ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3815/2011

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 94/D/2011 din 12 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului F.S., studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) C. pen., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată perioada reținerii de 24 ore și arestului preventiv, începând cu data de 29 septembrie 2010 la zi.

În baza art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2026,77 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Bacău și la plata sumei de 513,75 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Bacău.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu.

S-a constatat că la instanță inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 491/P/2010 din 8 octombrie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.S., fără antecedente penale, studii 6 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., constând în aceea că în data de 3 august 2010, acesta a ucis-o pe victima F.G., tatăl său, ca urmare a violențelor exercitate asupra acesteia în data de 29 iulie 2010 la domiciliu.

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, instanța a reținut următoarele:

În ziua de 29 iulie 2010, în jurul orei 12

00

, în timp ce se aflau la domiciliu, inculpatul și victima au intrat în conflict și urmare a unei divergențe inițial verbale, inculpatul a început să-i aplice mai multe lovituri cu un băț în zona capului, în timp ce-l amenința cu moartea.

Martora D.M. a strigat la inculpat să nu-l mai lovească pe tatăl său, atrăgându-i totodată și atenția că ar putea să-l omoare, însă inculpatul i-a adresat o replică de genul „Acum îl omor!”, după care a continuat să o lovească pe victimă cu pumnii și cu picioarele.

Conflictul a fost auzit și de un vecin din partea cealaltă a gospodăriei victimei, respectiv de martorul F.A.C.

În cele din urmă victima s-a refugiat în domiciliul surorii sale V.A., unde starea sa de sănătate s-a agravat brusc și în seara aceleiași zile a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a fost diagnosticată cu „Hematom acut subdural emisferic drept. Comă grad IV" și a fost imediat supus unei intervenții chirurgicale de urgență.

Victima nu a apucat să-i spună martorei decât că a fost bătut de către fiul său și că „o arde capul", solicitând să-i pună ceva rece, după care a căzut din picioare (pe iarbă). Aceeași martoră, dar și martorii I.P. și V.C., au observat că victima avea un „cucui” recent format în zona fronto-temporo-parietală dreapta a capului.

Cu toate eforturile depuse de către personalul medical, la data de 3 august 2010, victima a decedat ca urmare a leziunilor pe care i le-a produs inculpatul în data de 29 iulie 2010.

Din raportul de constatare medico-legală (pe cadavru), întocmit de către specialiștii S.M.L. Bacău reiese că: „Moartea numitului F.G. a fost violentă.

Ea s-a datorat stopului cardio-respirator acut, consecutiv unui hematom subdural acut emisferic cerebral drept și contuzie cerebrală (operat) survenit la o persoană cu antecedente patologice, cardiomiopatie hipertrofică dilatativă și distrofie hepatică.

Leziunile meningo-cerebrale s-ar fi putut produce în cadrul unui mecanism cranio-cerebral prin lovire cu sau de corpuri dure (cădere).”

Instanța de fond a arătat că situația de fapt se probează cu: procesul-verbal de consemnarea actelor premergătoare, procesul-verbal de sesizare, dispoziția de efectuare a necropsiei cadavrului, Raportul medico-legal din 5 august 2010 al S.M.L. Bacău, planșa foto aferentă, dispoziția de efectuare a precizărilor medico-legale, Adresa din 30 septembrie 2010 a S.M.L. Bacău, foaia de observație clinică generală a victimei, adresele cu relații cheltuieli ale celor doi furnizori de servicii medicale în cauză, declarațiile martorilor: D.M., F.A.C., F.I., V.A., V.C., I.P., F.E. și fotocopia Dosarului nr. 6656/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

În cursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut fapta, arătând că în ziua respectivă a avut un conflict cu tatăl în urma căruia i-a aplicat două palme peste față.

De asemenea, inculpatul s-a apărat în sensul că victima ar fi fost agresată cu o săptămână anterior internării de către un frate al acesteia.

În fața instanței de judecată inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Aspectele expuse de către inculpat nu au putut fi reținute de către instanță ca fiind în totalitate necorespunzătoare adevărului, întrucât s-a observat în mod vădit că ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale inculpatului, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii penale sau cel puțin a atenua impactul acestor consecințe.

