ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2732/2010

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 3 din data de 21

ianuarie 2010, Tribunalul Caraș-Severin, secția penală, a condamnat pe

inculpatul D.G. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri

sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., prin

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74

alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 -

175 lit. i) din C. pen.

Prin aceeași sentință,

a fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsă

durata măsurilor preventive privative de libertate de la data de 09 aprilie

2009 la zi.

Pentru a dispune în

acest sens, prima instanță a reținut, în sinteză, că la data de 29 martie 2009,

acționând în stare de provocare, a aplicat mai multe lovituri peste corpul și

capul victimei R.M., leziunile produse cauzând, la data de 06 aprilie 2009,

decesul acesteia.

Împotriva sentinței

au declarat apel MINISTERUL PUBLIC și inculpatul D.G.

În motivele scrise de

apel ale Ministerului Public, sentința a fost criticată cu privire la

schimbarea încadrării juridice, solicitându-se desființarea hotărârii sub acest

aspect și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) din C. pen., cu reținerea circumstanței

atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen.

Inculpatul a criticat

sentința sub aspectele menționate în înscrisul depus la dosar, și - cu ocazia

dezbaterilor - sub aspectele menționate în partea introductivă a deciziei.

Prin Decizia penală

nr. 62 A din data de 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

a respins ca nefondat apelul inculpatului și a admis apelul Ministerului

Public.

În consecință, a fost

desființată, în parte, sentința numai sub aspectul individualizării pedepsei

aplicată inculpatului pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte, în sensul că a fost majorată pedeapsa de la 3 ani închisoare, la 5 ani

închisoare.

Prin aceeași decizie,

au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, a fost menținută starea

de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsă durata măsurilor

preventive privative de libertate la zi.

Împotriva deciziei

instanței de apel, MINISTERUL PUBLIC și inculpatul D.G. au declarat prezentele

recursuri, motivele fiind precizate în înscrisul depus la dosar de către

Ministerul Public, expuse cu ocazia dezbaterilor de procurorul de ședință, iar

cele ale apărării inculpatului fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Ambele recursuri vor

fi admise însă, prioritar, pentru motivele de procedură ce se vor arăta (vizând

nelegalitatea hotărârii atacate).

Infracțiunea de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., este

pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Instanța de apel,

nefiind de acord cu critica Ministerului Public referitoare la încadrarea

juridică a faptei, a admis totuși apelul procurorului sub aspectul greșitei

individualizări judiciare a pedepsei, majorând pedeapsa aplicată inculpatului

de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare.

Pedeapsa de 5 ani

închisoare aplicată ele instanța de apel, conform minutei întocmite după

deliberare, este egală cu minimul special al textului incriminator al faptei.

În consecință, se

poate deduce că, la deliberare, instanța de apel a dispus înlăturarea celor 3

circumstanțe atenuante reținute de prima instanței în favoarea inculpatului,

respectiv, cea prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și cele prevăzute de art.

74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen., deoarece, în caz

contrar, pedeapsa ar fi trebuit obligatoriu redusă sub 5 ani închisoare ca

efect al dispozițiilor art. 76 C. pen. Această dispoziție de înlăturare a celor

3 circumstanțe atenuante este însă, formal, în contradicție cu cea de-a 4

dispoziție în care se arată, că "Menține în rest dispozițiile sentinței

apelată", dispoziție de natură să sugereze că au fost menținute cele 3

circumstanțe atenuante reținute de prima instanță în favoarea inculpatului.

Or, în apelul Ministerului

Public, astfel cum reiese din motivarea în scris nu s-a contestat, de exemplu,

existența împrejurării regăsită în art. 73 lit. b) din C. pen., solicitându-se

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de

art. 174 - 175 lit. i) din C. pen., cu reținerea circumstanței atenuante

prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen.

Ulterior deliberării

și pronunțării minutei deciziei, instanța de apel, la data de 05 mai 2010, a

întocmit o încheiere, prin care - cu motivarea "înlăturării unor omisiuni

vădite" - a dispus "..înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de

art. 73 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen. reținute de instanța

de fond în favoarea inculpatului".

În primul rând,

această încheiere ulterioară este contrară dispozițiilor procesual-penale,

neîncadrându-se în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 195 - 196 C.

proc. pen.

În al doilea rând,

instanța de apel a înlăturat, conform dispozitivului încheierii, circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. (circumstanță care nici nu a

fost reținută de prima instanță în prezenta cauză, în realitate fiind cea

prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen.). De altfel, în partea expozitivă a

aceleiași încheieri - semnată de membrii completului de judecată - se face

referire când la art. 73 lit. b) C. pen., când la art. 73 lit. a) C. pen.

Doctrina și

jurisprudența sunt constante în sensul că reținerea sau înlăturarea unor

circumstanțe atenuante ori agravante constituie obiect al deliberării

completului de judecată și al adoptării soluției prin minuta întocmită imediat

după deliberare în cauza dedusă judecății, iar nu o simplă "omisiune

vădită" ori o simplă "eroare materială" în sensul celor

prevăzute de art. 195 și 196 C. proc. pen.

În prezenta cauză, redactarea

ulterioară a deciziei, în integralitatea ei, prin inserarea în partea

expozitivă a "motivării" aspectelor referitoare la înlăturarea

circumstanțelor atenuante nu înlătură nelegalitatea hotărârii judecătorești

(deciziei) constând în contrazicerea dintre motivarea și dispozitivul acesteia,

respectiv neînțelegerea dispozitivului.

În consecință, Înalta

Curte constată incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. (critica Ministerului Public, sub acest aspect, fiind

greșit circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.), ceea ce atrage, potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. c)

din C. proc. pen., soluția casării deciziei și trimiterii cauzei spre

rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Întrucât casarea

deciziei este consecința incidenței prioritare a unui caz ele casare de ordin

formal (procedural), celelalte motive substanțiale de recurs ale Ministerului

Public și ale inculpatului (astfel cum au fost menționate în înscrisurile

depuse, și cum au fost susținute cu ocazia dezbaterilor în recurs) nu vor mai

fi examinate, acestea urmând să fie însă avute în vedere de către Curtea de

Apel Timișoara cu ocazia rejudecării cauzei.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., ultimul act procedural

rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul este

încheierea din 29 martie 2010.

În conformitate cu

dispozițiile art. 385

17

alin. (2) raportat la art. 382 alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, constatând că motivele care au impus luarea măsurii

arestării nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, va menținute starea de arest

a inculpatului.

Potrivit art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea

recursurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul

D.G. împotriva Deciziei penale nr. 62/A clin 26 aprilie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

Casează decizia

penală recurată și încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 5

mai 2010 și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel

Timișoara.

Menține starea de

arest a inculpatului D.G.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 iulie 2010.