ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1778/2011

Asupra recursului penal de față

constată:

Prin încheierea de ședință de la 21

aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 19477/118/2010, s-a dispus,

printre altele, în conformitate cu prevederile art. 300/2 C. proc. pen. cu

referire la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a

apelantului intimat inculpat M.E., trimis în judecată sub acuzația săvârșirii

infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000 și introducere în țară de droguri de mare risc prevăzută

de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen., constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială

justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura,

gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziția instanței de apel sub

aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest

preventiv.

A fost menționată în acest sens

comportarea sinceră a inculpatului în fața organelor judiciare și faptul că pe

baza denunțurilor sale ar fi fost posibilă depistarea și punerea sub acuzare a

altor traficanți de droguri.

De asemenea, a fost invocată situația

personală a inculpatului de la momentul arestării sale, în special lipsa

antecedentelor penale, faptul că avea un loc de muncă și familie organizată.

Examinând încheierea atacată

în raport de criticile formulate, cât

și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6 alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este

fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului se reține că

recurentul - inculpat este acuzat de săvârșirea în concurs real a infracțiunilor

de trafic de droguri de mare risc și introducere în țară de droguri de mare

risc, constând în aceea că în perioada 21 - 23 noiembrie 2010 a cumpărat din

Spania, cu scopul de a vinde în România, cantitatea de 99,7 grame cocaină și a

făcut demersuri pentru ca aceste droguri să fie expediate din Spania în

România, disimulate într-un colet pe care a încercat să-1 recupereze la data de

02 decembrie 2010.

Depistarea inculpatului a avut loc pe

baza informațiilor obținute de lucrătorii de poliție specializați în combaterea

traficului de droguri și a activităților de investigație și supraveghere

ulterior desfășurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care

existau respectivele informații.

Arestarea preventivă a fost dispusă pe

temeiul art. 148 lit. c) și f) C. proc. pen., existând date la momentul luării

măsurii că inculpatul pregătea săvârșirea de noi infracțiuni de introducere în

țară de droguri de mare risc și indicii ale vinovăției persoanei în cauză și a

necesității protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin

infracțiunile de care era acuzat inculpatul.

Ulterior, măsura preventivă a fost

succesiv menținută față de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă

instanță pronunțată de Tribunalul Constanța, cât și în cadrul procedurii din

apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de față.

Analizând temeiurile care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat, Înalta

Curte constată că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. se menține

și justifică în continuare privarea de

libertatea inculpatului M.E., așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța

de apel.

Infracțiunile reținute în sarcina

inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social

având în vedere frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de

infracțiuni și consecințele dezastruoase pe care le produc asupra sănătății

publice.

În lanțul infracțional ce susține

flagelul consumului de droguri, traficanții distribuitori, cazul inculpatului

în speță, reprezintă o verigă importantă, activitatea acestui tip de traficanți

susținând atât capii rețelelor de distribuție, prin punerea în circulație a

drogurilor, cât și viciul în sine, prin recrutarea și/sau alimentarea consumatorilor.

Natura și gravitatea deosebită a

infracțiunilor de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care

se reține că acesta a acționat - procurându-și banii necesari cumpărării

drogurilor de la amicul său N.M.A., cu care urma să împartă banii obținuți din

comercializarea drogurilor, inculpatul s-a deplasat la Madrid, unde, prin

intermediul numitului N.M. a procurat de la doi cetățeni dominicani cocaină pe

care a trimis-o în țară într-un colet prin intermediul firmei SC B.T. SRL -

precum și caracterul transfrontalier al activității desfășurate demonstrează o

periculozitate socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin

lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere

potențialul risc de reluare a activității infracționale, în contextul în care

inculpatul s-a declarat a fi și consumator de droguri.

Susținerile apărării referitoare la

conduita procesuală exemplară a inculpatului care ar justifica o mai mare

clemență din partea instanței în sensul dispunerii cercetării acestuia în stare

de libertate este infirmată de actele dosarului din care rezultă

contradictorialitatea evidentă a declarațiilor inculpatului care a încercat

să-și asigure o situație procesuală favorabilă.

Mai mult, din actele dosarului rezultă

că identificarea și cercetarea numiților N.M. și N.M.A. față de care s-a dispus

disjungerea cauzei, nu s-a realizat ca urmare a furnizării de către inculpat a

informațiilor necesare angajării răspunderii penale, situație care ar fi atras

incidența art. 16 din Legea nr. 143/2000.

În consecință, reținând că cercetarea

judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a

repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiul

prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. menținându-se și în prezent pentru

considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța

de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. menținând

starea de arest a inculpatului, circumstanțele invocate în favoare nefiind

decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul-inculpat M.E. și va dispune obligarea sa la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.E. împotriva încheierii din 21 aprilie 2011 a Curții

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 19477/118/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

mai 2011.