Astfel, împrejurarea că susținerile inculpatului sunt nereale a fost dovedită prin aceea că apărările sale au fost contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Apărarea inculpatului în sensul că victima a fost agresată cu o săptămână înainte de internare, de un frate al acestuia, nu a putut fi reținută, avându-se în vedere că hematomul subdural care, în cele din urmă, a condus la decesul victimei, ar fi trebuit să fie unul cronic sau subacut și nu unul acut (se instalează în intervale de timp de 24, 48 sau cel mult 72 de ore), așa cum s-a constatat pe cale medico-legală.

Mai mult, precizările medico-legale solicitate ulterior întocmirii raportului de necropsie au fost de natură a înlătura orice dubiu că inculpatul este autorul faptei și că acesta a comis o infracțiune de omor sub toate aspecte.

Astfel, în Adresa din 30 septembrie 2010 a S.M.L. Bacău s-a arătat că: „Sus-numitul (F.G. – n.n.) a fost victima unei agresiuni corporale.

Vechimea hematomului subdural acut emisferic drept este de aprox. 24 - 48 ore de la data producerii lui.

Leziunile interne și externe sugerează un traumatism cranio-cerebral acut produs prin lovirea activă a victimei cu mijloace sau un obiect contondent urmată de proiectare și cădere pe un plan dur și nu sunt elemente obiective care să pledeze pentru o cădere accidentală a victimei pe un plan dur”.

De asemenea, martora D.M. a susținut, atât în declarația dată la urmărirea penală, cât și în cea dată la instanță, că în ziua de 29 iulie 2010, ea, personal, a văzut când inculpatul se certa în curte cu tatăl său, după care a început să-l lovească pe acesta din urmă cu un ciomag, până când victima a căzut în genunchi și nu a mai putut țipa, după care a aruncat corpul contondent și a început să-l lovească cu pumnii și picioarele.

Aceste declarații ale martorei D.M. se coroborează cu celelalte depoziții ale martorilor, respectiv a lui F.A.C., care a auzit din curtea sa conflictul dintre părți și a lui V.A., sora victimei, la care s-a refugiat, spunându-i că a fost lovit de către fiul său F.S. și pe care a rugat-o să-i pună la cap ceva rece, întrucât îi arde capul, ocazie cu care atât V.A., cât și V.C. și I.P., au observat că victima avea un „cucui” recent format în zona fronto-temporară parietală dreaptă, a capului.

Mai mult, o parte din martorii audiați au arătat faptul că era o obișnuință a inculpatului de a-și lovi tatăl, asta și pentru că aceștia locuiau împreună, neînțelegerile apărând și datorită consumului de băuturi alcoolice a victimei.

Instanța de fond, a motivat că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea sa.

Fiind stabilită vinovăția inculpatului, la individualizarea pedepsei, prima instanță a arătat că a avut în vedere criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, condițiile și împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, urmarea produsă – decesul victimei, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o poziție nesinceră pe parcursul procesului penal și nu este cunoscu cu antecedente penale.

Față de aceste date ale cauzei, avându-se în vedere lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului, s-a apreciat că se impune reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., astfel că pedeapsa a fost orientată sub minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenție, astfel că a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestului preventiv la zi.

În baza art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea victimei F.G. și a cheltuielilor de transport de la domiciliu la spital, către Spitalul Județean de Urgență Bacău și Serviciul de Ambulanță Bacău în cuantumul precizat de către aceste unități prin adresele depuse la dosarul cauzei.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a criticat hotărârea apelată, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Această mențiune lipsește din cuprinsul sentinței apelate, nu și din cuprinsul minutei redactate de judecătorul, care a pronunțat sentința, însă mențiunea ar fi trebui să fie regăsită și în dispozitivul sentinței.

Din lecturarea minutei redactate de judecătorul care a pronunțat sentința, rezultă că la pronunțarea sentinței au fost aplicate circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74. lit. a) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că reținerea circumstanțelor atenuante ar fi trebuit să fie menționată și în dispozitivul sentinței apelate, iar lipsa acestora constituie motiv de nelegalitate.

Prin aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen., instanța a redus limitele de pedeapsă cu maximum posibil, rezultând o pedeapsă pe care inculpatul ar fi putut să o primească în cazul în care acesta ar fi recunoscut săvârșirea faptei, la primul termen de judecată și ar fi fost aplicate dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., însă inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei și cu toate acestea a primit o pedeapsă ca și când ar fi recunoscut.

S-a apreciat că reducerea limitelor de pedeapsă, prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. constituie un beneficiu, „o circumstanță atenuantă specială” expres prevăzută de lege, pentru situația în care inculpatul recunoaște săvârșirea faptei, iar prin reținerea altor circumstanțe nu se poate ajunge la o limită de pedeapsă prevăzută pentru acest caz special.

Dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen. ar fi trebuit să fie aplicate de instanță, în cazul în care ar fi fost reținute circumstanțe atenuante prevăzute de mai multe texte și nu doar cele prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., iar reducerea limitelor de pedeapsă se poate face cu „până la o treime”, ceea ce înseamnă că aceasta este limita maximă de reducere și este posibilă o reducere mai mică.

Dreptul la viață constituie o valoare socială fundamentală ocrotită de legislația penală română, dar și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la viață, la protecție împotriva torturii și a tratamentelor inumane, la libertate și securitate.

Indivizii pot beneficia de drepturi și libertăți pe plan intern numai prin mijlocirea statelor de care aparțin. Prin urmare, legea penală a statului român, cu toate particularitățile ei, trebuie să protejeze pe cetățeni, adică viața, libertatea, integritatea corporală. etc.

Sancționarea încălcării dreptului la viață prin dispozițiile art. 175 C. pen., ar fi ineficientă dacă persoana vinovată de săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat nu primește o pedeapsă corespunzătoare vinovăției și în același timp, eficientă pentru reeducarea sa.

În aplicarea normelor juridice, statul român, prin organele sale, este obligat să dea eficiență normelor care sancționează încălcarea dreptului la viață, iar în speță, instanța trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., aplicând inculpatului o pedeapsă mai mare.

Pedeapsa aplicată inculpatului, generează un sentiment de insecuritate pentru cetățenii care nu se simt apărați eficient împotriva infracțiunilor care le apără dreptul fundamental la viață, și în același timp, această pedeapsă nu constituie un motiv de descurajare a celor care ar putea intenționa să săvârșească asemenea fapte.

Raportat la pericolul social al faptei de omor calificat (faptă consumată), pedeapsa aplicată de instanță este netemeinică, fiind nejustificată condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și aplicarea unei pedepse legale și temeinice.

În motivarea scrisă a apelului, apelantul-inculpat a criticat hotărârea apelată, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Acest dosar a fost analizat inițial ca o moarte suspectă și la circa o lună după decesul victimei s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa.

Datorită acestei situații de fapt, nu există nici o probă materială directă ridicată de la locul faptei, mai exact neștiind nici până acum unde este acel loc al faptei.

Dubiul care planează în cauză este unul puternic, susținut atât de actele medico-legale, cât și de martori, adică de întregul sistem probatoriu desfășurat în cauză.

Astfel, medicii stabilesc cu certitudine faptul că decesul a survenit ca urmare a loviturii existente la cap, dar despre care nu pot stabili cu exactitate dacă se datorează lovirii active sau căderii pe un plan dur, așa încât de la început acuzarea trebuia să ne lămurească în ce condiții s-au produs leziunile.

Mai mult decât atât, urmează să aveți în considerare și concluziile acestor expertize medico-legale efectuate pe victimă din care se arată că loviturile au fost produse cu circa 48 - 72 ore înainte de intervenția chirurgicală, intervenție care a avut loc în noaptea în care a fost transportat la spital, adică pe 29 iulie, deci nu s-au evidențiat absolut deloc probe din care să rezulte că el fi lovit victima și cu 2, 3 zile înainte de această dată a internării în spital, așa cum descriu actele medicale existența leziunilor.

Din acuzare lipsesc verigi importante, în sensul că nu se știe cine a lovit victima, sau dacă aceasta a căzut, în ce loc și dacă este cineva vinovat de acest aspect, pentru că probele care duc la condamnare trebuie să fie clare și fără posibilitatea de interpretare.

Ori, în afară de acele incidente minore pe care le-au arătat martorii că s-au produs în ziua de 29 iulie, în sensul discuțiilor aprinse și a lovirii cu palma peste cap, aspecte pe care le-a recunoscut, dar care cu certitudine nu puteau să conducă la moartea victimei, nu s-a dovedit nimic altceva. Simpla afirmație a martorilor, precum că între inculpat și victimă au mai existat și altfel de incidente, nu pot conduce automat la ideea că el l-ar fi lovit și în intervalul precizat de medici. Mai mult decât atât, declarațiile martorilor trebuiesc cenzurate și arată că înțelege cum îl poate arăta cu degetul V.A., care l-a lăsat inconștient pe tatăl său circa 6 ore, după care s-a gândit să cheme salvarea.

În acea zi, după discuțiile de acasă, victima a mers singur, a fost văzut de nepotul F.A.C. la barul din sat, nu prezenta urme de lovituri și consuma o băutură. Ulterior a mers singur la casa sorei sale V.A., unde obișnuia să consume alcool, a căzut (în curte după spusele martorei), dar nimeni nu a mers la fața locului să ne spună unde anume a căzut și să se convingă dacă era iarbă sau altceva. Chiar dacă era iarbă, importanță are modul cum a căzut, deoarece putea ca și această lovitură să ducă la deces. Ipoteze ar fi multe, cum ar fi căderea pe iarbă cu corpul și cu capul de ciment, căderi repetate pe care nimeni să nu le fi văzut de la bar la locuința sorei, căderea din patul sorei pe ciment, lovirea anterioară exercitată asupra victimei de către fratele său și pe care au confirmat-o și martorii audiați, care au arătat că a existat un conflict despre care a auzit și satul etc., aspecte pe care trebuie analizate tocmai datorită unor cercetări neclare ale criminaliștilor.

Se apreciază că art. 66 C. proc. pen., nu a fost răsturnat, în sensul că vinovăția sa nu a fost dovedită și el nu are obligația de a se apăra pentru ceva care nu e clar, mai exact nu trebuie să facă noi probe, în sensul dovedirii nevinovăției, ci stabilirea implicării mele să fie fără dubiu, așa încât să nu să se mai facă interpretări.

Pentru aceste aspecte mai sus arătate și pentru contradicțiile evidente din declarațiile martorilor, și în principal a martorei V.A., care arată că fratele ei era în stare de ebrietate, nu a realizat că se simțea rău, credea că doarme, urmând ca apoi să plece acasă. Lăsat singur circa 6 ore la casa sorei, care nu s-a impacientat să cheme salvarea, ci a căutat ea să construiască acuzarea (cu toate că a profitat de munca fratelui pe care îl plătea cu alcool și acesta cu mintea întunecată mergea și chinuia soția aflată în scaun cu rotile).

Apelantul-inculpat arată că nu afirmă doar el faptul că victima era un împătimit consumator de alcool, ci o confirmă atât martorii, cât și actele medicale.

Se solicită a fi analizate solicitările sale, să fie examinate cu atenție probele administrate în cauză, urmând să pronunțați o soluție legală și temeinică.

Pentru aceste motive, apelantul-inculpat a solicitat să fie admis apelul declarat, iar pe fond să se dispună, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea.

Prin Decizia penală nr. 92 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Sentinței penale nr. 94/D/2011 din data de 12 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău, județul Bacău, în Dosarul nr. 7642/110/2010.

A desființat sentința penală apelată numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat, în sensul nereținerii în dispozitivul sentinței a agravantei prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și efectelor acestora, respectiv art. 76 alin. (2) C. pen., dar și cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului și al temeiului în drept al obligării acestuia la plata despăgubirilor civile către părțile civile Spitalul Județean de Urgență Bacău și Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, a reținut cauza spre rejudecare și în consecință:

A reținut agravanta prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și efectelor acestora, respectiv, art. 76 alin. (2) C. pen.

A majorat cuantumul pedepsei principale aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., de la 10 ani închisoare, la 12 ani închisoare.

În baza art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a apelantului-inculpat.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat perioada executată prin arest preventiv începând cu data pronunțării sentinței penale apelat, respectiv de la data de 12 aprilie 2011, la zi.

A schimbat temeiul în drept al obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile către părțile civile Spitalul Județean de Urgență Bacău și Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, din art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006, în art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat F.S. împotriva Sentinței penale nr. 94/D/2011 din data de 12 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău, județul Bacău în Dosarul nr. 7642/110/2010.

A constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat corect reținută situația de fapt de către instanța de fond.

Apărările inculpatului privind nevinovăția sa au fost infirmate de către probele administrate, respectiv actele medico-legale, declarații martori D.M., F.A.C., V.A.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată s-a reținut că în raport de gravitatea faptei reținute și împrejurările concrete în care s-a săvârșit se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate.

S-a apreciat că temeiul de drept în baza căruia instanța l-a obligat pe inculpat la plata despăgubirilor civile către părțile civile Serviciul de Ambulanță Județeană Bacău și Spitalul Județean de Urgență Bacău ca fiind greșit reținut, motiv pentru care a fost modificat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul F.S., criticând-o prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum redus.

Susținerile apărătorului inculpatului F.S., ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

9

pct. 17 C. proc. pen.:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

În cauză prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului care în ziua de 29 iulie 2010, în timp ce se afla la domiciliu l-a lovit în cap cu un băț pe tatăl său, F.G., în timp ce striga că-l omoară, în urma căreia acesta a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

În fața instanței de recurs, inculpatul F.S. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., motivat de faptul că inculpatul, sub aspect subiectiv, nu a acționat cu intenția de a ucide ci de a-i aplica o corecție.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit art. 183 C. pen. infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte există atunci când vreuna din faptele prevăzute de art. 180 - 182 a avut ca urmare moartea victimei.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. se realizează prin acțiuni sau inacțiuni identice cu cele prin care se realizează infracțiunea de loviri sau alte violențe, vătămare corporală și vătămare corporală gravă care trebuie să aibă ca urmare moartea victimei, fiind necesar ca între acestea și rezultatul produs să existe legătură de cauzalitate.

Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată, aceasta se săvârșește cu intenție iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - i se atribuie făptuitorului pe baza culpei. Cu alte cuvinte, făptuitorul își dă seama și vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar se produce moartea acesteia, rezultat care, fie l-a prevăzut, dar a crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă.

Sub acest aspect, atât în doctrină, cât și în jurisprudență, s-a subliniat că poziția subiectivă a făptuitorului - intenția de a ucide sau de a lovi sau a vătăma integritatea corporală se stabilește în fiecare caz, ținându-se seama de instrumentul folosit de făptuitor, de zona corpului vizată, numărul loviturilor, intensitatea acestora, precum și de toate celelalte împrejurări concrete în contextul cărora a fost săvârșită fapta.

În speță, rezultă din actele dosarului că inculpatul a aplicat victimei lovituri cu un ciomag, până când aceasta a căzut în genunchi, după care a continuat să-l lovească cu pumnii și picioarele, producându-i leziuni meningo-cerebrale, respectiv „hematom acut subdural emisferic drept” iar în timp ce-l lovea striga „Acum te omor!”.

Aceste aspecte evidențiază, în mod clar, că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului acțiunii sale, ceea ce caracterizează intenția indirectă de a ucide, specifică infracțiunii de omor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menține încadrarea juridică făcută de organul de urmărire penală și confirmată de cele două instanțe de judecată, motiv pentru care va constata nefondată solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în art. 183 C. pen.

9

pct. 14 C. proc. pen.

Fapta inculpatului îndreptată împotriva vieții unei persoane (în speță tatăl său) a adus atingere valorii fundamentale ocrotite de lege, și anume dreptul la viață, motiv pentru care se impune pedepsirea corespunzătoare a acestuia.

Nu se poate ca pentru o faptă săvârșită împotriva altor semeni de ai săi și cărora le-a curmat viața, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcării grave aduse valorilor fundamentale ocrotite de lege.

Inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.

Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.

Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ține seama că acțiunea violentă a inculpatului a avut drept consecință pierderea unei vieți omenești, împrejurare care coroborată cu modul în care fapta a fost săvârșită, persoana căreia i s-a curmat viața (tatăl său) demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală apără ... persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept”.

Examinând hotărârea și prin prisma motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte constată a nu fi incident alt motiv de reformare, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen., conform art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsă prevenția la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.S. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive de la 29 septembrie 2010 la 27 octombrie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2011.