cauzarea unor suferințe prelungite și de maximă intensitate asupra victimei și nici de ucidere a victimei din motive josnice, acțiunea inculpatului asupra victimei fiind determinată de ambiția exacerbată a acestuia de a o pune la punct, amintindu-și de conflictul anterior în care a fost bătut de victimă. Și în ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului I.R.C., instanța de fond a făcut o analiză justă a probelor administrate, stabilind corect că acțiunea acestui inculpat de a lovi victima cu pumnul în față când se afla în mașina martorului C.I.C.

și de a o trage jos din mașină, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., nefiind vorba în cauză de o complicitate a acestui inculpat la infracțiunea de omor comisă asupra victimei de inculpatul D.C.V., inculpatul I.R.C. neavând reprezentarea acțiunii pe care urma să o exercite asupra victimei inculpatul D.C.V. Față de această situație, instanța de fond a respins temeinic cererea inculpatului I.R.C. de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., pe motiv că fapta nu există și de asemenea, s-a respins temeinic cererea părților civile S.T. și S.V. de schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpatul I.R.C.

în infracțiunea de complicitate la omor calificat. Din ansamblul probelor administrate nu a rezultat că inculpatul D.C.V. ar fi fost provocat de victimă în seara respectivă prin violență, amenințare sau atingere gravă a demnității, astfel încât să-i determine o stare de puternică tulburare sau emoție, de natură a-l face să acționeze violent asupra victimei, motive pentru care nu se impune reținerea în favoarea inculpatului D.C.V. a circumstanței atenuante obligatorii a scuzei provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., instanța de fond respingând corect și motivat cererea inculpatului. Chiar dacă inculpatul D.C.V. a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor și s-a prezentat în fața organelor de cercetare penală, instanța de fond, reținând corect aceste împrejurări, aceasta nu înseamnă că vocația inculpatului D.C.V.

la reținerea de circumstanțe atenuante facultative, prevăzute de art. 74 C. pen. este obligatorie pentru instanță, aceasta motivând de ce nu se impune acordarea de eficiență acestor împrejurări în favoarea inculpatului, față de modalitatea concretă în care a comis fapta și gradul ridicat de pericol social al acesteia. Prin probele administrate în fața instanței de control judiciar, inclusiv declarația inculpatului D.C.V. care-și schimbă parțial poziție în cauză, nu s-a modificat cu nimic situația de fapt reținută de instanța de fond și nu se impune în această fază procesuală schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului D.C.V. din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., neputându-se reține că decesul victimei C.D.

a survenit ca urmare a căderii la sol și lovirii de acesta, așa cum a susținut inculpatul. Individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților D.C.V. și I.R.C. s-a făcut în mod temeinic de instanța de fond care a ținu cont, atât de criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea concretă a săvârșirii faptelor, precum și de circumstanțele personale ale inculpaților care sunt infractori primari, au recunoscut parțial faptele și le regretă. Cuantumul pedepselor aplicate inculpaților a fost apreciat corect de instanța de fond, acesta fiind în măsură să ducă la atingerea scopului educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., în vederea formării unei atitudini corecte a inculpaților față de ordinea de drept și față de normele de conviețuire socială și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Situația infracțională a inculpatului D.C.V. a fost corect rezolvată de instanța de fond care a aplicat regulile de la concursul de infracțiuni și cele privind contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente săvârșite de persoana fizică, prevăzute de art. 33, art. 34 C. pen. și art. 36 C. pen. Acțiunea civilă a cauzei a fost corect soluționată de instanța de fond care având în vedere actele depuse de părțile civile și martorii audiați în latura civilă a admis în parte acțiunea părților civile S.T. și S.V. și a obligat inculpații la plata de despăgubiri civile pentru prejudiciile cauzate prin faptele comise. Astfel, inculpatul D.C.V. a fost obligat la despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeni ulterioare în cuantum de 15.000 lei, apreciat temeinic ca dovedit prin probele administrate, față se suma de 22.050 lei solicitată de părțile civile.

Cuantumul daunelor morale a fost just apreciat de instanța de fond, în raport de fapta fiecărui inculpat, față de pierderea suferită de S.T., fiind singurul copil, suma acordată fiind echitabilă și proporțională cu suferința încercată. Față de cele relevate, motivele de apel formulate de părți în cauză sunt neîntemeiate. Constatând din examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen. că nu există motive de desființare a sentinței apelate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de părți civile S.T. și S.V. și inculpații D.C.V. și I.R.C. împotriva sentinței penale nr. 358 din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui, pe care a menținut-o.

Întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului D.C.V. și acestea au impus menținerea în continuare a stării de arest preventiv a inculpatului în baza art. 381, art. 383, art. 350 C. proc. pen. instanța a menținut starea de arest preventiv a inculpatului D.C.V. și a dedus din pedeapsa rezultantă durata arestului preventiv de la 19 octombrie 2009 la zi. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. instanța a obligat apelanții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel. Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpații D.C.V. și I.R.C., fără a arăta inițial motivele de recurs.

La termenul de la 15 aprilie 2010, în recurs, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității arestării preventive a inculpatului D.C.V., fiind consemnate concluziile părților și ultimul cuvânt al inculpatului asupra măsurii arătate, după care, deliberând, în baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului D.C.V., pe care a menținut-o, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul M.J.L.C., potrivit încheierii de la acea dată, aflată la filele 17-18 dosarul Înaltei Curți. În considerentele încheierii menționate, instanța de recurs a făcut referire la sentința penală nr. 358 din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui, secția penală.

Mandatul de arestare preventivă a fost emis în temeiul art. 143, art. 149 1 , art. 148 lit. f) și art. 151 C. proc. pen. S-a reținut, în esență, că în noaptea de 25/26 octombrie 2008, în jurul orelor 24,00, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și cu picioarele victimei C.D., cauzându-i leziuni traumatice care au condus spre deces. Sentința anterior arătată a fost apelată de părțile civile S.T. și S.V. și de inculpații D.C.V. și I.R.C. Prin Decizia penală nr. 28 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția penală și de minori a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile S.T. și S.V. și de inculpații D.C.V. și I.R.C. Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului D.C.V.

și s-a dedus la zi arestarea preventivă de la 19 octombrie 2009. Decizia Curții de Apel Iași, secția penală și de minori, a fost atacată cu recurs de către recurenții inculpați D.C.V. și I.R.C. Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, curtea de apel a apreciat că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că acesta a comis faptele pentru care a fost condamnat. Potrivit art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpații sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 b alin. (2) sau (3) C. proc.

pen. În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit temeiuri noi. Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracțiunii menționate. În consecință, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, astfel că, în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen. a menținut starea de arest preventiv a acestuia. A constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului D.C.V., subzistă și că impun privarea de libertate în continuare. La dosarul cauzei au fost depuse în mai multe exemplare motivele de recurs formulate în scris de inculpatul D.C.V. și împuternicirea avocațială a apărătorului ales al acestuia, aflate la filele 25-40 dosarul Înaltei Curți. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurentul inculpat D.C.V., prin apărător a menționat că soluția dispusă de prima instanță de control este consecința modului deficitar în care a tratat motivele de apel formulate de inculpatul D., decizia curii perpetuând, practic, elementele de nelegalitate ale Tribunalului Vaslui în privința rezolvării fondului cauzei și cuprinsului hotărârii.

Rezolvarea formală a unora din motivele invocate și neanalizarea altora constituie primul motiv de nelegalitate al deciziei recurate și impune, ca efect, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. Inculpatul Dinică a invocat nelegalitatea sentinței Tribunalului Vaslui sub aspectul nemotivării acesteia în conformitate cu prevederile art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.; în concret, inculpatul a susținut că în considerentele hotărârii se regăsesc actele și voința procurorului care a dispus trimiterea sa în judecată, această parte a hotărârii nu poate fi considerată opera instanței și nu poate reprezenta o activitate efectivă de judecată în condițiile în care este redată ad litteram situația de fapt expusă în rechizitoriu.

