ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 728/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 728/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului penal de

față, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 122 din 1 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Iași s-a

dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., respingerea ca nefondată a cererii de

schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de apărătorul inculpatului,

din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de dispozițiile art. 20

raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporala

gravă prevăzută de dispozițiile art. 182 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A.M., comuna

B., jud. Iași, fără antecedente penale, absolvent 8 clase, agricultor,

divorțat, stagiu militar satisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor prevăzuta și pedepsita de art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În

baza disp.art. 65 alin. (2) și art. 66 C. pen. s-a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe o durata de 3 ani.

I-a fost aplicată inculpatului pedeapsa

accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzuta de art. 71 alin.

2 C. pen.

În

baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și

art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., au fost admise acțiunile

civile formulate de părțile civile Spitalul de Urgențe “S.I.” și Serviciul de Ambulanță

Iași și, în consecința, a obligat inculpatul A.M. să achite următoarele sume de

bani:

- 402 RON părții civile Serviciul de Ambulanța

a județului Iași cu titlu de daune materiale, contravaloare transport pentru partea

vătămata T.A.E.;

-172,07 RON și dobânda legala la aceasta

sumă, părții civile Spitalul de Urgențe “S.I.”, reprezentând daune materiale reprezentând

cheltuielile efectuate pentru asistența medicală acordată părții vătămate T.A.E.

În

baza art. 346 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la

art. 14 alin. (1), (2), (3) lit. b) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 998 și urm.

C. civ. a fost admisă acțiunea civilă a părții civile T.A.E. și, în consecință,

a fost obligat inculpatul la plata, în favoarea acesteia, a sumei de 3.000 RON cu

titlu de daune materiale și a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale.

În

baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul

la plata în favoarea părții vătămate a sumei de 2.039 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare.

În

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul

să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 3.000 RON, din

care suma de 2.019,54 cheltuieli avansate la urmărirea penală.

Pentru a hotărî astfel, analizând actele

și lucrările dosarului precum și întreg materialul probator administrat în cauză,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Partea vătămată T.A.E. locuiește în comuna.

B., jud. Iași, iar peste drum de casa sa, are o grădină care se învecinează cu un

teren al mamei inculpatului, teren pe care acesta își ridica o construcție (grajd).

În

data de 05 august 2009, în jurul orelor 19:00, partea vătămată

și soția sa se ocupau de treburile gospodărești, iar fiul lor în vârstă de 2 ani

și 7 luni se juca pe o grămada de nisip din fața porții grădinii.

La un moment dat, alertat de plânsetul

copilului și lătratul unor câini, partea vătămată a fugit să vadă ce se întâmplă.

Observând câinii inculpatului care speriaseră copilul, partea vătămată i-a alungat

și apoi, prin grădină și printre rândurile de vie, s-a dus la inculpat să-i spună

să-și lege câinii întrucât i-au speriat copilul.

În

drum, la poarta grădinii, au rămas soția părții vătămate,

T.T. și martorul P.G.F., care venise să ia apă de la o fântână situată la capătului

drumului secundar unde sunt amplasate casa și grădina părții vătămate.

Partea vătămată s-a dus la inculpat și

i-a imputat acestuia faptul că nu-și leagă câinii care îi sperie copilul și apoi

s-a întors, pentru a pleca la casa sa. La un moment dat, partea vătămată l-a simțit

pe inculpat în spatele său, motiv pentru care s-a întors și l-a văzut pe inculpat

cu o bărdiță în mână, gata să-l lovească. Partea vătămată a ridicat, instinctiv,

mâna stângă pentru a se apăra, moment în care a simțit din plin lovitura și imediat

a resimțit fracturarea osului mâinii stângi, căzând la pământ, țipând de durere.

Inculpatul a continuat să lovească partea vătămata căzută la pământ, însă, alertată

de strigătele soțului său, martora T.T. s-a îndreptat în fugă spre locul unde se

găseau cei doi. Inculpatul a apucat-o pe partea vătămată de mâini, încercând să

o târâie spre terenul său, însă martora T.T. a intervenit, solicitându-i să o lase

în pace pe partea vătămată. Deși inculpatul a injuriat-o și pe martora T.T. și i-a

cerut acesteia să plece din localitate, considerând-o o venetică, acesta a abandonat

să o mai lovească pe partea vătămată, plecând spre casă.

Ulterior, partea vătămată a anunțat salvarea,

fiind transportat de urgență la spital.

Această situație de fapt a fost reținută

în urma coroborării plângerilor și declarațiilor date de părțile vătămate T.A.E.

cu concluziile medico-legal din 07 august 2009, declarațiile martorilor oculari

T.T. și P.G.F., dar și cu declarația celorlalți martori care, deși nu au asistat

la conflictul dintre părți, au relatat împrejurări concludente pentru soluționarea

cauzei.

Astfel, instanța de fond a reținut că declarațiile

părții vătămate constante despre data, locul și împrejurările agresării sale de

către inculpat se coroborează, pe deplin, conform art. 75 C. proc. pen. cu declarațiile

martorilor oculari.

Martorul P.G.F. a arătat că în data de

05 august 2009 mergea spre fântâna, iar fiul lui T.A. se juca pe o movilă de nisip.

