ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1039/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele: Prin Sentința comercială nr. 578 din 17 august 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în Dosarul nr. 2363/122/2008 au fost respinse excepțiile tardivității, inadmisibilității acțiunii și a puterii de lucru judecat invocate de pârâta SC E.A. SA. De asemenea, s-a respins ca nefondată acțiunea principală formulată de reclamantul C.Ș. împotriva pârâților SC E.A. SA București și SC U.I.E. SRL prin lichidator judiciar T.A. SPRL, cât și acțiunea litispendentă formulată de același reclamant împotriva acelorași pârâți. Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut, în ceea ce privește fondul judecății, caracterul nefondat al cererii principale și litispendente, formulate de reclamantul C.Ș.

împotriva pârâtelor SC E.A. SA și SC U.I.E. SRL prin lichidator judiciar T.A. SPRL. S-a arătat de către instanță că prin Convocatorul nr. 1 din 4 iulie 2005 pârâta SC E.A. SA, persoană juridică elenă, în calitate de asociat cu o cotă de participare de 60% din capitalul social al SC U.I.E. SRL, a solicitat convocarea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților SC U.I.E. SRL, prima convocare fiind pentru ziua de 27 iulie 2005, orele 14:00, la sediul societății din comuna Clejani, județul Giurgiu, iar a doua convocare pentru ziua de 28 iulie 2005 la aceleași ore și în aceeași locație. Ordinea de zi a AGEA a SC U.I.E. SRL includea: schimbarea sediului social din comuna Clejani, județul Giurgiu, în comuna Cernica, județul Ilfov, revocarea mandatului administratorului C.Ș.

și numirea unui nou administrator, prezentarea de către administratorul C.Ș. a raportului de administrare pentru perioada 2001 - 2005, informarea AGEA cu privire la litigiile în care societatea este parte și analizarea de către AGEA a situației litigiilor, informarea AGEA de către administrator cu privire la realitatea creanțelor societății, informarea AGEA de către administrator cu privire la situația societății; prezentarea inventarului scriptic și faptic, prezentarea în fața AGEA de către administrator a unui plan de afaceri pentru următorii 5 ani. A constatat instanța tribunalului că acest convocator, împreună cu o notificare, au fost comunicate SC U.I.E. SRL la sediul din comuna Clejani, județul Giurgiu, prin intermediul BEJ I.R., la data de 13 iulie 2005, când asociatul-reclamant a semnat și aplicat parafa societății pe dovada de comunicare de la fila 106 (Dosar nr. 6704/3/2008) cu mențiunea "Se refuză primirea.

Conform procesului-verbal din 4 iulie 2002 SC E.A. nu are calitate de asociat". Pentru faptul că destinatarul corespondenței a refuzat primirea, cu motivația arătată, agentul procedural a trecut la afișarea actului de comunicat pe ușa principală a locuinței (sediului) destinatarului, astfel cum se menționează în dovada atașată la dosarul cauzei. Prin Hotărârea Nr. 1 din 28 iulie 2005 AGEA a SC U.I.E. SRL, întrunită la sediul social al societății din comuna Clejani, la a doua convocare, a hotărât prin votul asociatului majoritar SC E.A. SA, revocarea din funcția de administrator a d-lui C.Ș., fără descărcarea de gestiune a acestuia și numirea unui nou administrator în persoana d-lui K.A. pe o perioadă nedeterminată.

A reținut tribunalul că la aceeași dată, oră și în aceleași condiții de participare, AGEA a SC U.I.E. SRL a adoptat Hotărârea nr. 2 din 28 iulie 2005 prin care a decis schimbarea sediului social al societății din comuna Clejani, județul Giurgiu, în satul Căldăraru, comuna Cernica, județul Ilfov. Cele două hotărâri ale AGEA a SC U.I.E. SRL au fost înscrise în registrul comerțului pe baza încheierilor pronunțate de judecătorul delegat competent. Potrivit actului constitutiv al SC U.I.E. SRL (art. 8) referitor la convocarea Adunării generale, rezultă că AGEA poate fi convocată la cererea Consiliului de administrație sau a unuia dintre asociați, pentru mutarea sediului social sau pentru oricare alte modificări ale contractului de societate sau a statutului sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea Adunării generale.

