ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3462/2012

Asupra recursului de față În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin Sentința penală nr. 58 din 31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 2287/115/2012, în baza dispozițiilor art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.N. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare. În baza dispozițiilor art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 14 (paisprezece) ani închisoare. În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 14 (paisprezece) ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza dispozițiilor art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 C. pen., art. 197 alin. (1), (3) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege), pe o durată de 6 (șase) ani, cu executare în condițiile art. 66 C. pen. În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 21 februarie 2012, până lăzi. În baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 zile.

S-a luat act de faptul că părțile vătămate D.C. și S.S. nu s-au constituit părți civile. În baza dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare față de stat. Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul Caraș-Severin a reținut că în noaptea de 19 februarie 2012 inculpatul a pătruns fără drept în locuința victimei L.S., în vârstă de 88 de ani, și a întreținut cu aceasta raporturi sexuale prin constrângere, cu consecința morții victimei. Din raportul medico-legal nr. 35/A3 din 10 aprilie 2012, avizat de Institutul de Medicină Legală Timișoara, prima instanță a reținut că moartea victimei s-a datorat asfixiei pulmonare survenită la o persoană cu multiple tare organice cardio-vasculare și hepato-renale.

Leziunile de violență descrise în raport pot fi urmarea lovirii cu și sau corpuri/planuri dure. Leziunile de la nivelul feței (echimoza buzei inferioare, echimoza latero-menoniera dreapta și excoriația de la nivelul lobului piramidei nazale de partea dreapta) pot fi și urmarea compresiunii feței la nivelul orificiilor bucal și nazal. Leziunile de violență -factură costală de partea stângă la nivel C9 infiltrată hemoragie și infiltrate hemorgice latero-toracic stânga - s-au putut produce și prin compresiunea toraco-abdominală. Examinarea genitală și rezultatele de laborator relevă consumarea unui raport sexual vaginal, cât și anal. Din analiza actului medico-legal s-a reținut de asemenea că moartea victimei s-a produs din cauza actelor de agresiune exercitate de inculpat pentru a realiza violul, conjugat cu existența tarelor organice de suferință ale victimei, ca urmare a vârstei sale înaintate.

Inculpatul nu a avut intenția de a ucide victima. A avut intenția de viol, fapta având ca urmare moartea victimei. Prima instanță a constatat că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor penale, iar la reconstituire a arătat principalele momente ale comiterii faptelor. în drept, instanța de fond a reținut că inculpatul P.N. a săvârșit infracțiunile de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., și viol având urmare moartea victimei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Întrucât, s-a reținut că inculpatul s-a prevalat de dispozițiilor art. 320 1 alin. (1) C. proc.

pen., recunoscând săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute prin rechizitoriu și solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond a apreciat că soluționarea laturii penale (și civile) poate fi realizată, întrucât din probele administrate rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse. Prin urmare, prima instanță a avut în vedere, la individualizarea pedepsei, dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., precum și dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (cu reducerea rezultată în urma eficientizării alin. (7) al art. 320 1 C. proc.

pen.), gradul de pericol social al faptelor săvârșite, care este unul deosebit de ridicat, în cazul de față, și rezultă din însăși modul de săvârșire și de consecințele produse - finalizate cu decesul victimei L.S., de persoana inculpatului, care nu a mai avute conflicte până în prezent cu legea penală, are o vârstă tânără, a recunoscut și regretat faptele comise. Împotriva Sentinței penale nr. 58 din 31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 2287/115/2012 a declarat apel inculpatul P.N., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 02 iulie 2012, sub nr. 2287/115/2012 fără motiva în scris apelul. Din analiza Sentinței apelate, prin prisma motivelor de apel invocate și analizate din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea de apel Timișoara, prin Decizia penală nr. 143/A din 25 iulie 2012 în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul P.N. împotriva Sentinței penale nr. 58 din 31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin. A desființat Sentința penală apelată și în rejudecare a înlăturat interdicția exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. aplicate inculpatului ca pedepse accesorii și complementare. Au fost menținute în rest dispozițiile Sentinței penale apelate. Instanța de apel și-a însușit starea de fapt reținută de prima instanță, precum și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată și din care rezultă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reținute prin actul de sesizare al instanței.

Vinovăția inculpatului a fost dovedită potrivit declarației inculpatului, declarațiilor părților civile, declarații martori, raport medico-legal, proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de recunoaștere din grup, planșă foto reconstituire și din care rezultă faptul că în noaptea de 19 februarie 2012 inculpatul a pătruns fără drept în locuința victimei L.S., în vârstă de 88 de ani, și a întreținut cu aceasta raporturi sexuale prin constrângere, cu consecința morții victimei. De altfel, starea de fapt nu a fost contestată de către inculpat, acesta beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. privind recunoașterea de vinovăție, criticile inculpatului vizând individualizarea pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora și înlăturarea interdicției exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.

ca pedeapsă accesorie și complementară, aspecte care vor fi analizate de către instanța de apel. La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului instanța au fost avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. în ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare, instanța de apel a constat că prima instanță în mod greșit i-a interzis inculpatului și exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., fără a ține cont de criteriile stabilite de art. 71 alin. (3) C. pen., întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea infracțiunii în speță de o anumită funcție sau profesie. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

a fost admis apelul declarat de inculpatul P.N. împotriva Sentinței penale nr. 58 din 31 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 2287/115/2012, a desființat Sentința apelată și în rejudecare înlăturată interdicția exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. ca pedeapsă accesorie și complementară aplicată inculpatului. Împotriva Deciziei penale nr. 143/A din 25 iulie 2012 a declarat recurs inculpatul P.N. care a criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct 14 C. proc. pen. Concluziile reprezentantului Ministrului Public și poziția adoptată de recurentul inculpat, susținerile apărătorului acestuia, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul P.N. este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Astfel, înaltă Curte verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse constată faptul că în cauză prima instanță, precum și instanța de control judiciar au dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de fapt. În cauză prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției inculpatului.

în mod corect, prima instanță de judecată, și instanța de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. și art. 197 alin. (1), (3) C. pen., reținând că în noaptea de 19 februarie 2012 inculpatul a pătruns fără drept în locuința victimei L.S., în vârstă de 88 de ani, și a întreținut cu aceasta raporturi sexuale prin constrângere, cu consecința morții victimei. Înalta Curte constată totodată că în speța dedusă judecății inculpatului i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, toate mijloacele de proba fiind administrate în fata acuzatului, asistat de un apărător, în ședința publica, în dezbateri contradictorii, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeana într-o jurisprudența constanta.

Examinând cauza prin prisma criticii formulată inculpat privitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pedeapsa de 14 ani închisoare, cu executare în regim de detenție constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului de natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen. În argumentarea punctului de vedere îmbrățișat, Curtea reține ca potrivit art. 72 din C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoanele infractorilor și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contra el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzută de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedența penală).

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni." în același timp însă, se impune ca în cadrul operației de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă și, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conținut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

Ori, faptele pentru care inculpatul a fost condamnat de instanța de fond sunt neîndoielnic grave, astfel că în operațiunea complexă a individualizării tratamentului penal, Curtea având în vedere maniera în care acesta a procedat, activitățile ilicite desfășurate, importanța și specificul valorilor sociale ocrotite de legea penală, consecințele grave ale acțiunilor lor și, nu în ultimul rând, circumstanțele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la faptele comise, antecedența penală, situația familială și materială, ș.a) apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin sancțiunile aplicate de prima instanță, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Dacă asemenea fapte nu ar fi urmate de o ripostă corespunzătoare a organelor în drept s-ar întreține climatul infracțional și s-ar crea inculpatului menționat impresia că pot ignora în continuare valorile ocrotite de lege, prin normele speciale, fără a accepta să-și corijeze comportamentul, putându-se ajunge în final în atare mod la lipsă de efect educativ a pedepselor aplicate. Curtea reține de asemenea că recunoașterea anumitor împrejurări ca și circumstanțe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Așa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că s-a acordat suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunilor, dar și poziției procesuale a inculpatului, astfel că pedepsele aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare sunt juste și proporționale, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al sancțiunii. Înalta Curte consideră că în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de control judiciar apel, deoarece aceasta sub aspectul cuantumului reflectă în mod plural nu numai gradul de pericol social foarte ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanțele reale, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, dându-i posibilitatea unei reintegrării viitoare pozitive în societate, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Prin urmare, față de cele învederate Înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva Deciziei penale nr. 143/A din 25 iulie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva Deciziei penale nr. 143/A din 25 iulie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată, durata prevenției de la 21 februarie 2012 la 25 octombrie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM