ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2828/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele. Prin încheierea din 4 septembrie 2012 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4777/118/2012 în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S.I.T., fiul lui S.C. și I.D., fiind respinsă ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat prin Sentința nr. 234 din 23 mai 2012 a Tribunalului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 luni închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a reținut că, prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, fundamentată pe probele administrate care au condus la reținerea vinovăției acestuia.

În ceea ce privește temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. care a determinat, inițial, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, curtea constată că acesta este în continuare incident, inculpatul S.I.T. fiind cercetat și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (3 acte materiale) și pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani existând totodată probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Contextul în care se reține comiterea infracțiunilor (modul organizat de acțiune cu privire la plasarea drogurilor, caracterul continuat al faptelor, natura drogurilor puse în vânzare și deținute în vederea consumului propriu, de mare risc), urmările negative ale consumului de droguri ce se puteau produce asupra sănătății fizice și psihice a persoanelor, denotă o gravitate deosebită a prezumtivelor fapte, conturând și o periculozitate sporită a inculpatului, existând indicii că acesta își asigura mijloacele materiale necesare pe căi ilicite, prin vânzarea drogurilor de mare risc.

Toate acestea ilustrează pericolul real pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, având în vedere și impactul pe care îl are săvârșirea unor astfel de infracțiuni asupra opiniei publice, determinând o stare de neliniște, rezonanța socială negativă a faptelor de care este acuzat inculpatul și sentimentul de insecuritate socială pe care prezența acestuia l-ar crea în comunitate, în contextul creșterii frecvenței consumului ilicit de droguri mai ales în rândul tinerilor. Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni, confirmată de instanța de fond și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil.

Raportat la circumstanțele cauzei, perioada de aproximativ 5 luni de arest, în care procesul penal a parcurs faza urmăririi penale și judecata în fond, este prea scurtă pentru a se considera că motivele inițiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive și-au pierdut din relevanță. Totodată Curtea a constatat că în speță nu sunt incidente prevederile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., întrucât temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat și nici nu au intervenit modificări favorabile care să impună înlocuirea măsurii arestării preventive. Împotriva acestei încheieri, inculpatul S.I.T. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depășit, iar la acest moment instanța de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare de libertate.

Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită fapta, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond. Astfel inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță pentru infracțiunile de trafic de droguri, respectiv consum de droguri constând în aceea că a vândut coinculpatului P.A. un comprimat ecstasy ce conținea ca substanțe active CPP - clorofenilpiperazină și amfetamina, la data de 27 martie 2012 a vândut aceluiași coinculpat un alt comprimat identic, iar la data de 5 aprilie 2012, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința sa, a fost depistat deținând 13 comprimate și jumătate (conținând 3, 4 - methylenedioxymetamfetamine - MDMA -, substanțe, destinate inclusiv consumului propriu).

În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul societății. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate. Așa fiind, se constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpatului S.I.T.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.T. Împotriva încheierii din 4 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. 4777/118/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2012. Procesat de GGC - AA