Societatea va comunica prin scrisoare, recomandată, fax sau telex, fiecărui asociat, înainte cu cel puțin 15 zile, data, locul și ordinea de zi. Pentru prima convocare Adunarea generală se consideră constituită și poate lua hotărâri în prezența a 75% din asociați, iar la a doua convocare în prezența asociaților reprezentând majoritate plus unu din capitalul social. Din perspectiva legalității convocării AGEA și adoptării Hotărârilor nr. 1 și 2 din 28 mai 2004, tribunalul a reținut că SC E.A. SA avea dreptul de a convoca Adunarea generală pentru problemele înscrise pe ordinea de zi, parcurgând procedura prevăzută de lege și actul constitutiv și adoptând în majoritate hotărârile criticate întrucât deține 60% din capitolul social al SC U.I.E.

SRL, potrivit evidențelor de la registrul comerțului. Deși cunoștea data, ora, locul și problematica ordinii de zi, asociatul minoritar (40% din capitalul social) C.Ș. nu a dat curs invitației din convocator și nu s-a prezentat la ședința AGEA din 28 iulie 2005, astfel cum rezultă din conținutul hotărârilor amintite. Faptul cunoașterii ședinței AGEA este atestat de dovada de primire întocmită în urma expedierii convocatorului prin intermediul BEJ I.R., când reclamantul a refuzat primirea corespondenței (cu mențiuni), efectuându-se afișarea documentelor la sediul social al societății. Faptul că în ziua de 28 iulie 2005 SC U.I.E. SRL a făcut obiectul unei executări silite începute de BEJ B.C.

în urma căruia s-a procedat la adjudecarea la licitație publică a imobilului (construcții și teren aferent) în care funcționa societatea, acțiune la care a participat și reclamantul C.Ș., nu înseamnă că ședința AGEA nu a avut loc, astfel cum pretinde reclamantul, fără a proba acest aspect. Din însuși conținutul actului de executare (proces-verbal de vânzare prin licitație a bunurilor imobile) rezultă că executarea silită s-a derulat în intervalul orelor 13:00 - 14:00, pe când a doua convocare a ședinței AGEA era programată și a avut loc începând cu orele 14:00. A evidențiat instanța că, în măsura în care reclamantul pretinde întocmirea în fals a hotărârilor atacate, reclamantul are căile de atac prevăzute de procedura penală, în vigoare, asumându-și responsabilitatea legală pentru uzul unor atare căi.

Potrivit documentelor prezentate de către reclamant, între cei doi asociați au existat discuții în ceea ce privește cumpărarea (cesionarea) părților sociale deținute de către SC E.A. SA, însă această operațiune nu s-a dovedit a fi fost finalizată prin întocmirea unui act valid de cesiune care să fi fost înscris în evidențele registrului comerțului. În atare împrejurare, consideră tribunalul că pretenția reclamantului ca SC E.A. SA să-și fi pierdut calitatea de asociat (a se vedea mențiunea din dovada de primire a convocatorului) și că nu putea să mai convoace AGEA ori să adopte hotărârile în discuție este lipsită de suport doveditor.

În ceea ce privește capetele accesorii din cererea principală și litispendentă privind radierea mențiunilor înscrise în evidențele registrului comerțului în baza celor 2 hotărâri AGEA și anularea actelor subsecvente derivate din aceleași hotărâri, tribunalul a respins aceste pretenții, întrucât soarta lor juridică depinde de soluția cererii principale, neavând caracter de sine stătător, urmând a fi respinse în consecință. Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul C.Ș. Intimata SC E.A. SA Grecia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând totodată că în prezent societatea se află în faliment nemaiexistând interes actual în soluționarea cauzei. Prin Decizia nr. 64 din 8 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul formulat de apelantul C.Ș., asociat al SC U.I.E.

SRL, ca nefondat. Prin Decizia nr. 2652 din 14 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de C.Ș., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, art. 304 pct. 6 și art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și apreciind ca necesară completarea probatoriului și lămurirea situației de fapt. Prin Decizia civilă nr. 107 din 5 martie 2012, pronunțată Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul formulat de reclamantul C.Ș. împotriva Sentinței comerciale nr. 578 din 17 august 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință a SC U.I.E.

SRL Clejani, s-a respins acțiunea principală și litispendentă formulate în contradictoriu cu SC U.I.E. SRL Clejani pentru lipsa capacității procesuale de folosință a acestei pârâte. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC E.A. SA. A respins acțiunea principală și litispendentă formulate în contradictoriu cu SC E.A. SA pentru lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte. A menținut dispozițiile privind respingerea excepțiilor tardivității, inadmisibilității și puterii de lucru judecat. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că în ceea ce privește cadrul procesual activ, acesta a fost stabilit în mod irevocabil ca efect al Deciziei comerciale nr. 473/2007 a Curții de Apel București, decizie ce a constatat că reclamant este C.Ș., care acționează în calitatea sa de asociat al SC U.I.E.

SRL Clejani, iar nu în calitate de administrator. Cu referire la cadrul procesual pasiv, curtea de apel a constatat că acesta a fost lămurit de către Tribunalul Giurgiu la termenul de judecată din 1 iunie 2010, cu respectarea principiului disponibilității, evidențiindu-se că partea reclamantă a înțeles să se judece în contradictoriu cu pârâtele SC U.I.E. SRL și SC E.A. SA. În apel, după casare, Curtea, în considerarea înscrisurilor administrate ca probatoriu după pronunțarea deciziei de casare, a constatat că în cauză au intervenit elemente noi, de natură a modifica substanțial situația litigiului, din perspectiva situației juridice a celor două pârâte din cauză. Prin urmare, în considerarea dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ., Curtea se află în situația de a analiza, cu prioritate, excepții de ordine publică invocate de către pârâta SC E.A., dar și de instanță, din oficiu, în considerarea deciziilor de practică, constante, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei SC U.I.E. SRL, instanța de apel a constatat că societatea pârâtă a fost radiată ca urmare a închiderii procedurii falimentului, prin Sentința comercială nr. 1395 din 25 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1629 din 3 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Pe cale de consecință, radierea SC S.H.I.

SRL din evidențele registrului comerțului (operată la data de 20 aprilie 2011) are ca efect direct pierderea calității acesteia de subiect de drept civil, în raport de prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, respectiv pierderea capacității sale de folosință. Sancțiunea lipsei capacității procesuale de a fi parte în procesul civil nu poate fi decât respingerea acțiunii, întrucât persoana în cauză nu are folosința unui drept, lipsa capacității reprezentând o iregularitate de fond. Drept urmare, curtea de apel a constatat că, la acest moment, intimata pârâtă nu mai are capacitate de folosință, motiv pentru care excepția invocată de SC E.A. a fost admisă. Cu referire la calitatea procesuală pasivă a celeilalte pârâte din cauză, SC E.A., instanța de apel a constatat că și această excepție este întemeiată.

Procesul civil presupune existența unui conflict între două sau mai multe persoane; în orice acțiune, instanța este obligată să verifice calitatea părților, ținând seama că raportul de drept procesual nu se poate lega decât între persoanele care își dispută litigiul. Legitimarea procesuală reprezintă o condiție ce trebuie îndeplinită în orice proces civil, indiferent de obiectul acestuia. În ceea ce privește acțiunea în nulitatea hotărârii adunării generale, doctrina și practica instanțelor au statuat în mod constant faptul că are calitate procesuală pasivă doar societatea comercială a cărei hotărâre se atacă, cu excluderea acționarilor societății (a se vedea cu titlu de practică recentă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 282/2011).

Această concluzie se impune și din interpretarea dispozițiilor art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, dar și ca o consecință firească a faptului că hotărârea adunării generale reprezintă o manifestare a voinței sociale a societății. Consecința admiterii acțiuni constă în obligația organelor societare competente de a convoca o nouă adunare, prin urmare efectele ei privesc numai gestiunea internă a societății; hotărârea judecătorească nu naște obligații nemijlocite în sarcina acționarilor societății, astfel încât aceștia nu au calitate procesuală pasivă în cazul unei astfel de acțiuni. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.Ș., fără a-l încadra în drept. În motivarea recursului reclamantul arată că din cuprinsul deciziei atacate s-a desprins clar și irevocabil actul fraudulos folosit de societatea elenă prin cele două hotărâri, prima de revocare a sa din poziția de administrator și a doua de mutare a sediului societății la un cimitir.

Susține că insolvența s-a făcut la fel, cu acte frauduloase. Recurentul-reclamant consideră că instanța de apel, în rejudecare, nu a respectat Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2652 din 14 septembrie 2011. Susține că societatea elenă a menționat în întâmpinarea depusă faptul că prin Sentința comercială nr. 1395 din 25 februarie 2011 s-a închis procedura insolvenței privind debitoarea SC U.I.E. SRL, instanța dispunând radierea acesteia din registrul comerțului, astfel încât nu mai există un interes actual în soluționarea cauzei și, în concluzie, constatarea nulității absolute a Hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Asociaților SC U.I.E. SRL nr. 1 din 28 iulie 2005 și nr. 2 din 28 iulie 2005 cu consecința repunerii părților în situația anterioară este imposibil de realizat din punct de vedere juridic.

Recurentul arată că Înalta Curte în decizia de casare nu a ținut cont de aceste motive și a trimis cauza spre rejudecare, găsind justificate criticile sale vizând motivarea instanțelor, în considerentele hotărârilor pronunțate, potrivit căreia în măsura în care reclamantul consideră că cele două hotărâri ar fi întocmite în fals are deschisă calea prevăzută de C. proc. pen., pentru că trebuie avut în vedere ca, în soluționarea cauzei, să i se asigure părții accesul liber la justiție, așa cum este el prevăzut de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României și, de asemenea, dreptul la un proces echitabil, reținând și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca urmare, consideră că nu au fost respectate prevederile irevocabile ale instanței supreme și este obligat să suporte 20.000 RON cheltuieli de judecată.

Consideră că instanța de apel, în rejudecare, în mod greșit și-a motivat soluția pe art. 131 din Legea nr. 85/2006, care nu se referă deloc la a nu îndrepta o insolvență fără să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă, aceasta făcându-se prin acte fictive și nelegale.

Invocă și faptul că, Comisia Europeană a redactat și aprobat, având grija fiecărui bun de producere de valori, Regulamentul CE nr. 1346 din 29 mai 2000, care la art. 15 din Regulament prevede: "Efectele procedurii de insolvență asupra unui proces în curs de soluționare al cărui obiect îl reprezintă un bun sau un drept de care debitorul este desistat sunt reglementate exclusiv de legea statului membru în care acel proces este în curs de soluționare.". Fiind într-un proces în curs de soluționare, nu se poate stopa cursul procesului, sens în care și la art. 47 se prevede "Prezentul Regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre, în conformitate cu Tratatul de Instituire a Comunității Europene, adoptat la Bruxelles la 29 mai 2000.". În finalul susținerilor, recurentul arată că decizia pronunțată de instanța de apel este nulă întrucât aceasta a analizat SC S.H.I.