În acest timp, câinii lui A.M. au speriat copilul, iar T.A. s-a dus să-i spună lui

A. să-și lege câinii. A.M. l-a injuriat pe T.A., iar partea vătămată s-a returnat

spre casă. Inculpatul s-a furișat in spatele părții vătămate și a vrut să-l lovească

cu muchia unei bărdițe in cap, însă T.A. s-a ferit, inculpatul lovindu-l cu acea

bărdiță peste mana stângă. Inculpatul a vrut sa-l târâie pe partea vătămată spre

locuința sa, insă a venit T.T. sa-l salveze pe soțul ei.

În

același sens, a declarat și soția părții vătămate, martora

T.T., care a indicat că după ce soțul său s-a dus să-i spună inculpatului A.M. să-și

lege câinii, l-a auzit pe acesta strigând și s-a deplasat, la rândul ei la terenul

acestuia. A arătat martora că a alergat prin grădină și l-a văzut pe inculpat cum

l-a lovit cu barda in mâna pe soțul său și apoi inculpatul a vrut sa-l tragă in

grădina lui, însă ea a intervenit, zicându-i să-l lase in pace. După ce l-a lovit

cu barda in mână, inculpatul a mai lovit-o pe partea vătămată în spate și la

picior,

acesta fiind căzut la pământ, apoi inculpatul a încercat să o lovească și pe ea,

înjurând-o, însă ulterior i-a lăsat în pace și a plecat.

De asemenea, martorul T.V. a atestat că

în data de 05 august 20009 nepotul său, P.G.F. a venit acasă și i-a spus că l-a

văzut pe A.M. lovindu-l pe T.A., incidentul petrecându-se spre seară, lumina fiind

specifică înserării.

Prin certificatul medico-legal din 07

august 2009 eliberat de I.M.L Iași s-a concluzionat că partea vătămată T.A.E. a

prezentat echimoze pe omoplatul stâng, fața laterala abdominala, coapsa stângă,

hematom subcutanat, fractură 1/3 medie mână stângă cu minimă deplasare, leziuni

ce s-au putut produce prin loviri cu corp contondent și pot data din 05 august 2009,

necesitând 65-70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, timp ce include și recuperarea

funcțională.

Prin adresa din 03 iunie 2010, IML Iași

a precizat că fractura 1/3 medie mână stg. se produce prin ridicarea brațului deasupra

capului (mecanism tipic de apărare), poziția agresorului fiind cel mai probabil

fața în fața cu victima.

Din adresa din 09 februarie 2011 emisă

de Serviciul de Ambulanța al Jud. Iași a reieșit că apelul la serviciul de ambulanța

s-a efectuat la ora 19:15 min.

Audiat, în ambele faze procesuale, inculpatul

a negat orice responsabilitate în rănirea părții vătămate. Inculpatul a susținut,

ca principală teză defensivă, că rănirea părții vătămate s-a produs în alte împrejurări

de timp și loc, fiind consecința unui conflict cu martorul C.I.

În

ceea ce privește data de 05 august 2009, inculpatul a indicat

că a avut doar un incident verbal cu partea vătămată, într-adevăr legat de câini,

dar în alt context decât cel afirmat de T.A.E. Astfel, inculpatul a susținut că,

în fapt, câinii săi au trecut gardul și au început să se mănânce cu câinii părții

vătămate, iar în acest context, partea vătămată a început să-i adreseze injurii,

iar el i-a strigat să nu îl mai înjure, ci să înfunde găurile de la gard. Inculpatul

a precizat că la acel moment zidea la un grajd împreună cu A.C. dar nu a văzut-o

pe partea vătămată ci doar a auzit-o, aceste evenimente petrecându-se după-amiaza,

in jur de 14:30 - 15:00, poate mai târziu. Inculpatul a indicat că nici un alt eveniment

notabil nu s-a petrecut în acea zi și doar seara, în jurul orelor 19 - 20 a plecat

spre bar și a văzut mai sus de casa sa o mașina albă, iar pe partea vătămată urcându-se

in aceasta, dar nu și-a dat seama ca era o salvare.

Instanța, a reținut că sub aspect probatoriu,

declarațiile inculpatului pot valora mijloc de probă, potrivit art. 69 C. proc.

pen., doar în condițiile în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezulta

din ansamblul probelor existente in cauza.

De asemenea, instanța a reținut că orice

persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție, însă potrivit art. 66 alin.

(2) C. proc. pen. în

cazul când exista probe de vinovăție, învinuitul

sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

Or, probele administrate fie din oficiu,

fie la solicitare inculpatului nu numai că nu au susținut declarațiile acestuia,

dar nu au fost de natură să înlăture dovezile incriminatorii concordante administrate

de acuzare.

Astfel, deși martorul A.C., a tins prin

declarație să susțină poziția procesuală a inculpatului, faptele atestate de martor

sunt divergente chiar cu aspectele atestate de inculpat, astfel că nu au putut fi

reținute. Dacă inculpatul a atestat că A.C. nu a auzit-o pe partea vătămată în timp

ce îl injuria, dar l-a întrebat cu cine vorbește și i-a explicat că i-a zis părții

vătămate să înfunde găurile, martorul A.C. a precizat că nu a auzit nimic și nu

cunoaște despre vreun incident verbal intre inculpat și partea vătămată. Dacă inculpatul

a atestat că după de a plecat A.C., doar a mâncat și a plecat să cumpere o sticlă

de suc, durând circa 20 minute, în acel moment văzând mașina alba și pe partea vătămată,

martorul a atestat că a mâncat împreună cu inculpatul și a plecat acasă fără să

observe nimic. Mai mult, deși martorul a atestat în fața instanței că a plecat de

la inculpat în jurul orei 19:30, totuși la urmărire penala a arătat că a plecat

în jurul orelor 16:30, fără a putea furniza vreo justificare obiectivă, pentru modificarea

declarației, la mai bine de un și jumătate de la data faptelor reclamate.

Fața de aceste contradicții, reținând și

declarațiile martorilor T.T. și P.G.F. care au indicat că martorul A.C., nu mai

era la ora 19:00 la casa inculpatului, instanța a înlăturat declarația martorului

ca fiind nesinceră.

În

ceea ce privește susținerile apărării referitoare la lezarea

integrității corporale a părții vătămate într-un alt conflict, s-a reținut de către

instanța de fond că acestea nu au fost confirmate de probatoriu.

S-a arătat că este real că s-a dovedit

că în data de 02 august 2010 a fost un conflict între partea vătămată și martorul

C.I., însă fața de probele administrate nu s-a putut determina vreo legătura de

cauzalitate între respectivul conflict și leziunile corporale stabilite prin certificatul

medico – legal din 07 august 2009 eliberat de I.M.L Iași.

Martorul C.I. a atestat că a avut un conflict

cu T.A.E., dar niciunul dintre ei nu s-au dus la poliție. A indicat martorul că

s-a dus într-o duminică la partea vătămata acasă, iar partea vătămată T.A. era în

stare de ebrietate. Pe fondul consumului de alcool, T.A.E. a sărit la el, motiv

pentru care l-a prins în brațe și l-a pus la pământ. Martorul a subliniat că partea

vătămată nu a pățit nimic și nu și-a rupt mâna în aceste împrejurări.

Atestările martorului au fost susținute

și de concluziile științifice ale investigațiilor medico-legale, în condițiile în

care prin certificatul medico-legal din 07 august 2009 eliberat de I.M.L Iași s-a

concluzionat că partea vătămată T.A.E. a prezentat leziuni ce s-au putut produce

prin loviri cu corp contondent și pot data din 05 august 2009.

Mecanismul de producere a leziunilor invocat

de apărare - cădere - nu a fost susținut de medicii legiști, care prin răspunsul

din 14 decembrie 2010 au indicat că fractura 1/3 medie cubitus stâng are ca mecanism

de producere o lovire activă cu corpuri contodente, în condițiile care vor fi precizate,

pe cale de ancheta, ipoteza producerii acesteia prin cădere fiind foarte puțin probabilă.

Mai mult, prima instanță a reținut că în

condițiile în care leziunile ar fi fost suferite de partea vătămată anterior datei

de 05 august 2009, acest fapt ar fi fost cunoscut în comunitatea restrânsă în care

locuiesc părțile, fiind improbabil că partea vătămată să sufere o fractură la un

braț și să își desfășoare viața normal în comunitate, fără nici o schimbare și fără

a fi observată de vreo persoană.

De altfel, s-a reținut că martorul M.V.

a atestat că în data de 05 august 2009, după ce trecuse căldura, l-a văzut pe T.A.

la magazin și nu a observat nimic deosebit în legătură cu acesta. Martorul a atestat

că, ulterior, a auzit sirenele unei ambulanțe și l-a văzut și pe A. în bar. De la

niște băieți care erau în bar a aflat că salvarea îl luase pe T. și s-a mirat întrucât

îl văzuse anterior în magazinul alimentar și nu avea nimic.

În

consecință, s-a arătat că, în condițiile în care din declarația

martorului M.V. a reieșit că partea vătămată nu prezenta leziuni corporale vizibile

în data de 05 august 2009, anterior orei 19:00, este indubitabil că leziunile stabilite

prin certificatul medico-legal din 07 august 2009 eliberat de I.M.L Iași au fost

cauzate prin faptele inculpatului.

Fața de situația de fapt, astfel cum a

fost reținută, instanța a apreciat că, în cauza, cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptei formulate de apărătorul inculpatului, din dispozițiile art. 20

rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. în dispozițiile art. 182 C. pen. este nefondata

și a fost respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Distincția dintre încriminarea prevăzuta

de art. 182 C. pen., respectiv art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. se reflectă

atât prin obiectul juridic special al celor două infracțiuni, cât și prin nivelul

rezultatului socialmente periculos produs prin activitatea infracțională.

Fața de faptă, astfel cum a fost expusă

anterior, Tribunalul a reținut că ansamblul datelor cauzei converg spre concluzia

că inculpatul A.M., chiar daca nu a urmărit producerea rezultatului - moartea părții

vătămate, a acceptat producerea acestuia. Modul de săvârșire a faptei - lovirea

activă a părții vătămate, mijlocul folosit - o bărdiță, zona vizată - zona capului,

lovirea părții vătămate chiar după ce aceasta căzuse la pământ, încercarea de târâre

a victimei, încetarea acțiunilor violente doar ca urmare a intervenției soției părții

vătămate, toate acestea denotă existența unei intenții indirecte a inculpatului

în săvârșirea infracțiunii de tentativa de omor prevăzuta de art. 20 raportat la

art. 174 alin. (1) C. pen. În acest sens, s-a reținut că inclusiv diferența de statură

dintre inculpat și partea vătămată susține ipoteza faptică declarată de victimă,

conform căreia în momentul când a văzut că inculpatul vroia să o lovească cu bărdiță,

a ridicat mâna parând lovitura ce se îndrepta spre zona capului. Ipoteza faptică

este

susținută și de concluziile medico-legale care au statuat că fractura 1/3 medie

mână stg. s-a produs prin ridicarea brațului deasupra capului, fiind un mecanism

tipic de apărare (adresa din 03 iunie 2010, IML Iași).

Prima instanță a arătat că elementele faptice

expuse susțin că inculpatul a acționat cu intenția indirecta de a ucide partea vătămata,

rezultatul socialmente periculos, acceptat de inculpat - moartea victimei, neproducându-se

doar ca urmare a mișcării defensive realizate de partea vătămată și ca urmare a

intervenției martorei T.T., independent de voința inculpatului.

Cu prilejul individualizării judiciare

a pedepsei s-au avut în vedere criteriile prescrise de art. 72 C. pen., respectiv:

natura și gravitatea faptei urmarea acesteia, limitele de pedeapsă care în cazul

tentativei se reduc la jumătate, dar și conduita avută de acesta anterior și ulterior

săvârșirii faptelor. În ceea ce privește circumstanțele reale ale faptei, instanța

a reținut că inculpatul a acționat impulsiv și deosebit de violent, pe fondul unui

incident minor, a urmărit partea vătămată și a atacat-o din spate, cu o bărdiță,

abandonând lovirea victimei doar ca urmare a intervenției soției părții vătămate.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a reținut

că deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, acesta a avut o poziție

procesuala necorespunzătoare.

Tribunalul a reținut că opțiunea de a da

declarații și prezentarea în acest fel a unor situații faptice nereale constituie

o atitudine care nu poate rămâne fără efect, iar acest efect, în cazul de fața,

a constat în agravare periculozității sociale a inculpatului. S-a reținut totodată

că inculpatul nu a manifestat nici regret fața de fapta săvârșită și nici compasiune

fața de partea vătămată. Reținând însă că inculpatul este o persoana integrata social,

având o locuința statornică, trei copii minori, ocupându-se cu agricultura, instanța

a orientat pedeapsa spre minimul special, apreciind că scopul educativ al pedepsei

poate fi atins și în condițiile aplicării unei pedepse moderate, executabilă în

regim privativ de libertate. Reducerea pedepsei sub minimul special, s-a apreciat

că nu se impune în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și

în raport de poziția procesuala adoptată de inculpat.

Fața de neasumarea niciunei responsabilități

în săvârșirea faptei, nu s-a apreciat că scopul pedepsei ar putea fi atins și prin

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (care nici nu este posibilă fața

de limitele de pedeapsa) finalitatea sancționatorie și educativă, putând fi atinse

în cauză, în raport de fapta și persoana inculpatului, doar prin executarea efectivă

a pedepsei. În latura civilă a cauzei, instanța a constatat că în cauza au formulat

pretenții civile Spitalul Clinic de Urgențe „S.I." cu suma de 172,07 RON, reprezentând

contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părții vătămate T.A.E., Serviciul

de Ambulanță Iași, cu suma de 402 RON reprezentând contravaloarea transportului

cu ambulanța și partea vătămată T.A.E.

Examinând condițiile necesare antrenării

răspunderii civile a inculpatului sub aspectul daunelor solicitate de părțile civile,

instanța a constatat că acestea au fost relevate și dovedite, respectiv fapta ilicită

cauzatoare de prejudicii (aceasta constând în acțiunea de lovire întreprinsă de

inculpat asupra părții vătămate, caracterul ilicit al acesteia, derivând din cel

penal reținut în baza considerentelor arătate), prejudiciul cauzat părților civile

(constând în cheltuielile avansate părții vătămate pentru transportul și îngrijirile

acordate acesteia), legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa

exclusivă a inculpatului în producerea acestui prejudiciu.

Analizând probatoriul administrat pe latura

civilă a cauzei instanța de fond a constatat că la data săvârșirii faptei, 05

august 2009, partea vătămată era angajată la SC C. SA în funcția de mecanic agricol.

Ca urmare a faptei inculpatului, pentru îngrijiri medicale, partea vătămată a beneficiat

de concediu medical, cu plata unei indemnizației de 75% (cod boala 01) în perioada

10 august 2009 - 07 octombrie 2009 conform certificatelor de concediu medical depuse

la dosar. De asemenea, din declarația martorului L.L. a reieșit că partea vătămată

a împrumutat suma de 2.500 RON pentru a face fața cheltuielilor legate de spitalizare,

vânzându-și și cota de vin în suma de 4.704 RON primită de unitatea angajatoare.

Or, raportat la numărul de zile de îngrijiri

medicale 65-70 zile stabilite prin certificatul medico – legal din 07 august 2009

eliberat de I.M.L Iași, dar și raportat la declarația martorului L.L. s-a considerat

că în cauza s-a probat că partea vătămată a realizat cheltuieli suplimentare, cheltuieli

determinate de faptul că o perioada importantă de timp nu și-a putut folosi brațul

stâng acesta fiind imobilizat în aparat gipsat, a trebuit să-și achiziționeze medicamentația

prescrisă, suferind și o reducere a indemnizației salariale prin acordarea unui

concediu medical cu plata doar a 75% din venituri. S-a reținut că există o imposibilitate

obiectivă de preconstituire a tuturor înscrisurilor necesare dovedirii cheltuielilor

efectuate, legate de transportul la controale medicale, medicamentație și alte cheltuieli.

De asemenea, din probatoriile administrate s-a constatat că rezultă indubitabil

că partea vătămată lucra și în gospodăria proprie, aducându-și propriu aport în

muncă, prestând o activitate lucrativă constantă, generatoare de produse agricole

și animaliere. Faptul că partea civilă angaja în mod uzual oameni care să o ajute

în gospodărie și la munca pământului, s-a apreciat că nu poate conduce la respingerea

pretențiilor materiale în integralitatea lor, în condițiile în care probatoriile

administrate relevă fără echivoc că partea civilă lucra și el în mod constant atât

în gospodăria proprie.

Or, pornind de la principiul reparației

integrale a prejudiciului produs, fața de numărul de zile de îngrijiri medicale,

reducerea veniturilor salariale și cheltuielile suplimentare angajate pentru medicamentație

și munca în gospodărie, Tribunalul a apreciat că suma solicitată de 3.000 RON (de

aproximativ

42 RON pe zi) este echitabilă și este de

natură a acoperi prejudiciul material produs în patrimoniul părții vătămate.

În

ceea ce privește daunele morale, Tribunalul a reținut că prin

săvârșirea infracțiunii de tentativa la omor, inculpatul a adus atingere unor drepturi

fundamentale ale părții vătămate, dreptul la viața și la integritate fizică garantate

prin art. 22 alin. (1) din Constituția României, cauzându-i astfel un prejudiciu

de ordin nepatrimonial, susceptibil de reparație prin mijloace bănești conform

art. 14 alin. (5) C. proc. pen. Având în vedere aceste considerente, raportat și

la aspectele reținute anterior cu privire la consecințele suportate de partea vătămată,

dar și la impactul negativ, de ordin psihologic pe care îl resimte victima unei

infracțiuni săvârșite cu violență și necesitatea ca daunele morale să reprezinte

o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit, ținând cont de durata îngrijirilor

medicale, apreciind ca proporțională suma solicitată, având în vedere și finalitatea

instituției daunelor morale, instanța a considerat că se justifică obligarea inculpatului

la plata daunelor morale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel

inculpatul A.M. care a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii.

Prin decizia penală nr. 3 din 7 iunie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul

A.M. care a fost obligat să plătească statului suma de 150 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare, iar părții civile intimat T.A.E. suma de 1.000 RON, cu același titlu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de control judiciar a reținut că, așa cum a rezultat din amplul material probator

administrat în cursul urmăririi penale și reconfirmat în faza cercetării judecătorești,

în seara zilei de 05 august 2009, în jurul orelor 19:00, fiul părții vătămate se

juca în nisipul de la poarta grădinii părintești, moment în care a fost speriat

de câinii inculpatului care au venit prin grădină și au început să latre.

Indignată, partea vătămată a mers prin

grădina proprie și care se învecina cu cea a mamei inculpatului, a alungat câinii

și i-a atras din nou atenția acestuia, cerându-i să-și lege câinii și spunându-i

că i-au speriat copilul.

Inculpatul în loc să fi luat una din măsurile

ce se impuneau, față de situația creată de animalele sale lăsate nesupravegheate,

a adresat injurii părții vătămate și i-a sugerat să-și repare gardurile pentru a

nu mai putea intra câinii săi în grădina lui.

Când partea vătămată s-a întors, îndreptându-se

spre ieșirea din grădină, inculpatul a venit pe la spate, având în mână o secure

cu care a încercat să-l lovească în cap. Partea vătămară a simțit că inculpatul

se apropia din spate și când s-a întors spre el inculpatul a ridicat securea să-l

lovească în direcția capului; instinctual, partea vătămată a ridicat brațul stâng

și a parat lovitura, țipând după ajutor.

Urmare loviturii aplicate cu muchia securii,

brațul stâng al părții vătămate a fost fracturat iar aceasta a căzut pe pământ;

inculpatul a continuat să-i aplice

lovituri peste corp și a încercat

să-l târască în curtea sa dar nu a reușit întrucât a intervenit martora T.T., alertată

de țipetele părții vătămate.

Instanța de apel a reținut că aceste fapte

rezultă din declarațiile constante ale părții vătămate care se coroborează cu cele

ale martorei T.T. și cu ale minorului P.G.F. care se afla la fântână și a perceput

în mod direct desfășurarea evenimentelor. Minorul P.G.F. a mers acasă și a povestit

bunicilor cele văzute, aspect conformat de martorul T.V.

Din certificatul medico-legal din 7

august 2009 rezultă că partea vătămată T.A.E. a prezentat la data examinării echimoze,

hematom subcutanat, fractură 1/3 medie mână stângă, cu minimă deplasare, leziuni

ce s-au putut produce prin loviri cu corp contondent și pot data din 5 august 2009.

S-a mai precizat că aceste leziuni necesită 65-70 zile îngrijiri medicale pentru

vindecare, timp ce include și recuperarea funcțională.

Prin completările la certificatul medico

- legal s-a mai precizat că fractura 1/3 medie mână stângă se produce prin ridicarea

brațului deasupra capului - mecanism tipic de apărare - poziția agresorului fiind,

cel mai probabil, față în față cu victima.

Totodată I.M.L. Iași a mai precizat la

data de 14 decembrie 2010 că fractura 1/3 medie cubitus stâng are ca mecanism de

producere o lovire activă cu corpuri contondente, în condiții care vor fi precizate

pe cale de anchetă, ipoteza producerii acesteia prin cădere fiind foarte puțin probabilă.

Curtea, reapreciind întregul material probator

administrat în cauză a reținut că s-a făcut pe deplin dovada săvârșirii de către

inculpatul A.M. a infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 raportat la

art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a menționat că, în cursul cercetării

judecătorești, inculpatul a încercat să dovedească împrejurarea potrivit căreia

partea vătămată și-ar fi fracturat brațul în urma unui conflict avut cu vecinul

său C.I. Dar instanța de apel a reținut că, din declarația acestui martor, aflată

la dosar, Tribunalul Iași, rezultă că între ei a avut loc o agresiune ușoară, s-au

luat în brațe, au căzut pe pământ, însă, niciunul nu a suferit leziuni vizibile;

acest conflict s-a consumat înaintea datei de 5 august 2009 într-o duminică, la

poartă părții vătămate.

Față de această situație de fapt, solicitarea

inculpatului de a se dispune achitarea sa pe motiv că fapta nu există (art. 10

lit. a) C. proc. pen.), că nu a fost comisă de el (art. 10 lit. c) C. proc.

pen.) ori că acestei fapte îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii

(art. 10 lit. d) C. proc. pen.) este nefondată, nesusținută probator.

Întreg materialul probator administrat

în cauză atât din oficiu, cât și la stăruința inculpatului dovedește că fapta există,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prev. de

art. 20 raportat la art. 174 C. pen. și a fost comisă de inculpatul A.M.

Totodată s-a considerat că și solicitarea

inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice a situației de fapt

din tentativă de omor în vătămare corporală gravă este nefondată, fiind respinsă.

S-a arătat că, din materialul probator

a rezultat că, după conflictul verbal consumat între partea vătămată și inculpat

și după injuriile adresate, inculpatul având securea în mână a pornit în urmărirea

părții vătămate; când aceasta, simțindu-i prezența s-a întors spre el, inculpatul

a ridicat securea și cu muchia acesteia a încercat să-l lovească în cap. Partea

vătămată, instinctual a ridicat brațul stâng protejându-și capul și parând lovitura.

Această lovitură a fost aplicată cu forță deosebită întrucât a fracturat brațul

victimei care a căzut pe sol, unde inculpatul a continuat să-i aplice și alte lovituri

peste corp.

S-a apreciat că aceste împrejurări reale

au concretizat latura obiectivă a infracțiunii de omor, sub forma intenției indirecte,

în condițiile art. 19 alin. (2) pct. 1 lit. b) C. pen. întrucât, chiar dacă inculpatul

nu a urmărit moartea părții vătămate, din modalitatea în care a procedat a prevăzut

posibilitatea producerii ei și a acceptat-o.

În

cauză este irelevantă consecința acțiunii violente constând

în numărul de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecarea leziunilor,

raportat la încadrarea juridică a faptei. Determinantă sub acest aspect fiind intenția

cu care inculpatul a acționat.

Instanța de apel a reținut că, procedându-se

la o justă caracterizare a laturii subiective, s-a reținut corect că inculpatul

a acționat cu intenția indirectă de a ucide și nu cu intenția de a aplica părții

vătămate o corecție, dând faptei o legală încadrare juridică în dispozițiile

art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

Susținerea inculpatului că ar fi acționat

în stare de provocare, potrivit disp. art. 73 lit. b) C. pen. s-a arătat, de asemenea,

că este neîntemeiată întrucât esențială pentru caracterizarea circumstanței atenuante

a provocării este împrejurarea ca în momentul ripostei, inculpatul să se fi aflat

sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din

partea părții vătămate.

Or, s-a arătat că atitudinea părții vătămate

care i-a cerut inculpatului să-și lege câinii pentru a nu mai intra în grădina sa

și a-i speria copilul, nu poate fi reținută ca un act provocator deoarece această

activitate nu a fost de natură să producă o stare de emoție sau o puternică tulburare,

așa cum cer dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., ci a constituit pentru inculpat

doar un pretext spre a se răzbuna pe partea vătămată, date fiind relațiile conflictuale

dintre ei.

S-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului

a fost dozată corespunzător, instanța având în vedere toate criteriile prev. de

art. 72 C. pen.

S-a considerat că nici modalitatea de executare

a pedepsei nu poate fi înlocuită întrucât durata pedepsei aplicate face ca executarea

în regim de detenție să fie singura modalitate spre care are vocație.

Și latura civilă a cauzei s-a apreciat

că a fost rezolvată în mod corespunzător de prima instanță, cu respectarea principiului

reparației integrale a prejudiciului produs prin fapta de care este acuzat inculpatul.

Raportat la numărul de zile îngrijire medicală

necesare pentru vindecarea leziunilor cauzate, respectiv 65-70 zile și la faptul

că partea vătămată a beneficiat de concediu medical cu plata indemnizației în procent

de 75%, că a făcut împrumuturi pentru a achita cheltuielile legate de spitalizare,

medicamente, deplasări la spital, plata persoanelor care au lucrat în gospodărie

în locul lui, s-a apreciat corect că suma de 3.000 RON acordată cu titlu de daune

materiale este justificată și necesară.

Și acordarea daunelor morale în cuantum

de 5.000 RON instanța a considerat că este justificată.

Urmare a faptei comise de inculpat, partea

vătămată T.A.E., în vârstă de 37 ani la data săvârșirii faptei, a fost internată

în Spitalul de Urgențe Iași, i s-a imobilizat brațul stâng în aparat gipsat 45 zile,

fiind nevoită să stea în concediu medical fiindu-i astfel afectată viața normală

de familie și cea socială.

S-a considerat că, din această perspectivă,

în mod corect, prima instanță a apreciat că partea vătămată a fost supusă unor intense

suferințe fizice și psihice, pe o perioadă îndelungată de timp și care o îndreptățesc

a primi un echivalent al daunelor morale, cuantificat la suma de 5.000 RON.

Împotriva deciziei, în termen legal, a

declarat recurs, inculpatul A.M. care a invocat cazurile de casare prev.de art.

385

9

alin. (1) pct. 18, pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând

în esență achitarea în baza unuia dintre temeiurile de drept prevăzute de art. 10

lit. a), c) si d) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

prev. de art. 182 C. pen., reducerea cuantumului pedepsei și suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

motivelor de recurs prev. de art. 385

9

pct. 14, 17, 18 C. proc. pen.

invocate de inculpat, precum și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 385 pct. 18 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având

drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Stabilirea situației de fapt este, în principiu,

atributul exclusiv al instanțelor competente, în fața cărora cauza devoluează în

fapt și în drept, respectiv instanța de fond și de apel, în cazul ambelor situații

fiind admisibilă administrarea oricăror probe pentru corecta și completa stabilire

a faptelor.

În

mod excepțional, examinarea situației de fapt poate reveni

instanței de recurs numai în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă

de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau

de condamnare.

Eroarea gravă trebuie să rezulte din compararea

faptelor reținute prin hotărâre cu probele administrate, cazul de casare menționat

neputând fi asimilat cu o greșită apreciere a probelor.

Critica recurentului inculpat A.M. privind

greșita condamnare va fi analizată din perspectiva unei pretinse erori de fapt în

raport de temeiurile prev. de art. 10 lit. a), lit. c) și lit. d) C. proc. pen.,

în baza cărora a solicitat achitarea.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată

că situația de fapt stabilită de instanțele de fond nu este în contradicție cu probele

administrate.

Astfel, analizând probele administrate

în cauză, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a reținut că inculpatul A.M.,

în data de 5 august 2009, în grădina sa din comuna B., județul Iași, a aplicat mai

multe lovituri cu o bărdiță părții vătămate T.A.E. cauzându-i leziuni ce au necesitat

65-70 de zile de îngrijiri medicale.

Prin urmare, cererea de achitare în temeiul

art. 10 lit. a) C. proc. pen. nu poate fi primită, neexistând vreo eroare gravă

de fapt sub aspectul existenței faptei, în materialitatea sa.

În

acest sens, în certificatul medico-legal din 7 august 2009

emis de I.M.L. Iași s-a consemnat că partea vătămată T.A.E. a prezentat echimoze

(la nivelul omoplatului, abdomenului și coapsei stângi), hematom subcutanat și fractură

1/3 medie mână stângă, leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corp contondent.

Din declarația martorului P.G.F. rezultă

că inculpatul s-a furișat în spatele părții vătămate și a vrut să o lovească cu

muchia unei bărdițe în cap, dar s-a ferit și a fost lovită peste mâna stângă, iar

căzută fiind la pământ a primit în continuare lovituri peste corp.

Situația de fapt reținută de instanțele

de fond reiese și din declarațiile martorilor T.T. (martor ocular), T.V. (martor

indirect), precum și din cele ale părții vătămate.

De asemenea, instanța de recurs constată

că este neîntemeiată susținerea privind existența unei erori grave de fapt în ceea

ce privește persoana care a săvârșit fapta, fiind nefondată cererea recurentului

inculpat de achitare întrucât fapta nu este comisă de el (art. 10 lit. c) C.

proc. pen.).

Partea vătămată T.A.E., ca și martorii

T.T., P.G.F. și T.V. l-au indicat pe inculpat ca fiind cel care, prin acțiunile

sale, a cauzat părții vătămate leziunile constatate prin actul medico-legal.

În

plus, susținerea inculpatului că agresorul părții vătămate

ar fi fost C.I., iar fapta de lovire a acesteia ar fi avut loc în data de 2 august

2012, iar nu pe 5 august 2009, nu este confirmată prin mijloacele de probă administrate.

Astfel, martorul C.I. a declarat că a avut

un conflict fizic cu partea vătămată, dar care nu s-a finalizat cu ruperea mâinii

acesteia, împrejurare de fapt susținută și prin declarațiile martorului M.V. care

a întâlnit partea vătămată în ziua de 5 august 2009, cu câteva ore înainte de 19:00

(când s-a

săvârșit fapta), fără a constata că aceasta

ar prezenta urme de lovituri și, cu atât mai puțin, că ar avea mâna stângă ruptă.

De asemenea, examinând întregul material

probator administrat în cauză, Înalta Cute nu a identificat nici o eroare de fapt

care să conducă la soluție de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit.

d) C. proc. pen., cum a solicitat recurentul inculpat.

Potrivit art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei i s-a dat o greșită încadrare

juridică.

Prin certificatul medico-legal din 7

august 2009 întocmit de I.M.L. Iași s-a concluzionat că pentru vindecarea leziunilor

cauzate părții vătămate au fost necesare 65-70 de zile de îngrijiri medicale, acest

număr de zile de îngrijiri medicale constituind, într-adevăr, unul din elementele

constitutive a laturii obiective a infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută

de art. 182 C. pen.

Această împrejurare nu reprezintă, însă,

un argument suficient pentru schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor

în vătămare corporală gravă, ținând seama de intenția cu care inculpatul a acționat.

Înalta Curte consideră că recurentul inculpat

a acceptat suprimarea vieții părții vătămate, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat,

în raport de zona corporală vizată prin loviturile aplicate (zona capului), obiectul

contondent folosit (apt a produce moartea), încercarea de aplicare a loviturii prin

surprinderea părții vătămate (atacarea acesteia din spate) și stoparea actelor de

agresiune numai la intervenția martorei oculare T.T.

Așadar, în mod corect, instanțele de fond

au apreciat că inculpatul a săvârșit tentativa la infracțiunea de omor cu intenție

indirectă.

În

acord cu instanțele de fond, se consideră că relevant sub

aspectul poziției psihice a inculpatului față de fapta comisă este și faptul că

după ce partea vătămată a fost doborâtă la pământ, inculpatul a continuat să o lovească.

Apoi, leziunile la nivelul capului nu s-au

produs dintr-un motiv independent de voința inculpatului deoarece, partea vătămată,

observând intenția inculpatului, a parat lovitura pe care inculpatul a încercat

să i-o aplice cu bărdița, fiindu-i fracturată astfel 1/3 medie a mâinii stângi.

Prin adresa din 3 iunie 2010 a I.M.L. Iași s-a precizat că această leziune se produce

prin ridicarea brațului deasupra capului, mecanismul fiind tipic de apărare, iar

poziția agresorului a fost cel mai probabil față în față cu victima.

Pentru considerentele expuse, instanța

de recurs apreciază ca nefiind întemeiată critica recurentului inculpat privind

greșita încadrare juridică a faptei săvârșite.

Potrivit art. 385 pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate

în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute

de lege.

Se impune mai întâi precizarea că pedeapsa

aplicată nu se justifică a fi redusă pentru motivul că fapta ar întruni elementele

constitutive ale infracțiunii

de vătămare corporală gravă

deoarece, pentru motivele mai sus arătate, critica adusă încadrării juridice nu

este fondată.

Pedeapsa aplicată pentru tentativă la omor

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. este egală cu minimul special

prevăzut de lege pentru această formă a infracțiunii săvârșite de inculpat.

A accepta cererea recurentului inculpat

de diminuare a cuantumului pedepsei, înseamnă a identifica motive suficient de puternice,

constând în circumstanțe atenuante judiciare care să conducă la acest efect juridic.

Din această perspectivă, instanța de recurs

constată că inculpatul este la primul conflict cu legea, are o familie organizată

cu trei copii minori și o ocupație fiind agricultor, dar se apreciază că toate acestea

au fost avute în vedere în procesul de individualizare a pedepsei și constituie

împrejurările care au condus la aplicarea pedepsei minime prevăzute de lege pentru

tentativă la omor.

Reducerea în continuare a pedepsei nu se

impune întrucât, conform art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor,

trebuie să se țină seama de toate criteriile generale de individualizare a pedepsei,

nu doar de criteriul referitor la persoana infractorului.

Prin urmare, punând în balanță și gradul

de pericol social concret al faptei determinat de modalitatea de comitere a acesteia

(lovirea repetată a părții vătămate chiar atunci când aceasta era doborâtă la pământ

și atacarea acesteia din spate pentru a-i diminua posibilitatea de a se apăra într-un

mod eficient), precum și împrejurarea că inculpatul a încercat să scape de răspundere

penală (prin indicarea unui alt incident în care a fost implicată partea vătămată

pentru a crea convingerea că leziunile pe care aceasta le prezenta nu s-ar datora

faptelor sale), se apreciază că nu se justifică reindividualizarea pedepsei aplicate.

În

acest context, față de cuantumul de 5 ani închisoare și dispozițiile

art. 86

1

alin. (1) lit. a) C. pen., ar fi nelegală suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei.

Pe cale de consecință, în temeiul art.

385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul A.M. împotriva deciziei penale nr. 111 din 7 iunie

2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata

sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul A.M. împotriva deciziei penale nr. 111 din 7 iunie 2011 a Curții de

Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 martie 2012.