ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2616/2012

Deliberând asupra recursului de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, – din 7 august 2012 s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului V.E.G. În baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților: V.E.G., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni; C.C.M., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni; I.C.P., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni și T.G., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni și s-a menținut această măsură.

S-au admis cererile formulate de inculpații arestați preventiv de amânare a judecății pentru a lua cunoștință de toate probele dosarului existente în volumele dosarului de urmărire penală și s-a acordat termen pentru studierea acestora la datele de: 17 septembrie 2012 pentru inculpații C.C.M. și T.G. și 12 septembrie 2012 pentru inculpații I.C.P. și V.E.G. S-a dispus încunoștințarea locurilor de deținere pentru a asigura prezența efectivă a inculpaților în arhiva Curții de Apel Ploiești, în acest scop. S-a admis cererea formulată de I.C.L. în calitate de proprietar al autoturismului marca Audi înmatriculat sub nr. serie sașiu WAUZZZ8E98A052571 indisponibilizat prin instituirea sechestrului asigurător prin ordonanța procurorului din 2 aprilie 2012 filele 167 – 173 vol. V dosar urm. pen.

și s-a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului în temeiul art. 163 C. proc. pen., dispunând restituirea autoturismului cu datele de identificare de mai sus și a cheilor acestuia, a certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate aferente, aflate în original la filele 278, 279 vol. II dosar urm. pen. S-au admis cererile formulate de apărătorii aleși ai inculpaților T.G., C.I.P. și D.T.M.C. lipsă din profesie - aflați în concediu de odihnă, în temeiul art. 6 C. proc. pen. și art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat următoarele: Î n conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen., verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților V.E.G., C.C., I.C.P.

și T.G. Curtea a stabilit că potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au stat la baza arestării impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, se menține arestarea preventivă a inculpatului. În cauză, măsura arestării preventive a fost luată față de inculpații V.E.G., C.C., I.C.P. și T.G. la data de 22 martie 2012 (filele 287-298 vol. VI urm. pen.) în condiții de deplină legalitate, fiind fundamentată pe dispozițiile art. 148 lit. b) și f) C. proc.

pen., conform cărora inculpații ar fi săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică precum și că ar fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului, de inculpații T. și C. - prin influențarea unui martor (B.F.) astfel cum a rezultat din primele declarații ale acestuia, iar de inculpații I.C. și V., prin preconstituirea unor înscrisuri: adresele nr. 623 din 27 februarie 2012 și nr. 901 din 9 februarie 2012. După sesizarea instanței, măsura preventivă luată a fost menținută ulterior prin încheierile pronunțate la 17 mai 2012 și 28 iunie 2012, soluția fiind confirmată de instanța supremă, prin respingerea recursurilor exercitate de inculpați.

Curtea a considerat că se impune în continuare menținerea acestei măsuri preventive față de cei 4 inculpați motivat de gravitatea infracțiunilor pretins comise, pericolul social pe care l-ar reprezenta lăsarea acestora în libertate, rezultând din împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor penale de care sunt verosimil acuzați, modalitatea concretă de acțiune și consecințele acesteia, precum și dispozițiile art. 1 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul legilor.

Curtea a apreciat că cei patru inculpați arestați preventiv în acest dosar nu pot fi judecați în stare de libertate, având în vedere modalitățile efective și complexe de îndeplinire a hotărârilor infracționale reținute în actul de trimitere în judecată, perioada de timp în care se pretinde a se fi desfășurat activitatea infracțională și faptul că aceasta a fost curmată exclusiv prin intervenția organelor judiciare, în contextul în care, fiind cercetați penal, cei patru inculpați ar fi încercat, în diferite modalități, să atenueze sau denatureze realitatea faptelor.

În aceste circumstanțe, Curtea a constatat că măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații pe întreg parcursul judecății, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile că aceștia ar fi autorii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, iar măsura preventivă privativă de libertate luată împotriva lor nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata sa nedepășind până la acest moment procesual, caracterul rezonabil la care se referă art. 6 prf. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cum în intervalul scurs de la luarea măsurii arestării preventive nu au fost identificate date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate și, câtă vreme inculpații, și în mod special V.E.G., care a cerut expres revocarea detenției preventive, contestând în esență existența prejudiciului și invocând lipsa dovezilor certe de vinovăție ori circumstanțe cu caracter personal deși aceste împrejurări țin, fie de încadrarea juridică a infracțiunilor, fie de atenuarea unei eventuale răspunderi penale, dacă aceasta se va dovedi că poate fi legal instituită, cu prilejul judecății în fond a cauzei, Curtea a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de cei patru inculpați și, în baza art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., a menținut-o, argumentele de oportunitate expuse în încheierea din 17 mai 2012, când s-a efectuat pentru prima dată controlul legalității și temeiniciei arestării preventive după emiterea actului de inculpare și înregistrarea dosarului la Curte, ca instanță de fond, și mai apoi în încheierea pronunțată la 28 iunie 2012, fiind pe deplin aplicabile și actualmente. Drept consecință, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul V.E.G., prin apărătorul său ales, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Față de împrejurarea că la acest termen de judecată s-au reiterat cererile privind acordarea unui termen de grefă, având în vedere că probele strânse la urmărirea penală trebuie luate efectiv la cunoștință, mai cu seamă de inculpații aflați în stare de arest preventiv care nu au avut această posibilitate, așa cum au susținut apărătorii lor aleși, pentru a le garanta dreptul la o procedură echitabilă, a găsit justificate cererile acestora de a li se acorda un termen până la care să ia cunoștință de tot materialul de la urmărirea penală, pentru a-și putea preciza poziția procesuală și în consecință le-a admis și a acordat termen pentru studierea acestora la datele de: 17 septembrie 2012 pentru inculpații C.C.M.

și T.G. și 12 septembrie 2012 pentru inculpații I.C.P. și V.E.G. În acest scop a dispus încunoștințarea locurilor de deținere pentru a asigura prezența efectivă a inculpaților în arhiva Curții de Apel Ploiești. Analizând plângerea formulată de I.C.L., prin care aceasta a contestat măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra unui autoturism Audi înmatriculat sub nr. , Curtea a constatat următoarele: La data de 21 martie 2012, organul de cercetare penală a efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului I.C.P. din jud. Prahova. Cu acest prilej, între altele a fost „ridicat în vederea aplicării sechestrului asigurator” un autoturism marca Audi A4 înmatriculat sub nr. , certificatul de înmatriculare și cartea de identitate în original, conform procesului-verbal de percheziție(filele 255-259 vol. III urm. pen.).

La data de 2 aprilie 2012, prin ordonanță (filele 167-173) procurorul a dispus instituirea sechestrului asigurator, inclusiv asupra acestui autoturism, justificând măsura pentru repararea pagubei produse de inculpatul I.C.P., cu mențiunea că bunul mobil în discuție a fost achiziționat de I.C.L. în timpul căsătoriei cu inculpatul. În calitate de persoană interesată, în înțelesul art. 168 alin. (1) C. proc. pen., I.C.L. s-a plâns instanței, contestând măsura sechestrării autoturismului marca Audi înmatriculat sub nr. serie sașiu WAUZZZ8E98A052571 indisponibilizat prin ordonanța procurorului, susținând pe de o parte, că este suficient de îndestulătoare pentru recuperarea eventualei pagube, indisponibilizarea apartamentului situat în Sinaia, - sechestrat prin același act al procurorului - iar pe de alta, că autoturismul îi aparține și nu îl poate folosi, fiindu-i efectiv dar nelegal ridicat de organul de urmărire penală (filele 217-218).

Cererea astfel argumentată a fost îndreptățită. Măsurile asigurătorii sunt măsuri de constrângere reală și constau în indisponibilizarea, până la soluționarea definitivă a cauzei, a bunurilor și a veniturilor aparținând inculpatului(…)în vederea confiscării speciale, a asigurării reparării pagubei precum și pentru garantarea executării pedepsei pecuniare. Indisponibilizarea bunului supus măsurii sechestrului presupune că, odată luată măsura asiguratorie, inculpatul(…)nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acesteia, astfel ca partea civilă să își poată realiza creanța născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri, sau organul specializat să poată executa, în cazul pedepsei pecuniare, sancțiunea respectivă ori măsura confiscării, aplicate prin hotărârea de condamnare.

Pentru bunurile mobile, sechestrul poate îmbrăca două forme: - când nu există pericol de înstrăinare, se dispune sechestrul cu lăsarea bunului în custodia celui sechestrat sau a unei rude, caz în care sechestrul poate fi cu sigilii sau fără sigilii; - când este pericol de înstrăinare, se dispune sechestrul cu ridicarea bunului și încredințarea lui spre păstrare unui custode, unei instituții sau societăți de profil. Din Ordonanța de instituire a măsurii asiguratorii dată de procuror rezultă că această măsură s-a impus în vederea garantării reparării pagubei produse de inculpatul I.C.P. În acest caz, sunt aplicabile dispozițiilor art. 163 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cu care măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se iau numai împotriva bunurilor inculpatului(…)până la concurența valorii probabile a pagubei.

Autoturismul în discuție aparține soției inculpatului I.C.L., astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în documentele originale ale acestui bun: certificatul de înmatriculare nr. 0111450097 la rubrica C2 ”proprietarul vehiculului” și cartea de identitate a autovehiculului nr. H099476 aflate la filele 278-279 vol. III dosar urm. pen. În plus, că bunul mobil sechestrat nu aparține inculpatului I.C.P. rezultă și din declarațiile de avere pe care acesta, în calitate de primar al localității, a avut obligația de a le depune în temeiul legii (filele 387-403 vol. III dosar urm. pen).

Faptul că acest autovehicul ar fi fost dobândit în timpul căsătoriei inculpatului cu I.C.L., așa cum succint s-a motivat în Ordonanță, nu justifică măsura asiguratorie dispusă în condițiile în care această împrejurare nu rezultă din actele dosarului, nu este de competența instanței penale să stabilească dacă prezumția relativă de comunitate instituită de norme cu caracter civil operează în cadrul acestui proces penal și între ce limite ale patrimoniului comun al soților, acest bun ar putea fi considerat ca fiind achiziționat într-o ipotetică stare de codevălmășie. Dispozițiile legale procesual penale sus-citate interzic organului judiciar să instituie măsura sechestrului asupra altor bunuri sau valori decât cele aparținând inculpatului (învinuitului ori părții responsabile civilmente, după caz).

Dovezile care există în dosarul de urmărire penală până la acest moment procesual probează doar dreptul de proprietate al persoanei interesate I.C.L. asupra acestui bun. În egală măsură, Curtea a mai constatat că ridicarea efectivă de către organele poliției judiciare a autovehiculului, a cheilor și a actelor originale ale acestuia fără ca în dosar să existe minime probe din care să rezulte pericolul înstrăinării sale, este nelegală, fiindcă în această ipoteză, bunul - dacă exista dovada că este al inculpatului I.C.P. - trebuia indisponibilizat cu lăsarea sa în custodie și cu aplicarea, justificată prin actul procedural întocmit, de eventuale sigilii, iar în cea de a doua ipoteză - dacă s-ar fi dovedit pericolul de înstrăinare - bunul putea fi efectiv ridicat, însă în acest caz, păstrarea lui trebuia încredințată unui custode sau unei societăți specializate.

Luarea efectivă a autoturismului și a actelor sale în original din posesia proprietarului său, care potrivit documentelor este altul decât inculpatul, cu motivarea lapidară că măsura este justificată de repararea pagubei, fără a exista minime indicii că acest bun ar aparține inculpatului și că s-a încercat înstrăinarea lui, contravine prevederilor legale și drept consecință este lipsită de fundament juridic, fiindcă măsura asiguratorie a sechestrului prin indisponibilizarea bunului nu constituie prin ea însăși o acoperire a prezumtivei pagube ci doar garantează repararea ei, pe de o parte, iar pe de alta, nu înseamnă preluarea efectivă a bunului ci numai interzicerea înstrăinării lui.

