ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1569/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1569/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 3 din 11 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpata G.C.C. împotriva sentinței penale nr. 250 din 18 iulie 2012 a Tribunalului Dâmbovița.

A fost obligată apelanta la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 250 din 18 iulie 2012 a Tribunalului Dâmbovița, în temeiul dispoziției art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea dispoziției art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) și c), art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpata

G.C.C.

, la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziției art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

În temeiul art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea dispoziției art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) și c), art. 76 C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziției art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

În temeiul dispoziției art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei G.C.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispoziției art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpata G.C.C., să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul dispoziției art. 86

2

C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpata G.C.C. să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 86

3

alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., raportat la art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b) și e) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reținerii și a arestării preventive a inculpatei G.C.C. de la data de 11 ianuarie 2012 până la data de 27 martie 2012.

S-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen., dispusă prin decizia penală nr. 446 din 27 martie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, în dosarul penal nr. 207/42/2012, luată față inculpata G.C.C.

S-a luat act că partea vătămată M.C.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul dispoziției art. 18 C. proc. pen., a obligat pe inculpata G.C.C. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de despăgubiri morale către partea vătămată minoră M.C.V.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpată la plata sumei de 1.150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu părții vătămate M.C.V. va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița nr. 95/D/P/2011 din 7 februarie 2012, înregistrat la instanță la data de 7 februarie 2012 sub nr. 1145/120/2012,

s-a pus în mișcare acțiunea penală și au fost trimiși în judecată inculpații I.I.M., zis „R.”

, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003,

art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

V.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003,

art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

, G.C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003,

art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și

R.A.F.

,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003,

art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în vara anului 2011, inculpatul I.I.M. zis „R.” a racolat-o pe partea vătămată M.C.V., cunoscând că este minoră și profitând de situația familială a acesteia i-a propus să practice prostituția și a găzduit-o în acest sens într-o garsonieră pe care inculpatul o închiriase în zona P., din municipiul Târgoviște. Minora a practicat prostituția o perioadă în această locație, zilnic inculpatul aducându-i în medie 4 – 5 clienți. Deși, inculpatul I.I.M. i-a promis inițial minorei că vor împărți banii obținuți din practicarea prostituției, în realitate aceștia erau opriți de către inculpat, din suma câștigată, de 300 – 400 lei zilnic, minorei îi reveneau cca. 15 – 20 lei pentru a-și achiziționa mâncare și țigări.

Partea vătămată M.C.V. s-a prostituat timp de o lună în această garsonieră, iar atunci când și-a manifestat dorința de a pleca acasă a fost amenințată cu acte de violență de către inculpat pentru a nu renunța la activitatea ei.

La sfârșitul lunii septembrie 2011

, inculpatul i-a propus părții vătămate M.C.V. să plece cu el și cu alte două fete în Grecia pentru a practica prostituția, lucru care s-a și întâmplat. În Grecia, M.C.V. a practicat prostituția într-un club și a avut în medie 2 – 3 clienți pe noapte, iar banii câștigați din această activitate ajungeau în totalitate prin intermediul inculpatei R.A.F., la inculpatul I.I.M.

Inculpata R.A.F. avea rolul de a supraveghea fetele

cât timp acestea racolau clienții din club și de a ține evidența sumelor de bani obținute din această activitate. În același club a practicat prostituția și martora D.R., care se înțelesese anterior cu inculpatul I.I.M. să-i dea acestuia doar jumătate din banii obținuți în urma practicării prostituției.

După aproximativ o lună, partea vătămată M.C.V. s-a întors în țară și a fost din nou abordată de către inculpatul I.I.M. care a cazat-o de această dată în garsoniera inculpatei G.C.C., aceasta cunoscând că partea vătămată era minoră și că se prostitua pentru inculpatul I.I.M.

Minora era de față la discuțiile purtate între inculpații I.I.M. și G.C.C., referitor la activitatea infracțională desfășurată.

De supravegherea părții vătămate minore, M.C.V. cât timp a stat în acea garsonieră se ocupa inculpata G.C.C., aspect confirmat și de martorul R.F.R.,

fostul concubin al acesteia, iar de găsirea clienților pentru părțile vătămate se ocupa inculpatul V.G., un bun prieten al inculpatului I.M.

Pe toată această perioadă partea vătămată M.C.V. a fost amenințată cu acte de violență în cazul în care refuza să mai întrețină relații sexuale contra cost.

În luna decembrie a anului 2011

, profitând de neatenția celor care o supravegheau, partea vătămată M.C.V. a reușit să plece din garsonieră și să meargă la domiciliul părinților săi din satul V., însă având nevoie de bani a reluat legătura cu inculpatul R. și a reînceput să practice prostituția pentru acesta.

Pe lângă rolul de a-i găsi clienți părții vătămate M.C.V., inculpatul V.G. zis „G.” se ocupa și de supravegherea efectivă a minorei în situațiile în care clienții erau prieteni sau cunoștințe de-ale lui, iar banii, erau colectați de către el, din care un procent de 30 % îi reveneau lui, iar restul îi înmâna inculpatului I.I.M. (conform proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice).

Cu privire la partea vătămată N.M.A., inculpatul I.I.M. a încercat să o racoleze pentru a practica prostituția în Grecia, însă aceasta a refuzat și din acel moment, inculpatul a început să facă presiuni asupra părții vătămate și a familiei acesteia, amenințându-o cu acte de violență, incendierea locuinței și chiar cu moartea.

După întoarcerea din Grecia, după aproximativ 3 luni, inculpatul I.I.M. a luat legătura cu partea vătămată N.M.A. pentru a o determina să practice prostituția și ulterior, aceasta a cedat insistențelor pentru că îi era teamă de el.

La sfârșitul lunii noiembrie 2011

, N.M.A. și M.C.V. au mers într-o garsonieră din zona Colegiului „I.V.” din Târgoviște și au întreținut relații sexuale cu clienții găsiți de inculpatul I.I.M. De la garsonieră părțile vătămate au plecat cu un taxi însoțite de către inculpații I.I.M. și V.G. până la motelul P. din Târgoviște. Acestea au fost agresate fizic și verbal de către cei doi inculpați pentru că doreau să-și păstreze o parte din banii obținuți de la clienții cu care anterior întreținuseră relații sexuale.

S-a apreciat de către procuror că faptele inculpaților I.I.M., zis R., V.G. zis „G.”, R.A.F. și G.C.C., care în cursul anului 2011, s-au constituit într-un grupare infracțională având ca scop exploatarea sexuală a mai multor persoane de sex feminin și care folosind acte de violență fizică și verbală ori acte de înșelăciune, au recrutat-o, transferat-o, transportat-o și găzduit-o pe partea vătămată M.C.V., despre care cunoșteau că este minoră, în scopul exploatării sexuale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de minori prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2011, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la inculpații I.I.M. zis R. și V.

G. zis „G.”

s-a mai reținut și faptul că în cursul anului 2011, au recrutat-o, transportat-o și găzduit-o pe partea vătămată N.M.A., în scopul exploatării sexuale, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzute de

art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în sarcina acestora reținându-se

și dispozițiile

art. 33 lit. a) C. pen., având în vedere

concursul real de infracțiuni.

Situația de fapt expusă mai sus a fost probată prin

:

declarațiile învinuiților și inculpaților; declarațiile părților vătămate; declarațiile martorilor; procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice și mesajelor scrise interceptate în cauză; rapoartele de evaluare întocmite de către A.N.T.P. - Centrul Regional Ploiești; fișele de cazier judiciar; procesele - verbale de constatare a unor situații de fapt întocmite de lucrătorii de poliție; procesul-verbal de sesizare și procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

Prin actul de sesizare s-a solicitat și

aplicarea dispozițiilor art. 118 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 678/2001

, referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani obținute de inculpați în urma exploatării sexuale a părților vătămate.

Inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, fiind arestați pe o perioadă de 29 de zile

, în baza încheierii nr. 4 din 12 ianuarie 2012 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în dosarul nr. 347/120/2012, începând cu data de 12 ianuarie 2012 până la 9 februarie 2012, pe numele acestora fiind emise mandatele de arestare preventivă nr. 7/ U din 12 ianuarie 2012, 8/ U din 12 ianuarie 2012, 9/ U din 12 ianuarie 2012 și 10/ U sin 12 ianuarie 2012.

După înregistrarea dosarului la instanță, s-a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților I.I.M., V.G., R.A.F. și G.C.C., conform dispoziției art. 300

1

C. proc. pen., apreciindu-se că temeiurile care au determinat arestarea

impun și în continuare privarea acestora de libertate,

fiind incidente atât dispozițiile art. 143, cât și cele ale art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

După constatarea regularității actului de sesizare a instanței, fiind audiate,

părțile vătămate M.C.V. și N.M.A. nu s-au constituit părți civile în cauză

, cea din urmă precizând că dorește să fie ascultată în calitate de martor și nu de parte vătămată.

