ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2506/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2506/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Vaslui prin sentința penală nr. 358 de la

19 octombrie 2009 a respins cererea inculpatului D.C.V. și părților civile S.T.

și S.V. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost

trimiși în judecată inculpații D.C.V. și I.R.C.

S-a dispus condamnarea inculpatului

D.C.V. la pedeapsa de 18 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

S-a constatat că fapta

pentru care inculpatul D.C.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare

prin sentința penală nr. 196 din 08 mai 2009 a Judecătoriei Huși este

concurentă cu fapta din prezenta cauză.

În baza art. 36 alin. (1), art.

33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele arătate mai sus în

pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-au aplicat inculpatului

dispozițiile art. 64 lit. a), b) și art. 71 alin. (2) C. pen.

S-a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului D.C.V. și s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata

reținerii și arestării preventive de la 27 octombrie 2009 la zi.

S-au anulat formele de

executare emise în baza sentinței penale nr. 196/2009 a Judecătoriei Huși,

dispunându-se emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri,

menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii arătate mai sus.

Prin aceeași sentință,

inculpatul I.R.C. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.

(1) C. pen.

Au fost aplicate

inculpatului dispozițiile art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. în

condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a

suspendat condiționat executarea acestei pedepse iar în baza art. 82 C. pen.

s-a fixat taxa de încercare de 2 ani și 3 luni.

S-a atras atenția

inculpatului I.R.C. asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea.

Pe durata suspendării

condiționate a exercitării pedepsei principale s-a suspendat și executarea

pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.

Au fost admise cererile

părților civile Serviciul de Ambulanță Iași și Spitalul Clinic de Urgență Prof.

Dr. N.O. Iași și inculpatul D.C.V. a fost obliga la plata sumelor de 295,20 lei

și respectiv 146,67 lei, actualizate la data executării, conform art. 313 din

Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006.

Au fot admise în parte

acțiunile părților civile S.T. și S.V.

Inculpatul D.C.V. a fost

obligat la plata de despăgubiri civile în cuantum de 15.000 lei către părțile

civile S.T. și S.V.

Inculpatul D.C.V. a fost

obligat la plata sumei de 100.000 lei daune morale către partea civilă S.T.,

iar inculpatul I.R.C. la plata sumei de 50.000 lei daune morale către aceeași

parte civilă S.T.

S-a respins cererea părților

civile S.T. și S.V. de obligare a inculpatului I.R.C. la plata de despăgubiri

materiale.

Martorii P.S.F. și O.C. au

fost scutiți de la plata amenzilor judiciare în cuantum de câte 500 lei

aplicate prin încheierea din 22 iulie 2009.

Inculpatul D.C.V. a fost

obligat să achite 400 lei cheltuieli judiciare către părțile civile S.T. și S.V.

și 1.000 lei către stat.

Inculpatul I.R.C. a fost

obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Vaslui nr. 713/P/2009 întocmit la data de 10 februarie 2009 și

înregistrat la această instanță la data de 11 februarie 2009 sub nr. 317/89/2009

au fost trimiși în judecată inculpatul D.C.V. în stare de arest preventiv

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175

lit. i) C. pen. și inculpatul I.R.C. în stare de libertate pentru săvârșirea

infracțiunii de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C.

pen.

S-a reținut prin actul de

sesizare al instanței că în noaptea de 25/26 octombrie 2008, în jurul orelor

24,00, după ce inculpatul I.R.C. a aplicat o lovitură de pumn victimei C.D.,

inculpatul D.C.V. a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele

victimei, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia.

Inculpatul D.C.V. a înțeles

să dea declarație în instanță, arătând că în timp ce se afla pe ringul de dans

victima a început să-l provoace în sensul că a început să-l ghiontească, în

condițiile în care între ei fusese un conflict anterior, ocazie cu care el a

fost cel bătut e victimă, că din București unde se afla la muncă, victima îi

trimitea mesaje de amenințare.

Nu a înțeles să formuleze

plângere împotriva victimei nici pentru loviri și nici pentru amenințare.

Când victima a încercat să

plece de la discotecă, a ajuns-p din urmă și în timp ce se afla în mașină

pentru că aceasta continua să-l jignească a lovit-o cu pumnul prin geamul de la

portiera dreaptă ce era deschis. Ulterior, când victima a coborât din mașină

i-a mai aplicat o lovitură în zona feței, astfel că aceasta a căzut jos, după

care i-a mi aplicat 3 lovituri cu piciorul în zona capului.

Inculpatul I.R.C. a sosit și

el la locul unde se afla victima, căruia în discotecă inculpatul D.C.V. a

recunoscut fapta și a regretat-o, prezentându-se singur la organele de poliție.

Inculpatul I.R.C. nu a

înțeles să dea declarație în fața instanței, prevalându-se de dreptul la

tăcere, cu precizarea că și-a menținut declarațiile date în timpul urmăririi

penale.

Din oficiu, cât și la

solicitarea inculpaților și a părților civile, au fost audiați martorii: C.P.,

P.S.A., C.A.A., C.M.I., C.A., L.M., H.F.I., S.M., C.I.C., C.C., G.M., O.C. și P.S.F.

S-au depus la dosar de către

părțile civile S.T. și S.V. xerocopii de pe biletele de călătorie auto,

xerocopie după contractul individual de muncă a victimei, chitanța nr. 63 din 27

octombrie 2008 privind ajutorul de înmormântare, referat de anchetă socială întocmit

de Protecția și Asistența Socială din cadrul Primăriei comunei Stălinești,

bilete de ieșire din spital.

Din actele și lucrările

dosarului, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul D.C.V. și

inculpatul I.R.C. locuiesc în satul Oțetoaia, comuna Lunca Banului, județul

Vaslui, iar victima C.D. locuia în satul Hura Văii, comuna Stănilești, județul

Vaslui.

Întrucât în comuna Lunca

Bradului nu s-a organizat discotecă, tinerii de aici merg la discoteca ce se

organizează săptămânal în comuna Stănilești.

