Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.11.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3483/2013

HOTĂRÂRE
11.11.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3483/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 100 din 13 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul N.N.G. împotriva sentinței penale nr. 485 din data de 28 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, cu obligarea inculpatului la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut: Prin sentința penală nr. 485 din 28 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, în baza art. 271 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 33, art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul N.N.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 271 din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 65 și art. 66 C. pen., a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 134 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 33 C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul N.N.G. la pedeapsa de 3 luni închisoare. În baza art. 135 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 33, art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul N.N.G. la 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, aceasta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea armelor: marca B.M., cal. 9 mm; marca B.S., seria 8-000157, cal.9 mm; marca Z., cal.

9 mm; o cutie din plastic de culoare neagră cu etichetă cu inscripția Z.M., L.P., A.A., C.L., un încărcător gol de capacitate mare, două dispozitive metalice, cilindrice prevăzute cu filet, o cheie metalică pentru montarea dispozitivelor metalice la gura țevii și o perie pentru curățarea țevii. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Tribunalul a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr. 43/P/2012 din 7 noiembrie 2012, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.N.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 33 C. pen., art. 134 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 33 C. pen.

și art. 135 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 33 C. pen. S-a reținut în actul de sesizare că inculpatul a achiziționat la data de 29 iulie 2011 din Piața Centrală a Municipiului Ruse, B-dul Osvoboditel, magazin nr. 4 aprilie 2001, gestionat de Compania Comercială „VIP” SRL, 3 pistoale cu gaz, respectiv un pistol cu gaz Z. 925 cal.9 mm, seria nr. 10013398, un pistol cu gaz B.S. cal.9 mm., seria nr. 8-000157 și un pistol cu gaz B.M. F92, cal. 9mm seria 7-043188. Acestea au fost introduse în țară de către inculpat și confiscate de către organele de poliție urmare unor incidente generate de către acestea, împreună cu o cutie din plastic de culoare neagră, în care se aflau un încărcător gol, două dispozitive metalice cilindrice prevăzute cu filet, o cheie metalică pentru montarea dispozitivelor metalice la gura țevii și o perie pentru curățarea țevii.

S-a mai reținut că la data de 7 august 2011, inculpatul N.N.G. zis „K.”, pe fondul consumului de alcool, a folosit, în incinta discotecii SC P.I. SRL Nucet, unul dintre pistoalele deținute ilegal, trăgând mai multe focuri în plan vertical, atât în incinta discotecii, cât și afară, organele de poliție descoperind la intrarea în discotecă un cartuș cu gaze cal. 9 mm nepercutat și un tub cartuș gaze cal. 9 mm având capsa percutată, iar în interior un tub cartuș gaze cal. 9 mm percutat. Incidentul a fost observat de agenții de pază și de administratorii discotecii. De asemenea, s-a mai reținut că în noaptea de 2/ 3 septembrie 2011, în timp ce se afla în Clubul T 60 (Taragot) din Fieni, inculpatul a deținut, fără drept, și a așezat pe masa de consumație unul dintre pistoalele achiziționate din Bulgaria, cu scopul de a intimida persoanele aflate în club.

Această situație a fost confirmată de către martorii R.A., B.R.I. și de înregistrările video din local. S-a stabilit că cele trei pistoale ridicate de la inculpat nu se află înscrise în registrul RNA. Prin raportul de constatare tehnico - științifică din 10 decembrie 2011 s-a evidențiat: arma marca B.M. seria 7-043188 este un pistol semiautomat de construcție specială calibru 9 mm, ce folosește pentru tragere cartușe fără glonț cal.9 mm pentru producerea de zgomot sau împrăștierea gazelor iritant lacrimogene; arma marca B.S.

cu seria nr. 8-000157 este un pistol semiautomat de construcție specială calibru 9 mm, ce folosește pentru tragere cartușe fără glonț cal.9 mm pentru producerea de zgomot sau împrăștierea gazelor iritant lacrimogene; arma marca Z. 925 cu seria nr. 10013398 este un pistol semiautomat de construcție specială, cal.9 mm ce folosește pentru tragere cartușe fără glonț cal.9 mm pentru producerea de zgomot cu împrăștierea gazelor iritant - lacrimogene, armele puse la dispoziție sunt în stare de funcționare, cele două tuburi de cartușe cal. 9 mm au fost trase cu pistolul B.M.

seria 7-043188; cartușul de 9 mm este în stare de funcționare, Situația de fapt expusă a fost probată prin: procesele-verbale de sesizare din oficiu, procesele-verbale de ridicare de imagini video, procesul-verbal de investigație, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, procesul - verbal de ridicare, procesul-verbal de depistare a inculpatului, procesul-verbal de ridicare a armelor, declarațiile inculpatului, declarațiilor martorilor B.R.I., E.L.F., S.I.A., V.A., P.I., C.M., S.C.A., G.M.G., U.G.I., B.I.I., C.V.G., C.A.F., R.A., S.D. și S.R.I., raportul de constatare tehnico-științifică din 30 decembrie 2011, relațiile obținute din Bulgaria prin comisia rogatorie privind proveniența armelor, CD-ul conținând imagini video.

În ședința publică din 17 decembrie 2012, după constatarea regularității sesizării instanței, potrivit disp. art. 300 C. proc. pen., și aducerea la cunoștința inculpatului a prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., acesta a precizat că înțelege să beneficieze de procedura simplificată, întrucât recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. Cu ocazia ascultării sale de către instanță, inculpatul a precizat că a luat cunoștință de toate probele administrate pe parcursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește, și solicită ca judecata să aibă loc în baza acestora, nedorind administrarea altor probe pe situația de fapt. Instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată, constatând că sunt îndeplinite cerințele art. 320 1 C. proc.

pen. A fost audiată în circumstanțiere martora B.E.A. în fapt, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 7 august 2011, lucrători din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgoviște s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul N.N.G., aflându-se în incinta discotecii din comuna Nucet, a făcut uz de armă, trăgând două focuri în plan vertical, cu un pistol cu gaze, în condițiile în care nu este deținător legal de armă, fiind înregistrat, la data de 7 august 2011, Dosarul penal nr. 4812/P/2011. De asemenea, la data de 3 septembrie 2011 lucrători de poliție din cadrul I.P.J.

Dâmbovița s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în noaptea de 2/ 3 septembrie 2011, în jurul orelor 4, în incinta SC P. SRL Fieni - Club T 60, un client, identificat în persoana numitului N.N.G., poreclit „Killer-ul”, a deținut și scos, la vedere, un pistol, faptă care poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 136 1 din Legea nr. 295/2004 și pentru care urmează a se efectua verificări. Acest din urmă proces verbal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa sub nr. 1468/ P din 5 septembrie 2011, în care, prin ordonanța din data de 23 septembrie 2011, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a dosarului în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, în care, deja, se efectuau cercetări sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni similare de către aceeași persoană.

Ulterior, prin ordonanța din 24 ianuarie 2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, unde a fost înregistrat Dosarul nr. 43/P/2012, apreciindu-se că în cauză faptele comise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de contrabandă calificată, prev. de art. 271 din Legea 86/2006, deținerea și uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prevăzută de art. 134 și art. 135 din Legea nr. 295/2004, republicată, având în vedere și că pe parcursul cercetărilor, N.N.G. a recunoscut că deține ilegal un număr de 3 pistoale cu gaze pe care Ie-a predat lucrătorilor SAEST din cadrul I.P.J Dâmbovița, pistoale pe care Ie-a cumpărat în cursul lunii iulie 2011 dintr-un magazin din orașul Ruse - Bulgaria, după care Ie-a introdus în România și Ie-a deținut fără respectarea dispozițiilor legale.

