ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2637/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 august 2012 pronunțată în Dosarul nr. 77361/3/2011/a4 (2533/2012), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, având pe rol verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului I.M., în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a acestuia. Împotriva încheierii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul I.M., solicitând lăsarea sa în stare de libertate, sens în care a motivat că se impune revocarea măsurii arestării preventive. Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din verificarea lucrărilor cauzei se reține că prin sentința penală nr. 439 din 27 iunie 2012 Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus, printre altele, în baza art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 condamnarea inculpatului I.M. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Totodată, se reține că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 09 august 2011, în cursul urmăririi penale, instanța constatând că temeiurile legale ale măsurii îndeplineau cerințele art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

La acest moment procesual, în dosar sunt indicii rezonabile de a se crede că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu au încetat, iar pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare; din datele cauzei rezultă presupunerea rezonabilă că lăsarea în libertate a inculpatului ar avea un impact negativ asupra opiniei publice față de gravitatea infracțiunii și modul în care aceasta a fost săvârșită. În ce privește durata arestării preventive, avându-se în vedere că dosarul se află în faza apelului, nu s-a depășit termenul rezonabil, iar inculpatul a fost condamnat chiar nedefînitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 11 ani închisoare.

Ca atare, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, intervenind și condamnarea inculpatului, nu se impune revocarea măsurii arestării lor preventive, încheierea recurată fiind legală și temeinică. Pentru motivele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva încheierii de ședință din data de 20 august 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.77361/3/2011/a4 (2533/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 3 septembrie 2012.