ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2528/2012

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 37229/3/2011, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților B.D. ,P.E.D. , D.A. , R.N. , R.P. , A.V.C. și G.L.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaților R.P., R.N., B.D., D.A., P.E.D., G.L. și A.V.C. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpații R.P., R.N., B.D., D.A., P.E.D., G.L. și A.V.C. solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților R.P., R.N., B.D., D.A., P.E.D., G.L. și A.V.C. se mențin fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 68

1

C. proc. pen., se constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost arestați și ulterior trimiși în judecată. Referitor la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., se constată că și acestea sunt întrunite, în sensul că infracțiunile de săvârșirea cărora sunt acuzați recurenții inculpați sunt sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaților în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin Hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menționat prin sentința de condamnare impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaților fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceștia se bucură conform legislației în vigoare.

Pe cale de consecință, constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, cererile inculpaților de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi localitatea sau țara.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariile apărătorilor din oficiu să fie avansate din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.P., R.N., B.D., D.A., P.E.D., G.L. și A.V.C. împotriva Încheierii din data de 25 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 37229/3/201 1 (2275/2012).

Obligă recurenții inculpați R.P. și R.N. la plata sumelor de câte 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile parțiale pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați B.D., D.A., P.E.D., G.L. și A.V.C. la plata sumelor de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 august 2012.

Procesat de GGC - N