ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3681/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Încheierea de ședință din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 5892/2/2011 (2357/2011) s-a menținut starea de arest a inculpatului G.N.A. .

S-a reținut că prin Rechizitoriul nr. 383/P/2010 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție, au fost trimiși în judecată inculpații S.M.C., în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; și G.N.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 215 alin. (1) C. pen., art. 292 C. pen. și art. 23 lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin Încheierea de ședință din data de 2 martie 2011, pronunțată în Dosarul penal nr. 1892/2/2011 a Curții de Apel București, s-a dispus arestarea preventivă față de inculpatul G.N.A., măsura fiind prelungită succesiv.

Instanța a apreciat, în temeiul art. 300

2

și art. 169

b

C. proc. pen., la acest termen că măsura preventivă a fost luată și prelungită cu respectarea dispozițiilor legale și garanțiilor procesuale referitoare la libertatea persoanei.

Cu privire la temeinicie, Curtea a constatat că măsura preventivă s-a justificat prin realizarea simultană a condițiilor impuse de art. 146 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., aceste temeiuri subzistând și impunând, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Curtea a mai constatat că din probatoriul administrat până în prezent rezultă indicii temeinice (în sensul art. 68

1

C. proc. pen.) privind presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată.

De asemenea, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât cu privire la limitele de pedeapsă, cât și cu privire la pericolul pentru ordinea publică.

Referitor la acest ultim aspect, instanța a avut în vedere faptul că sintagma „pericol pentru ordinea publică" nu se referă numai la stările de pericol, generate de infracțiunile de violență, ci se referă și la starea de nesiguranță și neîncredere în autoritățile statului și incapacitatea de reacție a acestora împotriva infracționalității de corupție.

S-a mai apreciat de către instanță că nu este oportună nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.

În concluzie, instanța a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen. și va menține măsura arestării preventive a inculpatului G.N.A.

II. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul G.N.A., solicitând casarea încheierii recurate, să se constate că nu se mai impune menținerea în arest preventiv a inculpatului și judecarea acestuia în stare de libertate.

Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de critică invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de față se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât în procedura prevăzută pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului G.N.A., trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 257 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 215 alin. (1) C. pen., art. 292 C. pen. și art. 23 lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., judecătorul instanței de fond a Curții de Apel București, în mod legal prin conformare la dispozițiile art. 160

b

combinat cu art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat și, în consecință, menținerea măsurii privative de libertate, apreciind că este justificată de natura infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, de modalitatea de săvârșire, în sensul că a profitat de funcția pe care o deținea pentru a înlesni activitatea infracțională a altor persoane și a falsificat declarația de avere, precum și de sumele mari de bani încasate ca urmare a traficului de influență exercitat.

Astfel, pe de o parte, Înalta Curte are în vedere că în mod legal s-a statuat că măsura preventivă a arestării preventive se justifică prin realizarea simultană a condițiilor impuse de art. 146 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., aceste temeiuri subzistând și impunând, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte mai reține că din probatoriul administrat până în prezent rezultă indicii temeinice (în sensul art. 68

1

C. proc. pen.) privind presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată.

Or, cu această proiecție se are în vedere că recurentul inculpat G.N.A. este trimis în judecată pentru săvârșirea:

- infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), constând în aceea că, a pretins suma de 75.000 euro în perioada 2007 - 2008 denunțătorului C.A. pe care l-a lăsat să creadă că are influență pe lângă funcționarii cu funcții de conducere din cadrul A.N.A.F. - Direcția Mari Contribuabili, pentru a îi determina să nu blocheze sau să execute conturile SC G.T. SA sau a neachitării obligațiilor fiscale către stat de către această societate;

- infracțiunea de trafic de influență prev. și ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii noiembrie 2010, a pretins suma de 200.000 euro de la denunțătorul C.A., din care suma de 100.000 euro să o remită numitului C.V., iar 100.000 euro pentru el, și să se creadă că are influență pe lângă acesta din urmă, pentru a-l determina să reducă tariful vamal aplicat SC I.T.P. SRL;

- infracțiunea de trafic de influență prev. și ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la sfârșitul anului 2008, a pretins suma de 500.000 euro, redusă ulterior la 200.000 euro de la C.A., pe care l-a lăsat să creadă că are influență asupra numitului C.V., director al Direcției de Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale, pentru a-l determina să nu fie plătită acciza pentru transferul cantității de 871,2 tone tutun de la SC G.T. SA către SC C.T.S. SRL Italia.

Concomitent, Înalta Curte are în vedere că, în mod legal și temeinic, s-a statuat de prima instanță că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât cu privire la limitele de pedeapsă, cât și cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest ultim aspect, Înalta Curte are în vedere faptul că sintagma „pericol pentru ordinea publică” nu se referă numai la stările de pericol, generate de infracțiunile de violență, ci se referă și la starea de nesiguranță și neîncredere în autoritățile statului și incapacitatea de reacție a acestora împotriva infracționalității de mare corupție.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N.A. împotriva Încheierii de ședință din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 5892/2/2011(2357/2011).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2011.