În ședința publică din data de 19 martie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații I.I.M., V.G., R.A.F., în prezența apărătorilor, au învederat instanței că înțeleg să se judece conform procedurii simplificate prevăzută de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., iar inculpata G.C.C. a solicitat ca judecata să se efectueze conform procedurii de drept comun, prevăzută de dispozițiile art. 313 și urm. C. proc. pen.

La același termen de judecată

s-a procedat la ascultarea inculpaților I.I.M., V.G., R.A.F., care au declarat că recunosc în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, în sarcina lor și nu solicită administrarea altor probe,

înțelegând să se judece pe baza probelor deja existente la dosar din cursul urmăririi penale, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.

Pentru o bună înfăptuire a actului de justiție și având în vedere că inculpații I.I.M., R.A.F. și V.G. au înțeles să beneficieze de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2011 și au dat declarații în acest sens, tribunalul a disjuns cauza privind pe inculpata G.C.C., formându-se dosarul nr. 2374/120/2012 înregistrat în sistemul E.C.R.I.S.

După înregistrarea cauzei, la data de 19 martie 2012 în conformitate cu prevederile dispoziției art. 300

2

C. proc. pen., tribunalul a menținut starea de arest preventiv a inculpatei G.C.C., însă prin decizia penală nr. 446 din 27 martie 2012 pronunțată în dosarul penal nr. 207/42/2012, Curtea de Apel Ploiești a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de aceasta, cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată potrivit dispoziției art. 145

1

C. proc. pen.

În ședința publică din data de 10 aprilie 2012 s-a procedat la ascultarea inculpatei G.C.C., care a negat săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței

, menționând că a cunoscut-o pe partea vătămată M.C.V. prin intermediul martorului R.F.R., fostul său concubin și a inculpatului I.I.M., pe care îl cunoștea de aproximativ 3 ani, când a aflat că este căsătorit cu R.A.F. o cunoștință de-a sa.

Inculpata G.C.C. a susținut că locuința în care domicilia fostul său concubin R.F.R., o deține în baza unui contract de comodat încheiat cu domnul P.B. și că deși se despărțise de R. îl lăsa să locuiască în continuare, neavând autoritatea să-l dea afară. R.

o întrebase cu o zi înainte de a o aduce pe partea vătămată M.C.V.

dacă ar incomoda-o ca aceasta să locuiască pentru două – trei zile împreună cu R., până îi găsește o locuință, fapt care nu a deranjat-o, mai ales că R. vorbise cu R. despre găzduirea părții vătămate, specificându-le doar să aibă grijă de lucrurile aflate în garsonieră.

A arătat totodată că R. i-ar fi vorbit de găzduirea V., în ziua în care i-a cumpărat autoturismul O.V. ce-l deținea în proprietate, inculpatul achitându-i prima tranșă de 300 lei din prețul de 1000 de euro al mașinii.

Deși, recunoaște că în luna decembrie inculpatul I.I.M. zis R. i-a dat suma de 50 de euro prin intermediul martorului R. susține că această sumă reprezenta o rată din prețul mașinii și că

a bănuit ce activitate desfășurau V. și R. abia în luna decembrie când o persoană s-a amuzat pe seama ei în fața blocului.

A mai arătat că, nu înțelege de ce martorul R.R. a susținut în declarațiile date în cursul urmăririi penale că a discutat cu ea înainte de a accepta să o găzduiască pe V. în garsonieră motivând că ea este proprietara acelei garsoniere, întrucât ea nu a vorbit niciodată cu R. despre relațiile dintre V. și R. în acea perioadă.

Audiată și în dosarul nr. 2374/120/2012, partea vătămată M.C.V. a învederat instanței că nu se constituie parte civilă în cauză. A menținut în parte declarațiile date în cursul urmăriri penale arătând că acestea corespund adevărului, descriind în detaliu activitatea infracțională desfășurată de inculpații I.I.M., R.A. și V.G.,

revenind însă, asupra aspectului că inculpata G.C.C. știa că întreține relații sexuale contra cost în favoarea inculpatului I.I.M. și că este minoră

, având 17 ani, cu motivarea că a fost intimidată de către organele de urmărire penală (procuror și polițiști), susțineri ce vor fi înlăturate de către instanță întrucât nu se poate pune la îndoială veridicitatea și condițiile în care au fost obținute, având în vedere că la momentul la care i s-au luat declarațiile de către organele de urmărire penală a fost asistată de către un apărător desemnat din oficiu din cadrul Baroului Dâmbovița, iar cele relevate în cursul urmăririi penale sunt confirmate pe deplin și de celelalte mijloace de probe administrate.

Partea vătămată a mai arătat că îi era și îi este frică doar de inculpații I.I.M., zis R., R.A. și V.G., nu și de inculpata G.C.C. și că inculpații sau apărătorii acestora nu au luat legătura cu ea.

A mai precizat că în perioada în care a stat în garsoniera ce îi aparținea inculpatei G.C.C. se întâlnea cu aceasta zilnic întrucât venea să-și ia îmbrăcămintea pe care o deținea într-un șifonier aflat în acel imobil, dar „discutau de cel mult două – trei ori pe săptămână, fără a intra în detalii”.

Totodată, au fost audiați martorii din acte

N.M.A., D.R., V.I.G., R.F.R., T.C.I., I.S.A., Ș.V., R.P., G.V.G., N.M.B., C.F.B. și S.Ș. și martorii propuși de către inculpata G.C.C. pe situația de fapt G.M., M.M., precum și martorii în circumstanțiere G.I. și M.C.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că inculpații I.I.M., V.G., R.A.F. și G.C.C., în cursul anului 2011,

s-au constituit într-o grupare infracțională având ca scop exploatarea sexuală a mai multor persoane de sex feminin și care folosind acte de violență fizică și verbală, ori acte de înșelăciune, au recrutat-o, transferat-o, transportat-o și găzduit-o pe partea vătămată M.C.V., despre care cunoșteau că este minoră, în scopul exploatării sexuale.

Astfel, din materialul probator rezultă că partea vătămată M.C.V. a fost racolată de către inculpatul I.I.M., care împreună cu inculpatul V.G. aveau și rolul de a-i găsi clienți pentru a întreține relații sexuale contra cost, fiind unul dintre cei care au constituit grupul infracțional, coordonându-l și însușindu-și o mare parte din sumele obținute de partea vătămată prin practicarea prostituției, inculpata R.A.F. ocupându-se de supravegherea acesteia în Grecia pe perioada cât lipsea inculpatul I.I.M. și de încasarea banilor obținuți din această activitate infracțională care ulterior ajungeau tot la inculpatul I.I.M.

„Legăturile” cu clienții erau stabilite de obicei de către inculpatul I.I.M., prin intermediul telefonului mobil și din când în când și de inculpatul V.G. , cei doi inculpați constituind totodată și latura „dură” a grupului.

În momentul când partea vătămată nu mai dorea să practice prostituția pentru membrii grupului, aceasta era urmărită de către inculpați, amenințată cu acte de violență, agresată fizic și readusă pentru a practica din nou prostituția.

În ce privește găzduirea părții vătămate M.C.V. aceasta a locuit până în septembrie 2011 într-un apartament închiriat în zona P. din Municipiul Târgoviște de către inculpatul I.I.M. zis R., când inculpatul i-a propus părții vătămate să plece cu el în Grecia pentru a practica prostituția, lucru care s-a și întâmplat, iar la întoarcerea în țară, după aproximativ o lună aceasta a fost cazată în garsoniera deținută de către inculpata G.C.C., care cunoștea că partea vătămată era minoră și se prostitua pentru inculpatul I.I.M., până la jumătatea lunii decembrie 2011, aspect confirmat și de martorul R.F.R., fostul concubin al inculpatei G.C.C.

Deși, inculpata G.C.C. neagă săvârșirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, susținând că nu are nicio implicare în această activitate infracțională, declarațiile acesteia nu se coroborează cu depozițiile inculpaților I.I.M., V.G. și R.A.F., care au recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței, cu

procesele-verbale de sesizare, procesele verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice și a mesajelor scrise, cu declarațiile persoanei vătămate M.C.V. date în cursul urmăririi penale și menținute în parte în fața instanței de judecată și nici cu depozițiile martorului R.F.R.

Astfel, în declarațiile date în cursul urmăririi penale partea vătămată M.C.V. a susținut că la întoarcerea din Grecia, când a ajuns în Târgoviște a fost așteptată de R. care a dus-o la garsoniera unei cunoștințe de-a lui pe nume C., care nu a părut surprinsă de prezența ei acolo, dându-i de înțeles că vorbise anterior cu R.

A mai susținut partea vătămată că inculpata G.C.C. avea cunoștință că are 17 ani și că se prostituează în beneficiul lui R., întrucât fusese de față când inculpatul I.I.M. i-a spus că ea se prostituează, inculpata fiind de acord să o găzduiască și că pentru a nu fugi din garsonieră era păzită de către fostul concubin al inculpatei, pe nume R. care o însoțea peste tot

.

Aceste declarații se coroborează cu declarațiile inculpaților I.I.M., V.G. și R.F.A. care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, precum și cu declarațiile martorului R.F.R. date în cursul urmăririi penale care a arătat că în noiembrie 2011 R. l-a rugat să o găzduiască pe V. întrucât el nu o poate ține acasă la el, acolo locuind concubina sa F. „Înainte de a accepta am discutat cu C., care de fapt este proprietara garsonierei în care locuiesc și i-am cerut acordul. Și ea și-a dat acceptul și astfel „V.” a rămas peste noapte în mai multe rânduri la mine în garsonieră”.

Același martor a precizat că, știa de la inculpatul I.I.M. că partea vătămată M.C.V. se prostituează pentru el întrucât de câte ori îi cerea banii datorați pe mașină inculpatul afirma „că va face bani având combinații cu V. Ba mai mult, în luna noiembrie 2011, auzise mai multe discuții telefonice între cei doi, din care și-a dat seama că partea vătămată M.V. practica prostituția în favoarea lui R.

În fața instanței de judecată martorul R.F.R. a reiterat faptul că

înainte să vină R. cu V. la el în garsonieră, a avut o discuție cu inculpata G.C.C. comunicându-i acesteia că I.I.M. îi ceruse să o găzduiască pe partea vătămată două trei zile, inculpata dându-și acordul ca V. să locuiască în garsonieră. În total, partea vătămată a stat aproximativ două luni, două luni și jumătate cu mici întreruperi.

Mai mult, acesta a arătat că în seara când R. a venit cu V. la garsonieră, inculpata C. a sosit imediat după ei la câteva minute, au stat de vorbă, după care C. și R. au plecat la domiciliile lor, el rămânând cu V. în garsonieră cât și faptul că „la jumătatea lunii decembrie V. mi-a spus că a discutat cu C. și i-a spus acesteia că are diverse combinații pe ici pe acolo”.

Faptul că inculpata G.C.C. se întâlnea zilnic cu partea vătămată pe perioada cât a găzduit-o este confirmat și de către martorul R.F.R., fostul concubin al inculpatei care în declarațiile sale a precizat că inculpata venea zilnic în garsoniera în care locuia el întrucât „C. avea șifonierul cu lucruri în garsoniera în care locuiam eu efectiv, iar aceasta venea dimineața pentru a se schimba și seara ori de câte ori avea nevoie … inculpata G.C.C. s-a întâlnit în garsonieră în prezența mea de aproximativ trei – patru ori cu V. Inculpata C. putea veni oricând întrucât avea o cheie de la garsonieră. Cred că se puteau întâlni și în lipsa mea”.

Astfel, din probele analizate rezultă cu certitudine că inculpata G.C.C. avea cunoștință despre faptul că partea vătămată se prostitua în favoarea inculpatului I.I.M. și că este minoră, având în vedere că pe perioada cât a găzduit-o pe aceasta s-au întâlnit în mod frecvent, purtând discuții atât în prezența martorului R.F.R. cât și în lipsa acestuia, nefiind credibilă apărarea inculpatei că deși se vedea aproape zilnic cu partea vătămată și discutau, nu a cunoscut „ocupația acesteia”.

Activitatea infracțională a inculpaților în cadrul grupului rezultă și din declarațiile martorilor N.M.A., D.R., V.I.G., R.F.R., T.C.I., I.S.A., I.M., Ș.V., R.P., D.M.C., G.V.G., N.M.B., C.F.B. și S.Ș., care au relatat că partea vătămată M.C.V. practica prostituția în favoarea inculpatului I.I.M., zis R., care împreună cu inculpatul V.G. „facilita întâlnirile cu clienții”.

Tribunalul a apreciat că materialul probator relevă că activitatea infracțională desfășurată de către inculpații

I.I.M., V.G., R.A.F. și G.C.C.

nu a fost rezultatul unei înțelegeri întâmplătoare, spontane, ci s-a desfășurat în timp, începând cu anul 2011, în mod repetat, aceștia neacționând de sine stătător, ci în cadrul grupării infracționale ce avea ca scop exploatarea sexuală a unor persoane de sex feminin, printre care și minore.

S-a constatat că inculpații au recrutat persoane lipsite de o situație materială satisfăcătoare, cu un nivel scăzut de pregătire, fără un minim necesar de cunoștințe, ceea ce le-a făcut ușor de convins, cu atât mai mult cu cât cel puțin una dintre ele era minoră, fiind determinate să practice prostituția prin promisiunea unei vieți mai bune și a unui câștig ușor, cât și prin amenințări.

În baza probelor administrate în cauză, tribunalul a apreciat că faptele inculpatei G.C.C. care împreună cu inculpații

I.I.M., V.G., R.A.F.

,

în cursul anului 2011 s-au constituit într-o grupare infracțională având ca scop exploatarea sexuală a mai multor persoane de sex feminin, și care folosind acte de violență fizică și verbală, ori acte de înșelăciune, au recrutat-o, transferat-o, transportat-o și găzduit-o pe partea vătămată M.C.V., despre care cunoșteau că este minoră, în scopul exploatării sexuale

, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora aceasta a fost condamnată.

Nu

au putut fi reținute apărările inculpatei în sensul că nu făcea parte dintr-un grup infracțional ce avea ca scop exploatarea sexuală și că nu a săvârșit faptele pentru care a fost trimisă în judecată, având în vedere că latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 se poate realiza prin acțiuni alternative, „inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni”, astfel încât săvârșirea oricărei dintre ele realizează conținutul infracțiunii.

Nici cererea inculpatei de a se dispune achitarea sa

pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane reținute în sarcina ei, întrucât nu a știut cu ce se ocupa partea vătămată și nici vârsta acesteia, și că bani încasați de la inculpatul I.I.M. reprezentau ratele lunare din prețul de 1000 de euro a mașinii vândute acestuia și nu contravaloarea „chiriei”, nu este susținută de materialul probator din care rezultă că inculpata avea cunoștință că partea vătămată este exploatată sexual de către inculpatul I.I.M. și că este minoră, beneficiind totodată de banii rezultați din traficarea acesteia.

Mai mult în conformitate cu dispozițiile art. 13 din Legea nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de minori „recrutarea, transportarea, transferarea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia” fără a mai fi necesare și alte cerințe suplimentare cum se cere în cazul art. 12 din aceeași lege ce privește traficul de persoane, neavând relevanță faptul că minora și-ar fi dat acordul pentru a fi traficată.

La individualizarea pedepselor

ce i-au fost aplicate inculpatei G.C.C., tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile Părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise, precum și circumstanțele personale ale inculpatei, care nu este cunoscută cu antecedente penale, a avut un comportament adecvat normelor de conviețuire socială anterior săvârșirii faptelor și are în întreținere un copil minor, conform certificatului de naștere depus la dosar.

Față de conduita anterioară săvârșirii faptelor și atitudinea acesteia în fața instanței de judecată, tribunalul a reținut în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu efectele prevăzute de dispozițiile art. 76 C. pen.

În raport de aceste criterii, instanța a dispus condamnarea inculpatei G.C.C., la pedepse orientate sub minimele speciale prevăzute de textele de lege incriminatoare.

Conform art. 65 C. pen., instanța a interzis inculpatei G.C.C., ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și e) C. pen., pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., instanța a interzis aceleiași inculpate exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și e) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei.

Întrucât, inculpata a comis infracțiunile reținute în sarcina sa în concurs real, instanța a făcut aplicarea în cauză a dispoziției art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele ce i-au fost stabilite, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și e) C. pen.

În ce privește modalitatea de executare a pedepselor

ce i-au fost aplicate inculpatei G.C.C., tribunalul a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru aceasta și, chiar fără executarea pedepsei condamnata nu va mai săvârși infracțiuni, având în vedere că nu are antecedente penale, iar potrivit declarațiilor martorilor în circumstanțiere și caracterizării depuse la dosar, aceasta este în relații bune cu vecinii, este respectuoasă, avea o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunilor, a fost angajată cu carte de muncă la SC M. SA Târgoviște, fiind înscrisă și la facultatea de drept din cadrul Universității V. din Târgoviște.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 86

1

alin. (1) lit. a) - c) C. pen., mărimea pedepsei, faptul că inculpata nu a mai fost condamnată anterior și ținând seama de persoana acesteia, tribunalul a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate sub supraveghere.

În temeiul dispoziției art. 86

2

C. pen., a stabilit termen de încercare de 5 ani și în baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., a dispus ca inculpata G.C.C. să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 86

3

alin. (2) C. pen., a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., raportat la art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, a suspendat executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și e) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., a dedus perioada reținerii și a arestării preventive a inculpatei G.C.C. de la data de 11 ianuarie 2012 până la data de 27 martie 2012 și a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen., dispusă prin decizia penală nr. 446 din 27 martie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, în dosarul penal nr. 207/42/2012, luată față inculpata G.C.C.

S-a luat act că partea vătămată M.C.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 18 C. proc. pen., reprezentantul Ministerului Public, la data de 19 martie 2012, a solicitat, obligarea inculpaților la plata daunelor morale către partea vătămată minoră M.C.V., având în vedere traumele psihice suferite de aceasta, ca urmare a faptelor inculpaților, chiar dacă nu s-a constituit parte civilă.

Deși, partea vătămată minoră M.C.V. nu s-a constituit parte civilă și nu a solicitat despăgubiri civile, tribunalul în urma examinării materialului probator, a apreciat că i-a fost cauzat un prejudiciu moral.

În speță, tribunalul a considerat că suma de 500 lei acordată cu acest titlu părții vătămate M.C.V. este de natură să-i acopere traumele psihice prin care a trecut, să-i atenueze suferințele și disconfortul ce i-au fost create prin acțiunile inculpatei.

Astfel, în temeiul dispoziției art. 346 raportat la art. 14 alin. (5) și art. 17 C. proc. pen., a obligat pe inculpată la plata sumei de 500 lei, cu titlu de despăgubiri morale către partea vătămată minoră M.C.V.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpată la plata a câte 1.150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu părți vătămate, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata G.C.C., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat în esență, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Curtea, examinând hotărârea apelată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) și art. 379 C. proc. pen,, a constatat că apelul este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:

Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor au fost corect reținute

de prima instanță și pe larg descrise mai sus, în sensul că, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, nr. 95/D/P/2011 din 7 ianuarie 2011, înregistrat la Tribunalul Dâmbovița la data de 7 februarie 2012, sub nr. 1145/120/2012 s-a pus în mișcare acțiunea penală și au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv inculpații I.I.M., V.G., R.A.F. și G.C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor unor infracțiuni de constituire de grup infracțional și infracțiuni ce vizează traficul de persoane și minori.

Inculpații au fost arestați pentru o perioadă de 29 de zile în baza Încheierii nr. 4 din 12 ianuarie 2012, a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în dosarul nr. 347/120/2012 începând cu data de 12 ianuarie 2012 și până la 9 februarie 2012, pe numele acestora fiind emise mandate de arestare preventivă.

În ședința publică din data de 19 martie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații I.I.M., V.G. și R.A.F., în prezența apărătorilor au învederat instanței că înțeleg să se judece conform procedurii simplificate prevăzută de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., în timp ce inculpata G.C.C., a solicitat ca judecata să se efectueze conform procedurii de drept comun.

Pentru o bună înfăptuire a actului de justiție și având în vedere că inculpații I.I.M., V.G. și R.A.F. au înțeles să beneficieze de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., Tribunalul Dâmbovița a disjuns cauza privind pe inculpata G.C.C., formându-se dosarul nr. 2374/120/2012.

După înregistrarea cauzei la data de 19 martie 2012, în conformitate cu prevederile dispoziției art. 300

2

C. proc. pen., prima instanță a menținut starea de arest preventiv a inculpatei, însă, prin decizia penală nr. 446 din 27 martie 2012, pronunțată în dosarul penal nr. 207/42/2012, Curtea de Apel Ploiești a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, luată față de aceasta cu măsura obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145/1 C. proc. pen.

Ulterior, în ședință publică din data de 10 aprilie 2012, s-a procedat la ascultarea inculpatei G.C.C., care a negat săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței. Urmează însă, a se observa, așa cum de altfel a reținut și prima instanță, că, a cunoscut-o pe partea vătămată M.C.V., prin intermediul martorului R.F.R., fostul său concubin, și a inculpatului I.I.M., pe care îl cunoștea de aproximativ 3 ani și a găzduit-o o perioadă de timp, dar a susținut că a bănuit ce activitate desfășura V. în luna decembrie când o persoană s-a amuzat pe seama ei în fața blocului.

Partea vătămată M.C.V., audiată fiind în această cauză a învederat instanței că nu înțelege să se constituie parte civilă, a menținut în parte declarațiile date în cursul urmăririi penale arătând că acestea corespund adevărului, descriind în detaliu activitatea infracțională desfășurată de inculpații I.I.M., R.A. și V.G., revenind însă, asupra aspectului că inculpata G.C.C. știa că întreține relații sexuale contra cost în favoarea inculpatului I.I.M. și că este minoră.

Urmează ca instanța de apel să înlăture aceste susțineri atâta vreme cât nu se poate pune la îndoială veridicitatea și condițiile în care au fost obținute.

Cert este că, minora M.C.V., a fost cazată în garsoniera deținută de către inculpata G.C.C., care cunoștea că partea vătămată era minora și se prostitua pentru inculpatul I.I.M., aspect confirmat și de martorul R.F.R., fostul concubin al inculpatei

.

Așa cum de altfel s-a arătat mai sus, inculpata G.C.C., a negat săvârșirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, însă, declarațiile acesteia nu se coroborează cu depozițiile inculpaților I.I.M., V.G. și R.A.F., care au recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a inculpatei, cu procesele verbale desesizare, procesele verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice și a mesajelor scrise, cu declarațiile persoanei vătămate M.C.V., date în cursul urmăririi penale și menținute în parte în fața instanței de judecată și nici cu depozițiile martorului R.F.R.

Mai mult decât atât, inculpata avea cunoștință că, partea vătămată are 17 ani și că se prostituează în beneficiul unui coinculpat, întrucât fusese da față când acesta i-a spus personal că ea se prostituează, situație cu care G.C.C. a fost de acord să o găzduiască, știind că pentru a nu fugi din garsonieră era păzită de fostul său concubin, care o însoțea peste tot.

Martorul R.F.R., fostul concubin al inculpatei, a precizat în declarațiile sale că inculpata G.C.C. se întâlnea zilnic cu partea vătămată în perioada când a găzduit-o în garsonieră.

În concluzie, din probele analizate rezultă cu certitudine că inculpata avea cunoștință despre faptul că partea vătămată se prostitua în favoarea inculpatului I.I.M. și că este minoră, situație în care în mod corect prima instanță a apreciat că faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost dedusă judecății.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs inculpata G.C.C. care a criticat soluția ca netemeinică și nelegală, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Inculpata a arătat că a avut o locuință pe care a pus-o la dispoziția părții vătămate, dar nu a cunoscut că aceasta este minoră și că practică prostituția, motiv pentru care a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen.

A solicitat, de asemenea, reindividualizarea pedepselor, în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen.

Înalta Curte, analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate cât și a celor care, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se pot lua în considerare din oficiu, constată că recursul formulat este nefondat.

Inculpata a criticat situația de fapt reținută de cele două instanțe anterioare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., privind eroarea gravă de fapt.

Acest caz de casare vizează însă un viciu în stabilirea situației de fapt în sensul că în considerentele hotărârii se afirmă contrariul a ceea ce rezultă în mod evident din probele administrate.

Eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare, nu vizează dreptul suveran de apreciere a probelor ci, exclusiv, discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Situația de fapt reținută de cele două instanțe este în concordanță cu probatoriul administrat în cauză și, deși inculpata a negat aspectul că știa că partea vătămată este minoră și că urmează să se prostitueze pentru I.I.M. zis „R.”, din declarațiile inculpaților I.I.M., V.G. și R.A.F., a părții vătămate M.C.V. și a martorului R.R.F. rezultă că în realitate cunoștea toate aceste aspecte.

Ca atare în cauză nu există nicio contradicție între situația de fapt reținută de cele două instanțe și cea care rezultă din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penal și în cea de judecată, motiv pentru care solicitarea inculpatei de a fi achitată nu poate fi primită.

În ceea ce privește reindividualizarea pedepsei, în sensul schimbării formei de executare, instanța reține că în raport de gravitatea faptei săvârșite sancțiunea aplicată este blândă și o reindividualizare în sensul solicitat de inculpată ar lipsi-o de eficacitate, aducând atingere scopurilor prevenției speciale și a celei generale.

De aceea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat, urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată să fie obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.C.C. împotriva deciziei penale nr. 3 din 11 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 mai 2013.