Conform declarației

inculpatului D.C.V., în cursul lunii martie 2008, victima C.D. și doi prieteni

ai săi, l-au bătut pe drum, în timp ce se întorcea acasă, crede el datorită

unei fete, C.V., care a fost prietenă, atât cu victimă, cât și cu inculpatul.

Nu a făcut plângere penală la poliție pentru săvârșirea infracțiunii de lovire,

astfel încât aceste aspecte nu au fost verificate.

În seara zilei de 25

octombrie 2008, victima C.D. a plecat la discoteca organizată în comuna

Stănilești împreună cu prietenii săi, P.S.A. și R.R., cu mașina acestuia din

urmă, însă acesta nu a rămas la discotecă, ci s-a întors acasă. Au ajuns în

jurul orelor 21,30 și, pentru că discoteca se deschidea la orele 22,00, au mers

într-un bar din apropiere unde C.D. a consumat un suc, iar prietenul său o

bere.

Când s-a deschis discoteca,

cei doi au intrat și au început să se distreze.

Acolo s-au întâlnit cu

inculpatul D.C.V., care venise cu prietenii săi, precum și cu inculpatul I.R.C.,

care venise singur.

Inculpatul D.C.V. a consumat

două beri și, conform spuselor sale, „era în curaj”. Și-a amintit de conflictul

anterior avut cu victima C.D. și s-a hotărât să-l bată.

Și-a exprimat această

intenție și față de agentul de pază al discotecii, martorul H.F.I., care i-a

spus să se liniștească și să nu facă scandal.

Inculpatul a continuat,

însă, să fie agitat, intrând și tot ieșind din discotecă.

Despre intenția inculpatului

a aflat și victima C.D., care s-a hotărât să plece, temându-se să nu fie bătut.

În jurul orelor 24,00,

victima C.D. l-a rugat pe martorul C.I.C. să-l ducă cu mașina acasă, întrucât

„niște băieți vor să-l bată”, însă nu i-a spus martorului cine anume vrea să-l

bată.

Victima i-a spus și

prietenului său cu care venise la discotecă, P.S.A., că vrea să plece acasă,

pentru că nu vrea să fie bătut și l-a întrebat dacă merge și el. Martorul i-a

spus că vrea să mai rămână, iar C.D. l-a rugat să-l însoțească până la mașină,

întrucât găsise pe cineva care să-l ducă acasă.

Astfel, victima a ieșit din

discotecă, fiind urmată îndeaproape de C.I.C. și P.S.A., și s-a îndreptat către

mașina lui C.I.C., un V.G., parcată pe partea dreaptă cum ieși pe poarta

discotecii.

Inculpatul D.C.V. l-a văzut

pe C.D. părăsind discoteca și a ieșit după el hotărât să-l bată și să se

răzbune.

Împreună cu inculpatul D.C.V.

a ieșit și inculpatul I.C.

Când s-au apropiat de

mașină, martorul C.I.C. a deschis-o din telecomandă, iar victima s-a urcat pe

locul din dreapta față. În acel moment au ajuns lângă mașină și inculpatul D.C.V.

și inculpatul I.R.C.

Inculpatul I.R.C. a prins de

portiera mașinii, împiedicând victima să o închidă, iar inculpatul D.C.V. i-a

tras un pumn în ață prin portiera întredeschisă, solicitându-i victimei să

coboare.

Pentru că victima a refuzat,

inculpatul I.R.C. i-a tras un pumn în față, tot prin portiera întredeschisă și

i-a solicitat încă o dată să coboare, însă victima nu voia.

Întrucât s-a temut să nu-i

fie lovită mașina, martorul C.I.C. i-a spus inculpatului I.R.C. să nu se bată

în mașină, să nu i-o strice spunându-i că are și el malină ca a lui și ar

trebui să înțeleagă situația.

Atunci, inculpatul I.R.C. l-a

apucat de haine pe C.D. și l-a scos forțat din mașină. În acest moment,

inculpatul D.C.V. i-a aplicat o lovitură de pumn victimei în față, aceasta

căzând în partea lateral-spate a mașinii.

Aici, inculpatul D.C.V. a

început să lovească victima mai întâi cu pumnii, apoi cu picioarele, toate

loviturile fiind aplicate în zona capului, după care a sărit de mai multe ori

cu picioarele, toate loviturile fiind aplicate în zona capului, după care a

sărit de mai multe ori cu picioarele pe capul victimei, aceasta rămânând la

pământ inconștientă.

Tinerii din discotecă au

ieșit și ei afară, imediat după începerea conflictului, însă s-au temut să

intervină și să-l oprească pe inculpat.

După ce a sărit pe capul

victimei, inculpatul D.C.V. s-a depărtat, îndreptându-se către poarta

discotecii, afirmând că vrea să se întoarcă și să continue să bată victima.

Inculpatul I.R.C. i-a spus atunci să-l lase în pace, că-l omoară, dar

inculpatul a spus „îl omor și plătesc eu!”

Cu toate acestea, inculpatul

nu s-a mai întors la victimă, fiind oprit de tinerii din fața discotecii.

Inculpatul D.C.V. a plecat

de acolo împreună cu inculpatul I.R.C., cu mașina acestuia, după ce a văzut că

prietenul victimei sună la 112.”

De victima C.D. s-au

apropiat mai multe persoane care l-au mutat, ca să nu stea în balta de sânge

până la venirea ambulanței.

Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. N.O. Iași, unde a decedat.

Conform raportului de

necropsie medico-legală nr. 5992 din 11 noiembrie 2008 întocmit de I.M.L. Iași,

moartea numitului C.D. a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienței

cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu

contuzie cerebrală, hemoragie subarahnoidiană, fractură de piramidă nazală.

Topografia și morfologia

leziunilor au pledat pentru producerea lor prin lovire activă cu mijloace

contondente, urmată de cădere. Între leziunile cranio-cerebrale și deces există

legătură directă de cauzalitate.

Decesul datează din 26

octombrie 2008.

Fapta inculpatului D.C.V. de

a aplica victimei C.D. lovituri cu pumnii și picioarele cauzându-i leziunile

descrise anterior, care au condus către deces, faptă comisă în loc public,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută

de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.

