ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1346/2011

Asupra

recursului penal de față

:

Prin încheierea de ședință din 16

martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în

dosarul nr. 28424/3/2010(38/2011), s-a dispus, în conformitate cu prevederile

art. 300

2

C. proc. pen. cu referire la art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen. și art. 160

h

alin. (3) C. proc. pen., menținerea

stării de arest a apelantului - inculpat M.I., trimis în judecată sub acuzația

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen.,

art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin.(2) lit. b), alin. (2)

1

lit. a), b) și c) C. pen. și art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art.

99 și următoarele C. pen., constatându-se că unul dintre temeiurile care au

determinat arestarea inițială, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere

natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina

sa.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziția instanței de apel sub

aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest

preventiv.

A fost menționată în acest sens

comportarea bună a inculpatului anterior săvârșirii faptelor care constituie o

garanție suficientă că cercetarea sa în stare de libertate nu va impieta buna

desfășurare a procesului penal.

Examinând încheierea atacată în raport

de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului se reține că

recurentul - inculpat este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de complicitate

la tentativă de omor calificat și deosebit de grav și complicitate la tâlhărie

și violare de domiciliu, săvârșite prin pătrunderea, fără drept, în noaptea de

9 din 10 martie 2010, împreună cu alte persoane înarmate, în curtea părților

vătămate M.G. și R.E., asigurarea pazei locului faptei în timp ce inculpații S.M.,

M.I. zis A., T.M. și o altă persoană rămasă neidentificată au lovit părțile

vătămate în zone vitale, acte de natură a le pune acestora viața în pericol, și

ajutarea coinculpaților la sustragerea de la părțile vătămate a sumei de 1.000

lei.

Arestarea preventivă a inculpatului

fost dispusă în condițiile art. 148 alin. 1) lit. b), e) și f) C. proc. pen.,

apreciindu-se că demersurile întreprinse de toți inculpații, în mod nemijlocit

sau prin intermediari, pentru a le determina pe părțile vătămate să declare de

așa manieră, și să nu pună la dispoziția organelor de urmărire penală anumite

mijloace de probă, cu scopul de a nu mai putea fi angajată răspunderea lor

penală în cauză, reprezintă încercări de a zădărnici aflarea adevărului, prin

influențarea părților vătămate cu care s-a dorit ajungerea la o înțelegere

frauduloasă.

Totodată, s-a avut în vedere și

temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenței

unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității

protejării ordinii publice de săvârșirea de noi fapte de natura celor de care

era acuzat inculpatul.

Ulterior, măsura preventivă a fost

succesiv menținută față de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă

instanță pronunțată de Tribunalul București, cât și în cadrul procedurii din

apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de față.

Analizând temeiurile care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat, Înalta

Curte constată că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. se menține

și justifică în continuare privarea de libertatea inculpatului M.I., așa cum în

mod întemeiat a apreciat și instanța de apel.

Infracțiunile reținute în sarcina

inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol

social având în vedere frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip

de infracțiune și faptul că acestea aduc atingere unor valori sociale ocrotite

de lege - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, libertatea de

voință și de acțiune, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de

neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se

nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local.

Pericolul social deosebit se reliefează

și în disponiblitatea inculpatului, în ciuda vârstei fragede, de a comite, fără

scuza unui conflict personal anterior cu părțile vătămate, a unei fapte

deosebit de violente, care, în lipsa intervenției medicilor, ar fi putut avea

drept consecință decesul, cel puțin în cazul părții vătămate M.G.

Natura faptelor - omor calificat,

tâlhărie și violare de domiciliu, caracterul premeditat al faptei, grupul mare

de persoane ce au acționat cu intenția de suprimare a părților vătămate,

violența de care au dat dovadă inculpații, scopul faptelor - acela de

intimidare a părților vătămate sunt împrejurări care imprimă faptelor un

caracter deosebit de grav și relevă în același timp și potențialul criminogen

ridicat al inculpatului M.I.

În consecință, reținând că cercetarea

judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a

repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiul

prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. menținându-se și în prezent pentru

considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța

de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen. și art. 160

h

alin. (3) C. proc. pen., menținând starea de arest

a inculpatului, circumstanțele invocate în favoare nefiind decisive în analiza

ce privește valabilitatea continuării prevenției.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul-inculpat M.I. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.I. împotriva încheierii din 16 martie 2011 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr.

28424/3/2010(38/2011).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

aprilie 2011.