ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3462/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3462/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului

reține următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 58 din 31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin

în Dosarul nr. 2287/115/2012, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (1), (2) C.

pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost

condamnat inculpatul P.N. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 197 alin. (1), (3)

C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost

condamnat același inculpat la o pedeapsă de 14 (paisprezece) ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea,

respectiv aceea de 14 (paisprezece) ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., au

fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C.

pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza dispozițiilor art. 53 pct. 2 lit. a),

art. 65 C. pen., art. 197 alin. (1), (3) C. pen., au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. (cu excepția

dreptului de a alege), pe o durată de 6 (șase) ani, cu executare în condițiile

art. 66 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestului preventiv, începând

cu data de 21 februarie 2012, până lăzi.

În baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen.,

s-a menținut starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 zile.

S-a luat act de faptul că părțile vătămate

D.C. și S.S. nu s-au constituit părți civile.

În baza dispozițiilor art. 191 C. proc. pen.,

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli

judiciare față de stat.

Pentru a pronunța această sentință penală,

Tribunalul Caraș-Severin a reținut că în noaptea de 19 februarie 2012

inculpatul a pătruns fără drept în locuința victimei L.S., în vârstă de 88 de

ani, și a întreținut cu aceasta raporturi sexuale prin constrângere, cu

consecința morții victimei.

Din raportul medico-legal nr. 35/A3 din 10

aprilie 2012, avizat de Institutul de Medicină Legală Timișoara, prima instanță

a reținut că moartea victimei s-a datorat asfixiei pulmonare survenită la o

persoană cu multiple tare organice cardio-vasculare și hepato-renale. Leziunile

de violență descrise în raport pot fi urmarea lovirii cu și sau corpuri/planuri

dure. Leziunile de la nivelul feței (echimoza buzei inferioare, echimoza

latero-menoniera dreapta și excoriația de la nivelul lobului piramidei nazale

de partea dreapta) pot fi și urmarea compresiunii feței la nivelul orificiilor

bucal și nazal. Leziunile de violență -factură costală de partea stângă la nivel

C9 infiltrată hemoragie și infiltrate hemorgice latero-toracic stânga - s-au

putut produce și prin compresiunea toraco-abdominală. Examinarea genitală și

rezultatele de laborator relevă consumarea unui raport sexual vaginal, cât și

anal.

Din analiza actului medico-legal s-a reținut

de asemenea că moartea victimei s-a produs din cauza actelor de agresiune

exercitate de inculpat pentru a realiza violul, conjugat cu existența tarelor

organice de suferință ale victimei, ca urmare a vârstei sale înaintate. Inculpatul

nu a avut intenția de a ucide victima. A avut intenția de viol, fapta având ca

urmare moartea victimei.

Prima instanță a constatat că inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptelor penale, iar la reconstituire a arătat

principalele momente ale comiterii faptelor. în drept, instanța de fond a

reținut că inculpatul P.N. a săvârșit infracțiunile de violare de domiciliu,

faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., și viol având

urmare moartea victimei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1),

(3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Întrucât, s-a reținut că inculpatul s-a

prevalat de dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen.,

recunoscând săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute prin rechizitoriu

și solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, instanța de fond a apreciat că soluționarea laturii penale (și

civile) poate fi realizată, întrucât din probele administrate rezultă că

faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la

persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Prin urmare, prima instanță a avut în vedere,

la individualizarea pedepsei, dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., precum și dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile

părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea

specială (cu reducerea rezultată în urma eficientizării alin. (7) al art. 320

1

C. proc. pen.), gradul de pericol social al faptelor săvârșite, care este unul

deosebit de ridicat, în cazul de față, și rezultă din însăși modul de săvârșire

și de consecințele produse - finalizate cu decesul victimei L.S., de persoana

inculpatului, care nu a mai avute conflicte până în prezent cu legea penală,

are o vârstă tânără, a recunoscut și regretat faptele comise.

Împotriva Sentinței penale nr. 58 din 31 mai

2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 2287/115/2012 a

declarat apel inculpatul P.N., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la

data de 02 iulie 2012, sub nr. 2287/115/2012 fără motiva în scris apelul.

Din analiza Sentinței apelate, prin prisma

motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prevăzute de

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel Timișoara, prin Decizia penală

nr. 143/A din 25 iulie 2012 în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a

admis apelul declarat de inculpatul P.N. împotriva Sentinței penale nr. 58 din

31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin. A desființat Sentința

penală apelată și în rejudecare a înlăturat interdicția exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. aplicate inculpatului ca pedepse accesorii

și complementare.

Au fost menținute în rest dispozițiile

Sentinței penale apelate.

Instanța de apel și-a însușit starea de fapt

reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a

probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal,

respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția

inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reținute prin actul de

sesizare al instanței. Vinovăția inculpatului a fost dovedită potrivit

declarației inculpatului, declarațiilor părților civile, declarații martori,

raport medico-legal, proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal

de recunoaștere din grup, planșă foto reconstituire și din care rezultă faptul

că în noaptea de 19 februarie 2012 inculpatul a pătruns fără drept în locuința

victimei L.S., în vârstă de 88 de ani, și a întreținut cu aceasta raporturi sexuale

prin constrângere, cu consecința morții victimei.