Fapta inculpatului I.R.C. de

a aplica o lovitură de pumn victimei întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

Instanța

a respins solicitarea

apărătorului inculpatului D.C.V. de a dispune achitarea acestuia în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., motivat de faptul că,

infracțiunea există, a fost săvârșită de inculpat, recunoscută și regretată de

către acesta, dovedită cu declarațiile martorilor: C.P., P.S.A., C.A.A., C.I.C.,

C.C. etc.

Instanța a apreciat că nu

pot fi reținute în favoarea inculpatului D.C.V. dispozițiile art. 73 lit. b) C.

pen., vizând acordarea circumstanțelor atenuante, întrucât din conduita

victimei nu a rezultat că aceasta l-ar fi provocat pe inculpat în așa măsură,

încât să-i pricinuiască o stare puternică de tulburare ori o agresiune așa de

puternică, încât să justifice o asemenea circumstanță.

Așa fiind, instanța a

respins și această cerere formulată de inculpatul D.C.V. prin apărător.

A fost respinsă și cererea

de schimbare a încadrării juridice a faptei privind pe inculpatul D.C.V. din

infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. d) C.

pen., nefiind dovedit că acest inculpat a ucis victime din motive josnice,

respectiv din răzbunare, ci pe fondul unei ambiții exacerbate, a conflictului

preexistent între el și victimă, precum și a discuțiilor reciproce de

amenințare din discotecă.

Nu a rezultat din probele

administrate că agresivitatea cu care inculpatul D.C.V. a acționat s-a datorat

unei dorințe de răzbunare.

Părțile civile prin apărător

S.R. au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care

inculpatul I.R.C. a fost trimis în judecată din infracțiunea prevăzută de art. 180

alin. (1) C. pen. în infracțiunea de omor calificat.

Din probele administrate în

cauză nu au rezultat că între cei doi inculpați ar fi existat o înțelegere

prealabilă privind înlesnirea sau ajutarea cu intenție a inculpatului D.C.V. de

către inculpatul I.R.C.

Nu au existat dovezi că

inculpatul I.R.C. ar fi avut reprezentarea acțiunii pe care o va comite

inculpatul D.C.V. și a urmărilor ei, precum și a împrejurării că actul de

complicitate a contribuit la săvârșirea faptei.

Intenția inculpatului a

implicat o anumită legătură subiectivă între acesta și autor. Această legătură

se poate manifesta printr-o înțelegere expresă sau tacită, prealabilă sau concomitentă.

Or, în cauză nu există probe

în acest sens.

A fost respinsă și cererea

părților civile S.T. și S.V. prin care au solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei față de inculpatul D.C.V. din infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art.

174, art. 176 lit. a C. pen., deoarece omorul este săvârșit prin cruzime atunci

când făptuitorul a conceput și executat fapta folosind metode cauzatoare de

suferințe prelungite și de maximă intensitate ceea ce nu s-a întâmplat în cazul

de față.

Instanța a respins cererea

inculpatului I.R.C. formulată prin apărător și prin care s-a solicitat

achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a)

C. proc. pen., întrucât din declarațiile martorilor P.S.F., P.S.A., C.I., C.C. a

rezultat că cel care a lovit victima în timp ce se afla în mașină, pe scaunul

din fața dreaptă și cel care a tras victima jos din mașină a fost inculpatul I.R.C.

Au fost înlăturate acele

declarații nuanțate date de martori în timpul cercetării judecătorești și care

sunt în contradicție cu declarațiile date în timpul urmăririi penale, pentru că

nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.

Dacă inculpatul I.R.C. nu ar

fi lovit victima în mașină și nu ar fi tras-o jos, inculpatul D.C.V. nu ar fi

avut cum să-și continue activitatea infracțională, iar victima ar fi fost și

astăzi în viață.

Pentru infracțiunile

săvârșite, inculpaților li s-a stabilit câte o pedeapsă la individualizarea

căreia, în cadrul general prevăzut de art. 52 C. pen. și 72 C. pen. au fost

avute în vedere conduita procesuală a inculpaților, antecedența penală,

împrejurările comiterii faptelor, de urmarea produsă, de gradul de pericol

social concret al fiecărei fapte.

S-a apreciat de către

instanță că nu se impune a se acorda inculpaților beneficiul circumstanțelor

atenuante facultative, prevăzut de art. 74 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., inculpații D.C.V.,

I.R.C. și părțile civile S.T. și S.V., criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

În motivarea apelurilor

părților civile S.T. și S.V. au arătat că în mod greșit instanța de fond nu a

ținut cont de apărările lor, formulate și în scris, privind schimbarea

încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată

inculpații și în mod netemeinic nu i-au fost acordate toate despăgubirile

solicitate și pentru toți cei care le-au solicitat.

În motivarea apelurilor

părților civile a arătat că sunt nemulțumite de pedeapsa aplicată inculpatului

I.R.C. care este prea mică, în timp ce singurul lor copile este mort.

În motivarea apelului,

inculpatul D.C.V. a arătat că hotărârea instanței de fond este lovită de

nulitate, întrucât este nemotivată, nerealizându-se o activitate efectivă de

judecată și de rezolvare a fondului cauzei, instanța preluând ad literam

situația de fapt expusă în rechizitoriu, fără a-și forma o convingere proprie,

nefiind analizate probele pe care se sprijină soluția, enumerându-se doar

martorii fără a se arăta în concret care declarații sunt înlăturate.

De asemenea, există

contradicție în motivarea sentinței și în privința circumstanțelor atenuante,

cărora nu le-a dat eficiență conform art. 74 C. pen., deși s-a reținut că

inculpatul D.C.V. a recunoscut și regretat fapta, prezentându-se singur la

organele de anchetă.

A arătat inculpatul că

soluția dispusă este rezultatul reținerii unei situații de fapte greșite și

dacă se analizau corect probele se putea observa că lovitura aplicată victimei

C.D. de către inculpatul I.R.C. este cea care a determinat căderea victimei și

lovirea la cap și nu lovitura aplicată de inculpatul D.C.V.

Apărătorul inculpatului D.C.V.

a arătat că declarația inculpatului de recunoaștere a lovirii victimei cu pumnul

în față înainte de căderea acesteia la pământ nu poate fi reținută în lipsa

altor probe certe și concludente, iar acestea nu există, întrucât martorii care

l-au acuzat pe inculpatul D.C.V. sunt, fie rude cu inculpatul I.R.C., fie

prieteni ai victimei.

A solicitat inculpatul D.C.V.

în principal achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., întrucât nu a rezultat din probe cu certitudine că el este

autorul actelor de violență care au determinat căderea victimei și producerea

leziunilor cranio-cerebrale ce au condus în final la decesul acesteia.

Inculpatul D.C.V. a arătat

că încadrarea juridică dată faptei de instanța de fond este greșită,

nerezultând din probe intenția sa de a omorî victima.

Astfel, inculpatul D.C.V. se

afla la momentul săvârșirii faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări

determinate de jignirile aduse de victimă, aflându-se și sub influența

băuturilor alcoolice.

Din declarațiile martorului

C. și raportul de necropsie a rezultat că decesul victimei C.D. a survenit ca

urmare a căderii la sol și nu ca urmare a loviturilor directe aplicate asupra

sa când se afla în picioare sau căzută la pământ.

Față de această situație,

încadrarea juridică corectă a faptei este art. 183 C. pen. și s-a impus reținerea

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., conduita victimei din seara respectivă,

provocându-l pe inculpat înainte de conflict și anterior cu câteva luni în

urmă.

De asemenea, inculpatul D.C.V.

a solicitat reducerea pedepsei aplicate și prin reținerea de circumstanțe

atenuante facultative în favoarea sa care, deși au fost arătate de instanța de

fond, nu le-a dat eficiență în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut

de lege.

Inculpatul D.C.V. a arătat

că latura civilă a cauzei a fost greșit soluționată, fiind acordate despăgubiri

materiale într-un cuantum prea mare față de cel dovedit, iar ajutorul de

înmormântare în cuantum de 2.000 lei primit de părțile civile trebuia scăzut

din suma totală cerută de acestea.

În contextul reținerii

stării de provocare, inculpatul D.C.V. a solicitat respingerea daunelor morale

cerute de părțile civile, iar în subsidiar a solicitat reducerea daunelor

morale acordate părții civile S.T. sunt exagerate și nemotivate.

În motivarea apelului

inculpatul I.R.C. a arătat că instanța de fond a apreciat greșit probele

administrate, întrucât el nu a lovit victima, doar a scos-o din mașină și a

îndepărtat-o de lângă mașină.

De aceea a solicitat

achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

și pe cale de consecință exonerarea de la plata sumelor de orice natură

reținute în sarcina sa.

A arătat inculpatul I.R.C. că

daunele morale acordate părții civile S.T. sunt prea mari, solicitând

respingerea sau reducerea lor.

Prin Decizia penală nr. 28

de la 23 februarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 0317/89/2009 au fost respinse, ca nefondate,

apelurile declarate de părțile civile S.T., S.V. și inculpații D.C.V., fiul lui

I. și M., deținut în Penitenciarul Iași și I.R.C. împotriva sentinței penale nr.

358 din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui, pe care a menținut-o.

A menținut starea de arest a

inculpatului D.I.C.V. și a dedus la zi arestarea preventivă de la 19 octombrie

2009.

Au fost obligate părțile

civile apelante să achite câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Au fost obligați inculpații

apelanți să achite câte 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a constatat că examinând actele și lucrările cauzei, în mod

corect și în concordanță cu materialul probator administrat în cauză, instanța

de fond a reținut că inculpatul D.C.V. a comis o infracțiune de omor calificat

prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. împotriva victimei C.D., iar

inculpatul I.R.C. a comis o infracțiune de lovire sau alte violențe prevăzută

de art. 180 alin. (1) C. pen., împotriva părții vătămate C.D.

Situația de fapt reținută de

instanța de fond este corectă și corespunde probelor administrate în cursul

urmăririi penale și al cercetării judecătorești, probe care au fost judicios

interpretate.

Faptul că instanța de fond a

ajuns la concluzia că situația de fapt reținută de procuror prin actul de

sesizare al instanței este la fel cu cea care a rezultat din toate probele

administrate în cursul cercetării judecătorești și a reținut aceeași situație

de fapt, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, fiind respectate în cauză

prevederile art. 356 C. proc. pen.

În seara de 25 octombrie

2008 inculpații D.C.V., I.R.C. și victima C.D. se aflau la discoteca organizată

săptămânal în comuna Stănilești.

Anterior prin martie 2008,

între inculpatul D.C.V. și victima C.D. a mai avut loc un conflict, în care se

pare că inculpatul D.C.V. ar fi fost lovit de victimă și amintindu-și de

incident, inculpatul D.C.V. s-a hotărât să-l bată pe C.D., spunându-i acest

lucru și martorului H.F.I., agitându-se prin discotecă.

Aflând despre intenția

inculpatului D.C.V., victima C.D. s-a hotărât să plece acasă cu mașina

martorului C.I.C., rugându-l pe martorul P.S.A. să-l însoțească până la mașină,

acesta nedorind să meargă acasă.

Ieșind în stradă, victima C.D.

s-a urcat pe locul din dreapta față în mașina marca V.G. parcată pe partea

dreaptă cum ieși pe poarta discotecii, mașina fiind deschisă cu telecomanda de

la distanță de martorul C.I.C., însă nu a mai apucat să închidă portiera,

întrucât inculpatul I.T.C. care ieșise imediat din discotecă cu inculpatul D.C.V.,

a prins portiera mașinii.

Inculpatul D.C.V. prin

portiera întredeschisă i-a tras victimei un pumn în față, cerându-i să coboare.

Inculpatul I.R.C. i-a tras

și el un pumn în față cerându-i, de asemenea, să coboare și întrucât victima a

refuzat, inculpatul I.R.C. a scos-o forțat din mașină, apucându-o de haine.

Inculpatul D.C.V. i-a

aplicat apoi victimei o lovitură de pumn în față, aceasta căzând în partea

lateral-spate a mașinii, după care a continuat să lovească victima cu pumnii și

picioarele în zona capului, sărind de mai multe ori cu picioarele pe capul

victimei, apoi plecând cu mașina inculpatului I.R.C.

