ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2905/2009

Asupra recursului penal de față

constată:

Prin încheierea de ședință de la 18 august 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în dosarul nr. 44755/3/2008, s-a dispus, în conformitate

cu prevederile art. 300/2 C. proc. pen. cu referire la art. 160/b C. proc. pen.,

menținerea stării de arest a apelantului - inculpat N.R.I., trimis în judecată

sub acuzația săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 din aceeași

lege, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială

justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura,

gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziția instanței de apel sub

aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest

preventiv.

A fost menționată în acest sens comportarea

sinceră a inculpatului în fața organelor judiciare și faptul că pe baza

denunțurilor sale ar fi fost posibilă depistarea și punerea sub acuzare a altor

traficanți de droguri.

De asemenea, a fost invocată situația personală

a inculpatului de la momentul arestării sale, în special lipsa antecedentelor

penale, faptul că avea un loc de muncă și familie organizată.

Examinând

încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și

din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6 alin. (3) C.

proc. pen.

, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul

nu este fondat, pentru considerentele ce

urmează:

Din actele dosarului se reține că recurentul -

inculpat este acuzat de infracțiunea de trafic de droguri de mare risc,

săvârșită prin vânzarea repetată și într-o cantitate destul de însemnată de

comprimate ecstasy către colaboratorul cu identitate protejată M.S., în cursul

anului 2008.

Depistarea inculpatului a avut loc pe baza

informațiilor obținute de lucrătorii de poliție specializați în combaterea

traficului de droguri și a activităților de investigație și supraveghere

ulterior desfășurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care

existau respectivele informații.

Arestarea preventivă a fost dispusă pe temeiul

art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenței unor indicii

serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării

ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracțiunea de care era acuzat

inculpatul.

Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv

menținută față de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă instanță

pronunțată de Tribunalul București, cât și în cadrul procedurii din apel, prin

încheierea ce formează obiectul recursului de față.

Analizând temeiurile care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat, Înalta Curte

constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de libertate,

așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel.

Infracțiunea

reținută în sarcina inculpatului se caracterizează printr-

un

grad deosebit de ridicat de pericol social având în vedere frecvența pe care o

înregistrează în prezent acest tip de infracțiune și consecințele dezastruoase

pe care le produce asupra sănătății publice.

În lanțul infracțional ce susține flagelul

consumului de droguri, traficanții distribuitori, cazul inculpatului în speță,

reprezintă o verigă importantă, activitatea acestui tip de traficanți susținând

atât capii rețelelor de distribuție, prin punerea în circulație a drogurilor,

cât și viciul în sine, prin recrutarea și/sau alimentarea consumatorilor.

Natura și gravitatea deosebită a infracțiunii

de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care se reține că

acesta a acționat demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în

continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol

siguranța publică, având în vedere potențialul risc de reluare a activității

infracționale, în contextul în care inculpatul s-a declarat a fi și consumator

de droguri.

În consecință, reținând că cercetarea

judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a

repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiuri

care se mențin și în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor

art. 160

7b

alin. (3) C. proc. pen. menținând starea de arest a

inculpatului, circumstanțele invocate în favoare nefiind decisive în analiza ce

privește valabilitatea continuării prevenției.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul-inculpat N.R.I. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2)C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul N.R.I. împotriva încheierii din 18 august 2009 a Curții de Apel București,

secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 44755/3/2008.

Obligă recurentul inculpat la 125 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 25 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 2 septembrie 2009.