De altfel, starea de fapt nu a fost

contestată de către inculpat, acesta beneficiind de aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. privind recunoașterea de vinovăție,

criticile inculpatului vizând individualizarea pedepselor în sensul reducerii

cuantumului acestora și înlăturarea interdicției exercitării dreptului prevăzut

de art. 64 lit. c) C. pen. ca pedeapsă accesorie și complementară, aspecte care

vor fi analizate de către instanța de apel.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate

inculpatului instanța au fost avut în vedere criteriile generale prevăzute de

art. 72 C. pen. în ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare,

instanța de apel a constat că prima instanță în mod greșit i-a interzis

inculpatului și exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., fără

a ține cont de criteriile stabilite de art. 71 alin. (3) C. pen., întrucât

inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea infracțiunii în speță de o anumită

funcție sau profesie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.

379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul

P.N. împotriva Sentinței penale nr. 58 din 31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin în Dosarul nr. 2287/115/2012, a desființat Sentința apelată și în

rejudecare înlăturată interdicția exercitării dreptului prevăzut de art. 64

lit. c) C. pen. ca pedeapsă accesorie și complementară aplicată inculpatului.

Împotriva Deciziei penale nr. 143/A din 25

iulie 2012 a declarat recurs inculpatul P.N. care a criticat hotărârea pentru

netemeinicie și nelegalitate, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct 14 C. proc. pen.

Concluziile reprezentantului Ministrului

Public și poziția adoptată de recurentul inculpat, susținerile apărătorului

acestuia, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate detaliat

în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi

reluate.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor

recurentului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul P.N.

este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Astfel, înaltă Curte verificând probatoriul

cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse constată faptul că în

cauză prima instanță, precum și instanța de control judiciar au dat eficiență

dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea

probelor reținând o corectă situație de fapt.

În cauză prezumția de nevinovăție de care

beneficiază inculpatul a fost răsturnată în cursul activității de probațiune,

ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul

stabilirii vinovăției inculpatului. în mod corect, prima instanță de judecată,

și instanța de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor

administrate în cauză, a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. și art. 197 alin.

(1), (3) C. pen., reținând că în noaptea de 19 februarie 2012 inculpatul a

pătruns fără drept în locuința victimei L.S., în vârstă de 88 de ani, și a

întreținut cu aceasta raporturi sexuale prin constrângere, cu consecința morții

victimei.

Înalta Curte constată totodată că în speța

dedusă judecății inculpatului i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil,

toate mijloacele de proba fiind administrate în fata acuzatului, asistat de un

apărător, în ședința publica, în dezbateri contradictorii, astfel cum a

afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeana într-o jurisprudența

constanta.

Examinând cauza prin prisma criticii

formulată inculpat privitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pedeapsa de 14

ani închisoare, cu executare în regim de detenție constituie o replică socială adecvată

gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului de natură a realiza

scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

În argumentarea punctului de vedere

îmbrățișat, Curtea reține ca potrivit art. 72 din C. pen. la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui

cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială specială, de gradul de

pericol social al faptelor săvârșite, de persoanele infractorilor și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un

proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces

arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie să fie rezultatul unui examen

obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și

criterii precis determinate.

Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i

sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie

să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și

duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl

prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a

se îndrepta sub influența pedepsei.

Sub aspectul individualizării pedepsei,

trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzută de

art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise,

de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale

ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedența penală).

Numai o pedeapsă justă și proporțională este

de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia,

prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, în art. 52

alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni." în același timp însă, se impune ca în cadrul operației de

individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate

criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după

caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de

propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare

pentru reeducarea celui condamnat.

Ori, faptele pentru care inculpatul a fost

condamnat de instanța de fond sunt neîndoielnic grave, astfel că în operațiunea

complexă a individualizării tratamentului penal, Curtea având în vedere maniera

în care acesta a procedat, activitățile ilicite desfășurate, importanța și

specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecințele grave ale

acțiunilor lor și, nu în ultimul rând, circumstanțele personale ale

inculpatului (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedența penală,

situația familială și materială, ș.a) apreciază că resocializarea sa viitoare

pozitivă nu este posibilă decât prin sancțiunile aplicate de prima instanță,

atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare. Dacă asemenea

fapte nu ar fi urmate de o ripostă corespunzătoare a organelor în drept s-ar

întreține climatul infracțional și s-ar crea inculpatului menționat impresia că

pot ignora în continuare valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fără

a accepta să-și corijeze comportamentul, putându-se ajunge în final în atare

mod la lipsă de efect educativ a pedepselor aplicate.

Curtea reține de asemenea că recunoașterea

anumitor împrejurări ca și circumstanțe atenuante judiciare este posibilă numai

dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea

faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana

făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se

învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a

pedepsei.

Așa fiind, concluzia care se desprinde este

aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol

social al infracțiunilor, dar și poziției procesuale a inculpatului, astfel că

pedepsele aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de

executare sunt juste și proporționale, în măsură să asigure funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al sancțiunii.

Înalta Curte consideră că în cauză nu se

impune o reindividualizare a pedepsei stabilită de instanța de fond și

menținută de instanța de control judiciar apel, deoarece aceasta sub aspectul

cuantumului reflectă în mod plural nu numai gradul de pericol social foarte

ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanțele reale, dar și circumstanțele

personale ale inculpatului, dându-i posibilitatea unei reintegrării viitoare

pozitive în societate, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Prin urmare, față de cele învederate Înalta

Curte în baza art. 385

15

pct. 1, lit. b) C. proc. pen. va respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva Deciziei penale nr.

143/A din 25 iulie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul P.N. împotriva Deciziei penale nr. 143/A din 25 iulie 2012 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata

prevenției de la 21 februarie 2012 la 25 octombrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie

2012.

Procesat de GGC - LM