ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2732/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 3 din data de 21 ianuarie 2010, Tribunalul Caraș-Severin, secția penală, a condamnat pe inculpatul D.G. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) din C. pen. Prin aceeași sentință, a fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsă durata măsurilor preventive privative de libertate de la data de 09 aprilie 2009 la zi.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut, în sinteză, că la data de 29 martie 2009, acționând în stare de provocare, a aplicat mai multe lovituri peste corpul și capul victimei R.M., leziunile produse cauzând, la data de 06 aprilie 2009, decesul acesteia. Împotriva sentinței au declarat apel MINISTERUL PUBLIC și inculpatul D.G. În motivele scrise de apel ale Ministerului Public, sentința a fost criticată cu privire la schimbarea încadrării juridice, solicitându-se desființarea hotărârii sub acest aspect și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) din C. pen., cu reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen.

Inculpatul a criticat sentința sub aspectele menționate în înscrisul depus la dosar, și - cu ocazia dezbaterilor - sub aspectele menționate în partea introductivă a deciziei. Prin Decizia penală nr. 62 A din data de 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului și a admis apelul Ministerului Public. În consecință, a fost desființată, în parte, sentința numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în sensul că a fost majorată pedeapsa de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare. Prin aceeași decizie, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, a fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsă durata măsurilor preventive privative de libertate la zi.

Împotriva deciziei instanței de apel, MINISTERUL PUBLIC și inculpatul D.G. au declarat prezentele recursuri, motivele fiind precizate în înscrisul depus la dosar de către Ministerul Public, expuse cu ocazia dezbaterilor de procurorul de ședință, iar cele ale apărării inculpatului fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Ambele recursuri vor fi admise însă, prioritar, pentru motivele de procedură ce se vor arăta (vizând nelegalitatea hotărârii atacate). Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani. Instanța de apel, nefiind de acord cu critica Ministerului Public referitoare la încadrarea juridică a faptei, a admis totuși apelul procurorului sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei, majorând pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare, la 5 ani închisoare.

Pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată ele instanța de apel, conform minutei întocmite după deliberare, este egală cu minimul special al textului incriminator al faptei. În consecință, se poate deduce că, la deliberare, instanța de apel a dispus înlăturarea celor 3 circumstanțe atenuante reținute de prima instanței în favoarea inculpatului, respectiv, cea prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen., deoarece, în caz contrar, pedeapsa ar fi trebuit obligatoriu redusă sub 5 ani închisoare ca efect al dispozițiilor art. 76 C. pen. Această dispoziție de înlăturare a celor 3 circumstanțe atenuante este însă, formal, în contradicție cu cea de-a 4 dispoziție în care se arată, că "Menține în rest dispozițiile sentinței apelată", dispoziție de natură să sugereze că au fost menținute cele 3 circumstanțe atenuante reținute de prima instanță în favoarea inculpatului.

Or, în apelul Ministerului Public, astfel cum reiese din motivarea în scris nu s-a contestat, de exemplu, existența împrejurării regăsită în art. 73 lit. b) din C. pen., solicitându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) din C. pen., cu reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen. Ulterior deliberării și pronunțării minutei deciziei, instanța de apel, la data de 05 mai 2010, a întocmit o încheiere, prin care - cu motivarea "înlăturării unor omisiuni vădite" - a dispus "..înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 lit. a) C. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen. reținute de instanța de fond în favoarea inculpatului". În primul rând, această încheiere ulterioară este contrară dispozițiilor procesual-penale, neîncadrându-se în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 195 - 196 C. proc.

pen. În al doilea rând, instanța de apel a înlăturat, conform dispozitivului încheierii, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. (circumstanță care nici nu a fost reținută de prima instanță în prezenta cauză, în realitate fiind cea prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen.). De altfel, în partea expozitivă a aceleiași încheieri - semnată de membrii completului de judecată - se face referire când la art. 73 lit. b) C. pen., când la art. 73 lit. a) C. pen. Doctrina și jurisprudența sunt constante în sensul că reținerea sau înlăturarea unor circumstanțe atenuante ori agravante constituie obiect al deliberării completului de judecată și al adoptării soluției prin minuta întocmită imediat după deliberare în cauza dedusă judecății, iar nu o simplă "omisiune vădită" ori o simplă "eroare materială" în sensul celor prevăzute de art. 195 și 196 C. proc.

pen. În prezenta cauză, redactarea ulterioară a deciziei, în integralitatea ei, prin inserarea în partea expozitivă a "motivării" aspectelor referitoare la înlăturarea circumstanțelor atenuante nu înlătură nelegalitatea hotărârii judecătorești (deciziei) constând în contrazicerea dintre motivarea și dispozitivul acesteia, respectiv neînțelegerea dispozitivului. În consecință, Înalta Curte constată incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. (critica Ministerului Public, sub acest aspect, fiind greșit circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen.), ceea ce atrage, potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., soluția casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Întrucât casarea deciziei este consecința incidenței prioritare a unui caz ele casare de ordin formal (procedural), celelalte motive substanțiale de recurs ale Ministerului Public și ale inculpatului (astfel cum au fost menționate în înscrisurile depuse, și cum au fost susținute cu ocazia dezbaterilor în recurs) nu vor mai fi examinate, acestea urmând să fie însă avute în vedere de către Curtea de Apel Timișoara cu ocazia rejudecării cauzei. Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul este încheierea din 29 martie 2010. În conformitate cu dispozițiile art. 385 17 alin. (2) raportat la art. 382 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, constatând că motivele care au impus luarea măsurii arestării nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, va menținute starea de arest a inculpatului. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr. 62/A clin 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia penală recurată și încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 5 mai 2010 și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel Timișoara. Menține starea de arest a inculpatului D.G. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2010.