ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1228/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 248 din 29 mai 2009 a Tribunalului Vaslui a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul C.N. a fost trimis în judecată, respectiv prin înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., cerere formulată, prin apărător, de partea vătămată, constituită parte civilă, R.V.

Prin aceeași sentință, pentru tentativă de omor, infracțiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.N., cetățean român, 7 clase, pensionar, căsătorit, 10 copii majori, cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume:

- 1.455 RON către Spitalul Județean de Urgență Vaslui;

- 2.650 RON către Spitalul Clinic de Urgență „Profesor Dr. N. Oblu" Iași;

- 770 RON către Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui, cu titlu de despăgubiri civile.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea vătămată, constituită parte civilă, R.V., și a fost obligat inculpatul să-i achite acestuia suma de 314 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și suma de 7.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 850 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu la judecată, a fost avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, precum și la suma de 4.000 RON către partea vătămată constituită parte civilă R.V., cu același titlu.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut - în sinteză - următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 221/P/2008 al Parchetul de pe lângă tribunalul Vaslui a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C.N., pentru tentativă de omor, infracțiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

În fapt, s-a reținut că inculpatul are vârsta de 67 de ani și este locuitor al satului E.R., județul Vaslui, fiind consătean cu partea vătămată R.V., în vârstă de 32 de ani, pe care îl cunoștea.

În luna aprilie 2008, inculpatul C.N. lucra ca paznic la o exploatare forestieră existentă în extravilanul satului E.R., în punctul denumit „Ciomag", exploatare aparținând SC E. SRL Iași, care are ca asociat unic pe martorul M.C.T. și ca director pe martorul M.F. La punctul respectiv a fost dus un vagon auto pentru dormit, de care se foloseau muncitorii.

În seara zilei de 20 aprilie 2008, martorul B.C. se afla singur în vagon, deoarece inculpatul plecase în sat, urmând să revină.

În după-amiaza aceleiași zile partea vătămată R.V., însoțit de fratele său R.D., ajungând cu căruța în apropierea vagonului de dormit, a oprit căruța menționând că vrea să ia o sacoșă cu care ar fi dus cu câteva zile în urmă mâncare la muncitori.

R.D. i-a spus fratelui său să nu meargă la vagon deoarece este noapte și este posibil să nu fie nimeni acolo, dar R.V. a coborât din căruță și s-a îndreptat către vagon.

În acest timp, martorul B.C., care auzise zgomotul făcut de deplasarea pe drum a căruței, a coborât din vagon și, de frică, s-a ascuns după o roată a unui tractor pentru a vedea ce se întâmplă.

Astfel, martorul B.C. a văzut că partea vătămată R.V. a urcat scara și a intrat în interiorul vagonului, după care a auzit zgomote de răvășire sau căutare.

La acel moment, în apropierea vagonului a ajuns și inculpatul C.N., care revenea din sat, având asupra sa o secure. L-a întrebat pe martorul B.C. cine este persoana care a intrat în vagon, după care inculpatul C.N., având în mână securea, s-a apropiat de scara vagonului, urmat de martorul B.C., care nu era înarmat.

La momentul când inculpatul C.N. a ajuns la baza scării de urcare și se pregătea să urce, din vagon a ieșit R.V., care a rămas pe platforma vagonului.

Recunoscându-l, inculpatul C.N. i-a spus pe nume și l-a întrebat ce caută acolo.

R.V. nu a răspuns și, de la înălțimea de cca. 1 metru la care se afla, l-a lovit cu piciorul în bărbie pe inculpatul C.N., care se afla în fața sa.

Urmare loviturii primite, inculpatul C.N. a căzut, dar s-a ridicat imediat, înjurând, apropiindu-se cu securea în mână de scara vagonului unde, pe platformă, se afla partea vătămată R.V.

Inculpatul C.N. i-a aplicat lui R.V., mai întâi, una sau două lovituri cu securea, din lateral, peste membrele inferioare; urmare acestor lovituri, cel mai probabil de durere, partea vătămată R.V., aflat în continuare pe platforma vagonului, s-a aplecat în față, într-un unghi de cca. 90 de grade.

Inculpatul C.N. i-a mai aplicat lui R.V. o lovitură cu muchia securii, de data aceasta peste cap. Urmare acestei lovituri, partea vătămată a căzut de pe platforma vagonului, iar C.N. a vrut să-l mai lovească o dată cu securea, dar a fost oprit de martorul B.C.

Între timp, de vagon s-a apropiat și martorul R.D., care a venit să vadă ce se întâmplă, și l-a văzut pe fratele său - partea vătămată R.V., căzut și lovit la cap.

R.D. a încercat să-l transporte acasă pe fratele său, însă inculpatul C.N. s-a opus și, în final, l-a alungat pe martorul R.D., care și-a luat căruța și a plecat în sat.

Ajuns în sat, martorul R.D. a spus mai multor rude ce s-a întâmplat cu R.V. astfel că, împreună cu alte persoane, cum ar fi martora C.Ș.P. - concubina părții vătămate, martora R.G. - soția lui R.D. și martora D.N., s-au deplasat la vagonul din pct. „Ciomag" pentru a-l lua R.V. și a-l duce la spital.

Inculpatul C.N., cu securea în mână, s-a opus însă și i-a alungat pe aceștia, împiedicându-i să-l ia pe R.V., spunând că el răspunde, că a anunțat sau că va anunța poliția și patronul societății.

În aceste condiții, martorii au plecat, lăsându-l pe R.V. cu inculpatul C.N. și martorul B.C.

După plecarea rudelor, martorul B.C. și inculpatul C.N. l-au transportat pe R.V. în interiorul vagonului de dormit, după care martorul B.C. i-a apelat, repetat, pe martorii M.C.T. și M.F., cerându-le să se deplaseze la fața locului, deoarece s-a întâmplat ceva grav.

Urmare telefoanelor primite, cei doi martori s-au deplasat la fața locului cu un autoturism, ajungând în pct. „Ciomag" în jurul orelor 23.00.

După sosirea lui M.F. și M.C.T. la fața locului, inculpatul C.N. s-a deplasat cu autoturismul condus de M.C.T. la Postul de poliție Dănești, pentru a anunța cele întâmplate.

Inculpatul C.N., care avea asupra sa securea cu care îl lovise pe R.V., și i-a arătat polițistului acea secure, spunând că este securea cu care a lovit.

După sosirea ambulanței, înțelegând de la cadrele medicale că starea lui R.V. este gravă, inculpatul C.N. și-a schimbat radical poziția procesuală, în sensul că a început să spună că de fapt el nu l-a lovit cu securea și că acesta a căzut singur de pe platforma vagonului.

R.V. a fost luat cu ambulanța și transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, iar de acolo, în aceeași noapte, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași, unde a fost internat și i s-au acordat îngrijiri medicale până la data de 05 mai 2008, când a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, de unde a fost externat la data de 21 mai 2008 .

Din raportul de constatare medico-legală traumatologică, rezultă că partea vătămată R.V. a prezentat un politraumatism, cu traumatism craniocerebral cu fractură deschisă cu înfundare și hematom extradural temporoparietal stâng, care a necesitat intervenție chirurgicală. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent, urmate de cădere, au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate.

Comisia de avizare din cadrul IML Iași, a apreciat că sunt corecte concluziile din raportul de constatare medico-legală cu precizarea că leziunile traumatice craniocerebrale s-au produs, cel mai probabil, prin lovire cu un corp contondent.

Instanța de fond a reținut că inculpatul a negat permanent săvârșirea faptei și a susținut că partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de proțapul metalic al vagonului.

Declarațiile inculpatului, în opinia instanței, sunt contrazise însă de declarațiile părții vătămate care a susținut că inculpatul a lovit mai întâi în zona picioarelor, după care i-a aplicat o lovitură cu securea în zona capului, cauzându-i astfel leziunea ce a necesitat intervenția chirurgicală și care i-a pus în primejdie viața. Declarațiile părții vătămate sunt confirmate de datele ce rezultă din constatarea medico-legală traumatologică potrivit cărora leziunile din zona capului părții vătămate s-au produs prin lovire activă, fiind astfel exclusă posibilitatea ca acele leziuni să se producă prin cădere. Mai sunt confirmate declarațiile părții vătămate de declarațiile martorului R.D. care l-a văzut pe fratele său căzut, cu o rană la cap iar inculpatul care se afla alături avea asupra sa o secure și o conduită violentă, amenințătoare. Inculpatul l-a alungat atunci pe martor și ulterior i-a alungat pe cei trei martori care veniseră să-l ia acasă.

De asemenea, reține instanța de fond, martorul B.C. - în declarațiile date - a confirmat varianta susținută de partea vătămată, în sensul că inculpatul a lovit-o pe aceasta cu securea, o dată în zona picioarelor, și o dată în zona capului. În instanță, se reține că martorul a dat declarații contradictorii, revenind practic asupra declarațiilor arătate mai sus, susținând, în esență, că partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se de proțapul vagonului.

Martorul V.S.M. a declarat că, în noaptea de 20/21 aprilie 2008, inculpatul s-a prezentat la postul de poliție și a sesizat că, cu puțin timp în urmă, la vagonul unde dormeau muncitorii l-a surprins pe R.V., cotrobăind prin vagon. I-a cerut să iasă din vagon și i-a dat cu securea în cap, partea vătămată aflându-se jos în stare de inconștiență. Inculpatul avea asupra lui o secure și i-a spus polițistului că a lovit cu acea secure. Polițistul s-a deplasat la locul indicat, a constatat că era într-o stare gravă și a anunțat ambulanța cu care a fost transportat la spital.

Având în vedere condițiile în care s-a desfășurat conflictul, faptul că partea vătămată a avut inițiativa incidentului, lovindu-l pe inculpat cu piciorul în față, reacția acestuia poate fi apreciată - în opinia instanței de fond - ca „un răspuns" la provocarea venită dinspre partea vătămată.

În contextul arătat, s-a apreciat de prima instanță că inculpatul a comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări ca urmare a provocării părții vătămate, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. Atitudinea violentă a inculpatului a fost determinată de conduita părții vătămate care a ieșit pe scara vagonului și l-a lovit pe inculpat cu piciorul în zona bărbiei. Acest aspect rezultă atât din declarațiile inculpatului, a martorilor, cât și din fotografiile care atestă că inculpatul a avut o leziune în zona bărbiei.

Sub aspectul sancțiunii, instanța de fond a reținut că pentru infracțiunea comisă, de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., trebuie să se aplice o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general, prevăzut de art. 52 și 72 C. pen., vor fi avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului, starea de provocare în care a acționat.

Sub aspectul laturii civile, conform art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor ocazionate de transportul și spitalizarea părții vătămate, luând în calcul și efectul reținerii stării de provocare. În ceea ce privește despăgubirile civile, partea vătămată constituită parte civilă, prin actele depuse, a dovedit că a cheltuit 377,97 RON și inculpatul a fost obligat să-i achite acesteia suma de 314 RON, având în vedere starea de provocare, care presupune culpa părții vătămate la producerea prejudiciului, și pe care instanța a apreciat-o într-o proporție de 1/3. De asemenea, s-a apreciat de prima instanță că se justifică obligarea inculpatului la plata de despăgubiri pentru daune morale întrucât este evident că partea civilă a suferit un prejudiciu moral, constând în durerea și stresul pricinuit de internarea în spital, suportarea unei intervenții chirurgicale și infirmitate fizică pricinuită de lipsa de substanță osoasă. Prin declarația martorei B.S., partea civilă a dovedit că, după externarea din spital, are probleme cu păstrarea echilibrului și greutăți de exprimare.

Sentința primei instanțe a fost apelată numai de inculpatul C.N. Inculpatul a solicitat, în sinteză, reevaluarea probelor, reținerea dispozițiilor art. 44 C. pen. și exonerarea sa de răspundere penală. În subsidiar, invocând circumstanțele reale și personale, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1 din 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția penală, a admis apelul inculpatului numai sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei.

În consecință, instanța de prim control judiciar a admis apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva Sentinței penale nr. 248 din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care a desființat-o, în parte, pe latură penală, și rejudecând cauza a dispus următoarele:

A înlăturat dispoziția sentinței vizând aplicarea față de inculpat a dispozițiilor art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare, conform art. 86

2

C. pen.

În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii.

Potrivit art. 86

3

alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, conform programului stabilit de această instituție:

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea:

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;

e) să nu intre în legătură cu partea vătămată R.V. și cu martorii din prezenta cauză.

Datele prevăzute de literele b) - d) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.

S-a atras atenția inculpatului C.N. asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Apărările inculpatului au fost invocate și la instanța de fond, care a argumentat - cu referire la probele dosarului - lipsa de temeinicie a acestora. în cauză a fost administrat un probatoriu complet, ce a fost suplimentat în apel. Astfel, în apel a fost reaudiat martorul B.C., precum și inculpatul C.N., care a fost de acord să fie ascultat.

În opinia instanței de apel, coroborând procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice, declarațiile părții vătămate și actele medicale ce o vizează pe aceasta, filele de observație clinică generală, decontul cheltuielilor de spitalizare, raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de conducere în teren, declarațiile martorilor, procesul-verbal de confruntare dintre martori și inculpat, declarațiile inculpatului, rezultă cu certitudine că, în seara zilei de 20 aprilie 2008, după ce a fost lovit de partea vătămată cu piciorul, inculpatul i-a aplicat acesteia lovituri cu o secure - atât la nivelul membrelor inferioare, cât și în cap - producându-i leziuni grave, ce i-au pus viața în primejdie.

Reține instanța de apel că, inițial, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, el prezentându-se la Postul de Poliție cu securea asupra sa, anunțând incidentul, însă ulterior, realizând gravitatea faptei, acesta și-a modificat poziția procesuală în fața organelor judiciare, negând că a lovit victima cu securea, încercând să acrediteze versiunea lovirii prin cădere a acesteia, apărare invocată și în instanță.

Instanța de apel a reținut însă că, prin observarea leziunilor craniocerebrale ale victimei, actele medico-legale au precizat că acestea s-au produs, cel mai probabil, prin lovire cu corp contondent. Coroborându-le cu datele oferite de declarațiile martorilor și ale inculpatului, rezultă cu certitudine că inculpatul a lovit cu securea victima, producându-i leziunile grave ce i-au pus viața în primejdie.

Concluzionează instanța de apel că probele exclud posibilitatea lovirii prin cădere a victimei și lipsesc de consistență apărarea inculpatului.

Referindu-se la declarațiile martorului B.C., martor direct, care a perceput nemijlocit conflictul, instanța de apel a menționat faptul că, deși acesta și-a modificat în primă instanță declarația, în apel a relatat detaliat desfășurarea conflictului, motivând și conduita pe care a avut-o la instanța de fond, când susține că a fost influențat de inculpat. Astfel, martorul a relatat că inculpatul, tulburat fiind de atitudinea părții vătămate care, surprinsă în vagon, l-a lovit în bărbie, inculpatul l-a lovit pe R.V. cu securea pe care o avea în mână: „i-a aplicat două lovituri peste picioare și, când acesta s-a aplecat de durere, l-a lovit în cap cu securea".

Constată instanța de apel că declarația acestui martor se coroborează cu celelalte probe și redă, practic, situația de fapt și derularea conflictului în care au fost implicați inculpatul și partea vătămată R.V.

De altfel, mai reține instanța de prim control judiciar, în motivele de apel, prezentate în scris și susținute oral de apărătorul inculpatului, nu se contestă situația de fapt reținută în actul de inculpare, nici acțiunea de lovire exercitată de inculpat, dar nu se face vorbire despre secure; se invocă legitima apărare în variantele prevăzute de art. 44 alin. (2

1

) și respectiv art. 44 alin. (3) C. pen.

Instanța de apel a apreciat că apărarea inculpatului a încercat să acrediteze ideea că locul respectiv era împrejmuit, delimitat prin semne de marcare, nu era un loc public, iar inculpatul a pătruns fără drept atât în incinta depozitului, cât și a vagonului de dormit care era locuința temporară unde se adăposteau inculpatul și martorul.

În opinia instanței de apel probatoriul administrat - cu referire la schița locului faptei și fotografiile judiciare, declarațiile martorilor - contrazic aceste susțineri. Vagonul din depozitul, unde inculpatul și martorul B.C. asigurau paza, nu era împrejmuit, în apropiere aflându-se singurele căi de acces la așezări și obiective din acea zonă, așa încât localnicii treceau în mod obișnuit prin acel loc.

S-a apreciat că nici dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen. nu sunt incidente, fapta fiind comisă în condițiile provocării din partea victimei. Actul-medico legal de la fila 93 dosar urmărire penală, ce atestă că inculpatul a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp dur, coroborat cu declarațiile martorului B.C., cu declarațiile inculpatului, conduc, fără dubii, la concluzia că partea vătămată a lovit mai întâi pe inculpatul C.N., care a ripostat în condițiile arătate.

Or, menționează instanța de apel, pentru a fi reținută legitima apărare ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, astfel cum solicită inculpatul, este necesar că între atac și apărare să existe o anumită proporționalitate, în sensul că rezultatul produs în urma apărării să nu fie mai grav decât cel ce reprezintă urmarea atacului. în speță, deși partea vătămată a declanșat incidentul și starea conflictuală, lovind cu piciorul în zona bărbiei pe inculpat, acesta din urmă nu era îndreptățit să lovească partea vătămată cu securea, mai întâi peste picioare, și apoi în cap, producându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie. Situația de fapt dovedită de probele dosarului, atestă că nu există nici un fel de echivalență între fapta inculpatului și atacul care a determinat-o. Prin întregul său comportament, partea vătămată nu a creat vreun pericol pentru viața inculpatului.

În aplicarea art. 44 C. pen., arată instanța de apel că trebuie să se țină seama de ansamblul împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta și nu doar de momente sau acte izolate ale agresiunii. Deși la începutul conflictului inculpatul s-a aflat în fața unui atac imediat, pe parcursul desfășurării faptelor raportul de forțe s-a schimbat și, în situația nou creată, atacul nu mai prezintă pericol pentru persoana inculpatului. Relevantă în acest sens, în contextul faptic reținut, este împrejurarea că inculpatul a aplicat părții vătămate lovituri cu securea în cap - lovitură ce a produs și cele mai grave consecințe - în momentul în care victima era aplecată, chiar în cădere, imediat după ce a fost lovită de inculpat cu securea peste picioare, Deci, în nici un caz nu se poate reține că inculpatul a lovit-o aflându-se în legitimă apărare.

În final, prin reanalizarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de apel a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen., ținând seama de persoana inculpatului și de comportamentul său după săvârșirea faptei, pronunțarea condamnării constituind pentru acesta un avertisment și, chiar fără executarea pedepsei, nu va săvârși alte infracțiuni. Vârsta înaintată a inculpatului, conduita anterioară - relevată de caracterizările depuse la dosar - situația sa familială, regretul manifestat, sunt argumente ce susțin această concluzie și justifică aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Împotriva deciziei a declarat prezentul recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În motivele scrise de recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a solicitat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., fie înlăturarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., fie majorarea duratei termenului de încercare.

