ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 546/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 21 septembrie 2011 a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, contestația în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 2089 din 23 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul penal nr. 4123/42/2007. În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i) 1 C. proc. pen. și art. 9 din Legea nr. 241/2005, susținând că din eroare instanța de recurs nu a constatat faptul că beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 74 1 C. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010, în condițiile în care prejudiciul reținut în sarcina sa nu depășește suma de 50.000 euro și a fost achitat integral înainte de pronunțarea hotărârii primei instanțe, la dosar existând înscrisuri doveditoare în acest sens.

Totodată, contestatorul a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 390 C. proc. pen., suspendarea executării Deciziei penale nr. 2089 din 23 mai 2011 până la soluționarea contestației în anulare. Prin încheierea din 14 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 4484/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală -, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul M.D. și a fixat termen pentru soluționarea acesteia, cu citarea părților interesate. Prin încheierea susmenționată, constatând că nu sunt motive care să justifice admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei penale nr. 2089 din 23 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea formulată de contestator.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul M.D. prin prisma dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este fondată. Din actele dosarului rezultă că prin Decizia penală nr. 2089 din 23 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4123/42/2007 s-au respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.- Serviciul Teritorial Ploiești, inculpații M.D., T.I., C.M., M.M. și partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dâmbovița, împotriva Deciziei penale nr. 43 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că prin sentința penală nr. 316 din 11 octombrie 2006, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul M.D.

(contestatorul din prezenta cauză) la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., dispunând în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. În esență, în sarcina inculpatului M.D. s-a reținut că în calitate de reprezentant al SC N. SRL, a cerut acordarea de credite de la B.C.C. - Sucursala Târgoviște - sens în care a depus documentația direct la coinculpatul T.I.

care, după o analiză sumară a acesteia o solicita în biroul său pe coinculpata M.M. și îi cerea să întocmească referatul de creditare. Astfel, în perioada 13 august 2003 - 9 aprilie 2004, SC N. SRL a obținut 12 credite în valoare de 8.820.000.000 lei, 10 pe documente în curs de încasare, unul garantat cu cash colateral și unul cu garanții materiale. La data judecării cauzei în fond, s-a constatat că suma creditată a fost rambursată. La cererea creditorilor, susnumitul inculpat a prezentat balanțe contabile, adesea nereale și a schimbat destinația unor sume, încălcând astfel obligațiile asumate prin contractele de creditare. De asemenea, inculpatul, personal, a întocmit borderouri de achiziții de animale, a înscris prețuri mai mari cu rezultatul înregistrării în contabilitatea societății a sumei de 1.295.209.000 lei ca fiind cheltuită, deci reducând nereal profitul, bugetul statului fiind prejudiciat cu suma de 338.366.500 lei.

Până la Decizia penală nr. 43 din 8 aprilie 2009, parchetul și inculpații au declarat apel și recurs, o ultimă Decizie în calea de atac a recursului fiind cea cu nr. 2374 din 30 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, ocazie cu care Curtea de Apel Ploiești, în ce-l privește pe inculpatul M.D. a dispus: descontopirea pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare în pedepsele componente; schimbarea temeiului achitării pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.; schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen. și din infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din aceeași lege cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pedeapsă pe care a contopit-o cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare în condițiile art. 81 C. pen.

Între cazurile în care se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive este și cel prevăzut la art. 386 lit. c) C. proc. pen., invocat de contestator și care se referă la situația când „instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i) 1 cu privire la care existau probe în dosar”. Pentru a se putea reține acest caz de contestație în anulare, legea fixează cerința ca la dosar să fi existat probe cu privire la cauza de încetare a procesului penal, această cerință urmând a fi interpretată în funcție de cauza de încetare a procesului penal cu privire la care instanța trebuie să se pronunțe.

Probele de la dosar privind existența cauzei de încetare a procesului penal trebuie să constituie un temei real pentru exercitarea contestației în anulare, fiindcă în situația în care acestea nu pot fi luate în considerare, calea extraordinară a contestației în anulare nu poate fi exercitată. Termenul folosit de legiuitor „nu s-a pronunțat” trebuie înțeles într-un sens larg, adică o omisiune a instanței de a da răspuns unor motive de casare, motive care duceau la încetarea procesului penal, indiferent dacă motivele au fost invocate sau nu de părți. La data judecării pe fond a recursului declarat de inculpat, apărătorul ales al acestuia a solicitat instanței de recurs, între altele, aplicarea prevederilor art. 74 1 C. pen.

în sensul de a i se aplica acestuia o sancțiune administrativă motivat de împrejurarea că prejudiciul cauzat B.C.C. - Sucursala Târgoviște - nu depășește suma de 50.000 euro și a fost recuperat (fila 15 decizie instanță recurs). Contrar celor susținute de contestator, Înalta Curte constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererii acestuia (fila 20 decizie instanța de recurs) astfel că cerința art. 386 lit. c) C. proc. pen. referitoare la nepronunțarea de către instanța de recurs asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i) 1 C. proc. pen. nu este îndeplinită. Împrejurarea că instanța de recurs nu a soluționat favorabil cererea contestatorului nu echivalează cu nepronunțarea asupra vreunuia din cazurile de încetare a procesului penal din cele la care se referă art. 386 lit. c) C. proc.

pen., cu consecința admiterii contestației în anulare așa cum a cerut contestatorul și înlăturării soluției de condamnare dispusă de instanța de fond și menținută în căile ordinare de atac. În consecință, în baza art. 392 C. proc. pen., contestația în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 2089 din 23 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4123/42/2007, se va respinge ca nefondată. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 2089 din 23 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție , secția penală , în Dosarul nr. 4123/42/2007. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 februarie 2012.