ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1464/2014

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 133 din 5 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 1252/120/2013 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.F.R., din infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul S.F.R., la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an. Conform art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare. Potrivit art. 85 C. pen.

s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1655 din 11 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 4795/196/2012 și respectiv a pedepsei rezultante de 8 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 476 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. 2012/189/2012. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 476 din 16 octombrie 2012 a Judecătoriei Bârlad în pedepsele componente de 8 luni închisoare și respectiv 2 luni închisoare, pedepse pe care, în baza art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen.

le-a contopit cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1655 din 11 septembrie 2012 a Judecătoriei Brăila precum și cu pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul dispozițiilor art. 86 2 C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 5 ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În conformitate cu dispozițiile art. 86 3 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere, respectiv: să se prezinte, odată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza dispozițiilor art. 86 3 alin. (3) C. pen. inculpatul a fost obligat să urmeze unul din programele organizate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. raportat la art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv de la 18 ianuarie 2013 la zi. Conform art. 350 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 19 ianuarie 2013, emis de către Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 620/120/2013, daca nu e arestat în alta cauza.

În baza art. 15, art. 346 C. proc. pen. și art. 1381, art. 1382 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Dâmbovița, inculpatul fiind obligat în solidar cu numiții C.B.M. și C.F. condamnați prin sentința penală nr. 29 din 2 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 6150/120/2011**, modificată prin decizia penală nr. 119 din 16 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești rămasă definitivă astfel cum a fost modificată, prin decizia penală nr. 4199 din 18 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la plata sumei de 23.820 RON reprezentând contravaloarea accizelor datorate bugetului de stat, majorări și dobânzi de întârziere.

Au fost respinse cererile procurorului privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului conform Legii nr. 241/2005, precum și confiscarea mijloacelor de transport, țigaretelor de contrabandă și veniturilor obținute de inculpat din desfășurarea activității infracționale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: În perioada 2007-2011, acesta împreună cu alte persoane, au constituit o grupare infracțională și au desfășurat activități având ca obiect introducerea, fără drept și comercializarea, pe teritoriul României, de țigări care nu prezintă aplicat pe pachet timbru fiscalizat. Mai exact inculpatul S.F.R. împreună cu numiții C.F.R.

și C.F., condamnați definitiv în cauza din care a fost disjunsă prezentă și care a făcut obiectul Dosarului nr. 6150/120/2011**, s-au deplasat în zona A. pentru a se aproviziona cu țigări de contrabandă, S.F.R. fiind unul din șoferii care aducea marfă de contrabandă din zona de frontieră A., la Ploiești. De asemenea, inculpatul S.F.R. a beneficiat de o mare parte din banii obținuți în urma vânzării țigaretelor de contrabandă. Inculpatul a recunoscut că îi cunoaște pe numiții C.F., I.G., I.C., P.C. și M.N., cetățean moldovean, declarând că pe la jumătatea anului 2010, C.F. i-a făcut cunoștință cu M.N. cu ocazia unei deplasări în regiunea Moldovei, ocazie cu care cel dintâi l-a rugat să-l însoțească doar să-i conducă mașina, un autoturism marca V. S-au întâlnit într-un restaurant, dar el nu a participat la discuții.

La respectiva întâlnire nu a știut că numitul C.F. și ceilalți se ocupă de contrabandă cu țigări, dar la scurt timp a auzit discuții telefonice între aceștia și întrebându-l pe C.F., acesta i-a spus că el și celelalte persoane menționate se ocupă cu contrabanda cu țigări provenite din Republica Moldova. În luna octombrie 2010, la rugămintea lui C.F. i-a făcut „invitație” lui M.N. să vină din Republica Moldova la domiciliul său. Acest lucru a avut loc doar în acte, însă M.N. nu a venit faptic la respectivul domiciliu. De la C.F. cunoaște faptul că ar fi câștigat la un bax de țigări în urma comercializării o sumă cuprinsă între 200 și 250 RON. În realitate, după ce s-a interesat la alte persoane, a aflat că de fapt se câștiga în jur de 500 RON la un bax de țigarete.

Inculpatul a recunoscut că a fost de trei ori în zona Moldovei în perioada 2010-2011, prima dată întâlnindu-l pe M.N. A doua oară, prin septembrie-octombrie 2010 a fost cu C.F. la C. în Moldova să ia țigări dar nu a luat, fiind posibil să le primească ulterior C.F. la Ploiești. A treia oară a plecat cu C.F. cu un autoturism marca L. de culoare albastră, fiind însoțiți de I.G., tot în L. A înțeles de la cei doi că în spatele lor mai era o altă persoană cu o dubă în care urma să fie încărcate țigările.

Faptele inculpatului s-au apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și ale infracțiunii asimilate celei de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, nu însă și a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și de deținere în afara antrepozitului fiscal și comercializare pe teritoriul României de produse accizabile, respectiv țigarete peste limita de 10 000 bucăți, prevăzută de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003.

Infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 presupune, sub aspectul laturii obiective, o acțiune de omisiune în tot sau în parte a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, iar sub aspectul laturii subiective, intenția directă calificată prin scop, sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Fapta de a deține și de a transporta bunuri supuse accizelor, cum sunt țigaretele, în scopul de a le vinde contra unor sume de bani, s-a apreciat că întrunește numai elementele constitutive ale infracțiunii asimilate infracțiunii de contrabandă la care s-a făcut referire anterior iar, nu și elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât infractorul nu a realizat o acțiune de omisiune a evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, aceasta presupunând o activitate comercială pe care inculpatul nu a realizat-o.

Î n ceea ce privește fapta prevăzută de art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Lega nr. 571/2003, prin decizia nr. 61 din 24 septembrie 2007 pronunțată în interesul legii de instanța supremă s-a statuat ca persoana care nu are calitatea de antrepozitar sau comerciant nu este subiect activ al contravenției de deținere în afara antrepozitului fiscal ori de comercializare a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, potrivit Titlului VII C. fisc. Cu atât mai mult, s-a apreciat de către prima instanță că, o astfel de persoana nu poate fi subiect activ al infracțiunii sus-menționate.

Î n consecință, pe latură penală, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.F.R., din infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând a condamna pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, dar și pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului s-a reținut dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, urmarea produsă constând în vătămarea relațiilor sociale referitoare la menținerea ordinii și liniștii publice, precum și a climatului de siguranță socială necesar derulării pașnice a vieții în comunitate prin interzicerea grupurilor de persoane care își propun să comită infracțiuni precum și în prejudicierea bugetului consolidat al statului prin încălcarea relațiilor sociale privind regimul vamal, parte a regimului fiscal, persoana făptuitorului, inculpatul nefiind la primul contact cu legea penală, suferind condamnări definitive prin sentința penală nr. 1655 din 11 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 4795/196/2012 și respectiv prin sentința penală nr. 476 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. 2012/189/2012, însă, beneficiind de circumstanțe atenuante judiciare în condițiile în care este tânăr și pe cale să-și întemeieze o familie, asigurându-i-se totodată egalitate de tratament cu cei condamnați în cauza din care a fost disjunsă prezenta, instanța aplicând pedepse intr-un cuantum orientat sub minim rezultat după reducerea cu o treime a limitelor prevăzute în norma de incriminare, în condițiile art. 320 1 C. proc.

pen., pedepsele stabilite răspunzând corespunzător funcțiilor de constrângere, reeducare și exemplaritate ale pedepsei. S-a mai constatat că prin sentința penală nr. 1655 din 11 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 4795/196/2012, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei iar prin sentința penală nr. 476 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. 2012/189/2012, la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, de asemenea cu suspendare condiționată a executării pedepsei, în condițiile în care a comis prezenta infracțiune înainte de pronunțarea ambelor hotărâri. Ca urmare, s-a apreciat de către prima instanță că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 85 C. pen.

cu privire la anularea suspendării condiționate a executării ambelor pedepse, toate faptele fiind concurente. În consecință, instanța de fond a procedat la descontopirea rezultantei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 476 din 16 octombrie 2012 a Judecătoriei Bârlad în pedepsele componente de 8 luni închisoare și respectiv 2 luni închisoare, pedepse pe care, în baza art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. le-a contopit cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1655 din 11 septembrie 2012 a Judecătoriei Brăila precum și cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea. Pentru un tratament penal complet inculpatului i-au fost aplicate pedepse accesorii constând în interzicerea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

și pedepse complementare constând în interzicerea acelorași drepturi, pe o perioada de 1 an. Față de aceste circumstanțe, instanța de fond a apreciat inculpatului îi pot fi aplicate dispozițiile art. 86 1 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării acestora. Totodată, s-a precizat că această condamnare constituie un avertisment chiar fără executarea pedepsei, iar inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni. De asemenea, s-a făcut referire la pedepsele a căror suspendare condiționată sau sub supraveghere li s-a aplicat celorlalți coinculpați, în cauza disjunsă. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii interzise inculpatului.

S-a dedus totodată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului iar în baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 19 ianuarie 2013, emis de către Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 620/120/2013, dacă nu e arestat în altă cauză. Cu privire la latura civilă, analizând materialul probator, cu referire la recunoașterea inculpatului care se coroborează cu declarațiile condamnaților C.F., C.B.M., pe care inculpatul S.F.R.

i-a însoțit în zona A. pentru a se aproviziona cu țigări și care prin sentința penală nr. 29 din 2 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 6150/120/2011**, așa cum a fost modificată sub aspect civil prin decizia penală nr. 119 din 16 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, au fost obligați în solidar la plata sumei de 23.820 RON reprezentând accize, majorări și penalități de întârziere, s-a apreciat că și inculpatul S.F.R. trebuie să răspundă în solidar cu cei doi condamnați pentru acoperirea prejudiciului produs prin fapta asimilată infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în condițiile în care a comis respectiva faptă împreună cu aceștia.

Chiar dacă numitul P.C. a dat declarații ce-l incriminează pe el, alături de inculpatul S.F.R., având în vedere ca în ceea ce-l privește pe cel dintâi nu s-a pronunțat încă o soluție pe fond, nedispunându-se cu privire la vinovăția sa, instanța de fond a apreciat că la acest moment nu-l poate obliga pe acesta la plata vreunei sume de bani. Astfel, deși în prezentul dosar s-a depus adresa din data de 25 martie 2013 de către Direcția Regionala pentru Accize și Operațiuni Vamale București potrivit căreia prejudiciul total produs în cauză ar fi în cuantum de 2.787.782,55 RON, în cuprinsul rechizitoriului făcându-se referire la același prejudiciu comunicat prin adresa din 6 septembrie 2011 aparținând Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Dâmbovița în Dosarul de urmărire penală nr. 101/P/D/2010, din care s-a disjuns prezentul dosar, iar cel produs de inculpatul S.F.R.

împreună cu condamnatul C.F. și cu numitul P.C., așa cum a fost reținut în rechizitoriu, ar fi unul în suma de 1.537.056 RON, instanța de fond nu poate dispune obligarea inculpatului S.F.R. în solidar cu C.F., persoană condamnată la plata unei alte sume în cauza din care s-a disjuns prezentul dosar și cu P.C., persoană nejudecată până în prezent, întrucât hotărârea nu le-ar fi opozabilă ultimilor doi, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a motivat, situația de fapt reținută în ceea ce-l privește pe inculpatul S.F.R. este alta, acesta participând la comiterea faptei de contrabandă împreună cu condamnații C.F. și C.B.M. Ca urmare, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, fiind obligat inculpatul S.F.R., în solidar cu numiții C.B.M.

și C.F. la plata sumei de 23.820 RON reprezentând contravaloarea accizelor datorate bugetului de stat, majorări și dobânzi de întârziere. Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Dâmbovița și inculpatul S.F.R. Criticile parchetului au vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 86 1 C. pen., respectiv omisiunea instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, acoperirea prejudiciului neputând fi asigurată în alt mod. Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului pedepselor apreciate ca fiind prea severe.

Prin decizia penală nr. 229 din 22 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 133 din 5 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița pe care a desființat-o în parte și în consecință. S-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului S.F.R., până la concurența sumei de 23.820 RON. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestului preventiv de la 18 ianuarie 2013 la 5 aprilie 2013. S-a respins ca nefondat apelul inculpatul S.F.R., împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea a fost refuzată numai în ceea ce privește instituirea sechestrului asigurator pentru asigurarea recuperării prejudiciului, celelalte critici fiind apreciate ca nefondate. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul S.F.R., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., respectiv art. 5 C. pen. Prin prisma acestor dispoziții s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu consecința reducerii pedepselor. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., s-a solicitat a se constata că aceasta a fost dezincriminată.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor cauzei rezultă că în sarcina inculpatului S.F.R. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, constând în aceea că în perioada 2007-2011 a deținut în afara antrepozitului fiscal și a comercializat pe teritoriul României produse accizabile, respectiv țigări peste limita legală. Fapta a fost săvârșită împreună cu mai multe persoane, fără a se putea reține, potrivit legii, un grup infracțional organizat astfel că instanța de fond a reținut infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Cauza a fost judecată în procedura simplificată reglementată de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul recunoscând faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, însușindu-și probatoriul administrat în faza de urmărire penală. În ceea ce privește infracțiunea de contrabandă, examinând limitele de pedeapsă prevăzute în legile succesive, se constată că acestea nu au fost modificate și ca atare nu atrag incidența dispozițiilor art. 5 C. pen. Sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., Înalta Curte apreciază că se impune achitarea inculpatului, fapta fiind dezincriminată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 126 din Legea nr. 187/2012, Legea nr. 39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, se modifică după cum urmează: 1. „La art. 2, lit. a) și lit. b) vor avea următorul cuprins: a) grup infracțional organizat, grupul definit la art. 367 alin. (6) C. pen.; b) infracțiune gravă, infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii al carei maxim special este de cel puțin 4 ani (...)”. 2. Art. 7-art. 10 și art. 13 se abrogă. 3. În tot cuprinsul legii, trimiterile la art. 7 se vor considera făcute la art. 367 C. pen. Anterior modificărilor arătate, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 incriminau inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.

Totodată, dispozițiile art. 8 din aceeași lege, incriminau inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracțional organizat. Având în vedere incriminările anterioare și modificările survenite prin Legea nr. 187/2012, în care se arată că art. 7-art. 10 și art. 13 se abrogă, precum și mențiunea expresă, cuprinsă în art. 3 din aceeași lege, potrivit căreia, în tot cuprinsul legii, trimiterile la art. 7 se vor considera ca fiind făcute la art. 367 C. pen., se pune problema dacă fapta circumscrisă dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 39 din 2003 mai este sau nu prevăzută de legea penală.

Ieșirea din vigoare a unei legi penale poate avea loc și prin abrogare. Abrogarea reprezintă procedeul juridic de scoatere din vigoare, printr-o lege nouă, a unei legi penale anterioare (abrogare totală) sau a anumitor dispoziții penale dintr-o lege anterioară (abrogare parțială). Abrogarea poate fi expresă, atunci când într-un act normativ se arată în mod expres că o anumită lege sau o dispoziție dintr-o lege anterioară se abrogă. Abrogarea poate fi tacită, atunci când legea nouă reglementează aceeași materie, în același cadru, și cu aceeași substanță ca și legea veche. Dar, așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, nu trebuie pus un semn de egalitate între abrogare și dezincriminare.

Abrogarea unui text care incriminează o anumită faptă, nu înseamnă neapărat că acea faptă a fost dezincriminată. Este posibil ca fapta să continue a fi incriminată, dar printr-un alt text de lege. De asemenea, se poate întâmpla ca fapta respectivă să-și schimbe numai sediul de incriminare și denumire, conținutul rămânând însă neschimbat. Prin urmare, pentru a se stabili dacă ne aflăm în prezența unei dezincriminări, trebuie să se constate că fapta nu își mai găsește corespondent în legea nouă sau că nu mai este incriminată printr-o altă dispoziție legală în vigoare. Se impune a se verifica, astfel, dacă fapta are, sub orice formă, corespondent în legea nouă. Aplicând acest principiu, trebuie reținut că, atunci când norma abrogată este o normă specială, fapta rămâne, de regulă, incriminată în norma generală.

În urma dezincriminării, fapta poate ieși complet din sfera ilicitului penal sau poate atrage sancțiuni de altă natură, cum ar fi sancțiunea contravențională. Comparând cele două legi (Legea nr. 39/2003, respectiv Legea nr. 286/2009), se constată că infracțiunea prevăzută în Legea nr. 39/2003 se regăsește în art. 367 alin. (1) C. pen. Potrivit textului, „inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.” În alin. (6) al aceluiași articol se arată că, „prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni”.

Se observă astfel că, nici prin dispozițiile art. 367 C. pen. și nici prin alte dispoziții C. pen. nu mai este incriminată fapta prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen., care era reținută în cazul unei pluralități ocazionale, când se constata existența unui grup cu o anumită specializare, dar fără o structură piramidală, conformă cu art. 7 din Legea nr. 39/2003. Corelând susținerile anterior formulate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora „în tot cuprinsul legii, trimiterile la art. 7 se vor considera făcute la art. 367 C. pen.”, se impune, ca și soluție, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc.

pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen. Pe de altă parte, în cauza dedusă judecății, atât parchetul cât și instanța de fond a constatat că lipsește caracterul structurat și coordonat al grupului și ca atare a fost reținută infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și nu infracțiunea prevăzută de art. 7 din aceeași lege. Ne aflăm, astfel, în prezența unei pluralități ocazionale și nu constituită. Pluralitatea ocazională nu ține de natura infracțiunii nu este, în abstract, indispensabilă realizării acesteia ci se realizează întâmplător în funcție de diversele condiții concrete. Prin urmare participația, sub forma pluralității ocazionale, trebuie deosebită de pluralitatea constituită unde, în toate cazurile, legea consideră infracțiune simpla înțelegere sau asocierea mai multor persoane în vederea săvârșirii unor infracțiuni.

Examinând astfel, infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, din ambele perspective se constată că soluția care se impunea în cauza dedusă judecății este aceea achitării urmare incidenței legii penale mai favorabile. Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va recursul declarat de inculpatul S.F.R. Va casa decizia și sentința numai în ceea ce privește condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 dispunându-se achitarea în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. Vor fi contopite celelalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.F.R. împotriva deciziei penale nr. 229 din 22 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 133 din 5 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița numai în ceea ce privește condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., respectiv aplicarea art. 5 C. pen. Rejudecând cauza în aceste limite: Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., dispune achitarea inculpatului S.F.R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 5 C. pen., contopește pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului S.F.R. pentru infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., cu pedepsele de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1655 din 11 septembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, 8 luni închisoare și respectiv 2 luni închisoare aplicate, prin sentința penală nr. 476/2012 a Judecătoriei Bârlad și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2014.