SRL, iar pârâtă în cauză este U.I.E. SRL. Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului și pe fond, repunerea în drepturile legitime avute înainte de emiterea celor două hotărâri, anularea sentințelor subsecvente, inclusiv cea de insolvență, obligarea la plata cheltuielilor de judecată. La termenul de azi, în ședință publică, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii, intimata-pârâtă SC E.A. SA, prin apărător, a solicitat constatarea nulității recursului în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că această susținere nu poate fi reținută având în vedere că prin memoriul de recurs recurentul a dezvoltat critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., astfel cum va rezulta din analizarea acestora, potrivit celor ce urmează. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Criticile recurentului privesc încălcarea de către instanța de apel, în rejudecare, a îndrumărilor instanței de casare prin faptul că, în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

În primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 2652 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor aduse de către reclamant prin motivele de apel formulate împotriva soluției primei instanțe de fond, în sensul că, în măsura în care instanța de apel s-a aflat în situația de a nu putea desluși scrisul de mână conținut de actele depuse la dosar de către reclamant, deși acesta este lizibil și "total descifrabil", aceasta trebuia să-i dea posibilitatea apelantului să dactilografieze (tehnoredacteze) actele depuse, acordându-i un termen în acest sens, pentru asigurarea deplină a dreptului la apărare, cât și evitarea pronunțării unei soluții care să nu fie bazată pe întreg ansamblul probatoriu existent la dosarul cauzei.

Totodată, instanța, constatând că nu se poate prezuma un fapt ce trebuie dovedit, pe baza unor simple prezumții, ce constituie doar un început de dovadă care trebuie completat cu probe concludente, ar fi trebuit să ordone ea completarea probatoriului. Înalta Curte a constatat justificate și criticile recurentului vizând motivarea instanțelor, în considerentele hotărârilor pronunțate, potrivit căreia în măsura în care reclamantul consideră că cele două hotărâri ar fi întocmite în fals are deschisă calea prevăzută de C. proc. pen., pentru că trebuie avut în vedere ca, în soluționarea cauzei, să i se asigure părții accesul liber la justiție, așa cum este el prevăzut de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României și, de asemenea, dreptul la un proces echitabil conform art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Înalta Curte a apreciat ca fiind fondate și criticile potrivit cărora instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății atât timp cât instanța, constatând că există contradicție între actele existente la dosar privind data (minute, secunde) întocmirii lor, nu a clarificat pe deplin situația de fapt dedusă judecății. Prin urmare, susținând că decizia recurată este nemotivată și că nu poate efectua controlul judiciar asupra acesteia, instanța de recurs nu a analizat cauza pe fond și a obligat instanța de trimitere ca în rejudecarea pricinii să țină seama și de celelalte critici formulate și să administreze probatoriul concludent și pertinent pentru a stabili pe deplin situația de fapt și pentru a face o corectă aplicare a legii în speță.

Pe linia celor dispuse de către instanța de casare, contrar susținerilor recurentului, se constată că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., când a statuat că, în raport de înscrisurile administrate ca probatoriu după pronunțarea deciziei de casare, în cauză au intervenit elemente noi, de natură a modifica substanțial situația litigiului din perspectiva situației juridice a celor două pârâte din cauză. Faptul că, în urma analizei probelor administrate în vederea stabilirii aspectelor indicate prin decizia de casare, instanța de apel nu a ajuns la concluzia susținută de recurent, nu echivalează cu încălcarea îndrumărilor din decizia de casare. Acestea au fost respectate, din moment ce instanța de apel a fixat cadrul procesual activ și pasiv și, raportat la situația juridică a pârâtelor, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., a analizat cu prioritate excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei SC U.I.E. SRL și excepția lipsei calității procesuale pasive a SC E.A. SA. Prin urmare, s-a constatat că reclamantul C.Ș. a declanșat prezentul litigiu în calitate de asociat al SC U.I.E. SRL (aspect tranșat irevocabil prin Decizia comercială nr. 473/2007 a Curții de Apel București). În soluționarea cauzei în rejudecare, instanța de apel a ținut seama de faptul că prin Sentința comercială nr. 1395 din 25 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1629 din 3 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca urmare a închiderii procedurii falimentului, SC U.I.E.

