ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2677/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 28 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1204/54/2012/a1 s-a dispus respingerea cererii privind înlocuirea măsurii arestării preventive formulată de inculpata B.E.M. S-a menținut măsura arestării preventive față de ambii inculpați B.I.R. și B.E.M. Pentru a dispune astfel, instanța de a reținut următoarele: Analizând, conform dispozițiilor art. 300 C. proc. pen. art. 160 b C. proc. pen. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă împotriva inculpaților B.I.R. și B.E.M., în raport de actele și lucrările dosarului, s-a constatat că temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, subzistă în continuare și nu s-au modificat.

Curtea a reținut că raportat la întreg ansamblul probator administrat până în acest moment, există în continuare suficiente probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt judecați și pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanță la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție. De asemenea, s-a reținut că subzistă în continuare pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, raportat la gravitatea deosebită a faptelor pentru care sunt judecați inculpații (trafic de persoane prev. de art. 12 și art. 13 din Legea 678/2001) și pentru care au fost condamnați de prima instanță, fapte a căror săvârșire creează o rezonanță socială negativă în comunitate.

S-a arătat că, circumstanțele personale ale inculpaților nu justifică revocarea arestării preventive sau dispunerea unei alte măsuri neprivative de libertate, în condițiile în care nu s-a demonstrat că inculpații ar fi fost vreodată angajați în muncă, existând astfel riscul comiterii unor noi infracțiuni în situația punerii sale în libertate. Totodată, față de complexitatea cauzei, numărul de participanți la activitatea infracțională, probatoriile ce s-au impus a fi administrate nu se poate aprecia că durata arestării preventive până în prezent ar fi depășit o durată rezonabilă, neputându-se concluziona că pericolul pentru ordinea publică s-ar fi estompat, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite.

Curtea a apreciat că la acest moment, măsura preventivă a arestării se impune în continuare, fiind necesară în raport de scopul măsurilor preventive, neputându-se acorda prioritate interesului personal al inculpaților, care au invocat diverse aspecte familiale, față de interesul general al societății care, în cauzele penale de acest gen, impune privarea de libertate a unor persoane pentru buna desfășurare a procesului penal și protejarea ordinii publice, ținând seama de gravitatea faptelor comise.

Constatând că toate aceste aspecte reținute, nu s-au modificat și nu au încetat, neexistând nici un argument de fapt sau de drept pentru a se dispune cercetarea inculpaților în stare de libertate, iar față de gravitatea faptelor, caracterul transfrontalier al acestora, numărul mare de participanți la activitatea infracțională, modul de comitere a faptelor, numărul mare de părți vătămate, din care unele minore, s-a apreciat că nu este suficientă în acest moment dispunerea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, astfel că în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă dispusă față de inculpații B.I.R. și B.E.M. Pentru aceleași considerente expuse mai sus a fost respinsă și cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de apelanta inculpată B.E.M.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații B.I.R. și B.E.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate. Examinând recursurile declarate de inculpații B.I.R. și B.E.M., sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cu privire la dispoziția vizând respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpata B.E.M. , Înalta Curte va respinge această critică, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 141 teza II-a C. proc. pen., încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că raportat la întreg ansamblul probator administrat până în acest moment, există în continuare suficiente probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt judecați și pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanță la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție. Totodată, față de complexitatea cauzei, numărul de participanți la activitatea infracțională, probatoriile ce s-au impus a fi administrate nu se poate aprecia că durata arestării preventive până în prezent ar fi depășit o durată rezonabilă, neputându-se concluziona că pericolul pentru ordinea publică s-ar fi estompat, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite.

Înalta Curte, consideră că în ceea ce îi privește pe inculpații B.I.R. și B.E.M., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. , respectiv pedepsele prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea lori în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea deosebită a faptelor pentru care sunt judecați inculpații (trafic de persoane prev. de art. 12 și art. 13 din Legea 678/2001) și pentru care au fost condamnați de prima instanță, fapte a căror săvârșire creează o rezonanță socială negativă în comunitate.

S-a arătat că, circumstanțele personale ale inculpaților nu justifică revocarea arestării preventive sau dispunerea unei alte măsuri neprivative de libertate, în condițiile în care nu s-a demonstrat că inculpații ar fi fost vreodată angajați în muncă, existând astfel riscul comiterii unor noi infracțiuni în situația punerii sale în libertate. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații B.I.R. și B.E.M. au fost inițial reținuți în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune [lit. c)]. Așadar, Înalta Curte, consideră că menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f), C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, Curtea a apreciat că sunt în continuare îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive. În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere. Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența măsurii obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. a) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație.

Astfel s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată. Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din CEDO Înalta Curte, apreciază că, în acest moment, inculpații nu pot fi cercetați în stare de libertate, iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului. Raportându-ne la gravitatea infracțiunilor săvârșite, la împrejurarea că în cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare chiar și nedefinitivă, că urmează să fie soluționat apelul declarat de inculpat - Înalta Curte, apreciază că în acest moment nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură neprivativă de libertate.

În aceste condiții, Înalta Curte, a apreciat că detenția provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului - și nici nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar altă măsură neprivativă de libertate este insuficientă pentru asigurarea scopului procesului penal. Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B.I.R. și B.E.M. împotriva încheierii de ședință din 28 august 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în dosarul nr. 1204/54/2012/a1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.I.R. și B.E.M. împotriva încheierii de ședință din 28 august 2012 a Curții de Apel Craiova, se cția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1204/54/2012/a1. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 septembrie 2012.