ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 323/2013

Asupra recursului penal de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 126 din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.A.A. împotriva sentinței penale nr. 128 din 17 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală. A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 128 din 17 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, în Dosarul nr. 8278/120/2011, în baza art. 31 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.A.A., deținut în Penitenciarul Ploiești, arestat în altă cauză, la pedeapsa închisorii de 10 ani și în baza art. 65, 66 C. pen.

a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 39 alin. (1) C. pen., s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 2 ani, 5 luni și 29 de zile din pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare aplicată de Judecătoria Moreni prin sentința penală nr. 798 din 21 august 2008 cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății de 10 ani, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani. S-au aplicat dispozițiile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen..

În baza art. 118 C. pen. și art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială a cantității de 3,58 gr heroină rămasă în urma analizelor de laborator. S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în cursul lunii aprilie 2010 inculpatul I.A.A. se afla în Penitenciarul Mărgineni în executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani și 3 luni pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie și trafic de droguri.

La data de 14 aprilie 2010 organele de poliție din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Dâmbovița s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în aceeași zi, cu ocazia controlului efectuat asupra pachetului introdus de către numita M.C.G. în Penitenciarul Mărgineni pentru învinuitul I.A.A., au fost descoperite 2 pliculețe confecționate artizanal din hârtie ce conțineau o substanță purverulentă de culoare alb-gălbuie ce părea a fi drog. Substanța a fost expertizată și potrivit raportului de constatare tehnico științifică din 03 iunie 2010 încheiat de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. s-a constatat că proba cu masa totală de 3,76 gr. conține heroină ce face parte din tabelul anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000, iar cantitatea rămasă după probă, din efectuarea analizelor de laborator a fost de 3,58 gr.

Din declarația numitei M.C.G. rezultă că îl cunoștea pe inculpat mai demult, l-a vizitat în Penitenciarul Mărgineni și că în seara de 13 aprilie 2010 a fost contactată de inculpat, acesta solicitându-i să-l viziteze a doua zi. În dimineața zilei de 14 aprilie 2010, martora a fost din nou apelată de către inculpat, și i-a cerut acesteia să se întâlnească cu un bărbat, prieten al său din București care îi va înmâna un pachet și a rugat-o să-i ducă acel pachet la penitenciar. În jurul orelor 10:30 martora a fost contactată telefonic de cunoștința inculpatului, s-au întâlnit, a luat pachetul de la această persoana și i l-a dus inculpatului la penitenciar. Cu ocazia controlului efectuat de către lucrătorii Penitenciarului Mărgineni, în interiorul pachetului au fost descoperite drogurile.

Martorul M.I. a fost audiat conform dispozițiilor art. 86 1 C. proc. pen., iar pe parcursul cercetării judecătorești și-a menținut declarația arătând că a fost o perioadă coleg de celulă cu inculpatul și știe că se ocupa de introducerea de droguri în penitenciar, folosindu-se de diferite persoane. A aflat că introducea droguri prin intermediul numitei M.C.G. și că drogurile erau procurate din București prin intermediul unei alte persoane. O bilă de heroină era vândută în penitenciar cu suma de 200 RON. În data de 14 aprilie 2010 a aflat că M.C.G. a fost depistată cu heroină în pachetul de vizită și în aceeași seară inculpatul a convins-o să plece în Italia cu o altă fată.

Față de M.C.G., având în vedere că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că nu a cunoscut că în interiorul pachetului se aflau droguri, organul de cercetare penală a dispus neînceperea urmăririi penale pentru art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000. Cu privire la poziția procesuală a inculpatului prima instanță a constatat că acesta a negat constant fapta reținută în sarcina sa, însă probele administrate în cauză evidențiază fără dubiu că inculpatul se face vinovat de fapta reținută, relevante fiind în acest sens declarațiile martorilor M.C.G. și a martorului M.I. a cărui audiere s-a făcut conform dispozițiilor art. 86 1 C. proc.

pen.. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, s-a constatat fără dubiu că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective fapta constând în acțiunea materială a inculpatului care în data de 14 aprilie 2010 prin intermediul unei alte persoane a introdus în penitenciar droguri de mare risc fără drept în vederea distribuirii ulterioare către alți deținuți.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, având în vedere limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care s-a comis fapta descrisă în detaliu mai sus dar și persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, fișa de cazier judiciar evidențiind mai multe condamnări pentru infracțiuni de tâlhărie, infracțiuni de furt calificat, infracțiuni pentru trafic de droguri, sancționat administrativ pentru înșelăciune, prima instanță a apreciat că prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate orientată către minimul prevăzut de lege, respectiv 10 ani, scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins, urmând ca inculpatul să conștientizeze consecințele faptei sale, excluziunea sa temporară din societate fiind necesară pentru a se preîntâmpina comiterea de noi infracțiuni.

De asemenea, la individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere antecedența penală a inculpatului care au impus incidența dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie, situație în care potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., instanța a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 2 ani, 5 luni și 29 zile din pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare aplicată de Judecătoria Moreni prin sentința penală nr. 798 din 21 august 02008 cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în regim de detenție. Urmare condamnării inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate, potrivit art. 65-66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

Totodată, pe durata executării pedepsei rezultante a închisorii s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.. În baza art. 118 raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a cantității de 3,58 gr. heroină, rămasă în urma analizelor de laborator și s-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul I.A.A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat în esență, admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond achitarea, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care este dedus judecății. Curtea, examinând sentința apelată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) și art. 379 C. proc.

pen., a constatat că apelul este nefondat, așa cum se va arăta în continuare: Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii au fost corect reținute de prima instanță și pe larg descrise mai sus, în sensul că la data de 14 aprilie 2010, prin intermediul altei persoane a introdus în penitenciar droguri de mare risc, fără drept, în vederea distribuirii ulterioare către alți deținuți. Probele administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de constatare, referatele întocmite de angajații Penitenciarului Mărgineni, declarații de martori, raportul de constatare tehnico –științifică, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar a acestuia au fost bine analizate și interpretate, astfel că încadrarea juridică stabilită corespunde faptelor săvârșite.

La individualizarea pedepsei aplicate, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social faptelor, starea de recidivă, împrejurarea că nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, precum și modalitatea concretă de comitere, astfel că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins în cuantumul și modalitatea de executare stabilite. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul care a solicitat în principal achitarea și în subsidiar reducerea pedepsei. A invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen.. Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, cât și a celor care, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. se iau în considerare din oficiu de către instanță, constată că recursul formulat este nefondat. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., eroarea gravă de fapt, desemnează un viciu în stabilirea situației de fapt, în sensul că în considerentele hotărârii se afirmă contrariul a ceea ce rezultă evident din probele administrate. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul suveran de apreciere a probelor ci, exclusiv, discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor. Cum în cauză probele susțin întrutotul cele reținute de cele două instanțe, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. nu este incident. În ceea ce privește pedeapsa aplicată, Înalta Curte constată că aceasta este egală în cuantum cu minimul special prevăzut de lege pentru o astfel de infracțiune, deși inculpatul este recidivist și nu a recunoscut fapta săvârșită.

O reindividualizare a pedepsei în sensul reducerii ei ar fi nelegală în raport de încadrarea juridică a faptei și de circumstanțele reale și personale în care a fost comisă. De aceea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A.A. împotriva deciziei penale nr. 126 din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013.