ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2828/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele.

Prin încheierea din 4 septembrie 2012 Curtea

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de

familie, pronunțată în Dosarul nr. 4777/118/2012 în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. a

constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului

și a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S.I.T., fiul lui S.C.

și I.D., fiind respinsă ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Pentru a se hotărî

astfel s-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat prin

Sentința nr. 234 din 23 mai 2012 a Tribunalului Constanța, pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în vederea consumului propriu

și pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc la

pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 luni închisoare și 2 (doi) ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a reținut că, prin

pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă,

în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis

faptele pentru care este cercetat, fundamentată pe probele administrate care au

condus la reținerea vinovăției acestuia.

În ceea ce privește

temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. care a determinat, inițial,

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, curtea constată că acesta

este în continuare incident, inculpatul S.I.T. fiind cercetat și condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă

continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (3 acte materiale) și pentru săvârșirea

infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu,

prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani existând totodată probe certe că

lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Contextul în care se

reține comiterea infracțiunilor (modul organizat de acțiune cu privire la

plasarea drogurilor, caracterul continuat al faptelor, natura drogurilor puse

în vânzare și deținute în vederea consumului propriu, de mare risc), urmările

negative ale consumului de droguri ce se puteau produce asupra sănătății fizice

și psihice a persoanelor, denotă o gravitate deosebită a prezumtivelor fapte,

conturând și o periculozitate sporită a inculpatului, existând indicii că

acesta își asigura mijloacele materiale necesare pe căi ilicite, prin vânzarea

drogurilor de mare risc.

Toate acestea

ilustrează pericolul real pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în

libertate a inculpatului, având în vedere și impactul pe care îl are săvârșirea

unor astfel de infracțiuni asupra opiniei publice, determinând o stare de

neliniște, rezonanța socială negativă a faptelor de care este acuzat inculpatul

și sentimentul de insecuritate socială pe care prezența acestuia l-ar crea în

comunitate, în contextul creșterii frecvenței consumului ilicit de droguri mai

ales în rândul tinerilor.

Măsura arestării

preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție

de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece

a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei

infracțiuni, confirmată de instanța de fond și nu tinde să reprezinte o

executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual,

caracterul rezonabil. Raportat la circumstanțele cauzei, perioada de

aproximativ 5 luni de arest, în care procesul penal a parcurs faza urmăririi

penale și judecata în fond, este prea scurtă pentru a se considera că motivele

inițiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive și-au pierdut

din relevanță.

Totodată Curtea a

constatat că în speță nu sunt incidente prevederile art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., întrucât temeiurile care au stat la baza arestării preventive a

inculpatului nu s-au modificat și nici nu au intervenit modificări favorabile

care să impună înlocuirea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul S.I.T. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând

admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depășit, iar la

acest moment instanța de control judiciar poate constata că pericolul pentru

ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare

de libertate.

Examinând încheierea

atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate

cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu art. 5

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția

României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci

când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune

sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi

infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și

libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului

penal.

Pericolul pentru

ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul

de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de

săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de

libertate.

Cu privire la

pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a

inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se

presupune că a fost săvârșită fapta, pentru care a și fost condamnat de

instanța de fond.

Astfel inculpatul a

fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță pentru infracțiunile de

trafic de droguri, respectiv consum de droguri constând în aceea că a vândut

coinculpatului P.A. un comprimat ecstasy ce conținea ca substanțe active CPP -

clorofenilpiperazină și amfetamina, la data de 27 martie 2012 a vândut

aceluiași coinculpat un alt comprimat identic, iar la data de 5 aprilie 2012, cu

ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința sa, a fost depistat

deținând 13 comprimate și jumătate (conținând 3, 4 -

methylenedioxymetamfetamine - MDMA -, substanțe, destinate inclusiv consumului

propriu).

În plus, simpla

trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța

asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate

inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de

insecuritate în rândul societății. Pe de altă parte, indiciile de

repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că

inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost

scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor

ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, se

constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului

S.I.T.

Recursul declarat

învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.T.

Împotriva încheierii

din 4 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. 4777/118/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AA