ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1039/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1039/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele:
Prin Sentința comercială nr. 578 din 17
august 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în Dosarul nr.
2363/122/2008 au fost respinse excepțiile tardivității, inadmisibilității
acțiunii și a puterii de lucru judecat invocate de pârâta SC E.A. SA. De
asemenea, s-a respins ca nefondată acțiunea principală formulată de reclamantul
C.Ș. împotriva pârâților SC E.A. SA București și SC U.I.E. SRL prin lichidator
judiciar T.A. SPRL, cât și acțiunea litispendentă formulată de același
reclamant împotriva acelorași pârâți.
Pentru a pronunța
această hotărâre instanța fondului a reținut, în ceea ce privește fondul
judecății, caracterul nefondat al cererii principale și litispendente,
formulate de reclamantul C.Ș. împotriva pârâtelor SC E.A. SA și SC U.I.E. SRL prin
lichidator judiciar T.A. SPRL. S-a arătat de către instanță că prin
Convocatorul nr. 1 din 4 iulie 2005 pârâta SC E.A. SA, persoană juridică elenă,
în calitate de asociat cu o cotă de participare de 60% din capitalul social al
SC U.I.E. SRL, a solicitat convocarea Adunării Generale Extraordinare a
Asociaților SC U.I.E. SRL, prima convocare fiind pentru ziua de 27 iulie 2005,
orele 14:00, la sediul societății din comuna Clejani, județul Giurgiu, iar a
doua convocare pentru ziua de 28 iulie 2005 la aceleași ore și în aceeași
locație.
Ordinea de zi a AGEA
a SC U.I.E. SRL includea: schimbarea sediului social din comuna Clejani,
județul Giurgiu, în comuna Cernica, județul Ilfov, revocarea mandatului
administratorului C.Ș. și numirea unui nou administrator, prezentarea de către
administratorul C.Ș. a raportului de administrare pentru perioada 2001 - 2005,
informarea AGEA cu privire la litigiile în care societatea este parte și
analizarea de către AGEA a situației litigiilor, informarea AGEA de către
administrator cu privire la realitatea creanțelor societății, informarea AGEA
de către administrator cu privire la situația societății; prezentarea
inventarului scriptic și faptic, prezentarea în fața AGEA de către
administrator a unui plan de afaceri pentru următorii 5 ani.
A constatat instanța
tribunalului că acest convocator, împreună cu o notificare, au fost comunicate
SC U.I.E. SRL la sediul din comuna Clejani, județul Giurgiu, prin intermediul
BEJ I.R., la data de 13 iulie 2005, când asociatul-reclamant a semnat și
aplicat parafa societății pe dovada de comunicare de la fila 106 (Dosar nr.
6704/3/2008) cu mențiunea "Se refuză primirea. Conform procesului-verbal
din 4 iulie 2002 SC E.A. nu are calitate de asociat". Pentru faptul că
destinatarul corespondenței a refuzat primirea, cu motivația arătată, agentul
procedural a trecut la afișarea actului de comunicat pe ușa principală a
locuinței (sediului) destinatarului, astfel cum se menționează în dovada
atașată la dosarul cauzei. Prin Hotărârea Nr. 1 din 28 iulie 2005 AGEA a SC
U.I.E. SRL, întrunită la sediul social al societății din comuna Clejani, la a
doua convocare, a hotărât prin votul asociatului majoritar SC E.A. SA,
revocarea din funcția de administrator a d-lui C.Ș., fără descărcarea de
gestiune a acestuia și numirea unui nou administrator în persoana d-lui K.A. pe
o perioadă nedeterminată.
A reținut tribunalul
că la aceeași dată, oră și în aceleași condiții de participare, AGEA a SC
U.I.E. SRL a adoptat Hotărârea nr. 2 din 28 iulie 2005 prin care a decis schimbarea
sediului social al societății din comuna Clejani, județul Giurgiu, în satul
Căldăraru, comuna Cernica, județul Ilfov. Cele două hotărâri ale AGEA a SC
U.I.E. SRL au fost înscrise în registrul comerțului pe baza încheierilor
pronunțate de judecătorul delegat competent.
Potrivit actului
constitutiv al SC U.I.E. SRL (art. 8) referitor la convocarea Adunării
generale, rezultă că AGEA poate fi convocată la cererea Consiliului de
administrație sau a unuia dintre asociați, pentru mutarea sediului social sau
pentru oricare alte modificări ale contractului de societate sau a statutului
sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea Adunării generale.