În plus, în conformitate cu normele procesual penale care reglementează instituția măsurilor asiguratorii, organul judiciar nu poate fi el însuși custodele bunului sechestrat și pe care l-a ridicat cu ocazia percheziției domiciliare, ca în cauza de față, legea obligând la desemnarea unui custode în condițiile și ipotezele mai sus-expuse. În consecință, pentru considerentele care preced, Curtea a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului instituit, în temeiul art. 163 C. proc. pen., dispunând restituirea autoturismului cu datele de identificare de mai sus și a cheilor acestuia, a certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate aferente, aflate în original la filele 278, 279 vol. II dosar urm. pen., către persoana interesată I.C.L., proprietara acestuia.

Împotriva dispoziției de admitere a cererii formulate de contestatoarea I.C.L. privind ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra automobilului marca Audi înmatriculat sub nr. serie sașiu WAUZZZ8E98A052571 și de restituire a acestui bun, a certificatului de înmatriculare și a CI aferente a formulat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a invocat în acest sens că împrejurarea că bunul asupra căruia s-a instituit sechestru asigurător nu se află în proprietatea exclusivă a inculpatului, ci e deținut în codevălmășie cu soția sa, nu constituia un impediment pentru luarea sau menținerea acestei măsuri asigurătorii.

Potrivit art. 163 alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile pagubei. În opinia procurorului, aspectul că autoturismul în litigiu constituie proprietate comună a inculpatului și a soției sale contestatoare, nu îndreptățește concluzia că la luarea măsurii asigurătorii ar fi fost încălcate prevederile art. 163 alin. (2) C. proc. pen., întrucât regimul juridic al proprietății codevălmașe a soților presupune că dreptul de proprietate al inculpatului se întâlnește cu dreptul de proprietate al soției sale în fiecare părticică materială a bunului mobil ce face parte din masa bunurilor comune dobândite de soți, astfel că apare ca fiind îndeplinită condiția impusă de art. 163 alin. (2) C. proc.

pen., ca bunul asupra căruia s-a luat măsura în vederea reparării pagubei să aparțină învinuitului sau inculpatului chiar dacă nu-i aparține în mod exclusiv în proprietate. Pe de altă parte, se invocă faptul că legislația oferă unele exemple concrete în care unul dintre soți poate răspunde cu bunurile comune și chiar dacă aceste dispoziții legale – art. 32 lit. d) C. fam. și art. 125 alin. (9) C. proc. fisc. – nu au aplicabilitate în materia măsurilor asigurătorii, totuși, ele sunt de natură, potrivit celor arătate de procuror în cuprinsul motivelor scrise de recurs, să întărească raționamentul potrivit căruia nu există nici un impediment legal ca bunurile comune ale soților să fie indisponibilizate prin instituirea sechestrului asigurător, în ipoteza în care numai unul dintre soți are calitatea de învinuit sau inculpat.

Pe de altă parte, faptul că în certificatul de înmatriculare al autoturismului și în cartea de identitate a acestuia apare ca proprietar la rubrica C2 soția inculpatului, nu poate constitui temei pentru admiterea unei astfel de cereri, întrucât este știut că pe asemenea documente apare numai unul dintre soți, deși bunul aparține patrimoniului comun al soților. În fine, nici împrejurarea că în declarația de avere a inculpatului I.C.P. nu apare acel autoturism nu poate constitui un argument în favoarea soluției adoptate de Curte, deoarece autoturismul a fost achiziționat la 5 noiembrie 2011, deci ulterior datei de depunere a declarației de avere de inculpat, iar, pe de altă parte, nedeclararea unor bunuri mobile de către inculpat este o conduită infracțională ce implică alte consecințe juridice și care nu impietează asupra stabilirii masei de bunuri comune.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor de nelegalitate și netemeinicie aduse, Înalta Curte de Casație și Justiție expune: În cauză, inculpatul I.C.P., soțul contestatoarei a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, prin rechizitoriul nr. 613/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, luare de mită în formă continuată, trafic de influență, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și conflict de interese, infracțiuni aflate în concurs real. În efectuarea actelor specifice urmăririi penale, la data de 21 martie organul de cercetare penală a efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului I.C.P.

din comuna Bănești, sat Bănești, județul Prahova, prilej cu care a fost ridicat în vederea aplicării sechestrului asigurător un autoturism marca AUDI înmatriculat sub nr. , certificatul de înmatriculare și cartea de identitate în original, conform procesului-verbal de percheziție, iar ulterior în baza ordonanței din 2 aprilie 2012, procurorul a dispus instituirea sechestrului asigurător, inclusiv asupra acelui autoturism, justificând măsura prin repararea pagubei produse de inculpatul I.C.P., cu mențiunea că bunul mobil în discuție a fost achiziționat de contestatoare în timpul căsătoriei cu inculpatul. Astfel, cum instanța a constatat în mod îndreptățit, în calitate de persoană interesată, în accepțiunea art. 168 alin. (1) C. proc.

pen., contestatoarea I.C.L. a formulat cerere de ridicare a măsurii asigurătorii. Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că susținerile contestatoarei sunt lipsite de fundament legal, astfel încât cererea sa nu putea fi primită, context în care criticile aduse de către procuror încheierii recurate sunt fondate. În ceea ce privește condițiile ce se cer a fi îndeplinite în vederea dispunerii măsurilor asiguratorii – măsuri de constrângere reală – Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea subzistă în cauză în împrejurările în care paguba ce se conturează a fi fost creată impunea o asemenea măsură în scopul garantării reparării, iar, de asemenea, pericolul de înstrăinare era actual.

Pe de altă parte, se impune observația că bunul ce a format obiectul măsurii asiguratorii a fost dobândit de inculpat și soția sa, contestatoarea I.C.L. în timpul căsătoriei acestora, astfel încât, în virtutea principiului comunității de bunuri, regimul juridic al acestui bun este acela al proprietății codevălmașe. Împrejurările avute în vedere de Curte relativ la mențiunile din certificatul de înmatriculare al autoturismului, din cartea de identitate a acestuia, precum și la cuprinsul declarației de avere întocmite de inculpat nu pot constitui argumente judicioase , cu caracter suficient în a îndreptăți concluzia că bunul respectiv era proprietatea exclusivă a contestatoarei. Prin urmare, aspectul că acest autovehicul a fost dobândit în timpul căsătoriei părților justifică măsura asiguratorie dispusă în cauză, operând prezumția comunității bunurilor.

Susținerea instanței, potrivit căreia nu este de competența instanței penale să stabilească dacă prezumția relativă de comunitate instituită de norme cu caracter civil operează în cadrul procesului penal și, între ce limite ale patrimoniului comun al soților apare superfluă atâta vreme cât, în aplicarea măsurilor asiguratorii, organul judiciar are în vedere bunurile învinuitului sau inculpatului (și ale persoanei responsabile civilmente) până la concurența valorii probabile a pagubei. Nici susținerea conform căreia dispozițiile legale procesual penale ar interzice organului judiciar să instituie măsura sechestrului asupra altor bunuri sau valori decât cele aparținând în mod exclusiv învinuitului ori inculpatului nu poate fi primită, în împrejurările în care interpretarea logică a dispozițiilor art. 163 C. proc.

pen. nu conduce la o asemenea concluzie. În acord cu susținerile procurorului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nicio dispoziție din materia măsurilor asiguratorii nu exceptează de la aplicarea măsurilor bunurile proprietate codevălmașă a soților, întrucât acolo unde legiuitorul a înțeles să excepteze de la dispunerea unor asemenea măsuri de constrângere reală, a făcut-o în mod expres – spre exemplificare dispozițiile art. 163 alin. (4) C. proc. pen. Apreciind că măsura a fost dispusă cu respectarea exigențelor legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, în virtutea considerentelor ce preced, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva încheierii din 7 august 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 375/42/2012.

Va casa în parte încheierea atacată și rejudecând în fond, va respinge cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurator formulată de contestatoarea I.C.L. Va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva încheierii din 7 august 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 375/42/2012. Casează în parte încheierea atacată și rejudecând în fond, respinge cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurator formulată de contestatoarea I.C.L. Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 august 2012.