Victima C.D. a fost mutată

din locul respectiv de mai mulți tineri pentru a nu sta în balta de sânge, până

la sosirea ambulanței anunțată de prietenul victimei, apoi a fost dusă la

spital, decedând la data de 26 octombrie 2008 în Spitalul Clinic de Urgență Prof.

Dr. N.O. Iași.

Potrivit raportului de

necropsie medico-legală din 11 noiembrie 2009, moartea victimei C.D. a fost

violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute consecutive unui

traumatism cranio-cerebral cu contuzie cerebrală, hemoragie subarahnoidiană,

fractură de piramidă nazală, topografia și morfologia leziunilor pledând pentru

producerea lor prin lovire activă cu mijloace contondente urmată de cădere,

existând legătură directă de cauzalitate între leziunile cranio-cerebrale și

deces.

Coroborând probele

administrate în cauză, instanța de fond a ajuns la concluzia justă că faptele

există, au fost comise de inculpații D.C.V. și I.R.C. și s-a stabilit în mod

corect vinovăția acestora, respingându-se motivat cererile de schimbare a

încadrării juridice.

Astfel, în mod corect și

motivat instanța de fond a respins cererea părților civile S.T. și S.V. de

schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului D.C.V.

din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de omor deosebit de grav, cu

aplicarea art. 75 lit. d) C. pen., în cauză neputându-se reține că acesta ar fi

comis fapta prin cruzimi, nefiind vorba de cauzarea unor suferințe prelungite

și de maximă intensitate asupra victimei și nici de ucidere a victimei din

motive josnice, acțiunea inculpatului asupra victimei fiind determinată de

ambiția exacerbată a acestuia de a o pune la punct, amintindu-și de conflictul

anterior în care a fost bătut de victimă.

Și în ce privește încadrarea

juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului I.R.C., instanța de fond a

făcut o analiză justă a probelor administrate, stabilind corect că acțiunea

acestui inculpat de a lovi victima cu pumnul în față când se afla în mașina

martorului C.I.C. și de a o trage jos din mașină, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180

alin. (1) C. pen., nefiind vorba în cauză de o complicitate a acestui inculpat

la infracțiunea de omor comisă asupra victimei de inculpatul D.C.V., inculpatul

I.R.C. neavând reprezentarea acțiunii pe care urma să o exercite asupra

victimei inculpatul D.C.V.

Față de această situație,

instanța de fond a respins temeinic cererea inculpatului I.R.C. de achitare

pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180

alin. (1) C. pen., pe motiv că fapta nu există și de asemenea, s-a respins

temeinic cererea părților civile S.T. și S.V. de schimbare a încadrării

juridice a faptei comise de inculpatul I.R.C. în infracțiunea de complicitate

la omor calificat.

Din ansamblul probelor

administrate nu a rezultat că inculpatul D.C.V. ar fi fost provocat de victimă

în seara respectivă prin violență, amenințare sau atingere gravă a demnității,

astfel încât să-i determine o stare de puternică tulburare sau emoție, de

natură a-l face să acționeze violent asupra victimei, motive pentru care nu se

impune reținerea în favoarea inculpatului D.C.V. a circumstanței atenuante

obligatorii a scuzei provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., instanța

de fond respingând corect și motivat cererea inculpatului.

Chiar dacă inculpatul D.C.V.

a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor și s-a prezentat în fața organelor

de cercetare penală, instanța de fond, reținând corect aceste împrejurări,

aceasta nu înseamnă că vocația inculpatului D.C.V. la reținerea de circumstanțe

atenuante facultative, prevăzute de art. 74 C. pen. este obligatorie pentru

instanță, aceasta motivând de ce nu se impune acordarea de eficiență acestor

împrejurări în favoarea inculpatului, față de modalitatea concretă în care a

comis fapta și gradul ridicat de pericol social al acesteia.

Prin probele administrate în

fața instanței de control judiciar, inclusiv declarația inculpatului D.C.V. care-și

schimbă parțial poziție în cauză, nu s-a modificat cu nimic situația de fapt

reținută de instanța de fond și nu se impune în această fază procesuală

schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului D.C.V.

din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., neputându-se reține că

decesul victimei C.D. a survenit ca urmare a căderii la sol și lovirii de

acesta, așa cum a susținut inculpatul.

Individualizarea judiciară a

pedepselor aplicate inculpaților D.C.V. și I.R.C. s-a făcut în mod temeinic de

instanța de fond care a ținu cont, atât de criteriile generale, prevăzute de art.

72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea

concretă a săvârșirii faptelor, precum și de circumstanțele personale ale

inculpaților care sunt infractori primari, au recunoscut parțial faptele și le

regretă.

Cuantumul pedepselor

aplicate inculpaților a fost apreciat corect de instanța de fond, acesta fiind

în măsură să ducă la atingerea scopului educativ al pedepsei prevăzut de art. 52

C. pen., în vederea formării unei atitudini corecte a inculpaților față de

ordinea de drept și față de normele de conviețuire socială și pentru prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

Situația infracțională a

inculpatului D.C.V. a fost corect rezolvată de instanța de fond care a aplicat

regulile de la concursul de infracțiuni și cele privind contopirea pedepselor

pentru infracțiuni concurente săvârșite de persoana fizică, prevăzute de art. 33,

art. 34 C. pen. și art. 36 C. pen.

Acțiunea civilă a cauzei a

fost corect soluționată de instanța de fond care având în vedere actele depuse

de părțile civile și martorii audiați în latura civilă a admis în parte

acțiunea părților civile S.T. și S.V. și a obligat inculpații la plata de

despăgubiri civile pentru prejudiciile cauzate prin faptele comise.

Astfel, inculpatul D.C.V. a

fost obligat la despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare

și pomeni ulterioare în cuantum de 15.000 lei, apreciat temeinic ca dovedit

prin probele administrate, față se suma de 22.050 lei solicitată de părțile

civile.

Cuantumul daunelor morale a

fost just apreciat de instanța de fond, în raport de fapta fiecărui inculpat,

față de pierderea suferită de S.T., fiind singurul copil, suma acordată fiind

echitabilă și proporțională cu suferința încercată.

