ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3348/2012

Asupra recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar: Prin Încheierea din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, învestită cu soluționarea apelurilor împotriva Sentinței penale nr. 97 din 2 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților B.I.R. și B.E.M. S-au reținut, în esență, următoarele: Analizând, conform dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. art. 160 b C. proc. pen. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă împotriva inculpaților B.I.R. și B.E.M., în raport de actele și lucrările dosarului, s-a constatat că temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, subzistă în continuare și nu s-au modificat.

Curtea de Apel a reținut că, raportat la întreg ansamblul probator administrat până în acest moment, există în continuare suficiente probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt judecați și pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanță la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție. De asemenea, subzistă în continuare pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, raportat la gravitatea deosebită a faptelor pentru care sunt judecați inculpații (trafic de persoane prev de art. 12 și 13 din Legea 678/2001) și pentru care au fost condamnați de prima instanță, fapte a căror săvârșire creează o rezonanță socială negativă în comunitate.

Circumstanțele personale ale inculpaților nu justifică revocarea arestării preventive sau dispunerea unei alte măsuri neprivative de libertate, în condițiile în care nu s-a demonstrat că inculpații ar fi fost vreodată angajați în muncă, existând astfel riscul comiterii unor noi infracțiuni în situația punerii sale în libertate. Totodată, față de complexitatea cauzei, numărul de participanți la activitatea infracțională, probatoriile ce s-au impus a fi administrate nu se poate aprecia că durata arestării preventive până în prezent ar fi depășit o durată rezonabilă, neputându-se concluziona că pericolul pentru ordinea publică s-ar fi estompat, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite.

Curtea de Apel a apreciat că la acest moment, măsura preventivă a arestării se impune în continuare, fiind necesară în raport de scopul măsurilor preventive, neputându-se acorda prioritate interesului personal al inculpaților, care au invocat diverse aspecte familiale, față de interesul general al societății care, în cauzele penale de acest gen, impune privarea de libertate a unor persoane pentru buna desfășurare a procesului penal și protejarea ordinii publice, ținând seama de gravitatea faptelor comise.

Constatând că toate aceste aspecte reținute, nu s-au modificat și nu au încetat, neexistând nici un argument de fapt sau de drept pentru a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate, iar față de gravitatea faptelor, caracterul transfrontalier al acestora, numărul mare de participanți la activitatea infracțională, modul de comitere a faptelor, numărul mare de părți vătămate, din care unele minore, s-a apreciat de instanța de apel că nu este suficientă în acest moment dispunerea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, urmând ca în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., să se mențină arestarea preventivă dispusă față de inculpații B.I.R. și B.E.M. Împotriva încheierii primei instanțe, inculpații B.I.R.

și B.E.M. au declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în libertate a inculpaților, dându-se eficiență prezumției de nevinovăție și circumstanțelor personale ale inculpaților, care nu au antecedente penale. Analizând recursurile declarate de inculpați, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, încheierea atacată fiind legală, temeinică și corespunzător motivată cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpaților și care impun în continuare menținerea măsurii. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.

Astfel, pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpaților în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate în concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de persoane și de minori, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Totodată, natura infracțiunilor și modalitatea de comitere, numărul mare de părți vătămate și caracterul transfrontalier al activității infracționale relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică prin punerea în libertate a inculpaților. Curtea reține că hotărârea de condamnare a inculpaților în primă instanță, la pedepse cu închisoarea de 10 ani închisoare pentru inculpatul B.I.R.

și, respectiv, 7 ani și 6 luni închisoare, pentru inculpate B.E.M., chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpaților și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate. În ce privește circumstanțele personale ale inculpaților acestea nu pot determina în mod singular revocarea măsurii preventive, în condițiile în care în cauză, nu s-a făcut dovada unor date cu caracter de excepție privind persoana acestora. În raport de toate aceste aspecte, se constată că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și nu s-au schimbat, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpaților neputând fi atins în cauză prin punerea acestora în libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.I.R. și B.E.M. împotriva încheierii din 09 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.I.R. și B.E.M. împotriva Încheierii din 09 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1204/54/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM