ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2905/2009

Asupra recursului penal de față constată: Prin încheierea de ședință de la 18 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 44755/3/2008, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300/2 C. proc. pen. cu referire la art. 160/b C. proc. pen., menținerea stării de arest a apelantului - inculpat N.R.I., trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 din aceeași lege, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina sa.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziția instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest preventiv. A fost menționată în acest sens comportarea sinceră a inculpatului în fața organelor judiciare și faptul că pe baza denunțurilor sale ar fi fost posibilă depistarea și punerea sub acuzare a altor traficanți de droguri. De asemenea, a fost invocată situația personală a inculpatului de la momentul arestării sale, în special lipsa antecedentelor penale, faptul că avea un loc de muncă și familie organizată. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc.

pen. , Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului se reține că recurentul - inculpat este acuzat de infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, săvârșită prin vânzarea repetată și într-o cantitate destul de însemnată de comprimate ecstasy către colaboratorul cu identitate protejată M.S., în cursul anului 2008. Depistarea inculpatului a avut loc pe baza informațiilor obținute de lucrătorii de poliție specializați în combaterea traficului de droguri și a activităților de investigație și supraveghere ulterior desfășurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care existau respectivele informații.

Arestarea preventivă a fost dispusă pe temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracțiunea de care era acuzat inculpatul. Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă instanță pronunțată de Tribunalul București, cât și în cadrul procedurii din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de față. Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat, Înalta Curte constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel.

Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului se caracterizează printr- un grad deosebit de ridicat de pericol social având în vedere frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiune și consecințele dezastruoase pe care le produce asupra sănătății publice. În lanțul infracțional ce susține flagelul consumului de droguri, traficanții distribuitori, cazul inculpatului în speță, reprezintă o verigă importantă, activitatea acestui tip de traficanți susținând atât capii rețelelor de distribuție, prin punerea în circulație a drogurilor, cât și viciul în sine, prin recrutarea și/sau alimentarea consumatorilor.

Natura și gravitatea deosebită a infracțiunii de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care se reține că acesta a acționat demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere potențialul risc de reluare a activității infracționale, în contextul în care inculpatul s-a declarat a fi și consumator de droguri. În consecință, reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160 7b alin. (3) C. proc.

pen. menținând starea de arest a inculpatului, circumstanțele invocate în favoare nefiind decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției. Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat N.R.I. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2)C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.R.I. împotriva încheierii din 18 august 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 44755/3/2008. Obligă recurentul inculpat la 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 septembrie 2009.