Față de această critică concisă, fără nicio altă motivație, instanța de apel s-a mulțumit să răspundă în următoarea manieră: „faptul că instanța de fond a ajuns la concluzia că situația de fapt reținută de procuror prin actul de sesizare al instanței este la fel cu ceea ce rezulta din probele administrate în cursul cercetării judecătorești și a reținut situația de fapt, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, fiind respectate în cauză prevederile art. 356 C. proc. pen.” - pag. 14 din decizie. Evident că un asemenea răspuns, față de motivul de apel invocat nu a putut fi primit, fiind cu totul străin de regulile care guvernează soluționarea unei căi de atac; de aceea se poate considera că instanța de apel nu a răspuns criticii adusă de inculpat - o motivare generică, formală, ce nu analizează concret aspectele de nelegalitate pe care inculpatul le-a sesizat echivalează cu o nemotivare, ceea ce face ca decizia astfel pronunțată să fie supusă casării.

Instanța de control judiciar este datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, chiar dacă își însușește concluziile și motivele instanței a cărei hotărâre este atacată, fiind obligată să verifice și să dea o apreciere personală cererilor, excepțiilor puse în discuție și materialului probator. Simpla însușire de către instanța de apel a motivării cuprinse în sentința primei instanțe nu este suficientă atunci când această hotărâre este motivată insuficient sau defectuos. Pe de altă parte, important este că nu se contestă faptul că motivarea sentinței este o copie fidelă a rechizitoriului, ceea ce face casabilă și hotărârea primei instanțe. Curtea de Apel Iași nu a analizat și nu a răspuns în niciun fel criticilor invocate de inculpatul D.C.V.

de la pct. I - 2, 3, 4, 5, 6 (latura penală) IV. - 2, 5 (latura civilă) din motivele de apel. Acestea se refereau la neanalizarea probelor administrate pe parcursul întregului proces penal, neidentificarea „declarațiilor nuanțate”, lipsa de motivare pentru reținerea unor declarații și înlăturarea altora, neanalizarea apărărilor inculpatului, existența unor deficiențe și contradicții existente în motivarea și dispozitivul sentinței, beneficiul ajutorului de înmormântare, contradicții în privința acordării daunelor morale. Și pentru acest motiv se impune casarea deciziei penale recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Fapta pentru care este judecat inculpatul a primit o greșită încadrare juridică, ceea ce face aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. Curtea de Apel Iași a reținut infracțiunea de omor calificat (art. 175 lit. i) C. pen.), în detrimentul celei de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.), pe considerentul că decesul victimei C.D. a survenit ca urmare a loviturilor directe aplicate de inculpat și nu ca urmare a căderii la sol și lovirii de acesta. Concluziile raportului de necropsie nr. 5992/11/11/2008 al I.M.L. Iași au infirmat însă teoria celor două instanțe anterioare și susțin teza avansată de inculpat. Astfel, s-a stabilit că moartea victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu contuzie cerebrală, hemoragie subarahnoidiană. Proces aceluiași act medical, leziunile ce au condus la deces s-au produs prin lovire activă cu mijloace contondente, urmată de cădere.

Altfel spus, decesul nu a survenit ca urmare a loviturilor directe aplicate asupra victimei - când se afla în picioare sau căzută la pământ - ci în urma căderii la sol, prin pierderea echilibrului, consecință a loviturii primite când se afla în picioare. Concluzia medicului legist se coroborează și cu probatoriul testimonial: „L-am văzut de D. stând lângă mașina în preajma celor doi însă nu s-a apropiat de ei, și când a văzut pe C.D. că a căzut a mers la el singur și s-a aplecat asupra lui aplicându-i lovituri cu ambii pumni de o parte și de alta a capului, C.D. nereacționând în niciun fel din poziția în care era căzut. - declarația martorului ocular C. (fila 37 dosar - urm. pen.); „După ce a căzut victima nu am mai văzut vreo reacție a victimei așa cum am declarat și la poliție” - declarația lui C.C.

la instanță (f. 120). De asemenea, martorii audiați au precizat că victima a căzut cu fața în sus, iar solul format din pământ/nisip amestecat cu pietre, mai exact „drum pietruit”, după cum declara martorii C.C. și H.; de aceea, o dată în plus este pertinentă ipoteza în care leziunea ce a condus la deces a fost produsă, nu datorită loviturilor directe aplicate, ci în urma căderii și lovirii capului de suprafață tare, denivelată/colțuroasă a drumului pietruit. Or acest mecanism al aplicării loviturilor, urmată de căderea victimei cu rezultatul final al decesului, este propriu infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., întrucât nu lovitura directă a fost cea fatală, aceasta cauzând doar dezechilibrarea victimei și căderea; această ultimă acțiune a cauzat leziunile cranio-cerebrale soldate cu moartea victimei.

De aceea, s-a considerat că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 183 C. pen. (sub care, de altfel, a și fost începută urmărirea penală) și nu cea de omor calificat (art. 175 lit. i) C. pen.), sens în care a solicitat schimbarea de încadrare juridică. Starea de provocare a existat din partea victimei anterior săvârșirii faptei de către inculpat, aceasta rezultând din fapte distincte realizate de C.D. pe parcursul unui interval mai îndelungat de timp. Cu doar câteva luni de săvârșirea faptei, inculpatul fusese bătut cu bâtele de victima și alți doi prieteni ai acestuia în fața locuinței sale din satul Otețoaia; chiar Tribunalul Vaslui a reținut în considerente că în cursul lunii martie 2008, victima C.D.

și doi prieteni ai săi, l-au bătut pe D. pe drum, în timp ce se întorcea acasă, din cauza unei fete, C.V., prietenă atât cu inculpatul, cât și cu victima. În continuare, C.D. i-a trimis inculpatului D. în repetate rânduri mesaje jignitoare dar și de amenințare; acestea din urmă nu erau simple glume, ci amenințări serioase pentru că victima îl acuza că i-a luat prietena (a se vedea în acest sens declarația martorului G.C. - f. 121 din dosarul Tribunalului Vaslui).

Toate aceste fapte ale victimei au fost de natură ca în timp să-i creeze inculpatului un sentiment de frustrare și o tulburare puternică, emoții înăbușite și refulate o dată cu trecerea vremii, dar care în seara de 25 octombrie 2008 au fost reînviate și amplificate de atitudinea repetat jignitoare a victimei care, în prezența logodnicei și a prietenilor inculpatului, îl înghiontea, se împingea în el pe ringul de dans și îl stropea cu bere etc. Important este însă faptul că D., deși umilit, nu a cedat de la început provocărilor victimei, ci s-a adresat agentului de pază, punându-l în temă față de conduita anterioară a lui C. față de el și manifestându-și temerea că acesta vrea scandal cu orice preț.

Este total eronată și în neconcordanță cu probele dosarului aprecierea instanței de apel că „amintindu-și de incident, inculpatul D.C.V. s-a hotărât să-l bată pe C.D., spunându-i acest lucru și martorului H.F.I., agitându-se prin discotecă” - pag. 14 din decizie. Audiat de Tribunalul Vaslui, martorul H. declara: „(…) Nu pot să precizez dacă inculpatului D. i-a fost teamă când a venit la mine la începutul discotecii. Eu cred că a venit la mine să mă atenționeze pentru că era din alt sat și mă cunoștea pe mine, așa se procedează pe la noi, nu poți să te duci într-o altă localitate la discotecă. D. mi-a spus ceva de o bătaie anterioară dar nu mi-a spus exact despre ce a fost vorba.

După incident am auzit și eu că vătămatul ar fi bătut pe inculpatul D. (…). Niciunul dintre cei doi inculpați nu mi-a spus că vrea să bată pe cineva.” - declarația martorului (f. 107). În sfârșit, jignirile aduse mamei și bunicii, când inculpatul și victima se aflau lângă mașină, au fost de natură să-l înfurie pe D. într-o măsură în care și-a pierdut controlul, context în care au urmat loviturile aplicate victimei; injuriile adresate i-au produs un sentiment de jignire și o tulburare profundă, această stare fiind explicabilă prin afecțiunea și sentimentele de prețuire pe care le avea față de cele două persoane; în urma divorțului părinților, inculpatul fusese crescut doar de mama și de bunica maternă, acestea fiind singurele ființe de care se atașase și care însemnau foarte mult pentru el.

Pe fondul conflictelor anterioare, jignirea personală și a singurelor persoane dragi din viața inculpatului i-a indus acestuia starea de tulburare specifică art. 73 lit. b) C. pen., circumstanța atenuantă legală ce a solicitat să fie reținută în favoarea inculpatului D.C.V. Ambele instanțe au comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecință condamnarea inculpatului D.C.V. (art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen.). Această eroare privește persoana care a aplicat lovitura în urma căreia victima s-a dezechilibrat și a căzut la pământ. Din coroborarea probelor administrate rezulta că această persoană este inculpatul I.; nu se contesta că și D. l-ar fi lovit pe C.D.

cât timp acesta se afla în mașină, însă ultimul contact anterior căderii la pământ victima l-a avut cu I.R.C.; declarația în acest sens a inculpatului D. din fața instanței de apel a fost considerată ca o schimbare parțială de poziție, însă inculpatul nu a făcut să declare decât ceea ce au precizat de la bun început, încă din faza urmăririi penale, martorii oculară: „Am văzut cum la portiera dreapta față a venit I.R., a deschis portiera și fără să spună nimic i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului lui C., i-a mai aplicat și a doua lovitură la câteva secunde tot în zona capului, apoi l-a agățat de haine și l-a tras jos din mașină (…) din cauza loviturii primite C. mai că nu se mai putea ține pe picioare și I. l-a tras după el până în spatele autoturismului meu fără să-l mai lovească și când i-a dat drumul, C. a căzut pe spate cu fața în sus și cu capul spre șanțul șoselei” - declarația martorului C. (fila 37 dosar urm. pen.).

„(…) Am văzut o mașină parcată în apropiere, iar pe H. deschizând portiera și lovindu-l pe D. prin portiera deschisă (…) nu am văzut exact dacă H. l-a lovit pe D. cu palma sau cu pumnul, dar sunt sigur că l-a lovit de două ori. Apoi H. l-a scos afară pe D. din mașină, l-a dus în partea lateral-stânga, unde l-a trântit la pământ” - declarația martorului P.S.F. (f. 58 verso, 59 - dosar urm. pen.). În condițiile în care, leziunea care a condus la decesul victimei are legătură de cauzalitate cu lovitura care a determinat dezechilibrarea și căderea acesteia la pământ, inculpatul D. nu poate fi răspunzător de consecința traumatică fatală.

Este nelegală nereținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului D. în condițiile în care nu exista nicio cauză de agravare a răspunderii penale, iar împrejurări și elemente ce atenuează răspunderea penală caracterizează conduita anterioară, procesuală, precum și persoana inculpatului D. De asemenea, reținerea circumstanței provocării (art. 73 lit. b) C. pen.), trebuie să producă efecte corespunzătoare și asupra pedepsei principale aplicate. De remarcat că la Curtea de Apel Iași, în apelul inculpatului D., reprezentantul M.P. a pus concluzii de admitere în sensul redozării pedepsei și aplicării dispozițiilor art. 76 C. pen. „având în vedere că deși instanța de fond a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, că a avut o conduită procesuală bună nu a dat eficiență acestor circumstanțe” (pag.

8 din decizie). Admiterea recursului în latură penală produce efecte corelative și în privința acțiunii civile. De remarcat că instanța de apel nu a soluționat problemele punctuale ridicate de inculpat sub aspectul laturii civile. Întrucât primează motivele de recurs ce atrag ca efect casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe (pct. 1) a solicitat admiterea recursului în sensul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) prima teză C. proc. pen. În drept a fost invocat art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 14, 17, 18 C. proc. pen. La dosarul cauzei a fost depusă o cerere formulată de recurentul inculpat I.R.C. și trimisă prin fax, aflată la fila 44 dosarul Înaltei Curți, prin care acesta a solicitat amânarea judecării cauzei pentru un alt termen până la care să-și angajeze un apărător care să-i reprezinte interesele în fața instanței de judecată.

La termenul de judecată de la 13 mai 2010, s-a referit că recurentul inculpat I.R.C. a depus o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător. Fiind întrebat de către instanță, inculpatul D.C. a precizat că nu are apărător ales și, prezentându-i-se declarația de recurs, a semnat-o în ședință publică. Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție legalitatea luării și menținerii măsurii arestării preventive față de inculpatul D.C.V., fiind consemnate concluziile părților, precum și ultimul cuvânt al recurentului inculpat asupra măsurii, după care, deliberând, în baza art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pe