ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3348/2012

Asupra recursurilor de față, în baza

lucrărilor din dosar:

Prin Încheierea din 9 octombrie 2012, Curtea

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, învestită cu

soluționarea apelurilor împotriva Sentinței penale nr. 97 din 2 mai 2012,

pronunțată de Tribunalul Gorj, în temeiul art. 300

2

raportat la art.

160

b

C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților B.I.R.

și B.E.M.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Analizând, conform dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen. art. 160

b

C. proc. pen. legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive dispusă împotriva inculpaților B.I.R. și B.E.M.,

în raport de actele și lucrările dosarului, s-a constatat că temeiurile pentru

care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, subzistă în continuare și

nu s-au modificat.

Curtea de Apel a reținut că, raportat la

întreg ansamblul probator administrat până în acest moment, există în

continuare suficiente probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt judecați și

pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanță la pedeapsa

închisorii cu executare în regim de detenție.

De asemenea, subzistă în continuare pericolul

pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a

inculpaților, raportat la gravitatea deosebită a faptelor pentru care sunt

judecați inculpații (trafic de persoane prev de art. 12 și 13 din Legea

678/2001) și pentru care au fost condamnați de prima instanță, fapte a căror

săvârșire creează o rezonanță socială negativă în comunitate. Circumstanțele

personale ale inculpaților nu justifică revocarea arestării preventive sau

dispunerea unei alte măsuri neprivative de libertate, în condițiile în care nu

s-a demonstrat că inculpații ar fi fost vreodată angajați în muncă, existând

astfel riscul comiterii unor noi infracțiuni în situația punerii sale în

libertate.

Totodată, față de complexitatea cauzei,

numărul de participanți la activitatea infracțională, probatoriile ce s-au

impus a fi administrate nu se poate aprecia că durata arestării preventive până

în prezent ar fi depășit o durată rezonabilă, neputându-se concluziona că

pericolul pentru ordinea publică s-ar fi estompat, având în vedere natura și

gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea și împrejurările concrete în care

au fost săvârșite.

Curtea de Apel a apreciat că la acest moment,

măsura preventivă a arestării se impune în continuare, fiind necesară în raport

de scopul măsurilor preventive, neputându-se acorda prioritate interesului

personal al inculpaților, care au invocat diverse aspecte familiale, față de

interesul general al societății care, în cauzele penale de acest gen, impune

privarea de libertate a unor persoane pentru buna desfășurare a procesului

penal și protejarea ordinii publice, ținând seama de gravitatea faptelor

comise.

Constatând că toate aceste aspecte reținute,

nu s-au modificat și nu au încetat, neexistând nici un argument de fapt sau de

drept pentru a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate, iar

față de gravitatea faptelor, caracterul transfrontalier al acestora, numărul

mare de participanți la activitatea infracțională, modul de comitere a

faptelor, numărul mare de părți vătămate, din care unele minore, s-a apreciat

de instanța de apel că nu este suficientă în acest moment dispunerea unei alte

măsuri preventive neprivative de libertate, urmând ca în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., să se mențină arestarea preventivă dispusă față de inculpații

B.I.R. și B.E.M.

Împotriva încheierii primei instanțe,

inculpații B.I.R. și B.E.M. au declarat recurs, solicitând casarea încheierii

atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și

judecarea în libertate a inculpaților, dându-se eficiență prezumției de

nevinovăție și circumstanțelor personale ale inculpaților, care nu au

antecedente penale.

Analizând recursurile declarate de inculpați,

Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, încheierea atacată fiind

legală, temeinică și corespunzător motivată cu privire la subzistența

temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpaților și care

impun în continuare menținerea măsurii.

Din examinarea lucrărilor și actelor

dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării

preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima

instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală,

similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei

măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice

privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să

fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie

prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ

prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că temeiul care a stat

la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148

lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ,

condițiile prevăzute de textul de lege.

Astfel, pentru infracțiunile pentru care au

fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpaților

în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica

C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se

face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre

următoarele pericole care trebuie apreciate în concreto pentru fiecare caz în

parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a

probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a

inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor

dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de

ridicat de pericol social al faptelor de trafic de persoane și de minori,

lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea

adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Totodată,

natura infracțiunilor și modalitatea de comitere, numărul mare de părți

vătămate și caracterul transfrontalier al activității infracționale relevă o

periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de

pericol pentru ordinea publică prin punerea în libertate a inculpaților.

Curtea reține că hotărârea de condamnare a

inculpaților în primă instanță, la pedepse cu închisoarea de 10 ani închisoare

pentru inculpatul B.I.R. și, respectiv, 7 ani și 6 luni închisoare, pentru

inculpate B.E.M., chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care

subzistă în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăția

inculpaților și constituie un temei care justifică în continuare privarea de

libertate.

În ce privește circumstanțele personale ale

inculpaților acestea nu pot determina în mod singular revocarea măsurii

preventive, în condițiile în care în cauză, nu s-a făcut dovada unor date cu

caracter de excepție privind persoana acestora.

În raport de toate aceste aspecte, se

constată că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă și nu s-au schimbat, scopul pentru care s-a dispus luarea

măsurii preventive a inculpaților neputând fi atins în cauză prin punerea

acestora în libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea

asigurării bunei desfășurări a procesului penal.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte

va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.I.R. și B.E.M.

împotriva încheierii din 09 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații B.I.R. și B.E.M. împotriva Încheierii din 09 octombrie 2012 a Curții

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 1204/54/2012.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de

câte 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18

octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM