Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.05.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1659/2012

HOTĂRÂRE
18.05.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1659/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor Dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 8 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. 1216/36/2010 în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului M.P.T., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/UP din 22 ianuarie 2011 emis de Tribunalul București, în Dosarul nr. 2194/3/2007. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului M.P.T.

se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată. S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul M.P.T., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, cu consecințe grave asupra mediului de afaceri, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond. În sarcina inculpatului s-a reținut că în perioada octombrie 2002 - ianuarie 2003, în calitate de reprezentant al SC T.I. SRL s-a asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni cu inculpații O.E., M.L., A.J.H. și, în baza aceleiași rezoluții infracționale l-a ajutat pe inculpatul O.E., prin pretinderea în fals că societatea sa a livrat măști de gaze către S.C P.S.R.

SRL, creând un circuit documentar fals prin care a pretins realizarea unor exporturi de măști gaze dar și faptul că aceste măști de gaze au fost exportate precum și prin depunerea unui număr de 4 cereri de rambursare de T.V.A, din care 3 au fost aprobate încasând în mod necuvenit suma de 165.015.158.956 RON . Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc.

pen. Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica. Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 152 din 3 mai 2010 a Tribunalului Constanța, secția penală, la pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuniilor prev de art. 26 rap la art. 36 din Legea nr. 345/2002, art. 290 C. pen., art. 323 C. pen., art. 23 pct. 1 lit. b) Legea nr. 656/2002 și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P.T. împotriva încheierii din 8 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1216/36/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-07-23
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2458/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 12 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în D
ÎCCJ 2012-07-23
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2456/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele : Prin încheierea din 12 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunț
ÎCCJ 2012-07-23
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2455/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele : Prin încheierea din 12 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în d
ÎCCJ 2012-04-03
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1006/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 26 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 60789/3/2011 în baza art. 300 2 raportat la a
ÎCCJ 2012-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1657/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor Dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 7 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în Dosarul 3396/116/2011 în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă