ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1860/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1860/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 28 din 30 noiembrie

2011, a condamnat pe inculpatul M.I., la pedeapsa de 8 ani închisoare și

pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

la omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. și

la o pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port

ilegal de armă albă prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit

pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca acesta să

execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3

ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În temeiul art. 71

alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest luată față de inculpat și

conform art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestării preventive, începând cu data de 05 mai 2011 la zi.

A admis acțiunile

civile formulate de părțile civile Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui și

Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

În baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, art. 14, 346 C. proc.

pen., a obligat pe inculpat să plătească Serviciului de Ambulanță Județean

Vaslui suma de 504,4 RON, cu titlu de cheltuieli de transport a părții vătămate

S.C., și Spitalului Județean de Urgență Vaslui suma de 3.842,8 RON, cu titlu de

cheltuieli de spitalizare ale aceleași părți vătămate, actualizate la data

executării.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., a confiscat de la inculpatul M.I. un cuțit cu lama rabatabilă și

mâner placat cu material de culoare maro, folosit la săvârșirea infracțiunilor

reținute în sarcina sa, care a fost înregistrat la poziția nr. 81/2011 în

registrul de corpuri delicte al instanței.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că inculpatul M.I., în vârstă de 40 de ani,

are domiciliul în satul Hârșoveni, județul Vaslui, iar în seara de 29 aprilie

2011 s-a deplasat la un bar din sat, unde se aflau mai multe persoane, între

care și cumătrul său S.C., care consumau băuturi alcoolice.

Între inculpat și

martorul I.M. a izbucnit un conflict, condiții în care partea vătămată S.C. a

intervenit în favoarea celui din urmă, ajungând să se îmbrâncească cu

inculpatul M.I., care a scos apoi din buzunarul drept al hainei un briceag cu

buton în lungime totală de 16 cm, cu lama de 8 cm, cu care l-a lovit pe S.C. în

regiunea abdominală, partea stângă.

După aceasta

inculpatul s-a deplasat către căruța sa, cu intenția de a pleca, dar partea

vătămată și-a revenit pe moment, după care a aruncat cu un scaun către inculpat

și a reușit să rupă o scândură dintr-un gard, cu care i-a aplicat mai multe

lovituri inculpatului.

Ulterior, atât S.C.,

cât și inculpatul M.I. au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență

Vaslui, unde li s-au acordat îngrijiri medicale, inculpatul prezentând leziuni

ce au necesitat 8 - 9 zile îngrijiri medicale și care nu i-au pus în primejdie

viața însă, cu privire la vătămatul S.C., s-au concluzionat următoarele:

prezintă leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate-înțepate regiunea

hipogastrică, penetrante intraperitoneal, cu interesarea marelui epiplon și

hemoperitoneu complicate cu supurație supraaponevrotică a plăgii operatorii.

Reținând că faptele

inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă

de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i( C. pen.

și port fără drept al cuțitului, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr.

61/1991, republicată, prima instanță a hotărât condamnarea acestuia.

La individualizarea

pedepselor s-a avut în vedere că inculpatul este cunoscut cu antecedente

penale, fiind anterior de trei ori liberat condiționat și nu a recunoscut

infracțiunile reținute în sarcina sa, invocând în apărare faptul că el nu a

făcut altceva decât să se apere de victimă.

Împotriva sentinței

penale indicate mai sus a declarat apel inculpatul M.I., care, în dezvoltarea

motivelor de apel, criticând greșita încadrare juridică a faptei sale de lovire

cu un cuțit a părții vătămate în infracțiunea de tentativă la omor calificat.

Astfel, inculpatul a arătat că nu a urmărit suprimarea vieții victimei, că ceea

ce s-a întâmplat a fost o acțiune spontană, nu a fost pregătită, nu a fost

premeditată și nici măcar dorită. Inculpatul a arătat că și-a dat seama că prin

fapta sa pune în primejdie viața victimei, dar voind sau acceptând acest

rezultat nu a acceptat în același timp producerea decesului părții vătămate,

având temeiuri justificate să creadă că acest rezultat nu va surveni, astfel că

a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 182 alin. (2) C. pen.

O altă critică a

vizat pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de tentativă de omor, pe care

inculpatul o consideră prea mare raportat la împrejurările concrete de

săvârșire a faptei, gradul de pericol social și consecințele faptei, precum și

persoana sa, solicitând reținerea circumstanțelor atenuante. Sub acest aspect

s-a arătat că în urma loviturilor primite partea vătămată nu a rămas cu

consecințe posttraumatice prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., iar inculpatul a

recunoscut că a agresat pe partea vătămată, nu a încercat să inducă în eroare

organele de anchetă, a spus adevărul și l-a menținut pe toată durata procesului

este căsătorit, are 4 copii minori și în această perioadă grea întâmpină

greutăți mari pentru a putea asigura familiei cele necesare traiului.

Prin Decizia penală

nr. 47 din 1 martie 2012 Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat apelul

formulat de inculpatul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 28 din 30 noiembrie

2011 a Tribunalului Vaslui pe care o menține.

A menținut starea de

arest preventiv a inculpatului M.I. și a dedus din pedeapsă durata arestării

preventive de la 30 noiembrie 2011 la zi.

A obligat inculpatul

la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat că fapta

inculpatului M.I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., inculpatul prevăzând

rezultatul posibil al faptei sale, și acceptându-l, astfel încât fapta nu poate

constitui infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

De asemenea s-a

apreciat just individualizată pedeapsa în acord cu dispozițiile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei

hotărâri în termen legal a declarat recurs inculpatul M.I., criticând-o sub

aspectul greșitei încadrări juridice date faptei (caz de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.) și al individualizării pedepsei

(caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.),

solicitând schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea prevăzută de art.

20 raportat la art. 174 - 175 C. pen. în art. 182 alin. (2) C. pen., și

reindividualizarea pedepsei aplicate, ținându-se cont de circumstanțele personale

favorabile cât și de starea de provocare în care a săvârșit fapta.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul declarat prin prisma motivelor

invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente.

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Faptele inculpatului

care în seara de 29 aprilie 2011, în urma unui conflict cu partea vătămată

S.C., pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a înjunghiat-o pe aceasta cu

un briceag cu buton în lungime totală de 16 cm, cu lama de 8 cm, în regiunea

abdominală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cât și ale infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Esențial pentru

încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz în tentativă la omor

calificat (art. 20 C. pen. raportat art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.)

ori în vătămare corporală gravă art. 182 C. pen.) este stabilirea formei și

modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta.

Dacă în cazul

infracțiunii de vătămare corporală, făptuitorul acționează cu intenția generală

de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenția de a

ucide.

În cazul infracțiunii

de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului,

săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să

releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul

a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Astfel, există

tentativă de omor și nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul

acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale

organismului victimei ori folosește instrumente și procedee specifice uciderii.

Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este

caracteristic infracțiunii de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul

interior al actului infracțional.

Anumite stări ale

infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea

actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul

în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea

intenției, element subiectiv al infracțiunii, rezultă din materialitatea

actului, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și

victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor,

zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului, etc.

Modul de săvârșire a

faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită - astfel cum

au fost relevate de probele administrate - exclud apărarea inculpatului, în

sensul că, nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de

vătămare.

Instanțele de fond și

de prim control judiciar au stabilit în mod corect existența faptei și poziția

subiectivă a inculpatului în raport cu fapta comisă.

Astfel, în raport de

obiectul vulnerant folosit (un briceag), apt de a produce moartea, de zona

vizată (abdominală - regiunea hipogastrică), de modalitatea de comitere,

intensitatea loviturii (i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat 24 - 25 zile

îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei) se dovedește că inculpatul

și-a dat seama de rezultatul faptei sale, care, chiar dacă nu l-a urmărit, a

acceptat posibilitatea producerii lui.

Astfel, ceea ce

deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă, de infracțiunea de omor

este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie

latura obiectivă a infracțiunii, iar în speță nu se poate reține infracțiunea

de vătămare corporală, în mod corect fapta fiind încadrată în prevederile art.

20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Cu privire la

pedeapsa aplicată, Înalta Curte, apreciază că aceasta a fost just

individualizată, în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social ridicat al faptei, relevat de natura infracțiunii comise, de

împrejurările în care s-a desfășurat activitatea infracțională, respectiv pe

fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool, urmarea socialmente

periculoasă produsă, respectiv leziunea gravă produsă părții vătămate care i-a

pus în primejdie viața, circumstanțele care agravează sau atenuează răspunderea

penală, precum și datele care caracterizează persoana inculpatului (a

recunoscut săvârșirea faptei, este necunoscut cu antecedente penale),

neimpunându-se micșorarea cuantumului acesteia.

Ca să-și poată

îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și

al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau

neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului

de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât

și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Așa fiind,

inculpatul, trebuia să știe că pe lângă drepturi are și o serie de datorii,

obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața

societății.

Exemplaritatea

pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la

reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care

este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor

comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o

pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul

preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să

reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă

justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și

finalitatea acesteia, prevenția specială și generală, înscrise și în Codul

penal român, art. - 52 alin. (1)-, potrivit căruia „scopul pedepsei este

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".

Fapta este gravă,

astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta

Curte va ține seama că acțiunea violentă a inculpatului a avut drept consecința

punerea în primejdie a unei vieți omenești, împrejurare care, coroborată cu

nesinceritatea inculpatului, demonstrează că resocializarea sa viitoare

pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, care să fie

în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală

apără persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și

întreaga ordine de drept”.

Deși inculpatul a

solicitat aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte

apreciază că în cauză nu este incidentă această circumstanță atenuantă.

Circumstanța

atenuantă a provocării există atunci când infracțiunea s-a săvârșit sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din

partea părții vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Or, așa cum rezultă

din actele dosarului, partea vătămată S.C. nu l-a provocat pe inculpat, ci a

încercat să intervină în favoarea martorului I.M., cu care inculpatul avea un

conflict.

Examinând hotărârea

și prin prisma cazurilor de casare care se iau în discuție din oficiu, Înalta

Curte constată a nu fi incident vreun alt caz de reformare a hotărârii

recurate.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului M.I.

Conform art. 88 C.

pen. va deduce prevenția de la 05 mai 2011 la 31 mai 2012.

Văzând și

dispozițiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 47

din 1 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 05 mai 2011 la 31 mai

2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 mai 2012.

Procesat de GGC - LM