Societatea va
comunica prin scrisoare, recomandată, fax sau telex, fiecărui asociat, înainte
cu cel puțin 15 zile, data, locul și ordinea de zi. Pentru prima convocare
Adunarea generală se consideră constituită și poate lua hotărâri în prezența a
75% din asociați, iar la a doua convocare în prezența asociaților reprezentând
majoritate plus unu din capitalul social.
Din perspectiva
legalității convocării AGEA și adoptării Hotărârilor nr. 1 și 2 din 28 mai
2004, tribunalul a reținut că SC E.A. SA avea dreptul de a convoca Adunarea
generală pentru problemele înscrise pe ordinea de zi, parcurgând procedura prevăzută
de lege și actul constitutiv și adoptând în majoritate hotărârile criticate
întrucât deține 60% din capitolul social al SC U.I.E. SRL, potrivit evidențelor
de la registrul comerțului.
Deși cunoștea data,
ora, locul și problematica ordinii de zi, asociatul minoritar (40% din
capitalul social) C.Ș. nu a dat curs invitației din convocator și nu s-a
prezentat la ședința AGEA din 28 iulie 2005, astfel cum rezultă din conținutul
hotărârilor amintite. Faptul cunoașterii ședinței AGEA este atestat de dovada
de primire întocmită în urma expedierii convocatorului prin intermediul BEJ
I.R., când reclamantul a refuzat primirea corespondenței (cu mențiuni),
efectuându-se afișarea documentelor la sediul social al societății. Faptul că
în ziua de 28 iulie 2005 SC U.I.E. SRL a făcut obiectul unei executări silite
începute de BEJ B.C. în urma căruia s-a procedat la adjudecarea la licitație
publică a imobilului (construcții și teren aferent) în care funcționa
societatea, acțiune la care a participat și reclamantul C.Ș., nu înseamnă că
ședința AGEA nu a avut loc, astfel cum pretinde reclamantul, fără a proba acest
aspect.
Din însuși conținutul
actului de executare (proces-verbal de vânzare prin licitație a bunurilor
imobile) rezultă că executarea silită s-a derulat în intervalul orelor 13:00 -
14:00, pe când a doua convocare a ședinței AGEA era programată și a avut loc
începând cu orele 14:00.
A evidențiat instanța
că, în măsura în care reclamantul pretinde întocmirea în fals a hotărârilor
atacate, reclamantul are căile de atac prevăzute de procedura penală, în
vigoare, asumându-și responsabilitatea legală pentru uzul unor atare căi.
Potrivit documentelor prezentate de către reclamant, între cei doi asociați au
existat discuții în ceea ce privește cumpărarea (cesionarea) părților sociale
deținute de către SC E.A. SA, însă această operațiune nu s-a dovedit a fi fost
finalizată prin întocmirea unui act valid de cesiune care să fi fost înscris în
evidențele registrului comerțului. În atare împrejurare, consideră tribunalul că
pretenția reclamantului ca SC E.A. SA să-și fi pierdut calitatea de asociat (a
se vedea mențiunea din dovada de primire a convocatorului) și că nu putea să
mai convoace AGEA ori să adopte hotărârile în discuție este lipsită de suport
doveditor. În ceea ce privește capetele accesorii din cererea principală și
litispendentă privind radierea mențiunilor înscrise în evidențele registrului
comerțului în baza celor 2 hotărâri AGEA și anularea actelor subsecvente
derivate din aceleași hotărâri, tribunalul a respins aceste pretenții, întrucât
soarta lor juridică depinde de soluția cererii principale, neavând caracter de
sine stătător, urmând a fi respinse în consecință.
Împotriva sentinței a
formulat apel reclamantul C.Ș. Intimata SC E.A. SA Grecia a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea apelului, arătând totodată că în prezent
societatea se află în faliment nemaiexistând interes actual în soluționarea
cauzei.
Prin Decizia nr. 64
din 8 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a
respins apelul formulat de apelantul C.Ș., asociat al SC U.I.E. SRL, ca
nefondat.
Prin Decizia nr. 2652
din 14 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul
declarat de C.Ș., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe, reținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, art. 304 pct. 6 și
art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și apreciind ca necesară completarea
probatoriului și lămurirea situației de fapt.
Prin Decizia civilă
nr. 107 din 5 martie 2012, pronunțată Curtea de Apel București, secția a VI-a
civilă, s-a admis apelul formulat de reclamantul C.Ș. împotriva Sentinței
comerciale nr. 578 din 17 august 2010, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, s-a
schimbat în parte sentința în sensul că s-a admis excepția lipsei calității
procesuale de folosință a SC U.I.E. SRL Clejani, s-a respins acțiunea
principală și litispendentă formulate în contradictoriu cu SC U.I.E. SRL
Clejani pentru lipsa capacității procesuale de folosință a acestei pârâte.
A admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a SC E.A. SA.
A respins acțiunea
principală și litispendentă formulate în contradictoriu cu SC E.A. SA pentru
lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte.
A menținut
dispozițiile privind respingerea excepțiilor tardivității, inadmisibilității și
puterii de lucru judecat.
În motivarea acestei
decizii, instanța de apel a reținut că în ceea ce privește cadrul procesual
activ, acesta a fost stabilit în mod irevocabil ca efect al Deciziei comerciale
nr. 473/2007 a Curții de Apel București, decizie ce a constatat că reclamant
este C.Ș., care acționează în calitatea sa de asociat al SC U.I.E. SRL Clejani,
iar nu în calitate de administrator.
Cu referire la cadrul
procesual pasiv, curtea de apel a constatat că acesta a fost lămurit de către
Tribunalul Giurgiu la termenul de judecată din 1 iunie 2010, cu respectarea
principiului disponibilității, evidențiindu-se că partea reclamantă a înțeles
să se judece în contradictoriu cu pârâtele SC U.I.E. SRL și SC E.A. SA.
În apel, după casare,
Curtea, în considerarea înscrisurilor administrate ca probatoriu după
pronunțarea deciziei de casare, a constatat că în cauză au intervenit elemente
noi, de natură a modifica substanțial situația litigiului, din perspectiva
situației juridice a celor două pârâte din cauză. Prin urmare, în considerarea
dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., Curtea se află în situația de a analiza,
cu prioritate, excepții de ordine publică invocate de către pârâta SC E.A., dar
și de instanță, din oficiu, în considerarea deciziilor de practică, constante,
ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, în ceea ce
privește excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei SC U.I.E. SRL,
instanța de apel a constatat că societatea pârâtă a fost radiată ca urmare a
închiderii procedurii falimentului, prin Sentința comercială nr. 1395 din 25
februarie 2011 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, irevocabilă
prin Decizia civilă nr. 1629 din 3 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VI-a civilă. Pe cale de consecință, radierea SC S.H.I. SRL
din evidențele registrului comerțului (operată la data de 20 aprilie 2011) are
ca efect direct pierderea calității acesteia de subiect de drept civil, în
raport de prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, respectiv pierderea
capacității sale de folosință. Sancțiunea lipsei capacității procesuale de a fi
parte în procesul civil nu poate fi decât respingerea acțiunii, întrucât
persoana în cauză nu are folosința unui drept, lipsa capacității reprezentând o
iregularitate de fond.
Drept urmare, curtea
de apel a constatat că, la acest moment, intimata pârâtă nu mai are capacitate
de folosință, motiv pentru care excepția invocată de SC E.A. a fost admisă.
Cu referire la
calitatea procesuală pasivă a celeilalte pârâte din cauză, SC E.A., instanța de
apel a constatat că și această excepție este întemeiată.
Procesul civil
presupune existența unui conflict între două sau mai multe persoane; în orice
acțiune, instanța este obligată să verifice calitatea părților, ținând seama că
raportul de drept procesual nu se poate lega decât între persoanele care își
dispută litigiul. Legitimarea procesuală reprezintă o condiție ce trebuie
îndeplinită în orice proces civil, indiferent de obiectul acestuia.
În ceea ce privește
acțiunea în nulitatea hotărârii adunării generale, doctrina și practica
instanțelor au statuat în mod constant faptul că are calitate procesuală pasivă
doar societatea comercială a cărei hotărâre se atacă, cu excluderea
acționarilor societății (a se vedea cu titlu de practică recentă Decizia
Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 282/2011). Această concluzie se impune
și din interpretarea dispozițiilor art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990,
dar și ca o consecință firească a faptului că hotărârea adunării generale
reprezintă o manifestare a voinței sociale a societății. Consecința admiterii
acțiuni constă în obligația organelor societare competente de a convoca o nouă
adunare, prin urmare efectele ei privesc numai gestiunea internă a societății;
hotărârea judecătorească nu naște obligații nemijlocite în sarcina acționarilor
societății, astfel încât aceștia nu au calitate procesuală pasivă în cazul unei
astfel de acțiuni.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamantul C.Ș., fără a-l încadra în drept.
În motivarea
recursului reclamantul arată că din cuprinsul deciziei atacate s-a desprins
clar și irevocabil actul fraudulos folosit de societatea elenă prin cele două
hotărâri, prima de revocare a sa din poziția de administrator și a doua de
mutare a sediului societății la un cimitir. Susține că insolvența s-a făcut la
fel, cu acte frauduloase.
Recurentul-reclamant
consideră că instanța de apel, în rejudecare, nu a respectat Decizia Înaltei
Curți de Casație și Justiție nr. 2652 din 14 septembrie 2011.
Susține că societatea
elenă a menționat în întâmpinarea depusă faptul că prin Sentința comercială nr.
1395 din 25 februarie 2011 s-a închis procedura insolvenței privind debitoarea
SC U.I.E. SRL, instanța dispunând radierea acesteia din registrul comerțului,
astfel încât nu mai există un interes actual în soluționarea cauzei și, în
concluzie, constatarea nulității absolute a Hotărârilor Adunării Generale
Extraordinare a Asociaților SC U.I.E. SRL nr. 1 din 28 iulie 2005 și nr. 2 din
28 iulie 2005 cu consecința repunerii părților în situația anterioară este
imposibil de realizat din punct de vedere juridic.
Recurentul arată că
Înalta Curte în decizia de casare nu a ținut cont de aceste motive și a trimis
cauza spre rejudecare, găsind justificate criticile sale vizând motivarea
instanțelor, în considerentele hotărârilor pronunțate, potrivit căreia în
măsura în care reclamantul consideră că cele două hotărâri ar fi întocmite în
fals are deschisă calea prevăzută de C. proc. pen., pentru că trebuie avut în
vedere ca, în soluționarea cauzei, să i se asigure părții accesul liber la
justiție, așa cum este el prevăzut de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția
României și, de asemenea, dreptul la un proces echitabil, reținând și art. 6
parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca urmare, consideră că
nu au fost respectate prevederile irevocabile ale instanței supreme și este
obligat să suporte 20.000 RON cheltuieli de judecată.
Consideră că instanța
de apel, în rejudecare, în mod greșit și-a motivat soluția pe art. 131 din
Legea nr. 85/2006, care nu se referă deloc la a nu îndrepta o insolvență fără
să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă, aceasta făcându-se prin acte
fictive și nelegale. Invocă și faptul că, Comisia Europeană a redactat și
aprobat, având grija fiecărui bun de producere de valori, Regulamentul CE nr.
1346 din 29 mai 2000, care la art. 15 din Regulament prevede: "Efectele
procedurii de insolvență asupra unui proces în curs de soluționare al cărui
obiect îl reprezintă un bun sau un drept de care debitorul este desistat sunt
reglementate exclusiv de legea statului membru în care acel proces este în curs
de soluționare.". Fiind într-un proces în curs de soluționare, nu se poate
stopa cursul procesului, sens în care și la art. 47 se prevede "Prezentul
Regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în
toate statele membre, în conformitate cu Tratatul de Instituire a Comunității
Europene, adoptat la Bruxelles la 29 mai 2000.".
În finalul
susținerilor, recurentul arată că decizia pronunțată de instanța de apel este
nulă întrucât aceasta a analizat SC S.H.I. SRL, iar pârâtă în cauză este U.I.E.
SRL.
Recurentul-reclamant
solicită admiterea recursului și pe fond, repunerea în drepturile legitime
avute înainte de emiterea celor două hotărâri, anularea sentințelor
subsecvente, inclusiv cea de insolvență, obligarea la plata cheltuielilor de
judecată.
La termenul de azi,
în ședință publică, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii,
intimata-pârâtă SC E.A. SA, prin apărător, a solicitat constatarea nulității
recursului în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Înalta Curte
apreciază că această susținere nu poate fi reținută având în vedere că prin
memoriul de recurs recurentul a dezvoltat critici de nelegalitate susceptibile de
încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum va rezulta
din analizarea acestora, potrivit celor ce urmează.
Examinând decizia
recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile
recurentului privesc încălcarea de către instanța de apel, în rejudecare, a
îndrumărilor instanței de casare prin faptul că, în mod greșit a aplicat
dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În primul ciclu
procesual, prin Decizia civilă nr. 2652 din 14 septembrie 2011 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție s-a reținut că instanța de apel nu a răspuns tuturor
criticilor aduse de către reclamant prin motivele de apel formulate împotriva
soluției primei instanțe de fond, în sensul că, în măsura în care instanța de
apel s-a aflat în situația de a nu putea desluși scrisul de mână conținut de
actele depuse la dosar de către reclamant, deși acesta este lizibil și
"total descifrabil", aceasta trebuia să-i dea posibilitatea
apelantului să dactilografieze (tehnoredacteze) actele depuse, acordându-i un
termen în acest sens, pentru asigurarea deplină a dreptului la apărare, cât și
evitarea pronunțării unei soluții care să nu fie bazată pe întreg ansamblul
probatoriu existent la dosarul cauzei.
Totodată, instanța,
constatând că nu se poate prezuma un fapt ce trebuie dovedit, pe baza unor
simple prezumții, ce constituie doar un început de dovadă care trebuie
completat cu probe concludente, ar fi trebuit să ordone ea completarea
probatoriului.
Înalta Curte a
constatat justificate și criticile recurentului vizând motivarea instanțelor,
în considerentele hotărârilor pronunțate, potrivit căreia în măsura în care
reclamantul consideră că cele două hotărâri ar fi întocmite în fals are
deschisă calea prevăzută de C. proc. pen., pentru că trebuie avut în vedere ca,
în soluționarea cauzei, să i se asigure părții accesul liber la justiție, așa
cum este el prevăzut de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României și,
de asemenea, dreptul la un proces echitabil conform art. 6 parag. 1 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte a
apreciat ca fiind fondate și criticile potrivit cărora instanța de apel a
interpretat greșit actul juridic dedus judecății atât timp cât instanța,
constatând că există contradicție între actele existente la dosar privind data
(minute, secunde) întocmirii lor, nu a clarificat pe deplin situația de fapt
dedusă judecății.
Prin urmare,
susținând că decizia recurată este nemotivată și că nu poate efectua controlul
judiciar asupra acesteia, instanța de recurs nu a analizat cauza pe fond și a
obligat instanța de trimitere ca în rejudecarea pricinii să țină seama și de
celelalte critici formulate și să administreze probatoriul concludent și pertinent
pentru a stabili pe deplin situația de fapt și pentru a face o corectă aplicare
a legii în speță.
Pe linia celor
dispuse de către instanța de casare, contrar susținerilor recurentului, se
constată că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C.
proc. civ., când a statuat că, în raport de înscrisurile administrate ca
probatoriu după pronunțarea deciziei de casare, în cauză au intervenit elemente
noi, de natură a modifica substanțial situația litigiului din perspectiva
situației juridice a celor două pârâte din cauză.
Faptul că, în urma
analizei probelor administrate în vederea stabilirii aspectelor indicate prin
decizia de casare, instanța de apel nu a ajuns la concluzia susținută de
recurent, nu echivalează cu încălcarea îndrumărilor din decizia de casare.
Acestea au fost respectate, din moment ce instanța de apel a fixat cadrul
procesual activ și pasiv și, raportat la situația juridică a pârâtelor, în
conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., a analizat cu prioritate
excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei SC U.I.E. SRL și excepția
lipsei calității procesuale pasive a SC E.A. SA.
Prin urmare, s-a
constatat că reclamantul C.Ș. a declanșat prezentul litigiu în calitate de
asociat al SC U.I.E. SRL (aspect tranșat irevocabil prin Decizia comercială nr.
473/2007 a Curții de Apel București).
În soluționarea
cauzei în rejudecare, instanța de apel a ținut seama de faptul că prin Sentința
comercială nr. 1395 din 25 februarie 2011 a Tribunalului București, secția a
VII-a comercială, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1629 din 3 noiembrie
2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca urmare a
închiderii procedurii falimentului, SC U.I.E. SRL a fost radiată, la data de 20
aprilie 2011, din evidențele registrului comerțului și, prin urmare, și-a
pierdut calitatea de subiect de drept civil.
Contrar susținerii
recurentului, faptul că în considerentele deciziei pronunțate de instanța de
apel se menționează SC S.H.I. SRL, și nu U.I.E. SRL, constituie o eroare
materială săvârșită cu ocazia redactării hotărârii, care nu pune în discuție
soluția dată pe fondul cauzei și nu este de natură a atrage nulitatea
hotărârii, de vreme ce înscrisurile din dosar atestă cu certitudine radierea
societății pârâte U.I.E. SRL.
Astfel, curtea de
apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006,
întrucât ca urmare a radierii din registrul comerțului, pârâta SC U.I.E. SRL
și-a pierdut capacitatea procesuală de folosință.
Radierea unei
societăți comerciale din registrul comerțului are drept efect încetarea
capacității procesuale de folosință și de exercițiu a acesteia și, prin urmare,
societatea comercială radiată nu poate avea calitate procesuală, această
operațiune având semnificația încetării existenței persoanei juridice.
Potrivit art. 41
alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile
poate fi parte în judecată. Capacitatea procesuală de folosință nu este altceva
decât un aspect al capacității civile, reflex pe plan procesual al capacității
de folosință.
Prin art. 33
alineatul final din Decretul nr. 31/1954 se prevede încetarea capacității de
folosință a persoanelor juridice, indicându-se numai câteva ipoteze, însă când
persoana juridică - societate comercială constituită în temeiul Legii nr.
31/1990, republicată - este dizolvată sau radiată, înseamnă că odată cu
încetarea ființei persoanei juridice se sfârșește și capacitatea sa de
folosință.
În speță, pârâta, ca
orice persoană juridică, a avut capacitate juridică, a dobândit drepturi și
obligații, a participat la circuitul civil, și-a exercitat drepturile săvârșind
acte juridice și a dobândit dreptul de a sta în instanță pentru a-și apăra
interesele în calitate de intimată-pârâtă. Aceste drepturi au subzistat până la
momentul când societatea pârâtă a fost radiată în urma închiderii procedurii
falimentului, prin Sentința comercială nr. 1395 din 25 februarie 2011 a
Tribunalului București, secția a VII-a comercială. Din acest moment menționata
societate nu mai beneficiază de capacitatea de a avea și de a-și exercita
drepturile și obligațiile, sau altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept
și nici nu mai are îndreptățirea legală de a fi parte în proces întrucât este
lipsită de legitimatio ad causam.
Prin urmare, având în
vedere că societatea pârâtă SC U.I.E. SRL este în prezent dizolvată și radiată
din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, lipsindu-i astfel capacitatea
de a avea drepturi și obligații în plan procesual, în mod corect instanța de
apel a admis excepția lipsei calității procesuale de folosință și a respins
acțiunea principală și litispendentă formulată în contradictoriu cu pârâta SC
U.I.E. SRL pentru lipsa capacității procesuale de folosință a acestei pârâte.
Totodată, constatarea
nulității absolute a Hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Asociaților
SC U.I.E. SRL nr. 1 din 28 iulie 2005 și nr. 2 din 28 iulie 2005 cu consecința
repunerii părților în situația anterioară, respectiv repunerea
recurentului-reclamant în funcția de administrator al societății radiate ar fi
imposibil de realizat din punct de vedere juridic.
Prin invocarea
dispozițiilor din Regulamentul CE nr. 1346/2000 din 29 mai 2000 referitoare la
procedura de insolvență, recurentul-reclamant aduce judecății direct în recurs
susțineri pe care ar fi trebuit să le formuleze în apel, așadar omisso medio,
cu nesocotirea ierarhiei căilor de atac, ceea ce este inadmisibil. Instanța nu
poate acționa din oficiu, iar controlul judecătoresc se limitează la ceea ce a
constituit obiect al criticilor părților, cu respectarea principiului
disponibilității și a regulilor privind devoluțiunea în apel (tantum devolutum
quantum apellatum).
În consecință, pentru
considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamantul C.Ș. împotriva Deciziei civile nr.
107 din 5 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 13 martie 2013.
Procesat
de GGC - AZ