Cu ocazia dezbaterilor, așa cum s-a menționat în partea introductivă a deciziei, reprezentantul Ministerului Public a solicitat numai majorarea duratei termenului de încercare, nefiind susținută și critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Recursul Ministerului Public va fi admis pentru motivele ce se vor arăta.

Printre elementele de natură să asigure scopul pedepsei, scop prevăzut de art. 52 C. pen., în cazul aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen. este cel referitor la durata termenului de încercare.

O durată corespunzătoare a termenului de încercare, pe lângă asigurarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., este compatibilă cu convingerea instanței că „pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni" (art. 86

1

alin. (2) C. pen.).

Legiuitorul a prevăzut că termenul de încercare se compune din durata pedepsei, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanță, între 2 și 5 ani (art. 86

2

alin. (1) C. pen.).

În lipsa unor condiții sau criterii prevăzute de legiuitor, Înalta Curte apreciază că la stabilirea intervalului de timp care se adaugă la durata pedepsei, judecătorul trebuie să se aibă în vedere aceleași criterii prevăzute de art. 72 C. pen.

Or, sub acest aspect, dispoziția curții de apel de stabilire la 2 ani a intervalului de timp ce se adaugă pedepsei (adică egal cu intervalul minim de 2 ani prevăzut de legiuitor) apare ca vădit netemeinică.

Simpla constatare a vârstei inculpatului , nu este un argument suficient pentru limitarea la numai 2 ani a intervalului de timp ce trebuie adăugat la durata pedepsei de 3 ani închisoare.

Vârsta inculpatului trebuie observată și prin prisma pericolului social concret al faptei (tentativă de omor), obiectul vulnerant folosit (o secure), repetatele lovituri aplicate părții vătămate (inițial în zona picioarelor, apoi - după aplecarea părții vătămate ca urmare a durerii - în zona capului), consecințele grave ale leziunilor cauzate părții vătămate (infirmitate fizică, cu afectarea păstrării echilibrului, afectarea limbajului și exprimării în vorbire - pag. 7 din sentință), comportamentul inculpatului după săvârșirea faptei (prin neacordarea de ajutor victimei, pe care o cunoștea, prin nesolicitarea intervenției serviciilor de urgență, dar și prin împiedicarea altor persoane să-i acorde ajutor acesteia - pag. 4 - 5 sentință).

Nu în ultimul rând, este reținută de instanțe conduita inculpatului care, după primele declarații, realizând posibilitatea suportării unor consecințe juridice pentru faptele săvârșite, și-a modificat declarațiile încercând fie să acrediteze ipoteza autolezării victimei prin cădere, fie a folosiri unui alt obiect vulnerant (pag. 5 din sentință, pag. 6 - 7 din decizie). De asemenea, instanța de apel a reținut că inculpatul a influențat martorul B.C. pentru ca acesta să-și schimbe declarația inițială (pag. 7 din decizie).

Înalta Curte mai constată că și în recurs, în ultimul cuvânt, susținerile inculpatului sugerează convingerea sa că este total nevinovat, și că nu înțelege necesitatea tragerii sale la răspundere penală.

Toate aceste aspecte justifică, pe de o parte, concluzia netemeiniciei termenului de încercare stabilit de instanța de apel și, pe de altă parte, necesitatea majorării termenului prin stabilirea duratei maxime prevăzută de lege (5 ani, la care se adaugă durata pedepsei de 3 ani închisoare, în total 8 ani).

Față de cele arătare, Înalta Curte - în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - va admite recursul Ministerului Public și va casa, în parte, decizia atacată numai în limitele arătate.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.N.

Casează decizia penală sus-menționată numai cu privire la durata termenului de încercare pe care îl stabilește la 8 ani.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 30 martie 2010.