ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2616/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2616/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului de față,

pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, – din 7 august 2012 s-a dispus

respingerea ca neîntemeiată a cererii de revocare a măsurii arestării

preventive a inculpatului V.E.G.

În baza art. 300

2

raportat

la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților:

V.E.G., în

prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni; C.C.M., în

prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni; I.C.P., în

prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni și T.G., în

prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni

și

s-a menținut această măsură.

S-au admis cererile formulate de

inculpații arestați preventiv de amânare a judecății pentru a lua cunoștință de

toate probele dosarului existente în volumele dosarului de urmărire penală și s-a

acordat termen pentru studierea acestora la datele de: 17 septembrie 2012 pentru

inculpații C.C.M. și T.G. și 12 septembrie 2012 pentru inculpații I.C.P. și V.E.G.

S-a dispus încunoștințarea locurilor

de deținere pentru a asigura prezența efectivă a inculpaților în arhiva Curții

de Apel Ploiești, în acest scop.

S-a admis cererea formulată de I.C.L.

în calitate de proprietar al autoturismului marca Audi înmatriculat sub nr. serie

sașiu WAUZZZ8E98A052571 indisponibilizat prin instituirea sechestrului

asigurător prin ordonanța procurorului din 2 aprilie 2012 filele 167 – 173 vol.

V dosar urm. pen. și s-a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului în temeiul

art. 163 C. proc. pen., dispunând restituirea autoturismului cu datele de

identificare de mai sus și a cheilor acestuia, a certificatului de

înmatriculare și a cărții de identitate aferente, aflate în original la filele

278, 279 vol. II dosar urm. pen.

S-au admis cererile formulate de

apărătorii aleși ai inculpaților T.G., C.I.P. și D.T.M.C. lipsă din profesie -

aflați în concediu de odihnă, în temeiul art. 6 C. proc. pen. și art. 6 paragraf

1 din C.E.D.O.

Pentru a dispune astfel, Curtea de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

constatat următoarele:

Î

n conformitate

cu art. 300

2

C. proc. pen., verificând din oficiu legalitatea și

temeinicia arestării preventive a inculpaților V.E.G., C.C., I.C.P. și T.G. Curtea

a stabilit că potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când

instanța constată că temeiurile care au stat la baza arestării impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, se menține arestarea preventivă a inculpatului.

În cauză, măsura arestării

preventive a fost luată față de inculpații V.E.G., C.C., I.C.P. și T.G. la data

de 22 martie 2012 (filele 287-298 vol. VI urm. pen.) în condiții de deplină

legalitate, fiind fundamentată pe dispozițiile art. 148 lit. b) și f) C. proc.

pen., conform cărora inculpații ar fi săvârșit infracțiuni pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în

libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică precum și că ar fi

încercat să zădărnicească aflarea adevărului, de inculpații T. și C. - prin

influențarea unui martor (B.F.) astfel cum a rezultat din primele declarații

ale acestuia, iar de inculpații I.C. și V., prin preconstituirea unor

înscrisuri: adresele nr. 623 din 27 februarie 2012 și nr. 901 din 9 februarie 2012.

După sesizarea instanței, măsura

preventivă luată a fost menținută ulterior prin încheierile pronunțate la 17

mai 2012 și 28 iunie 2012, soluția fiind confirmată de instanța supremă, prin

respingerea recursurilor exercitate de inculpați.

Curtea a considerat că se impune în

continuare menținerea acestei măsuri preventive față de cei 4 inculpați motivat

de gravitatea infracțiunilor pretins comise, pericolul social pe care l-ar

reprezenta lăsarea acestora în libertate, rezultând din împrejurările concrete

ale săvârșirii faptelor penale de care sunt verosimil acuzați, modalitatea

concretă de acțiune și consecințele acesteia, precum și dispozițiile art. 1

alin. (2) C. proc. pen., în sensul că procesul penal trebuie să contribuie la

apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților

acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în

spiritul legilor.

Curtea a apreciat că cei patru

inculpați arestați preventiv în acest dosar nu pot fi judecați în stare de

libertate, având în vedere modalitățile efective și complexe de îndeplinire a

hotărârilor infracționale reținute în actul de trimitere în judecată, perioada

de timp în care se pretinde a se fi desfășurat activitatea infracțională și

faptul că aceasta a fost curmată exclusiv prin intervenția organelor judiciare,

în contextul în care, fiind cercetați penal, cei patru inculpați ar fi încercat,

în diferite modalități, să atenueze sau denatureze realitatea faptelor.

În aceste circumstanțe, Curtea a

constatat că măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a

încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații pe întreg parcursul

judecății, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile că aceștia ar

fi autorii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, iar măsura

preventivă privativă de libertate luată împotriva lor nu tinde să reprezinte o

executare anticipată a pedepsei, durata sa nedepășind până la acest moment

procesual, caracterul rezonabil la care se referă art. 6 prf. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Cum în intervalul scurs de la luarea

măsurii arestării preventive nu au fost identificate date noi care să justifice

revocarea sau înlocuirea cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă de

libertate și, câtă vreme inculpații, și în mod special V.E.G., care a cerut

expres revocarea detenției preventive, contestând în esență existența prejudiciului

și invocând lipsa dovezilor certe de vinovăție ori circumstanțe cu caracter

personal deși aceste împrejurări țin, fie de încadrarea juridică a

infracțiunilor, fie de atenuarea unei eventuale răspunderi penale, dacă aceasta

se va dovedi că poate fi legal instituită, cu prilejul judecății în fond a

cauzei, Curtea a constatat

legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive luată față de cei patru inculpați

și, în

baza art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut-o, argumentele de

oportunitate expuse în încheierea din 17 mai 2012, când s-a efectuat pentru

prima dată controlul legalității și temeiniciei arestării preventive după

emiterea actului de inculpare și înregistrarea dosarului la Curte, ca instanță de fond, și mai apoi în încheierea pronunțată la 28 iunie 2012, fiind pe

deplin aplicabile și actualmente.

Drept consecință, cererea de

revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul V.E.G., prin

apărătorul său ales, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Față de

împrejurarea că la acest termen de

judecată s-au reiterat cererile privind acordarea unui termen de grefă, având

în vedere că probele strânse la urmărirea penală trebuie luate efectiv la

cunoștință, mai cu seamă de inculpații aflați în stare de arest preventiv care

nu au avut această posibilitate, așa cum au susținut apărătorii lor aleși,

pentru a le garanta dreptul la o procedură echitabilă, a găsit justificate

cererile acestora de a li se acorda un termen până la care să ia cunoștință de

tot materialul de la urmărirea penală, pentru a-și putea preciza poziția procesuală și în consecință le-a admis și a

acordat termen pentru studierea

acestora la datele de: 17 septembrie 2012 pentru inculpații C.C.M. și T.G. și

12 septembrie 2012 pentru inculpații I.C.P. și V.E.G.

În acest scop a dispus

încunoștințarea locurilor de deținere pentru a asigura prezența efectivă a

inculpaților în arhiva Curții de Apel Ploiești.

Analizând plângerea formulată de I.C.L.,

prin care aceasta a contestat măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra

unui autoturism Audi înmatriculat sub nr. , Curtea a constatat următoarele:

La data de 21 martie 2012, organul

de cercetare penală a efectuat o percheziție domiciliară la locuința

inculpatului I.C.P. din jud. Prahova.

Cu acest prilej, între altele a fost

„ridicat în vederea aplicării sechestrului asigurator” un autoturism marca Audi

A4 înmatriculat sub nr. , certificatul de înmatriculare și cartea de identitate

în original, conform procesului-verbal de percheziție(filele 255-259 vol. III

urm. pen.).

La data de 2 aprilie 2012, prin

ordonanță (filele 167-173) procurorul a dispus instituirea sechestrului

asigurator, inclusiv asupra acestui autoturism, justificând măsura pentru

repararea pagubei produse de inculpatul I.C.P., cu mențiunea că bunul mobil în

discuție a fost achiziționat de I.C.L. în timpul căsătoriei cu inculpatul.

În calitate de persoană interesată,

în înțelesul art. 168 alin. (1) C. proc. pen., I.C.L. s-a plâns instanței,

contestând măsura sechestrării autoturismului marca Audi înmatriculat sub nr. serie

sașiu WAUZZZ8E98A052571 indisponibilizat prin ordonanța procurorului, susținând

pe de o parte, că este suficient de îndestulătoare pentru recuperarea

eventualei pagube, indisponibilizarea apartamentului situat în Sinaia, - sechestrat

prin același act al procurorului - iar pe de alta, că autoturismul îi aparține

și nu îl poate folosi, fiindu-i efectiv dar nelegal ridicat de organul de

urmărire penală (filele 217-218).

