ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1464/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1464/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului penal

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133 din 5 aprilie 2013

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 1252/120/2013 s-a dispus schimbarea

încadrării juridice a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul

S.F.R., din infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din

Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea

nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza de art. 270

alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2),

art. 76 lit. c) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul

S.F.R., la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă

de 1 an.

Conform art. 8 din Legea

nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen. și art. 33 lit. a) C.

pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.

Potrivit art. 85 C.

pen. s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1655 din 11 septembrie 2012 pronunțată

de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 4795/196/2012 și respectiv a pedepsei rezultante

de 8 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 476 din 16

octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. 2012/189/2012.

S-a descontopit pedeapsa

rezultantă de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.

476 din 16 octombrie 2012 a Judecătoriei Bârlad în pedepsele componente de 8 luni

închisoare și respectiv 2 luni închisoare, pedepse pe care, în baza art. 34

lit. b) și art. 35 C. pen. le-a contopit cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată

acestuia prin sentința penală nr. 1655 din 11 septembrie 2012 a Judecătoriei Brăila

precum și cu pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa

cea mai grea, 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1

an.

S-a făcut aplicarea

art. 71, art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul dispozițiilor

art. 86

2

C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 5 ani, compus din

cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În conformitate cu dispozițiile

art. 86

3

alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună, pe

durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere, respectiv: să se prezinte,

odată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Prahova; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință

și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și

să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza dispozițiilor

art. 86

3

alin. (3) C. pen. inculpatul a fost obligat să urmeze unul din

programele organizate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. raportat la art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii,

s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Potrivit art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv de

la 18 ianuarie 2013 la zi.

Conform art. 350

alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului

de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 19 ianuarie 2013, emis de către

Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 620/120/2013, daca nu e arestat în alta cauza.

În baza art. 15, art.

346 C. proc. pen. și art. 1381, art. 1382 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea

civilă formulată de către partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, pentru Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale Dâmbovița, inculpatul fiind obligat în solidar

cu numiții C.B.M. și C.F. condamnați prin sentința penală nr. 29 din 2

februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 6150/120/2011**,

modificată prin decizia penală nr. 119 din 16 august 2012 pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești rămasă definitivă astfel cum a fost modificată, prin decizia penală

nr. 4199 din 18 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la plata sumei

de 23.820 RON reprezentând contravaloarea accizelor datorate bugetului de stat,

majorări și dobânzi de întârziere.

Au fost respinse cererile

procurorului privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului

conform Legii nr. 241/2005, precum și confiscarea mijloacelor de transport, țigaretelor

de contrabandă și veniturilor obținute de inculpat din desfășurarea activității

infracționale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În perioada 2007-2011,

acesta împreună cu alte persoane, au constituit o grupare infracțională și au desfășurat

activități având ca obiect introducerea, fără drept și comercializarea, pe teritoriul

României, de țigări care nu prezintă aplicat pe pachet timbru fiscalizat. Mai exact

inculpatul S.F.R. împreună cu numiții C.F.R. și C.F., condamnați definitiv în cauza

din care a fost disjunsă prezentă și care a făcut obiectul Dosarului nr. 6150/120/2011**,

s-au deplasat

în zona A. pentru a se aproviziona cu țigări

de contrabandă, S.F.R. fiind unul din șoferii care aducea marfă de contrabandă din

zona

de frontieră

A., la Ploiești. De asemenea, inculpatul S.F.R. a beneficiat de o mare parte din

banii obținuți în urma vânzării țigaretelor de contrabandă.

Inculpatul a recunoscut

că îi cunoaște pe numiții C.F., I.G., I.C., P.C. și M.N., cetățean moldovean, declarând

că pe la jumătatea anului 2010, C.F. i-a făcut cunoștință cu M.N. cu ocazia unei

deplasări în regiunea Moldovei, ocazie cu care cel dintâi l-a rugat să-l însoțească

doar să-i conducă mașina, un autoturism marca V. S-au întâlnit într-un restaurant,

dar el nu a participat la discuții. La respectiva întâlnire nu a știut că numitul

C.F. și ceilalți se ocupă de contrabandă cu țigări, dar la scurt timp a auzit discuții

telefonice între aceștia și întrebându-l pe C.F., acesta i-a spus că el și celelalte

persoane menționate se ocupă cu contrabanda cu țigări provenite din Republica Moldova.

În luna octombrie 2010, la rugămintea lui C.F. i-a făcut „invitație” lui M.N. să

vină din Republica Moldova la domiciliul său. Acest lucru a avut loc doar în acte,

însă M.N. nu a venit faptic la respectivul domiciliu. De la C.F. cunoaște faptul

că ar fi câștigat la un bax de țigări în urma comercializării o sumă cuprinsă între

200 și 250 RON. În realitate, după ce s-a interesat la alte persoane, a aflat că

de fapt se câștiga în jur de 500 RON la un bax de țigarete. Inculpatul a recunoscut

că a fost de trei ori în zona Moldovei în perioada 2010-2011, prima dată întâlnindu-l

pe M.N. A doua oară, prin septembrie-octombrie 2010 a fost cu C.F. la C. în Moldova

să ia țigări dar nu a luat, fiind posibil să le primească ulterior C.F. la Ploiești.

A treia oară a plecat cu C.F. cu un autoturism marca L. de culoare albastră, fiind

însoțiți de I.G., tot în L. A înțeles de la cei doi că în spatele lor mai era o

altă persoană cu o dubă în care urma să fie încărcate țigările.

Faptele inculpatului s-au

apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 8 din Legea nr. 39/2003 și ale infracțiunii asimilate celei de contrabandă

prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, nu însă

și a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005 și de deținere în afara antrepozitului fiscal și comercializare

pe teritoriul României de produse accizabile, respectiv țigarete peste limita de

10 000 bucăți, prevăzută de art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea

nr. 571/2003.

Infracțiunea de evaziune

fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 presupune,

sub aspectul laturii obiective, o acțiune de omisiune în tot sau în parte a evidențierii

în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate

sau a veniturilor realizate, iar sub aspectul laturii subiective, intenția directă

calificată prin scop, sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Fapta de a deține și de

a transporta bunuri supuse accizelor, cum sunt țigaretele, în scopul de a le vinde

contra unor sume de bani, s-a apreciat că întrunește numai elementele constitutive

ale infracțiunii asimilate infracțiunii de contrabandă la care s-a făcut referire

anterior iar, nu și elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală

prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât infractorul

nu a realizat o acțiune de omisiune a evidențierii în actele contabile a operațiunilor

comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, aceasta presupunând o activitate

comercială pe care inculpatul nu a realizat-o.

Î

n ceea ce privește fapta prevăzută de art. 296

1

alin.

(1) lit. l) din Lega nr. 571/2003, prin decizia nr. 61 din 24 septembrie 2007 pronunțată

în interesul legii de instanța supremă s-a statuat ca persoana care nu are calitatea

de antrepozitar sau comerciant nu este subiect activ al contravenției de deținere

în afara antrepozitului fiscal ori de comercializare a produselor accizabile supuse

marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, potrivit

Titlului VII C. fisc. Cu atât mai mult, s-a apreciat de către prima instanță că,

o astfel de persoana nu poate fi subiect activ al infracțiunii sus-menționate.

Î

n consecință, pe latură penală, instanța de fond a dispus

schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul S.F.R., din infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la

art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 296

1

alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la

art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

urmând a condamna pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută

de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, dar și pentru

infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.

pen.

La individualizarea pedepselor

aplicate inculpatului s-a reținut dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv de gradul

de pericol social al faptelor săvârșite, urmarea produsă constând în vătămarea relațiilor

sociale referitoare la menținerea ordinii și liniștii publice, precum și a climatului

de siguranță socială necesar derulării pașnice a vieții în comunitate prin interzicerea

grupurilor de persoane care își propun să comită infracțiuni precum și în prejudicierea

bugetului consolidat al statului prin încălcarea relațiilor sociale privind regimul

vamal, parte a regimului fiscal, persoana făptuitorului, inculpatul nefiind la primul

contact cu legea penală, suferind condamnări definitive prin sentința penală

nr. 1655 din 11 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr.

4795/196/2012 și respectiv prin sentința penală nr. 476 din 16 octombrie 2012 pronunțată

de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. 2012/189/2012, însă, beneficiind de circumstanțe

atenuante judiciare în condițiile în care este tânăr și pe cale să-și întemeieze

o familie, asigurându-i-se totodată egalitate de tratament cu cei condamnați în

cauza din care a fost disjunsă prezenta, instanța aplicând pedepse intr-un cuantum

orientat sub minim rezultat după reducerea cu o treime a limitelor prevăzute în

norma de incriminare, în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., pedepsele

stabilite răspunzând corespunzător funcțiilor de constrângere, reeducare și exemplaritate

ale pedepsei.

S-a mai constatat că prin

sentința penală nr. 1655 din 11 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Brăila

în Dosarul nr. 4795/196/2012, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni

închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei iar prin sentința penală

nr. 476 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. 2012/189/2012,

la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, de asemenea cu suspendare condiționată

a executării pedepsei, în condițiile în care a comis prezenta infracțiune înainte

de pronunțarea ambelor hotărâri. Ca urmare, s-a apreciat de către prima instanță

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 85 C. pen. cu privire la anularea

suspendării condiționate a executării ambelor pedepse, toate faptele fiind concurente.

În consecință, instanța

de fond a procedat la descontopirea rezultantei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului

prin sentința penală nr. 476 din 16 octombrie 2012 a Judecătoriei Bârlad în pedepsele

componente de 8 luni închisoare și respectiv 2 luni închisoare, pedepse pe care,

în baza art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. le-a contopit cu pedeapsa de 4 luni închisoare

aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1655 din 11 septembrie 2012 a Judecătoriei

Brăila precum și cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute

pedeapsa cea mai grea.

Pentru un tratament penal

complet inculpatului i-au fost aplicate pedepse accesorii constând în interzicerea

drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. și pedepse complementare constând în interzicerea acelorași drepturi, pe o

perioada de 1 an.

Față de aceste circumstanțe,

instanța de fond a apreciat inculpatului îi pot fi aplicate dispozițiile art. 86

1

C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării acestora. Totodată,

s-a precizat că această condamnare constituie un avertisment chiar fără executarea

pedepsei, iar inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni. De asemenea, s-a făcut referire

la pedepsele a căror suspendare condiționată sau sub supraveghere li s-a aplicat

celorlalți coinculpați, în cauza disjunsă.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat

și executarea pedepselor accesorii interzise inculpatului.

S-a dedus totodată perioada

reținerii și arestării preventive a inculpatului iar în baza art. 350 alin. (3)

C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea

mandatului de arestare preventivă din 19 ianuarie 2013, emis de către Tribunalul

Dâmbovița în Dosarul nr. 620/120/2013, dacă nu e arestat în altă cauză.

Cu privire la latura civilă,

analizând materialul probator, cu referire la recunoașterea inculpatului care se

coroborează cu declarațiile condamnaților C.F., C.B.M., pe care inculpatul S.F.R.

i-a însoțit în zona A. pentru a se aproviziona cu țigări și care prin sentința penală

nr. 29 din 2 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 6150/120/2011**,

așa cum a fost modificată sub aspect civil prin decizia penală nr. 119 din 16

august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, au fost obligați în solidar la

plata sumei de 23.820 RON reprezentând accize, majorări și penalități de întârziere,

s-a apreciat că și inculpatul S.F.R. trebuie să răspundă în solidar cu cei doi condamnați

pentru acoperirea prejudiciului produs prin fapta asimilată infracțiunii de contrabandă

prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în condițiile

în care a comis respectiva faptă împreună cu aceștia.

Chiar dacă numitul P.C.

a dat declarații ce-l incriminează pe el, alături de inculpatul S.F.R., având în

vedere ca în ceea ce-l privește pe cel dintâi nu s-a pronunțat încă o soluție pe

fond, nedispunându-se cu privire la vinovăția sa, instanța de fond a apreciat că

la acest moment nu-l poate obliga pe acesta la plata vreunei sume de bani.

Astfel, deși în prezentul

dosar s-a depus adresa din data de 25 martie 2013 de către Direcția Regionala pentru

Accize și Operațiuni Vamale București potrivit căreia prejudiciul total produs în

cauză ar fi în cuantum de 2.787.782,55 RON, în cuprinsul rechizitoriului făcându-se

referire la același prejudiciu comunicat prin adresa din 6 septembrie 2011 aparținând

Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Dâmbovița în Dosarul de urmărire

penală nr. 101/P/D/2010, din care s-a disjuns prezentul dosar, iar cel produs de

inculpatul S.F.R. împreună cu condamnatul C.F. și cu numitul P.C., așa cum a fost

reținut în rechizitoriu, ar fi unul în suma de 1.537.056 RON, instanța de fond nu

poate dispune obligarea inculpatului S.F.R. în solidar cu C.F., persoană condamnată

la plata unei alte sume în cauza din care s-a disjuns prezentul dosar și cu P.C.,

persoană nejudecată până în prezent, întrucât hotărârea nu le-ar fi opozabilă ultimilor

doi, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a motivat, situația de fapt reținută în

ceea ce-l privește pe inculpatul S.F.R. este alta, acesta participând la comiterea

faptei de contrabandă împreună cu condamnații C.F. și C.B.M.

Ca urmare, s-a admis în

parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Regională pentru Accize

și Operațiuni Vamale București, fiind obligat inculpatul S.F.R., în solidar cu numiții

C.B.M. și C.F. la plata sumei de 23.820 RON reprezentând contravaloarea accizelor

datorate bugetului de stat, majorări și dobânzi de întârziere.

Împotriva sentinței au

declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Dâmbovița și inculpatul S.F.R.

Criticile parchetului

au vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 86

1

C. pen., respectiv

omisiunea instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, acoperirea

prejudiciului neputând fi asigurată în alt mod.

Inculpatul a criticat

hotărârea sub aspectul cuantumului pedepselor apreciate ca fiind prea severe.

Prin decizia penală

nr. 229 din 22 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești

s-a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul

Teritorial Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 133 din 5 aprilie 2013 pronunțată

de Tribunalul Dâmbovița pe care a desființat-o în parte și în consecință.

S-a dispus instituirea

sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului

S.F.R., până la concurența sumei de 23.820 RON.

S-a menținut restul dispozițiilor

sentinței apelate.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului perioada reținerii și arestului preventiv de la 18

ianuarie 2013 la 5 aprilie 2013.

S-a respins ca nefondat

apelul inculpatul S.F.R., împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligat apelantul-inculpat

la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea a fost refuzată

numai în ceea ce privește instituirea sechestrului asigurator pentru asigurarea

recuperării prejudiciului, celelalte critici fiind apreciate ca nefondate.

Împotriva ambelor hotărâri

a declarat recurs inculpatul S.F.R., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., respectiv art. 5 C. pen.

Prin prisma acestor dispoziții

s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu consecința reducerii pedepselor.

În ceea ce privește infracțiunea

prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., s-a solicitat

a se constata că aceasta a fost dezincriminată.

Înalta Curte de Casație

și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este fondat

pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor

cauzei rezultă că în sarcina inculpatului S.F.R. s-a reținut săvârșirea infracțiunii

de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, constând în

aceea că în perioada 2007-2011 a deținut în afara antrepozitului fiscal și a comercializat

pe teritoriul României produse accizabile, respectiv țigări peste limita legală.

Fapta a fost săvârșită

împreună cu mai multe persoane, fără a se putea reține, potrivit legii, un grup

infracțional organizat astfel că instanța de fond a reținut infracțiunea prevăzută

de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Cauza a fost judecată

în procedura simplificată reglementată de dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen., inculpatul recunoscând faptele astfel cum au fost descrise în actul

de sesizare, însușindu-și probatoriul administrat în faza de urmărire penală.

În ceea ce privește infracțiunea

de contrabandă, examinând limitele de pedeapsă prevăzute în legile succesive, se

constată că acestea nu au fost modificate și ca atare nu atrag incidența dispozițiilor

art. 5 C. pen.

Sub aspectul infracțiunii

prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., Înalta

Curte apreciază că se impune achitarea inculpatului, fapta fiind dezincriminată.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 126

din Legea nr. 187/2012, Legea nr. 39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității

organizate, se modifică după cum urmează:

și lit. b) vor avea următorul cuprins:

a) grup infracțional organizat,

grupul definit la art. 367 alin. (6) C. pen.;

b) infracțiune gravă,

infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa

închisorii al carei maxim special este de cel puțin 4 ani (...)”.

13 se abrogă.

trimiterile la art. 7 se vor considera făcute la art. 367 C. pen.

Anterior modificărilor

arătate, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 incriminau inițierea sau constituirea

unui grup infracțional organizat, ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă,

a unui astfel de grup.

Totodată, dispozițiile

art. 8 din aceeași lege, incriminau inițierea sau constituirea ori aderarea sau

sprijinirea, sub orice formă, a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni,

care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracțional organizat.

Având în vedere incriminările

anterioare și modificările survenite prin Legea nr. 187/2012, în care se arată că

art. 7-art. 10 și art. 13 se abrogă, precum și mențiunea expresă, cuprinsă în

art. 3 din aceeași lege, potrivit căreia, în tot cuprinsul legii, trimiterile la

art. 7 se vor considera ca fiind făcute la art. 367 C. pen., se pune problema dacă

fapta circumscrisă dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 39 din 2003 mai este sau nu

prevăzută de legea penală.

Ieșirea din vigoare a

unei legi penale poate avea loc și prin abrogare.

Abrogarea reprezintă procedeul

juridic de scoatere din vigoare, printr-o lege nouă, a unei legi penale anterioare

(abrogare totală) sau a anumitor dispoziții penale dintr-o lege anterioară (abrogare

parțială).

Abrogarea poate fi expresă,

atunci când într-un act normativ se arată în mod expres că o anumită lege sau o

dispoziție dintr-o lege anterioară se abrogă.

Abrogarea poate fi tacită,

atunci când legea nouă reglementează aceeași materie, în același cadru, și cu aceeași

substanță ca și legea veche.

Dar, așa cum s-a arătat

și în literatura de specialitate, nu trebuie pus un semn de egalitate între abrogare

și dezincriminare. Abrogarea unui text care incriminează o anumită faptă, nu înseamnă

neapărat că acea faptă a fost dezincriminată. Este posibil ca fapta să continue

a fi incriminată, dar printr-un alt text de lege. De asemenea, se poate întâmpla

ca fapta respectivă să-și schimbe numai sediul de incriminare și denumire, conținutul

rămânând însă neschimbat.

Prin urmare, pentru a

se stabili dacă ne aflăm în prezența unei dezincriminări, trebuie să se constate

că fapta nu își mai găsește corespondent în legea nouă sau că nu mai este incriminată

printr-o altă dispoziție legală în vigoare. Se impune a se verifica, astfel, dacă

fapta are, sub orice formă, corespondent în legea nouă.

Aplicând acest principiu,

trebuie reținut că, atunci când norma abrogată este o normă specială, fapta rămâne,

de regulă, incriminată în norma generală. În urma dezincriminării, fapta poate ieși

complet din sfera ilicitului penal sau poate atrage sancțiuni de altă natură, cum

ar fi sancțiunea contravențională.

Comparând cele două legi

(Legea nr. 39/2003, respectiv Legea nr. 286/2009), se constată că infracțiunea prevăzută

în Legea nr. 39/2003 se regăsește în art. 367 alin. (1) C. pen. Potrivit textului,

„inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea,

sub orice formă, a unui astfel de grup, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la

5 ani.” În alin. (6) al aceluiași articol se arată că, „prin grup infracțional organizat

se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit

pentru anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat, în scopul

comiterii uneia sau mai multor infracțiuni”.

Se observă astfel că,

nici prin dispozițiile art. 367 C. pen. și nici prin alte dispoziții C. pen. nu

mai este incriminată fapta prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la

art. 323 C. pen., care era reținută în cazul unei pluralități ocazionale, când se

constata existența unui grup cu o anumită specializare, dar fără o structură piramidală,

conformă cu art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Corelând susținerile anterior

formulate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora „în tot

cuprinsul legii, trimiterile la art. 7 se vor considera făcute la art. 367 C.

pen.”, se impune, ca și soluție, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor

art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art.

323 C. pen.

Pe de altă parte, în cauza

dedusă judecății, atât parchetul cât și instanța de fond a constatat că lipsește

caracterul structurat și coordonat al grupului și ca atare a fost reținută infracțiunea

prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și nu infracțiunea prevăzută de art. 7

din aceeași lege.

Ne

aflăm, astfel, în prezența unei pluralități ocazionale și nu constituită. Pluralitatea

ocazională nu ține de natura infracțiunii nu este, în abstract, indispensabilă realizării

acesteia ci se realizează întâmplător în funcție de diversele condiții concrete.

Prin

urmare participația, sub forma pluralității ocazionale, trebuie deosebită de pluralitatea

constituită unde, în toate cazurile, legea consideră infracțiune simpla înțelegere

sau asocierea mai multor persoane în vederea săvârșirii unor infracțiuni.

Examinând

astfel, infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, din ambele perspective

se constată că soluția care se impunea în cauza dedusă judecății este aceea achitării

urmare incidenței legii penale mai favorabile.

Având

în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va

recursul declarat de inculpatul

S.F.R.

Va casa decizia și sentința

numai în ceea ce privește

condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003

dispunându-se achitarea în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat

la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Vor fi contopite celelalte

pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare

și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de inculpatul S.F.R. împotriva deciziei penale nr. 229 din 22 noiembrie 2013 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte, decizia

penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 133 din 5 aprilie 2013 pronunțată

de Tribunalul Dâmbovița numai în ceea ce privește condamnarea inculpatului pentru

infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.

pen., respectiv aplicarea art. 5 C. pen.

Rejudecând cauza în aceste

limite:

Descontopește pedeapsa

rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în pedepsele componente, pe

care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396

alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc.

pen., dispune achitarea inculpatului S.F.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 5 C. pen., contopește pedeapsa de 3 ani închisoare și

1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. aplicată

inculpatului S.F.R. pentru infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 270

alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin.

(2), art. 76 lit. c) C. pen., cu pedepsele de 4 luni închisoare aplicată inculpatului

prin sentința penală nr. 1655 din 11 septembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, 8 luni

închisoare și respectiv 2 luni închisoare aplicate, prin sentința penală nr. 476/2012

a Judecătoriei Bârlad și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea

de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a)

și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a) și lit.

b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 aprilie 2014.