SRL a fost radiată, la data de 20 aprilie 2011, din evidențele registrului comerțului și, prin urmare, și-a pierdut calitatea de subiect de drept civil. Contrar susținerii recurentului, faptul că în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel se menționează SC S.H.I. SRL, și nu U.I.E. SRL, constituie o eroare materială săvârșită cu ocazia redactării hotărârii, care nu pune în discuție soluția dată pe fondul cauzei și nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii, de vreme ce înscrisurile din dosar atestă cu certitudine radierea societății pârâte U.I.E. SRL. Astfel, curtea de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, întrucât ca urmare a radierii din registrul comerțului, pârâta SC U.I.E.

SRL și-a pierdut capacitatea procesuală de folosință. Radierea unei societăți comerciale din registrul comerțului are drept efect încetarea capacității procesuale de folosință și de exercițiu a acesteia și, prin urmare, societatea comercială radiată nu poate avea calitate procesuală, această operațiune având semnificația încetării existenței persoanei juridice. Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată. Capacitatea procesuală de folosință nu este altceva decât un aspect al capacității civile, reflex pe plan procesual al capacității de folosință.

Prin art. 33 alineatul final din Decretul nr. 31/1954 se prevede încetarea capacității de folosință a persoanelor juridice, indicându-se numai câteva ipoteze, însă când persoana juridică - societate comercială constituită în temeiul Legii nr. 31/1990, republicată - este dizolvată sau radiată, înseamnă că odată cu încetarea ființei persoanei juridice se sfârșește și capacitatea sa de folosință. În speță, pârâta, ca orice persoană juridică, a avut capacitate juridică, a dobândit drepturi și obligații, a participat la circuitul civil, și-a exercitat drepturile săvârșind acte juridice și a dobândit dreptul de a sta în instanță pentru a-și apăra interesele în calitate de intimată-pârâtă. Aceste drepturi au subzistat până la momentul când societatea pârâtă a fost radiată în urma închiderii procedurii falimentului, prin Sentința comercială nr. 1395 din 25 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială.

Din acest moment menționata societate nu mai beneficiază de capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile, sau altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept și nici nu mai are îndreptățirea legală de a fi parte în proces întrucât este lipsită de legitimatio ad causam. Prin urmare, având în vedere că societatea pârâtă SC U.I.E. SRL este în prezent dizolvată și radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, lipsindu-i astfel capacitatea de a avea drepturi și obligații în plan procesual, în mod corect instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință și a respins acțiunea principală și litispendentă formulată în contradictoriu cu pârâta SC U.I.E.

SRL pentru lipsa capacității procesuale de folosință a acestei pârâte. Totodată, constatarea nulității absolute a Hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Asociaților SC U.I.E. SRL nr. 1 din 28 iulie 2005 și nr. 2 din 28 iulie 2005 cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv repunerea recurentului-reclamant în funcția de administrator al societății radiate ar fi imposibil de realizat din punct de vedere juridic. Prin invocarea dispozițiilor din Regulamentul CE nr. 1346/2000 din 29 mai 2000 referitoare la procedura de insolvență, recurentul-reclamant aduce judecății direct în recurs susțineri pe care ar fi trebuit să le formuleze în apel, așadar omisso medio, cu nesocotirea ierarhiei căilor de atac, ceea ce este inadmisibil.

Instanța nu poate acționa din oficiu, iar controlul judecătoresc se limitează la ceea ce a constituit obiect al criticilor părților, cu respectarea principiului disponibilității și a regulilor privind devoluțiunea în apel (tantum devolutum quantum apellatum). În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.Ș. împotriva Deciziei civile nr. 107 din 5 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2013. Procesat de GGC - AZ