Din materialul probator administrat, tribunalul a reținut că într-adevăr, în noaptea de 6/ 7 august 2011 N.N.G. a mers în discoteca SC P.I. SRL Nucet din satul Cazaci, județul Dâmbovița, iar la un moment dat, a scos un obiect asemănător cu un pistol mitralieră cu care, a executat, în plan vertical, focuri de armă, atât în interiorul, cât și în afara discotecii. Astfel, din depozițiile martorilor G.M.G., E.L.F., S.I.A., S.C.A., rezultă că au observat în discotecă un tânăr despre care au auzit că era poreclit „K.”, care avea în mână un pistol, și care a tras focuri de armă în plan vertical, iar în interior au simțit existența unui miros puternic de gaz, care a urmat unor bubuituri ce păreau a proveni de la petarde, iar din depozițiile martorilor C.M.

și P.I., reiese că în afara discotecii au observat tuburi de cartuș, și chiar în incinta discotecii la etaj, care au fost ridicate de către jandarmi. Și cu ocazia cercetării la fața locului s-a reținut că au fost ridicate două tuburi de cartuș cu capsă percutată, calibru 9 mm., dar și un cartuș nepercutat cu același calibru, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la acel moment și fixat în planșe fotografice. Tuburile de cartuș ridicate au fost înaintate pentru expertizare Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Dâmbovița, care, prin raportul de constatare tehnico-științifică din 30 decembrie 2011, a concluzionat că au fost trase cu pistolul „B.M.”, dar și că este în stare de funcționare, și cartușul calibru 9 mm, ridicat cu aceeași ocazie.

Deși organele de poliție l-au căutat la domiciliu pe făptuitor, identificat în persoana numitului N.N.G., nu l-au găsit pentru a-l putea audia și deși au emis citație, acesta nu s-a prezentat în vederea audierii. Ulterior, la data de 2/3 septembrie 2011 N.N.G. a mers în incinta barului SC P. SRL Fieni, Club T 60, iar în jurul orei 3 32 a scos pe masă un obiect ce părea a fi pistol mitralieră, așa cum se observă și din planșele fotografice care fixează imaginile înregistrate de camerele de luat vederi instalate în incinta clubului T 60 din Fieni. De altfel, existența armei a fost confirmată și prin declarațiile martorilor C.A.F., zis „R.”, care a arătat (fila 145) că a acoperit pistolul cu o bluză și în acest mod l-a luat și l-a dus afară, dar și R.A.

și L.A.G.. Cu ocazia identificării făptuitorului, la data de 10 septembrie 2011, i-a fost luată o declarație (filele 51-52 d.u.p.), ocazie cu care a recunoscut că deține trei pistoale cu gaze, pe care le-a cumpărat dintr-un magazin de arme din orașul Ruse - Bulgaria, pe care Ie-a și predat autorităților, așa cum reiese din procesul-verbal încheiat la aceeași dată (filele 47-49 d.u.p.). Din relațiile obținute prin Comisia Rogatorie din Republica Bulgaria (filele 96-104 d.u.p.), privind provenința armelor, rezultă, într-adevăr, cumpărarea de către N.N.G. a celor 3 arme pe care le deținea în domiciliul unde locuia fără forme legale din Târgoviște, str. Radu Popescu, județul Dâmbovița.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din 30 decembrie 2011, pistoalele predate de către făptuitor și puse la dispoziție organelor de poliție sunt reprezentate de: o armă marca „B.M.” F92 seria 7-043188, calibru 9 mm, care este un pistol semiautomat de construcție specială, ce folosește pentru tragere cartușe fără glonț, pentru producerea de zgomot sau împrăștierea gazelor iritant lacrimogene; armă marca „B.S.”, calibru 9 mm, pistol semiautomat de construcție specială ce folosește pentru tragere cartușe fără glonț, pentru producerea de zgomot sau împrăștierea gazelor iritant lacrimogene și armă marca „Z. 925”, calibru 9 mm, pistol semiautomat de construcție specială ce folosește pentru tragere cartușe fără glonț, pentru producerea de zgomot sau împrăștierea gazelor iritant lacrimogene.