Cererea astfel argumentată a fost

îndreptățită.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri de

constrângere reală și constau în indisponibilizarea, până la soluționarea

definitivă a cauzei, a bunurilor și a veniturilor aparținând inculpatului(…)în

vederea confiscării speciale, a asigurării reparării pagubei precum și pentru

garantarea executării pedepsei pecuniare.

Indisponibilizarea bunului supus

măsurii sechestrului presupune că, odată luată măsura asiguratorie,

inculpatul(…)nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse

acesteia, astfel ca partea civilă să își poată realiza creanța născută din

hotărârea de condamnare la despăgubiri, sau organul specializat să poată

executa, în cazul pedepsei pecuniare, sancțiunea respectivă ori măsura

confiscării, aplicate prin hotărârea de condamnare.

Pentru bunurile mobile, sechestrul

poate îmbrăca două forme:

- când nu există pericol de

înstrăinare, se dispune sechestrul cu lăsarea bunului în custodia celui

sechestrat sau a unei rude, caz în care sechestrul poate fi cu sigilii sau fără

sigilii;

- când este pericol de înstrăinare,

se dispune sechestrul cu ridicarea bunului și încredințarea lui spre păstrare

unui custode, unei instituții sau societăți de profil.

Din Ordonanța de instituire a

măsurii asiguratorii dată de procuror rezultă că această măsură s-a impus în

vederea garantării reparării pagubei produse de inculpatul I.C.P.

În acest caz, sunt aplicabile

dispozițiilor art. 163 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cu care măsurile

asiguratorii în vederea reparării pagubei se iau numai împotriva bunurilor

inculpatului(…)până la concurența valorii probabile a pagubei.

Autoturismul în discuție aparține

soției inculpatului I.C.L., astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în

documentele originale ale acestui bun: certificatul de înmatriculare nr. 0111450097

la rubrica C2 ”proprietarul vehiculului” și cartea de identitate a

autovehiculului nr. H099476 aflate la filele 278-279 vol. III dosar urm. pen.

În plus, că bunul mobil sechestrat

nu aparține inculpatului I.C.P. rezultă și din declarațiile de avere pe care

acesta, în calitate de primar al localității, a avut obligația de a le depune

în temeiul legii (filele 387-403 vol. III dosar urm. pen).

Faptul că acest autovehicul ar fi

fost dobândit în timpul căsătoriei inculpatului cu I.C.L., așa cum succint s-a

motivat în Ordonanță, nu justifică măsura asiguratorie dispusă în condițiile în

care această împrejurare nu rezultă din actele dosarului, nu este de competența

instanței penale să stabilească dacă prezumția relativă de comunitate

instituită de norme cu caracter civil operează în cadrul acestui proces penal

și între ce limite ale patrimoniului comun al soților, acest bun ar putea fi

considerat ca fiind achiziționat într-o ipotetică stare de codevălmășie.

Dispozițiile legale procesual penale

sus-citate interzic organului judiciar să instituie măsura sechestrului asupra

altor bunuri sau valori decât cele aparținând inculpatului (învinuitului ori

părții responsabile civilmente, după caz).

Dovezile care există în dosarul de

urmărire penală până la acest moment procesual probează doar dreptul de

proprietate al persoanei interesate I.C.L. asupra acestui bun.

În egală măsură, Curtea a mai

constatat că ridicarea efectivă de către organele poliției judiciare a

autovehiculului, a cheilor și a actelor originale ale acestuia fără ca în dosar

să existe minime probe din care să rezulte pericolul înstrăinării sale, este

nelegală, fiindcă în această ipoteză, bunul - dacă exista dovada că este al

inculpatului I.C.P. - trebuia indisponibilizat cu lăsarea sa în custodie și cu

aplicarea, justificată prin actul procedural întocmit, de eventuale sigilii,

iar în cea de a doua ipoteză - dacă s-ar fi dovedit pericolul de înstrăinare - bunul

putea fi efectiv ridicat, însă în acest caz, păstrarea lui trebuia încredințată

unui custode sau unei societăți specializate.

Luarea efectivă a autoturismului și

a actelor sale în original din posesia proprietarului său, care potrivit

documentelor este altul decât inculpatul, cu motivarea lapidară că măsura este

justificată de repararea pagubei, fără a exista minime indicii că acest bun ar

aparține inculpatului și că s-a încercat înstrăinarea lui, contravine prevederilor

legale și drept consecință este lipsită de fundament juridic, fiindcă măsura

asiguratorie a sechestrului prin indisponibilizarea bunului nu constituie prin

ea însăși o acoperire a prezumtivei pagube ci doar garantează repararea ei, pe

de o parte, iar pe de alta, nu înseamnă preluarea efectivă a bunului ci numai

interzicerea înstrăinării lui.

În plus, în conformitate cu normele

procesual penale care reglementează instituția măsurilor asiguratorii, organul

judiciar nu poate fi el însuși custodele bunului sechestrat și pe care l-a

ridicat cu ocazia percheziției domiciliare, ca în cauza de față, legea obligând

la desemnarea unui custode în condițiile și ipotezele mai sus-expuse.

În consecință, pentru considerentele

care preced, Curtea a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului instituit, în

temeiul art. 163 C. proc. pen., dispunând restituirea autoturismului cu datele

de identificare de mai sus și a cheilor acestuia, a certificatului de

înmatriculare și a cărții de identitate aferente, aflate în original la filele

278, 279 vol. II dosar urm. pen., către persoana interesată I.C.L., proprietara

acestuia.

Împotriva dispoziției de admitere a cererii

formulate de contestatoarea I.C.L. privind ridicarea măsurii asigurătorii a

sechestrului instituit asupra automobilului marca Audi înmatriculat sub nr. serie

sașiu WAUZZZ8E98A052571 și de restituire a acestui bun, a certificatului de

înmatriculare și a CI aferente a formulat în termen legal recurs Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

S-a invocat în acest sens că împrejurarea

că bunul asupra căruia s-a instituit sechestru asigurător nu se află în

proprietatea exclusivă a inculpatului, ci e deținut în codevălmășie cu soția

sa, nu constituia un impediment pentru luarea sau menținerea acestei măsuri

asigurătorii.

Potrivit art. 163 alin. (2) C. proc.

pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra

bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente,

până la concurența valorii probabile pagubei.

În opinia procurorului, aspectul că

autoturismul în litigiu constituie proprietate comună a inculpatului și a

soției sale contestatoare, nu îndreptățește concluzia că la luarea măsurii

asigurătorii ar fi fost încălcate prevederile art. 163 alin. (2) C. proc. pen.,

întrucât regimul juridic al proprietății codevălmașe a soților presupune că

dreptul de proprietate al inculpatului se întâlnește cu dreptul de proprietate

al soției sale în fiecare părticică materială a bunului mobil ce face parte din

masa bunurilor comune dobândite de soți, astfel că apare ca fiind îndeplinită

condiția impusă de art. 163 alin. (2) C. proc. pen., ca bunul asupra căruia s-a

luat măsura în vederea reparării pagubei să aparțină învinuitului sau

inculpatului chiar dacă nu-i aparține în mod exclusiv în proprietate.

Pe de altă parte, se invocă faptul

că legislația oferă unele exemple concrete în care unul dintre soți poate

răspunde cu bunurile comune și chiar dacă aceste dispoziții legale – art. 32

lit. d) C. fam. și art. 125 alin. (9) C. proc. fisc. – nu au aplicabilitate în

materia măsurilor asigurătorii, totuși, ele sunt de natură, potrivit celor

arătate de procuror în cuprinsul motivelor scrise de recurs, să întărească

raționamentul potrivit căruia nu există nici un impediment legal ca bunurile

comune ale soților să fie indisponibilizate prin instituirea sechestrului

asigurător, în ipoteza în care numai unul dintre soți are calitatea de învinuit

sau inculpat.

Pe de altă parte, faptul că în certificatul

de înmatriculare al autoturismului și în cartea de identitate a acestuia apare

ca proprietar la rubrica C2 soția inculpatului, nu poate constitui temei pentru

admiterea unei astfel de cereri, întrucât este știut că pe asemenea documente

apare numai unul dintre soți, deși bunul aparține patrimoniului comun al

soților.

În fine, nici împrejurarea că în

declarația de avere a inculpatului I.C.P. nu apare acel autoturism nu poate

constitui un argument în favoarea soluției adoptate de Curte, deoarece autoturismul

a fost achiziționat la 5 noiembrie 2011, deci ulterior datei de depunere a

declarației de avere de inculpat, iar, pe de altă parte, nedeclararea unor

bunuri mobile de către inculpat este o conduită infracțională ce implică alte

consecințe juridice și care nu impietează asupra stabilirii masei de bunuri

comune.

Examinând încheierea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor de nelegalitate și

netemeinicie aduse, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

În cauză, inculpatul I.C.P., soțul

contestatoarei a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, prin

rechizitoriul nr. 613/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat în formă

continuată cu consecințe deosebit de grave, luare de mită în formă continuată,

trafic de influență, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă

calificată și conflict de interese, infracțiuni aflate în concurs real.

În efectuarea actelor specifice

urmăririi penale, la data de 21 martie organul de cercetare penală a efectuat o

percheziție domiciliară la locuința inculpatului I.C.P. din comuna Bănești, sat

Bănești, județul Prahova, prilej cu care a fost ridicat în vederea aplicării

sechestrului asigurător un autoturism marca AUDI înmatriculat sub nr. ,

certificatul de înmatriculare și cartea de identitate în original, conform

procesului-verbal de percheziție, iar ulterior în baza ordonanței din 2 aprilie

2012, procurorul a dispus instituirea sechestrului asigurător, inclusiv asupra

acelui autoturism, justificând măsura prin repararea pagubei produse de

inculpatul I.C.P., cu mențiunea că bunul mobil în discuție a fost achiziționat

de contestatoare în timpul căsătoriei cu inculpatul.

Astfel, cum instanța a constatat în

mod îndreptățit, în calitate de persoană interesată, în accepțiunea art. 168 alin.

(1) C. proc. pen., contestatoarea I.C.L. a formulat cerere de ridicare a

măsurii asigurătorii.

Efectuând propriul demers analitic,

Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că susținerile contestatoarei

sunt lipsite de fundament legal, astfel încât cererea sa nu putea fi primită, context

în care criticile aduse de către procuror încheierii recurate sunt fondate.

În ceea ce privește condițiile ce se

cer a fi îndeplinite în vederea dispunerii măsurilor asiguratorii – măsuri de

constrângere reală – Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea

subzistă în cauză în împrejurările în care paguba ce se conturează a fi fost

creată impunea o asemenea măsură în scopul garantării reparării, iar, de

asemenea, pericolul de înstrăinare era actual.

Pe de altă parte, se impune

observația că bunul ce a format obiectul măsurii asiguratorii a fost dobândit

de inculpat și soția sa, contestatoarea I.C.L. în timpul căsătoriei acestora,

astfel încât, în virtutea principiului comunității de bunuri, regimul juridic

al acestui bun este acela al proprietății codevălmașe.

Împrejurările avute în vedere de

Curte relativ la mențiunile din certificatul de înmatriculare al

autoturismului, din cartea de identitate a acestuia, precum și la cuprinsul

declarației de avere întocmite de inculpat nu pot constitui argumente

judicioase , cu caracter suficient în a îndreptăți concluzia că bunul respectiv

era proprietatea exclusivă a contestatoarei.

Prin urmare, aspectul că acest

autovehicul a fost dobândit în timpul căsătoriei părților justifică măsura asiguratorie

dispusă în cauză, operând prezumția comunității bunurilor.

Susținerea instanței, potrivit

căreia nu este de competența instanței penale să stabilească dacă prezumția

relativă de comunitate instituită de norme cu caracter civil operează în cadrul

procesului penal și, între ce limite ale patrimoniului comun al soților apare superfluă

atâta vreme cât, în aplicarea măsurilor asiguratorii, organul judiciar are în

vedere bunurile învinuitului sau inculpatului (și ale persoanei responsabile

civilmente) până la concurența valorii probabile a pagubei.

Nici susținerea conform căreia

dispozițiile legale procesual penale ar interzice organului judiciar să instituie

măsura sechestrului asupra altor bunuri sau valori decât cele aparținând în mod

exclusiv învinuitului ori inculpatului nu poate fi primită, în împrejurările în

care interpretarea logică a dispozițiilor art. 163 C. proc. pen. nu conduce la

o asemenea concluzie.

În acord cu susținerile

procurorului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nicio dispoziție

din materia măsurilor asiguratorii nu exceptează de la aplicarea măsurilor

bunurile proprietate codevălmașă a soților, întrucât acolo unde legiuitorul a

înțeles să excepteze de la dispunerea unor asemenea măsuri de constrângere

reală, a făcut-o în mod expres – spre exemplificare dispozițiile art. 163 alin.

(4) C. proc. pen.

Apreciind că măsura a fost dispusă

cu respectarea exigențelor legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

virtutea considerentelor ce preced, va admite recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva încheierii din 7 august 2012 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 375/42/2012.

Va casa în parte încheierea atacată

și rejudecând în fond, va respinge cererea de ridicare a măsurii sechestrului

asigurator formulată de contestatoarea I.C.L.

Va menține celelalte dispoziții ale

încheierii atacate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva

încheierii din 7 august 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 375/42/2012.

Casează în parte încheierea atacată și rejudecând în fond,

respinge cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurator formulată de

contestatoarea I.C.L.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 august 2012.