ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 323/2013

Asupra recursului

penal de față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 126 din 6 septembrie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.A.A. împotriva

sentinței penale nr. 128 din 17 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul

Dâmbovița, secția penală.

A fost obligat

inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 128 din 17 aprilie

2012

pronunțată

de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, în Dosarul nr. 8278/120/2011, în baza

art. 31 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a)

C. pen., a fost condamnat inculpatul I.A.A., deținut în Penitenciarul Ploiești,

arestat în altă cauză, la pedeapsa închisorii de 10 ani și în baza art. 65, 66

C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată

de 3 ani.

În baza art. 39 alin.

(1) C. pen., s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 2 ani, 5 luni și

29 de zile din pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare aplicată de Judecătoria Moreni

prin sentința penală nr. 798 din 21 august 2008 cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea

dedusă judecății de 10 ani, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10

ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-au aplicat dispozițiile

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen..

În baza art. 118 C.

pen. și art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială a cantității

de 3,58 gr heroină rămasă în urma analizelor de laborator.

S-a luat act că inculpatul

este arestat în altă cauză.

A fost obligat inculpatul

la plata sumei de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care va fi

avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că, în cursul lunii aprilie 2010 inculpatul I.A.A. se afla

în Penitenciarul Mărgineni în executarea unei pedepse privative de libertate de

5 ani și 3 luni pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie și trafic de droguri.

La data de 14 aprilie

2010 organele de poliție din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Dâmbovița

s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în aceeași zi, cu ocazia controlului

efectuat asupra pachetului introdus de către numita M.C.G. în Penitenciarul Mărgineni

pentru învinuitul I.A.A., au fost descoperite 2 pliculețe confecționate artizanal

din hârtie ce conțineau o substanță purverulentă de culoare alb-gălbuie ce părea

a fi drog.

Substanța a fost expertizată

și potrivit raportului de constatare tehnico științifică din 03 iunie 2010 încheiat

de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. s-a

constatat că proba cu masa totală de 3,76 gr. conține heroină ce face parte din

tabelul anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000, iar cantitatea rămasă după probă, din

efectuarea analizelor de laborator a fost de 3,58 gr.

Din declarația numitei

M.C.G. rezultă că îl cunoștea pe inculpat mai demult, l-a vizitat în Penitenciarul

Mărgineni și că în seara de 13 aprilie 2010 a fost contactată de inculpat, acesta

solicitându-i să-l viziteze a doua zi. În dimineața zilei de 14 aprilie 2010, martora

a fost din nou apelată de către inculpat, și i-a cerut acesteia să se întâlnească

cu un bărbat, prieten al său din București care îi va înmâna un pachet și a rugat-o

să-i ducă acel pachet la penitenciar. În jurul orelor 10:30 martora a fost contactată

telefonic de cunoștința inculpatului, s-au întâlnit, a luat pachetul de la această

persoana și i l-a dus inculpatului la penitenciar. Cu ocazia controlului efectuat

de către lucrătorii Penitenciarului Mărgineni, în interiorul pachetului au fost

descoperite drogurile.

Martorul M.I. a fost audiat

conform dispozițiilor art. 86

1

C. proc. pen., iar pe parcursul cercetării

judecătorești și-a menținut declarația arătând că a fost o perioadă coleg de celulă

cu inculpatul și știe că se ocupa de introducerea de droguri în penitenciar, folosindu-se

de diferite persoane. A aflat că introducea droguri prin intermediul numitei M.C.G.

și că drogurile erau procurate din București prin intermediul unei alte persoane.

O bilă de heroină era vândută în penitenciar cu suma de 200 RON. În data de 14

aprilie 2010 a aflat că M.C.G. a fost depistată cu heroină în pachetul de vizită

și în aceeași seară inculpatul a convins-o să plece în Italia cu o altă fată.

Față de M.C.G., având

în vedere că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că nu a cunoscut

că în interiorul pachetului se aflau droguri, organul de cercetare penală a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la poziția

procesuală a inculpatului prima instanță a constatat că acesta a negat constant

fapta reținută în sarcina sa, însă probele administrate în cauză evidențiază fără

dubiu că inculpatul se face vinovat de fapta reținută, relevante fiind în acest

sens declarațiile martorilor M.C.G. și a martorului M.I. a cărui audiere s-a făcut

conform dispozițiilor art. 86

1

C. proc. pen..

Referitor la infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, s-a constatat fără dubiu că sunt întrunite elementele

constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective fapta constând

în acțiunea materială a inculpatului care în data de 14 aprilie 2010 prin intermediul

unei alte persoane a introdus în penitenciar droguri de mare risc fără drept în

vederea distribuirii ulterioare către alți deținuți.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei, având în vedere limitele de pedeapsă, gradul de pericol social

al faptei, împrejurările în care s-a comis fapta descrisă în detaliu mai sus dar

și persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, fișa de cazier

judiciar evidențiind mai multe condamnări pentru infracțiuni de tâlhărie, infracțiuni

de furt calificat, infracțiuni pentru trafic de droguri, sancționat administrativ

pentru înșelăciune, prima instanță a apreciat că prin condamnarea inculpatului la

o pedeapsă privativă de libertate orientată către minimul prevăzut de lege, respectiv

10 ani, scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins, urmând ca inculpatul

să conștientizeze consecințele faptei sale, excluziunea sa temporară din societate

fiind necesară pentru a se preîntâmpina comiterea de noi infracțiuni.

De asemenea, la individualizarea

pedepsei, instanța a avut în vedere antecedența penală a inculpatului care au impus

incidența dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie,

situație în care potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., instanța a contopit

restul de pedeapsă rămas neexecutat de 2 ani, 5 luni și 29 zile din pedeapsa de

5 ani și 3 luni închisoare aplicată de Judecătoria Moreni prin sentința penală

nr. 798 din 21 august 02008 cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății,

inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, în regim

de detenție. Urmare condamnării inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate,

potrivit art. 65-66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o durată

de 3 ani.

Totodată, pe durata executării

pedepsei rezultante a închisorii s-a interzis acestuia exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen..

În baza art. 118 raportat

la art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a cantității de

3,58 gr. heroină, rămasă în urma analizelor de laborator și s-a luat act că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel inculpatul I.A.A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală

și a solicitat în esență, admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond

achitarea, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care este

dedus judecății.

Curtea, examinând sentința

apelată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile

formulate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) și art. 379 C.

proc. pen., a constatat că apelul este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:

Situația de fapt, împrejurările

și modalitatea de săvârșire a infracțiunii au fost corect reținute de prima instanță

și pe larg descrise mai sus, în sensul că la data de 14 aprilie 2010, prin intermediul

altei persoane a introdus în penitenciar droguri de mare risc, fără drept, în vederea

distribuirii ulterioare către alți deținuți.

Probele administrate în

cauză, respectiv: procesul verbal de constatare, referatele întocmite de angajații

Penitenciarului Mărgineni, declarații de martori, raportul de constatare tehnico

–științifică, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar a acestuia au

fost bine analizate și interpretate, astfel că încadrarea juridică stabilită corespunde

faptelor săvârșite.

La individualizarea pedepsei

aplicate, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social faptelor, starea

de recidivă, împrejurarea că nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, precum și

modalitatea concretă de comitere, astfel că scopul preventiv educativ al pedepsei

poate fi atins în cuantumul și modalitatea de executare stabilite.

Împotriva acestei decizii

a formulat recurs inculpatul care a solicitat în principal achitarea și în subsidiar

reducerea pedepsei.

A invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen..

Înalta Curte, analizând

decizia atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, cât și a celor care, conform

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare

din oficiu de către instanță, constată că recursul formulat este nefondat.

Cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., eroarea gravă de fapt, desemnează

un viciu în stabilirea situației de fapt, în sensul că în considerentele hotărârii

se afirmă contrariul a ceea ce rezultă evident din probele administrate.

Eroarea gravă de fapt

nu privește dreptul suveran de apreciere a probelor ci, exclusiv, discordanța între

cele reținute de instanță și conținutul real al probelor.

Cum în cauză probele susțin

întrutotul cele reținute de cele două instanțe, cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. nu este incident.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată, Înalta Curte constată că aceasta este egală în cuantum cu minimul special

prevăzut de lege pentru o astfel de infracțiune, deși inculpatul este recidivist

și nu a recunoscut fapta săvârșită.

O reindividualizare a

pedepsei în sensul reducerii ei ar fi nelegală în raport de încadrarea juridică

a faptei și de circumstanțele reale și personale în care a fost comisă.

De aceea, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul

și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe inculpat la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul I.A.A. împotriva deciziei penale nr. 126 din 6 septembrie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Constată că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie

2013.