De asemenea, din procesul-verbal întocmit de către organele de poliție la data de 8 august 2011 rezultă că N.N.G. nu figurează în baza Registrului Național al Armelor ca deținător legal de arme și muniții letale sau neletale. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, atât în ceea ce privește procurarea armelor din Republica Bulgaria, dar și cu privire la incidentele în care a fost implicat la datele de 6/ 7 august 2011 - în discoteca SC T.I. SRL, când a tras focuri de armă în plan vertical, arătând că se afla sub influența alcoolului și a vrut să-și apere fratele de o persoană care a crezut că îl va agresa și cel din data de 2/ 3 septembrie 2011 - când a scos de la brâu un pistol tip mitralieră, în timp ce se afla în incinta barului T 60 din Fieni.

Declarațiile inculpatului se coroborează, așa cum s-a arătat, cu procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele fotografice întocmite cu acea ocazie, procesele-verbale de ridicare a imaginilor video și planșele fotografice de fixare a imaginilor preluate de către camerele de supraveghere ale Clubului T 60 din Fieni, raportul de constatare tehnico-științifică și relațiile obținute prin Comisia Rogatorie din Republica Bulgaria (filele 96-104 d.u.p.). În drept, raportat la acest material probatoriu s-a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006, ca urmare a introducerii de către inculpat, fără drept, în România, în cursul lunii iulie 2011 a trei pistoale.

De asemenea, fapta inculpatului de a deține fără drept armele întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004, în timp ce fapta de a folosi, fără drept, pistolul marca „B.M. F92”, calibru 9 mm, seria 7 - 043188, în noaptea de 6/ 7 august 2011 în discoteca SC P.I. SRL din Nucet întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 135 din Legea nr. 295/2004, texte de lege enunțate în ședință publică și în baza cărora se va dispune condamnarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat ca fiind deosebit de ridicat, fiind vorba de o infracțiune care putea produce consecințe grave, de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, dar și de persoana inculpatului, de atitudinea de recunoaștere a vinovăției, ce presupune reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, dar și de susținerile martorei audiate în circumstanțiere, potrivit căreia era integrat în societate, vecinii având cuvinte de apreciere la adresa sa.

Cum însă, faptele pentru care este judecat sunt de o gravitate deosebită, ținând seama de faptul că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acestora, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor și, nu în ultimul rând, de consecințele pe care le are în societate deținerea de arme, dar uzul acestora, tribunalul a considerat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen., este asigurat numai prin privarea sa de libertate.

S-a avut în vedere în acest sens și faptul că inculpatul este arestat în altă cauză și are o bogată antecedență penală, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar, din ultima pedeapsă de 4 ani închisoare - aplicată de către Judecătoria Târgoviște prin sentința penală nr. 1228/2003, definitivă prin decizia penală nr. 763 din 15 decembrie 2003 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, la care s-a alăturat pedeapsa de 2 ani 2 luni și 25 zile închisoare în urma revocării grațierii pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1043 din 29 septembrie 2000 a Judecătoriei Târgoviște (din care a executat perioada de la 10 august 2002 la 5 noiembrie 2002, când a fost grațiat prin Decretul nr. 543/2002) - a fost liberat la data de 26 octombrie 2007, cu un rest de 657 de zile, care atrage aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., întrucât faptele sunt săvârșite în prezenta cauză, după executarea în întregime a pedepsei menționate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul N.N.G. Prima critică se referă la faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut starea de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen., față de inculpat la încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 135 din Legea nr. 295/2004, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de această faptă. Cea de-a doua critică privește greșita individualizare a pedepsei de 3 ani închisoare, pe care o consideră prea aspră, în condițiile în care a cerut ca judecata să se facă după procedura simplificată și fapta nu este deosebit de gravă, iar instanța de fond nu a analizat circumstanțele sale personale favorabile.

Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerentele: Situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg a fost corect reținută de instanța de fond, corespunde probelor administrate în cauză, vinovăția inculpatului a fost dovedită pe deplin, iar încadrarea juridică a faptelor este corespunzătoare. Critica în legătură cu greșita reținere a stării de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen., în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 135 din Legea nr. 295/2004 este neîntemeiată. Potrivit art. 135 C. pen., infracțiunea de uzul de armă neletală din cele supuse autorizării fără drept, se pedepsește cu închisoarea în limitele de la 6 luni la 3 ani. Prin reținerea disp.

art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., aceste limite de pedeapsă se reduc cu o treime, așa încât, acestea se situează de la 4 luni la 2 ani închisoare. Verificând fișa de cazier judiciar, aflată la filele 57 - 58 dosar, se observă că primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1228 din 04 noiembrie 2003 a Judecătoriei Târgoviște, pentru infracțiunea de furt calificat, așa încât, în mod corect prima instanță a reținut starea de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen. față de infracțiunea prev. de art. 135 C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Și critica ce vizează individualizarea pedepsei aplicată inculpatului a fost apreciată ca neîntemeiată.

Instanța de control judiciar a constatat că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului N.N.G., instanța de fond a dat o justă interpretare și aplicare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen., ținând seama de gradul de pericol social al faptelor, poziția procesuală sinceră manifestată pe parcursul întregului proces penal, dar și de împrejurarea că acesta este recidivist, fiind arestat în prezent într-o altă cauză penală. Concluzionând, Curtea a constatat că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare corespunde unei juste individualizări și poate să-și atingă scopul preventiv educativ prev. de art. 52 C. pen., așa încât nu se justifică reducerea acestui cuantum, așa cum s-a solicitat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.N.G., fără să expună motivele.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a criticat hotărârea în temeiul art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. cu privire la greșita condamnare a inculpatului pe motiv că armele au fost cumpărate în scopul de a se apăra, așa încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În primul rând, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, având în vedere data pronunțării deciziei recurate, respectiv 13 mai 2013, ulterioară intrării în vigoare a legii mai sus menționate.

În al doilea rând, se constată că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. așa încât, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu poate avea în vedere decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 385 9 pct. 1, 3-6, 13, 14 și 15 C. proc. pen.

Aceste cazuri de casare se referă la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, la nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la compunerea instanței de judecată, la incompatibilitate și la prevederile art. 292 alin. (2), la respectarea dispozițiilor referitoare la publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, prezența apărătorului în cazurile în care acestea sunt obligatorii, la situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege ori nu s-a constatat grațierea pedepsei. Apărătorul recurentului nu a invocat niciunul din aceste cazuri de casare, iar critica formulată nu se încadrează în dispozițiile legale mai sus menționate.

Așa cum s-a reținut, s-a solicitat achitarea inculpatului pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, aceste motive de recurs încadrându-se în cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 teza I C. proc. pen. care, așa cum s-a arătat, nu poate fi avut în vedere din oficiu. Drept urmare, ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului ca a doua cale de atac, înalta Curte nu are posibilitatea de a examina această critică prin prisma cazului de casare mai sus menționat, dar nici în cadrul cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. - invocat expres de apărătorul inculpatului, după cum critica nu se circumscrie nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Examinând din oficiu cauza, se constată că pedeapsa a fost aplicată în limitele legale, nefiind incident nici cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Drept urmare, constatând că motivele de recurs nu se încadrează nici în celelalte cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ÎN

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.N.G. împotriva deciziei penale nr. 100 din data de 13 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 noiembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1569/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3 din 11 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefundat, ape
ÎCCJ 2013-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 323/2013
Asupra recursului penal de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 126 din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefo
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3439/2013
pedeapsa de 1 lună închisoare. În baza art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 pct. 7 C. proc. pen. art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 lună închisoare. În baz
ÎCCJ 2014-04-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1464/2014
se impunea în cauza dedusă judecății este aceea achitării urmare incidenței legii penale mai favorabile. Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va re
ÎCCJ 2012-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 546/2012
ționarea acesteia, cu citarea părților interesate. Prin încheierea susmenționată, constatând că nu sunt motive care să justifice admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei penale nr. 2089 din 23 mai 2011, Înalta Curte de Casație
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă