ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2637/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 20 august 2012

pronunțată în Dosarul nr. 77361/3/2011/a4 (2533/2012), Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, având pe rol verificarea legalității și

temeiniciei arestării preventive a inculpatului I.M., în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut

arestarea preventivă a acestuia.

Împotriva încheierii a declarat

recurs, în termen legal, inculpatul I.M., solicitând lăsarea sa în stare de

libertate, sens în care a motivat că se impune revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul declarat este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din verificarea lucrărilor cauzei se

reține că prin sentința penală nr. 439 din 27 iunie 2012 Tribunalul București, secția

a II-a penală, a dispus, printre altele, în baza art. 2-9 din Legea nr.

143/2000 condamnarea inculpatului I.M. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri.

Totodată, se reține că inculpatul a

fost arestat preventiv la data de 09 august 2011, în cursul urmăririi penale,

instanța constatând că temeiurile legale ale măsurii îndeplineau cerințele art.

143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

La acest moment procesual, în dosar

sunt indicii rezonabile de a se crede că temeiurile care au stat la baza

arestării preventive nu au încetat, iar pedeapsa pentru infracțiunea reținută

în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare; din datele cauzei

rezultă presupunerea rezonabilă că lăsarea în libertate a inculpatului ar avea

un

impact negativ asupra opiniei publice

față de gravitatea infracțiunii și modul în care aceasta a fost săvârșită.

În ce privește durata arestării

preventive, avându-se în vedere că dosarul se află în faza apelului, nu s-a

depășit termenul rezonabil, iar inculpatul a fost condamnat chiar nedefînitiv

la o pedeapsă privativă de libertate de 11 ani închisoare.

Ca atare, subzistând temeiurile avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive, intervenind și condamnarea

inculpatului, nu se impune revocarea măsurii arestării lor preventive,

încheierea recurată fiind legală și temeinică.

Pentru motivele expuse, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 192 C.

proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, inculpatul

recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.M. împotriva încheierii de ședință din data de 20

august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul

nr.77361/3/2011/a4 (2533/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3

septembrie 2012.