ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2780/2012

Asupra recursului penal de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 4 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3055/120/2012 s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300 2 C. proc. pen. cu referire la art. 160 b C. proc. pen., menținerea stării de arest a apelanților - inculpați L.E., L.M., L.C., L.D. și D.O., trimiși în judecată prin rechizitoriul' nr. 12/D//P/2012 din data de 10 aprilie 2012 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița sub acuzația săvârșirii în concurs real a infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.

la art. 323 C. pen., proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și trafic de minori prev. de art. 13 alin. (2) si (3) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din același act normativ, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În argumentarea soluției dispuse s-a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților justifică în continuare privarea lor de libertate, având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina lor. În acest sens, cu referire la pericolul pentru ordinea publică; s-a reținut că acesta este evidențiat de gravitatea faptelor săvârșite de inculpați, de modalitatea de comitere a acestora, de impactul exploatării sexuale asupra dezvoltării fizice și psihice a persoanelor, în special minore care sunt supuse traficului de persoane, dar și vulnerabilitatea persoanelor de sex feminin care sunt și devin victime ale acestei infracțiuni.

De asemenea, s-a evidențiat impactul negativ deosebit al faptelor inculpaților asupra cetățenilor și sentimentul de insecuritate pe care îl induce, apreciindu-se că toate acestea impun o reacție fermă și promptă din partea organelor judiciare, prin izolarea autorului din colectivitate și plasarea sa în detenție preventivă, acțiuni în urma cărora pot fi descurajate manifestări de acest fel. Deopotrivă, s-a evidențiat și existența unor rațiuni mai puternice care țin de o mai bună administrare a justiției și de asigurarea unui climat de ordine și liniște cetățenilor, care se opun punerii în libertate a inculpaților în considerarea ideii că, chiar impunerea obligațiilor reglementate prin disp. art. 145 sau 145 1 C. proc.

pen. apare insuficientă, raportat la imperativele prevăzute de disp. art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Deopotrivă, s-ă constat că durata arestării preventive a inculpaților poate ii apreciată ca fiind excesivă având în vedere complexitatea cauzei și nici ca fiind de natură a conduce la concluzia că pericolul social concret prezentat de către aceștia s-a diminuat până la nivelul la care această măsură preventivă să poată fi înlocuită cu suficiente garanții, pentru restul membrilor comunității, cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.

În plus, față de împrejurarea că inculpații sunt condamnați de prima instanță la pedeapsa cu închisoarea, s-au constatat ca fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale care prevăd că dreptul persoanei la libertate și siguranță nu este încălcat în situația în o persoană este deținută legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.D., criticând dispoziția instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest preventiv. A fost menționată în acest sens situația personală a inculpatului care este tatăl unui copil de 3 luni care impune cu necesitate prezența acestuia, dar și lipsa antecedentelor penale ale acestuia.

Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului se reține că recurentul - inculpat L.D. este acuzat de săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de constituire a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este, potrivit legii, un grup infracțional organizat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la : art. 323 C. pen., proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. si trafic de minori prev. de art. 13 alin. (2) si (3) din Legea nr. 678/2001 rap.

la art. 12 alin. (2) lit. a) din același act normativ, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fapte constând în aceea că începând cu sfârșitul anului 2010, împreună cu coinculpații L.E., L.M., L.C. și D.O. a constituit un grup infracțional în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de, minori și proxenetism, recrutând mai multe fete - A.G. zisa „G. ” , D.D.S. zisă S., S.S.L. și B.G.A. - ultimele trei minore, pe care le-a determinat să practice prostituția în Italia, în folosul lor. Depistarea inculpatului a avut loc pe baza informațiilor obținute de lucrătorii de poliție specializați în combaterea traficului de minori și a activităților de investigație și supraveghere ulterior desfășurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care existau respectivele informații.

Arestarea preventivă a fost dispusa pe temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracțiunile de care era acuzat inculpatul. Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă instanță pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, cât și în cadrul procedurii din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de față. Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat, înalta Curte constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel.

Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului L.D. se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social având în vedere frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiuni și consecințele dezastruoase pe care le produce asupra dezvoltării fizice și psihice a victimelor, dar și puternicul impact social în rândul comunității și la nivelul întregii ordini sociale. Se retine în acest sens că în lanțul infracțional ce susține „traficul, de carne vie” cazul inculpatului L.D. care, în cadrai grupului infracțional, avea rolul de „concubin” al unora dintre părțile vătămate, precum și acela de supraveghetor al acestora, respectiv de strângere a sumelor de bai obținute prin practicarea prostituției, activitate desfășurată mai intens în perioada în care coinculpații L.E.

și L.M. reveneau în România, reprezintă o verigă importantă, activitatea acestui tip de acuzați susținând atât capii rețelelor de prostituție prin înșelarea părților, vătămate și obligarea acestora la practicarea prostituție, cât și activitatea de prostituție prin supravegherea, și prin strângerea sumelor de bani obținute în acest fel. Natura și gravitatea deosebită a infracțiunii de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care se reține că acesta a acționat demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere potențialul risc de reluare a activității infracționale.

In consecință, reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări .asupra situației inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. menținând starea de arest a inculpatului L.D., circumstanțele favorabile invocate în recurs privind lipsa antecedentelor penale și statutul social al inculpatului nefiind decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției, cu atât mai mult cu cât ele au fost deja valorificate prin reținerea în beneficiul inculpatului a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1. lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.D. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.D. împotriva încheierii din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3055/120/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 septembrie 2012.