ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3375/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3375/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor
de față ;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 10 octombrie
2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,
în Dosarul nr. 525/104/2012, s-a menținut starea de arest preventiv a
inculpaților
T.F., C.C. și P.G.D.
Pentru a
pronunța încheierea susmenționată, Curtea de apel a reținut, analizând
temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive
a inculpaților T.F., C.C. și P.G.D., că acestea se mențin și impun în
continuare privarea de libertate a inculpaților.
Astfel,
probele avute în vedere la pronunțarea hotărârii primei instanțe constituie
indicii temeinice în accepțiunea prevăzută de art. 143 alin. (1) și art. 68
1
C. proc. pen., ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit
faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței și pentru
care s-a dispus condamnarea.
Totodată,
s-a constatat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit.
f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise este
închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a
inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.
Referitor
la această din urmă condiție, s-a reținut că pericolul pentru ordinea publică
rezultă din natura și gravitatea faptelor deduse judecății, împrejurările
concrete în care acestea au fost comise.
Prin
urmare, în baza dispozițiilor art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc.
pen. raportat la art. 300
2
din același cod, s-a menținut starea de
arest a inculpaților.
Împotriva
încheierii au declarat recurs inculpații T.F., C.C. și P.G.D., solicitând, prin
apărători, judecarea lor în stare de libertate față de faptul că a recunoscut
fapta și perioada de timp scursă de la momentul arestării preventive până în
prezent nu mai poate fi apreciată ca rezonabilă (inculpatul T.F.), că nu
prezintă pericol pentru ordinea publică și nu mai subzistă temeiurile arestării
preventive (inculpații C.C. și P.G.D.).
Examinând
încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în
conformitate cu dispozițiile art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen.,
Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
Potrivit
dispozițiilor art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., la care fac
trimitere prevederile art. 300
2
din același cod, „când instanța
constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare
privarea de libertate sau că există temeiuri noi, care justifică privarea de
libertate dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.
Din
actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin
sentința penală nr. 121 din data de 26 iunie 2012 pronunțată în prezenta cauză,
Tribunalul Olt, în baza art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2)
C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. cu
aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) și
art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. raportat la art.
80 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.F., la pedeapsa principală de
4 ani închisoare.
În baza art.
76 alin. (3) C. pen. a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de
interzicere de drepturi pentru această infracțiune.
În baza art.
192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a art.
74 alin. (1) lit. a) C. pen. și a art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76
alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 80 alin. (2) C. pen. a condamnat pe
același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.
În baza art.
33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat acestui
inculpat pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art.
20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 175
alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C.
pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art.
76 alin. (2) C. pen. raportat la art. 80 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul
C.C., la pedeapsa principală de 4ani închisoare.
În baza art.
76 alin. (3) C. pen. a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de
interzicere de drepturi pentru această infracțiune.
În baza art.
192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a art.
74 alin. (1) lit. a) C. pen. și a art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76
alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 80 alin. (2) C. pen. a condamnat pe
același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.
În baza art.
33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat acestui
inculpat pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art.
20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 175
alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C.
pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art.
76 alin. (2) C. pen. raportat la art. 80 alin. (1) C. pen. a condamnat pe
inculpatul P.G.D., la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.
În baza art.
76 alin. (3) C. pen. a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere
de drepturi pentru această infracțiune.
În baza art.
192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a art.
74 alin. (1) lit. a) C. pen. și a art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76
alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 80 alin. (2) C. pen. a condamnat pe
același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.
În baza art.
33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat acestui
inculpat pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art.
71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie de interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și alin. (2) C.
pen. pe timpul detenției.
În baza art.
350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpaților.
În baza art.
88 alin. (1) C. pen. a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată fiecăruia
din inculpați timpul reținerii și arestării preventive cu începere din data de
9 ianuarie 2012.
Împotriva
acestei sentințe in termen legal au declarat apel inculpații, la termenul din
10 octombrie 2012 fiind pusă în discuția părților legalitatea și temeinicia
arestării preventive în condițiile art. 300
2
C. proc. pen.
Asupra
acestui aspect instanța a reținut că în condițiile art. 136 C. proc. pen.
măsurile preventive sunt dispuse pentru a se asigura buna desfășurare a
procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau
inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei, in
condițiile si cazurile stabilite prin dispozițiile art. 148 C. proc. pen.
În fapt,
în sarcina inculpaților T.F., C.C. și P.G.D. s-a reținut că la data de 07
august 2011 cei trei au lovit pe partea vătămată N.M. care se afla în fața
locuinței sale din satul Câmpu Mare, județul Olt, după care au pătruns fără
drept în domiciliul părții vătămate, continuând să o lovească în diferite zone
ale corpului cu pumnii, picioarele și cu un corp contondent, provocându-i
leziuni care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale și
care i-au pus în primejdie viața, provocându-i totodată și o infirmitate fizică
permanentă - splenectomie.
Temeiurile
care au impus inițial luarea măsuri preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C.
proc. pen., nu s-au schimbat nici în prezent, circumstanțele care
particularizează atât apelanții inculpați cât și faptele reținute în sarcina
lor justificând prezumția simplă că lăsarea lor în liberate reprezintă un
pericol concret pentru ordinea publică.
Cu
privire la recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii din 10
octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,
Înalta Curte constată următoarele:
Raportând
dispozițiilor art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen. mai sus invocate la
speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că temeiul de drept (art. 148 lit.
f) C. proc. pen.) care a determinat arestarea preventivă a recurenților
inculpați nu a încetat, ci, dimpotrivă, subzistă și impune în continuare
privarea lor de libertate.
Astfel,
așa cum a reținut și instanța de apel, în cauză există probe și indicii
temeinice, în accepțiunea dată acestor noțiuni de legiuitor în art. 68
1
C. proc. pen., care duc la presupunerea rezonabilă că recurenții inculpați au
săvârșit infracțiunile pentru care au fost cercetați și, ulterior, trimiși în
judecată și condamnați în primă instanță, infracțiuni pedepsite de lege cu
închisoarea mai mare de 4 ani. De asemenea, există probe că lăsarea în
libertate a recurenților inculpați, cel puțin la acest moment procesual,
prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor
la acest din urmă aspect, este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu
se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, însă,
la aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracție de
gravitatea infracțiunii dedusă judecății.
Modalitatea
și împrejurările în care se reține că au fost comise infracțiunile de
săvârșirea cărora sunt bănuiți recurenții inculpați, urmările pe care le-au
produs (provocând părții vătămate chiar și o infirmitate fizică permanentă -
splenectomie) sunt elemente de natură a duce la concluzia că lăsarea în
libertate a inculpaților ar crea un sentiment de insecuritate, de neliniște și
nesiguranță în rândul opiniei publice.
De
asemenea, împotriva inculpaților s-a pronunțat instanța de fond care, reținând
vinovăția acestora în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în
judecată a dispus condamnarea lor la pedepse rezultante de câte 4 ani
închisoare, în condițiile art. 57, 71 C. pen.
Argumentele
mai sus expuse sunt de natură a crea convingerea instanței că menținerea în
continuare în stare de arest preventiv a recurenților inculpați este
justificată, proporțională cu gravitatea faptelor pentru care au fost trimiși
în judecată și că luarea față de inculpați a unei măsuri preventive mai puțin
intruzive nu este oportună la acest moment procesual.
Cu
privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului C.C.
cu măsura obligării de a nu părăsi țara, se constată următoarele:
Conform art.
139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură
când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă
arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în
vedere susținerile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării
preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale (art. 143 și 148 lit.
f), 149
1
C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a
justifica susținerea că punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol
pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și
pentru buna desfășurare a procesului penal, în raport de natura și gravitatea
infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
În
concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor
preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură mai puțin severă.
În
consecință, reținând că în cauză sunt îndeplinite, atât cerințele art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen., cât și
exigențele art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, recursurile declarate de
inculpații T.F., C.C. și P.G.D. se vor respinge ca nefondate, în conformitate
cu dispozițiile art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin.
(2) și (4) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de inculpații
T.F.
,
C.C.
și
P.G.D.
împotriva încheierii din data de 10
octombrie
2012
Curții de Apel Craiova,
secția penală
și pentru
cauze
cu
minori,
pronunțată în
Dosarul
nr. 525/104/2012
.
Obligă recurenții inculpați
T.F.
și
P.G.D.
la plata
sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,
se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat
C.C.
la plata
sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la
prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință
publică, azi 19 octombrie 2012.