Față de cele relevate,

motivele de apel formulate de părți în cauză sunt neîntemeiate.

Constatând din examinarea

cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 371 alin. (2) C.

proc. pen. că nu există motive de desființare a sentinței apelate, în baza art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate apelurile

declarate de părți civile S.T. și S.V. și inculpații D.C.V. și I.R.C. împotriva

sentinței penale nr. 358 din 19 octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui, pe care a menținut-o.

Întrucât subzistă temeiurile

avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului D.C.V. și acestea au

impus menținerea în continuare a stării de arest preventiv a inculpatului în

baza art. 381, art. 383, art. 350 C. proc. pen. instanța a menținut starea de

arest preventiv a inculpatului D.C.V. și a dedus din pedeapsa rezultantă durata

arestului preventiv de la 19 octombrie 2009 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. instanța a obligat apelanții la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat în apel.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termenul legal, recursuri inculpații D.C.V. și I.R.C., fără a

arăta inițial motivele de recurs.

La termenul de la 15 aprilie

2010, în recurs, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea

legalității arestării preventive a inculpatului D.C.V., fiind consemnate

concluziile părților și ultimul cuvânt al inculpatului asupra măsurii arătate,

după care, deliberând, în baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat ca legală și temeinică măsura

arestării preventive a inculpatului D.C.V., pe care a menținut-o, iar onorariul

pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 lei se va plăti din

fondul M.J.L.C., potrivit încheierii de la acea dată, aflată la filele 17-18

dosarul Înaltei Curți.

În considerentele încheierii

menționate, instanța de recurs a făcut referire la sentința penală nr. 358 din

19 octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui, secția penală.

Mandatul de arestare

preventivă a fost emis în temeiul art. 143, art. 149

1

, art. 148 lit.

f) și art. 151 C. proc. pen.

S-a reținut, în esență, că

în noaptea de 25/26 octombrie 2008, în jurul orelor 24,00, inculpatul a aplicat

mai multe lovituri cu pumnii și cu picioarele victimei C.D., cauzându-i leziuni

traumatice care au condus spre deces.

Sentința anterior arătată a

fost apelată de părțile civile S.T. și S.V. și de inculpații D.C.V. și I.R.C.

Prin Decizia penală nr. 28

din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția penală și de minori a

respins, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile S.T. și S.V. și de

inculpații D.C.V. și I.R.C.

Totodată, a fost menținută

starea de arest a inculpatului D.C.V. și s-a dedus la zi arestarea preventivă

de la 19 octombrie 2009.

Decizia Curții de Apel Iași,

secția penală și de minori, a fost atacată cu recurs de către recurenții

inculpați D.C.V. și I.R.C.

Analizând temeiurile care au

stat la baza luării măsurii arestării preventive, curtea de apel a apreciat că

acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a

inculpatului, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei

noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că acesta a comis faptele pentru care a fost

condamnat.

Potrivit art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care

inculpații sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic,

dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de

atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speță, analizând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării

hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a

constatat că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului

este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în stare de libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea

infracțiunii menționate.

În consecință, Înalta Curte

a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive față de inculpat, astfel că, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut

starea de arest preventiv a acestuia.

A constatat că măsura

arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile

care au determinat arestarea preventivă a inculpatului D.C.V., subzistă și că

impun privarea de libertate în continuare.

La dosarul cauzei au fost

depuse în mai multe exemplare motivele de recurs formulate în scris de

inculpatul D.C.V. și împuternicirea avocațială a apărătorului ales al acestuia,

aflate la filele 25-40 dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de

recurs formulate de recurentul inculpat D.C.V., prin apărător a menționat că

soluția dispusă de prima instanță de control este consecința modului deficitar

în care a tratat motivele de apel formulate de inculpatul D., decizia curii

perpetuând, practic, elementele de nelegalitate ale Tribunalului Vaslui în

privința rezolvării fondului cauzei și cuprinsului hotărârii.

Rezolvarea formală a unora

din motivele invocate și neanalizarea altora constituie primul motiv de

nelegalitate al deciziei recurate și impune, ca efect, casarea acesteia și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, art. 385

15

pct.

2 lit. c) C. proc. pen.

Inculpatul Dinică a invocat

nelegalitatea sentinței Tribunalului Vaslui sub aspectul nemotivării acesteia

în conformitate cu prevederile art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.; în

concret, inculpatul a susținut că în considerentele hotărârii se regăsesc actele

și voința procurorului care a dispus trimiterea sa în judecată, această parte a

hotărârii nu poate fi considerată opera instanței și nu poate reprezenta o

activitate efectivă de judecată în condițiile în care este redată ad litteram

situația de fapt expusă în rechizitoriu.

Față de această critică

concisă, fără nicio altă motivație, instanța de apel s-a mulțumit să răspundă

în următoarea manieră: „faptul că instanța de fond a ajuns la concluzia că

situația de fapt reținută de procuror prin actul de sesizare al instanței este

la fel cu ceea ce rezulta din probele administrate în cursul cercetării

judecătorești și a reținut situația de fapt, nu echivalează cu nemotivarea

hotărârii, fiind respectate în cauză prevederile art. 356 C. proc. pen.” - pag.

14 din decizie.

Evident că un asemenea

răspuns, față de motivul de apel invocat nu a putut fi primit, fiind cu totul

străin de regulile care guvernează soluționarea unei căi de atac; de aceea se

poate considera că instanța de apel nu a răspuns criticii adusă de inculpat - o

motivare generică, formală, ce nu analizează concret aspectele de nelegalitate

pe care inculpatul le-a sesizat echivalează cu o nemotivare, ceea ce face ca

decizia astfel pronunțată să fie supusă casării.

Instanța de control judiciar

este datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, chiar dacă își

însușește concluziile și motivele instanței a cărei hotărâre este atacată,

fiind obligată să verifice și să dea o apreciere personală cererilor,

excepțiilor puse în discuție și materialului probator.

Simpla însușire de către

instanța de apel a motivării cuprinse în sentința primei instanțe nu este

suficientă atunci când această hotărâre este motivată insuficient sau

defectuos.

Pe de altă parte, important

este că nu se contestă faptul că motivarea sentinței este o copie fidelă a

rechizitoriului, ceea ce face casabilă și hotărârea primei instanțe.

Curtea de Apel Iași nu a

analizat și nu a răspuns în niciun fel criticilor invocate de inculpatul D.C.V.

de la pct. I - 2, 3, 4, 5, 6 (latura penală) IV. - 2, 5 (latura civilă) din

motivele de apel. Acestea se refereau la neanalizarea probelor administrate pe

parcursul întregului proces penal, neidentificarea „declarațiilor nuanțate”,

lipsa de motivare pentru reținerea unor declarații și înlăturarea altora,

neanalizarea apărărilor inculpatului, existența unor deficiențe și contradicții

existente în motivarea și dispozitivul sentinței, beneficiul ajutorului de

înmormântare, contradicții în privința acordării daunelor morale.

Și pentru acest motiv se

impune casarea deciziei penale recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

Fapta pentru care este

judecat inculpatul a primit o greșită încadrare juridică, ceea ce face

aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen.

Curtea de Apel Iași a

reținut infracțiunea de omor calificat (art. 175 lit. i) C. pen.), în

detrimentul celei de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C. pen.),

pe considerentul că decesul victimei C.D. a survenit ca urmare a loviturilor

directe aplicate de inculpat și nu ca urmare a căderii la sol și lovirii de

acesta.

Concluziile raportului de

necropsie nr. 5992/11/11/2008 al I.M.L. Iași au infirmat însă teoria celor două

instanțe anterioare și susțin teza avansată de inculpat. Astfel, s-a stabilit

că moartea victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute,

consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu contuzie cerebrală, hemoragie

subarahnoidiană.

Proces aceluiași act

medical, leziunile ce au condus la deces s-au produs prin lovire activă cu

mijloace contondente, urmată de cădere.

Altfel spus, decesul nu a

survenit ca urmare a loviturilor directe aplicate asupra victimei - când se

afla în picioare sau căzută la pământ - ci în urma căderii la sol, prin

pierderea echilibrului, consecință a loviturii primite când se afla în

picioare.

Concluzia medicului legist

se coroborează și cu probatoriul testimonial: „L-am văzut de D. stând lângă

mașina în preajma celor doi însă nu s-a apropiat de ei, și când a văzut pe C.D.

că a căzut a mers la el singur și s-a aplecat asupra lui aplicându-i lovituri

cu ambii pumni de o parte și de alta a capului, C.D. nereacționând în niciun

fel din poziția în care era căzut. - declarația martorului ocular C. (fila 37

dosar - urm. pen.);

„După ce a căzut victima nu

am mai văzut vreo reacție a victimei așa cum am declarat și la poliție” -

declarația lui C.C. la instanță (f. 120).

De asemenea, martorii

audiați au precizat că victima a căzut cu fața în sus, iar solul format din

pământ/nisip amestecat cu pietre, mai exact „drum pietruit”, după cum declara

martorii C.C. și H.; de aceea, o dată în plus este pertinentă ipoteza în care

leziunea ce a condus la deces a fost produsă, nu datorită loviturilor directe

aplicate, ci în urma căderii și lovirii capului de suprafață tare,

denivelată/colțuroasă a drumului pietruit.

Or acest mecanism al

aplicării loviturilor, urmată de căderea victimei cu rezultatul final al

decesului, este propriu infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., întrucât nu

lovitura directă a fost cea fatală, aceasta cauzând doar dezechilibrarea

victimei și căderea; această ultimă acțiune a cauzat leziunile cranio-cerebrale

soldate cu moartea victimei.

De aceea, s-a considerat că

încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 183 C. pen. (sub care,

de altfel, a și fost începută urmărirea penală) și nu cea de omor calificat

(art. 175 lit. i) C. pen.), sens în care a solicitat schimbarea de încadrare

juridică.

Starea de provocare a

existat din partea victimei anterior săvârșirii faptei de către inculpat,

aceasta rezultând din fapte distincte realizate de C.D. pe parcursul unui

interval mai îndelungat de timp.

Cu doar câteva luni de

săvârșirea faptei, inculpatul fusese bătut cu bâtele de victima și alți doi

prieteni ai acestuia în fața locuinței sale din satul Otețoaia; chiar

Tribunalul Vaslui a reținut în considerente că în cursul lunii martie 2008,

victima C.D. și doi prieteni ai săi, l-au bătut pe D. pe drum, în timp ce se

întorcea acasă, din cauza unei fete, C.V., prietenă atât cu inculpatul, cât și

cu victima.

În continuare, C.D. i-a

trimis inculpatului D. în repetate rânduri mesaje jignitoare dar și de

amenințare; acestea din urmă nu erau simple glume, ci amenințări serioase

pentru că victima îl acuza că i-a luat prietena (a se vedea în acest sens

declarația martorului G.C. - f. 121 din dosarul Tribunalului Vaslui).

Toate aceste fapte ale

victimei au fost de natură ca în timp să-i creeze inculpatului un sentiment de

frustrare și o tulburare puternică, emoții înăbușite și refulate o dată cu trecerea

vremii, dar care în seara de 25 octombrie 2008 au fost reînviate și amplificate

de atitudinea repetat jignitoare a victimei care, în prezența logodnicei și a

prietenilor inculpatului, îl înghiontea, se împingea în el pe ringul de dans și

îl stropea cu bere etc. Important este însă faptul că D., deși umilit, nu a

cedat de la început provocărilor victimei, ci s-a adresat agentului de pază,

punându-l în temă față de conduita anterioară a lui C. față de el și

manifestându-și temerea că acesta vrea scandal cu orice preț.

Este total eronată și în

neconcordanță cu probele dosarului aprecierea instanței de apel că

„amintindu-și de incident, inculpatul D.C.V. s-a hotărât să-l bată pe C.D.,

spunându-i acest lucru și martorului H.F.I., agitându-se prin discotecă” - pag.

14 din decizie.

Audiat de Tribunalul Vaslui,

martorul H. declara:

„(…) Nu pot să precizez dacă

inculpatului D. i-a fost teamă când a venit la mine la începutul discotecii. Eu

cred că a venit la mine să mă atenționeze pentru că era din alt sat și mă

cunoștea pe mine, așa se procedează pe la noi, nu poți să te duci într-o altă

localitate la discotecă. D. mi-a spus ceva de o bătaie anterioară dar nu mi-a

spus exact despre ce a fost vorba. După incident am auzit și eu că vătămatul ar

fi bătut pe inculpatul D. (…). Niciunul dintre cei doi inculpați nu mi-a spus

că vrea să bată pe cineva.” - declarația martorului (f. 107).

În sfârșit, jignirile aduse

mamei și bunicii, când inculpatul și victima se aflau lângă mașină, au fost de

natură să-l înfurie pe D. într-o măsură în care și-a pierdut controlul, context

în care au urmat loviturile aplicate victimei; injuriile adresate i-au produs

un sentiment de jignire și o tulburare profundă, această stare fiind

explicabilă prin afecțiunea și sentimentele de prețuire pe care le avea față de

cele două persoane; în urma divorțului părinților, inculpatul fusese crescut

doar de mama și de bunica maternă, acestea fiind singurele ființe de care se

atașase și care însemnau foarte mult pentru el.

Pe fondul conflictelor

anterioare, jignirea personală și a singurelor persoane dragi din viața

inculpatului i-a indus acestuia starea de tulburare specifică art. 73 lit. b) C.

pen., circumstanța atenuantă legală ce a solicitat să fie reținută în favoarea

inculpatului D.C.V.

Ambele instanțe au comis o

gravă eroare de fapt ce a avut drept consecință condamnarea inculpatului D.C.V.

(art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.). Această eroare privește persoana

care a aplicat lovitura în urma căreia victima s-a dezechilibrat și a căzut la

pământ.

Din coroborarea probelor

administrate rezulta că această persoană este inculpatul I.; nu se contesta că

și D. l-ar fi lovit pe C.D. cât timp acesta se afla în mașină, însă ultimul

contact anterior căderii la pământ victima l-a avut cu I.R.C.; declarația în

acest sens a inculpatului D. din fața instanței de apel a fost considerată ca o

schimbare parțială de poziție, însă inculpatul nu a făcut să declare decât ceea

ce au precizat de la bun început, încă din faza urmăririi penale, martorii

oculară: „Am văzut cum la portiera dreapta față a venit I.R., a deschis

portiera și fără să spună nimic i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona

capului lui C., i-a mai aplicat și a doua lovitură la câteva secunde tot în

zona capului, apoi l-a agățat de haine și l-a tras jos din mașină (…) din cauza

loviturii primite C. mai că nu se mai putea ține pe picioare și I. l-a tras

după el până în spatele autoturismului meu fără să-l mai lovească și când i-a

dat drumul, C. a căzut pe spate cu fața în sus și cu capul spre șanțul șoselei”

- declarația martorului C. (fila 37 dosar urm. pen.).

„(…) Am văzut o mașină

parcată în apropiere, iar pe H. deschizând portiera și lovindu-l pe D. prin

portiera deschisă (…) nu am văzut exact dacă H. l-a lovit pe D. cu palma sau cu

pumnul, dar sunt sigur că l-a lovit de două ori. Apoi H. l-a scos afară pe D. din

mașină, l-a dus în partea lateral-stânga, unde l-a trântit la pământ” -

declarația martorului P.S.F. (f. 58 verso, 59 - dosar urm. pen.).

În condițiile în care,

leziunea care a condus la decesul victimei are legătură de cauzalitate cu

lovitura care a determinat dezechilibrarea și căderea acesteia la pământ,

inculpatul D. nu poate fi răspunzător de consecința traumatică fatală.

Este nelegală nereținerea

circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului D. în condițiile în care nu

exista nicio cauză de agravare a răspunderii penale, iar împrejurări și

elemente ce atenuează răspunderea penală caracterizează conduita anterioară,

procesuală, precum și persoana inculpatului D.

De asemenea, reținerea

circumstanței provocării (art. 73 lit. b) C. pen.), trebuie să producă efecte

corespunzătoare și asupra pedepsei principale aplicate.

De remarcat că la Curtea de Apel Iași, în apelul inculpatului D., reprezentantul M.P. a pus concluzii de

admitere în sensul redozării pedepsei și aplicării dispozițiilor art. 76 C.

pen. „având în vedere că deși instanța de fond a reținut că inculpatul nu are

antecedente penale, că a avut o conduită procesuală bună nu a dat eficiență

acestor circumstanțe” (pag. 8 din decizie).

Admiterea recursului în

latură penală produce efecte corelative și în privința acțiunii civile.

De remarcat că instanța de

apel nu a soluționat problemele punctuale ridicate de inculpat sub aspectul

laturii civile.

Întrucât primează motivele

de recurs ce atrag ca efect casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe (pct. 1) a solicitat admiterea recursului în sensul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) prima teză C. proc. pen.

În drept a fost invocat art.

385

9

alin. (1) pct. 9, 14, 17, 18 C. proc. pen.

La dosarul cauzei a fost

depusă o cerere formulată de recurentul inculpat I.R.C. și trimisă prin fax,

aflată la fila 44 dosarul Înaltei Curți, prin care acesta a solicitat amânarea

judecării cauzei pentru un alt termen până la care să-și angajeze un apărător

care să-i reprezinte interesele în fața instanței de judecată.

La termenul de judecată de

la 13 mai 2010, s-a referit că recurentul inculpat I.R.C. a depus o cerere de

amânare în vederea angajării unui apărător.

Fiind întrebat de către

instanță, inculpatul D.C. a precizat că nu are apărător ales și,

prezentându-i-se declarația de recurs, a semnat-o în ședință publică.

Înalta Curte, din oficiu, a

pus în discuție legalitatea luării și menținerii măsurii arestării preventive

față de inculpatul D.C.V., fiind consemnate concluziile părților, precum și

ultimul cuvânt al recurentului inculpat asupra măsurii, după care, deliberând,

în baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pe